Decizia civilă nr. 4039/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4039/R/2013
Ședința publică din 18 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C.
G.: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. T. împotriva sentinței civile nr. 1120 din 21 iunie 2013 a T. ui M., pronunțată în dosar nr._ și a încheierii civile din data de_ și, respectiv, recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. M., împotriva sentinței civile nr. 1120 din 21 iunie 2013 a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocat L. R., care depune la dosar împuternicirea avocațială pentru redactarea recursului și pentru reprezentare în fața Curții de A. C. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul P. T., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. M., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs, pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri, în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (f. 4 din dosar).
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat și solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise, întrucât este răcit și nu poate vorbi.
C., în urma deliberării, apreciază că nu se justifică amânarea pronunțării hotărârii în această cauză și pune în vedere reprezentantului reclamantului recurent că, dacă are probleme medicale, poate depune dovada la dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent în susținerea recursului declarat de reclamant și pentru a pune concluzii asupra recursului declarat de pârât, iar reprezentantei Parchetu- lui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii cu privire la cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului decla- rat de reclamant, așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 1120 din 21 iunie 2013 a T. ui M., pronunțată în dosar nr._ și a încheierii civile din data de_ și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru motivele arătate în memoriul de recurs. De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de pârât, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că în recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin
D.G.F.P. a jud. M., există un singur motiv de nelegali-tate, respectiv cel privind lipsa calității de reprezentant al apărătorului reclaman-tului, având în vedere că cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de reclamant și la dosarul instanței de fond nu s-a depus împuternicirea avocațială pentru apărătorul acestuia. Arată că în dosarul instanței de fond a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., dar acestea au fost respinse.
Cu privire la recursul declarat de reclamantul P. T., reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea acestuia, având în vedere că s- a constatat că textul legal invocat de reclamant nu mai produce efecte juridice.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1120 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P. T. și excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R., invocate de pârât.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, numitul P. G., fiul lui I. și I., născut în data de 4 februarie 1893 și decedat în data de 5 aprilie 1969, prin sentința penală nr. 195 din 31 martie 1952, pronunțată de T. Militar Teritorial C. în dosarul nr. 145/1952, pentru comiterea delictului de instigare publică.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul Legii nr. 221/2009, art. 504 alin. 4 Cod procedură penală și art. 5 din C.E.D.O.
S-a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864 și s-a respins în consecință cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale, în temeiul art. 998 din Codul civil de la 1864.
S-au respins cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că numitul P. G. s-a născut în data de 4 februarie 1893 în Săpânța, județul M. și a decedat în data de_ în aceeași localitate.
Prin sentința penală nr. 195 din_, pronunțată de T. Militar C., Secția a I-a în dosarul nr. 142/1952, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare corecțională pentru comiterea delictului de instigare publică, prevăzut de art. 327 alin. 3 Cod penal, computându-se detențiunea preventivă, fiind obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește fapta propriu-zisă, s-a reținut că inculpatul i-a ajutat pe preoții fugari Sălăgeanu Gavril, Bob L. și Rițiu Grigore să-și construiască un bordei de pământ cât timp aceștia se ascundeau de autorități, le aducea alimente și îmbrăcăminte, i-a sfătuit să rămână ascunși, s-a asociat în banda preoților fugari până în_ când a fost prins și arestat împreună cu aceștia. Sentința a rămas definitivă prin Decizia nr. 1692/_ a Curții Militare de Casare și Justiție București. În data de_ P. G. a fost pus în libertate.
După cum au atestat actele de stare civilă depuse în fotocopie la dosar, reclamantul este nepot de fiu al lui P. G., deci descendent de gradul II, sens în care, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că reclamantul are calitate procesuală activă în cauză. De asemenea, în considerarea aceleiași dispoziții legale, S. R. are calitate procesuală pasivă (legea prevede că se poate solicita "obligarea statului la: …";), astfel încât ambele excepții invocate prin întâmpinare au fost respinse.
Raportat la prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 conform cărora constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: … art. 323 - 329 … din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare și întrucât antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru delictul de instigare publică, conform art. 327 alin. 3 Cod penal, comb. cu art. 157 Cod penal și art. 25 pct. 6 Cod penal, T. a constatat caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantului, numitul P. G., fiul lui I. și I., născut în data de 4 februarie 1893 și decedat în data de 5 aprilie 1969, condamnare dispusă prin sentința penală nr. 195 din 31 martie 1952, pronunțată de T. Militar Teritorial C. în dosarul nr. 145/1952, pentru comiterea delictului de instigare publică.
