Decizia civilă nr. 437/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 437/R/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător D. -I. T. Judecător E. L.
Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe recurent A. ANA și pe intimat
B. M., intimat A. R. I., intimat A. L., intimat S. V., intimat
R. F., intimat B. C., având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 10251/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru av. S. LĂ
T., intimata B. M. personal și asistată de av. LUCIA ZĂHAN, lipsind intimații AȘTIELAN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se depune la dosar din partea recurentei a Aștielan Ana dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 813,96 lei și 5 lei timbru judiciar.
T. ul pune în discuția părților excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinarea depusă de intimata B. M. .
La data de 12 martie 2013 s-a depus prin registratura instanței întâmpinare din partea intimatei B. M. prin care se solicită respingerea recursului.
Reprezentanta apelantei depune la dosar răspuns la întâmpinare însoțit de un set de acte în probațiune, un set de înscrisuri în probațiune, care se comunică la acest termen și cu reprezentanta intimatei.
Reprezentanta intimatei constată că printre actele comunicate este și o adeverință emisă de Asociația de proprietari M. 18-20 în care se menționează că numita Aștielan Ana nu mai domiciliază la apt. 88 din luna ianuarie 2004, iar începând cu anul 2004 la apartamentul respectiv locuiește numitul Ianchiș Grigore.
Raportat la această adeverință, emisă la data de 17 ianuarie 2013, solicită acordarea unui termen pentru a face dovada contrară celor susținute în cuprinsul adeverinței, prin depunerea unui contract de închiriere al apartamentului încheiat între intimată și o terță persoană
După deliberare, T. ul respinge cererea de amânare și acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității recursului, invocată prin întâmpinarea depusă de intimata B. M. .
Reprezentanta intimatei, având cuvântul, solicită admiterea excepției tardivității, raportat la faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost comunicată apelantei la data de 3 martie 2008 la adresa sa de domiciliu necontestată în fața instanței de fond, deși a fost prezentă personal la ultimul
termen de judecată. Mai mult, hotărârea a fost atașată de intimată la notificarea expediată în luna octombrie 2012.
În opinia intimatei, termenul de recurs s-a împlinit la data de 20 martie 2008, dată față de care recursul declarat la data de 18 ianuarie 2008, care este evident tardiv.
Reprezentanta apelantei, având cuvântul, solicită respingerea excepției tardivității. Reclamanta nu a cunoscut nici măcar de existența procesului, fiind plecată cu mult timp anterior procesului la muncă în străinătate.
Cu toate că intimata reclamantă care este mama reclamantei, cu rea- credință a indicat o adresă la care știa că ea nu mai locuiește nu are cum să ia la cunoștință de demersurile întreprinse de ea. Reclamanta a dorit ca apelanta să nu cunoască de existența procesului, sens în care i-a indicat un domiciliu unde putea să intre în posesia actelor procedurale, fapt care rezultă și din adresa asociației de proprietari din str. M., nr. 18-20 eliberată la data de_, din care reiese că în anul 2004 apartamentul a fost închiriat de reclamantă către numitul Ianchiș Grigore care locuiește în spațiu.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepție.
T. UL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 10251/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții A. - R. I., A. L. ,
A. Ana, în consecință: s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în C. -N., str. B. I nr. 15A, inscris în CF. 2314 Someseni, nr. Top. 944/6/3/5/1, prin dezmembrare, partajarea acestora, formarea de loturi și întabularea în cartea funciară, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de către D-na Expert Șerban A., varianta l, ce face parte integrantă din prezenta sentință,astfel :apartamentul nr. 1 în Casa pe fundații din beton, zidărie de cărămida, acoperiș tip șarpanta din lemn cu învelitoare din țigla, compusa din 2 camere, hol, situate în str. B. nr. 15A, având suprafața utila de 41,16 mp, curte si gradina, cu suprafața totala de 250,40 mp, se înscrie intr-o carte funciara noua, cu nr. Top 944/6/3/5/1/1 în favoarea paraților A. R. I.
