Decizia civilă nr. 406/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.406/R/2013
Ședința publică din data de 17 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: H. V.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de reclamantul T. A. și de pârâta K. M. M. împotriva sentinței civile cu nr. 528/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul civil nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent T.
A., asistat de avocat Petra V. și pârâta recurentă K. M. M., asistată de avocat R. Onoriu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare formulată de pârâta recurentă Kerekeș M. M. .
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat Petra V. arată că i s-a comunicat un exemplar din întâmpinarea sus amintită.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat R. Onoriu arată că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina pârâtei recurente și nici nu se va achita, fapt confirmat de recurentă personal.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat Petra V. invocă excepția nulității recursului declarat de pârâta K. M. M., pentru netimbrare.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat R. Onoriu solicită respingerea în parte excepției nulității recursului pentru netimbrare, în ceea ce privește criticile aduse sentinței pronunțată de instanța de fond vizând cheltuielile de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat R. Onoriu și reprezentantul reclamantului recurent, avocat Petra V. nu formulează cereri prealabile judecării recursurilor.
Nemaifiind de formulat alte cereri tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocat Petra V. solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale formulată de pârâta K.
M. M., cu cheltuieli de judecată în recurs. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta K. M. M. solicită a se constata nulitatea acestuia pentru netimbrare și respingerea recursului în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente, avocat R. Onoriu solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris în ceea ce privește cheltuielile de judecată, obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată de la fond, cu cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat. Respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul recurent T. A. .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 528/2013, pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul civil nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. A., împotriva pârâtei S. M. M. .
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta S. M. M. .
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.175, 54 lei cu titlu de utilități neachitate pentru spațiul situat în localitatea B., strada 1 Decembrie 1918, bloc A 32, județul B. -Năsăud.
A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 11.881,74 lei cu titlu de îmbunătățiri aduse aceluiași spațiu.
S-a dispus compensarea creanțelor pe care părțile le au una față de cealaltă, în urma acestei operațiuni reclamantul rămânând obligat a achita pârâtei suma de 8.631,46 lei.
S-a dispus ca fiecare dintre părți să-și suporte propriile cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul și pârâta au încheiat la data de_ o convenție intitulată
"Contract de închiriere";, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice pe aceeași dată, convenția fiind constatată prin completarea cu scriere de mână a unui formular tipizat (f. 62). Potrivit înscrisului constatator, obiectul închirierii îl reprezintă imobilul situat în localitatea B., strada 1 Decembrie 1918, bloc A 32, județul B. - Năsăud, iar durata închirierii este de 3 ani, începând cu data de_ . În contract s-a mai menționat că acele cheltuieli pentru întreținerea imobilului, reprezentând încălzire, apă, curent electric, etc., sunt în sarcina chiriașului (în contractul tipizat, mențiunea-variantă "rămân în sarcina proprietarului"; a fost tăiată cu o linie orizontală).
În dezlegarea raporturilor juridice dintre părți instanța apreciază necesară, mai întâi, calificarea contractului dintre acestea. În acest sens, spațiul închiriat, șa cum rezultă din interogatoriul luat reclamantului (f. 185-186), din proba testimonială (f. 197, 198 și 206), cu precizarea că va fi înlăturată declarația martorului Turdean Flaviu, suspectată ca părtinitoare în condițiile în care el este prieten foarte bun cu reclamanta, așa cum rezultă din mărturia expusă de acesta în dosarul atașat_ (f. 100), din fotografiile aflate la dosarul cauzei (f. 46-50), din concluziile raportului de expertiză (f. 218-235), precum și din însuși conținutul cererii de chemare în judecată, este unul comercial, cu acces din stradă, care a fost folosit anterior de către reclamant cu destinația de atelier de cojocărie, condiții în care contractul încheiat între părți este unul de locațiune, reglementat de dispozițiile art. 1410 și urm. din vechiul C. civ., în vigoare la data înregistrării acordului de voință al părților.