În ce privește pretenția de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, s-a reținut că reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe mai multe dispozițiile legale, nerenunțând expres la temeiurile juridice de care s-a prevalat.
Astfel, în ce privește art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța a reținut că prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții încetându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în
conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a constatat că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În ce privește invocarea directă a dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, T. a reținut că în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, înlăturarea legislației interne mai defavorabile pentru a se da prioritate blocului de convenționalitate poate interveni doar în situația existenței unor neconcordanțe, ceea ce nu este cazul în speță, de altfel reclamantul neprecizând care este legea internă ce contravine Convenției și a cărei aplicare ar trebui înlăturată ca nefiind conformă cu aceasta.
Solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor morale în aplicarea prevederilor art. 504 Cod procedură penală nu a putut fi primită. Potrivit acestor prevederi, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Antecesorul reclamantului a fost eliberat în data de_, decedând de altfel în data de_ . Acesta nu a fost privat de libertate după intervenția amnistiei, chiar în considerarea punctului de vedere al reclamantului în sensul amnistiei generale operate prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 221/2009.
În ce privește al patrulea temei de drept de care s-a prevalat reclamantul, dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța a invocat din oficiu excepția de prescripție a dreptului la acțiune.
Posibilitatea invocării din oficiu a excepției de prescripție, chiar în contextul intrării în vigoare a prevederilor art. 2512 alin. 2 din Noul cod civil (conform cărora organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu) este recunoscută instanței în primul rând prin prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Așadar, întrucât prezentul proces a început în data de_, este pe deplin aplicabilă dispoziția de procedură prevăzută de art. 18 din Decretul nr.167/1958. Apoi, tot ca normă tranzitorie au trebuit reținute dispozițiile art. 201 din
Legea nr. 71/2011 care interpretate a fortiori conduc la concluzia că exceptând cazurile în care legea prevede altfel, prescripțiile începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le- au instituit (sunt facta praeterita). Dispozițiile art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil nu disting între normele materiale și cele procesuale, de unde concluzia că instanța este legitimată să invoce din oficiu prescripția dacă, potrivit legii în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție, avea legitimarea să o facă.
Revenind, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Termenul aplicabil este cel de drept comun, de 3 ani, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 din același act normativ. Întrucât autorul reclamantului a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, în chiar perioada privării de libertate, iar de la data eliberării au trecut mai bine de 50 de ani, T. a constatat că dreptul la acțiune s-a prescris. Aceeași a fost situația și pentru dreptul la compensarea propriei suferințe morale a reclamantului, ca succesor, cunoașterea pagubei și a celui
care răspunde de aceasta fiind contemporană ultimilor ani de viață ai bunicului reclamantului.
S-au respins ambele cereri formulate privind acordarea cheltuielilor de judecată deoarece efectuarea acestora nu a fost dovedită în condițiile legii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul P. T. și pârâtul
S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D.G.F.P. M. .
Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D.G.F.P. M.
a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sau modificarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei în fond și respingerea în parte a acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de reclamant în susținerea cererii sale. Astfel, s-a încercat o analiza a detenției antecesorului reclamantului prin prisma actualei Constituții cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Aceste norme nu sunt incidente perioadei de detenție suferita de antecesorul reclamantului și nu pot duce la nașterea de drepturi cu efect retroactiv.
Actuala Constituție a R. iei a fost adoptata în anul 1990, dispozițiile acesteia fiind revizuite în anul 2003. Convenția Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificată de R. ia abia în anul 1994.
Toate drepturile născute din detenția și eventualele măsuri, ce nu au fost probate corespunzător în fața instanței de fond, dispuse asupra antecesorului reclamantului pot fi analizate exclusiv în baza normelor juridice stipulate în Legea nr. 221/2009, precum și cele existente la momentul dispunerii condamnării. A analiza legalitatea condamnării, precum și a măsurilor dispuse prin prisma actualei legi fundamentale (se referă la Constituția R. iei) cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului li se pare greșit.
Nesemnarea cererii de chemare în judecata de către reclamant.
Subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 Cod Procedura Civila sancțiunea nesemnării cererii de către reclamant are ca efect procedural nulitatea absolută a cererii.