- 1/3 parte, A. L. - 1/3 parte, A. Ana - 1/3 parte,iar apartamentul nr. 2 constând în Casa pe fundații din beton, zidărie de cărămida, acoperiș tip șarpanta din lemn cu învelitoare din țigla, compusa din una camera, sas, hol, baie, pivnița, grajd cu sura si anexe gospodărești (magazine, coteț pt. porci) situate în str., B. nr. 15A, având suprafața utila de 30,16 mp., curte si gradina, cu suprafața totala de 250,40 mp, cu nr. Topo 944/6/3/5/1/2 se înscrie intr-o noua carte funciara în favoarea reclamantei B. M., cu titlu de partaj; s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului,instanța a reținut că:
Conform mențiunilor din Cartea Funciară nr. 2324 Someșeni, nr. top. 944/6/3/5/1, de pe urma defunctului soț al reclamantei-Așchilean Ilie s-a dezbătut succesiunea, iar cota de ½-a parte care a aparținut acestuia a revenit moștenitorilor în calitate de fii A. - R. I. - 1/3 parte, A. L. - fiică, cota de 1/3 parte și fiicei A. Ana cota de 1/3 parte, conform certificatului de moștenitor nr. 105 din_ eliberat de Biroul Notarului Public M. Peruș din
C. -N. .
Potrivit dispozițiilor art. 728 din Codul Civil "; Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii ."
Datorită faptului că până în prezent nu s-a ajuns la o înțelegere între părți cu privire la modul de folosință și partajarea construcției și terenului, respectiv formarea de loturi conform cotelor de proprietate care le revin, instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții. ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Expertul a propus două variante,dintre care reclamanta a optat pentru prima, pârâții neformulând nici un fel depoziție procesuală în cauză.
Văzând concluziile de specialitate ale expertului și opțiunea reclamantei, instanța a dispus sistarea de indiviziune cu privire la imobilul situat în C. - N.
, str. B. I nr. 15A, înscris în CF. 2314 Someșeni, nr. Top. 944/6/3/5/1, prin dezmembrare, partajarea acestora, formarea de loturi și intabularea în cartea funciară, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de către D-na Expert Șerban A., varianta l.
Pârâta A. Ana a promovat recurs împotriva sentinței civile nr. 10.251/_ a Judecătoriei C. -N. , pronunțată în dosarul de mai sus, solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului intimata a arătat că nu a cunoscut de existența procesului, fiind citată la o adresă din C. -N., str. M. nr. 18-20, ap. 88, adresă indicată de reclamantă, (adresă unde aceasta deține proprietatea tabulară a imobilului ) deși cunoștea foarte bine că intimata nu locuiește acolo, ci era plecată încă din 2004, la muncă în Italia .
Potrivit disp. art.85 cod proc.civ. Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art. 88 alin. 1, pct. 4-5 cod proc.civ., citația cuprinde, printre altele, numele, domiciliul și calitatea celui citat, numele și domiciliul părții potrivnice..., iar art. 90 alin. 1: Cod proc.civ. stabilește că înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat.
Intimata nefiind în țară ia data judecării cauzei nu se poate pune în discuție nici măcar vreo alegere a unui domiciliu, conform disp. art. 93 cod proc.civ., reclamanta nici măcar nu a informat-o asupra intențiilor sale, căutând cu rea-credință să înainteze acțiunea din dosarul de față, deși cunoștea reședința sa din străinătate - astfel că se impunea citarea conform disp. art. 87 pct. 8 alin. 1 coroborat cu disp. art. 114/1 pct. 4 teza 2 cod proc.civ.
Ca atare, intimata nu a luat la cunoștință de procesul respectiv, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, actul procedural fiind îndeplinit cu încălcarea formelor legale de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, rap. la disp. art.
105. aljn.2 teza 1, cod proc.civ,, aspect care atrage casarea sentinței potrivit în baza . art. 304 pct. 5 cod proc.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 105 alin. 1, art.
301, art. 274 cod proc.civ.
Intimata B. M. a formulat întâmpinare prin care invocă excepția tardivității recursului declarat de A. Ana, împotriva Sentinței civile nr. 10251/_ pronunțata de Judecătoria Turda în dosar civilă nr._ .
În motivare se arată că nu sunt reale susținerile recurentei cum că nu a fost legal citata și nu a cunoscut de acest litigiu, întrucât:
-înainte de demararea procesului a fost împreuna cu d-nei la d-nul av. R.
