Decizia civilă nr. 4418/2013. Partaj judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4418/R/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
A. -A. P.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. V. și M.
C. -E., împotriva deciziei civile nr. 375/A din 10 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul V. JOSEF, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta-recurentă M.
C. -E., asistată de avocat R. a V., care îl reprezintă și pe reclamantul- recurent M. V., și pârâtul-intimat V. J. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 6 noiembrie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței un înscris, prin care solicită respingerea recursului, la care au fost anexate extrasele CF 53171 C. -N. și CF 53170 C. .
La termenul de azi, reprezentantul reclamanților-recurenți depune la dosar delegația de reprezentare și dovada achitării timbrajului aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților-recurenți susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în
sensul admiterii apelului cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei spre soluționarea fondului la Judecătoria Cluj-Napoca.
Apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, incidente fiind astfel prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Apelul a fost greșit soluționat raportat la admiterea excepției autorității de lucru judecat, excepție care în cauză este inoperantă. Cauza acțiunii juridice constituie fundamentul cererii de chemare în judecată. În acțiunea introdusă în anul 2010, fundamentul l-a constituit art. 10 din Regulamentul de Urbanism. Potrivit acestei reglementări situația juridică este fundamental diferită față de situația din anul 2002. Potrivit noilor reguli de urbanism frontul la stradă este de minim 12 m liniari în cazul clădirilor înșiruite și cuplate, iar nu un front stradal de 12 m liminari pentru fiecare dintre clădirile cuplate sau înșiruite, așa cum erau regulile de urbanism în anul 2002, la momentul pronunțării sentinței civile în
dosarul Judecătoriei C. -N. nr. 4614/2002. Din acest punct de vedere s-a făcut o eroare. Inclusiv partajul în natură este posibil datorită regulamentului de urbanism în vigoare azi. Ceea ce s-a dispus în anul 2002 este doar un partaj de
folosință. Statuarea a fost doar cu privire la precizarea de acțiune făcută de reclamantul de atunci.
Prin urmare nu se poate spune că există identitate de cauză pentru un partaj de folosință și pentru un partaj de proprietate. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Pârâtul-intimat V. J. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, arătând că partajarea a fost făcută prin succesiune.
Curtea solicită pârâtului-intimat să pună concluzii cu privire la faptul dacă în dosarul Judecătoriei C. -N. nr. 4614/2002 există autoritate de lucru judecat, ce a tranșat irevocabil această problemă și dacă se mai poate sau nu se mai poate aduce în discuție acest aspect.
Pârâtul-intimat V. J. arată că există autoritate de lucru judecat, întrucât prin hotărârea pronunțată în anul 2002 s-a dispus cu privire la aceste probleme, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, întrucât înțelege să le solicite pe cale separată.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 8527 din data de_ /2013 a Judecătoriei C. -N.
, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât.
S-a respins cererea formulată de reclamanții M. V. și M. C. ELISABET în contradictoriu cu pârâtul V. J., ca inadmisibilă față de autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4614/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. 10463/2001.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin sentința civilă nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, având ca obiect sistare indiviziune, a fost respinsă acțiunea principală și cererea reconvențională având ca obiect partajul terenului și instituirea unei servituți de trecere, teren înscris în C.F. col. 53170 C.
-N., nr. topo 19451/1, în suprafață de 777 m.p. (f.14-16). Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că ieșirea din indiviziune în privința terenului în suprafață de 777 m.p. este exclusă (f.15).
Prin prezenta cerere s-a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la același imobil teren în suprafață de 777 m.p. înscris în C.F. nr. 53170 C. -N., nr. topo 19451/1, prin atribuirea întregului teren în favoarea reclamanților, cu obligarea la plata sultei în favoarea pârâtului, pentru cota de 44/100 parte deținută de acesta.
Puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 cod civil și ca o excepție procesuală, prin art. 166 Cod procedură civilă. Potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, "sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat";, iar potrivit art. 166 Cod procedură civilă, "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs";.
Așadar, efectele lucrului judecat constau în: exclusivitate, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; incontestabilitate, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs; executorialitate, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului; obligativitate, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea.
Potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din textul legal menționat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Analizând sentința civila nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, instanța a constatat că cererea ce face obiectul prezentei acțiuni prezintă triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Astfel, în ambele procese părțile au aceeași calitate, obiectul este identic sistare indiviziune. Privitor la cauză, ca și fundament al raportului juridic dedus judecății, instanța a constatat, de asemenea, existența identității juridice.
In ceea ce privește părțile, s-a impus a se face următoarea precizare:
Din cuprinsul C.F individual nr. 53172, rezultă că numita V. M., în calitate de soție a defunctului V. Arpad, reclamant în dosarul nr. 10463/2001, a moștenit apartamentul nr. 2 din C.F.-ul mai sus-indicat, imobil pe care l-a înstrăinat numiților N. Iosif Attila și N. I. Hajni, care la rândul lor l-au înstrăinat reclamanților din prezentul dosar, la data de_ (cartea funciară individuală nr. 53172 - f. 11-13 și cartea funciară nr. 2. (nr. CF vechi 53179) - f. 42-43).
Rezultă astfel că reclamanții sunt succesori în drepturi ai reclamantului V. Arpad din dosarul nr. 10463/2001.
În consecință, instanța a retinut ca Sentința civila nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, se impune cu putere de lucru judecat, existenta acesteia constituind un impediment pentru introducerea unei noi cereri de chemare în judecată, vizând același obiect - sistare indiviziune, indiferent de modalitatea în care se dorește partajarea.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a constatat ca cercetarea prezentei cereri a format și obiectul cererii soluționate prin Sentința civila nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, sunt incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil, motiv pentru care a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea în consecință.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 274 alin. 1 C.proc.civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată către cealaltă parte. În prezenta cauză, pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța a luat act de aceasta.
Prin decizia civilă nr. 375/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a luat act de renunțare la judecata apelului formulat de V. IOSIF.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de M. V. ȘI M. C. E. împotriva sentinței civile nr. 8527 din_, pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.
Pentru a pronunța această decizie T. ul a reținut că soluția instanței de fond asupra excepției este corectă, analiza acesteia, asupra elementelor avute în vedere de legiuitor în redactarea art. 1200 pct. 4 Cod civil 1864 fiind temeinică.
Prin Sentința civilă 4614/2002, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul 10642/2001, s-a respins cererea având ca obiect sistarea indiviziunii asupra terenului obiect al cererii de față în considerarea faptului că ieșirea din indiviziune cu privire la teren nu este posibilă.
Este adevărat că potrivit art. 728 Cod civil 1864 nimeni nu poate fi ținut în indiviziune, însă în cauza de față părțile s-au adresat instanței cu o cerere prin care se solicită sistarea indiviziunii, cerere care a fost soluționată irevocabil.
A se formula o nouă cerere având același obiect și cauză, prin apel necontestându-se că nu ar fi vorba și de o identitate a părților, aduce atingere autorității de lucru judecat stabilită printr-o hotărârea judecătorească. Nu poate fi reținută critica apelanților M. că în cauză de față nu ar fi vorba despre o
identitate de cauză și obiect cu litigiul anterior întrucât în ambele dosare s-a solicitat sistarea indiviziunii.
Este de principiu că sistarea indiviziunii se face în natură. Doar în lipsa unei astfel de posibilități se poate purcede la alte modalități, respectiv atribuirea bunului unuia dintre părți, eventual vânzarea la licitație. Trebuia reținut pe de altă parte că art. 67314alin. 3 C.pr.civ. prevede că în cazul în care împărțeala nu se poate realiza în niciuna din modalitățile prevăzute de lege, instanța va hotărî închiderea dosarului.
Rezultă așadar că însuși legiuitorul a avut în vedere posibilitatea ca în continuare părțile să rămână în indiviziune, aspect care este de natură la concluzia că argumentul invocat în susținerea motivelor prin care s-a arătat că instanța de fond prin sentința pronunțată a ignorat dispozițiile legale referitoare la imprescriptibilitatea partajului nu este întemeiat.