Cu privire la interpretarea contractului, deși în cuprinsul acestuia apare mențiunea "apartament"; când se face referire la obiectul său, din probele administrate
în cauză rezultă fără putință de tăgadă, că nu este vorba de un spațiu de locuit, ci de unul care a fost închiriat în scopul folosirii lui ca salon de înfrumusețare (coafură, manichiură, pedichiură și alte asemenea activități), aspect recunoscut de altfel de către reclamant, inclusiv prin concluziile scrise.
Tot în scopul interpretării contractului, instanța reține că în cuprinsul acestuia, în dreptul mențiunii ținând de partea tipizată a înscrisului "Bunurile din dotare precum și starea acestora"; părțile au înserat o liniuță orizontală, semn pe care reclamantul îl interpretează ca o pe o acceptării a faptului că pârâta nu a sesizat nicio obiecțiune cu privire la starea bunului. Or, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, spațiul care anterior a fost utilizat de reclamant ca atelier de cojocărie, nu corespundea din punct de vedere al amenajării scopului în vederea cărui fusese închiriat, reclamantul însuși recunoscând pe calea interogatoriului că, pentru a funcționa ca salon de înfrumusețare, el trebuia supus unor "mici"; modificări (f. 185).
Contractul de locațiune încheiat între părți la data de_ a fost reziliat de către această instanță prin SC 478/2010 pronunțată în dosarul_ (f. 3-6) întrucât locatarul Kerekes (fostă S. ) M. M., pârâta din prezenta cauză, nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile principale, aceea de plată a cheltuielilor pentru întreținerea spațiului (gaze naturale, curent electric, apă și canalizare)utilităților.
În ce privește aceste cheltuieli, așa cum rezultă din contract ele au fost stabilite în sarcina pârâtei și însumează 3.175, 54 lei, conform facturilor și a situației centralizatoare depuse de reclamant la dosarul cauzei (f. 8-18 și 202). Pârâtei care, fără să nege existența acestor cheltuieli, afirmă că a remis către reclamant sumele necesare plății lor, îi revine obligația potrivit art. 1169 din vechiul C. civ., aplicabil speței, să facă dovada faptului pretins, or, în cauză acest lucru nu s-a întâmplat, drept pentru care ea va fi obligată la plata către reclamant a sumei pretinse de acesta.
Potrivit reglementărilor în materia locațiunii, aplicabile contractului încheiat între părți (art. 1410 și urm. din vechiul C. civ.), precum și doctrinei în materie, locatarului îi este permis a aduce spațiului închiriat modificări de mică însemnătate care nu schimbă destinația acestuia, locatorul având dreptul în schimb să ceară, la încetarea locațiunii, repunerea lucrului în starea inițială. Dacă locatorul nu a cerut aceasta, cum e cazul în speță, locatarul are dreptul la despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse.
Așa cum s-a arătat, reclamantul a acceptat ca spațiul care formează obiectul locațiunii să fie utilizat de pârâtă cu destinația de salon de coafură și înfrumusețare și că pentru aceasta erau necesare anumite lucrări de amenajare specifice. Aceste amenajări constând în refacerea instalației electrice și acelei de canalizare, montarea de gresie, faianță și parchet laminat, tencuieli, zugrăveli, montarea de tavan fals, etc., așa cum rezultă din declarațiile martorilor, au fost efectuate de către pârâtă care a achiziționat materiale și a angajat meșteri pentru efectuarea lucrărilor. Existența acestor lucrări a fost reținută și cu ocazia cercetării la fața locului (f. 28), iar valoarea lor a fost stabilită de expert la suma de 12.406 lei (f. 218-253), mai mare decât suma de 11.881,74 lei pretinsă de pârâtă pe calea cererii reconvenționale.
