Decizia civilă nr. 4028/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4028/R/2013
Ședința publică din 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
J. ECĂTOR: ANA I.
J. ECĂTOR: A. C.
G.: : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. M. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 119 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimații R. N., L. M. și P. UL C. P. DE S. M. PRIN P., având ca obiect obligația de a face - acțiune în demolare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 septembrie 2013, s-a depusa la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent C. M., un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
La data de 17 septembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent C. M. un înscris intitulat
" întâmpinare";, prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri și la care a anexat un set de înscrisuri.
La data de 20 septembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimate R. N., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2528 din data de_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. N., în contradictoriu cu pârâții P. C.
P. de S. M. prin P., C. M. și C. M., L. M., au fost obligați pârâții C. M. și C. M. să desființeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe strada CFF din loc. P. de S. M., ce blochează drumul de acces spre locuința reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul L. M. să desființeze gardul în lungime de 4,4 ml construit pe strada CFF din loc. P. de S. M., ce blochează drumul de acces spre locuința reclamantului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 19,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că așa cum reiese din adresele emise de P. P. de sub M. și Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, strada CFF din comuna P. de
S. M. este o stradă balastrată, în lungime de 8 km, aflată proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului local P. de S. M., asigurând accesul spre domiciliul reclamantului și alte proprietăți .
Potrivit Adresei emisă de P. C. P. de S. M. sub nr.3999 din_, înregistrată la dosarul cauzei la data de_, pârâții C. M.
, C. M. și L. M. au ocupat o suprafață de 327 mp din drumul de acces la locuința reclamantului. Reiese astfel că pârâții C. M. și C. M. au construit un gard în lungime de 9,40 m, lungimea terasamentului ocupat de aceștia fiind de 45 mp, iar pârâtul L. M. a amplasat un gard în lungime de 4,40 m, suprafața terasamentului ocupat de acesta fiind de 282 mp. De asemenea, reiese că acești pârâți nu au solicitat și obținut autorizație de construire pentru gardul în cauză, la P. P. de S. M. .
Pârâtul C. M., în interogatoriul administrat, a arătat că fosta cale ferată forestieră a trecut peste terenul său, pe o lungime de aproximativ 14 ml. A amplasat un gard, la limita proprietății sale, dinspre această cale ferată, gardul fiind construit din lemn și sârmă, fără autorizație de construire, trecând pe o porțiune și peste locul în care a fost inițial linia CFF, arătând că nu este proprietar tabular pe acea porțiune de teren.
Pârâtul L. M., în interogatoriul administrat, a arătat că deține teren peste care trece fosta cale ferată forestieră. Terenul sau este îngrădit la limita cu drumul comunal, dar nu la limita cu fosta cale CFF, fără a deține autorizație de construire pentru gard. Arată, de asemenea, că acea cale publică este acum drum comunal, o parte fiind asfaltată, alta nu.
Cum din întreg probatoriul administrat reiese că strada CFF este un drum public, aflat în proprietatea Statului Român și administrarea Consiliului Local P. de S. M., regimul juridic al acestuia este supus OG nr.43/1997, așa cum a fost modificată. Potrivit criteriilor de clasificare din acest act normativ, strada CFF din localitatea P. de S. M. este un drum public de interes local, întreținerea acestuia, executarea de lucrări, amplasarea de construcții fiind atributul administratorului drumului. În art.17 al.2 din OG nr.43/1997 modificată, se arată că zonele de protecție ale drumurilor publice rămân în proprietatea sau administrarea persoanelor fizice sau juridice care le dețin, acestea având obligația ca, prin desfășurarea activităților lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului, fiindu-le impuse o serie de obligații și restricții în acest sens.
Potrivit art.43 lit.e din același act normativ, pe drumurile publice este interzisă ocuparea, sub orice formă, a părții carosabile, a zonei de siguranță, a podurilor, stațiilor mijl.de transport în comun, stațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, șanțurilor, trotuarelor, pistelor, zonelor de siguranță ale drumului, iar potrivit art. 44 al.(4) se interzice blocarea sau amplasarea de obstacole de orice fel pe ampriza drumurilor publice, cu excepția cazurilor anume autorizate de administratorul drumului și poliția rutieră, încălcarea acestei dispoziții constituind contravenție, potrivit art. 61 al.(1)lit.b.
Pârâții C. M., C. M. și L. M. au blocat o porțiune din strada CFF, drum public aflat în administrarea Consiliului Local P. de S.
