Decizia civilă nr. 230/2013. Actiune in constatare

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 230/R

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B. P.

J. ECĂTOR: D. W.

J. ECĂTOR: G. G. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol este soluționarea cererilor de recurs formulate de reclamanta Soci- etatea Cooperativa de C. C. coop V. I. cu sediul în V. I., nr. 631, jud. Maramureș, de pârâta C. R. cu sediul în comuna R., str. P., nr. 348, jud. M. și de pârâta P. O. Română Rozavlea cu sediul în R., jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 722 din_ pronunțată de Ju- decătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în con- statare.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_ ,_ și pentru astăzi, când a decis următoarele:

T. ,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 722 pronunțată la data de 29 noiembrie 2011 de Judecătoria Dragomirești, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Parohiei Ortodoxe Române R., excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei R. și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local V. .

Cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte și în consecință s-a arătat că reclamanta Societatea Cooperativă de C. V. I. a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra imobilului dreptul de proprietate asupra imobilului construcție denumit MAGAZIN UNIVERSAL CU ETAJ SI BUFET, identificat in raportul de expertiza întocmit de ing. expert Kalmar Tiberiu sub denumirea "Clădire P+1 (magazin+bufet)";, având suprafața

construita de 320 mp si fiind amplasat pe parcelele topografice nr. 218/1; 219/1; 220/1, înscrise in CF nr. 5599 R. in măsura suprafeței de 257 mp, delimitata de conturul 10-11-12-13-10 evidențiat grafic in Anexa nr. 1 la raportul de expertiza.

De asemenea, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de folosință pe durată nedeterminată asupra terenului în suprafață de 600 mp teren înscris în CF nr. 5599, teren pe care se află suprafața construită de 257 mp din clădirea P+1 (magazin și bufet). În consecință s-a dispus înscrierea în CF, în favoarea reclamantei a dreptului real constatat.

În ceea ce privește acțiunea în rectificare de CF și acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcției de 63 mp și a dreptului de folosință pe durată nedeterminată asupra terenului instanța le-a respins.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește obiectul cererilor reclamantei SOCIETATEA COOPERATIVA DE C. V. I., că s-a solicitat constatarea dreptul său de superficie compus din dreptul de proprietate dobândit prin efectul legii asupra construcției ";Magazin Universal cu etaj și bufet";, situat în comuna R. nr. 236, compus din parter și etaj (P+1), cu suprafața construită de 320 mp, din care, conform Raportului de expertiză întocmit de dl. expert Kalmar Tiberiu, 257 mp este amplasată pe parcele cu nr. top. 218/1; 219/1 și 220/1 înscris în CF nr. 5599 R., iar restul de 63 mp al clădirii P+1, fiind amplasată pe parcelele cu nr. top 218/2, înscrise în CF nr. 4948 R. și nr. top 219/2 înscrisă în CF nr. 2279 R., asupra acestor suprafețe solicitând reclamantei a se constata că are un drept de folosință pe durata nedeterminata si fără plată.

S-a reținut astfel, pe baza înscrierilor efectuate în cărțile funciare evocate, așa cum s-a analizat în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în rejudecare, având în vedere precizările făcute în ședința publică din_ în primul ciclu procesual, reclamanta arătând prin apărător, că a cerut constatarea dreptului de proprietate asupra terenului și a dreptului de folosință asupra terenului, în consecință a solicitat constatarea unui drept de superficie (f.1 și f.103-104-Dosar nr._ ), temeiul de drept al acestei cereri fiind indicat a fi art. 107 din Legea nr.1/2005.

S-a mai arătat că celelalte capete de cerere sunt subsidiar formulate de reclamantă și au ca obiect întabularea drepturilor constatate și rectificarea notarii construcțiilor în cartea funciară în care se află înscrisă proprietatea terenului în favoarea pârâtei P. O. Română R., care au un caracter accesoriu, raportat la cererea în constatare, privită de instanță ca fiind principală, de soluția dată acesteia, depinzând soluțiile ce se vor da celorlalte cereri.

Sub aspectul părților chemate în judecată, instanța a reținut că cererile s-au formulat în contradictoriu cu C. R., prin primar, avându-se în vedere că terenul pe care se află edificate construcțiile asupra cărora poartă dreptul a cărui constatare s-a solicitat, se pretinde ca aparține domeniului public al

acestei unități administrativ-teritoriale, conform anexei la HG nr.934/2009, comunicată de această pârâtă, care a afirmat pentru acest motiv că are calitate procesuală pasivă în cauză, instanța observând că, într-adevăr, inventarul domeniului public al acestei comune cuprinde la poziția 43, cu cod de clasificare 1.6.2. - teren sediu C. coop în suprafață de 700 mp, iar la poziția 33, cu cod de clasificare 1.5.2 - sediu C. coop, cu elementul de identificare - spațiu comercial (f.185-vol.II)

De asemenea calitate procesuală pasiva s-a constatat că are și P. O.

R., care a afirmat că are un drept de proprietate asupra terenului pe care se află edificată construcția în litigiu, dar și asupra construcției înseși, fără a indica temeiul de drept în baza căruia a formulat această apărare, deși i s-a pus în vedere încă de la termenul din_, numai la termenul din_ făcând trimitere la temeiurile de drept invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în cauză (f.122, vol. I, f.56 vol. II și f.19-22, dosarul de fond din primul ciclu procesual).

Ulterior au fost chemați în judecată C. LOCAL V. DE SUS, S. ROMÂN (f.56 și f.94-Dosar nr.-_ ), precum și intervenienta forțată SOCIETATEA COOPERATIVA DE C. F. B. M., chemată în judecată ca și persoană ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta conform art. 57 C.proc.civ., având în vedere succesiunea în timp a legilor ce au reglementat organizarea și funcționarea cooperativelor de consum (f.137- același dosar).

În privința calității procesuale a pârâților C. R. și C. LOCAL

V. DE SUS, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei acestei calități, ce a fost unită cu fondul, în baza art. 137 alin. 2 C.proc.civ. prin încheierea de la termenul din_ (f.191-vol.I).

