Decizia civilă nr. 506/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 506/R/2013

Ședința publică din data de 20 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A. -T. N.

JUDECĂTORI:

M. -C. V. ANA I.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N., împotriva sentinței civile nr. 871 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe reclamanta SA, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 februarie 2013, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate precum și judecarea cauzei în lipsă.

Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, pârâtul-recurent a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 871 din 6 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ , a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SA, împotriva pârâtului P. MUNICIPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N. str. M. nr.1-3, jud. C. și în consecință:

S-a dispus anularea dispoziției nr. 1897/_ a P. ui municipiului C. N. .

S-a dispus acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafață de 363 situat în C. N., str. Cojocnei (fostă Turzii) nr.36, cu nr.topo. 15939/2, înscris inițial în CF 4771 C., transcris în CF 51528.

A fost respinsă cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr.2551/_ la BEJ Stolnean M.

reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul înscris în CF 4771 cu nr.topo. 15939/1, expropriat prin Decretul nr.109/1980.

Prin dispoziția nr.1897/_ a P. ui municipiului C. -N. s-a respins notificarea formulată de reclamanta SA, pentru terenul cu nr.topo. 15939/1, înscris în CF 4771, situat în C. -N., str. Cojocnei (fostă str. Turzii) nr.36.

S-a reținut că terenul cu nr.topo. 15939/1 a rămas vechilor proprietari Kerekes Mihai și Kerekes E., astfel încât nu a făcut obiectul preluării în proprietatea Statului Român.

Din copia CF 4771 C. rezultă că imobilul cu nr.topo.15939, loc de casă în str. Turzii nr.36 în suprafață de 278 stj.p., s-a aflat în proprietatea tabulară a defuncților Kerekes Mihai, decedat la data de_ și Kerekes E.

, decedată la data de_, părinții reclamantei.

Prin încheierea CF nr.5878/1980, în baza Decretului de expropriere nr.109/1980, imobilul cu nr.topo. 15939 a fost dezmembrat, parcela cu nr.topo. 15939/1, în suprafața de 540 mp fiind reînscrisă în CF 4771 în favoarea vechilor proprietari, parcela cu nr.topo. 15939/2, în suprafață de 363 mp fiind transcrisă în CF 51528 în favoarea Statului Român.

Față de cele ce preced, instanța a considerat întemeiată acțiunea reclamantei, reținând că de la antecesorii săi s-a expropriat terenul în suprafață de 363 mp. Chiar dacă în notificarea formulată s-a menționat eronat imobilul cu nr.topo.15939/1, care se află în proprietatea reclamantei, este evident că obiectul notificării l-a constituit porțiunea din imobilul situat în C. -N., str. Turzii nr.36 care a fost preluată de stat, respectiv terenul în suprafață de 363 mp, cu nr.topo. 15939/2. Reclamanta a menționat că terenul pentru care solicită măsuri reparatorii a fost expropriat prin Decretul nr.109/1980, iar în anexa acestui decret singurul teren expropriat de la antecesorii săi este cel în suprafață de 363 mp.

În consecință, în baza dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, instanța a dispus anularea anularea dispoziției nr. 1897/_ a P. ui municipiului C. N., precum și acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantei pentru terenul în suprafață de 363 situat în C. N., str. Cojocnei (fostă Turzii) nr.36, cu nr.topo. 15939/2, înscris inițial în CF 4771 C., transcris în CF 51528.

Instanța a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, mai precis reclamanta nu a depus la dosar chitanța privind plata onorariului avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, și menținerii dispoziției nr. 1897/_ emisă de P. mun. C. -N. .

În susținerea recursului, pârâtul a arătat că prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat despăgubiri, pentru imobilul evidențiat în

CF nr. 4771 C. -N., nr. top 15939/1 expropriat în baza Decretului nr. 109/1980.

Din situația terenului a reieșit că acesta nu a fost preluat de Statul Român, rămânând în proprietatea vechilor proprietari, Kerekes Mihai și Kererekeș E. .

Reclamanta a arătat prin acțiunea promovată că în mod eronat a indicat în cuprinsul notificării număr top 15939/1, iar primarul trebuia să deducă faptul că se referea la nr. top 15939/2.

