Decizia civilă nr. 446/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 446/R/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. O. -S. JUDECĂTOR D. -I. T.
JUDECĂTOR E. L. GREFIER C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent T. DS, recurent T.
L., recurent A. I., recurent A. I., recurent M. T., recurent M. V.
G., recurent D. I., recurent D. V., recurent D. I. A R., recurent D.
V. D., recurent D. A., recurent P. M., recurent B. I. D., recurent
B. C. E. și pe intimat C. R., având că obiect recursul declarat împotriva Ordonanței președințiale nr. 23633 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., dosar având că obiect cerere de ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenții reclamanți av. V. R., iar pentru intimata pârâtă se prezintă av. LINCA C.
A. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la data de 9 aprilie 20913 s-a depus prin registratura instanței din partea primăriei Municipiului C. -N. - Direcția Urbanism, răspunsul solicitat prin adresa emisă la data de 22 martie 2013.
Reprezentanta intimatei pârâte depune la dosar o planșă foto cu imaginea din satelit - anul 2004, cu suprapunere schiță teren privind locația în litigiu.
De asemenea, depune la dosar dovada demersurilor efectuate către Primăria Municipiului C. -N., pentru a i se comunica dacă terenul în litigiu este afectat de servituți publice, și dacă pe acesta au fost autorizate lucrări de construire de căi de acces pietonal sau auto, precum și dacă s-a modificat amplasamentul și dimensiunile drumului existent.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art.
150 C.pr.civ., tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurenților, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea ordonanței atacate și admiterea în întregime a cererii introductive formulate de reclamanți în sensul obligării pârâtei să permită recurenților accesul pietonal și auto peste terenul care a constituit drumul de acces către parcelele recurenților reclamanți.
Reprezentanta intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului menținerea hotărârii atacate, instanța de fond în mod temeinic respingând cererea de ordonanță președințială reținând faptul că pentru a trece peste terenul pârâtei, reclamanții ar trebui să aibă nu numai acceptul acesteia ci și permisiunea intimatei în ceea ce privește executarea unor lucrări prin care să se refacă calea de acces distrusă.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civile nr. 23633 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții T. D. Ș. și soția T. L., A. I. și soția A. I., M. T. și soția M. V. G., D. I. și soția D. V., D.
I. R., D. V. D. și soția D. A., P. M., Burghiu I. D. și soția B.
E., în contradictoriu cu pârâta C. R., că neîntemeiată; au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărare prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit extrasului CF nr.19198 C. -N. reclamanta P. M. este proprietară tabulară asupra imobilului teren în suprafață de 5842 mp, identificat pe nr.topo 22500/1, cu titlu de drept lege și partaj.
Potrivit extrasului CF nr.2. C. -N., reclamanții D. A. și D. V.
sunt proprietari asupra terenului în suprafață de 600 mp, identificat pe nr.topo 22500/2 .
Din probele de la dosar nu rezultă că reclamanții P. M., D. A. și D.
V. D. dețin autorizație în vederea construirii unor imobile pe terenurile deținute în propriette conform extraselor de carte funciară menționate mai sus.
Prin autorizația de construire nr.1383/_ reclamanții B. ion D. și soția B. C. E. au fost autorizați să construiască pe terenul inscris în CF 2. C. N., nr. topo 2. o casă de vacanță.
Din cuprinsul autorizației de construire rezultă că aceasta are valabilitate timp de 36 de luni calculată de la data începerii efective a lucrărilor.
Prin autorizația de construire nr.78/_, reclamanta D. I. R. a fost autorizată să construiască pe terenul identificat în CF 2., nr.topo 5098/2/1/1 o casă familială cu regim de înălțime D+P+M .
Din cuprinsul autorizației de construire rezultă că aceasta are valabilitate timp de 36 de luni calculată de la data începerii efective a lucrărilor.
Din Certificatul de atestare a edificării construcției nr.407/_ (f.10) rezultă că reclamanții D. I. și soția D. V. dețin în C. N., str.Câmpului
F.N. o casă de vacanță identificată în CF 1., nr.cad.5098/1/1.
Prin autorizația de construire nr.234/_ reclamanții T. D. Ș. și T.
