Decizia civilă nr. 4447/2013. Rectificare carte funciară

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 4447/R/2013

Ședința publică din 15 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ

I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul C. I., împotriva deciziei civile nr. 372/A din 10 septembrie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați V. S., V. V., V. R. și V. A., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, domnul avocatcu împuternicire avocațială pentru redactare și motivare recurs, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 4 din dosar, lipsă fiind părțile personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Dosarul se află la primul termen de judecată.

Recursul declarat de reclamantul C. I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar o copie certificată, pentru conformitate cu originalul, de pe chitanța seria DC nr. 346 din_, care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1.000 lei.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei recurate sub aspectul acordării integrale a cheltuielilor de judecată în apel, în sensul obligării apelanților V. la plata sumei de 1.500 lei, iar nu de doar 500 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorar avocațial; înlăturarea dispoziției atacate care contravine prezentului recurs; menținerea celorlalte dispoziții din decizia recurată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1.000 lei, conform chitanței a cărui copie a depus-o azi la dosar.

Reprezentantul reclamantului recurent arată următoarele:

Recursul reclamantului este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pentru că instanța de apel, în mod nelegal, nu a acordat integral cheltuielile de judecată în apel.

La primul termen de judecată din data de_, reprezentantul pârâților apelanți a arătat că apelanții nu înțeleg să achite timbrajul pentru apel și vor încerca să rezolve situația acestui teren într-o altă manieră.

Instanța de apel a invocat și a pus în discuție excepția netimbării apelului, apoi a soluționat cauza pe această excepție.

Faptul că avocatul a determinat, exclusiv în limitele prerogativelor legale și statutare conferite profesiei de avocat, soluționarea la un singur termen, nu reprezintă un motiv de reducere a onorariului avocațial, iar instanța de apel nu poate priva partea pe care o reprezintă de dreptul de a-și recupera onorariul avocațial pe care l-a achitat.

Se impune a se avea în vedere și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, atribute întrunite în cauză în raport de argumentele indicate.

Apreciază că onorariul avocațial achitat de reclamant în apel este unul rezonabil, având în vedere că avocatul a întreprins toate diligențele pentru a formula o apărare adecvată, astfel încât, instanța de apel, în mod greșit, a procedat la reducerea cuantumului onorariului avocațial.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 25176 din_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._

, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.

I. în contradictoriu cu pârâții V. S. și V. V., V. R. și V. A. .

S-a dispus rectificarea CF nr.7842 Florești în sensul radierii nr. cadastral 5574 acordat terenului în suprafață de 3509 mp, înscris sub A+1, în favoarea pârâților, precum și rectificarea CF nr.7843 Florești în sensul radierii nr. cadastral 5580 acordat terenului în suprafață de 1900 mp, înscris sub A+1, în favoarea pârâților V. S. și V. V. .

S-a respins petitul având ca obiect anularea celor două numere cadastrale mai sus menționate, ca neîntemeiat.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 2977,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu înscrisurilor existente la filele 20 - 24 și 84 din dosar, parcela de teren în litigiu aparținând reclamantului, în coproprietate cu numiții C. I. N. și C. I. M., (respectiv parcela nr.186 din tarlaua nr.51, în suprafață de 5700 mp, teren arabil, situat în extravilanul com. Florești) a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 prin emiterea inițial a titlului de proprietate nr. 28390/1153/_ în favoarea persoanelor mai sus menționate, în calitate de moștenitori ai defunctei T. Ana. În temeiul sentinței civile nr. 8149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. - devenită irevocabilă prin nerecurare - prin care s-a dispus modificarea titlului de proprietate mai sus arătat, în sensul ca, între altele, în loc de tarlaua nr.49 parcela nr.40 să se menționeze tarlaua nr.51 parcela nr.186 - a fost emis în favoarea acelorași persoane un nou titlu de

proprietate, respectiv titlul de proprietate nr.8172/_ . Ulterior, la data de_ a fost emis un al treilea titlu de proprietate cu privire la parcela de teren mai sus menționată, respectiv titlul de proprietate nr.16457/_ .