Cererea de chemare în judecata poartă mențiunea că a fost redactata de avocatul reclamantului, dar nu poartă nici o semnătură a acestuia. În conformitate cu art. 133 din Codul de Procedura Civila, unul din cazurile de nulitate absolută al cererilor adresate instanțelor judecătorești, este lipsa semnăturii.
Subliniază faptul că, normele Legii nr. 51/1995 nu conțin mențiuni care să excludă existența semnăturii de cererile adresate instanțelor judecătorești, fiind relevante în speță dispozițiile art. 3, alin. 1, lit. a - e din lege.
Nici una din dispozițiile legale de mai sus nu exclude obligativitatea semnării actului juridic de către titularul acestuia, singura excepție este situația prevăzută de art. 69 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, numai că, aceasta se referă la un litigiu care deja a început. Prin prezenta cerere de recurs ridică excepția lipsei semnăturii reclamanților de pe cererea de chemare în judecata și lipsa calității de reprezentant a avocatului ce a redactat cererea de chemare în judecata.
Petru aceste motive și cele expuse pe parcursul judecării cauzei în fond solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat; casarea și modificarea în tot a hotărârii recurate; rejudecarea cauzei în fond; respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibila și neîntemeiată.
Reclamantul P. T. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin încheierea pronunțată în data de_, instanța de judecata a admis excepția tardivității modificării de acțiune, și a respins modificarea acțiunii, în mod nelegal și netemeinic.
Recurentul și-a modificat acțiunea principală, în sensul că, a solicitat despăgubiri pentru bunurile imobile care i-au fost confiscate de statul comunist roman, în conformitate cu art. 5 lit. b a Legii nr. 221/2009.
În mod netemeinic și nelegal instanța a procedat la respingerea acestei modificări de acțiune, deoarece nu exista vreun articol în codul de procedura civila care să dispună admiterea unei asemenea excepții.
Instanța de judecata ar fi trebuit în cel mai rău caz să dispună disjungerea acestei precizări de acțiune, și formarea unui nou dosar, și în nici un caz nu avea dreptul să dispună respingerea precizării de acțiune.
Menționează faptul că, oricum a respectat dispozițiile art. 132 cod procedura civila, astfel încât încheierea atacată este vădit netemeinică și nelegală.
Învederează faptul că, anterior pronunțării acestei încheieri, prezenta acțiune a fost suspendată în temeiul art. 155 cod procedura civilă.
Deoarece și-a respectat obligațiile stabilite de instanță, cauza a fost repusă pe rol, iar la al doilea termen de judecată, instanța prin încheierea atacată a respins ca tardivă precizarea acțiunii sale, prin urmare precizarea de acțiune a fost introdusă în termenul legal, astfel încât încheierea atacată este nelegală.
Chiar în situația în care, prin absurd, precizarea de acțiune ar fi fost tardivă, instanța de judecata avea obligația să disjungă aceasta cerere și s-ar fi format un nou număr de dosar, așa cum prevăd dispozițiile legale.
2. Un alt motiv de casare îl reprezintă faptul că instanța de judecată în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, deși pârâtul nu a invocat aceasta excepție.
Într-adevăr art. 2512 alin. 2 din Noul cod civil prevede în mod expres faptul că instanța de judecata nu poate să invoce din oficiu această excepție, astfel încât sentința atacată este nelegală și netemeinică.
Recurentul a învederat instanței dispozițiile art. 2512 Noul cod civil, dar cu toate acestea instanța de judecata a pus în discuția părților aceasta excepție, iar în mod nelegal a și admis-o.
În drept art. 304, 304lart. 312 Cod Procedura Civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și a apărărilor formulate, C. reține următoarele:
În ce privește recursul pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. M., acesta a arătat că instanța nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de reclamant în susținerea cererii sale. Astfel, s-a încercat o analiza a detenției antecesorului reclamantului prin prisma actualei Constituții cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Aceste norme nu sunt incidente perioadei de detenție suferita de antecesorul reclamantului și nu pot duce la nașterea de drepturi cu efect retroactiv. Toate drepturile născute din detenția și eventualele măsuri, dispuse asupra antecesorului reclamantului pot fi analizate exclusiv în baza normelor juridice stipulate în Legea nr. 221/2009, precum și cele existente la momentul dispunerii condamnării.
C. reține că acest motiv de recurs este nefondat deoarece instanța a răspuns tuturor argumentelor invocate de reclamant. De altfel invocarea unei eventuale omisiuni nu profită în nici un fel pârâtului, astfel că acesta nu ar avea nici un interes să o invoce.
