Decizia civilă nr. 421/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 421/2013
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T. Grefier A. P.
S-a luat in examinare apelul declarat de apelant M. V., apelant M.
I. împotriva Sentinței civile nr. 25282/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat P. M. C. -N., intimat N. A., intimat C. LOCAL AL M., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanta constata ca mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin Sentinta civila nr. 25282/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsa cererea precizată formulată de reclamanții M. V. și M. I., în contradictoriu cu pârâții C. Local al
M. C. N., P. M. C. N., Și N. A., având ca obiect Legea 10, ca neîntemeiată.
A fost respinsa precizarea de acțiune pct.c, formulată de reclamanții
V. și M. I. în contradictoriu cu pârâții C. local al M. C.
, P. M. C. N. și N. A., având ca obiect acțiune în constatare și rectificare CF, ce face obiectul dosarului nr._, conexat la prezentul dosar, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Analizand inscrisul de la dosar f. 8 dos._, dispozitia privind acordarea dreptului de folosinta special si propunere privind acordarea de despagubiri, instanta a constatat ca la data de_, primarul municipiului C. -N. a emis prezenta dispozitie in solutionarea dosarului intocmit in baza notificarii inregistrate sub nr._ a numitului N. A.
, cetatean german. S-a constatat ca acesta are calitatea de persoana indreptatita, fiind fostul proprietar tabular, conform CF nr. 22969. S-a constatat de asemenea ca imobilul revendicat a trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 289 din_ a Comitetului Executiv al C. ui P. ular al jud.C., fara plata de despagubiri. (f.10, f.39, f. 50 dos._ ).
Prin decizia amintita s-a acordat paratului N. A. un drept de folosinta special, cf prev. titlului II art II din OUG 184 din_ pentru terenul in suprafata de 691 mp inscris in CF nr. 13640, nr top 6891/2
situat in C. -N., str. Nadasel nr. 7. Pe acelasi teren s-a dispus asigurarea unei servituti de trecere in favoarea detinatorilor constructiei, reclamantii din prezenta cauza. De asemenea, pentru constructia instrainata catre reclamanti in baza L 112/1995 si terenul construit aferent acesteia in suprafata de 108 mp inscrise in CF 1. cu nr. top 6891/1 s-a propus acordarea de despagubiri in favoarea revendicatorului, cf. titlului VII din L 247/2005.
La data de_ intre SC CONSTRUCT ARDEALUL SA si reclamantii
V. si M. I. s-a incheiat contractul de vanzare -cumparare avand ca obiect locuinta situata in C. -N., str. Nadasel nr. 7 compusa din 3 camere, cu o suprafata utila de 79,55 mp, boxa in suprafata de 8,90 mp, imprejmuita si suprafata de 108 mp teren aferent constructiei, in proprietate, cf. L.18, art. 35, acestia inscriindu-si dreptul in cartea funciara, astfel cum rezulta din inscrisul de la f. 13 dos._ .
Reclamantii au solicitat la data de_ cumpararea si a diferentei de teren, astfel cum rezulta din inscrisul de la f. 15 dos._ .
Rezumand succesiunea in timp a cererilor si actelor emise cu privire la imobilul in litigiu rezulta ca paratul N. A. a depus notificarea 1912 la data de_ (f.33 dos._ ), in baza careia s-a intocmit dosarul nr. 3200 inresgitrat la C. Local al mun. C. -N., Comisia pentru aplicarea L.10/2001; la data de_ s-a intocmit referatul privind propunerea de solutionare a revendicarii ( f. 31 dos._ ); la data de_ s-a emis dispozitia nr. 3563.
Pe de alta parte, reclamantii au depus cerere in vederea cumpararii imobilului pe care il foloseau in calitate de chiriasi ( incepand cu anul 1987, cf. inscrisului de la f. 84 dos._ ) la data de_ (f.83 dos. _
), iar contractul de vanzare-cumparare s-a incheiat la data de_ . (f.43 dos._ ).
Printre motivele invocate de catre reclamanti este si acela ca paratului
A. i s-a acordat dreptul de folosinta asupra terenului, desi acesta ceruse doar despagubiri.
Instanta constata ca din inscrisul de la dosar, f 65 din data de_ dos._ paratul N. A. a solicitat restituirea in natura a terenului liber de constructie, situat in C. -N., str. Nadasel nr. 7, astfel ca sustinerea reclamantilor cum ca prin dispozitia primarului I s-a acordat paratului N. A. ceea ce acesta nu a cerut este neintemeiata atat avand in vedere cererea expresa formulate de acesta cat si faptul ca la solutionarea cererii de revendicare autoritatile locale trebuia sa aiba in vedere in primul rand prevederile legale incidente si nu dorinta titularului cererii. Cata vreme paratul nu se incadra in cazurile exceptate de la restituire prin echivalent, este evident faptul ca autoritatile locale erau tinute de textul legal sa dispuna restituirea in natura, acesta fiind principiul in materie, si nu sa aiba in vedere eventuala dorinta a fostului proprietar de a obtine despagubiri.