L. au fost autorizați să construiască pe terenul înscris în CF 2. C. -N., nr.cad.2., CF 2., nr.cad.2. o casă de vacanță.
Din cuprinsul autorizației de construire rezultă că aceasta are valabilitate timp de 24 de luni calculată de la data începerii efective a lucrărilor.
Potrivit extrasului CF 1. C. -N., reclamanții A. I. și A. I. sunt proprietari tabulari asupra imobilului teren și construcție din lemn, identificat pe nr.topo 22496/_ 6/_ 7/3 .
Prin autorizația de construire nr.439/_ (f.25) reclamanții M. T. și soția M. V. G. au fost autorizați să construiască pe terenul înscris în CF 2.
C. -N. o casă de vacanță.
Potrivit extrasului CF 20276 C. -N., pârâta are calitatea de proprietar asupra imobilului teren în suprafață de 11.102 mp, fânaț la Rudari, nr.topo 22492.
Prin cererea de ordonanță președințială, reclamanții au solicitat instanței că pârâta să le permită accesul cu piciorul și auto peste terenul ce a constituit drumul de acces către terenurile acestora.
În ședința publică de azi, reprezentantul reclamantei a precizat în fața instanței că solicită că pe cale de ordonanță președințială, pârâta să permită acestora să facă lucrări de amenajare a drumului de acces, pentru ca acesta să poată fi practicabil.
Analizând probele existente la dosarul cauzei și anume planșele foto existente la f.27-31 din dosar rezultă că în zona Făget din C. -N. există un drum de țară, care pe o porțiune este excavat, astfel încât a devenit impracticabil. Prin întâmpinare pârâta a precizat că lucrările de excavare nu au fost făcute de către aceasta,astfel încât nu poate fi obligată la reamenajarea drumului
de acces.
Din declarația numitului Bîlc A., dată în fața organelor de poliție rezultă că, în momentul cumpărării terenului în suprafață de 11.102 mp, capătul străzii Câmpului se oprea la intrarea pe acest teren, iar în acea porțiune se observa un drum de acces care mergea pe o altă proprietate, astfel cum rezultă din planul parcelar.
Ulterior, pe terenul cumpărat de pârâta a fost făcut un drum de acces, drumul vechi fiind desființat.
Drept urmare, în luna octombrie 2012 numitul Bîlc A. a luat legătura cu
2 vecini și le-a adus la cunoștință că nu mai poate tolera accesul pe trerenul proprietatea pârâtei. În acest sens,la data de_ acesta a efectuat lucrări de toamnă pe terenul proprietatea pârâtei, lucrări care au vizat și calea de acces spre terenurile altor persoane.
Totodată, potrivit planului parcelar existent la f.46 din dosar, trenul proprietatea pârâtei identificat cu nr.topo 22492 nu este prevăzut cu drum de acces, acesta aflându-se în realitate situat între terenul prevăzut cu nr.topo 22492 și terenul prevăzut cu nr.topo 22498.
Este real că, prin adresa nr.337506/481/_ depusă în probațiune la dosar de către reclamanți rezultă că inspectorii de specialitate din cadrul S. ui Control Urbanism și disciplina în Construcții au efectuat verificări la fața locului și au constatat distrugerea drumului pe o porțiune de 250 m. În urma sesizării secției 4 Poliție și a verificărilor efectuate, în conformitate cu HCL nr.191/2009, un inspector din cadrul Poliției Locale a întocmit proces verbal de constatare și sancționare a contravenției executantului lucrării, fără să fie menționat în concret numele persoanei sancționate.
Deși din cuprinsul adresei rezultă că fapta de distrugere a drumului public și împiedicarea liberei circulații este prevăzută de OUG nr.195/2002 că infracțiune, emitentul adresei nu menționează în concret despre ce drum public este vorba, dacă acesta trece prin proprietatea pârâtei, având în vedere că, în temeiul Legii nr.18/1991 în baza căreia a fost emis titlul de proprietate asupra terenului dobândit de pârâtă prin contract autentic de vânzare cumpărare este interzisă reconstituirea dreptului de proprietate pe trenurile aparținând domeniului public.
