Decizia civilă nr. 416/2013. Actiune in constatare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 416/A/2013
Ședința publică din 18 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE F. S. B.
JUDECĂTOR M. O. -S. GREFIER G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții apelanți H. A. și H. R. împotriva Sentinței civile nr. 1509/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimații M.
L., M. M., M. D., R. PRIN P., P. M. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform
încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
Prin Sentinta civilă nr. 1509 din_ pronunțată de Judecătoria Dej în prezentul dosar s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. L. și s-a constatat că M. L. și M. M. nu au calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei de interes.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții H. A.
, H. R. în contradictoriu cu parații M. L., M. M., M. AEJ, reprezentat prin primar, P. M. AEJ.
A fost respinsă cererea pentru obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea paratului M. L. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de paratul M.
a fost admisă de către instanța de fondd, raportat la următoarele considerente:
- asupra apartamentului înscris în CF 19.263/N nr.top.917/1/S/III respectiv asupra imobilului ce a format obiectul contractului de vanzare-cumpărare 3429/_ astfel cum este depus la dosar la fila 31, în prezent, are calitatea de proprietar tabular în baza sentinței civile nr.672/2008 a Judecătoriei D., definitivă și irevocabilă numita Gaal Constanța.
- prin dispoziția de restituire în natură 2017/_ s-a dispus restituirea în natură în favoarea paraților pentru apartamentele situate în D. str.1 Mai nr. 4 înscrise în CȚ 6422 D. astfel: apartamentul nr. 1,3,5,8,10 de sub nr. top.917/1/S/I, nr.top.917/1/S/III, nr.top.917/1/S/V, nr.top.917/1/S/VIII nr.top.917/1/S/X.
Prin sentința civilă nr.672/2008 s-a constatat nulitatea absolută a acestei dispoziții de restituire în natură cu consecința restabilirii situației anterioară de CF, în sensul anulării încheierii de întabulare nr._ și a radierii dreptului de proprietate al numiților M. M. și M. L. cu înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului din CȚ 6422 nr.top.917/1/S/III în favoarea reclamantei Gaal Constanța.
În prezent, asupra apartamentului din CF 6422 nr.top.917/1/S/III, este proprietar tabular Gaal Constanța în baza sentinței, însă, concomitent, potrivit contractului de vanzare cumpărare înregistrat sub nr.3429/_ (ț.30), apartamentul nr.III a făcut obiectul transferului dreptului de proprietate în favoarea reclamanților
.
Prin urmare, strict procedural, parații M. L. și M. M. nu au calitate procesuală pasivă în condițiile în care asupra apartamentului nr. III este proprietară în prezent Gaal Constanța iar cu privire la dispoziția nr.2017/2006 a P. ui M. D. s-a constatat nulitatea absolută prin sentința civilă nr. 672/2008 a Judecătoriei D., definitivă și irevocabilă.
În consecință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru parații M. L. și M. M. fiind respinsă acțiunea în contradictoriu cu aceștia.
Excepția lipsei de interes invocată de parați a fost respinsă de către instanța de fond deoarece reclamanții au interesul de a-și valorifica drepturile conferite de contractul de vanzare cumpărare nr._ . Faptul că, din culpa angajaților primăriei M. D. apartamentul ce a format obiectul contractului nu a fost identificat corect, ca fiind nr.V sau III, și nu a fost identificat cu date de CF, nu este imputabil în nici un caz reclamanților
Raportat la neconcordanța existentă în prezent între situația de CF pe de o parte,conținutul contractului înregistrat sub nr.3429/1999,pe de altă parte și cuprinsul sentinței civile nr.672/2008, s-a respins acțiunea pentru constatarea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru imobilul situat în D. str.1 Mai nr. 4 ap.III.
În cauză nu sunt incidente nici una din situațiile prevăzute de art.34 din Legea 7/1996 astfel că s-a respins și cererea pentru anularea încheierii CF nr._ și pe cale subsecventă cererea pentru
înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților.
Paratul M. L. a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentand onorariu pentru avocat însă nu a făcut dovada acestora .
