Încheierea civilă nr. 267/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 267 /CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 9 septembrie 2013 Instanța alcătuită din:

PREȘEDINTE: D. -I. T. GREFIER: E. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanții S. M. și SA, privind și pe pârâti P. M. C. -N., P. J. C., C.

C. PENTRU S. D., D. C. A. N. PENTRU R.

P., C. M. DE F. F., având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând reține că prin acțiunea formulată reclamanții S. M. și

SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU S. DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR C. -N. ,

P. MUNICIPIULUI C. -N., P. J. C., C. C. PENTRU S.

D., să fie obligați pârâții 2 și 3 să înainteze pârâtei 4 întreaga documentație pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent, conform Titlului VII al Legii nr.247/2005, să fie obligată pârâta 4 să analizeze, să evalueze dosarul și să emită decizie reprezentând titlul de despăgubire.

Prin rezoluție (fila 1) instanța a stabilit în sarcina reclamanților obligația de completare a cererii de chemare în judecată, în sensul de a semna cererea de chemare în judecată, de a depune înscrisurile la care fac referire în cerere, în 5 exemplare, certificate pentru conformitate cu originalul și să precizeze domiciliul ales în România unde urmează să se facă toate comunicările privind procesul.

Reclamanții au fost încunoștințate despre această obligație prin citarea la domiciliul indicat, procedura de citare fiind îndeplinită la data de_, însă nu și-au îndeplinit-o.

Potrivit dispozițiilor art.200 C.proc.civ. "completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3). Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.)";.

De asemenea, conform art. 194 lit. a, e și f C.proc.civ. "cererea de chemare în judecată va cuprinde: … dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul … arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150…; semnătura";. Potrivit art.150 "la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces. Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul";.

Întrucât au trecut 10 zile de la primirea înștiințării, așa cum rezultă din dovada de citare, iar reclamanții nu și-au îndeplinit obligațiile puse în sarcina lor, deși li s-a atras atenția asupra consecințelor neîndeplinirii acestei obligații prevăzute de art. 200 alin.3 C.proc.civ., instanța, în temeiul art. 200 C.proc.civ., va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S.

M. și SA, cu domiciliul în Ungaria, 6485 N., str. R. nr.15, în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU S. DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., ambele cu sediul în C. -N., str. M. nr. 3, jud.

C., P. J. C., cu sediul în C. -N., Bd. 21 D. 1989 nr. 58, jud. C., C. C. PENTRU S. D., cu sediul în B., C. F. nr. 202, sector 1.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

  1. -I. T.

    GREFIER,

  2. C.

Red. D.T./C.Ț./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 267/2013. Legea 10/2001