Excepția lipsei calității procesuale pasive a S. UI ROMAN, a fost respinsă la termenul din_ (f.59-60, vol.I), prin incheierea interlocutorie ce cuprinde și motivarea solutiei, la care instanta adauga argumentul de text cuprins la art. 25 din Decretul nr. 31/1954, aplicabil potrivit principiului tempus regit actum.

Instanța a apreciat că F. are calitate procesuală în cauză reclamanta justificând legitimarea acesteia, astfel că aceasta a dobândit calitatea de intervenient in interes propriu, conform art. 57 si urm. C.proc.civ., aceasta având posibilitate să iși formuleze propriile pretentii, intemeiate pe succesiunea in timp a legilor de organizare si functionare a acestor categorii de persoane juridice, reținându-se că intervenienta fortață, prin întâmpinare, a învederat că nu are pretenții asupra constructiilor in litigiu (f.147-vol.I).

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C. ui Local V. de Sus, a fost admisă, instanța reținând că în cauză, acest pârât, potrivit Legii nr. 215/2001, este autoritate deliberativa in cadrul administratiei publice locale, ce nu este titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor ce se afla in patrimoniul unitatii administrativ-teritoriale, prin urmare, in cauza, lipseste

identitatea dintre cel chemat in judecata si cel caruia ii revine obligatie corelativa a dreptului dedus judecatii.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998, in litigiile privind dreptul de proprietate al statului sau al unitatii administrativ-teritoriale, stau in judecata aceste subiecte de drept, prin reprezentantii stabiliti prin lege.

S-a apreciat că exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Comunei R.

, este neîntemeiată apreciindu-se că reclamanta a justificat legitimarea acestei parate care a invocat HG nr. 934/2002, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor apartinand domeniului public al comunei, printre care s-au cuprins la pozitia 33 si 43, constructia in litigiu si terenul pe care se afla amplasata si cel aferent acesteia, dupa cum s-a retinut in cele ce preceda, astfel incat, in acest caz, existat identitate intre cel chemat in judecata si cel tinut a recunoaste dreptul a carui constatare a solicitat reclamanta.

S-a mai constatat că celelalte exceptii invocate in cauza de paratele P.

O. Romana R. si C. R. au fost respinse prin incheierea din_, cu motivarea acolo aratata (f.46-47,vol.I).

In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de pârâta P. O. Romana R., prin apărător, cu prilejul acordării cuvântului pe fond, instanta a respins-o, considerând pe de o parte pentru ca parata afirma un drept de proprietate propriu asupra constructiei la care se refera cererea reclamantei, iar pe de alta parte, pentru ca ar fi excesiv de formal a admite ca irevocabila renuntarea la judecata fata de aceasta parata, formulata de reclamanta in primul ciclu procesual, chiar daca de renuntare s-a luat act prin incheiere, intrucat renuntarea la judecata nu inchide posibilitatea unei noi actiuni, iar față de momentul la care s-a invocat exceptia, o astfel de abordare ar fi chiar dăunătoare principiului infaptuirii justitiei, cu atat mai mult cu cat incheierea referita a fost casata deodata cu sentinta pe care a precedat.

În privința inadmisibilității invocate de aceeasi parata P. O. Romana R., prin aparator, respectiv inadmisibilitatea modificării acțiunii în această fază procesuală, reclamanta solicitând inițial constatarea dreptului de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință a terenului aferent pe care s-a edificat construcția, ulterior cererea fiind precizată în sensul constatării unui drept de superficie, nefiind indicat temeiul de drept, deși inițial a fost indicată construirea ca și temei al dobândirii proprietății, inadmisibilitatea actiunii in constatarea unui fapt, inadmisibilitatea actiunii in constatare cand este posibila actiunea in realizare, inadmisibilitatea cererii având ca obiect întabulare și inadmisibilitatea acțiunii în rectificării, instanta le-a apreciat a fi apărări de fond.

În ceea ce privește fondul cererii, instanța a retinut că reclamanta este persoana juridica, constituita prin lege, organizarea si functionarea acestor categorii de persoane juridice - cooperative de consum, fiind reglementata prin acte normative succesive.

In cauza nu s-a contestat calitatea reclamantei de cooperativa de consum, precum nu s-a contestat nici reorganizarea Cooperativei de consum R., prin fuziune, astfel incat au fost avute in vedere dispozitiile legale privitoare la patrimoniul acestei entitati, astfel cum s-au succedat in timp.

Reclamanta a depus certificatul de radiere eliberat de ORC de pe langa

T. M. la data de_ (f.41-42-dos.fond, primul ciclu procesual) si incheierea nr. 5647/_ a judecatorului delegat, prin care se dispune radierea, cu motivarea fuziunii prin absorbtie a SOCIETATII COOPERATIVA DE C. R., cu sediul in R., nr. 236, persoana juridica absorbanta fiind COOPERATIVA DE C. V. I., astfel incat, conform art. 46 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, drepturile si obligatiile primeia au fost dobandite de aceasta din urma.

In baza Acordului unic nr. 10/1966 al Sfatului P. ular al Regiunii M. - Comitetul Executiv, s-a aprobat construirea unor "magazine mixte cu bufet si universale satesti";, in comuna R. fiind mentionata construirea unui

"magazin universal cu etaj, tip 4510/III"; (f.6-dos.fond, primul ciclu procesual). S-a mai reținut că s-a executat construcția în baza Proiectului nr.

2594/1966 elaborat de Sfatul P. ular al Regiunii M. - D.S.A.P.C. B. M. (f.3, acelasi dosar), aratandu-se că "pentru amplasarea obiectului proiectat s-a ales terenul situat in centrul comunei, la intersectia drumului local cu soseaua de importanta regionala, fiind situat intre vecinii CASA P. LA și Griguta G.

, suprafața fiind de 2000 mp.";

Constructia este descrisa ca fiind "o cladire cu P+1 si subsol partial. La parter cuprinde: magazinul si bufet _. La etaj este tot magazin cu depozite, vestiar si birouri, iar la subsol este depozit";.

