Decizia civilă nr. 505/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 505/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. C. -N.
, împotriva sentinței civile nr. 766 din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta-recurentă M.
C. -N., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 februarie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Instanța constată că memoriul de recurs a fost trimis prin poșta electronică de către avocat, astfel că nu este semnat. Raportat la această împrejurare, instanța solicită reclamantei-recurente să precizeze dacă înțelege să susțină acest recurs, iar în caz afirmativ să procedeze la semnarea acestuia.
Reclamanta-recurentă arată că înțelege să susțină recursul așa cum a fost formulat și procedează la semnarea acestuia în fața instanței.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și în consecință să se admită acțiunea așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate. Arată că în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantei, pronunțată în baza art. 209 Cod penal, întrucât
această condamnare are caracter politic de drept, astfel că instanța nu mai trebuie să constate acest aspect, motiv pentru care a fost respins capătul de cerere prin care se solicita acest lucru.
În ceea ce privește celălalt capăt de cerere, referitor la acordarea de despăgubiri, în mod corect a instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât nu se poate lua în considerare ca moment al începerii termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul precum și persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 766 din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta M. C. N., împotriva pârâtului S. R. prin M. FINAȚELOR P., având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, dreptul la acțiune fiind prescris, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamantei, defunctul Voiculescu M. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința nr.1206/1957 a T. ui Militar al Regiunei III Militară C. antecesorul reclamantei, defunctul Voiculescu M. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică și s-a dispus confiscarea întregii averi, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută de art.209 C. pen.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 lit. a și i din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute de Decretul nr.199/1950, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita
instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de
antecesorul reclamantei întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
În privința petitului având ca obiect plata sumei de 35.000 euro, instanța a reținut, în primul rând, că reclamanta a solicitat această sumă pentru acoperirea prejudiciului material și moral. Cu toate acestea, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, conform dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b C.proc.civ. și nici nu a susținut că a suferit un alt prejudiciu material, instanța consideră că suma
solicitată de reclamantă reprezintă despăgubiri doar pentru prejudiciul moral.
În al doilea rând, deși reclamanta invocat dispozițiile Noului cod civil privind răspunderea civilă delictuală, instanța a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.998, 999 din Vechiul cod civil.
Astfel, potrivit art.103 din Legea nr.71/2011 răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța, reținând dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.8 alin.1 din același act normativ, a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamantei pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesorului reclamantei ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr._, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea reclamantei, dreptul la acțiune fiind prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. C. -N. a solicitat casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că sentința conține o motivare străină de natura pricinii, fiind netemeinică și nelegală iar în subsidiar s-a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea acțiunii cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că enumerarea actelor normative, despre care s-a arătat că reprezintă de drept condamnări cu caracter politic, cuprinse în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, este doar exemplificativă, fiind incontestabil caracterul politic al condamnărilor întemeiate pe actele normative enumerate în acel alineat.
Legea nr. 221/2009 nu poate fi interpretată în sensul că s-a scos de sub jurisdicția instanței constatarea caracterului politic al condamnărilor în temeiul art. 209 c penal din anul 1936, cu atât mai mult cu cât legea conține dispoziții generale impersonale, iar Legea nr. 221/2009 nu conține vreo anexă în care să fie nominalizate vreuna din persoanele care au suferit condamnări politice în temeiul actelor normative enumerate.
Pe de altă parte, instanța trebuia să judece cauza nu să se pronunțe pe dispoziții generale impersonale, cum s-a întâmplat în cazul de față, fiind încălcat astfel accesul la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Motivarea soluției instanței de fond referitoare la respingerea ca prescrisă a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor este contradictorie față de cele statuate mai sus, deoarece dacă a considerat că în virtutea Legii nr. 221/2009 adoptată la data de_ a rezultat carterul politic și abuziv al condamnării tatălui recurentei, atunci dreptul la acțiune s-a născut la data de_ și termenul de prescripție pentru acțiunea de despăgubire se împlinește la data de_ .
Întrucât recurenta a acționat S. R. în judecată anterior împlinirii acestui termen de prescripție, a apreciat că cel de al doilea capăt al acțiunii nu este prescris.
Recurenta a considerat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității în condițiile în care a arătat că suma solicitată este doar pentru prejudiciul moral cauzat tatălui recurentei, deși suma a fost solicitată pentru acoperirea prejudiciului moral și material.
Defunctul a suferit un prejudiciu patrimonial constând în lipsirea venitului realizat prin exercitarea profesiei de învățător timp de 7 ani și 5 luni, cât a executat efectiv pedeapsa închisorii, precum și pentru faptul că, ulterior, i s-a interzis ocuparea unui post de învățător și a putut să se angajeze doar ca muncitor necalificat, ceea ce a avut drept consecință diminuarea veniturilor pe care le-ar fi putut obține.
