Decizia civilă nr. 535/2013. Dizolvare persoana juridica
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA NR. 535/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. -I. T.
Judecător M. O. -S. Grefier E. C.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelant S.
T., având ca obiect, dizolvare persoana juridică .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta retine cauza in pronuntare pe baza inscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Prin Încheierea civila nr. 258 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsa cererea formulată de către petenta SA T., cu sediul în sat T., nr. 14, comuna Gârbău, jud. Cluj.
Pentru a pronunta această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 17/S.Ag./19927 pronunțată în dosar nr. 17/S.Ag./1992 de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a autorizat funcționarea petentei.
Potrivit Hotărârii Adunării Generale nr. 1/_ și procesului verbal nr. 1/_ încheiat la data de_, s-a hotărât dizolvarea societății și numirea în calitate de lichidator al Cabinetului de individual practică în insolvență Cremene S. .
După cum rezultă din procesul verbal nr. 1/_ încheiat la data de_, la Adunarea Generală care a avut loc la data de_ au participat un număr de 47 persoane, apreciindu-se faptul că adunarea generală a fost statutar constituită. Potrivit mențiunilor procesului verbal, la data constituirii adunării generale, un număr de 117 asociați sun decedați, numărul asociaților în viață fiind de 68.
Consultând dosarul nr. 17/S.Ag./1992, dosar în care, potrivit încheierii nr. 17/S.Ag./_ a fost autorizată funcționarea Societății Agricole T., instanța constată că la înființare societatea a avut un număr de 157 membrii iar de la înființare statutul acesteia nu a mai suferit nicio schimbare.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. ultim Statut, încetarea calității de asociat prin deces este reglementată conform art. 32 și 33 din Lg. 36/1991.
Calitatea de asociat încetează, potrivit dispozițiilor art. 33 Lg. 36/1991
- text legal la care statutul face trimitere directă - pe data decesului acestuia, drepturile moștenitorilor stabilindu-se potrivit legii, pe baza bilanțului încheiat la sfârșitul anului financiar.
Sub acest aspect, instanța constată că dispozițiile menționate anterior nu au fost respectate de către petentă. Astfel, deși potrivit susținerilor reprezentantului, coroborate cu certificatele de deces depuse la dosar, un număr de 117 asociați au decedat de-a lungul anilor, situația aceasta nu se regăsește în bilanțurile anuale. Dimpotrivă, acestea au fost întocmite cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 8 alin. ultim statut, coroborat cu art. 33 Lg. 36/1991.
Conform dispozițiilor art. 17 Statut, conducerea societății se realizează de adunarea generală, constituită din membrii asociației.
Administrarea societății este realizată, potrivit dispozițiilor art. 19 Statut, de către un consiliu de administrație, format din 13 membrii și ales pe o perioadă de un an. După cum a arătat administratorul societății în ședința din data de_ de la data înființării - anul 1992 - nu a fost modificată componența consiliului de administrație iar un membru al acestuia a decedat și nu a fost înlocuit.
Potrivit dispozițiilor art. 18 Statut, Adunarea Generală nu poate lua hotărâri valabile decât în prezența a cel puțin 2/3 din numărul asociaților și se adoptă cu majoritate simplă iar potrivit art. 29, societatea agricolă se dizolvă prin hotărârea asociaților, dizolvarea hotărându-se de către adunarea generală. Potrivit aceluiași articol, adunarea generală se întrunește cel puțin o dată pe an și are, printre altele, ca atribuție, examinarea, aprobarea, modificarea bilanțului, bugetului de venituri și cheltuieli.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat faptul că nu au fost respectate dispozițiile legale și statutare în ceea ce privește încetarea calității de asociat prin deces și stabilirea drepturilor moștenitorilor acestora, prin încheierea bilanțurilor la sfârșitul fiecărui an financiar. În consecință, instanța apreciază că adunarea generală desfășurată la data de_ nu a fost statutar constituită pentru a putea hotărî asupra dizolvării, motiv pentru care cererea formulată de către petentă a fost respinsă.
Impotriva hotararii a declarat apel SA T. solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii acțiunii.
In motivare se arata ca adunarea asociaților care a avut loc la data de_ a fost legal constituita, fiind intrunit cvorumul de prezenta si de vot.
Pentru aceasta se are in vedere dispozitiile art. 57 din Legea nr. 36/1991 preluate identic in art. 18 alin. 1 din statutul societății, dispoziții conform cărora dizolvarea societății nu poate fi hotarata decât de adunarea generala la care au luat parte 2/3 din numărul total al asociaților.
Potrivit art. 33 din Legea nr. 36/1991 si art. 8 partea finala din statut, calitatea de asociat încetează pe data decesului acestuia.