Reclamantul a solicitat întabularea titlului de proprietate mai sus menționat, în baza documentației cadastrale înregistrată la O.C.P.I. C. sub nr.31310/_, însă prin referatul nr.17/_ întocmit de O.C.P.I. C. -

B.C.P.I. C. (f.8) s-a constatat o suprapunere, între altele, cu numerele cadastrale 5574 și 5580.

În ceea ce privește terenul pârâților, instanța de fond a reținut că și acesta a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991, prin emiterea titlului de proprietate nr.3340/3228/_ în favoarea numitei F. an Ana, fiind cuprins în tarlaua nr.51, parcela nr.698/1, în suprafață de 5409 mp, teren arabil, situat în extravilanul com. Florești (f.28). Prin sentința civilă nr.710/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ (nr. în format vechi 16505/2006), având ca obiect acțiune în prestație tabulară - devenită irevocabilă prin nerecurare - parcela de teren în discuție, identificată în regim de carte funciară cu o parte din imobilul înscris în CF nr.2171 Florești, nr. top. 698/1, a fost dezmembrată - în temeiul raportului de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de expert Sarffy Alfred - în două noi parcele, respectiv parcela cu nr. top. nou 698/1/2/1, teren arabil în suprafață de 3509 mp și parcela cu nr. top. nou 698/1/2/2, teren arabil în suprafață de 1900 mp. Prin aceeași sentință pârâții V. S. și V. V. au dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top. nou 698/1/2/2, teren arabil în suprafață de 1900 mp, cu titlu de cumpărare, ca bun comun, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ între aceștia și numitul Calian C.

D. (care, la rândul său, a dobândit, prin aceeași sentință, dreptul de proprietate asupra întregii parcele inițiale în suprafață de 5409 mp, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ cu numita F. an M., moștenitoarea legală a defunctei F. an Ana, beneficiara titlului de proprietate mai sus menționat) dispunându-se, totodată, întabularea dreptului de proprietate al pârâților V. S. și V. V. asupra parcelei de teren în suprafață de 1900 mp (filele 29 - 32). În temeiul hotărârii judecătorești în discuție pârâții și-au întabulat dreptul de proprietate asupra parcelei de teren arabil în suprafață de 1900 mp, identificată prin nr. top. 698/1/2/2, în CF nr.7843 Florești (în urma transcrierii imobilului în discuție din CF nr.2171 Florești, în baza încheierii CF nr.25293/_ ). Ulterior, la data de_, în baza documentației tehnice cadastrale nr.84071, pârâții V. S. și V. V. și-au întabulat și în regim cadastral dreptul de proprietate asupra parcelei de teren în suprafață de 1900 mp, căreia i-a fost atribuit nr. cadastral 5580, înscris în CF nr.7843 Florești (fila 15).

De asemenea, potrivit CF nr.7842 Florești (deschisă în urma transcrierii din CF nr.2171 Florești a parcelei de teren cu nr. top. 698/1/2/1, în suprafață de 3509 mp), toți cei patru pârâți din prezenta cauză au dobândit prin cumpărare

- în stare de coproprietate, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. P. I. Florin sub nr.943/_ - parcela de teren cu nr. top. 698/1/2/1, în suprafață de 3509 mp, întabulându-și dreptul de proprietate asupra acesteia la data de_, în temeiul încheierii de CF nr.31745 (f.11). Ulterior, la data de_, în baza documentației tehnice cadastrale nr.84060, pârâții și-au întabulat și în regim cadastral dreptul de proprietate asupra acestei parcele de teren, căreia i-a fost atribuit nr. cadastral 5574, înscris în CF nr.7842 Florești (f.10).