Chiar dacă în cauza de față prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat sistarea indiviziuni prin atribuirea terenului, nu se poate susține că acest dosar are altă cauză decât dosarul anterior. Așa cum am arătat, regula în sistare indiviziune este partajul în natură, iar reclamanții sunt datori să urmărească această variantă, doar în subsidiar putându-se da prevalență altor modalități de partajare.
Cauza în ambele litigii este aceeași, ea constituind intenția de sistare a indiviziunii plecând de la prevederile art. 728 Cod civil, cauza nefiind stabilită în raport de eventualele solicitări de realizare a partajului.
Întrucât între părți s-a purtat un litigiu care a avut ca obiect sistarea indiviziunii, se poate concluziona că părțile au avut acces la justiție, iar soluția pronunțată prin nerecurare devine opozabilă și guvernează viitoarele raporturi juridice. O altă interpretare poate genera situații contrare dispozițiilor legale. Astfel între aceleași părții nu se poate formula o nouă acțiune de partaj, cu solicitarea unor noi modalității de lotizare sau atribuire a bunului cereri care anterior nu au fost formulate, pentru că evident, autoritatea de lucru judecat emanată de hotărârea anterioară este încălcată.
Nu are relevanță că în dosarul anterior nu s-a pronunțat instanța și asupra unei variante subsidiare de realizare a partajului, alta decât cea în natură, părțile fiind cele care în temeiul art. 129 C.pr.civ. sunt obligate să urmărească finalizarea dosarului în conformitate cu pretențiile lor.
Nerespectarea partajului de folosință stabilit anterior nu poate să își găsească rezolvarea prin formularea unei noi cereri de sistarea indiviziunii, partea nemulțumită de executarea partajului de folosință putând apela la instanță doar cu privire la modalitatea de executarea în fapt a acestui partaj.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat
de M. V.
și M. C. E. împotriva sentinței civile nr. 8527/_
,
în dosarul _
al Judecătoriei C. -N., care a fost păstrată în întregime.
Împotriva acestei decizii, reclamanții M. V. și M. C. -E. au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca în vederea soluționării acesteia pe fond.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 728 Cod civil întrucât părțile sunt ținute în indiviziune împotriva voinței lor și, de asemenea, s-a aplicat greșit legea și în privința incidenței excepției autorității de lucru judecat.
În prezenta cauză nu este operantă excepția autorității de lucru judecat întrucât între acțiunea soluționată în dosarul civil nr. 4614/2002 al Judecătoriei
C. -N. și prezenta cauză nu există identitate de părți, cauză și obiect.
Situația de fapt existentă în anul soluționării primului litigiu este fundamental diferită de situația existentă în prezent deoarece cauza juridică a acțiunii era reprezentată de starea de indiviziune având drept izvor succesiunea în care avea calitatea de coproprietar și pârâtul, alături de rudele sale. În cadrul acestui dosar s-a precizat acțiunea introductivă prin formularea unei cereri de partajare a folosinței terenului, iar instanța de judecată nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unei cereri de partajare a terenului în modalitatea atribuirii acestuia în întregime în favoarea unui proprietar. Raportul de expertiză întocmit în această cauză a stabilit că nu se poate face partajul terenului deoarece nu se poate asigura un minimul de 12 m. la stradă pentru fiecare parcelă.
În prezent, art. 10 al Regulamentului Local de Urbanism adoptat prin Planul de Urbanism General al mun. C. -N. prevede un front minim la stradă de 12 m. în cazul clădirilor înșiruite și cuplate, iar nu un front stradal individual de 12 m. pentru fiecare dintre clădirile cuplate sau înșiruite.
Din această perspectivă și având în vedere concluziile expertizei, este posibil partajul în natură în suprafață de 777 mp. având ca premisă modificarea regulilor de urbanism.
În aceste condiții, părțile sunt ținute în indiviziune, astfel încât instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 728 Cod civil, iar indicarea art. 67314C.pr.civ. este făcută eronat, deoarece nu aflăm în situația în care nu se poate realiza nici una dintre modalitățile de împărțeală prevăzută de lege.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pârâtul intimat V. J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
M. ivul de recurs al reclamanților reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ. vizează aplicarea greșită a legii în privința soluției de admitere a excepției autorității de lucru judecat de către prima instanță, soluție menținută ca fiind legală de către instanța de apel.