Din procesul verbal al_, rezulta ca la acea data s-a constatat, in baza certificatelor de deces ca sunt decedați 117 asociați. Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale si statutare, pentru 117 membri ai asociației a încetat calitatea de asociat.
Instanța de fond a consultat din oficiu dosarul nr. 17/S.Ag./1992 prin care a fost autorizata înființarea societății si a constatat ca la înființare societatea a avut 157 membri si de la înființare, statutul acesteia nu a suferit nici o modificare.
In legătura cu numărul de membri ai asociației s-a arătat că înscrierea in asociația agricola s-a realizat in baza celor 157 adeverințe de proprietate eliberate in temeiul Legii nr. 18/1991, existente in dosarul nr. 17/S.Ag./1992 de înființare a asociației. In aceste adeverințe erau trecute mai multe persoane, in situația in care aceștia erau succesorii persoanei
care au adus in CAP terenul. Drept urmare in tabelul nominal, la data înființării asociației, au fost trecute toate persoanele menționate in adeverințe. Exemplificativ indica instanței: la nr. crt.122 au fost trecuți toți moștenitorii defunctului C. V., menționați in adeverința nr. 306/_ ., la nr. crt.154 au fost trecuți toți moștenitorii defunctului Morariu V., menționați in adeverința nr. 362/_, idem poziția 65, poziția 90 etc.
Asa se explica menționarea in procesul verbal al adunării asociaților a numărului total de 185 asociați.
Oricare număr s-ar retine ca fiind numărul inițial al membrilor asociației la data înființării ei, scăzând numărul de membri cărora le-a incetat calitatea prin deces, luând in considerare numărul membrilor prezenți (47), se poate constata ca era îndeplinit cvorumul de prezenta de 2/3.
Astfel, daca s-ar lua in considerare ca real numărul de membri asociați indicați in procesul verbal al adunării din_, se poate constata ca era îndeplinit cvorumul de prezenta respectiv, 2/3 din numărul total al asociaților, deoarece din 185 de membri ai asociației 117 au decedat, deci le- a încetat calitatea de asociat, rămânând in asociate 68 membri, din care 47 au fost prezenți la adunare, ceea ce înseamnă mai mult de 2/3.
Daca s-ar lua in considerare numărul asociaților inițiali ca fiind de 157, adunarea generala din_ a fost legal constituita, fiind prezenți 2/3 din numărul asociaților. In acest este de necontestat ca pentru 117 asociați a încetat calitatea de membru, la data decesului, conform certificatelor de deces. In aceste condiții, luând in calcul numărul inițial al asociaților, respectiv 157, asa cum a reținut instanța in baza înscrisurilor cercetate din oficiu, rezulta ca numărul actual al membrilor este de 40, fiind prezenți la adunare a asociaților din aprilie 2013 toți membri asociații in viata. Drept urmare condiția de cvorumului de prezenta prevăzuta de statut si de Legea nr. 36/1991 pentru adoptarea hotărârii de dizolvare a societății este îndeplinita.
Modul in care s-a făcut sau trebuia sa se facă lichidarea drepturilor asociaților cărora le-a incetat calitatea de membru ca urmare a decesului nu are nici o legătura cu indeplinirea cvorumului de prezență sau de vot in adunarea asociaților. Daca lichidarea drepturilor acestora nu s-a realizat in condițiile legii, urmează a fi făcuta in procedura lichidării asociației.
In susținerea apelului se invocă si dispozițiile art. 480 alin. 3 Noul Cod pr. Civila, intrucat instanța de fond nu a analizat cererea formulata in temeiul art. 64 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 36/1991.
Pentru aceasta apelantii au in vedere ca in cererea introductiva au arătat ca dizolvarea societății poate avea loc si in temeiul art. 64 alin. 1 lit.b), respectiv la constatarea imposibilității de a realiza obiectul societății, insa instanța de fond a omis sa analizeze cererea si sub acest aspect.
In susținerea cererii de dizolvare pe acest ultim temei de drept s-a arătat că toți membri asociați actuali (respectiv cei in viata) si-au retras terenurile din asociație. Ori, având in vedere ca obiectul de activitate al asociației era exploatarea terenurilor agricole aduse in asociație de membri acesteia, prin retragerea terenurilor nu se mai poate realiza obiectul de activitate al asociației, sens în care depun procesul verbal care atesta aceasta stare de fapt.
Analizând sentința prin prisma motivelor invocate,a actelor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată temeinicia apelului declarat, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată petenta a solicitat ca instanța să dispună dizolvarea Societății Agrciole T. pe considerentul că adunarea generală a adoptat o hotărare în acest sens,, invocandu-se în drept dispozițiile art.62 al.1, art.64 lit.b și c din Legea nr.36/1991.
Conform prevederilor art.64 lit.b și c din Legea nr.36/1991 societatea agricolă se dizolva: b) la constatarea imposibilității de a realiza obiectul societății;, sau potrivit lit. e) prin hotărîrea asociaților.