În condițiile în care pârâta a folosit spațiul un timp relativ scurt, de la data de_ până la data de_ când, așa cum rezultă din declarația martorei Mireșan Alina audiată în dosarul atașat_ (f. 66), în care a și efectuat lucrările de reamenajare, instanța a apreciat că nu este cazul a se calcula uzura despre care expertul face referire în raportul de expertiză (f. 223). Instanța a dispus obligarea
reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 11.881,74 lei reprezentând îmbunătățirile aduse de aceasta din urmă spațiului care a format obiectul contractului de locațiune. S-a dispus compensarea creanțelor pe care părțile le au una față de cealaltă, până la concurența sumei de 3.175, 54 lei, reclamantul datorând pârâtei în urma acestei compensări suma de 8.631,46 lei.
Instanța a dispus ca fiecare dintre părțile litigante să-și suporte propriile cheltuieli de judecată având în vedere că, atât cererea principală, cât și cererea reconvențională au fost admise în totalitate.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal reclamantul T.
A.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacată și in consecință, având in vedere probatoriul administrat în cauză respingerea ca nefondata a cererii reconvenționale formulată în cauză.
În motivarea recursului, reclamantul pârât reconvențional a susținut următoarele critici:
Cele reținute de către instanța de fond nu au susținere din prisma probatoriului testimonial administrat în cauză. Martorul Pal Francisc (declarația fila 197 dosar) arată faptul că la spațiul în cauză există instalație de curent trifazica, există pus parchet și în cursul anilor 2005-2006 el împreună cu reclamantul T. A. au montat tavan din rigips, nefăcând vorbire de efectuarea îmbunătățirilor pretins efectuate de pârâta-reclamanta reconventională. Martora Mireșan Alina arată faptul că acesta după preluarea spațiului (ulterior folosirii acestuia de către parata- reclamanta reconvențională) a adus unele îmbunătățiri acestuia, dar a fost despăgubită de către reclamant cu suma de 5000 lei.
Martorul Tuțura Flaviu nu face vorbire despre îmbunătățirile stabilite prin raportul de expertiză iar declarația martorului Turdean Flaviu a fost înlăturata către instanța de fond, pentru motivele exprimate prin hotărâre.
La analizarea cererii reconvenționale trebuie avute în vedere și clauzele contractului părților. Se face vorbire de faptul că reclamantul ar fi condiționat închirierea spațiului de reabilitarea si amenajarea lui, lucru ce este in totalitate fals. Dacă ar fi existat o asemenea înțelegere cu siguranța ea ar fi fost înscrisă printr-o clauză în contractul părților 1245/_ . De asemenea nici din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că reclamantul ar fi condiționat închirierea spațiului de reabilitarea si amenajarea lui. Chiar dacă ar fi fost realizate pretinsele cheltuieli efectuate de către pârâtă, acestea exced cheltuielilor locative ale spațiului si daca s-ar admite teza conform căreia locatorul poate fi obligat la contravaloarea acestora, s-ar crea o îmbogățire fără justa cauză a chiriașului, întrucât la sfârșitul locațiunii valoarea îmbunătățirilor este inferioară prin uzura fizică și morală de care a profitat chiriașul fără vreun profit direct în patrimoniul proprietarului.
Astfel lucrările pretins executate si identificate prin expertiza efectuată în cauză chiar dacă ar fi fost executate de către pârâtă, acestea au fost executate în interesul derulării activității pentru care a fost închiriat spațiul și reprezintă cheltuieli voluptuarii. După cum consideră practica judiciara și doctrina juridica, cheltuielile voluptuarii constituie sume de bani sau munca, investite de către posesorul unui lucru pentru a-si satisface plăcerea lui personală si care nu măresc valoarea lucrului.
Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună-credință sau de rea-credință.