C. în vederea angajării pentru promovarea prezentului litigiu, întrucât amiabil nu au reușit sa găsească o modalitate de partaj;
-recurenta a avut pe tot parcursul procesului domiciliul stabil în C. -N., str. M. nr. 18-20, ap.88, jud.C., domiciliul pe care de altfel și
1-a și indicat în cadrul contractului de vânzare-cumpărare anexat prezentei întâmpinări, conform actului de identitate eliberat la data de_ de SPCLEP
C. -N. :
-chiar daca aceasta mai rămânea peste noapte și în Someșeni și sezonier pleca în Italia, tot timpul în acest imobil au locuit fiicele acesteia din prima căsătorie, cu care ținea legătura și mergea constant și la acest imobil, domiciliul sau în acte și faptic acesta îi era;
-la efectuarea expertizei a mandatat pe nepotul sau sa o reprezinte, aspect consemnat și de d-na expert și
-nu în ultimul rând, a fost prezenta în fata instanței de judecata la ultimul termen de judecata, în data de_ (f.73) dosar de fond, fără a aduce la cunoștința instanței că nu cunoaște de existenta litigiului, nu a formulat obiecțiuni la expertiza și mai mult, nu a indicat faptul că ar avea alt domiciliu și nu a solicitat instanței ca actele sa-i fie comunicate la o alta adresa. Nu a făcut acest lucru întrucât cunoștea de existenta litigiului și aceasta îi era adresa de domiciliul cum rezulta și din actul anexat.
Recurenta a formulat prezentul recurs doar înainte de primul termen de judecata intr-un alt litigiu care se poarta intre părți la Judecătoria Cluj-Napoca, deși anterior intimata i-a expediat și o notificare în care se referea la sentința recurata, iar in acțiunea comunicata făcea referire si a anexat aceasta sentința, conform scriptelor anexate.
În măsura în care pe parcursul soluționării cauzei la fond ar fi intervenit vreo schimbare a domiciliului recurentei aceasta trebuia să îndeplinească procedura prev.de art.98 C.proc.civ, respectiv să aducă la cunoștință instanței și părții potrivnice prin scrisoare recomandată, sub pedeapsa neluării ei în seama.
În aceste condiții, întrucât hotărârea instanței de fond i-a fost comunicata la data de 3 martie 2008, conform dovezii de la dosar (f.80), la adresa sa de domiciliu necontestata în fata instanței de fond deși a fost prezenta personal la ultimul termen, hotărâre pe care a primit-o și că anexa la notificarea expediata de intimata în luna octombrie 2012 și primita de aceasta, este cert că termenul de recurs prev.de art.301 C.proc.civ. s-a împlinit pentru aceasta la data de 20 martie 2008, data față de care recursul declarat la data de 18 ianuarie 2013 este evident tardiv.
În măsura în care se va trece peste excepția invocata mai sus, solicită instanței să dispună respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și, menținerea dispozițiilor sent.civ.nr.10251/_ pronunțata de Judecătoria Turda în dosar civ.nr._, ca fiind temeinica și legala.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 C.proc.civ. și art.274 C.proc.civ.
Intimata A. Ana a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei B.
M., solicitând respingerea excepției tardivității recursului, motivand că potrivit art. 301 Cod proc.civ. - termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Față de textul legal invocat, termenul de recurs începe să curgă de la data când părții i s-a comunicat copie de pe hotărâre. Dar, în ce o privește, așa cum a justificat, intimata nu a cunoscut nici măcar de existența procesului, fiind plecată cu mult timp anterior acestuia, la muncă în străinătate .
Cu toate că intimata-reclamantă, care este mama apelantei, cunoștea acest lucru, cu rea-credință a indicat o adresă la care știa că ea nu mai locuiește, că nu arecum să ia cunoștință de demersurile întreprinse .
Pe de altă parte, din înscrisul comunicat de către Casa Județeană de Pensii C. -Biroul pensii internaționale, se atestă că urmare demersurilor efectuate și a actelor comunicate de reprezentanții abilitați în Italia, s-a confirmat recurentei o vechime în muncă în Italia de 5 ani și 6 luni, pentru perioada_ și până în_, perioadă ce se va avea în vedere la pensie, perioadă care nu a fost sezonieră, astfel cum greșit susține intimata.