De altfel, din planșele foto existente la dosar nu rezultă că drumul de acces excavat are caracteristicile unui drum public, și nu s-a făcut dovada cu alte probe în acest sens.
Potrivit art.581 Cod pr.civ., instanța poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din textul de lege enunțat rezultă că ordonanța președințială, prin esența ei, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare reclamanților și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun așa cum rezultă din dispozițiile art.581 Cod civil.
Deci, pentru a fi admisibilă, cererea de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească trei condiții: urgența măsurii solicitate a fi luate pe această cale, vremelnicia acesteia, precum și împrejurarea că prin măsura luată să nu prejudece fondul cauzei. Această condiție deși nu este prevăzută în mod expres de dispozițiile art.581 C.p.c., decurge atât din condiția referitoare la caracterul vremelnic, precum și din dispozițiile art.581 alin.3, conform cărora ordonanța va putea fi dată și atunci când există judecată asupra fondului.
În principiu, obligația de a face nu poate fi dispusă pe cale ordonanței președințiale, întrucât această măsură nu ar mai avea un caracter vremelnic și ar prejudeca fondul, însă există situații de fapt care impun o astfel de măsură, în situația în care există premisa unei pagube iminente care ar afecta dreptul de proprietate al reclamanților sub atributul folosinței prin actele abuzive ale pârâtei și care impun înainte de soluționarea fondului dintre părți, reglementarea accesului la proprietatea reclamanților prin remedierea drumului de acces.
În speță reclamanții tind la reamenajarea drumului de acces pe cheltuiala lor, până la soluționarea acțiunii de drept comun, în considerarea faptului că prin excavarea acestuia de către pârâtă nu mai au acces la imobilele proprietatea lor.
Deși reclamanții au invocat faptul că pârâta a fost cea care a degradat calea de acces, nu au făcut dovada în cauză că pârâta a generat această stare de fapt și refuză în mod nejustificat refacerea căii de acces.
Astfel, reclamanții au înțeles să folosească în dovedirea cererii că mijloc de probă doar planșele foto din care rezultă excavarea unei căi de acces, adresa nr._ a Municipiului C. -N. din care rezultă că a fost sancționată o persoană pentru distrugerea drumului public, fără să se precizeze în concret numele persoanei, precum și cu PUZ-ul str.Câmpului din care însă nu rezultă că terenul pârâtei este prevăzut cu drum public.
Din adresa nr._ a Municipiului C. -N. rezultă că la fața locului s-a constatat distrugerea drumului pe o porțiune de cca 250 m, fapt ce constituie infracțiune potrivit art.92 din OUG nr.195/2002, iar în conformitate cu art.26 alin.(1) din Legea nr.50/1991 constituie contravenție dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune.
Organele de inspecție au luat ca și măsuri sancționarea contravențională a executantului lucrării, fără să se specifice în concret cine este persoana care a dispus efectuarea unor astfel de lucrări. Ori, din declarația numitului Bîlc A., dată în fața organelor de poliție rezultă că acesta a fost executantul lucrării și nicidecum pârâta.
Drept urmare, din nici o probă de la dosar nu rezultă că pârâta a săvârșit acte abuzive și samavolnice care au dus la degradarea căii de acces către terenul proprietatea reclamanților și care au generat intervenția inspectorilor de specialitate din cadrul Primăriei municipiului C. N. . Dacă aceste lucrări au fost sau nu necesare și urgente și au fost generate de cauze obiective urmează să fie analizate pe fondul raportului dintre părți și care are că obiect obligarea pârâtei să înceteze orice acte de modificare a căii de acces și obligarea acesteia să repună calea de acces în situația anterioară.
Pe de altă parte din nici o probă de la dosar nu rezultă că terenul proprietatea pârâtei a fost prevăzut în momentul cumpărării cu drum de acces
pentru celelalte proprietăți, pentru că aceasta să fie obligată pe calea ordonanței președințiale să permită reclamanților accesul pe terenul proprietatea ei.
Apoi, întrebat fiind de instanță în ședința publică, în ce sens să permită pârâta accesul reclamanților cu piciorul și cu auto pe terenul proprietatea ei, având în vedere că din planșele foto și susținerile din cererea de ordonanță președințială rezultă că drumul a fost excavat, fiind impracticabil, reprezentantul reclamanților a arătat că solicită că instanța să permită reclamanților să refacă pe cheltuiala lor drumul de acces.