Prin raportul de expertiză judiciară topografică întocmit în prezenta cauză de către expert tehnic judiciar Poștă M. s-a constatat, în urma măsurătorilor

efectuate, faptul că amplasamentele numerelor cadastrale 5574 și 5580 atribuite celor două parcele ale pârâților, în suprafață totală de 5409 mp, se suprapun integral peste amplasamentul parcelei nr.186 din tarlaua nr.51, proprietatea reclamantului, în suprafață de 5700 mp. De asemenea, s-a mai constatat, în urma transpunerii grafice a parcelei nr.186 din tarlaua nr.51, aparținând reclamantului și a nr. top. 698/1, cu care se identifică imobilul pârâților, faptul că cele două imobile în litigiu sunt amplasate în locuri diferite, respectiv parcela nr.186 din tarlaua nr.51 este amplasată în tabla a III-a, în timp ce nr. top. 698/1 este amplasat în tabla a II-a din tarlaua nr.51. Cât privește parcela nr.698/1 din titlul de proprietate nr._, cu care se identifică terenul pârâților, experta a constatat că aceasta nu este reprezentată pe planul de punere în posesie aferent tarlalei nr.51, parcelele din tarlaua în discuție fiind numerotate de la 1 la n, iar cel mai mare număr regăsit fiind 235 (f.116, 117).

Totodată, instanța de fond a mai reținut că deși în cuprinsul raportului de expertiză topografică mai sus menționat experta a concluzionat în sensul existenței unei suprapuneri faptice (iar nu doar a unei suprapuneri grafice) a parcelelor de teren în litigiu, ulterior, cu ocazia lămuririlor date în ședința camerei de consiliu din data de_, aceasta a arătat că raportat la amplasamentele din cele două titluri de proprietate ale parcelelor de teren în litigiu nu există o suprapunere faptică, reală, a acestora, ci doar o suprapunere grafică între amplasamentul parcelei de teren a reclamantului și amplasamentul numerelor cadastrale atribuite celor două parcele de teren ale pârâților; cât privește constatarea din cuprinsul raportului de expertiză topografică referitoare la existența unei suprapuneri faptice între parcelele părților experta a arătat că a formulat această concluzie întrucât cu ocazia măsurătorilor efectuate la fața locului ambele părți au indicat același amplasament.

Prin urmare, reținând în considerarea celor mai sus expuse că identificarea cadastrală a celor două parcele de teren ale pârâților a fost realizată în mod eronat, întrucât amplasamentele numerelor cadastrale atribuite acestora se suprapun integral peste amplasamentul parcelei de teren a reclamantului, în temeiul art.33 alin.1 Legea nr.7/1996 instanța de fond a admis petitul din cererea reclamantului privind rectificarea de carte funciară și a dispus rectificarea CF nr.7842 Florești în sensul radierii nr. cadastral 5574 acordat terenului în suprafață de 3509 mp, înscris sub A+1, în favoarea pârâților, precum și rectificarea CF nr.7843 Florești, în sensul radierii nr. cadastral 5580 acordat terenului în suprafață de 1900 mp, înscris sub A+1, în favoarea pârâților V. S. și V. V. .

Cât privește însă petitul având ca obiect anularea celor două numere cadastrale în litigiu, instanța de fond a considerat că acesta este neîntemeiat, având în vedere că dispozițiile Ordinului nr.634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară nu prevăd posibilitatea anulării unui număr cadastral atribuit în mod greșit, procedura instituită pentru o astfel de situație fiind aceea a repoziționării amplasamentului acelui număr cadastral, procedură reglementată de art.1 lit.h și art.27 alin.1 lit.a și b din ordinul în discuție.

Ținandu-se cont si de disp. art.274 Cpc., precum si de taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar, onorariul pentru expert și onorariul avocațial achitate de reclamant, conform chitanțelor existente la dosar.

Prin decizia civilă nr. 372/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._

, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat apelul declarat de V.

S., V. V., V. R., V. A. împotriva sentinței civile nr. 25.176/_

, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost

menținută în totul, iar apelanții au fost obligați să plătească intimatului C. I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, respingând alte pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunal a reținut că potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.

Împotriva modului de stabilire a acestei taxe, apelantul pârât nu a formulat cerere de reexaminare și nici cerere de ajutor public judiciar.

Raportat la cele expuse, T. ul a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și în consecință în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, a admis excepția netimbrării și, în consecință, a anulat apelul declarat de V. S., V. V., V.

R., V. A. împotriva Sentinței civile nr. 25176/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.

Intimații au solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Aceștia au făcut cheltuieli de judecată, cu angajarea unui avocat, în cuantum de 1500 lei.