Așa fiind, în temeiul art.274 Coa proc.civilă, cererea pentru obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Împotriva sentinței examinate au promovat recurs recalificat ca fiind apel, reclamanții (f.3) solicitand instanței:
sa dispună prin incheiere suspendarea judecatii conform art. 244 Cod Procedura Civila pana la solutionarea deținitiva si irevocabila a dosarului nr._ inregistrat pe rolul Judecatoriei D. ;
dupa ramanerea irevocabila a hotararii din dos. nr._ si repunerea cauzei pe rol sa dispună admiterea in tot a apelului si ca o consecinta sa dispună admiterea in intregime a actiunii apelantilor de azi cu constatarea anularii dispozitiei de restituire in natura nr. 2017 din 0_ emisa de paratul P. M. D. in favoarea intimatilor
M. si M. L. anulare dispusa prin sentinta nr. 1358/R/2009 din dos._ ramasa irevocabila, sa dispună anularea incheierii de intabulare nr. 32592/2006 cu radierea intimatilor M. din CF nr. 50262-C1-U3 D., nr. topo 917/1/S/III si ulterior inscrierea dreptului de proprietate pe seama vechiului titular- Statul Roman;
sa dispună inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in D., str. 1 Mai nr. 4, apartament 3, compus din 2
camere, 1 bucatarie, 1 VC, 1 pivnita, cu suprațata utila de 53,36 mp, cu cota de 9,77/100 parte din partile indivize comune inscrise in CF colectiva nr. 6421 nr. top. 917/1/S/III in cota de 1/1 parte cu titlu de cumparare in baza Legii nr. 112/1995 pe numele apelantilor;
sa dispună obligarea intimatilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata si onorar de avocat efectuate la instanta de fond si apel.
Se solicită instanței a constata ca actele de stare civila depuse la dosarul cauzei (menționand in acest sens faptul ca paratii in nici un moment nu au aratat actele de stare civila in original, nici macar la solicitarea instanței), (fila 62,63,64,65) de către paratii M. M. și L. nu releva in nici un caz existența vreunei legaturi de rudenie între parați și defunctul M. Menyhert in conditiile in care acestia prin notițicarea nr. 124 inregistrata in data de_ la Biroul Executorului Judecatoresc Sipos Alexanaru solicita emiterea unei dispoziții de restituire in natura in temeiul Legii nr. 10/2001 mentionand ca sunt mostenitori dupa M. Menyhert, contrar faptului ca nici in cadrul notificarii și nici in cadrul dosarelor pe rolul instanțelor nu s-a facut dovada unui certițicat de moștenitor. Mai mult, aceștia nu au dat curs prevederilor art. 23 din Legea 10/2001, prevederi conform carora in cadrul notificarii trebuie depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate si a calitații de moștenitor. Astfel ca, paratii au beneficiat de dispozitia de restituire in natura nr. 2017 din 0_ emisa de P.
M. D., chiar daca nu au facut dovada calitatii de moștenitori dupa proprietarul tabular M. Menyhert și chiar daca acele apartamente ce au fost restituite in natura erau vandute fiind cumparate de apelanți si altii cu buna-credința, aceste apartamente fiind și locuite de peste 40 de ani de catre cumparatori.
Menționează ca cererea de chemare in judecata așa cum a fost modificată, face referire la constatarea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 3, inscris in CȚ nr. 6422 cu nr. topo 917/S/III. Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei paratii susțin "din actele de stare civila enumerate anterior, rezulta indubitabil, legatura de rudenie dintre M. Menyhert si M. L. . Acestia sunt frați doar dupa total lor,
M. M., adica sunt frați vitregi. M. Menyhert a avut ca mama pe
Veronka, prima soție a lui M. M., iar M. L. a avut ca mama pe M. M., a doua soție a lui M. M. . " Aceste aspecte enuntate nu sunt pe deplin adevarate in ceea ce privește legatura ae rudenie, paratii menționand ca sunt frati vitregi, insa din actele de stare civila rezulta indubitabil faptul ca M. Menyhart a avut ca parinti pe Marton și Veronka iar M. L. a avut ca parinti pe M. si M. . Prin urmare prenumele tatalui nu coincide, astfel că legatura de rudenie nu este dovedita, chiar daca paratii insista in a se considera frați, cel putin in fata instantelor de judecata.
Solicită instanței a constata ca avand autoritate de lucru judecat lipsa acestor legaturi de rudenie dintre parati raportat la sentinta civila nr. 672/2008 din dos._ in caarul careia s-a constatat " ca autorii comuni ai paraților de rd. 1 si 2 nu sunt in legatura de familie cu defunctul titular de CF al imobilului, si deci nu au vocatie succesorala legala la mostenirea acestuia, in atare situatie toate celelalte aparari ale paratilor de rd. 1 si 2, evidentiate pe cale de exceptie sau pe fond, sunt superflue, deoarece nu au calitatea de mostenitori ai proprietarului M. Menyhert" La fel de relevant in acest sens este ca la dosarul cauzei nu s-a depus vreun certificat de mostenitor, opinează ca acesta nici nu exista, neexistand vreun alt argument plauzibil pentru care acesta daca ar fi existat, sa nu fi fost depus la dosarul cauzei.