M., care asigură accesul la domiciliul reclamantului, prin construirea unui gard, fără a avea o autorizație în acest sens, obținută în prealabil de la
administratorul drumului, atitudinea acestora fiind una abuzivă, încălcând astfel prev. OG nr.43/1997, modificată.
Susținerile pârâtului C. M. cu privire la litigiile purtate între el și reclamant nu au fost reținute, neavând relevanță asupra speței de față. De asemenea, nu au fost reținute nici aspectele privind faptul că nu este proprietar de carte funciară asupra terenului în litigiu, proprietarul fiind C. Ana, din extrasul de carte funciară anexat întâmpinării sale rezultând că acesta, împreună cu pârâta C. M., au un drept de uzufruct viager asupra terenului și casei de locuit în cauză. ( fila 43). Apoi, din probatoriul administrat, reiese că aceștia au amplasat gardul pe strada CFF, învecinată cu terenul aflat în posesia lor, și au ocupat terasamentul acesteia, și nu numita C. Ana.
Prin decizia civilă nr. 338 din_ a Tribunalului Maramureș a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost respins apelul declarat de apelanții C. M. și C. M., în contradictoriu cu intimații R. N., P. comunei P. de sub M. - prin P., împotriva sentinței civile nr.2528 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, care a fost menținută.
Apelanții au fost obligați să achite intimatului R. N. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Excepția autorității de lucru judecat nu subzistă în speță.
Autoritatea sau puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești generează două efecte: unul pozitiv, constând în posibilitatea recunoscută părții care a câștigat procesul de a se prevala de cele statuate și de efectele hotărârii judecătorești, fără repunerea în discuție a dreptului astfel recunoscut și unul negativ, constând în interdicția repunerii în discuție de către partea care a pierdut procesul, a dreptului invocat.
Ca excepție procesuală, în sensul dispozițiilor art.166 Cod.pr.civilă, autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate: de părți, obiect și cauză.
În dosarul nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus, prin sentința civilă nr.2826 din_ a fost admisă în parte acțiunea intentată de C. M. împotriva lui R. N. care a fost obligat să-i achite suma de 300 lei, despăgubiri civile.
Prin decizia civilă nr. 749/R din_ Tribunalul Maramureș a respins ca nefondat recursul și a reținut că intimatul C. M. a fost un posesor de bună-credință, iar fapta pârâtului R. N. de a dezmembra pe două porțiuni în lungime de 12 m.l. gardul intimatului constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Instanța de recurs a reținut depunerea adeverinței nr.1562/_ emisă de P. comunei P. de sub M. care atestă faptul că strada CFF în lungime de 8 km face parte din lungimea totală a străzilor care este de 67,85 km și aparține domeniului public al comunei.
Între cele două cauze nu există identitate de obiect și nici de cauză. În primul proces, pretenția de despăgubire pentru distrugerea gardului a avut ca fundament răspunderea civilă a pârâtului pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (distrugerea unui gard edificat de un posesor de bună-credință); în acest litigiu se reține pe de o parte că gardul a fost reconstruit, mai exact ridicat la loc, după cum a arătat apelantul, iar pe de altă parte pretenția reclamantului vizează obligarea pârâtului la ridicarea gardului edificat pe domeniul public.
În același context nu se poate reține nici efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, buna-credință a lui C. M. prezentând relevanță în primul proces în analiza dreptului său la despăgubire ca persoană prejudiciată prin săvârșirea faptei ilicite, iar nu pentru păstrarea gardului care stânjenește accesul la drumul public.
Instanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect obligația de a face, întrucât pe de o parte intră în discuție un gard reamplasat ulterior soluționării primului dosar, iar pe de altă parte finalitatea acțiunii vizează asigurarea folosinței neîngrădite a drumului public. În sensul dispozițiilor art. 1844 din Codul civil de la 1864, nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț. Dreptul de a folosi drumul public are un caracter continuu, imprescriptibil, și nu se poate admite ca această derogare de la prescriptibilitate să poată fi recunoscută doar proprietarului bunului, iar nu și celor legitimați a-l folosi. Cele două excepții au fost analizate în apel în aplicarea prevederilor art.294 alin.1 teza a 2-a C.pr.civ.
În speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezidă din împrejurarea, recunoscută de acesta, că el este cel care a ridicat gardul, independent de aspectul că proprietar tabular al terenului ar fi fiica sa, C. Ana.