Din cuprinsul proiectului, instanța a reținut că "Accesul publicului se face din strada principala _. In curtea de serviciu s-a prevazut o latrina cu doua cabine _. Aria desfasurata a magazinului este de 468 mp si se compune din parte+etaj si subsol.";

Reclamanta a depus extrasele de carte funciara nr. 5599 in care se afla inscrise parcelele de teren pe care se afla constructia descrisa anterior, identificate prin nr. top. 218/1-parcela de 200 mp, nr.top. 219/1 si nr. top.219/2

-parcelele de 240 mp si 160 mp (f.39-40, dosarul de fond, primul ciclu procesual), in partea a III-a fiind inscris dreptul de folosinta vesnica cu titlu de drept atribuire conform incheierii nr. 481/1961 CF, iar dreptul de proprietate apartinand S. UI ROMAN - reprezentat prin Sfatul P. ular al Comunei R. .

Din expertiza efectuata în rejudecarea cauzei, instanta a reținut că terenul descris in Proiectul de executie lucrari, anterior analizat, este identic cu cel indentificat de expertul cauzei - dl. ing. Kalmar Tiberiu, potrivit caruia terenul aflat in litigiu este situat in intravilanul localitatii R., cu front spre DJ 186, la nr. administrativ 236 (reprezentand sediul societatii absorbante prin fuziune de catre reclamanta - conform inscrisului de la f. 41-42 (dosarul de fond din primul ciclu procesual), suprafata masurata fiind 1036 mp, care s-a

identificat sub nr. Top. 218/1; 219/1 si 220/1 - parcela de 600 mp, inscrisa in CF nr. 5599, anterior referita si sub nr.top.218/2; 219/2 si 220/2 - parcela de 436 mp (1036-600=436 mp), aceste numere topografice fiind inscrise in CF nr. 4948 R. conform incheierii nr. 107/1972 si, respectiv, in CF nr. 2279 R., în ambele figurand ca titular al dreptului de proprietate parte P. O. ROMANA R. .

Constructia denumita de expert "cladire P+1"; are suprafata construita de 320 mp, indicand si anexa la aceasta - in suprafata de 25 mp, precum si un grup social cu suprafata de 16 mp. Instanța a mai constatat că din suprafata de 320 mp a construcției P+1 (magazin + bufet), parcela de 257 mp este situata pe nr. top. 218/1; 219/1 si 220/1, inscrisa in CF nr. 5599, iar restul suprafetei, de 63 mp (320-257=63 mp), este situata pe parcelele cu nr.top.218/2 si 219/2, inscrise in CF nr. 4948 si in CF nr.2279(219/2).

În ceea ce privește anexa cu suprafata de 25 mp se afla pe parcela cu nr. top. 219/2, iar grupul social, cu suprafața de 6 mp, este amplasat pe parcele topo 218/2.

Din proiectul de executare anterior analizat rezulta ca "aria desfasurata a magazinului este de 468 mp, fiind compusa din parter+etaj+subsol";.

Reclamanta, prin cererea introductiva, a avut in vedere numai cladirea cunoscuta sub denumirea "MAGAZIN UNIVERSAL SI BUFET";, astfel incat analiza instantei s-a limitat la aceasta constructie, fara a se avea in vedere anexa cu suprafata de 25 mp si grupul social cu suprafata de 6 mp, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. 6 C.pr.civ.

Constructia care face obiectul prezentei acțiuni, s-a apreciat de către instanța de judecată, se afla amplasata, sub aspect topografic, atat pe parcelele inscrise in CF nr. 5599 - sub nr.218/1; 219/1 si 220/1 - in masura de 257 mp, delimitata deconturul 10-11-12-13 din schita grafica redata in anexa nr. 1 la raportul de expertiza (f.68, vol.II), terenul identificat prin aceste numere topografice avand suprafata de 600 mp si fiind inscris în proprietatea S. UI ROMAN, cat si pe parcelele inscrise in CF nr. 4948, sub nr. top. 218/2 si in CF nr. 2279 sub nr.top. 219/2 - in masura suprafetei de 60 mp, delimitata deconturul 7-8-9-10, in aceeasi schita grafica.

S-a mai reținut că pârâta P. O. Romana R. a invocat un drept de proprietate propriu asupra constructiei descrise fără a arăta cauza juridica a dreptului afirmat, desi i s-a pus in vedere, in mod repetat, incepand cu termenul din_ și pana la termenul din_, cand aceasta parata a facut trimitere la temeiurile de drept invocate in cuprinsul întâmpinării, din care instanța a reținut că nu s-a indicat actul sau faptul juridic prin care aceasta parată se pretinde proprietar al constructiei.

Aceleiași pârâte i s-a pus in vedere sa arate temeiul de drept in baza caruia a solicitat notarea constructiei referite in cartea funciara nr. 4849, pârâta nerăspunzând acestei solicitari, astfel incât instanța, s-a raportat la inscrisurile comunicate de OCPI M. (f.80-86), retinand ca, ulterior

atribuirii terenului pe care se află edificată construcția in litigiu, s-a rectificat prin transcrierea dreptului de proprietate in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane din R., in baza Decretului nr. 117/1948 si 358/1948 si asupra terenului identificat cu nr.top. 218/2 de sub A+2, conform incheierii CF nr. 107/_, iar conform incheierii CF nr. 72/_, in baza adeverintei eliberate de P. ia comunei R. nr. 133/_, asupra imobilului cu nr.top. 218/2 CF nr. 4948, se notează ca exista magazin alimentar si bufet.

Adeverința care a stat la baza inscrierii prin notare a fost eliberata de P. ie in sensul ca in comuna R., judetul M., "exista un spatiu comercial cu destinatie magazin alimentar si bufet, in suprafata de 1080 mp, construit din caramida, pe fundatie debeton, tip parter si etaj, in anul 1984, situat pe nr. top. 218/2 inscris in CF nr. 4948 a comunei R., iar terenul aferent este in suprafata de 480 mp.";

S-a menționat că adeverința s-a eliberat pentru notare in cartea funciara (f.81-vol.I).

