Încheierea civilă nr. 72/2013. Partaj judiciar
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 72 /CC/A/2013
Ședința camerei de consiliu din 28 mai 2013 Completul constituit din: Președinte: C.
V. B. Judecător: O. C. T. Grefier: C. S. Ș.
S-a luat spre examinare cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul B.
D. V. .
Judecarea cererii s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților. Instanța lasă cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
T. UL
Constată că prin cererea depusă la dosar la data de 15 mai 2013, apelantul B.
D. V. a solicitat instanței să-i încuviințeze acordarea ajutorului public judiciar în forma eșalonării taxei de timbru aferentă apelului, in sumă de 1647 lei, arătând că in ultimii doi ani, singurul său venit este chiria de 150 euro lunar pe care o obține din închirierea unui apartament.
Analizând cererea prin prisma actelor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată netemeinicia cererii formulate de apelant, având in vedere următoarele considerente:
în sarcina apelantului s-a stabilit obligația de a plăti o taxă de timbru aferentă apelului în sumă de 3574 lei și 5 lei timbru judiciar.
Prin cererea dedusă judecății apelantul pretinde că nu poate face față îndeplinirii acestei obligații, întrucât singurul său venit este de chiria de 150 lei ce o obține din închirierea unui apartament.
Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. d) și 8 alin 2 din O.U.G 51/2008, sunt îndreptățite la ajutor public judiciar in forma eșalonării taxei de timbru, persoanele al căror venit net lunar pe membru de familie este de 500 lei.
Apelantul a dosar la dosar o adeverință emisă de A.F.P. C. -N. ( fila 36), in care singurul venit impozabil al apelantului este chiria de 458 lei lunar . în opinia instanței acest act nu este concludent in ceea ce privește veniturile apelantului, căci in cursul litigiului s-a susținut de către ambele părți că o parte din imobilul in litigiu a fost închiriată unei societăți comerciale in care acționar este apelantul, cu destinația de restaurant și pizzerie, or este neverosimil ca apelantul să nu culeagă nici un fel de venituri din această afacere iar singurul său venit să fie acea chirie.
Deși i s-a pus in vedere apelantului să depună la dosar acte doveditoare ale stării sale materiale, acordând-i-se un termen de 5 zile in acest scop, care faptic s-a prelungit chiar peste această durată câtă vreme cererea de ajutor public judiciar a fost soluționată abia la data de 28 mai 2013, apelantul nu a depus dovezile solicitate.
Pentru considerentele arătate, apreciem că apelantul nu a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea ajutorului public judiciar, motiv pentru care, văzând disp. art. 14 din O.U.G 51/2008 va respinge cererea.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul B. D. V. .
Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
Președinte, C.
V. B.
Judecător,
O. C. T.
Grefier, C.
C. S. Ș.
← Decizia civilă nr. 4235/2013. Partaj judiciar | Încheierea civilă nr. 19/2013. Partaj judiciar → |
---|