În mod corect a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, raportat la împrejurarea că acesta a solicitat practic facilitarea, prin desființarea gardului, a trecerii sale pe drumul public.
În ce privește fondul cauzei:
Pârâtul-apelant C. M. a recunoscut că peste terenul său a trecut calea ferată pe aproximativ 14 m.p., a amplasat gardul pe o porțiune la limita proprietății sale, iar pe altă porțiune și peste locul în care a fost inițial linia CFF, nu este proprietar tabular pe acea porțiune.
În ce privește schița Căii Ferate Forestiere, invocată de apelant, instanța a reținutcă nici în apel acesta nu a depus înscrisul respectiv (comunicându-se -fila 135 dosar fond- că arhiva Căilor Ferate Forestiere este administrată de fostul U.F.E.T. Vișeu de Sus, Stația CFF), neconformându- se dispozițiilor art.292 alin.1, 295 C.pr.civ., în contextul în care în calitate de apelant îi revine sarcina probei.
În inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei P. de sub M. strada CFF este cuprinsă la pct.4 având o lungime de 8 km, anul dării în folosință 1936. Prin adeverința nr.1562 din_ P. comunei P. de sub M. a atestat că această stradă face parte din domeniul public al comunei, conform HG nr.934/_ anexa 45.
Prin adresa nr.1942 din_ P. comunei P. de sub M. a arătat că porțiunea de teren pe care pârâții C. M., C. M. și L. M. au construit acel gard, face parte din domeniul public al comunei -strada CFF, care are o lungime totală de 8 km (fosta cale ferată forestieră) și acest drum facilitează accesul către proprietățile populației. Prin răspunsul la interogatoriu C. M. a recunoscut că nu este proprietar pe porțiunea îngrădită, care înglobează o parte din traseul fostei linii CFF.
Este irelevant că linia CF ar fi fost luată de ape în anul 1971 și că nimeni nu a cerut deschiderea drumului, că lățimea acestuia (de 1,60 m) nu ar permite circulația vreunui vehicul (de altfel, prin adresa depusă la fila 115 din dosarul primei instanțe P. comunei P. de sub M. a arătat că lungimea terasamentului ocupat de pârâții C. este de 14,20 m lungime
x 3,20 m lățime =45 m.p) câtă vreme, pe de o parte, strada CFF figurează în inventarul bunurilor din domeniul public al comunei, iar pe de altă parte apelantul însuși nu are vreun drept de proprietate ori vreun alt drept real, care să-i permită să stânjenească accesul altor persoane pe drumul respectiv, prin blocarea lui, indiferent de modul în care acest drum este întreținut, de relevarea lui obiectivă ori de frecvența folosirii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal intimații
C. M. și C. M., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței și, în consecință, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. s-au arătat următoarele:
Decizia pronunțată este nelegală, pârâții făcând dovada cu extrasul de carte funciară că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind proprietarii terenului prin a cărui îngrădire ar fi afectat accesul reclamantului la calea publică. Proprietar de carte funciară este C. Ana, ei având numai uzufructul viager al terenului, că atunci când au transmis nuda proprietate numitei C. Ana, au transferat acesteia toate drepturile și obligațiile în legătură cu aceasta, orice pretenție fiind formulată față de ea și succesorii ei în drepturi.
Reclamantul nu are calitate procesuală activă, atâta timp cât, probele administrate în cauză nu dovedesc calitatea de cale de acces de interes, cel puțin local, a pretinsului drum care a fost îngrădit, iar adeverința eliberată de primărie în lipsa detaliului de sistematizare nu transformă o pășune în drum de acces. Planșele fotografice ilustrează că nu există nici un drum și că este vorba de fânațe și locuri de pășunat traversate de riveranii fostei linii CFF.
Instanța nu a ținut seama și de faptul că terenul care interesează, traseul fostei linii CFF are un regim special, instanțele refuzând să facă verificări în legătură cu acest aspect, cât și legat de cel referitor la faptul că Administrația Apelor Române apare cu drepturi distincte asupra acestuia.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, reținerile instanțelor sunt nelegale, pentru că în dosarul nr._ s-a reținut că ei au construit cu bună credință și au ridicat gardul provizoriu la marginea dinspre ei a fostei linii CFF.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune: raportat la data când s-a construit gardul acțiunea era prescrisă, cei 3 ani impuși de Decretul nr. 167/1958 fiind împliniți din moment ce gardul a fost construit în urmă cu 5 ani.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantul R. N. s-a opus admiterii recursului, solicitând obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu de avocat.