Pârâta P. O. Romana R., desi a invocat dispozițiile art. 475, ale art. 480-481 C.civ., art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO, precum si art. 41 din Constitutia Romaniei, nu a facut dovada că ar fi invocat anterior prezentei judecati accesiunea imobiliara artficiala si nu a arata nici un alt act/fapt juridic din care decurge pretinsul sau drept de proprietate asupra constructiei notata in CF nr. 4948, aratand prin intampinare (f.19-21, dos.fond, primul ciclu procesual), ca Adunarea parohiala a luat decizia de a schimba destinatia spatiilor comerciale notate in cartea funciara, conform intereselor bisericii, in acest sens fiind depus Procesul verbal din_ si Adeverinta nr. 133/_ anterior analizate (f.24-25 dosar fond, primul ciclu procesual).

Notarea, ca forma a inscrierii in cartea funciara, atat in sistemul Decretului -Lege nr. 115/1938, cât si in sistemul Legii nr.7/1996, s-a mai menționat în considerentele hotărârii pronunțate, nu are efect constitutiv cu privire la dreptul de proprietate avand ca obiect bunul ce a fost notat, astfel incat afirmatia paratei in sensul ce este dispensata de sarcina probei, fiind proprietar tabular al terenului si al constructiilor inscrise in cartea funciara in care figureaza astfel, nu va putea fi primita, fiind avute in vedere si ratiunile acestui tip de inscrieri, astfel cum decurg din dispozițiile art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 si dispozițiile art. 42 alin. 2 din Ordinul nr. 633/2006.

Instanțaamai avut în vedere prevederile art. 107 alin. 1 din Legea nr.

1/2005.

Anterior, prin art. 187 al Legii nr. 109/1996, se prevedea "Terenurile transmise în folosință, pe durată nedeterminată și fără plată, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste.";

S-a constatat că în cauza, parata P. O. Romana R., desi i s-au cerut explicatii, nu a invederat nici ca ar fi revendicat de la cel care are posesia, constructia a carei notare in cartea funciara a solicitat, fiind admis de toate partile ca imobilul constructie exista si in prezent, iar instanta retinand ca a fost transmis in folosinta pe durata nedeterminata si fara plata, terenul pe care s-a edificat constructia, precum si cel ce asigura normala utilizare si exploatare a acestuia.

Dreptul de folosinta vesnica cu titlu de drept atribuire a fost inscris in favoarea Uniunii Cooperativelor de C. V. De Sus, conform incheierii nr. 481/1961 CF, asupra parcelelor topo 218/1-200 mp, 219/1-240 mp si 220/1-160 mp, inscrise in CF nr. 5599 R. (f.39-40, dos. fond, primul ciclu procesual), proprietarul acestui teren fiind S. Român.

Potrivit art. 190 alin. 1 din Legea nr. 109/1996, F. sunt succesoare de drept ale uniunilor judetene ale cooperativelor de consum.

Avand in vedere succesiunea in timp a reglementarilor privind cooperativele de consum, incepand cu Decretul 133/1949, a carui aplicabilitate a incetat la data intrarii in vigoare a Legii nr. 6/1970, abrogata la randul sau, prin Decretul-Lege nr. 67/1990 si prin Legea nr. 109/1996, abrogata prin legea in vigoare in prezent - Legea nr. 1/2005, instanta a reținut ca s-a recunoscut, in mod constant, dreptul de proprietate al cooperativei de consum, asupra mijloacelor fixe, precum recunoscut a fost si dreptul acestor cooperații de a se asocia in uniuni teritoriale si judetene, care se asociau in uniuni centrale a cooperativelor de consum.

Proiectul de executie a magazinului satesc din R. cuprinde in continutul sau mentiunea ca s-a respectat, printre altele, si avizul tehnic

"CEMTOCOP"; nr. 191/_, care a avizat si valoarea investitiei, conform atributiilor inscrise in reglementarea in vigoare la epoca respectiva - Decretul nr. 133/1949.

Prin actele normative succesive se stabileau atribuțiile uniunilor in care se asociau cooperativele de consum, acestea fiind, invariabil, de îndrumare, control si reprezentare.

Analizând sub acest aspect Acordul Unic nr. 10/1966, in baza căruia s-a întocmit Proiectul de execuție a construcției, s-a constatat ca acesta a fost emis la cererea Uniunii Regionale a Cooperativelor de C. M. -B. M., in reprezentarea mai multor cooperative de consum, la dosarul cauzei fiind depus numai un extras din acest Acord.

Raportat la aceste considerente, instanța a apreciat ca dreptul de folosință anterior menționat s-a înscris in folosul titularului menționat, dar numai in calitatea sa de reprezentant al Cooperativei de C. R., a cărei ființă a încetat ca urmare a reorganizării prin fuziune cu Cooperativa de C.

V. I. , dreptul de folosință trecând in patrimoniul acesteia din urma, deci a reclamantei, cu regimul juridic stabilit de textele legale precitate.

In concluzie, având in vedere si împrejurarea ca intervenienta forțată F. a recunoscut in tot dreptul afirmat de reclamanta, instanța a apreciat întemeiata cererea in constatare formulata de aceasta, urmând a fi admisa, temeiul de drept al dobândirii fiind legea, astfel cum decurge din textul art. 107 al.1 din Legea nr. 1/2005.

În privința apartenenței terenului pe care se afla amplasat sediul cooperativei - la nr. administrativ 236, deci însăși construcția respectivă, conform anexei privind inventarul bunurilor din patrimoniul public al Comunei

R., aprobat prin HG nr. 934/2002, instanța a apreciat că nu poate avea relevanță juridică în cauză, nici cu privire la teren, având o forță juridică inferioara legii ca act ce emana de la puterea legiuitoare - Legea nr. 109/1996 si Legea nr. 1/2005, prin care se reglementează regimul juridic al terenurilor atribuite in folosință pentru edificare de construcții necesare cooperativelor de consum si, cu atât mai puțin, in ce privește construcția însăși, cu privire la care parata C. R. nu a invocat niciunul dintre modurile de dobândire prevăzute de Legea nr. 213/1998, indicând numai ca imobilul construcție si teren aparțin domeniului public al comunei R. .