Or, refacerea căii de acces de către reclamanți în regim de urgență nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale întrucât această activitate este circumscrisă obligațiilor legale impuse prin Legea nr.50/1991, respectiv obținerea unei autorizații de construire emisă de organele emitente, autorizație care însă nu a fost încă obținută. O soluție contrară ar presupune încuviințarea din partea instanței de efectuare de către reclamanți a unor lucrări în regim de urgență fără respectarea dispozițiilor legale în materia disciplinei în construcții, respectiv eludarea unor acte normative prin intermediul unei hotărâri judecătorești, soluție inadmisibilă.
Pe de altă parte, prin admiterea cererii de ordonanță președințială instanța ar permite reclamanților să intre pe terenul pârâtei și să facă lucrări de reamenajare a unei căi de acces, cu caracter definitiv, având în vedere că pentru a putea fi practicabil un drum, acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile de siguranță, ceea ce presupune acoperirea șanțului cu material durabil, eventual betonarea acestuia.
Nu este de neglijat faptul că reclamanții nu au făcut dovada urgenței măsurii ce urmează să fie luată pe calea ordonanței președințiale, în sensul că nu au probat în instanța că imobilele proprietatea lor sunt amplasate pe terenuri care nu au o altă cale de acces.
În consecință, instanța a considerat pentru argumentele expuse mai sus că măsurile care se impun pentru înlăturarea acestei stări de fapt nu pot fi dispuse pe calea ordonanței președințiale, cui pe calea dreptului comun, motiv pentru care, în temeiul art.581 Cod pr.civ., va respinge cererea că neîntemeiată.
Împotriva Ordonanței Președințiale nr. 23653/2012, pronunțata în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. au declarat recurs reclamanții T. DS, T. L., A. I., A. I., M. T., M. V. G., D. I. ,
D. V., D. I. R., D. V. D., D. A., P. M., B. I. D., B.
C. E., solicitând admiterea recursului, modificarea Ordonanței atacate și admiterea în întregime a cererii introductive formulate, în sensul obligării pârâtei
C. R., să le permită accesul cu piciorul și auto peste terenul care a constituit drumul de acces către parcelele noastre situate în C. -N., str. Câmpului, intre numerele administrative 325-352.
Analiza condițiilor de admisibilitate a cererii formulate de reclamanți, în temeiul art.581 C.proc.civ. a fost făcuta de către instanța fondului cu depășirea limitelor investirii sale.
Cu toate că reclamanții au solicitat ca instanța să ordone ca parata să le permită accesul cu piciorul și auto peste terenul care a constituit pana la data de_, calea de acces la terenurile aflate în proprietatea lor, instanța a analizat și a respins o pretinsa cerere a reclamanților de obligare a pârâtei la o conduita prin care să li se permită să efectueze lucrări de construire a unei cai de acces, în lipsa unei autorizații de construire.
Pe de alta parte, instanța a apreciat în mod greșit că nu ar fi îndeplinita în cauza exigenta urgentei, în sensul că nu au probat că imobilele proprietatea reclamanților sunt amplasate pe terenuri care nu au o altă cale de acces.
Din textul art. 581 C.proc.civ., rezulta doua situații în care instanța poate aprecia existenta urgentei și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.
Au arătat prin cererea introductiva împrejurarea că reclamanta D. R.
I. este însărcinata în luna a opta, iar nașterea se poate produce din clipa în clipa. Lucrările de desființare a drumului de acces fac imposibila intervenția unei ambulante în cazul în care starea recurentei ar impune-o.
De asemenea au depus dovezi din care rezulta că reclamantul D. I. au grave afecțiuni cardiace, din cauza cărora a suferit în cursul lunii august 2012, un infarct miocardic.
Reclamanții B. I. D. și Burghiu C. E., au contractat realizarea geamurilor termopan la imobilul aflat în construcție, iar societatea prestatoare a acestui serviciu nu le poate livra marfa comandata,, în lipsa accesului la construcție.