Prin cererea de chemare în judecată , înregistrată sub nr. 10463/_ pe rolul Judecătoriei C. N., reclamantul V. Arpad a chemat în judecată pârâții
V. Janos Istvan, V. M. Paul, V. Iozsef, V. Erzsebet și V. Judit solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziunea existentă cu privire la imobilul situat în C. -N., str. C., nr. 79, jud. C., mai precis asupra terenului înscris în CF. nr. 53170 C. -N. și a apt. nr.1 înscris în C.F. nr. 53171 C. -N., atribuind în favoarea reclamantului suprafața de teren compensatoare cotei sale cu ieșire la stradă și obligând pe pârâți la plata unei sulte în favoarea acestuia pentru cota sa parte din apt.nr. 1, a dispune
întabularea sentinței în C.F., cu obligarea pârâților la plat cheltuielilor de judecată. (f.14-16, dosar fond)
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a susținut că pe terenul în litigiu se găsește construită o casă cu două apartamente, anume: apt.nr.1 care este în proprietatea indiviză cu pârâții și apt.nr. 2, proprietatea exclusivă a reclamantului, că terenul este înscris în C.F.nr. 53170 C. -N., tot în proprietate indiviză, reclamantul având cota de 59/100 parte, iar din apt.nr. 2 cota de 2/34 parte. Reclamantul solicită partajarea terenului în natură deoarece acest lucru este posibil cu crearea în favoarea acestuia a unui coridor cu ieșire la stradă. Ulterior, reclamantul și-a precizat cererea introductivă solicitând ca, în subsidiar, să se dispună partajul de folosință a terenului, în măsura în care partajul de proprietate în natură nu este posibil.
Pârâtul V. Iosif a formulat, la rândul său, o cerere reconvențională, solicitând să se ia act de partajul intervenit între frați, în sensul atribuirii în întregime a apt. nr. 1 în favoarea lui, ceilalți copartajanți fiind escontentați, solicitând totodată și partajul terenului pe care sunt edificate construcțiile.
Prin sentința civilă nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, având ca obiect sistare indiviziune, a fost respinsă acțiunea principală și cererea reconvențională având ca obiect partajul terenului și instituirea unei servituți de trecere, teren înscris în C.F. col. 53170 C. -N., nr. topo 19451/1, în suprafață de 777 m.p.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că, din întreg probatoriul aflat la dosar, instanța a apreciat că ieșirea din indiviziune în privința terenului în suprafață de 777 mp. este exclusă, deoarece, așa cum s-a reținut în raportul de expertiză, partajarea terenului nu se poate face cu respectarea regulilor tehnice de partajare, deoarece nu se pot asigura minim 12 m. la stradă pentru fiecare parcelă, motiv pentru care, în lipsa unei înțelegeri între părți, expertul nu a putut face propuneri de împărțire a terenului.
S-a reținut că și atunci când s-a făcut ieșirea din indiviziune pe apartamente prin sentința civilă nr. 3.109/_ a Judecătoriei C. -N. nu s-a sistat indiviziunea cu privire la teren tocmai pentru că nu era posibil. Este real că neînțelegerile din coindivizari își găsesc rezolvare pe calea partajului, însă numai în situația în care partajul este posibil.
S-a reținut că terenul din litigiu este folosit și afectat exploatării ambelor apartamente care au proprietari diferiți, nefiind comod partajabil în natură.
Așa cum s-a arătat constat în literatura de specialitate și practica judiciară, în situații de indiviziune forțată, neînțelegerile dintre coindivizari cu privire la folosința bunului indiviz se soluționează pe calea partajului de folosință. În lumina acestui principiu, instanța a pus în discuție din oficiu necesitatea instituirii unui partaj de folosință asupra terenului în litigiu, la care reprezentantul reclamantului a achiesat.
Față de aceste împrejurări, instanța a respins cererea privind partajarea terenului în natură formulată atât în acțiunea principală cât și în acțiunea reconvențională.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții M. V. și M.
