Decizia civilă nr. 431/2013. Plângere încheiere carte funciară
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 431/R/2013
Ședința publică din data de 12 februarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. C.
J. ecători: V. M. - președintele Curții de Apel C.
D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.
G.: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. T. împotriva deciziei civile nr. 203/A din_, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, privind și pe pârâtul B. I., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară ( Art.52 alin.2 Legea
nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent asistat de domnul avocat P. I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 1 leu timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că pârâtul intimat prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 6 februarie 2013 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu plata cheltuielilor de judecată.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamantului recurent un exemplar din întâmpinare.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului M. întrucât instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.
În subsidiar, solicită rejudecarea cauzei, admiterea recursului cu consecința admiterii plângerii formulate de reclamantul C. T., fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 243/2012 din_, pronunțată de J. ecătoria
V. de S. în dosarul nr._
, a fost respinsă plângerea formulată de petentul C. T. împotriva intimatului B. I., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B.C.P.I. V. de S. și O.C.P.I. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că O.
M., B. V. de S., prin adresa din dosar nr. 4585 c.f. /_, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea cadastrului și
publicității imobiliare, nr. 7/1996, a înaintat instanței spre soluționare o copie a dosarului nr. 4601/2010, cu privire la plângerea formulată de numitul C. T. împotriva încheierii de c.f. nr. 2695/_, privind admiterea cererii de reexaminare a numitului B. I., care a solicitat reexaminarea încheierii de c.f. nr. 1277/_ . Prin plângerea depusă petentul C. T. a arătat că s-a judecat în contradictoriu cu numitul B. I. în dosar nr._ ; Tribunalul Maramureș a pronunțat Decizia civilă nr. 1084/R/2007 și a dispus admiterea cererii cu privire la nr. cadastral 50377, nr. top. 1893/4/2/10, dezmembrat ulterior în nr. top 1893/4/2/9, în suprafață de 1284 m.p. dispunând înscrierea în c.f. asupra suprafeței de 1284 m.p. teren.
Petentul a susținut că încheierea atacată nu este legală deoarece nu a fost emisă de către un organ competent, iar el s-a judecat în contradictoriu cu numitul B. I. .
Prin întâmpinarea depusă în cauză, O.C.P.I. M. pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive, raportat la art. 50, ind. 1 Legea 7/1996, respectiv Decizia LXXII, din_ a I.C.C.J., iar pe fond a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, pe considerentul că
B.C.P.I. V. de S. a înregistrat cererea depusă de către petentul B. I., în temeiul art. 50 alin 2 Legea nr.7/1996, având ca obiect reexaminarea încheierii de c.f. nr. 1277/2011 și pe cale de consecință respingerea cererii privind intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui C. T., asupra imobilului identificat prin nr. cadastral 51515, înscris în c,.f. 51515 V. de
. Petentul a motivat că documentația cadastrală depusă la instanță nu corespunde documentației avizate de O.C.P.I. M. sub nr. 1277/2011, întrucât această ultimă documentație include și drumul de acces ce face legătura spre un imobil proprietate personală și alte 10 familii ce se află în amonte și care au terenuri cu un caracter de loc înfundat, iar drumul ce figura pe schița de amplasament și delimitare, întocmită în dosar nr. 832/2007, nu mai figurează și în schița întocmită de expertul Ștefan Ovidiu ce a făcut obiectul documentației cadastrale de intabulare înregistrate sub nr. 1277/2011.
S-a susținut că motivul admiterii cererii numitului B. I. este acela că documentația cadastrală ce a constituit obiectul recepției s-a raportat la planul de amplasament și delimitare prezent ca probă în dosar_, întocmit de expert autorizat P. Găvrilă.
Pârâtul intimat B. I., prezent fiind în instanță la termenul din _
, a arătat că s-a opus intabulării reclamantului pe motivul că în noua documentație depusă de expertul Ștefan Ovidiu, calea de acces nu a mai fost prevăzută și trecută în documentație, deși în documentația din dosarul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr.1084/R/2007 a Tribunalului M., expertul P. I. a prevăzut calea de acces folosită de către pârâtul B. .