Instanța a mai arătat că in CF nr. 5599, dreptul de proprietate asupra parcelelor topo 218/1; 219/1 si 220/1, este înscris in favoarea S. ui Roman, subiect de drept distinct de unitatea administrativ teritoriala, având un patrimoniu distinct de acesta.

Pe cale de consecință, raportat la soluția dată cererii principale, in sensul ca s-a constatat că reclamanta are un drept de proprietate asupra construcției identificate prin denumirea "Magazin universal cu etaj si bufet";, compusa din parter si etaj, având suprafața construita de 320 mp, situata pe parcelele cu nr. top. 218/1; 219/1; 220/1 din CF nr. 5599 R. - în suprafață de 257 mp, precum și faptul că are un drept de folosința asupra terenului in suprafață totală de 600 mp înscris in CF nr. 5599, sub numerele topografice evocate. De asemenea, s-a admis si cererea de intabulare a drepturilor constatate, in baza art. 20 si urm. din Legea nr. 7/1996, urmând a se respinge cererea de rectificare de carte funciara, data fiind rațiunea notarii construcțiilor menționate, dar si raportat la soluția data cererilor reclamantei, căreia ii rămâne deschisa calea unei acțiuni separate atât pentru partea de construcție ce ocupa suprafața de 63 mp din terenul paratei P. O. Romana R., cat si cu privire la legalitatea înscrierii dreptului de proprietate in favoarea acestei parate, asupra aceleiași întinderi de 63 mp, ulterior atribuirii in folosință in vederea construirii unui magazin sătesc.

Sentința este opozabila si paratei C. R., precum si intervenientei forțate F. B. M., precum si S. ui Roman, celui din urma in condițiile art. 187 din Legea nr. 1/2005.

In ce privește cheltuielile de judecata, instanța a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata, însă a obligat reclamanta la plata către parata P. O. Romana R. a sumei de 1650 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecata, din totalul solicitat - de 4800, lei, având in vedere măsura in care s-a admis cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Societatea Cooperativă de C. C. coop V. I., P. O. R. și C. R. .

În cuprinsul recursului declarat de reclamanta Societatea Cooperativă de

C. C. coop V. I., aceasta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul de a se admite în totalitate acțiunea formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că și capetele de cerere care au fost respinse ar fi trebuit admise, sub acest aspect hotărârea fiind netemeinică și nelegală.

Deși instanța a reținut că edificarea construcției s-a realizat în baza Acordului Unic nr. 10/1996 al Sfatului P. ular al Regiunii M. construcția fiind edificată într-o singură etapă, totuși se reține că o parte din construcție (63 mp) a fost realizată la o dată ulterioară. S-a mai arătat că motivarea instanței potrivit căreia terenul pentru aceste construcții aparțin altui proprietar nu pot duce la respingerea acțiunii.

În privința constatării dreptului de folosință pe durată nedeterminată a terenului ocupat de construcție s-a mai arătat că instanța de fond a reținut că din extrasele CF depuse la dosarul cauzei nr. topo. 218/1 parcela de 200 mp; nr. top. 218/1 și nr. top. 220/1 parcelele de 240 și 160 mp sunt înscrise pe S. Român și există dreptul de folosință veșnică cu titlu de drept atribuire conform încheierii nr. 481/1961. Din expertiză rezultă că nr. top. 218/1, 219/1 și 220/1 conform înscrierii nr. 107/1972 au ca și titulari al dreptului de proprietate pe P.

O. Română R. . Atribuirea terenului s-a realizat anterior rectificării CF astfel că, nu se poate reține că terenul care a fost atribuit pentru construirea Magazinului Universal a fost proprietate de stat.

Regimul juridic de teren din domeniul public al Comunei R. nu a fost atacat de P. O. Română R., astfel că sunt aplicabile prevederile art. 107 din Legea 1/2005.

În ceea ce privește rectificarea CF-ului s-a arătat că din probele administrate rezultă că Magazinul Universal și Bufetul sunt amplasate pe o altă parcelă de teren decât parcela pe care a fost notată construcția, astfel că existând o situație care nu corespunde situației reale a terenului, cererea de rectificare trebuie admisă.

În cuprinsul recursului declarat de C. R. - prin P., aceasta a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cererii, ori casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii. În motivarea acțiunii s-a arătat că s-a solicitat respingerea acțiunii deoarece este inadmisibilă solicitarea stabilirii dreptului de folosință asupra terenului în condițiile în care proprietar este S. Român. Nici cererea de constatare a dreptului de proprietate nu poate fi acceptată deoarece modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt limitate prev. de art. 644 și de art. 649 C. Civ.

Sub un alt aspect a fost criticată sentința atacată, arătându-se faptul că este inadmisibilă cererea întemeiată pe art. 111 C.proc.civ. în măsura în care se solicită constatarea unei stări de fapt, iar nu una de drept.

Pe de altă parte s-a arătat că reclamanta a renunțat la judecată față de P.

  1. Română, iar această manifestare de voință este irevocabilă. Din același motiv este inadmisibilă și acțiunea în rectificare de CF.

    În considerarea aspectelor arătate mai sus s-a susținut că este inadmisibilă și cererea de întabulare a construcției.

  2. O. Română R. a formulat apel împotriva sentinței atacate, solicitând admiterea apelului declarat și schimbarea în tot a hotărârii și obligarea intimatei reclamante Societatea Cooperativă de C. V. I. la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea solicitărilor, s-a arătat că, hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică. Dispozitivul hotărârii este contradictoriu, instanța respinge cererea principală ce vizează radierea notării construcțiilor la care se referă cererea principală, dar admite cererile privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și a dreptului de folosință asupra terenurilor.

Sub un alt aspect, s-a criticat sentința pronunțată, arătându-se că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.

Lipsa calității procesuale active a reclamantei ar fi trebuit admisă deoarece proprietar în CF este P. O. Română R. în baza Decretului nr. 358/1948. Pentru a putea formula o cererea de întabulare a dreptului de proprietate, de rectificare CF și de constatare a dreptului de proprietate, reclamanta trebuia să invoce un drept al său. Acesta era singurul temei de drept în baza căruia reclamanta avea posibilitatea de a rectifica CF-ul. În măsura în care P. O. are înscris dreptul de proprietate, acest drept este garantat de prevederile art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului, art. 41 din Constituția României, art. 475 și 481 C.Civ.