Această afirmație este nefondată, raportat la cerința art. 22 din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia revendicatorii au obligația să indice elementele de identificare a imobilului solicitat.

Reclamanta avea suficient timp la dispoziție de la data depunerii notificării -_ - și până la soluționare -_ - să depună la dosarul de revendicare un înscris prin care să arate că în mod eronat a indicat în cuprinsul notificării nr. top 15939/1 în loc de 15939/2.

Statuările instanței de fond sunt eronate, raportat la împrejurarea că imobilul solicitat prin notificare nu a fost preluat de stat.

Prin întâmpinarea formulată (f. 9 - 10), reclamanta a solicitat respingerea recursului, arătând că întrucât doar imobilul cu nr. top 15939/2 a fost expropriat de la antecesorii săi, este evident că numai acesta putea face obiectul notificării, impunându-se interpretarea corectă și cu bună credință a cererii sale, de către entitatea investită cu soluționarea notificării.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Reclamanta este succesoarea defuncților Kerekes Mihai și E., potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar (f. 22-23, 35 dosar fond).

Antecesorii reclamantei au fost proprietari tabulari ai imobilului cu nr. top inițial 15939.

În baza Decretului de expropriere nr. 109/1980 imobilul a fost dezmembrat în nr. top nou 15939/1 în suprafață de 640 mp, care a rămas vechilor proprietari, Kerekes Mihai și E., și nr. top nou 15939/2 în suprafață de 363 mp, care a fost transcris în favoarea Statului Român.

Prin notificarea nr. 2551/_ (f. 59 dosar fond), reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul cu nr. top 15939/1, prin dispoziția nr. 1897/_, notificarea fiind respinsă cu motivația că acest teren nu a fost preluat de Statul Român (f. 17).

Este adevărat că reclamanta, prin notificarea formulată, a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul cu nr. top 15939/1.

Având în vedere situația imobilului mai sus prezentată, reiese cu evidență că această solicitare este afectată de o eroare materială sub aspectul identificării numărului top al imobilului.

Această eroare însă nu putea fi nicidecum sancționată în maniera propusă de entitatea care a soluționat notificarea.

Una din cerințele art. 22 din Legea nr.10/2001 este aceea de indicare a elementelor de identificare a imobilului ce face obiectul notificării.

Verificând notificarea formulată de reclamantă, reiese că aceasta a solicitat "acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în C. -N., str.

Cojocnei (fosta Turzii) nr. 36, înscris în CF nr. 4771 nr. top 15939/1. Terenul mai sus menționat a fost expropriat prin Decretul prezidențial nr. 109/_ ";.

Reiese din cele arătate că reclamanta a indicat suficiente elemente de identificare a imobilului, iar referirea explicită la faptul că înțelege să revendice imobilul expropriat, cu indicarea exactă a actului de expropriere, făcea posibilă identificarea de către entitatea investită cu soluționarea notificării a imobilului revendicat.

Modul în care a fost soluționată notificarea denotă insuficienta analizare a conținutului notificării din perspectiva elementelor de identificare a imobilului, indicate de către reclamantă.

Dacă entitatea investită cu soluționarea notificării ar fi verificat complet toate elementele de identificare arătate, ar fi înțeles că obiectul notificării îl constituie imobilul cu nr. top 15939/2, fiind absurd ca o persoană să revendice un bun pe care îl deține în proprietate și nu este conturbat în exercitarea atributelor dreptului său, cum este în speță reclamanta, raportat la imobilul cu nr. top 15939/1, pe care l-a dobândit prin moștenire de la antecesorii săi.

Singurul lucru ce se impune a fi menționat este acela că măsurile reparatorii de care va beneficia reclamanta pentru terenul în suprafață de

363 mp situat în C. -N., str. Cojocnei nr. 36, sunt despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titltul VII din Legea nr. 247/2005, aceasta fiind, de altfel, solicitarea pe care a formulat-o reclamanta prin acțiunea promovată.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N., împotriva sentinței civile nr. 871 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. -T. N. M.

C. V.

ANA IO. U M.

L.T.

Red. MV dact. GC 2 ex/_

Jud. fond. D.I.T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 506/2013. Legea 10/2001