Analizând probațiunea, instanța a reținut că prin încheierea nr. 1277/2011, din dosar nr. 1277/2011, B.C.P.I. V. de S., asupra cererii introduse de Ștefan Ovidiu și în baza hotărârii judecătorești, respectiv Sentința civilă nr. 1326/2007, în baza Deciziei civile nr. 1048/R/2007 a Tribunalului M., precum și a încheierii din_, a documentației cadastrale avizate cu nr. 1277/2011 de O.C.P.I. M., a dispus admiterea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral 50377, nr. top 1893/4/2/8, provenit din c.f. 1, imobilul cu nr. cadastral 51515, din c.f. 51515 UAT V. de S. s-a notat dezmembrarea imobilului cu nr. top 1893/4/2/8, în numere top noi, după cum urmează: nr. top 1893/4/2/9, în suprafață de 1284 m.p., devine nr. cadastral 51515 și se transcrie în c.f.
51515, în favoarea lui C. T., iar nr. top 1893/4/2/10, fără suprafață, se renotează în favoarea vechiului proprietar-fila 42 dosar O.C.P.I. .
S-a mai reținut că împotriva acestei încheieri B. I. a depus o plângere înregistrată sub nr. 2695/2011, la O.C.P.I. M., prin care a solicitat reanalizarea documentației cadastrale din dosar nr. 1277/2011, depus de către numitul C. T., deoarece documentația cadastrală depusă la instanță în dosar nr._ nu corespunde cu documentația avizată de către O.C.P.I. M. din dosar nr. 1277/2011, întrucât include și drumul de acces ce face legătura spre un imobil proprietatea petentului și alte 10 familii din amonte, a căror gospodării au caracter de loc înfundat, iar drumul de lângă terenul numitului C. T. este singura cale de acces. Față de faptul că numitul C. T. a încercat de mai multe ori să închidă acea cale de acces, petentul și celelalte persoane au pe rol dosarul nr._, având ca obiect stabilirea unui drum de acces.
Prima instanță de fond a constatat că O.C.P.I. M. a admis cererea și prin încheierea atacată a sistat c.f. 51515 V. de S., a dispus radierea înscrierilor efectuate sub B1, B2, din c.f. 51515 V. de S. și radierea înscrierii de sub B4, din c.f. 50377 V. de S. .
Instanța a apreciat că încheierea atacată s-a dat cu respectarea prevederilor legii cadastrului și motivată corect, prin aceea că documentația avizată sub nr. 1277/_ și avizată de O.C.P.I. M. nu este aceeași cu documentația depusă de către petentul C. T. în dosar nr._, în care s-a pronunțat Decizia civilă 1084/R/2007. Concret, în dosar nr._
, documentația, respectiv schița de amplasament și delimitare au fost
întocmite de expertul P. Găvrilă- fila 27 dosar O.C.P.I., în această schiță este cuprinsă și calea de acces a pârâtului B. I. . În documentația avizată sub nr. 1277/2011, nu mai apare planul de amplasament și delimitare a exp. P. Găvrilă, cea din dosar nr._ ci apare un alt plan de amplsament și delimitare, cel întocmit de exp. Ștefan Ovidiu- fila 29 dosar O.C.P.I., plan unde nu mai apare și calea de acces a pârâtului B. I. .
Pentru aceste motive, în temeiul art. 50 și urm. Legea nr. 7/1996, instanța a respins plângerea formulată, iar în condsiderarea dispozițiilor art. 50, ind. 1 Legea nr. 7/1996, raportat la Decizia LXXII /2007 a I.C.C.J., a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I M. - B.C.P.I.
V. de S. .
Prin decizia civilă nr. 203/A din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr._
, s-a respins apelul promovat de apelantul C.
, domiciliat în V. de S., strada V. V. nr. 23A, județul M., în contradictoriu cu intimatul B. I., domiciliat în V. de S., strada 22 D. bl. T19, sc. C apt. 10, județul M., împotriva sentinței civile nr. 243/2012 din_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr. _
.