Potrivit art. 7 din L 10/2001 de regula, imobilele preluate in mod abuziv se restituie in natura, iar art. 9 prevede ca imobilele preluate in mod abuziv, indiferent in posesia cui se afla in prezent se restituie in natura in starea in care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini.
Art. 1 ind. 1 prevede ca nu se restituie in natura ci doar in echivalent imobilele care au fost instrainate in baza L.112/1995 (…) iar daca restituirea in natura este posibila, persoana indreptatita nu poate opta pentru masuri reparatorii prin echivalent decat in cazurile expres prevazute de lege, ceea ce nu este cazul in speta de fata.
Astfel, fostul proprietar, deposedat de bunul sau in perioada comunista, odata cu aparitia legilor de retrocedare, este indreptatit sa obtina dreptul sau de proprietate asupra imobilelor in natura. Acordarea de echivalent banesc ar fi fost de asemenea atat o sarcina nejustificata in sarcina autoritatilor locale cat si o decizie nesustinuta nici de starea de fapt nici de dispozitiile legale, cata vreme terenul, ce a apartinut in proprietate paratalui N. A. se afla liber.
Nici faptul ca reclamantii folosesc de mult timp casa si terenul, de aproximativ 20 de ani, astfel cum a fost dovedit si prin declaratia martorului Czegeni Francisc fila 151 dos._ nu ii indreptateste pe acestia sa obtina pe cale judecatoreasca anularea partiala a dispozitiei primarului nr. 3563/_ .
Instanta a subliniat faptul ca paratul N. A., in calitate de fost proprietar al imobilelor - teren si casa- situate in C. -N., str. Nadasel nr. 7 are dreptul de a isi recupera proprietatile trecute in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 289 din_ a Comitetului Executiv al C. ui P. ular al jud.C., fara plata de despagubiri. (f.10, f.39, f. 50 dos._ ).
Este de mentionat si practica CEDO in acest sens, care protejeaza dreptul la proprietate privata, spre ex. Cauza B. escu contra R. iei, in care se precizeaza ca o lipsire de proprietate poate fi justificata numai daca se demonstreaza in special ca ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si a avut un temei legal, iar orice ingerinta trebuie sa raspunda exigentei de proportionalitate.
Un refuz de restituire in natura a terenului in suprafata de 691 mp ar reprezenta in opinia instantei o lipsire de proprietate a paratului N. A., fara niciun temei legal si fara a fi vorba de utilitate publica.
De altminteri, in cauza Paduraru contra R. iei, Curtea a afirmat faptul interesul de a se restitui reclamantului imobilul in natura este un interes patrimonial, recunoscut in dreptul roman si protejat de art. 1 din protocolul 1 la Conventie si s-a stabilit ca a fost incalcat art. 1 din protocolul 1 la Conventie.
In ceea ce priveste practica judecatoreasca depusa de catre reclamanti in sustinerea argumentului cum ca la data inchierii contractului de vanzare- cumparare dintre reclamanti, in calitate de chiriasi si SC CONSTRUCT ARDEALUL SA de fapt ei au obtinut dreptul de proprietate asupra intregului teren, aceasta fiind acceptiunea notiunii de teren aferent constructiei (f. 67- 69 dos._ ), instant apreciaza ca nu este pe deplin aplicabila, deoarece situatia de fapt este diferita.
Astfel, in prezenta speta au existat cereri atat din partea fostilor chiriasi privind cumpararea imobilului- teren si constructive, cat si din paartea fostului proprietar, pe cand din analiza Deciziei civile nr. 1571/2001 rezulta ca fusese vorba doar despre cererea chiriasilor.
Astfel, avand de protejat doua interese private, contradictorii, atat cele ale chiriasilor, reclamanti in dosarul de fata, cat si al fostului proprietar, paratul N. A., instanta apreciaza ca in mod corect autoritatile locale au protejat ambele interese, fostii chiriasi au incheiat contract de vanzare cumparare avand ca obiect casa si o suprafata de teren de 108 mp, iar fostului proprietar, datorita faptului ca la data formularii cererii si la data solutionarii acesteia, avea cetatenie germana, in mod correct i s-a acordat un drept de folosinta special, conform dispozitiilor legale precizate in cuprinsul dispozitiei primarului nr. 3563/_ .
A se proceda altfel, in sensul aratat de catre reclamanti, si anume fostului proprietar sa i se acorde doar despagubiri nu poate fi acceptat ca si o sustinere legala, temeinica si in acord cu principiile de drept.