Mai mult decât atât în stabilirea faptului dacă lucrările identificate prin raportul de expertiză sunt lucrări utile și necesare sau lucrări voluptuarii trebuie pornit de la analiza contractului dintre cele doua părți. Astfel la cap.I din contract "obiectul închirierii" la alin.2 este inserata sintagma "bunurile din dotare și starea acestora", fără a exista niciun fel de obiecțiune cu privire la starea imobilului. De asemenea la cap.V. Pct.a proprietarul se obliga să predea chiriașului locuința în stare normală de funcționare, lucru ce s-a si realizat, întrucât nu exista vreun alt act semnat de către părți care sa confirme contrariul acestui fapt.
Astfel din cele doua clauze contractuale mai sus menționate rezulta fără doar si poate ce imobilul destinat închirierii a fost predat în stare normală de funcționare, astfel că eventualele lucrări ulterioare efectuate de către chiriaș se înscriu în sfera cheltuielilor voluptuarii, reclamantul neputând fi obligat la plata acestora.
În drept s-au invocat prevederile art.299-316 cod procedura civilă.
Recursul a fost legal timbrat, potrivit chitanței și timbrelor judiciare anulate la dosar (f.22).
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal și pârâta K. ( fostă S. ), M. M.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se respinge cererea reclamantului, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorar expert judiciar și onorar avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul instanței de fond.
În motivarea recursului declarat de pârâta reclamantă reconvențională s-au susținut următoarele:
Sentința este greșită în parte, în primul rând pentru că obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 3.175,54 lei cu titlu de utilități neachitate pentru spațiul situat în localitatea B., str. 1 Decembrie 1918, bloc.A32, județul B. -Năsăud, s- a făcut prin înfrângerea dispozițiilor art. 969 C.civ. potrivit cărora "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante."
În dovedirea pretențiilor sale, reclamantul a depus Contractul de închiriere nr. 12145/_, unde la cap.III CHIRIA, este stipulat că este în cuantum de 300 RON și că plata acesteia "se face anticipat, până la data de 15 a lunii", însă fără a se arăta modalitatea de plată și locul plății efective. Apoi, potrivit cap.IV din Contractul de închiriere nr. 12145/_, "Cheltuielile datorate pentru întreținerea imobilului revin chiriașului (încălzire, apă, curent electric, etc.)" însă, la fel, fără a se stipula în mod expres că acestea se vor face direct la furnizori de către subsemnata.
Relevant este și faptul că după închirierea spațiului pe durata de 3 ani, toate contractele la utilități au rămas în continuare pe numele reclamantului, acesta solicitând ca în conformitate cu cap.IV din Contractul de închiriere nr.12145/_, plata facturilor să-i fie făcută lui personal, pentru ca să achite el însuși facturile la furnizorii de utilități, tocmai pentru a se asigura că sunt plătite și de a deține controlul asupra lor. Prin urmare, întrucât nu s-a stipulat în contract, se impune a se constata că doar plata cheltuielilor pentru întreținerea imobilului îi revenea pârâtei, însă nu și efectuarea plății acestora de aceasta la furnizori.
Cum în contract nu s-a reținut expres că recurenta avea obligația să plătească nemijlocit la furnizori, prestatori, etc, contravaloarea facturilor și să păstreze facturile eliberate, sau să efectuez copii ale acestora în dovedire, reiese că reclamantul nu a
dovedit că suma de 3.175,54 lei nu a fost achitată la mâna sau din banii proveniți de la pârâta recurentă.
Având în vedere că nu s-a dovedit că pârâta nu am respectat clauza prevăzută la cap.IV din Contractul de închiriere nr. 12145/_, acțiunea formulată de reclamant este nedovedită și în mod nelegal și prin nesocotirea disp. art. 969 C.civ., instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata către reclamant a sumei de 3.175,54 lei cu titlu de utilități.
S-a învederat că reclamantul-pârât reconvențional, nu a depus la dosar înscrisuri prin care să facă dovada modificării, Contractului de închiriere nr. 12145/_ și de asemenea, prin martorii propuși de acesta și audiați de instanța de fond, nu s-a probat o altă stare de fapt care să producă dubii cu privire la conținutul contractului, a modalității de plată și locul plății efective, de către pârâtă a chiriei și a cheltuielilor de întreținere a imobilului.