Recurenta nu a fost prezentă niciodată la procesul dezbătut în fața instanței de fond, pentru că nu cunoștea de existența acestuia, iar mama sa nici măcar nu a informat-o de existența lui. La fila 73 indicată de intimată nu se face o atare mențiune, ci din contră asupra lipsei pârâților legali citați.
Luarea la cunoștință a unei hotărâri în alt mod decât cel prevăzut de lege nu echivalează cu o comunicare în vederea curgerii termenului de exercitare a căii de atac, în afara cazurilor de excepție prevăzute de lege și care nu pot fi extinse prin analogie.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor legale de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, rap. la disp. art. 105 alin. 2 teza 1 cod proc.civ., astfel că s-a cauzat recurentei o gravă vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
În ședința publică din data de 23 aprilie 2013 instanța a pus în discuție excepția tardivității recursului, invocată de intimată, excepție pe care o găsește întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare .
Sentința civilă nr. 10251/2007 pronunțată în dosarul civil nr._ 6 al Judecătoriei C. -N. a fost la dată la 19 decembrie 2007.
Cauza a fost soluționată cu citarea părților, parata recurentă fiind citată pe parcursul procesului de la adresa din C. -N. ,str. M. nr.18-20,ap.88, jud.
C., adresă la care s-a făcut și comunicarea hotărarii la data de 03 martie 2008,conform dovezii de la fila 80 dosar fond.
T. ul constată că, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii civile din data de_ recurenta parata A. Ana ‚ a fost prezentă la termenul de judecată de la acea dată.
În aceste condiții, susținerile recurentei referitoare la nelegala sa citare nu pot fi primite, întrucat, din cuprinsul încheierii menționate, reiese că, citată fiind la adresa din C. -N. ,str. M. nr.18-20,ap.88, jud. C. s-a prezentat în instanță la termenul de judecată din data de_ .
Este de asemenea neîntemeiată și susținerea referitoare la nelegala comunicare a hotărarii recurate, comunicare efectuată la aceeași adresă anterior menționată.
Prezentă fiind la termenul de judecată din data de_, recurenta avea obligația, conform art.98 C.pr.civ., să indice schimbarea de domiciliu, sub pedeapsa neluării ei în seamă. Cum recurenta, prezentă fiind la termenul din _
, nu a indicat o altă adresă decat cea la care a fost citată pe parcursul desfășurării procesului, actele de procedură au fost legal întocmite la domiciliul inițial.
Cu referire la susținerea recurentei în sensul că nu a fost prezentă la nicun termen de judecată în fața primei instanțe, tribunalul apreciază că aceasta nu poate fi reținută față de mențiunile contrare din cuprinsul încheierii de ședință din data de_, știut fiind că încheierile de ședință reprezintă înscrisuri autentice cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator și care pot fi atacate pe acest aspect numai prin înscriere în fals, ipoteză nerealizată în speță.
Reținandu-se așadar, legala comunicare a hotărarii contestate, comunicare efectuată la data de_, rezultă că recursul declarat de parată la data de_ este formulat cu nesocotirea termenului prevăzut de art. 301 C.pr.civ., care prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Se constată totodată că recurenta nu a invocat nici un motiv din categoria celor la care se referă art. 103 alin. 1 C.pr.civ..
Având în vedere cele expuse și în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ, coroborat cu art. 582 alin. 1 C.pr.civ., urmează să fie admisă excepția tardivității
introducerii recursului și se va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A. Ana, împotriva Sentinței civile nr. 10251/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga recurenta pârâtă A. Ana să plătească intimatei reclamante B. M. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentand onorariu avocațial (f.40)..
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta A. ANA, împotriva Sentinței civile nr. 10251/_ pronunțată în dosarul civil nr._ 6 al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă recurenta pârâtă A. ANA să plătească intimatei reclamante B.
M. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. | Judecător, E. L. |
Grefier, C. -G. H. |
C.H. 13 Mai 2013 Red./Dact.M.O.S./C.H.-_
Jud. fond. S. IUGA - Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 4/4. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 4235/2013. Partaj judiciar → |
---|