De asemenea instanta a apreciat ca reclamantii pot folosi in concret terenul in suprafata de 691 mp, cum de altfel il folosesc si in prezent. De altfel, dupa cum rezulta din antecontractul de vanzare -cumparare incheiat la data de_ ( f. 13 dos._ ) acestia au avut intentia sa cumpere acest teren de la paratul N. A. . M. ivele invocate, cum ca situatia financiara s-a modificat si astfel nu au mai putut plati pretul terenului nu poate reprezenta sub nicio forma motiv care sa duca la anularea fie si partiala a a dispozitiei primarului nr. 3563/_ .
Reclamantii au in continuare posibilitatea sa cumpere acest teren, de la paratul N. A., prezenta cerere aparand ca o modalitate de a dobandi dreptul de proprietate asupra terenului, fara plata pretului acestuia, prevalandu-se de acceptiunea data in practica notiunii de teren aferent casei de locuit, eventual chiar cu suportarea tuturor cheltuielilor de judecata ( costul expertizei, onorariu avocat - in ipoteza solutionarii favorabile a cererii) de catre parati, printre care si fostul proprietar, N. A., or acest lucru nu poate fi acceptat.
Reclamantii se prevaleaza intr-adevar de anumite lucrari pe care le-au efectuat asupra terenului, cum rezulta si din declaratia martorului si din expertiza intocmita in cauza (f.110-129 dos._ ) insa nu trebuie pierdut din vedere faptul ca acestia au ocupat imobilul-casa si teren- in calitate de chirias, astfel ca acestia trebuia sa aiba in vedere la momentul efectuarii investitiilor faptul ca ei desi nu au calitatea de proprietar fac anumite cheltuieli care de fapt sunt in sarcina proprietarului, cata vreme nu sunt doar lucrari de intretinere, uzuale, si asa cum ei insisi au aratat sunt investitii cu titlu permanent. Sunt de necontestat demersurile legale facute de reclamanti, spre exemplu de solicitare a acordurilor pentru reparatiile si modificarile facute, astfel cum rezulta si din inscrisurile depuse de acestia, prin reprezentant (f. 152 dos._ ).
Acest aspect nu poate nicidecum sa fi constituit un motiv pentru care restituirea in natura nu ar fi fost posibila, astfel cum sustin reclamantii. Acestia au posibilitatea sa solicite actualului proprietar contravaloarea investitiilor efectuate, dar nicidecum anularea partial a titlului paratului N.
A., pe motiv ca acest teren nu ar putea fi altfel utilizat, tocmai datorita actiunilor lor, astfel reclamantii invoca in sustinerea cererii lor, un fapt culpabil al lor, cata vreme asa cum am aratat acestia, neavand calitatea de proprietari nu erau tinuti sa faca acele investitii.
Reclamantii mai arata ca modul de solutionare a cererii nu reprezinta o reparatie reala deoarece terenul este greu utilizabil. Instanta apreciaza ca in situatia de fapt data, paratul N. A. fiind cetatean german, locuind in Germania, acordarea dreptului de folosinta special in favoarea paratului este un mod legal si favorabil de rezolvare a cererii. Daca nu ar fi asa, singur paratul N. A. ar fi cel care ar avea vreun interes in a invoca aceste aspecte, si nicidecum reclamantii din prezenta cauza, care trebuie sa isi urmareasca doar propriile interese.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca dispozitia privind acordarea dreptului de folosinta special si propunere privind acordarea de despagubiri emisa de P. mun. C. -N. la data de_ este legala, nu este incident vreun motiv de anulare a acesteia, instanta a respins prezenta cerere ca neintemeiata. Prin urmare, fata de solutia data primului petit al
cererii, prin care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a dispozitiei primarului, celelalte petite, subsecvente, urmeaza a fi response.
In ceea ce priveste petitul c, avand ca obiect actiune in constatare si rectificare CF ce face obiectul dos. civ. nr._, instanta a constatat ca acest dosar a fost conexat prin incheierea din data de_ la prezentul dodsar, cu nr._ . ( f. 13 din dos._ ).
Fata de solutia data petitului principal al cererii, instanta a respins precizarea de actiune, petitul c ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, instanta a constatat ca nu s-au depus de catre reprezentantul paratilor dovezi in acest sens.
Impotriva hotararii au declarat apel reclamantii M. V. si M. I. solicitand admiterea apelului, schimbarea in totalitate a hotărârii de fond în sensul admiterii acțiunii precizate și admiterii acțiunii din dosarul conexat
_, cu cheltuieli de judecată.
Prima critică vizează greșita acordare a eficienței juridice a cererii de la
f.64 ds. T. nnr._, privind solicitarea de restituire în natură depusă la_ cu mult peste termenul legal instituit de legea specială nr. 10/2001.
