Decizia civilă nr. 4126/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4126/R/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. M. G., G.
G., M. G. G. împotriva deciziei civile nr. 316 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimații P. M. T.
, B. C. R. -S. C., C. U., SS C. M. -
SUCCESORARE A C. U. T., având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
C U R T E A
Prin actiunea civila formulata reclamantii G. M. G. | , G. G. | jr., M. | |
G. | G. in contradictoriu cu pârâții Primăria Turda, C. | U. T. | și B. C. |
R. | s-a solicitat: |
Obligarea pârâților la restituirea în natură în cotă de câte 1/3 parte pentru fiecare dintre reclamant a imobilului din T., str. C. nr. 10, înscris în Cf 5633
T. A+2 nr top 748 cu destinația casă de lemn sub nr. 4 cu 2 camere și curte intravilan în suprafață de 450 mp și A+3 nr top 744 cu destinația grădină în intravilan în suprafață de 250 mp.
Să se dispună radierea dreptului de ipotecă înscris sub C24-25 în favoarea BCR T. pentru suma de 520.000.000 lei.
Să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în Cf în cotele mai sus, ca bun propriu, cu titlu de drept Legea 10/2001, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 316 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis excepția perimării, invocată de către instanță din oficiu și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.
M. G., G. Gheroghe jr. și M. G. G. în contradictoriu cu pârâții C. U.
, P. mun. T., B. comercială R. și SS C. M., în temeiul Legii nr. 10/2001.
1
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința publică din data de_ (f. 18) Tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 168/A/2007 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ .
Prin Decizia civilă nr. 1826/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat nulitatea recursului declarat împotriva deciziei menționate.
Potrivit art. 248 alin. 1 teza I C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat deoarece a trecut mai mult de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a reprezentat temeiul suspendării. Concluzia s-a impus față de dispozițiile exprese ale art. 244 alin. 2 C.pr.civ., potrivit căruia suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Raportat la cele expuse s-a constatat că nu își găsesc aplicarea prevederile
248 alin. 1 teza a II a C.pr.civ. deoarece repunerea cauzei pe rol în ipoteza suspendării judecății în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din același cod se dispune la cererea părții interesate iar nu din oficiu.
În lumina considerentelor expuse și în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 252 alin. 2 C.pr.civ., a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată acțiunea cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G.
M. G., G. Gheroghe jr. și M. G. G. în contradictoriu cu pârâții C.
U., P. mun. T., B. comercială R. și SS C. M., în temeiul Legii nr. 10/2001.
În baza prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ. s-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G. M. G., G.
G. jr. și M. G. solicitând admiterea recursului iar în urma rejudecării scoaterea cauzei de pe rol, constatându-se că obiectul pricinii cu care a fost sesizată instanța a fost deslușit irevocabil prin sentința civilă nr. 816/2010 a Tribunalului C., prezenta cauză rămânând fără obiect.
În motivare s-a arătat că prin pronunțarea hotărârii atacate prin care s-a admis excepția perimării s-a născut o contrarietate între hotărârea recurată și cele pronunțate în dosarul nr._ prin care s-a admis cererea formulată.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând recursul declarat de reclamanții G. M. G., G. G. jr. și
M. G. împotriva sentinței civile nr. 316 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 316/2013 a Tribunalului C. s-a admis excepția perimării, constatându-se perimată cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. .
Din considerentele sentinței rezultă că judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea recursului declarat
împotriva deciziei civile nr. 168/2007 a Curții de Apel C., recurs care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1826/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Constatându-se că după soluționarea recursului, nu s-a formulat cerere de repunere pe rol de către partea interesată s-a apreciat că sunt incidente
2
dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți fiind perimată.
Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe nu se critică soluția pronunțată din perspectiva aplicării prevederilor legale în materie de perimare, invocându-se numai faptul că prin constatarea ca perimată a cererii de chemare în judecată se naște o contrarietate între hotărârea atacată și hotărârea pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., irevocabilă.
Atâta timp cât reclamanții nu contestă modul de aplicare de către instanța de fond a prevederilor legale în materie de perimare, acceptând deci implicit că au fost legal aplicate de către instanța de fond, motivele invocate de către aceștia în recurs nu sunt de natură să atragă schimbarea soluției pronunțate de către tribunal.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 248 și urm. C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.
M. G., G. G. jr., M. G. împotriva sentinței civile nr. 316 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. M. G., G.
G. jr., M. G. împotriva sentinței civile nr. 316 din_ a Tribunalului
C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana I. | Judecător, A. C. | Judecător, A. A. C. |
Grefier, C. B. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: E. L.
3
← Sentința civilă nr. 65/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 85/2013. Legea 10/2001 → |
---|