Potrivit art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent in situatia in care imobilul a fost instrainat fostului chirias cu respectarea dispozitiile Legii nr. 112/2995. Imobilul situat in D., str. 1 Mai nr. 4, județul Cluj, avand nr. Topo 917/S/III a fost instrainat catre apelanții reclamanți la data de_, deci dupa expirarea termenului de 6 luni de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 112/1995, respectiv 28 ianuarie 1996 termen conțorm careia "persoanele inareptatite la restituirea in natura a apartamentelor sau, aupa caz, la acordarea de despagubiri vor depune cereri in acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii." fiind astfel respectate dispozitiile art. 9 alin 1 din Legea nr. 112/1995, conform carora "chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau in rate a pretului. " Or, din punct de vedere al succesiunii in timp, apelanții initial au incheiat contract ae inchiriere asupra imobilului cu nr. Topo 917/S/III (depus la fila 157) iar ulterior au incheiat contract de vanzare-cumparare sub nr. 3429/_, depus la aosarul cauzei la fila 5.
Este relevant a se reține, asa cum enunțau anterior, faptul ca paratii M. nu au depus cerere de restituire in temeiul Legii nr. 112/1995 ci doar in temeiul Legii nr. 10/2001, notificare efectuata la data de_, la aproape 2 ani de la data cumpararii imobilului de catre reclamanți, acesta fiind și motivul ce a determinat posibilitatea legala pentru reclamanți (chiriasi in acel moment) de a opta sa cumpere apartamentul cu privire la care detineau contract de inchiriere. Raportat la calificarea data la acel moment Decretului nr. 111/1951,
prin dispozitiile exprese ale art. 1 alin 2) din HG nr. 20/1996 ca fiind un act normativ ce constitute titlu, in baza careia imobilul a trecut in proprietatea statului, Statul avea calitatea ae proprietar la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 3429/_, astfel incat M. D. era indreptațit la transmiterea proprietatii in favoarea reclamanților. Din Normele Metoaologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinatia de locuințe, trecute in proprietatea statului, rezulta ca "imobilele cu destinația de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu sunt acele imobile care au fost preluate ca locuinte in proprietatea statului in baza unor prevederi legate in vigoare la data respectivă, cum ar fi: ..., Decretului nr. 111/1951, ... . ". Or, in speța, imobilul a fost preluat in temeiul Decretului nr. 111/1951, nu in temeiul decretului nr. 92/1950, cum a fost reținut in cadrul emiterii dispoziției de restituire nr. 2017/9 iunie 2006, deci cu titlu, astfel incat bunul putea fi instrainat, in conditiile art. 9 și art. 14 ain Legea nr. 112/1995 enumerate anterior.
Raportat la considerentele enuntate anterior, solicita respectuos ca dupa solutionarea irevocabila a dos._ si dupa repunerea prezentei cauze pe rol, prin decizia ce o va pronunta, instanța sa constate ca in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 3429/_
, incheiat intre apelanti si P. ia M. D. in conditiile Legii nr. 112/1995, apelantii au dobanait in proprietate imobilul-apartament nr. 3 situat in D., str. 1 Mai nr. 4, judetul Cluj, inscris in CF nr. 6422 D., sub nr. Topo 917/1/S/III si ca o consecinta a constatarii nulitatii absolute a dispozitiei in natura nr. 2017/9 iunie 2006 sa dispuna radierea paratilor M. din CF si inscrierea dreptului ae proprietate asupra imobilului inscris in CF nr. 6422 D. sub nr. Topo 917/1/S/III pe seama vechiului titular-Statul Roman. Ulterior sa dispună inscrierea in CF a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din 2 camere, bucatarie, camara de alimente, WC situat in D., str. 1 Mai nr. 4, judetul Cluj, inscris in CF nr. 6422 D., sub nr. Topo 917/1/S/III pe numele apelanților in cota de 1/1 parte, ca bun propriu cu titlu prin cumparare in baza Legii 112/1995. Sa dispună obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata si onorar de avocat atat la instanța de fond cat si la instanta de apel.
In probatiune s-au depus:
- decizia civila nr. 284/R/2009 pronuntata de Curtea de Apel Cluj in dosar nr._ ;
decizia civila nr. 1358/R/2009 pronuntata de Curtea de Apel Cluj in dosar nr._ ;
copie acțiune civila din dos. nr. _
In drept: art. 244 alin 1, art. 282, art. 296, art. 274 Cod Proceaură Civila, art. 7, art. 23, art. 45, art. 50 din Legea nr. 10/2001.