Astfel, pentru cei 7 ani și 5 luni cât tatăl reclamantei a executat pedeapsa cu închisoarea, despăgubirile materiale se ridică la suma de 35.600 euro (400 euro x 12 luni x 7 ani + 400 euro x 5 luni), mai mult decât suma pe care recurenta a solicitat-o pentru acordarea prejudiciului material cât și pentru cel moral.
Recurenta a apreciat că în mod nelegal instanța a constatat prescrisă acțiunea de stabilire a despăgubirilor, considerând că termenul de prescripție a început să curgă la_ ori art. 1 din Decretul nr. 167/1958 are ca obiect de reglementare doar acțiunile cu obiect patrimonial, iar per a contrario, această dispoziție legală nu se aplică acțiunilor în constatare, care sunt imprescriptibile extinctiv.
Întrucât primul petit era o acțiune în constatare, instanța fiind chemată să stabilească dacă condamnarea suferită a fost una politică sau nu, abia ulterior se concretiza dreptul de creanță și întinderea dreptului în funcție de criteriile prevăzute de lege.
Recurenta a arătat că doar ar. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 a fost considerat neconstituțional, în timp ce lit. b a aceluiași articol este constituțională, urmând să se aplice, însă în mod nelegal instanța a respins și despăgubirile materiale.
În opinia recurentei Legea nr. 221/2009 a repus persoanele care beneficiază de prevederile acestei legi în dreptul de a solicita constatarea caracterului politic al condamnării și ulterior reclamantul are posibilitatea să solicite despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Au fost invocate și dispozițiile art. 5 din Noul Cod Civil, în vigoare la data introducerii acțiunii, referitoare la aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene, indiferent de calitatea sau statutul părților, motiv pentru care recurenta a solicitat o judecată "în echitate";, în ceea ce privește
stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral și material încercat, având în vedere că acestea au condiții cauzale comune și că acest tip de judecată este impus și de practica Curții Europene de la Strasbourg în aplicarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ce privește cuantumul despăgubirilor în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, însă în mod constant instanțele au acordat victimelor o indemnitate cu caracter compensatoriu, evaluarea s-a raportat în realitate, la despăgubirea care să compenseze prejudiciul și în cazul de față, nu s-a evaluat prejudiciul ca atare.
În satisfacția echitabilă pretinsă, având în vedere practica C.E.D.O., aceasta are două componente. Reparația daunelor materiale și compensația pentru prejudiciu moral, acesta din urmă neputând fi disociat de cel material, deoarece ambele prejudicii au condiții cauzale asemănătoare, situație în care se impunea ca instanța să stabilească o despăgubire globală.
Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 30/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că pentru celelalte instanțe deciziile Curții Constituționale se aplică nu doar în ceea ce privește dispozitivul lor, ci sunt obligatorii și considerentele asupra problemelor de drept la care se referă.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 la care pârâtul face referire prin întâmpinare, se consideră că "scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă nu este atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce satisfacție de ordin moral prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative internaționale, fiind în deplină concordanță cu recomandările adunării parlamentare a Consiliului Europei";.
Cu toate acestea, recurenta a apreciat că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial este prin însăși destinația ei aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda satisfacție care nu poate fi refuzată din cauza imposibilității cu totul firești de stabilire a unei concordanțe valorice între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărei reparare este destinat să contribuie.
Prin întâmpinare S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat de reclamanta recurentă N. șan C.
N. vizează nelegalitatea respingerii capătului de cerere privitor la constatarea caracterului politic al condamnării al defunctului Voiculescu M.
, tatăl recurentei, condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal din 1936.
C. constată că, în mod legal, instanța de fond a respins acest petit, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, s-a prevăzut expres caracterul politic al condamnării pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 Cod penal din 1936, precum și pentru cele prevăzute de Decretul nr. 199/1950.
Dacă pentru faptele prevăzute de art. 209 Cod penal din 1936 se prevede expres caracterul politic al condamnării, din art. 4 al Legii nr. 221/2009 rezultă că reclamanții pot solicita să se constate caracterul politic pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din lege.
Pentru a promova o acțiune în instanță, partea trebuie să justifice interesul juridic legal ocrotit în vederea demersului judiciar, ori în cazul de față, legea prevede expres că o condamnare întemeiată pe dispozițiile art. 209 Cod penal din 1936 este o condamnare cu caracter politic, situație în care reclamanta nu justifică interes juridic în formularea primului petit.
Interpretarea dată de recurentă alin. 2 al art.1 din Legea nr. 221/2009, potrivit căreia enumerarea unor acte normative în acest text de lege are rolul de a facilita o practică unitară a instanțelor de judecată, este eronată. Actele normative enumerate de legiuitor au un caracter abuziv evident, iar pentru condamnările dispuse în baza acestora instanța nu trebuie să mai administreze probațiune pentru a constata caracterului politic al condamnării.