Reclamanții T. D. Ș. și T. L. au început lucrările de edificare a construcției autorizate, iar utilajele și persoanele angajate pentru realizarea lucrărilor, nu au acces la șantier.
În aceste condiții, este de prisos a mai arata că este pe deplin îndeplinita condiția urgentei, singura modalitate prin care pot fi prevenite pagube iminente în patrimoniul reclamanților fiind asigurarea accesului cu piciorul și auto pe terenul care, pana de curând, a constituit drumul de acces către parcelele acestora.
Analiza făcuta de către instanța fondului, în privința condiției urgentei, prin raportare la existenta sau inexistenta altor cai de acces la proprietățile reclamanților este greșita și fără relevanta.
Astfel, reclamanții arată că drumul care a fost distrus din dispoziția pârâtei, a constituit singura cale de acces înspre proprietățile lor, fiind menționata că atare în PUD și PUZ-Urile aferente tuturor autorizațiilor de construire emise în favoarea lor.
În plus, pana la data de_, reclamanții au utilizat aceasta cale de acces, fără a fi în vreun fel obstrucționați, iar în dupa-amiaza zilei de_, au constatat cu surprindere că acest drum a fost excavat, iar la limitele de proprietate ale terenului aflat în proprietatea pârâtei intimate au fost săpate doua șanțuri de aproximativ 40 cm adâncime.
Au fost ignorate dovezile reclamanților, respectiv faptul că în cel mai scurt termen au sesizat autoritățile prin formularea unei plângeri la Primăria municipiului C. -N. și la Secția 4 de Politie.
Cu toate că atât din declarația data de către Bale A., ginerele pârâtei intimate, rezulta că a recunoscut că în_ a executat lucrări de arare de toamna, dar și din adresa nr._ a Municipiului C. -N., rezulta că s-a constatat distrugerea drum pe o porțiune de cea 250 m, aceste dovezi au fost doar amintite de către instanța, iar nu analizate nici ca fiind apte să determine luarea unei masuri urgente, nici ca fiind inapte să producă un asemenea rezultat.
Nefiind analizate condiția vremelniciei și neprejudecării fondului, consideră că aceste condiții au fost apreciate ca fiind existente în cauza.
Astfel, solicitarea reclamanților vizează o măsura cu caracter provizoriu, valabila pentru perioada necesara soluționării irevocabile a dosarului de fond, respectiv ca parata să le permită temporar accesul pe terenul care a constituit calea de acces.
În ceea ce privește neprejudecarea fondului, s-a solicitat doar un examen sumar al cauzei, fiind evident că atâta vreme cât în toate dosarele de autorizare a executării lucrărilor de construire ale reclamanților, drumul de acces este
determinat atât prin PUD, cât și prin PUZ, iar reclamanții justifică un interes legitim pentru a menține starea de fapt anterioara datei de_, pentru a-și putea exploata în condiții optime terenurile și a avea acces la locuințe.
Aparența dreptului reclamanților este data și de fotografiile depuse la dosar, realizate cu aparatul foto și din satelit, din care rezulta aparenta existentei acestei cai de acces.
Intimata pârâtă C. R. a formulat întâmpinare în recurs, solicitând respingerea recursului în temeiul art. 312 teza a-II-a c.pr.civ., și menținerea hotărârii atacate, cu obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În primul rând, intimata consideră că se impune respingerea recursului formulat deoarece, contrar celor susținute prin memoriu cuprinzând motivele recursului, instanța nu și-a depășit limitele investirii, ci a analizat și s-a pronunțat strict asupra celor cerute de către reclamanți.
Astfel, instanța în mod temeinic a respins cererea de ordonanță președințială, reținând faptul că pentru a se putea trece pe terenul pârâtei intimate, reclamanții ar avea nevoie, nu doar de acceptul subsemnatei referitor la trecerea pe teren, dar și de permisiunea sa în ceea ce privește executarea unor lucrări prin care să se refacă calea de acces distrusă și pentru a o face practicabilă.