Analiza detenției antecesorului reclamantului prin prisma actualei Constituții cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului poate fi făcută dacă aceste texte legale au fost invocate de reclamant, în măsura în care, în
aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția R. iei, se poate dispune înlăturarea legislației interne mai defavorabile pentru a se da prioritate blocului de convenționalitate. Aceasta poate interveni, așa cum a arătat și prima instanță, doar în situația existenței unor neconcordanțe, ceea ce nu este cazul în speță, de altfel reclamantul neprecizând care este legea internă ce contravine Convenției și a cărei aplicare ar trebui înlăturată ca nefiind conformă cu aceasta.
În ce privește motivul de recurs ce privește nesemnarea cererii de chemare în judecata de către reclamant, C. constată că acest motiv este nefondat deoarece, așa cum se poate observa, din acțiunea aflată la fila 4 dosar nr._ al T. ui C., acțiunea este semnată de avocat L. R. .
Art. 3 din Legea nr. 51/1995 permite avocatului să desfășoare activitățile acolo enumerate, activități care se concretizează și, în exemplu concret, formularea unei acțiuni civile. Potrivit art. 67 alin. 1 Cod procedură civilă "Partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar." Modul de realizarea efectivă implică semnarea acelei acțiuni de către respectivul avocat. O astfel de chestiune este subînțeleasă iar invocarea acestui motiv de recurs subliniază derizoriul pe tărâmul căruia se situează recurentul pârât sau puținătatea argumentelor în afara celui tocmai analizat.
De aceași manieră este și motivul privind calitatea de reprezentant a avocatului ce a redactat cererea de chemare în judecată, care este dovedită, în condițiile art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă "Procura pentru exercitiul dreptului de chemare in judecata trebuie facuta prin inscris sub semnatura legalizata; in cazul cand procura este data unui avocat semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor.", cu împuternicirea depusă la fila 5 dosar nr._ al T. ui C.
.
Cu privire la recursul reclamantului P. T. acesta a arătat că prin încheierea pronunțată în data de_, instanța de judecata a admis excepția tardivității modificării de acțiune, și a respins modificarea acțiunii, în mod nelegal și netemeinic deoarece nu exista vreun articol în codul de procedura civila care să dispună admiterea unei asemenea excepții și că trebuia să dispună disjungerea acestei precizări de acțiune, și formarea unui nou dosar.
C. reține că acest motiv de recurs nu este fondat deoarece nu există o dispoziție procedurală care să prevadă soluția arătată de recurent, singura soluție posibilă și prevăzută de textele procedurale este cea reținută de prima instanță, anume cea a decăderii prevăzută de art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă care dispune că "Neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei." raportat la art. 132 alin. 1 teza I Cod procedură civilă care prevede că "La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum si pentru a propune noi dovezi.".
Cum reclamantul a completat acțiunea după prima zi de înfățișare sancțiunea era decăderea iar nu disjungerea, pentru că nu a respectat dispozițiile art. 132 Cod procedura civila, astfel încât încheierea atacată este legală.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de judecată în mod greșit ar fi admis excepția prescripției dreptului la acțiune, deși pârâtul nu a invocat aceasta excepție pentru că art. 2512 alin. 2 din Noul cod civil prevede în mod expres faptul că instanța de judecata nu poate să invoce din oficiu această excepție, astfel încât sentința atacată este nelegală și netemeinică.
C. constată că și acest motiv de recurs este nefondat și nici nu aduce argumente care să înlăture cele susținute de instanța de fond.
În aceste condiții se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că posibilitatea invocării din oficiu a excepției de prescripție, chiar în contextul intrării în vigoare a prevederilor art. 2512 alin. 2 din Noul Cod Civil (conform cărora organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu) este recunoscută instanței prin prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite";.
Întrucât prezentul proces a început în data de_, este aplicabilă dispoziția de procedură prevăzută de art. 18 din Decretul nr. 167/1958.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul P. T. și de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D.G.F.P. M.
împotriva sentinței civile nr. 1120 din 21 iunie 2013 a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. -A. P. | C. | -M. | CONȚ | I. -D. | C. |
Red. I.D.C./Dact. V.R.
2 ex./_
Jud.fond: S. -T. A. -Ana - Tribunalul Maramureș
G.
A. A. M.
| ← Sentința civilă nr. 165/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 3298/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