Prin întampinarea formulată (f.25) intimatul M. L. a solicitat respingerea apelului.
Nu exista motive pentru admiterea apelului si schimbarea sentintei civile nr. 1509/2011, intrucat instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 137 din Codul de procedura civila, solutionand actiunea prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a subsemnatului M. L. si a paratului M. M. .
Este irelevanta in solutionarea cauzei invocarea prevederilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, potrivit carora masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent in situatia in care imobilul a fost instrainat fostului chirias cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995. De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 7 alin. 11 din Legea nr. 10/2001.
Este de observat ca aceste prevederi legale au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, prin urmare nu erau in vigoare in anul 2006, cand a fost emisa dispozitia de restituire in natura nr. 2017 din 0_ emisa de P. M. D. .
In drept: art. 289, 296 si 274 din Codul de procedura civila. In probatiune: actele existente la dosarul cauzei.
Analizand apelul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul îl va admite pentru următoarele consiaerente:
Prin hotararea atacata s-a respins actiunea formulata ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de M.
L. și s-a constatat că M. L. și M. M. nu au calitate procesuală pasivă, raportat la faptul ca asupra apartamentului înscris în CF 19.263/N nr.top.917/1/S/III , respectiv asupra imobilului ce a format obiectul contractului de vanzare-cumpărare 3429/_, la data pronuntarii hotararii-_ - avea calitatea de proprietar tabular, în baza sentinței civile nr.672/2008 a Judecătoriei D., definitivă și
irevocabilă, numita Gaal Constanța.
Prin sentinta civila nr. 281/_ a Judecatoriei D., ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 834/R/2012 prin respingerea recursului, s-a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra apartamentului 3, din D., str. 1 Mai, nr.4, imobil inscris in CF. 50265 C1-C3 cu nr. topo 917/S/ III, in favoarea paratilor M. L. si M. M. si radierea dreptului de proprietate al reclamantei Gal Constanta.
Astfel, tribunalul constata ca desi la data pronuntarii hotararii, in raport de situatia de carte funciara existenta la acea data, s-a retinut in mod corect lipsa calitatii procesuale pasive a paratilor M., tinand seama de schimbarea situatiei de carte funciara ,stabilita in mod irevocabil prin hotararile mai sus enuntate, paratii M. L. si M.
M. , au calitate procesuala pasiva .
Ca atare, se apreciaza ca in conditiile in care prima instanta a solutionat cauza pe exceptie, fara a intra in cercetarea fondului, sunt aplicabile dispozitiile art. 297 C.pr. civ, impunandu-se desfiintarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante in vederea solutionarii pe fond a actiunii, acesta neputand fi analizat pentru prima data in calea de atac formulata.
Referitor la sustinerea potrivit careia ,in situatia in care apelanta nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, instanta nu poate dispune in acest sens, fara incalcarea principiului disponibilitatii partilor, tribunalul retine ca prin Decizia RIL nr. 2/2013, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. XXII AL 2 DIN Legea 202/2010, s-a stabilit ca dispozitiile art.297 al 1 C.pr. civ, nu se aplica proceselor in care prima instanta a fost investita inainte de intrarea in vigoare a Legii 202/2010, or prezenta actiune a fost
inregistrata la data de_, adica anterior intrarii in vigoare a Legii 202/2010, astfel incat nu se poate retine ca s-ar incalca dispozitiile art.129 C.pr. civ si cele ale art. 297 al 2 astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 prin trimiterea cauzei spre rejudecare ,
In rejudecare, prima instanta urmeaza sa solutioneze in fond actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu si cu paratii M. L. si M. M. , prin prisma tuturor sustinerilor partilor, si a dispozitiilor legale incidente in cauza.
Tianand seama de considerentele de fapt si de drept mai sus aratate, in baza dispozitiilor art. 297 al 1 Cpr. civ, va admite apelul declarat de H. A. și H. R. împotriva Sentinței civile nr. 1509/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o desființează și trimite cauză spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de H. A. și H. R. împotriva Sentinței civile nr. 1509/_, pronunțată în dosarul nr._ al
Judecătoriei D., pe care o desființează și trimite cauză spre rejudecare.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte,
F. S. B.
Judecător,
M. O. -S.
Grefier,
G. -C. Ț.
G.Ț. 19 Septembrie 2013 Red FSB/GP/8 EX
JUD FOND :C. Manzat
← Decizia civilă nr. 230/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 1596/2013. Actiune in constatare → |
---|