Încheierea civilă nr. 120/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 120/A/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 06 Septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător A. -F. D. Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 584/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dos._ formulată de revizuenții F. P., F. G. și P. ANA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, soluționarea cererii făcându-se în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 9474/117/_, intimații F. P., F. G. și P. ANA au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 584/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dos._
, precum și suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire o solicită.
La termenul de judecată din_, stabilit în conformitate cu art. 325 C.pr.civ., pentru achitarea cauțiunii stabilite în cuantum de 500 lei, Tribunalul a constatat că revizuenții au depus o cerere de renunțare la solicitarea de suspendare.
În atare situație, în baza art. 246 C.pr.civ., Tribunalul va constata renunțarea revizuenților la judecata cererii privind suspendarea executării deciziei civile nr. 584/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. _
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Constată renunțarea revizuenților F. P., F. G. și P. ANA la judecata cererii privind suspendarea executării deciziei civile nr. 584/A/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dos._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
A. -F. D.
Grefier,
L. M.
L.M. 06 Septembrie 2013 Red./Dact. OT/LM
2 ex./_
← Încheierea civilă nr. 110/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 442/2013. Actiune in constatare → |
---|