Din conținutul notificarii nr.1912 din_ depusă prin B.E.J Cîmpian Minai R. reiese că pârâtul N. A. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru întreg imobilul, casă și teren, din C. -N., str. Nădășel nr.7 și numai la data de_ a solicitat restituirea în natură a terenului.
Instanța Supremă, în mai multe decizii de speță, a reținut "trebuie ținut cont că Legea nr. 10/2001 prevede imperativ că din momentul în care fostul coproprietar a optat pentru acordarea despăgubirilor, nu mai poate reveni asupra opțiunii avute, în sensul solicitării restituirii imobilului în natura, aspect care trebuie respectat și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât I. asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii cf. art. 18 alin.2 din Legea nr.304/20047.
Cererea formulată la_ nu putea fi luată în considerare de către prima instanță, ca reprezentând notificare, în lipsa unei prevederi legale care să stabilească această posibilitate.
De aceea, sub aspect legal, această cerere trebuia să fie respinsă ca tardivă, în raport de prevederile art.22 (fost art.21) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cele de-al doilea motiv de apel are în vedere omisiunea de a se fi analizat pretențiile invocate, precum și greșita apreciere a probelor administrate, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt pentru soluționarea ambelor cereri deduse judecății.
In motivarea acestei critici, apelanții reiterează modul în care au ajuns să dețină imobilul în litigiu, subliniind că la data cumpărării acesteia, în anul 1996, au fost obligați să plăteasca și gardurile care jmprejmuiesc terenul de 799 mp, deși le făcuseră pe cheltuiala proprie.
La stabilirea suprafeței de folosință a imobilului (fâșia de teren de 1 m care se atribuie casei prin actul de vânzare pe laturile acesteia) pe latura de nord unde este garajul se tine seama de el și nu se prevede acea fâșie.
In data de 7 septembrie 2007 au depus cererea 72973/45 pentru a li se comunica situația juridică a imobilului din str. Nădășel nr.7. Cu adresa nr. 72973/3/452/_ li s-a comunicat că acesta figurează în lista
imobilelor revendicate în baza legii nr. 10/2001, având drept revendicator pe numitul N. A. " și care cerea despăgubiri în echivalent bănesc.
In raport de cele arătate, apelantii apreciază că terenul solicitat de către ei reprezintă terenul aferent casei de locuit. Această sintagmă o găsesc reglementată în Legea Fondului Funciar prin art. 23 alin.2 și art.36 alin.2, dar și prin destinația acordată chiar prin înțelesul obișnuit al cuvintelor, această noțiune nu se confundă cu terenul de sub construcție, ci îl încorporează pentru ca împreună cu cel aferent construcției să poată să asigure o exploatare normală, folosință rezonabilă a locuinței.
Terenul aferent reprezintă nu numai terenul de sub construcție, ci întreaga suprafață care asigură o utilizare normală a construcției înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.
Ca proprietari ai construcției, apelanții (foști chiriași cumpărători au un drept de folosință și asupra terenului, în măsura necesara exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. Așa cum s-a statuat în practica judiciara, dreptul de superficie (dreptul de proprietate pe construcție si dreptul de folosință pe terenul aferent) nu poate fi redus doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece în acest caz titularul construcției, ar fi profund prejudiciat, ei fiind în imposibilitatea de a-si exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit si fiind lipsit total de folosința terenului din jurul casei - teren absolut necesar pentru folosința normala a locuinței -precum si de folosința terenului care le asigura accesul la calea publica.
In speță, se arată, rezultând din expertiză și declarația martorului audiat, că întreaga suprafață de teren de 691 mp (suprafața reală de 653 mp) ce compune imobilul !n litigiu este necesară pentru exploatarea normală a locuinței vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, suprafața de teren fiind afectată de garaj și de conductele ce traversează terenul și deservesc casa lor.
Ultimul motiv de apel privește greșita aplicare a textelor legale incidente din legislația națională, cât și din perspectiva normelor comunitare și jurisprudența națională + jurisprudența CEDO.
Este adevărat că art. 9 din Legea nr. 112/1995, nu face referire expresă la terenul aferent locuinței, dar din întreaga reglementare a Legii nr. 112/1995 rezultă că legiuitorul a inclus în noțiunea de "imobil cu destinația de locuință", care făcea obiect al vânzării către chiriași, atât suprafața construită, cu dependințele și anexele gospodărești, cât și terenul aferent, elementele care compun, împreună, o unitate locativă.
Conform art.33 din H.G. nr.20/1996, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului situat sub aceste construcții.