Obligarea unei părți, la plata cheltuielilor de judecată, se circumscrie culpei sale procesuale. Este adevărat, că una dintre părțile procesului, căreia i s- au respins pretențiile, este considerată în culpă procesuală.

Însă și dreptul de a cere cheltuieli de judecată ca și orice alt drept, trebuie exercitat cu bună credință, astfel încât exercitarea acestuia să nu fie de natură a crea părții adverse un prejudiciu, susceptibil de a fi reparat pe cale a răspunderii civile delictuale.

De aceea, în fiecare caz în parte, este necesar a se evalua, raportat la toate elementele și circumstanțele speței, culpa procesuală a părții căzute în pretenție, prin prisma cererii de obligare la cheltuieli de judecată.

În fiecare caz în parte trebuie verificat cât reprezintă un cuantum rezonabil și necesar pentru sancționarea culpei procesuale, pentru stabilirea sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu.

Este real că art.274 al.3 C.pr.c. conferă posibilitatea cenzurării onorariului de avocat, însă aceasta se poate face doar în condițiile arătate mai sus, prin raportare la culpa procesuală a unei din părți.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că un onorariu de 500 lei, este suficient și rezonabil, pentru a sancționa culpa procesuală a recurentului.

În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța a obligat apelanții să plătească intimatului C. I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, respinge alte pretenții.

Împotriva acestei decizii reclamantul C. I. a declarat recurs

, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul acordării integrale a cheltuielilor de judecată în apel, respectiv obligarea apelanților la plata sumei de 1.500 lei și nu de 500 lei reprezentând onorariu avocațial, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că soluția de acordare parțială a onorariului în apel s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Onorariul avocațial a fost stabilit inter partes conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat ținând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al acestui text legal.

Împrejurarea că prezenta cauză a fost soluționată pe excepție la primul termen de judecată, ca urmare a declarării faptului netimbrării apelului de către reclamant, prin reprezentantul său, nu reprezintă un motiv de reducere a onorariului avocațial.

Pe de altă parte, participarea reprezentantului reclamantului la un singur termen de judecată se datorează conduitei apelanților care nu au timbrat calea de atac deși aveau această obligație anterior investirii instanței conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, adică la momentul temporal_ al declarării căii de atac. Prin urmare, partea care începe un demers procesual trebuie să-și asume riscurile achitării cheltuielilor de judecată efectuată de cealaltă parte dacă se constată că se află în culpă procesuală. Se pot reține drept criterii de apreciere, îndeplinite în mod corect, cu privire la munca prestată de avocat, caracterul său real, adică să fi fost efectiv desfășurată, necesar adică în lipsa ei să nu se poată realiza procedurile și susținerile avute în vedere de judecători și rezonabil, adică

să nu fie exagerată.

Se impune a se avea în vedere și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Pârâții intimați V. S., V. V., V. R. și V. A., deși legal citați

nu s-au prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele

:

Astfel, împotriva sentinței civile nr. 25.176 din_ a Judecătoriei C. -N.

, pârâții V. S., V. V., V. R. și V. A. au declarat apel, înregistrat la data de_ (f.3 dosar apel).

Pentru termenul de judecată din_, tribunalul a dispus citarea pârâților cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului (f.4, f.5 dosar apel).

În ședința publică din data de_, reprezentatul apelanților, avocat Puț Septimiu a arătat că apelanții nu înțeleg să achite timbrajul și vor încerca să rezolve situația acestui teren într-o altă manieră. Raportat la neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina apelanților și susținerea reprezentantului acestora, instanța a invocat și a pus în discuție excepția netimbrării apelului. Reprezentantul apelanților a solicitat admiterea excepției și aprecierea măsurii în care vor fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ., iar reprezentantul intimatului a solicitat admiterea excepției, anularea apelului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată.

Curtea constată că reclamantul intimat a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată în valoare de 1.500 lei, cu titlu de onorariu avocațial prin chitanța nr. 335 din_ anexată la f.7 din dosarul de apel.

Conform art. 298 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice în prezentul titlu.