Datorită faptului că s-a respins petitul de constatare a caracterului politic al condamnării, nu se poate susține că instanța de fond a refuzat să judece cauza, întrucât și în cazul acțiunilor în constatare, reclamanta trebuia să justifice un interes.
Nu se susține nici motivul de recurs vizând motivarea contradictorie a instanței, deoarece chiar dacă instanța a arătat că antecesorul reclamantei a suferit o condamnare politică, în mod corect a respins ca prescris capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, deoarece acestea au fost solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale, art. 998, 999 C. civil și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
Dacă recurenta a optat pentru a investi instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală de drept comun, instanța era obligată să verifice dacă acțiunea este formulată în termen sau prescrisă, raportat la dispoziția legală invocată.
Nu se poate face o combinație între legea generală (art. 998, 999 Codul civil) și legea specială - Legea nr. 221/2009 și chiar dacă acțiunea este întemeiată pe Codul civil în ceea ce privește prescripția să se aplice legea specială nr. 221/2009, deoarece reclamanta, potrivit principiului disponibilității, alege temeiul de drept în baza căruia înțelege să se judece, iar acel act normativ este verificat de către instanță și sub aspectul prescripției.
Așadar, curtea constată că în mod corect a fost respinsă acțiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.
În memoriul de recurs reclamanta a invocat că tatăl său a suferit un prejudiciu patrimonial, constând în lipsa venitului realizat în exercitarea profesiei de învățător timp de 7 ani și 5 luni, cât a executat pedeapsa închisorii, iar ulterior i-a fost interzis dreptul de a ocupa un post de învățător, angajându-se ca muncitor necalificat, ceea ce a avut drept consecință diminuarea veniturilor acestuia, iar datorită agravării stării de sănătate în perioada detenției a avut nevoie de medicamente care au presupus cheltuieli suplimentare.
Verificând acțiunea cu care reclamanta M. C. N. a investit instanța, curtea constată că aceasta nu a invocat în acțiune prejudiciul material, constând în lipsa venitului realizat de tatăl său în perioada detenției, acest motiv fiind invocat pentru prima dată în recurs, ceea ce este
inadmisibil, după cum rezultă din dispozițiile art. 294 C.Pr.Civ. coroborate cu dispozițiile art. 316 Cod proc.civ.
Prin urmare, prejudiciul material de 35.600 euro invocat pentru prima dată în recurs nu poate fi avut în vedere de către instanța de control judiciar, deoarece s-ar încălca regula potrivit căreia instanța în calea de atac verifică ceea ce s-a judecat deja în primă instanță, ori în fața instanței de fond nu s-a solicitat repararea acestui prejudiciu material.
Nu poate fi primită nici alegația reclamantei conform căreia acțiunea cu care reclamanta a investit instanța este o acțiune în constatare nepatrimonială și imprescriptibilă, interpretând per a contrario dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Capătul de cerere respins ca prescris are ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul material și moral, capăt de cerere care are un evident caracter patrimonial, aplicându-i-se dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 .
Termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 5 din Legea nr. 221/2009 curge de la data intrării în vigoare a legii, însă în cazul de față, reclamanta nu a făcut dovada bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia Legea nr. 221/2009 a repus persoanele în termenul de prescripție de a solicita despăgubiri potrivit dreptului comun, deoarece cele două dispoziții legale nu pot fi mixate, fiecare având termene de prescripție proprii.
De altfel, art. 10 din Noul Cod Civil interzice analogia, stipulând expres că "legile care derogă de la o dispoziție generală, se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege și nu se pot extinde dispozițiile și la alte situații similare";.
Într-adevăr, reclamanta a investit instanța cu prezenta acțiune după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, care în art. 5 stipulează că în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților, însă recurenta nu a invocat nici un articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care să fi fost încălcat de către instanța de fond.
În ceea ce privește modalitatea în care C. Europeană stabilește în echitate, cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral și material, instanța nu poate să aplice principiul echității, atâta vreme cât există dispoziție legală expresă pentru cuantificarea prejudiciului material, art. 5 lit. b, din Legea nr. 221/2009.
Este nefondată susținerea că sentința este nemotivată sub aspectul respingerii petitului de stabilire a despăgubirilor, întrucât fiind respins petitul pe excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța nu mai trebuia să cerceteze fondul pricinii, potrivit art. 137 C.Pr.Civ.
Recurenta critică și decizia Curții Constituționale nr. 1358 /2010, însă
nu poate da curs acestor critici, deoarece potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanța de judecată.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu dispozițiile art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei M. C. N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 766 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
REȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
GREFIER
M. L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 43/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Încheierea civilă nr. 183/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