Acest text a fost modificat prin H. G. nr. 11/1997, având următorul conținut: "în situația de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin. ultim din lege". Acest ultim text legal prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea Statului." Din noul conținut al art. 33 se deduce că legiuitorul a dorit să lărgească
întinderea dreptului proprietarilor apartamentelor, anexelor gospodărești și a garajelor de la terenul de sub construcții la terenul aferent.
Așadar, rezultă că odată cu cumpărarea construcțiilor, cumpărătorii devin-în virtutea legii- proprietari ai terenurilor aferente acestora, așa cum s-a reliefat și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.56/2009.
Apelanții au mai precizat că în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a afirmat ca o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil {hotărârea CEDO din 12 octombrie 2010).
Față de aceste considerente, se constată că pârâtul nu deține un
"bun" și un drept la restituirea în natură a imobilului în litigiu, astfel cum acesta pretinde, ci poate avea un drept de creanță (dreptul la despăgubiri), stabilit în procedura Legii nr. 10/2001, de natură să excludă incidența dreptului comun care să permită promovarea cu succes a acțiunii în revendicare, în măsura în care au uzat de procedura specială prevăzută de acest act normativ.
Urmare a hotărârii Curții din cauza Atanasiu, circumstanțele actuale de natura celor din speță nu permit recunoașterea unui drept la restituire, ci doar a unui drept de creanță ce poate fi valorificat în procedura legii nr. 10/2001, în măsura în care intimatul a uzat efectiv de procedurile prevăzute de acest act normativ, care reglementează inclusiv accesul la justiție, pentru valorificarea efectivă a dreptului pretins, în sensul art. 6 din CEDO.
Schimbarea de abordare în analiza cerinței bunului este justificată de aplicarea procedurii HOTĂRÂRII-PILOT, prin instituirea în sarcina Statului Român a obligației de a adopta, într-un termen de 18 luni (prelungit, succesiv, până la_ ), măsurile necesare care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționai la Convenție, în contextul tuturor cauzelor asemănătoare cauzei Atanasiu.
Stabilirea obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual și instituirea de proceduri simplificate și eficiente, (parag. 232) echivalează, în același timp, cu validarea masurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despăgubiri în situația vânzării imobilului către fostul chiriaș.
În cadrul unei acțiuni în revendicare este posibil ca ambele părți să se prevaleze de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța fiind chemată să dea preferabilitate unui titlu în defavoarea celuilalt, cu respectarea securității raporturilor juridice.
Sub acest aspect, deși instanța de fond pretinde că pârâtul avea un bun susceptibil de protecție conform art. 1 din Protocolul nr. 1, în realitate titlul acestuia nu a fost confirmat jurisdicțional anterior, pentru a se putea prevala de el în cadrul acțiunii de față.
Statuarea în sens contrar, eronată, a primei instanțe s-a bazat pe invocarea unei jurisprudențe anterioare(cauza Păduraru vs. România) a instanței europene, ignorând practica mult mai nuanțată a Curții europene, evoluția și accepțiunea recentă dată de aceasta noțiunii de bun. Astfel, dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul autorilor intimatului și speranța redobândirii exercițiului acestuia, pierdut
de multă vreme, nu sunt asimilabile noțiunii de bun, ci corespund unei
"simple speranțe de restituire", unui drept de creanță (drept la despăgubire).
Contrar celor reținute de instanța de fond, pentru a fi titularul unui bun actual în sensul jurisprudenței recente a C.E.D.O., este necesar ca printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele să fi recunoscut părții calitatea de proprietar, iar în dispozitivul hotărârii să fi dispus în mod expres restituirea bunului (cauza-pilot Atanasiu și alții împotriva României).
De asemenea, Curtea europeană în aceeași hotărâre-pilot reține că transformarea într-o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
Prin urmare, în acest caz, pârâtul nu justifică existența "bunului actual", spre deosebire de apelanți care justifică un titlu, contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în termenul legal și cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Legea specială reglementează si raporturile dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii si subdobânditori, cărora le permite sa păstreze imobilul in anumite condiții expres prevăzute de lege.
Din ansamblul dispozițiilor legale enunțate rezultă că legiuitorul a înțeles să dea altă reglementare de drept material, derogatorie de la dreptul comun, situației în care statul care a preluat imobilul, l-a vândut unei terțe persoane, adică apelanților.
Potrivit Legii nr. 10/2001, într-o astfel de situație, persoana îndreptățită la măsuri reparatorii poate solicita doar restituirea prin echivalent.
In această situație considera că se găsește și pârâtul N. A., acesta având dreptul doar la restituirea bunului prin echivalent, în condițiile în care titlul apelantilor, contractul de vânzare-cumpărare nr.30735/_ nu a fost desființat, mai mult, a fost consolidat prin neatacarea in termenul de prescripție prevăzut de legea speciala.