În întâmpinare se arată că, de fapt recurenții nu critică soluția instanței de apel ale cărei statuări nu sunt combătute cu argumente.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului sunt nefondate:
Calitatea procesuală activă a reclamantului este justificată de afirmarea dreptului de a utiliza drumul de acces spre locuința sa. Interesul de a promova prezenta acțiune, care are ca obiect obligarea pârâților să
desființeze gardul în lungime de 9,40 ml construit pe str. CFF care blochează drumul de acces spre locuință, este personal, legitim și actual atâta vreme cât pârâții au blocat și ocupat, prin construirea unui gard, o porțiune din această stradă, împiedicându-i reclamantului accesul spre locuința lui.
Faptul că pârâtul nu este proprietarul tabular al terenului, ci doar beneficiarul unui drept de uzufruct viager, nu are relevanță în cauză. Aceasta, în primul rând pentru că terenul în legătură cu care pârâtul pretinde că nu este proprietar nu este terenul în litigiu, iar în al doilea rând, pentru că obiectul acțiunii nu îl constituie proprietatea asupra terenului, ci obligația de a face, aceea de a desființa gardul pe care pârâtul l-a ridicat pe o porțiune din terenul proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al comunei P. de sub M. ce aparține domeniului public, blocând în acest fel accesul reclamantului la locuința sa.
Pârâtul C. M. a recunoscut că nu este proprietarul acelei porțiuni de teren îngrădită care înglobează o parte din traseul fostei linii CFF, iar adresa nr. 1942 din 13 aprilie 2012 eliberată de P. comunei P. de sub M., confirmă faptul că, porțiunea de teren pe care pârâții Coirei
M., C. M. și L. M. au construit acel gard, face parte din domeniul public al comunei și acest drum facilitează accesul către proprietățile populației din zonă.
Excepția autorității de lucru judecat invocată de către recurenți este nefondată:
Există autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată de aceleași părți și împotriva lor, în aceeași calitate.
Prin sentința civilă nr. 2826/30 noiembrie 2009 a Judecătoriei Vișeu de Sus, a fost soluționată acțiunea promovată de reclamantul C. M. împotriva pârâtului R. N., având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea gardului distrus de pârât.
Acțiunea a fost admisă în parte, iar prin decizia civilă nr. 749/R/15 septembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârât.
În ce privește prima cerință "identitatea de părți";, curtea constată că această cerință nu este îndeplinită, în prezenta cauză părții fiind reclamantul R. N., pârâții C. M., C. M., L. M. și P. ul comunei P. de sub M. . În schimb, în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 2826/30 noiembrie 2009 au fost părți reclamantul C. M. și pârâtul R. N. .
Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni. Nu există identitate de obiect și, prin urmare, nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, atâta vreme cât prima acțiune, întemeiată pe prevederile art. 998 C. civil, a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în timp ce prezenta acțiune are ca obiect obligație de a face.
Prin cel de-al treilea element, cauza, se înțelege instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa. Instanța de fond și apel au apreciat corect că nu există autoritate de lucru judecat, câtă vreme, prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să ridice gardul construit pe
domeniul public și care îi obturează accesul la locuință, iar prima acțiune are ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani având drept cauză o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Excepția prescripției dreptului la acțiune:
Art. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
În cauză, nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la prescripția de
3 ani reglementată de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât prezenta acțiune nu este una patrimonială, izvorâtă dintr-un drept de creanță, ci una având ca obiect obligație de a face, care are ca finalitate asigurarea folosinței neîngrădite a drumului public, dreptul de a folosi drumul public având un caracter continuu, fiind, prin urmare, imprescriptibil, fiind recunoscut tuturor celor legitimați să-l folosească. În același sens, legal au fost reținute dispozițiile art. 1848 C. civil, potrivit căruia nu se poate prescrie domeniul lucrurilor, care prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiectul dreptului de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții
C. M. și C. M. .
Cererea intimatului R. N. de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, va fi respinsă, având în vedere că intimatul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate, la dosar fiind depusă doar delegația de redactare a întâmpinării, fără a fi însoțită de contractul de asistență juridică sau de dovada achitării onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. M. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 119 din 23 mai 2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Respinge cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |||
A. A. C. | ANA I. | A. C. | C. | B. |
Red. IA dact. GC 2 ex/_
J. . apel: A.Stamate Tămășan, B. Giroiu
| ← Încheierea civilă nr. 242/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 84/2013. Obligatie de a face → |
|---|