În al doilea rând, având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile prev. arț.275 și art. 276 C.pr.civ., pentru motivul că instanța de fond a hotărât admiterea în totalitate atât a cererii principale cât si a cererii reconvenționale, s-a susținut că s-a făcut aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art. 274 alin.(1) și (2) C.pr.civ., și s-a dispus
"ca fiecare dintre părți să-și suporte propriile cheltuieli de judecată", motiv pentru care s-a solicitat anularea acestei dispoziții și pe cale de consecință, să se dispună acordarea cheltuielilor de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorar expert judiciar si onorar avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul instanței de fond.
S-a mai susținut că fără temei de drept instanța de fond, a înlăturat declarația martorului Turdean Flaviu pe motivul că este "prieten foarte bun cu reclamanta, așa cum rezultă din mărturia expusă de acesta în dosarul atașat_ (f.100)". Potrivit art. 189 C.pr.civ., martorul nu intra sub incidența prohibită de lege și în consecință depoziția acestuia nu putea fi legal înlăturată.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.8 și 9, art.3041și art. 312 teza I C.pr.civ.
Deși pentru prima solicitare din recurs, pârâtei recurente i s-a pus în vedere necesitatea achitării unei taxe judiciare de timbru de 132,52 lei, și a unui timbru judiciar de 3 lei, aceasta a declarat că nu înțelege să-și îndeplinească obligația și că susține în continuare doar motivul de recurs ce se referă la cheltuielile de judecată, scutit de plata taxelor de timbru.
În apărare față de recursul declarat de reclamant, pârâta a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare s-a susținut că instanța de fond a judecat drept cu privire la admiterea cererii reconvenționale și coroborând probele, respectiv interogatoriul luat reclamantului, declarațiile martorilor, fotografiile depuse la dosar, concluziile raportului de expertiză, precum și însuși conținutul cererii de chemare în judecată, a calificat în mod corect Contractul de închiriere nr. 12145/_ .
Instanța de fond a admis cererea reconvențională în mod legal și temeinic, întrucât altfel patrimoniul recurentului reclamant s-a fi îmbogățit fără just temei în detrimentul celui aparținând pârâtei. Când a preluat spațiul, un fost atelier de cojocărie, pentru a-i da utilitatea actuală, reclamanta a fost nevoită să facă o mulțime de cheltuieli, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, pentru a-i da utilitatea actuală. Lucrările efectuate, i-au sporit valoarea, transformându-l într-un
un spațiu decent, de care se bucură și în prezent reclamatul recurent, spațiu care a fost închiriat imediat după reabilitare unei alte persoane Mireșan Alina care a avut calitate de martor în cauză, (f. 198) și care după plecarea pârâtei, a prestat activități de coafură în continuare. Prin urmare datorită cheltuielilor efectuate de pârâta reclamantă reconvențională, spațiul din litigiu a putut fi închiriat în continuare persoanei Mireșan Alina, și ulterior altor persoane, pentru desfășurarea unor activități comerciale. Dovezile sunt clare în sensul că la preluare, spațiul a fost insalubru, impropriu pentru desfășurarea unor activități comerciale, astfel că pentru a fi utilizat în mod corespunzător, era absolut necesară reabilitarea acestuia, lucru ce s-a întâmplat.
Recurentul reclamant susține dar nu a probat pe fond în niciun fel că lucrările de recondiționare pe care le-am efectuat la imobilul în litigiu, ar fi fost cheltuielii voluptorii și nu necesare și utile.
Pe de altă parte nu poate fi invocată cu succes, susținerea potrivit căreia suma de 12.406 lei cheltuită, ar reprezenta cheltuieli pentru plăceri personale deoarece spațiul în litigiu nu a fost folosit în scop propriu adică numai de pârâtă, nefiind un spațiu destinat locuinței pentru a se putea eventual pune în discuție faptul că investițiile sunt strict pentru plăcerea acesteia în spațiul de locuit.