C. -E. în contradictoriu cu pârâtul V. J. au solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la același imobil teren în suprafață de 777 m.p. înscris în C.F.col. nr. 53170 C. -N., nr. top. 19451/1, prin atribuirea întregului teren în favoarea reclamanților, cu obligarea lor la plata sultei în favoarea pârâtului, pentru cota de 44/100 parte deținută de acesta.
Conform C.F.col. 53170 C. -N., asupra imobilului situat în str. C., nr. 79, A+1, nr.top. 19451/1 constând în: casă cu 2 apartamente având ca părți indivize comune împrejmuirea, branșamentele de apă, gaz, electricitate, peretele
despărțitor, fațada și terenul în suprafață de 777 mp. este înscris dreptul de proprietate în favoarea numitei V. M. asupra pic aferente apt.nr.2 și a pârâtului V. J. asupra pic aferente apt.nr.1 (f.5-7 dosar fond).
Din C.F.ind.nr.53171 C. -N. asupra apt.nr.1 situat în str. C., nr. 79, nr.top. 19451/1/I compus din: 1 cameră, bucătărie, verandă, latrină, cu pic de 44/100 parte înscrise în C.F.col nr.53170 este întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtului V. J. cu titlu de moștenire și partaj ca bun propriu în baza sentinței civile nr. 4614/2002 a Judecătoriei C. -N., doar nr. 10463/2001 și a deciziei civile nr. 1045/A/2002 a Tribunalul Cluj, dosar nr. 7394/2002 (f.8-10 dosar fond).
Din C.F.ind.nr.53172 C. -N. asupra apt.nr.2 situat în str. C., nr. 79, nr.top. 19451/1/II compus din: 2 camere, bucătărie, baie, cămară de alimente și verandă, cu pic de 56/100 parte înscrise în C.F. col. nr. 53170 este întabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamanților M. V. și M. C.
-E., cu titlu de cumpărare ca bun comun (f.11-13 dosar fond).
Din cuprinsul acestei din urmă cărți funciare, rezultă că numita V. M.
, în calitate de soție a defunctului V. Arpad, reclamant în dosarul nr. 10463/2001, a moștenit apartamentul nr. 2 din C.F.-ul mai sus-indicat, imobil pe care l-a înstrăinat numiților N. Iosif Attila și N. I. Hajni, care la rândul lor l-au înstrăinat reclamanților din prezentul dosar, la data de_ .
Puterea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 C.civ. și ca o excepție procesuală, prin art. 166 C.pr.civ.
Potrivit art. 1200 pct. 4 C.civ., "sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat";, iar potrivit art. 166 C.pr.civ., "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs";.
Efectele puterii lucrului judecat constau în: exclusivitate, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, să nu mai fie cu putință; incontestabilitate, care face ca hotărârea irevocabilă să nu mai poată fi atacată cu recurs; executorialitate, care face ca hotărârea să poată fi pusă în executare silită la cererea părții care a câștigat sau a procurorului; obligativitate, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care este exclusivitatea.
Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Din textul legal menționat, rezultă că efectul negativ al puterii de lucru judecat presupune trei condiții cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, același elemente care configurează cererea de chemare în judecată.
Obiectul cererii de chemare în judecată este înțeles ca fiind pretenția formulată, respectiv folosul urmărit de reclamant prin introducerea cererii, precum și dreptul subiectiv care se referă la obiectul material pretins.
Așadar, pentru a stabili identitatea de obiect, avem ca prim termen de referință hotărârea instanței de judecată pronunțată anterior, fiind cercetat dispozitivul acesteia coroborat cu conținutul considerentelor, la care urmează a se raporta obiectul cererii de chemare în judecată subsecventă.
Din această perspectivă, prin sentința civilă nr. 4614/_ a Judecătoriei C. -N., dosar nr. 10463/2001, Curtea constată că s-a respins acțiunea principală și cererea reconvențională având ca obiect partajul terenului și instituirea unei servituți de trecere, teren înscris în C.F. col. 53170 C. -N. ,
nr. topo 19451/1, în suprafață de 777 m.p. cu motivarea că terenul din litigiu este folosit și afectat exploatării ambelor apartamente care au proprietari diferiți, nefiind comod partajabil în natură astfel că ieșirea din indiviziune în privința terenului este exclusă.