Prin decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 60/2007, dată în recurs în interesul legii s-a statuat cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești.
S-a arătat în decizia menționată, că persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001, nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare, având în vedere regula electa una via si principiul securității raporturilor juridice consacrat in jurisprudența C.E.D.O.
In această situație se află și intimatul N. A., care, a uzat de calea Legii nr. 10/2001, a formulat notificarea nr.1912/_ soluționată prin dispoziția nr. 3563/_ contestata în prezenta cauză.
Pe de altă parte, în aplicarea principiului de drept specialia generalibus derogant, se impune concluzia că dispozițiile de drept material din Legea nr. 10/2001, fiind speciale și derogatorii față de dreptul comun privitor la acțiunea în revendicare imobiliară, trebuie aplicate cu prioritate,
neexistând un drept de opțiune al pârâtului între aceste norme și cele care reprezintă dreptul comun.
Or, după cum s-a arătat, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 (în actuala reglementare) au ca efect consolidarea titlului cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, respectiv salvgardarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu statul, dacă persoanele îndreptățite nu au formulat acțiune în anulare în termen (cum este cazul în speța) sau dacă, formulând o astfel de acțiune, aceasta a fost respinsa.
În dezacord cu motivarea judecătoriei, în asemenea situație, în cadrul acțiunii în revendicare este preferabil contractul de vânzare- cumpărare, aceasta nu întrucât buna credință ar valora în această materie titlu de proprietate, ci pentru că legiuitorul a instituit altă soluție de drept material în această ipoteză, decât restituirea proprietății imobiliare și a optat pentru plata de despăgubiri prin echivalent, prin raportare la valoarea imobilului.
În acest sens, avand în vedere că procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 condiționează restituirea în natura de anularea titlului terțului dobânditor, cât timp în cauza de față contractul de vânzare-cumpărare nr. 30735/_ încheiat cu statul nu a fost anulat, dispoziția emisă este nelegală.
Sub un alt aspect, prevăzut în cea de-a doua teza a dispozitivului deciziei în interesul legii enunțate, reținând incidența in cauza a legii speciale, este necesar a se analiza, raportul dintre legea speciala si Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cu referire in special la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Urmează a se constata că în ce-l privește pe intimat, acesta nu deține un bun in sensul unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile care să constate calitatea de proprietar asupra imobilului revendicat.
Chiar dacă notificarea pârâtului a fost rezolvată prin emiterea deciziei atacate în speță, aceasta nu reprezintă un drept la restituire și care nu poate fi socotit cert cat timp nu este confirmat de către instanță printr-o hotărâre judecătoreasca irevocabilă.
Or, în practica C.E.D.O. aceasta creanță de restituire, de care pârâtul s-ar putea prevala este o creanță sub condiție, și nu poate fi considerată un bun actual, pentru a se bucura de protecția oferita de art. 1 din Protocol {cauza Caracas c. României, Kopeky c Slovacie!).
Neavând un "bun" în sensul Convenției, se justifica admiterea acțiunii în revendicare, față de prevederile legii speciale, soluția primei instanțe fiind greșită, mai ales în privința motivării legate de caracterul accesoriu al acțiunii disjunse fața de petitul principal.
Pe de altă parte, instanța de fond nu observat că, în realitate, un aspect incidental, necesar a fi fost cercetat în cauza, este de a se analiza acțiunea din perspectiva legii aplicabile, deoarece aceasta este premisa de la care se pornește în speță.
Or, caracterul abuziv al preluării determină concluzia aplicării în cauză a legii speciale, care acordă preferabilitate titlului lor consolidat prin neatacarea in termenul legal de prescripție.
Astfel, a reieșit fără dubiu că apelantii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 beneficiază de un bun, asupra căruia dețin și posesia concretizată material. Prin Legea specială nr. 10/2001 li s-a garantat acestora, inclusiv apelanților, că, în situația în care contractul de
vânzare cumpărare prin care au cumpărat acest bun este valabil încheiat, nu vor pierde posesia materială.
A păstra decizia nr.3563/2008 ar însemna a încălca dreptul de proprietate al apelantilor, pentru care statul, printr-o lege speciala, a garantat încă o dată că nu îl vor pierde in situatția în care l-au dobândit prin acte valabile.
S-ar aduce astfel atingere unui alt drept de proprietate, deopotrivă ocrotit de Convenție, or în această privință, CEDO a statuat că atenuarea vechilor neajunsuri nu trebuie să creeze noi pagube disproporționate, fiind necesar ca persoanele care și-au dobândit cu bună-credință bunurile nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat in trecut aceste bunuri (cauza Pincova si Pine c. Cehiei).