De asemenea, nu s-a solicitat și nici nu s-a dovedit în vreun fel că în perioada de aproximativ 5 luni cât pârâta a folosit spațiul, respectiv din data de_ - _
, suma de 12.406 lei investită de aceasta, ar fi amortizată. în acest sens instanța s-a pronunțat temeinic arătând că nu este cazul de a se calcula uzura.
În cauză a formulat întâmpinare și reclamantul pârât reconvențional
prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta reclamantă reconvențională.
În motivarea întâmpinării s-a învederat că susținerea privitoare la nemenționarea în contract a modalității de plată și locul plății chiriei nu are nici o legătură cu prezenta cauză ce are ca obiect neplata unor cheltuieli de întreținere, respectiv a contravalorii lucrărilor făcute de chiriaș pentru utilizarea spațiului închiriat potrivit dorinței sale. Neprevederea plății cheltuielilor de întreținere direct către locator sau către furnizorii de utilități de asemenea nu are relevanță în cauză din moment ce s-a stipulat expres că acestea cad în sarcina chiriașului, chiriaș care nu a făcut dovada achitării lor fie către locator, fie către furnizorii de utilități.
Dimpotrivă, reclamantul a fost cel care a făcut dovada plății acestor utilități prin depunerea chitanțelor eliberatorii în original.
Pârâta, reclamantă-reconvențional lasă se înțeleagă că ea ar fi dat în mână reclamantului contravaloarea acestor cheltuieli fără a face nici o dovadă în acest sens. De altfel această susținere a făcut-o pârâta și în cadrul procesului de rezoluțiune a contractului din dosarul Judecătoriei B. nr._, susțineri care au fost înlăturate prin decizia Tribunalului B. -Năsăud nr. 88/A/2010, unde se arată (pag.8 alin.6) că "Esențial devine considerentul că plata sumelor datorate trebuie să fie atestată de chitanțe provenind de la creditor, singurele care dovedeau liberarea de datorie". Se mai arată în aceeași decizie (pag.8 alin.4) că "Este cert că între părți au intervenit neînțelegeri pe parcursul derulării convenției, însă s-au datorat cu evidență neexecutării culpabile a obligațiilor locatarei, de plată a chiriei și a utilităților în cuantumul și termenele de comun acord convenite."
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri declarate în cauză, tribunalul reține următoarele:
1 Recursul declarat de reclamantul pârât reconvențional este nefondat și urmează a fi respins în considerarea prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din codul de procedură civilă și a argumentelor ce succed.
În mod temeinic, și cu valorificarea judicioasă a probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de pârâta K. ( fostă S. ) M. M. .
În mod cert la data închirierii spațiul ce a format obiectul contractului desființat prin sentința civilă nr.478/2010 a Judecătoriei B. nu era unul adecvat desfășurării activității pentru care reclamanta l-a procurat, respectiv coafor. Așa cum a relatat și martora Mireșan Alina (f.198), spațiul așa cum a fost el preluat nu putea fi folosit ca salon, iar lucrările efectuate în vederea amenajării lui sunt relevate de martorul Țuțura Flaviu (f.206), fiind apoi evaluate de către expert.
Nici o probă administrată la fondul cauzei nu susține afirmația reclamantului referitoare la caracterul voluptuar al îmbunătățirilor aduse de către pârâtă spațiului proprietatea sa, ci dimpotrivă martorii au evocat caracterul necesar al acestor lucrări din moment ce spațiul nu putea fi utilizat în scopul pentru care fusese închiriat. Faptul că martora Mireșan Alina a efectuat la rândul ei unele lucrări la spațiu ( ea fiind despăgubită de proprietar, lucru ce nu s-a întâmplat și în cazul pârâtei reclamantă reconvențională) s-a datorat dorinței martorei de a-l amenaja conform gusturilor ei și nu a fost determinat de inexistența amenajărilor anterioare.