În al doilea rând, recursul formulat se impune a fi respins și datorită modificării stării de fapt, prin conduita reclamanților, care, la puțin timp după pronunțarea instanței de fond asupra cererii reclamanților, mai precis în data de_, au intrat pe terenul pârâtei cu un buldoescavator și au nivelat șanțurile executate de către ginerele său, au nivelat drumul de acces și au reluat trecerea peste terenul pârâtei, ignorând hotărârea instanței și încălcându-i dreptul de proprietate.
În prezent, așa cum rezultă din setul de fotografii anexate, efectuate în data de_, reclamanții trec nestingheriți pe proprietatea pârâtei, după ce, anterior, au deschis complet calea de acces și au înlăturat împrejmuirea terenului în porțiunea ce constituie calea de acces.
Cum însă, pe porțiunea de pe terenul pârâtei ce a constituit așa-zisa cale de acces s-a intervenit prin escavare, iar apoi prin nivelare, aceasta este noroioasă, reclamanții, fără acordul pârâtei au lărgit-o pe o porțiune ce ajunge până la jumătatea proprietății, teoretic, prin trecerea repetată, reclamanții au format un nou drum pe terenul pârâtei, așa cum au făcut-o și în urmă cu câțiva ani, când și-au creat calea de acces cu ocazia începerii construcțiilor la imobilele lor.
Prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond, pentru a se putea asigura accesul reclamanților pe terenul pârâtei sunt necesare lucrări de amenajare a unei căi de acces, lucrări care, pot fi executate doar cu respectarea reglementărilor în materie, adică este necesară o autorizare a acestora pe baza unui proiect în care să fie prevăzute coordonatele exacte ale drumului.
Este de reținut faptul că reclamanții nu au făcut dovada că pe terenul pârâtei au fost efectuate lucrări de utilitate publică care să le asigure accesul la proprietățile acestora, și, nici nu au fost autorizați să-și construiască calea de acces.
Este evident faptul că reclamanții doresc pe calea acestei acțiuni în justiție să obțină un drept ce excede cadrul legal și încalcă dreptul de proprietate al intimateei, aceștia neputând face dovada existenței vreunui drept asupra terenului împricinat, a existenței unei căi de acces legal instituite pe terenul său sau a vreunui drept al lor de trecere pe presupusa cale de acces.
Amenajarea unei căi de acces cu autovehiculul pe proprietatea pârâtei, însemnă practic o veritabilă acțiune în materie de amenajare a drumului ce nu ține de provizorat, ci vizează însăși durabilitatea acestuia, prin urmare, presupune o investiție importantă, lucrări costisitoare care să garanteze siguranța circulației cu autovehiculele, măsurători, stabilirea unor limite ale drepturilor părților, etc.
Instanța nu ar avea cum să dispună obligarea pârâtei sau autorizarea reclamanților la amenajarea căii de acces în lipsa unor documentații tehnice și a unei autorizații de construire valabil emise pentru efectuarea unor asemenea lucrări, cu atât mai mult cu cât vechiul drum de acces nu are vreo autorizație în baza căruia a fost edificat, iar coordonatele acestuia sunt necunoscute.
Practic, PUZ-ul invocat incident pentru zona în discuție stabilește traseul unui viitor drum (proiect de traseu drum) pe terenul proprietatea pârâtei, existând posibilitatea promovării unei actualizări a acestuia în funcție de situația juridică a terenului pârâtei.
În niciun caz existența unui PUZ nu dă dreptul reclamanților de a folosi cu titlu gratuit și după bunul plac terenul pârâtei, cu atât mai puțin îi autorizează să ceară concursul instanței pentru a perpetua o situație abuzivă, aceea de a se folosi că și până acum de terenul pe motiv că până acum nimeni nu le-a tulburat accesul.
Configurarea unei căi de acces pe terenul proprietate privată a pârâtei afectează o suprafață de 1400 mp, iar autoritățile competente pot trece la realizarea efectivă a unei căi de comunicație ce traversează proprietatea acesteia doar cu respectarea dreptului ei la despăgubiri pentru o cauză de utilitate publică.
Consideră că înainte de emiterea unei hotărâri de aprobare a PUZ, autoritățile trebuiau să demareze procedura de expropriere astfel cum este prevăzută de Legea 33/1994, să despăgubească proprietarii pentru suprafața de teren afectată de construcția drumului și numai după aceea să emită alte acte administrative cum ar fi autorizațiile de construire.