De aceea, pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, pentru motivul că, la fel ca și în speța de față, titlul subdobânditorului nu a fost anulat, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, Curtea Europeana a statuat ca persoanei îndreptățite i se cuvin despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a. bunului.
In acest punct, este important a se sublinia faptul că raporturile juridice născute ca urmare a notificării cu privire la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent se stabilesc intre persoana îndreptățită și stat, situația terțului dobânditor nefiind influențată de modalitatea și termenele în care, în concret se plătesc respectivele măsuri reparatorii.
Tocmai de aceea dreptul de proprietate (dobândit ope legis) al cumpărătorilor care la rândul său este protejat de Convenție, nu poate fi afectat de insecuritatea legislativa si administrativa a organelor statale, in jurisprudența C.E.D.O. fiind sancționată conduita culpabila a statului pentru "încălcarea obligației pozitive de a reacționa în timp util și cu coerenta în ceea ce privește chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea unor imobile intrate in posesia sa în baza decretelor de naționalizare".
Potrivit disp. art. 7 alin. (l1) și alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condițiilor cerute de lege.
Prin H.G. nr. 923/2010 s-a introdus disp.7.1(l) care arată că prevederile art. 7 alin. (l1) din lege vizează imobilele înstrăinate în temeiul și cu respectarea Legii nr. 112/1995, iar contractele de vânzare- cumpărare n-au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Aceste imobile sunt exceptate de la restituirea în natură, fostul proprietar putând primi numai măsuri prin echivalent, acordate în condițiile legii.
Prin noțiunea de "teren aferent" se înțelege terenul pe care este amplasat construcția, respectiv amprenta construcției, ca și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acestea, indiferent de categoria de folosință.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul N. A. a solicitat respingerea apelului si obligarea apelanților la plata cheltuielilor de
judecată, apreciind că sentința pronunțată de Judecătoria C. -N. este legală și temeinică.
Prin întâmpinarea formulată, intimații C. local al M. C.
-N. și P. M. C. -N. au solicitat respingerea apelului si menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Judecătoria
C. -N. .
Analizând apelul declarat, în raport cu dispozițiile legale invocate,
T. ul apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Referitor la primul motiv de apel, privind restituirea în natură a terenului în favoarea intimatului N. A., tribunalul reține că împrejurarea că prin notificare paratul a solicitat despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv ,și numai ulterior, prin cererea din_ a solicitat restituirea în natură, nu înlătură obligația primarului de a dispune restituirea în natură a terenului liber, această măsură reparatorie prevalând celei prin echivalent, conform dispozițiilor art. 7 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Numai în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, tribunalul reține că prin contractul de vanzare-cumpărare nr.30735 încheiat la data de_ între apelanți, pe de o parte, și SC Constructardealul SA C. -N., pe de altă parte, s-a înstrăinat reclamanților, în temeiul Legii nr.112/1995 locuința compusă din 3 camere, în suprafață utilă de 79,55 mp. precum și cota de 100% din suprafața de folosință a imobilului identificat sub nr. top 6891/1, menționandu-se totodată că suprafața atribuită în proprietate în cotă de 100% este de 108 mp./108 aferentă construcției .
Apelanții și-au și întabulat în cartea funciară dreptul de proprietate aupra acestui imobil, casă și teren în suprafață de 108 mp., astfel cum atestă extrasul depus la fila 50 fond .
Practic, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanții pretind atribuirea în proprietate cu titlu gratuit, a întregii suprafețe de teren de 691 mp. din CF nr. 13640 C. nr. top 6891/2, prevalandu-se de dispozițiile art.26 din L.112/1995, art.33 din HG nr.20/1996 modificat prin HG nr.11/1997 și art.36 din Legea nr.18/1991, teren care a făcut obiectul restituirii în natură, în favoarea paratului intimat, prin Decizia nr.3536/2008 contesată în prezentul demers .
În reglementarea situației terenului nu se poate ignora faptul ca apelanții au devenit proprietari ai locuinței în condițiile Legii nr. 112/1995. astfel încat, regimul aplicabil dobanditorilor este acela reglementat de aceasta lege și nicidecum cel al Legii nr. 18/1991 (cu referire la aplicarea art.36 invocat din acest act normativ) .
Conform art. 9 al Legii nr. 112/1995 dreptul chiriașului se rezuma exclusiv la cumpărarea spațiului de locuit deținut cu titlu de locațiune ce nu a fost restituit fostului proprietar.
În privinta terenului ce depășește suprafata aferentă construcției, acesta va rămâne în continuare în proprietatea Statului conform dispozițiilor art. 26 alin: 3 al legii.