Totodată, s-a respins cererea intimatului B. I. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 1084/R din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de reclamantul C. T. împotriva sentinței civile nr. 1326/17 mai 2007 a Judecătoriei V. de S., care a fost modificată în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. T. în contradictoriu cu orașul V. de S. prin Primar, s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în natură teren situat în V. de S. la locul numit "Gura Văii V. "; înscris în CF 1 nr. top. 1893/4/2/2/2 în suprafață de 1284 mp,
dispunându-se întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la recurs formulată de intervenientul B. I. .
Prin încheierea civilă nr. 349/R din_ pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul Maramureș a respins cererea petentului C. T. de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 1084/R/_ . S-a reținut că anterior s-a mai respins o cerere similară a petentului,
motivat de faptul că din schița de amplasament de la fila 4 din dosarul de fond s-a constatat că nr. topo. corect este cel menționat în minuta deciziei, respectiv CF 1 nr. topo. 1893/4/2/2/2.
La baza pronunțării deciziei nr. 1084/R/_ a Tribunalului M. a stat schița de dezmembrare întocmită de ing. P. Gavrilă în data de_ prin care s-a propus crearea prin dezmembrare a nr. topo. nou 1893/4/2/2/2, în suprafață de 1284 mp (fila 56 dosar), topografic asupra căruia s-a pronunțat instanța de judecată când a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantului. Potrivit acestei schițe, la limita sudică parcela cu nr. topo. 1893/4/2/2/2 se învecinează cu un drum, relevat ca atare.
Conform planului de amplasament și delimitare vizat de O. sub nr. 1277/_ întocmit de dr. ing. Ștefan Ovidiu, se propune pentru C. T. parcela în suprafață de 1284 mp, identificată cu nr. topo. nou 1893/4/2/10 (cadastral 51515) și care nu are relevată la limita sudică drumul respectiv (fila 54 dosar).
Pornind de la premisa că în cadrul procesual al plângerii împotriva încheierii de carte funciară instanța de judecată are a verifica doar sub aspect formal actul care stă la baza unei operațiuni de carte funciară (contestate), fără a antama ori rejudeca fondul litigiului, raportat la prevederile art. 48 și ale art. 49 din Legea nr. 7/1996, Tribunalul reține că documentația cadastrală care a stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 1084/R/_ a Tribunalului M. nu este aceeași cu cea care a servit ca temei pronunțării încheierii nr. 1277 din_ a B. V. de S. în dosarul nr. 1277/_ și cu privire la care s-a admis cererea de reexaminare prin încheierea nr. 2695 din_ .
S. ținerile apelantului-pârât relative la identitatea de amplasament a parcelei relevate în cele două documentații, exced acestui cadru procesual al plângerii și în mod corect nu au fost eficientizate de către registratorul de carte funciară, câtă vreme numărul topografic al parcelei asupra căreia se solicită întabularea dreptului de proprietate nu este cel consemnat în cuprinsul deciziei civile prin care s-a dispus întabularea.
În contextul în care potrivit documentației de care se prevalează apelantul, la limita sudică a parcelei solicitate spre întabulare nu se relevă drumul de acces, se justifică și interesul intimatului, care deține terenuri în zonă (aspect necontestat) de a formula cerere de reexaminare, interes ce poate fi verificat din oficiu în orice etapă procesuală și asupra căruia
instanța de judecată este legitimată să solicite lămuriri, în aplicarea prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, chiar fără invocarea vreunei excepții.
Aceste diferențe între documentații, chiar dacă în realitate nu ar fi substanțiale, în sensul că nu ar modifica faptic cele dispuse cu autoritate de lucru judecat prin hotărâre judecătorească, împiedică efectuarea operațiunilor de publicitate imobiliară, identitatea fiind contestată, iar elementele de diferențiere obiective, necontestate. Stabilirea aspectelor de
identitate pe care le invocă apelantul nu se poate însă realiza în cadrul procesual al plângerii prezente.
