Decizia civilă nr. 172/2013. Fond funciar

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR.172/R

Ședința publică din 27 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.

J. ecător: P. G. G.

J. ecător: Ț. D.

G. ier: O. V.

Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul P.

O. ui U., cu sediul în U., strada P. D., nr. 62/A, județul M. împotriva sentinței civile nr. 8358 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

T. ,

Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:

Prin Sentinta civila nr. 8358 pronuntata la data de 14 septembrie 2012 de

J. ecatoria Baia Mare in dosarul nr._, a fost admisa în parte acțiunea formulată de petenta Parorhia R. -C. U. prin preot parorh J. G. L.

, în contradictoriu cu C. L. U. de A. a L. F. F. și P. O. ui U. .

A fost obligata C. L. U. de A. a L. F. F. să procedeze la punerea în posesie a petentei P. R. -C. U. cu terenul în suprafață de 10 ha teren agricol, conform hotărârii nr. 366 din 30 mai 2002 a Comisiei J. ețene M. de A. a Legilor F. F., fie pe vechile amplasamente, în măsura în care sunt libere, fie prin echivalent în natură, fie prin despăgubiri bănești, în măsura în care nu există teren liber în rezerva comisiei, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, stabilite în sarcina P. ui O. ui U. .

Instanța a respins cererea petentului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța aceasta hotarare, instanta a retinut faptul ca, prin cererea formulată la data de 22 august 2005, petenta P. R. C. U. a solicitat restituirea in integrum a bunurilor deținute de P. R. C. U., conform foii de posesiune 655 Arduzel.

Prin hotărârea nr.366 din 30 mai 2002, pronunțată de C. J. ețeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, s-a validat o suprafață de teren de 10 ha teren agricol în favoarea P. iei R. C.

U. .

Potrivit art. 64 din legea 18/1991: În cazul în care comisia locală refuza înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectivã în posesie, persoana nemultumita poate face plângere la instanta în a carei raza teritorialã este situat terenul. Dacã instanta admite plângerea, primarul va fi obligat sa execute de îndatã înmânarea titlului de proprietate sau, dupã caz, punerea efectivã în posesie, sub sancțiunea condamnãrii la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanta.

Reconstituirea dreptului de proprietate se poate face, potrivit dispozițiilor art.2 din legea 1/2000 pe fostul amplasament. În situația în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate face pe fostul amplasament, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecut în proprietatea orașului, care constituie rezerva comisiei locale. În situația în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate în modalitățile mai sus arătate, se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, faptul că prin hotărârea Comisiei J. ețene mai sus menționată s-a validat o suprafață de teren pentru petenți, hotărâre ce nu a fost atacată și nici desființată, instanța a admis în parte acțiunea formulată de petenta Parorhia R. -C. U. prin preot paroh J. G. L., în contradictoriu cu C. L. U. de A. a L. F.

F. și P. O. ui U. .

De asemenea, a obligat C. L. U. de A. a L. F. F. să procedeze la punerea în posesie a petentei P. R. -C. U. cu terenul în suprafață de 10 ha teren agricol, conform hotărârii nr.366 din 30 mai 2002 a Comisiei J. ețene M. de A. a Legilor F. F., fie pe vechile amplasamente, în măsura în care sunt libere, fie prin echivalent în natură, fie prin despăgubiri bănești, în măsura în care nu există teren liber în rezerva comisiei, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, stabilite în sarcina P. ui O. ui U. .

Instanta a respins cererea petentei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât petenta nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs P. O. ui

U., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, faptul că P. R. C. U. a solicitat instanței obligarea la punerea în posesie asupra terenurilor agricole pentru suprafața de 10 hectare suprafață de teren validată prin Hotărârea Comisiei J. ețene nr. 366/_ sub sancțiunea de daune cominatorii.

S-a arătat că P. R. C. a formulat 2cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Prima a fost validată potrivit HCJ 984/_ pentru suprafața de 5 hectare de teren, fiind eliberat titlul de proprietate nr. 44300/51 din_, iar cea de-a doua a fost soluționată prin HCJ 366/_ prin care a fost validată suprafața de 10 hectare de teren. Pentru ambele cereri a fost folosit CF 655 Arduzel, CF în care parohia figurează cu suprafața de 14,42 hectare de teren.

S-a mai arătat că în cursul anului 1947 s-a realizat un contract de schimb între Biserica Greco-C. și reclamantă prin care se ceda o suprafață de 2,3020 hectare de teren agricol extravilan, în schimbul unei suprafețe de teren intravilan de 1871 mp, iar prin Sentința civilă nr. 1961/1999 a Judecătoriei Baia Mare s-a transferat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 3,1719 hectare de teren către SC Agrocompact SRL.

Deși s-a solicitat a se lua act de renunțarea la solicitarea de a se reconstitui dreptul de proprietate pentru această suprafață C. locală nu a avut în vedere acest înscris.

S-a mai arătat că în măsura în care s-ar realiza punerea în posesie a reclamantei și cu suprafața de10 hectare de teren acest fapt ar echivala cu împroprietărirea reclamantei cu o suprafață de teren pe care nu a avut-o în proprietate, fiind înstrăinată.

În drept cererea de recurs nu a fost motivată.

La data de 11 martie 2013 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare în cuprinsul căreia a arătat că solicită respingerea recursului declarat de recurentul P. O. ui U. .

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, instanța reține următoarele:

Obiectul acțiunii cu care au fost învestite instanțele de judecată, acțiune înregistrată sub nr._ îl constituie obligarea Comisiei Locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. și a P. ui O. ui U. în calitate de președinte al Comisiei Locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor U. de a realiza formalitățile necesare finalizării punerii în posesie a intimatei-reclamante în privința suprafeței de teren de 10 hectare suprafață de teren reconstituită conform HCJ 366/_ a Comisiei J. ețene M. pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, precum și a susținerilor părților se reține că Hotărârea arătată mai sus nu a fost atacată nici beneficiarul dreptului la reconstituire și nici de P. O. ui U. . Astfel, din acest punct de vedere se constată că în cadrul prezentei acțiuni, instanța nu a

fost învestită și nici nu poate dispune sau analiza modul în care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea P. iei R. Catolice U. cu privire la suprafața de 10 hectare de teren.

Apărările formulate de P. O. ui U. în acest sens nu vor fi avute în vedere reținând cele de mai sus. În măsura în care P. avea suspiciuni legate de modul în care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru P.

R. C. U. avea posibilitatea din data de_, de a sesiza instanța de judecată cu o solicitare în acest sens.

Se reține că instanța de fond în mod corect a reținut că HCJ 366/_ nu a fost desființată sau modificată în nici un fel, astfel că aceasta urmează a fi pusă în executare. De asemenea, se reține că instanța în mod corect a reținut în speță aplicabilitatea prevederilor art. 64 din Legea 18/1991privind daunele moratorii.

Având în vedere aceste aspecte instanța, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de primarul O. ui U. împotriva Sentinței civile nr. 8358 din_ aJudecătoriei Baia Mare pe care o menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL L.

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. O. ui U., împotriva Sentinței civile nr. 8358/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.

Președinte:

J. ecători:

G. ier:

P. M. B.

P. G.

G.

, Ț.

D. O.

V.

Red./dact./M.B.P./_ 2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 172/2013. Fond funciar