Acțiunea în rectificare de CF este inadmisibilă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 35 și 36 din Legea 7/1996.

În ceea ce privește inadmisibilitatea precizării de acțiune privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin construire, fapt ce reiese și din dispozițiile art. 644 și art. 645 C.Civ. Din acest punct de vedere s-a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

S-a mai invocat excepția tardivității acțiunii privind rectificarea CF-ului, deoarece, un astfel de capăt de cerere se prescrie în 3 ani socotiți de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere, ori înscrierile s-au realizat în 1972 și 2003.

Excepția netimbrării, deși a fost invocată în cauză nu a fost analizată, având în vedere faptul că valoarea construcțiilor este de peste 100.000 lei, calea de atac fiind aceea a apelului.

Sub aspectul netemeiniciei acțiunii și a modificării de acțiune s-a arătat că cererea este inadmisibilă pentru că în această fază procesuală o astfel de modificare nu poate fi primită. Mai mult decât atât această nouă acțiune vizează constatarea dreptului de superficie, iar acest aspect nu a fost abordat la fondul cauzei. De asemenea nu a fost indicat temeiul de drept al acțiunii.

În ceea ce privește al 2-lea capăt de cerere și acesta urmează a fi respins ca urmare a inadmisibilității primului capăt de cerere.

În privința constatării existenței dreptului de proprietate asupra construcțiilor inadmisibilitatea acțiunii rezidă din faptul că nu a fost invocat niciun drept potrivit căruia a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției.

În prezenta procedură, instanța a și constatat că față de valoarea obiectului cererii, valoare arătată de părți și necontestată decât în cel de-al doilea ciclu procesual, calea de atac este aceea a recursului.

La data de_, la dosarul cauzei prin registratura instanței S. Român a depus întâmpinare, în cuprinsul acestea solicitând admiterea recursului declarat. În urma deliberării, față de data la care a fost depus acest înscris la dosarul cauzei și față de apărările formulate, instanța a stabilit că acest înscris depus la dosarul cauzei are natura juridică a unei întâmpinări.

Reclamanta Societatea Cooperativă de C. V. I. a depus la dosarul cauzei, în ședința din_ întâmpinare.

Excepția tardivității formulării recursului, excepție invocată de recurenta reclamantă C. R. a fost respinsă în ședința din 3 aprilie 2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:

Prin cererea inițial formulată în 26 mai 2006 reclamanta a solicitat să se constate că este proprietara imobilului Magazin Universal cu etaj și Bufet solicitând întabularea dreptului de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului. De asemenea, s-a solicitat rectificarea înscrierii prin care pârâta P. O. Română R. și-a înscris dreptul de proprietate asupra construcției.

Construcția a fost edificată în baza Proiectului nr. 2584/1966 al Sfatului

P. ular al Regiunii M. . Terenul ales pentru amplasarea obiectivului este suprafața de teren de 2000 mp teren situat între vecini "Casa P. lă"; și Griguța G. . Potrivit acordului unic nr. 10/1966 s-a aprobat, urmare a cererii Uniunii Regionale a Cooperativelor de C. M. B. M., a fost aprobată construirea obiectivului Magazin Mixt cu Bufet.

Prin întâmpinarea depusă la_ de P. O. a fost invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei deoarece proprietar tabular al construcției este P. O. Română. S-a mai arătat (f. 20 din dosarul_ ) că acțiunea a fost insuficient timbrată, cererea fiind inadmisibilă și tardivă.

Pe fondul cererii s-a arătat că imobilul respectiv a fost construit de cetățenii comunei R., a fost folosit până în 1989 de Cooperativa de C. R.

, însă ulterior a rămas în paragină fiind folosit la acest moment de Roșca I. și

P. n I., urmând ca în viitor, proprietarul tabular să amenajeze spațiul. În acest sens, a fost depus și procesul-verbal din 16 aprilie 2006 (f. 24).

Potrivit cererii din 8 mai 1972, cerere formulată de recurenta-pârâtă P.

O. R., a fost rectificat CF-ul în care era înscris dreptul Bisericii Greco- Catolice, fiind înscris dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe. Această rectificare s-a realizat în baza Decretului 117/1948 și a Decretului nr. 358/1948.

Urmare a precizărilor formulate de P. O., reclamanta a renunțat la judecată față de aceasta, solicitând doar constatarea faptului că au dobândit în proprietate construcția.

Din cuprinsul extraselor depuse la filele 39 și 40 din dosarul nr._ se constată că proprietar tabular al terenului înscris în CF 5599 nr. top. 218/1, 219/1 și 220/1 în anul 1961 era S. Român care, în calitate de titular al dreptului de proprietate a consimțit constituirea dreptului de folosință veșnică cu titlu de drept atribuire în favoarea Uniunii Cooperativelor de C. . Această mențiune coroborată cu Acordul Unic privind edificarea magazinului sătesc din localitatea R., duce la concluzia că beneficiarul dreptului de folosință a primit terenul respectiv pentru a edifica construcția care face obiectul prezentului dosar, astfel că între proprietarul terenului și constructor a intervenit convenția în baza căruia s-a înscris sarcina privind dreptul de folosință veșnică.

Într-adevăr, în cuprinsul CF 4948 R. depus în copie la filele 66-68 dreptul de proprietate asupra terenului identificat cu nr. top. 218/2 a fost înscris în favoarea Parohiei Ortodoxe R., ulterior fiind notată și construcția magazin alimentar și bufet care se află pe acest nr. top. 218/2.

Se mai reține că în cauză, urmare a pronunțării Deciziei 501/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, hotărârea inițial pronunțată se casează, iar cauza este trimisă spre rejudecare instanței de fond, prin îndrumar fiind stabilit ca în rejudecare să fie analizate excepțiile invocate de părți, să se verifice ca temeiul pentru care s-a înscris în coală magazinul alimentar și bufetul și efectuarea unei expertize topografice.