Prin teren aferent construcției în înțelesul Legii nr. 112/1995, a art. 33 din H.G. 11/1997 și a art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a legii se
înțelege terenul ocupat de edificate și nicidecum întregul imobil. Este asa deoarece în cazul în care legiuitorul ar fi consimțit ca odata cu locuinta sa se vândă și terenul atunci expresia folosită ar fi fost "întregul teren", iar norma înscrisă în art. 26 alin. 3 nu și-ar mai fi găsit locul în cuprinsul legii.
Pe de altă parte, așa cum corect a observat și prima instanță, în soluționarea prezentei cauze, nu se poate face abstracție de interesul intimatului care de asemenea se impune a fi protejat.
Sub aspectul îndreptățirii intimatului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 691 mp., tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a reținut temeinicia și legalitatea acestei măsuri, adoptată prin Decizia nr.3563/2008 a P. ui municipiului C. -N. .
Din această perspectivă, se reține că la data notificării terenul în litigiu era proprietatea tabulară a statului roman, că paratul este cel de la care imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr.223/1974, fără plata de despăgubiri, prin Decizia nr.289/1987 a Comitetului executive al C. ui popular al jud. C. și că, în condițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, se justifică restituirea în natură. La data emiterii dispoziției atacate nu exista niciun impediment pentru restituirea în natură a terenului în discuție.
În speță, susținerea apelanților, în sensul că terenul de 691 mp. ar fi făcut obiectul contractului de vanzare-cumpărare încheiat în temmeiul Legii nr.112/1995, ca teren aferent construcției, apare nefondată, deoarece nu s- a depus la dosar niciun înscris care să ateste transmiterea dreptului de proprietate către aceștia, iar evidența de Carte Funciară atestă că proprietatea terenului a revenit statului român.
Cu privire la practica la care au făcut referire apelanții, tribunalul reține că instanța supremă s-a pronunțat prin decizie de speță, în sensul că transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției dobândite conform Legii nr. 112/1995 este una convențională, neputând opera de drept, cadrul normativ permițând numai ca odată cu imobilul construcție să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, iar concretizarea vocației la dobândirea dreptului se poate realiza prin perfectarea contractului de vânzare- cumpărare.
În speță, contractul de vanzare-cumpărare de care apelanții se prevalează vizează, așa cum s-a arătat, doar construcția și suprafața de 108 mp. și numai în această măsură se poate aprecia că ei beneficiază de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. În acest context este fără relevanță împrejurarea că actul de vanzare-cumpărare nu a fost atacat deoarece pentru imobilul obiect al contractului, construcție și terenul aferent de 108 mp. s-a propus acordarea de despăgubiri intimatului
, măsură pe care acesta nu contestat-o.
Pe de altă parte, nu se poate reține că intimatul la randul său nu ar avea un bun ce se impune a fi protejat conform art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Contrar susținerilor apelanților, așa cum s-a arătat în jurisprudența constată a CEDO, aspect reiterat inclusiv în cazul M. Atanasiu împotriva R. iei, o decizie administrativă a autorității locale competente prin care I se recunoaște persoanei în cauză un drept la reparație, este suficientă pentru a crea un "interes patrimonial " protejat prin art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, nefiind impusă așadar condiția obligatorie ca această recunoaștere să fie validată și printr-o hotărare judecătorescă.
Pe de altă parte, chiar prezentul litigiu, demarat de apelanți,are rolul de a tranșa problema legalității și temeiniciei măsurilor reparatorii acordate
intimatului prin dispoziția contestată, instanța apreciind, pentru motivele anterior arătate, că această dispoziție a fost dată cu respectarea prevederilor Legii nr.10/2001.
T. ul apreciază că soluția pronunțată de către prima instanță este în concordanță cu dispoziția paragrafului nr. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CE.D.O. în contextul în care, la data emiterii dispoziției atacate restituirea în natură a terenului de 691 mp în discuție era posibilă, fiind conformă principiului prevalenței restituirii în natură, instituit de art. 1 din Legea nr. 10/2001, intimatul având o speranță legitimă la o asemenea măsură reparatorie, în înțelesul textului invocat și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului .
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 c.pr.civ., tribunalul apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de apelanți și urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii M. V. si M. I. impotriva Sentintei civile nr. 25282/2012 pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o va mentine in totul.
Avand în vedere că intimatul nu a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate în apel, tribunalul va respinge cererea acestuia sub acest aspect.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii M. V. si M. I. impotriva Sentintei civile nr. 25282/2012 pronuntata in dosar nr._ al J. i C. -N., pe care o mentine in totul.
Respinge cererea intimatului privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.
Decizia este definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 19 Septembrie 2013.
Președinte,
O. -S.
Judecător,
-I. T.
Grefier,
P.
A.P. 19 Septembrie 2013 Red. OSM/tehn AP-_ Jud fond - P. a V. P.
| ← Sentința civilă nr. 3068/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 4089/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