Potrivit art. 274 alin.1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar alin. 3 al aceluiași text legal prevede că, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, or de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În considerarea textului de lege mai sus evocat, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică

de acea parte care a pierdut procesul, obligarea la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa procesuală a părții.

În speță, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.274 alin.1 C.pr.civ., în sensul că pârâții V. S., V. V., V. R., V. A. sunt părțile aflate în culpă procesuală întrucât prin decizia civilă nr. 372/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat apelul declarat de V. S., V. V., V. R., V.

A. împotriva sentinței civile nr. 25.176/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul, iar reclamantul intimat

  1. I., prin avocatul său ales, dl. Dumitrașcu C. a solicitat obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, onorariu dovedit prin chitanța depusă la fila f.7 din dosarul de apel care atestă plata sumei de 1500 lei cu acest titlu.

    Cu toate acestea, instanța de apel s-a limitat a menționa că deși pârâții sunt în culpă procesuală, un onorariu de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată este suficient și rezonabil, pentru a sancționa culpa procesuală a acestora.

    Conform art. 24 alin. (2) din Constituție, "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Prin urmare, dreptul oricărei părți de a fi asistat de un avocat ales, reprezintă un drept constituțional care presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raționament, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege, respectiv prin art. 274 alin.3 C.pr.civ., a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.

    O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

    În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

    De asemenea, dispozițiile art. 127 din Statul profesiei de avocat, publicat in M.O.nr.898/_ stabilesc următoarele: "Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

    Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

    Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

    1. timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sa a activității solicitate de client,

    2. natura, noutatea și dificultatea cazului,

e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului,

g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat,

  1. constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante";.

    Împrejurarea că apelul pârâților a fost soluționat pe excepție, la primul termen de judecată, ca urmare a invocării excepției nelegalei timbrări a apelului de către tribunal, nu reprezintă un motiv de reducere a onorariului avocațial.

    Pe de altă parte, participarea reprezentantului reclamantului intimat la un singur termen de judecată se datorează conduitei pârâților apelanților care nu au timbrat calea de atac, deși aveau această obligație anterior investirii instanței conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, adică la data de_ când a fost declarată calea de atac.

    Prin urmare, partea care începe un demers procesual trebuie să-și asume riscurile achitării cheltuielilor de judecată efectuată de cealaltă parte dacă se constată că se află în culpă procesuală.

    Având în vedere faptul că onorariul avocațial a fost stabilit de reclamantul intimat cu avocatul său ales, în cuantum de 1500 lei, prin prisma criteriilor mai sus arătate, a proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, Curtea apreciază că acesta reprezintă o cheltuială care a fost absolut necesară pentru câștigarea procesului de către reclamant în apel, care a fost în mod real făcută și în limita unui cuantum rezonabil, astfel încât în mod nelegal tribunalul a acordat reclamantului intimat doar cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, cu titlu de onorariu avocațial.

    Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ., astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva deciziei civile nr. 372/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, după cum urmează:

    Obligă apelanții să plătească intimatului C. I. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial, în loc de suma de 500 lei, cu același titlu, pentru apel, înlăturând dispoziția din decizie referitoare la

    "respingerea altor pretenții"; și menținând restul dispozițiilor din decizia recurată. În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga intimații V. S., V. V., V. R. și V. A., aflați în culpă procesuală, să plătească recurentului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța de

    plată anexată la f. 11 din dosar.

    PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII

    D E C I D E:

    Admite recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva deciziei civile nr. 372/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, după cum urmează:

    Obligă apelanții să plătească intimatului C. I. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial, în loc de suma de 500 lei, cu același titlu, pentru apel.

    Înlătură dispoziția din decizie referitoare la "respingerea altor pretenții";. Menține restul dispozițiilor din decizia recurată.

    Obligă pe intimații V. S., V. V., V. R. și V. A. să plătească recurentului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.

    PREȘEDINTE,

    JUDECĂTORI,

    A. -A. P. C.

    -M.

    CONȚ

    I. -D. C.

    GREFIER,

    1. -A. M.

Red.A.A.P./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: D. G.Roșu.

Jud.tribunal: D.Tatu; F.S.Bolchiș.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4447/2013. Rectificare carte funciară