Până la realizarea efectivă a căii de acces pe terenul pârâtei, planul urbanistic zonal de care se prevalează reclamanții nu reprezintă decât o viziune urbanistică neurmată de declararea utilității publice și fără efectuarea sau
înscrierea lucrărilor în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului aprobate conform legii.
Din expertiza tehnică judiciară efectuată în dosarul nr. 186/2003 al Judecătoriei C. -N., expertiză ce face parte integrantă din sentința civilă nr.608/2004 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul cu nr. amintit, rezultă indubitabil că la momentul pronunțării sentinței, pe terenul proprietatea pârâtei nu exista nicio cale de acces, iar în niciun moment ulterior nu i-a fost solicitat acordul în vederea amenajării unei căi de acces pe terenul său de către reclamanți sau de către autorități.
Reclamanții susțin că ar avea un interes legitim pentru a menține o stare de fapt anterioară datei de_ pentru a-și exploata în condiții optime terenurile și de a avea acces la locuințe, însă, nu fac dovada că acea stare de fapt pe care tind să o conserve era o stare de fapt care să se poată bucură de protecția
justiției. Calea de acces, chiar văzută din satelit, nu creează o aparență a dreptului reclamanților de a o fi creat și cu atât mai puțin de a o folosi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reglementand prin dispozitiile art. 581 - 582 C.proc.civ. procedura sumara a ordonantei președintiale, legiuitorul a stabilit condițiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la aceasta cale rapida de soluționare a unei cereri. Astfel, stabilind că "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice";, art.581 C.proc.civ. fixează două din condițiile de admisibilitate ale ordonantei: urgență și caracterul vremelnic al masurii care se cere a se lua pe aceasta cale. Din această ultima conditie decurge și o a treia cerință, și anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
Instituția ordonanței președințiale, reprezintă așadar,un mijloc procedural rapid și lipsit de formalism pentru luarea unor măsuri provizorii în anumite cazuri ce reclamă urgență, fiind de fapt o formă de manifestare a acțiunii civile.
Analizand cauza sub aspectul îndeplinirii condițiilor amintite, tribunalul reține că prima instanță a apreciat în mod corect că acestea nu sunt întrunite cumulativ în litigiul dedus judecății, iar susținerile recurenților în sens contrar, nu sunt întemeiate.
Chiar dacă, de principiu, în cazul obligațiilor de a face, regula este aceea că acestea nu pot fi dispuse pe calea ordonanței președențiale, practica și literatura admit că, în anumite împrejurări, în special în caz de samavolnicie, asemenea acte pot fi ordonate și în cadrul acestei proceduri speciale. Aceasta îndeosebi în situațiile în care reclamantul vizează numai efectuarea unor lucrări care să asigure restabilirea situației anterioare săvarșirii actului samavolnic., caz în care măsurile respective își păstrează caracterul vremelnic, nu sunt definitive și nu conduc la rezolvarea fondului dreptului.
Ca atare, ordonarea unei masuri de a face privind restabilirea situației de fapt încălcate printr-un act abuziv nu este de natură sa rezolve fondul dreptului sau să închidă părților posibilitatea de a discuta fondul în fața instanței de drept comun.
Din această perspectivă, se impune a se analiza așadar, în ce măsură, conduita intimatei de a împiedica accesul recurenților în continuare pe terenul său, constituie sau nu un act abuziv.
Deși în cadrul unei ordonanțe președințiale nu se cercetează fondul litigiului, doctrina și practica judiciară sunt unanime în a recunoaște că judecătorul trebuie să facă un examen sumar al cauzei, pentru a stabili care
dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale, care se impune a fi protejată.
În acest sens se reține că în susținerea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unor imobile situate în C. -N., str. Camoului nr. adm.325- 352, iar accesul la aceste imobile s-a realizat, pană la momentul distrugerii lui de către intimată, pe drumul existent de mult timp și configurat ca atare în PUD și PUZ -urile aferente autorizațiilor de construire emise în favoarea lor.