Prin Încheierea din_ au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale active, a inadmisibilității acțiunii și a tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, efectuat în dosarul format urmare a casării sentinței inițiale, a fost depus la dosarul cauzei pentru termenul din data de 1 noiembrie 2011.

Instanța constată că S. Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Având a se pronunța asupra acestei excepții instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român.

Se reține că cererea formulată a fost soluționată în contradictoriu și cu acesta, iar antecesoarei reclamantei i-a fost constituit dreptul de folosință veșnică asupra terenului de către S. Român, din acest punct de vedere se consideră că

S. Român are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește recursul declarat de C. R. prin P., instanța îl consideră nefondat.

Astfel, sentința atacată este criticată sub 3 aspecte, respectiv prin prisma faptului că este inadmisibilă solicitarea de a se constata dobândirea dreptului de folosință veșnică asupra terenului proprietatea S. ui Român, a faptului că nu a fost invocat nici un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcției, iar acțiunea formulată întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., este inadmisibilă.

În privința susținerii că nu poate fi constatat dreptul de folosință veșnică al reclamantei-recurente asupra terenului care este proprietatea S. ui Român, se reține că în CF 5599 R. înscris depus la fila 39 din dosarul nr._, este înscris dreptul de folosință veșnică cu titlu de drept atribuire în favoarea Uniunii Cooperativelor de C. V. de Sus, antecesoarea reclamantei.

Potrivit art. 107 alin. 1 din Legea 1/2005, text în vigoare la data pronunțării hotărârii "Terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative";. În condițiile în care dreptul reclamantei este contestat se consideră că este admisibilă acțiunea formulată de reclamantă.

Textul legal arătat a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 913/2009 a Curții Constituționale, în dispozitivul acesteia menționându-se că textul este neconstituțional doar în măsura în care folosința terenului se face cu titlu gratuit. Astfel textul arătat este în vigoare și la acest moment, cu mențiunea că acesta nu poate fi interpretat în sensul arătat mai sus.

Nici susținerea că nu a fost invocat modul în care a fost dobândit dreptul de proprietate asupra construcției nu va fi avut în vedere. Chiar dacă modul de dobândire nu a fost expres indicat, se constată că reclamanta este succesoarea entității căreia i s-a constituit dreptul de folosință veșnică asupra terenului pe care a fost edificată clădirea care face obiectul prezentului dosar. Din acest punct de vedere se constată că între proprietarul terenului-S. Român în anul 1961 și Uniunea Cooperativelor de C. a existat un acord în baza căruia, Uniunea Cooperativelor de C. a primit dreptul de a construi magazinul sătesc din R., acesta fiind construit potrivit acordului unic nr. 10/1966, construcția intrând în patrimoniul acestei entități cooperatiste.

Având în vedere starea de fapt reținută anterior de instanța de judecată, precum și textele legale arătate mai sus, precum și a celor reținute de instanța de fond, se consideră apărările formulate de recurenta C. R. prin P. nefondate, astfel că acestea nu vor fi avute în vedere, recursul declarat de această recurentă urmând să fie respins.

În privința recursului declarat de P. O. Română, se reține că nici acest recurs nu este fondat.

Se constată, în privința susținerii că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate pentru termenul din data de_, că prin Încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2008, instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.

Astfel, prin Notele de ședință aflate la fila 28 din dosarul nr._ au fost invocate 3 excepții, excepția lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității cererii și a tardivității cererii formulate.

Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2008 (f.46-47 din dosarul nr._ ), instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor P. Sighetu Marmației.

În ceea ce privește modul de soluționare al excepțiilor, se reține că reclamanta are calitate procesuală activă, acțiunea este una admisibilă și aceasta nu este tardiv introdusă.

În privința calității procesuale active a reclamantei se constată că aceasta este succesoarea Uniunii Cooperativelor de consum în ceea ce privește patrimoniul preluat de la Cooperativa de C. R. cu care a fuzionat prin absorbție, fapt necontestat de părți și care rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 41-42 din dosarul nr._ ) și în această calitate, aceasta încearcă să-și reglementeze situația legată de imobilul pe care Uniunea Cooperativelor de C. l-a construit, l-a deținut în patrimoniu și l-a transferat, la acest moment, reclamanta susținând că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului-construcție. Faptul că din datele de CF proprietar asupra terenului este o altă persoană și faptul că respectiva construcție este notată într- o astfel de carte funciară, nu poate duce la concluzia că persoana care susține că are dreptul de proprietate asupra bunului nu poate formula cererea de chemare în judecată deoarece nu are calitate procesuală activă.

În măsura în care s-ar constata că reclamanta-intimată este titulara dreptului de proprietate asupra construcției, iar construcția nu este corect înscrisă, se consideră că o astfel de solicitare de a rectifica CF-ul nu este inadmisibilă, ci eventual neîntemeiată, reclamanta având posibilitatea de a învesti instanța de judecată cu o cerere având ca și obiect rectificare CF.

Inadmisibilitatea acțiunii precizate, astfel cum ar rezulta din prevederile art. 644, respectiv 645 C.civ. nu poate fi reținută. Reclamanta a susținut că a devenit proprietar asupra construcției pe care a edificat-o pe terenul S. ui Român, urmare a acordului pe care l-a încheiat cu acesta.

Astfel, potrivit art. 644, respectiv 645 C.civ., raportat la prevederile art. 492 C.civ., orice construcție se prezumă a fi a proprietarului terenului dacă nu se face dovada contrară. În cauză s-a susținut că între proprietarul terenului și antecesoarea reclamantei a intervenit actul juridic în baza căruia proprietarul terenului a predat folosința veșnică Uniunii Cooperativelor de C. pentru a edifica construcția "Magazinul sătesc";, construcția devenind astfel, proprietara constructorului, sens în care se apreciază că s-a făcut dovada contrară arătată în art. 492 C.civ.

Nici excepția tardivității nu este întemeiată, astfel că se reține că în mod corect a fost respinsă de instanța de judecată.