Obiectul cererii de chemare în judecată pendinte este ieșirea din indiviziune cu privire la același imobil teren în suprafață de 777 m.p. înscris în C.F.col. nr. 53170 C. -N., nr. top. 19451/1, astfel încât în speță este îndeplinită cerința existenței identității de obiect.
Cea de-a doua condiție a efectului negativ al puterii lucrului judecat este identitatea de cauză, presupunând ca aceeași cauză reținută prin soluția instanței să fie din nou invocată în cadrul unei cereri ulterioare.
În materia puterii lucrului judecat, prin cauză se înțelege faptul juridic sau material care constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Esențial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, iar ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua cerere reclamantul nu urmărește același scop, ca în primul proces.
În prezenta cerere este mai mult decât evident că reclamanții urmăresc exact același scop ca și părțile din procesul care a făcut obiectul dosarului nr. 10463/2001 al Judecătoriei C. N., respectiv reclamanții împreună cu pârâtul sunt coproprietari în indiviziune forțată asupra imobilului litigios, iar în această calitate urmăresc partajul în natură a terenului în suprafață de 777 mp înscris în C.F.col. 53170 C. -N. .
Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat sistarea indiviziunii prin atribuirea terenului în favoarea lor, cu plata sultei către pârât, nu se poate susține cu succes că cererea pendinte are altă cauză decât aceea din dosarul anterior deoarece regula în materie de împărțeală judiciară este partajul în natură, iar reclamanții sunt datori să urmărească această variantă, doar în subsidiar, putându-se da prevalență altor modalități de partajare.
Prin urmare această condiție a identității de cauză este îndeplinită, nefiind relevante susținerile recurenților privitoare la modul de dobândire a dreptului de proprietate al autorului lor prin succesiune, a faptului că prin hotărârea judecătorească anterioară instanța s-a pronunțat asupra partajului de folosință asupra terenului,a concluziilor raportului de expertiză, precum și a lungimii frontului stradal, în condițiile în care instanța de judecată s-a pronunțat asupra cererilor anterioare având ca obiect partajul imobilului.
Cea de-a treia cerință a efectului negativ al puterii lucrului judecat este ca între părțile care au purtat prima judecată și cele între care se leagă raportul juridic procesual prin introducerea unei ulterioare să existe identitate de părți în aceeași calitate.
Din cuprinsul C.F.col. nr. 53170 C. -N. și C.F.ind. nr. 53172 C. -N. rezultă că reclamanții sunt succesorii în drepturi ai reclamantului V. Arpad din dosarul nr. 10463/2001 astfel că este îndeplinită și cerința existenței identității de părți, în aceeași calitate, hotărârea judecătorească fiind anterioară actului de transmitere a imobilului.
Invocarea art. 67314alin. 3 C.pr.civ. de către instanța de apel s-a făcut doar cu scopul de a menționa că, în cazul în care împărțeala nu se poate realiza în niciuna din modalitățile prevăzute de lege, instanța va hotărî închiderea dosarului, iar din această prevedere legală reiese că legiuitorul a avut în vedere și chiar și posibilitatea ca părțile să rămână în indiviziune, în ipoteza arătată.
În consecință, în mod legal tribunalul a constatat ca este legal modul de soluționare a excepției puterii de lucru judecat de către prima instanță în sensul admiterii ei întrucât cercetarea prezentei cereri a format și obiectul cererii soluționate prin Sentința civila nr. 4614/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-
Napoca, în dosarul nr. 10463/2001, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 1201 C.civ.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții
M. V. și M. C. -E. împotriva deciziei civile nr. 375/A din_ a
T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală.
Pârâtul-intimat V. J. a arătat, în ședința publică din_, că nu solicită cheltuieli de judecată întrucât înțelege să le solicite pe cale separată.
PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.
V.
și M.
C.
-E. împotriva deciziei civile nr. 375/A din _
a T.
ului C.
pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. -C. V. A. -T. N. A. -A. P.
GREFIER,
M. -L. T.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A. P. escu.
Jud.tribunal: D.Tatu; F.S.Bolchiș.
| ← Decizia civilă nr. 571/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 51/2013. Partaj judiciar → |
|---|
