Decizia civilă nr. 43/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 43/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DGFP C., împotriva sentinței civile nr. 651 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamantul C. V., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul-recurent a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat. Prin Legea nr. 221/2009 s-a prevăzut că persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile unor legi speciale. Având în vedere aceste dispoziții, și faptul că legiuitorul nu a distins dacă este vorba despre bunuri mobile sau bunuri imobile, nici instanța și nici părțile nu trebuie să distingă, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 651 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 23.285 lei cu titlu de daune materiale, a fost respinsă ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul C. V. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, avand ca obiect despăgubiri morale, a fost respinsă solicitarea reclamantului în ce privește capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al condamnării defunctului Cremene I. și a măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu al familiei reclamantului, a fost obligat reclamantul să plătească suma de 500 lei reprezentand diferență onorariu expert în favoarea expertului R. I. Dorel și a fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Sentința penală nr.464/1958 a T. ui Militar al Regiunii a II-a Militară C. pronunțată în dosar nr. 51/1958 tatăl reclamantului, Cremene I., a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani temniță grea și la 3 ani degradare civică pentru crima de favorizare la constituirea în bandă în scop terorist, prev. de art.6 al.1 comb. cu art.1 lit.d și c din Decretul 199/1950 comb. cu art.107 C.p. și art.7 din Decret nr.199/1950, art.157 C.p., art.25 pct.1 comb. cu art.58 pct.1-5 C.p.
La expirarea pedepsei la data de_, condamnatului i s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat în comuna Rubla, raionul Brăila, regiunea Galați, așa cum rezultă din Decizia nr.E/16534/_ a M. ui Afacerilor Intern.
Prin Decizia nr.15268/_ a M. ui Afacerilor Interne, membrilor familiei condamnatului Cremene I., respectiv soției și copiilor acestuia, inclusiv reclamantului, li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat în comuna Rubla, raionul Brăila, regiunea Galați, în temeiul Hotărarii Consiliului de Miniștri nr.337/1954 completată prin HCM nr.237/1957.
Instanța de fond a constat că potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.221/2009 constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de Decretul nr.199/1950, conform art.1 al.2 lit.i din Legea nr.221/2009, deci nu se mai impune constarea de către instanță a caracterului politic al condamnării .
Aceeași a fost soluția și în ce privește solicitarea reclamantului de constatare a caracterului politic a măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu în privința sa și a familiei sale deoarece Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337/1954 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.237/1957 sunt menționate în art. 3 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009 și constituie măsură administrativă cu caracter politic. Ca atare, având în vedere că dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu reclamantului și familiei sale, inclusiv a tatălui său după expirarea duratei pedepsei cu
închisoarea, s-a întemeiat pe dispozițiile actelor normative anterior menționate, care intră în categoria celor ce constituie de drept măsuri administrative cu caracter politic, nu s-a mai impus constatarea acestui caracter.
Cu privire la petitul de despăgubiri pentru daunele morale, conform art.5 alin.1 lit.a din lege, tribunalul constată că prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010, Curtea Constituțională a R. iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 reclamantul și-a precizat în drept acțiunea pe dispozițiile art.998-999 cod civil și art.504, 506 C.p.p.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din Decretul nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr._, Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-au acordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi .
Nu a putut fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere.
Pe de altă parte, instanța a reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 504-506 C.pen., întrucât antecesorul reclamantului nu a fost niciodată achitat, nefăcându-se dovada existenței unei hotărâri
definitive de achitare, astfel încât nu sunt îndeplinite ipotezele prevăzute de textele legale anterior menționate.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, instanța a constatat că dovada confiscării bunurilor lui Cremene I., tatăl reclamantului, o constituie procesul-verbal din data de_ din care rezultă că s-au confiscat bunuri imobile, cu privire la care reclamantul a arătat la data de_ că nu solicită despăgubiri, precum și o serie de bunuri mobile după cum urmează: 2 mese, 3 scaune mici, 2 lavițe, 3 paturi scandură,2 sobe,13 farfurii colorate, 2 căni sticlă, 3 ciubere,2 covate mici, 4 putini,2 bănci,o scăriță, 3 putini mici, 1 car fără două roți, 3 juguri pt. boi, o ladă cartofi-cca.300 kg., 4 putini mari, 1 butoiaș mic, 2 furci (una de lemn ,una de fier),cca.100 kg. Grau în ladă,3 saci de grau cca.40 kg., 2 saci de grau cca.20 kg., 2 vaci, 2 boi,3 viței.
Instanța a reținut că prin notele de ședință depuse la data de_ reclamantul a indicat expres bunurile mobile a căror contravaloare o solicită, astfel încât, în temeiul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, doar acestea au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor materiale.
În plus, având în vedere că, așa cum rezultă din procesul-verbal de confiscare, oile nu au fost confiscate, pretențiile reclamantului sub acest aspect apar ca neîntemeiate și nu au fost acordate. Aceeași este situația cu plugul pentru tractor, grapă, căruță, fân, bufet, 2 dulapuri, bunuri care nu figurează ca fiind confiscate în cuprinsul procesul-verbal din data de_, astfel încât nici pentru acestea nu au fost acordate despăgubiri.
Totodată, din restul bunurilor indicate de reclamant în notele de ședință din_ s-a reținut că s-a solicitat contravaloarea a 3 scaune, 1 masă și 2 viței deși au fost confiscate 4 scaune, 2 mese și 3 viței. În ce privește cantitatea de grâu, procesul verbal atestă confiscarea a doar 160 kg. Grau, față de 1.000 kg. solicitate.