Nu este de natură a afecta legalitatea hotărârii primei instanțe nici critica formulată în cererea de apel privind ordinea de pronunțare în dispozitiv asupra cauzei, prevederile art. 137 C.pr.civ. impunând soluționarea cu prioritate doar a excepțiilor care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea fondului, or soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. V. de S. și a O. M., doi dintre pârâți, nu împietează asupra soluției de fond a cererii.
Tribunalul respinge cererea intimatului B. I. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, efectuarea acestora nefiind dovedită în condițiile art. 1169 din Codul civil de la 1864, coroborate cu art. 274 alin. 2 Cod procedură civilă
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C. T.
, solicitând, în principal, casarea și într-oi nouă judecată admiterea acțiuni, astfel cum a fost formulată în scris, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.
În cuprinsul declarației de recurs, se arată că niciuna dintre instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel) nu s-a pronunțat cu privire la problemele invocate de reclamant, referitoare la faptul că urmare a dezmembrărilor repetate la care a fost supus imobilul teren în litigiu, a rezultat un număr topografic foarte mare, situație care justifică admiterea recursului.
Intimatul B. I. și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă în data de_
, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, intimatul susține că nu poate fi identificat, în declarația de recurs, vreun motiv de casare din cele expres prevăzute de art. 304 C.pr.civ., astfel că această cale de atac nu poate fi admisă.
Recursul este nefondat
.
Este adevărat că declarația de recurs nu a fost motivată în drept, însă dezvoltarea motivelor de fapt ar permite o încadrare în prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., din perspectiva căruia urmează a se verifica hotărârea Tribunalului M., ce face obiectul prezentului recurs. Trebuie reținut că modificarea hotărârii nu poate fi cerută pentru situația în care instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, în temeiul art.304 pct.6 C.pr.civ. hotărârea fiind susceptibilă de modificare numai dacă
instanța a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În raport cu textul normativ mai sus evocat, art.304 pct.7 C.pr.civ.,
Curtea constată că decizia instanței de apel cuprinde toate motivele pe care se sprijină, în mod temeinic instanța reținând existența deciziei nr. 1084/2007 a Tribunalului M., cu efectele pe care aceasta le-a produs în favoarea reclamantului C. T., respectiv, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în V. de S., în locul denumit regional "Gura Văii V. ";, identificat cu nr. top 1893/4/2/2/2 în CF nr. 1 V. de S. .
Totodată, instanța a reținut documentația tehnică care a stat la baza pronunțării acestei hotărâri judecătorești, respectiv schița de dezmembrare a imobilului, precum și planul de amplasament li delimitare vizat de O.C.P.I.
Corect a reținut instanța de apel că documentația cadastrală care a fundamentat pronunțarea deciziei nr. 1084/R/2007 a Tribunalului M. este diferită de aceea care a servit ca temei pentru pronunțarea încheierii nr. 1277/2011 B.C.P.I. V. de S., cu privire la care s-a admis cererea de
reexaminare prin încheierea nr. 2695/2011. Or, aceste diferențe semnalate între documentații împiedică efectuarea operațiunilor de publicitate
imobiliară, în concret, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, iar rezolvarea acestor aspecte nu este posibilă în cadrul procesual fixat printr-o plângere împotriva încheierii de carte funciară, în raport cu prevederile art. 48 și art. 49 din Legea nr. 7/1996.
Rămâne părților dreptul de a uza de un mijloc procesual adecvat pentru soluționarea neconcordanțelor existente și, în final, pentru clarificarea situației într-o manieră care să permită înscrierea drepturilor în cartea funciară.
Nu se verifică, așadar, motivul de recurs susținut de reclamant și în absența unor alte motive de nulitate de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. T. împotriva deciziei civile nr. 203/A din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
A. | C. V. | M. | D. -L. B. |
G.
S. - D. G.
Red.DB/dact.MS 2 ex.
J. . apel: A.Stamate-Tămășan/B.Giuroiu
J. .fond: G.Mariș
← Încheierea civilă nr. 97/2013. Plângere încheiere carte funciară | Încheierea civilă nr. 119/2013. Plângere încheiere carte funciară → |
---|