În privința timbrajului, se reține că cererea a fost timbrată la valoarea indicată de reclamantă și ulterior confirmată de înscrisurile depuse la dosar și emise de Primăria R. . Mai mult decât atât, timbrarea insuficientă a cererii nu poate duce la anularea hotărârii pronunțate ci dă dreptul instanței de recurs să stabilească a taxa de timbru datorată, iar prin încheiere executorie să oblige partea să achite diferența de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997, text aplicabil prezentei spețe.

În ceea ce privește netemeinicia acțiunii formulate se constată că motivele de recurs sunt identice cu cele din memoriul depuse de C. R. astfel că acestea nu vor mai fi reluate.

În privința recursului declarat de recurenta Societatea Cooperativă de C.

C. coop V. I., instanța reține că acesta este întemeiat, instanța urmând să rețină parțial susținerile recurentei, astfel că recursul va fi admis, iar sentința atacată modificată în parte.

În privința construcției edificată de Uniunea Cooperativelor de C. se constată că aceasta a fost edificată pe terenul identificat parțial pe nr. top. 218/1, 219/1 și 220/1, având ca și proprietar tabular S. Român, respectiv terenul identificat pe nr. top. 218/2 și 219/2 teren l cărui proprietar tabular este recurenta-pârâtă P. O. R. .

Se mai reține că suprafața clădirii de 320 mp este dispusă astfel: 257 mp din clădire este amplasată pe parcelele 218/1, 219/1 și 220/1, iar suprafața de 63 mp se află pe parte din parcelele 218/2 și 219/2, fapt ce rezultă din raportul de expertiză aflat la filele 65-70 din dosar. Întreaga construcție a fost edificată în aceeași perioadă, din probele administrate în cauză nerezultând faptul că la imobilul respectiv au fost realizate ulterior adăugiri sau extinderi.

Instanța reține că odată cu edificarea construcției-Magazin Universal cu etaj și Bufet din localitatea R., dreptul de proprietate asupra acesteia a intrat în patrimoniul antecesoarei reclamantei, ulterior acest drept fiind transferat succesiv, la această dată fiind în patrimoniul Cooperativei de C. V.

I. .

Chiar dacă acordul a fost încheiat între S. Român și Uniunea Cooperativelor de C., se consideră că dreptul de proprietate asupra construcției edificate trebuie recunoscut pentru întregul imobil, chiar dacă

suprafața de 63 mp se află pe terenul care are ca și proprietar tabular P. O.

R. .

Astfel în privința solicitării de a se constata dreptul de proprietate asupra imobilului construcție denumit MAGAZIN UNIVERSAL CU ETAJ SI BUFET, identificat in raportul de expertiza întocmit de ing. expert Kalmar Tiberiu sub denumirea "Clădire P+1(magazin+bufet)";, având suprafața construita de 320 mp si fiind amplasat pe parcelele topografice nr. 218/1; 219/1; 220/1, înscrise in CF nr. 5599 R. și pe parcelele topografice nr. 218/2 înscrisă în CF 4948

R. și nr. top. 219/2, delimitata de conturul 11-12-13-7-8-9-10-11 evidențiat grafic în Anexa nr. 1 la raportul de expertiza, instanța apreciază că cererea formulată este întemeiată.

În privința înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului instanța va admite cererea, urmând să dispună, în baza prevederilor art. 20 și urm. din Legea 7/1996, întabularea drepturilor constatate și în privința suprafeței de 63 mp aferentă nr. top. 218/2și 219/2.

Instanța consideră că soluția dată de instanța de fond capetelor de cerere având ca obiect rectificare CF și a constatării dreptului de folosință veșnică în lipsa unei convenții intervenită între pârâtă și reclamantă pentru suprafața de 63 mp teren nu sunt întemeiate pentru motivele dezvoltate anterior.

Având în vedere aceste aspecte, instanța, în temeiul art. 312, raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., va respinge recursurile declarate de C. R. și P. O. R. și va admite recursul declarat de Societatea Cooperativă de C. C. coop V. I. potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român. Respinge ca nefondat recursul declarat de C. R. reprezentată prin

P., cu sediul în R. str. P. nr. 348 jud. M. împotriva Sentinței civile nr. 722 pronunțate la data de 29 noiembrie 2011 în dosarul nr._ de Judecătoria Dragomirești.

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. O. Română R. împotriva Sentinței civile nr. 722 pronunțate la data de 29 noiembrie 2011 în dosarul nr._ de Judecătoria Dragomirești.

Admite recursul declarat de Societatea Cooperativă de C. C. coop V.

I. cu sediul în V. I. nr. 631, jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 722 pronunțate la data de 29 noiembrie 2011 în dosarul nr._ de Judecătoria Dragomirești pe care o modifică în parte în sensul:

Constată că reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE C. V. I. a dobândit, prin efectul legii, dreptul de proprietate asupra imobilului construcție denumit MAGAZIN UNIVERSAL CU EGAJ ȘI BUFET, identificat în raportul de expertiză întocmit de ing. expert Kalmar Tiberiu sub denumirea

"Clădire P+1 (magazin+bufet)";, având suprafața construită de 320 mp și fiind amplasat pe parcelele topografice nr. 218/1; 219/1; 220/1, înscrise în CF nr. 5599 R. și pe parcelele topografice nr. 218/2 înscrisă în CF 4948 R. și nr. top. 219/2, delimitată de conturul 11-12-13-7-8-9-10-11 evidențiat grafic în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Respinge acțiunea în rectificare de carte funciară și acțiunea în constatare a dreptului de folosință pe durată nedeterminată asupra terenului pe care se afla partea de construcție, având suprafața de 63 mp identificat în CF nr. 4948 sub nr. top. 218/2 și nr. top. 219/2, delimitată de conturul 7-10-9-8-7 evidențiat grafic în Anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de ing. expert Kalmar Tiberiu.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

P. M. B.

W.

D.

P. G.

M.

C.

(concediu de odihnă, semnează Președintele T. ui)

Red./dact./M.B.P./_ 2ex.

Verificat _

J. . la fond S. E. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 230/2013. Actiune in constatare