Coroborând așadar precizarea de acțiune depusă la data de_ și de procesul-verbal de confiscare din data de_, instanța a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor următoarele bunuri: 2 boi, 2 vaci, 2 viței, un car, grau pentru animale 160 kg., 1 masă, 3 scaune și 3 paturi.
În cauză s-a administrat proba cu expertiza tehnică de evaluare,
întocmită de expert R. I. Dorel, care a relevat următoarele valori: 2 boi-
10.000 lei, 2 vaci-9.000 lei, 2 viței- 2.400 lei, 1 car-1.000 lei, 160 kg. grau- 160 lei, 1 masă-200 lei, 3 scaune-225 lei și 3 paturi-300 lei, valoarea totală ridicandu-se la suma de 23.285 lei.
Din adresa nr.32/_ emisă de Comuna Poșaga, rezultă că valoarea unei perechi de boi este de 10.000 lei, valoarea identică cu cea indicată de expert.
Avand în vedere considerentele expuse, precum și disp. art. 5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, art. 1169 C.civ. instanța a admis în parte solicitările reclamantului sub aspectul despăgubirilor materiale și a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 23.285 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția Legii 221/2009, prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamantul, li s-a creat convingerea la nivel intelectiv, a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu, respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea 221/2009.
În consecință, față de aceste considerente, apreciind că paratul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța l-a obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea au fost dovedite și suportate de reclamant, respectiv suma de 900 lei reprezentând onorariu avocat și onorariu expert ( în măsura suportată de reclamant -500 lei). Totodată reclamantul a fost obligat să plătească suma de 500 lei reprezentând diferență onorariu expert în favoarea expertului R.
I. Dorel, având în vedere că proba a fost solicitată de reclamant și că, din onorariul definitiv de 1.000 lei, încuviințat de instanță, reclamantul a achitat doar avansul de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea în parte a sentinței cu consecința respingerii acțiunii în ceea ce privește daunele materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate în sumă de 23.285 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 lei.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod nelegal au fost admise pretențiile întemeiate pe dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, deoarece bunurile materiale la care se face referire în art. 5 alin. 1 lit. b sunt bunurile imobile și mobile care fac parte din categoria celor prevăzute de Legea nr.10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Întrucât instanța de fond a acordat despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate de la reclamant, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
In expunerea de motive privind dreptul de lege referitor la condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, se arată că, prin această lege se urmărește, prin derogare de la prevederile Legii nr.10/2001, acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate, având în vedere dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a Legii nr.10/2001.
În acest sens este și practica Înaltei Curți de C. și Justiție, recurentul făcând trimitere la deciziile nr. 4409/_, precum și decizia nr. 5070/_ .
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada de referință a legii sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu
caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Utilizând sintagma "echivalentul valorii bunurilor confiscate";, legiuitorul nu face nicio distincție după criteriul naturii bunurilor supuse confiscării - mobile și/sau bunuri imobile. Or, este de principiu că acolo unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă (ubi lex non distinquit, nec non distinquere debemus).
Este adevărat că în cuprinsul textului de lege se face trimitere și la alte acte normative cu caracter reparatoriu - Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 - în raport cu acestea, Legea nr. 221/2009 având un caracter de complinire, însă, trimiterea vizează în exclusivitate măsurile de restituire a bunurilor imobile, fără a exclude posibilitatea acordării de despăgubiri cu privire la bunurile mobile confiscate, în condițiile Legii nr. 221/2009.
Pedeapsa complementară a confiscării averii, reglementată prin Codul penal în vigoare la momentul aplicării acestei măsuri, afecta patrimoniul persoanei vizate de aplicarea pedepsei, atât sub aspectul bunurilor mobile, cât și al celor imobile.
Acordarea unor despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 are rolul de a repara prejudiciul adus condamnatului politic prin aplicarea pedepsei complementare a confiscării averii acestuia, care a vizat atât bunurile mobile, cât și bunurile imobile. O eventuală distincție, în funcție de natura bunurilor ce au făcut obiectul confiscării, în condițiile în care textul legal nu prevede explicit că pot fi acordate despăgubiri numai pentru anumite categorii de bunuri ce au fost confiscate condamnatului politic, ar însemna o interpretare a textului legal într-un sens care nu este explicit reglementat, inadmisibil din perspectiva principiului anterior evocat.
Referitor la dovada bunurilor mobile confiscate, în executarea pedepsei complimentare, aceasta a fost făcută în cauză prin procesul-verbal de întocmit în data de_, sentința penală nr. 464/1958 a T. ui Militar
C. în baza căreia s-a dispus confiscarea totală a averii a antecesorului reclamantului despăgubirile fiind acordate de instanță în limitele dovedite ale prejudiciului, potrivit expertizei de evaluare întocmite în cauză.
Sentința penală de condamnare nr. 464/1958 a T. ui Militar C. s-a dispus confiscarea totală a averii personale a condamnatului Cremene I.
.
Măsura confiscării dispusă printr-o hotărâre de condamnare a fost cu certitudine pusă în executare, în acest sens fiind procesul verbal încheiat la data de_ (f.166)
Dispunându-se confiscarea întregii averi personale a condamnatului, în lipsa mențiunii în cuprinsul hotărârii penale a tuturor bunurilor confiscate, în mod corect s-au luat în considerare procesele verbale de sechestru întocmite, în vederea determinării bunurilor supuse confiscării, întrucât raportat la dispoziția sentinței de condamnare, este evident că
bunurile anterior sechestrate au fost și efectiv confiscate în baza acestei hotărâri.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat și va menține în tot hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.651 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. M. C. V. A. -T. N.
GREFIER
M. -L. T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
J. fond: M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 137/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 505/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