Potrivit al.2 al aceluiași articol, " In cazurile prevăzute la lit. a) - e), dizolvarea se hotărăște de adunarea generală, iar în cazul prevăzut la lit. f) prin hotărîrea judecătoriei unde a fost înscrisă, la sesizarea organelor M. ului Finanțelor sau a procurorului.";, iar al.3 prevede că "; Hotărarea adunării generale si, după caz, a instanței judecătorești se înscrie în registrul societăților agricole și se publica în condițiile art. 16 alin. 2 din prezenta lege.";
Apelanta s-a prevalat în susținerea cererii de Hotărarea adunării generale nr.1/_ și de procesul-verbal nr.1/_ încheiat la data de_, acte prin care s-a decis dizolvarea societății și numirea ca lichidator a Cabinetului Individual de Insolvență Cremene S. .
Această hotărare a fost adoptată prin votul celor 47 de persoane prezente la ședința adunării generale, persoane cuprinse în tabelul nominal depus la fila 6 dosar fond.
Contrar reținerilor primei instanțe, tribunalul apreciază că hotărarea adunării generale a fost adoptată cu respectarea prevederilor statutare și legale privitoare la cvorumul necesar în acest sens.
Astfel, din actul constitutiv al petentei, depus în vederea înscrierii în registrul societăților agricole, la înființarea acesteia a avut un număr total de 157 de membri.
Conform certificatelor de deces depuse în copie la dosarul de fond, de- a lungul timpului au decedat un număr de 117 asociați, iar aceasta este o cauză care atrage încetarea calității de asociat potrivit art.8 din Statutul petentei.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea nr.36/1991 "Calitatea de asociat încetează pe data decesului acestuia, drepturile moștenitorilor stabilindu-se potrivit legii, pe baza bilanțului încheiat la sfarșitul anului financiar.";
ul apreciază, contrar celor reținute de prima instanță, că această prevedere legală impune o singură condiție pentru încetarea calității de asociat, și anume, aceea a decesului asociatului întrucat textul legal menționează expres că această calitate încetează pe data decesului.
În ce privește stabilirea drepturilor moștenitorilor pe baza bilanțului anual, aceasta este o chestiune de natură financiară și ulterioară încetării calității de asociat (care are loc la data decesului ) și privește eventualele drepturi cu caracter patrimonial care s-ar fi cuvenit fostului asociat și care, prin moștenire, pot fi transmise succesorilor săi. Aceasta însă tocmai în considerarea încetării calității de asociat prin deces.
Un argument în plus în acest sens îl reprezintă și dispozițiile art.34 din Legea nr.36/1991 conform cărora "; S. este obligată sa restituie părțile sociale ale asociaților iesiti în orice mod, la care se va adauga sau scădea partea cuvenită din profitul sau pierderea societății, potrivit bilanțului aprobat de adunarea generală pentru finele anului în care a încetat calitatea de asociat";. Așadar, această desocotire are loc ulterior încetării calității de asociat, la finele anului în care a avut loc decesul .
Împrejurarea că în bilanțurile anuale nu au fost stabilite drepturile moștenitorilor nu poate impieta asupra încetării calității de asociat, care are loc pe data decesului.
Pe de altă parte, se reține că nu există nicio prevedere statutară sau legală cu privire la transmiterea calității de asociat, prin moștenire, aceasta dobandindu-se numai în conformitate cu art.6 din statut prin semnarea actului de constituire sau ulterior,prin semnarea unei declarații adresate consiliului de administrație.
În aceste condiții, reținandu-se încetarea calității de asociat a persoanelor cu privire la care s-au depus certificatele de deces, văzand și tabelul cu persoanele care au participat la adunarea generală din data de_ tribunalul apreciază, contrar celor reținute de prima instanță, că aceasta a fost statutară.
Așa fiind, avand în vedere considerentele și temeiurile legale expuse,precum și dispozițiile art. 480 al.2 NCPC tribunalul urmează a admite apelul declarat de petenta S. Agrciolă T. împotriva Încheierii civile nr. 258 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va schimba în întregime în sensul că admite cererea formulată de petenta SA T. și în consecință: dispune dizolvarea Societății Agricole T. și înscrierea lichidatorilor numiți de adunarea generală
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite apelul declarat de petenta S. Agrciolă T. împotriva Încheierii civile nr. 258 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o schimbă în întregime în sensul că admite cererea formulată de petenta SA T. și în consecință: dispune dizolvarea Societății Agricole T. și înscrierea lichidatorilor numiți de adunarea generală.
Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
-I. T. M. O. -S.
Grefier
C.
Jud fond - M. L. E. Red. OSM/tehn AP.-_
← Sentința civilă nr. 1455/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 5311/2013. Dizolvare persoana juridica → |
---|