În plus, reclamantul, proprietar al imobilului, nu a probat că s-ar fi opus în vre- un fel efectuării acestor lucrări, cel puțin acceptând efectuarea lor. Aceste îmbunătățiri au profitat proprietarului, care a închiriat ulterior spațiul tot pentru activități de coafor, și nu pentru cojocărie, cum fusese anterior.
În lipsa oricăror clauze contractuale referitoare la situația îmbunătățirilor efectuate de către chiriaș, în speță sunt incidente prevederile privind accesiunea imobiliară, situație în care, chiar dacă s-ar aprecia că pârâta a fost constructor de rea credință - ca detentor precar, în lipsa solicitării de ridicare a îmbunătățirilor, ea are dreptul la rambursarea cheltuielilor cu materialele și cu manopera, în baza art. 494 alin.3 din Codul civil, astfel că pretențiile cuprinse în cererea reconvențională cu acest titlu, au fost corect admise de către prima instanță.
În ceea ce privește uzura îmbunătățirilor aduse imobilului, tribunalul constată că expertul desemnat în cauză a arătat că valoarea despăgubirilor nu poate fi afectată de folosința exercitată de către pârâta reclamantă reconvențională, raportat la intervalul foarte scurt de timp în care acesta le-a întrebuințat (f.219), iar alte dovezi în sensul pretins de către reclamantul pârât reconvențional nu au fost produse.
II. În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta reclamantă reconvențională se impune a se efectua o distincție.
Recursul se va anula în parte, în ceea ce privește criticile aduse hotărârii atacate cu privire la admiterea acțiunii introductive, tribunalul urmând a aplica sancțiunea prevăzută de art. 20 alin.3 din Codul de procedură civilă, văzând refuzul recurentei de a îndeplini obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, stabilită în sarcina sa prin încheierea din 27 iunie 2013.
Referitor la cea de-a doua solicitare din recurs, vizând modul de soluționare a cererii privind cheltuielile de judecată, scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.
146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999, tribunalul constată că recursul este nefondat urmând a-l respinge ca atare.
În mod judicios instanța de fond a dispus ca fiecare parte să-și suporte cheltuielile efectuate, procedând practic la compensarea acestora, văzând că atât acțiunea introductivă cât și cea reconvențională au fost admise în cauză. Argumentele recurentei referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 276 din Codul de procedură civilă nu sunt întemeiate, deoarece textul vizează nu doar ipoteza admiterii în parte a unei cereri de chemare în judecată, ci și pe cea în care atât reclamantul cât și pârâtul au formulat pretenții, car au fost admise, așa cum s-a întâmplat în speță.
Prin admiterea în întregime a ambelor cereri, atât reclamantul cât și pârâta au câștigat și respectiv au pierdut procesul, astfel că soluția de compensare integrală a cheltuielilor este nu numai legală, dar și temeinică.
Pentru calea de atac a recursului, având în vedere soluția de respingere a ambelor recursuri, în temeiul prevederilor art. 276 din Codul de procedură civilă, tribunalul va proceda la rândul său la compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. A., domiciliat în orașul B., str. M. K. 100, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr.528 din_, pronunțată de Judecătoria Beclean, pe care o menține.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta reclamantă reconvențională
K. ( fostă S. ) M. -M.
, domiciliată în mun. B., Aleea Pârâiașului, bl. B 1, sc. D, ap. 5, jud. B. -Năsăud împotriva aceleași hotărâri în ceea ce privește fondul cauzei, și respinge ca nefondat recursul vizând acordarea cheltuielilor de judecată.
Compensează în întregime cheltuielile de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREIFER, | ||
S. I. N. | C. | I. C. H. | V. |
Red./Dact. S.I. 2 ex. Jud. fond: Z. D.
| ← Decizia civilă nr. 450/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 566/2013. Pretenții → |
|---|