La randul său, intimata pretinde că recurenții îi încalcă dreptul de proprietate prin faptul că folosesc ca drum de acces către parcelele lor, o porțiune din terenul proprietatea sa, neexistand nicio cale legal instituită în acest sens .
În speță, nu s-a contestat de către recurenți împrejurarea că suprafața pe care o folosesc drept acces către imobilele lor, este proprietatea intimatei.
Așa cum s-a menționat anterior, în cadrul procedurii speciale a ordonanței președențiale instanța de judecată nu poate stabili decat existența unei aparențe legale în favoarea uneia dintre părți ori, raportat la probele administrate în cauză, așa cum corect a reținut și prima instanță, o astfel de aparență nu poate fi reținută în favoarea reclamanților .
Astfel, simpla împrejurare că recurenții au folosit o perioadă mai îndelungată de timp respectivul acces, pe terenul intimtei, nu este de natură a le conferi o îndreptățire în a continua această folosință în condițiile în care intimata nu este de acord cu aceasta, opunandu-le dreptul ei de proprietate necontestat de reclamanți.
Recurenții nu au fost în măsură nici să facă dovada existenței unui drum proprietate publică spre terenurile lor, înscrisurile comunicate la dosar în recurs de către Primăria Municipiului C. -N. infirmand o astfel de ipoteză.
Nu pot fi primite nici susținerile recurenților cu privire la faptul că în planul urbanistic zonal sau în cel de detaliu, aferente autorizațiilor de construire emise în favoarea lor, a fost menționată o cale de acces pe terenul intimatei deoarece acest aspect nu conferă reclamanților aparența dreptului necesară admiterii prezentei ordonanțe .Aceste planuri vizează în realitate proiecte de viitoare drumuri, care se vor putea materializa doar în condițiile legii, cu respectarea drepturilor proprietarilor terenurilor asupra cărora aceste drumuri se preconizează a se realiza, deci inclusiv a dreptului de proprietate al intimatei.
Din perspectiva acestor rețineri, tribunalul apreciază, în acord cu prima instanță, că nu se poate vorbi despre o conduită samavolnică a intimatei care, în mod abuziv le-ar fi îngrădit recurenților accesul la imobilele lor, ci dimpotrivă, situația anterioară pe care recurenții tind să o restabilească pe calea prezentului demers, și anume folosirea în mod discreționar a terenului paratei, este una care nu se justifică a fi protejată pe cale judiciară.
Ori, așa cum s-a menționat, anterior, în cazul obligațiilor de a face, acestea nu pot fi dispuse pe calea procedurii speciale a ordonanței președentiale decat în cazul în care tind la înlăturarea unor acte abuzive, ceea ce nu este cazul în speță.
Raportat la aceste aspecte reținute, sunt fără relevanță susținerile recurenților referitoare la îndeplinirea condiției urgenței .
Nu poate fi primită nici critica vizand nerespectarea limitelor investirii în condițiile în care, la ultimul termen de judecată la fond, reprezentantul reclamanților a solicitat paratei să le permită efectuarea de lucrări de amenajare a drumului de acces, astfel încat în mod corect, prima instanță a analizat cererea și din această perspectivă.
În ce privește pretinsa neanalizare de către instanța de fond a condițiilor vremelniciei și neprejudecării fondului, această critică este de asemenea neîntemeiată.
Așa cum s-a arătat anterior, obligația de "a face"; nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, deoarece numai în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate și implicit, nu se prejudecă fondul. Cum în speță nu a putut fi reținută această ipoteză, nefiind vorba despre comiterea unor acte abuzive de către intimată, nu este aplicabilă nici prezumția privitoare la menținerea caracterului vremelnic și neprejudecarea fondului .
Așa fiind, raportat la considerentele arătate, nefiind dat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civ., tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. DS, T. L., A. I., A. I., M. T., M. V. G., D. I., D. V.
, D. I. R., D. V. D., D. A., P. M., B. I. D., B. C.
E., împotriva Ordonanței președințiale nr. 23633 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul. Raportat la soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ. va obliga recurenții T. DS, T. L., A. I., A. I., M. T., M. V. G.
, D. I., D. V., D. I. R., D. V. D., D. A., P. M., B. I.
D., Recurent B. C. E., în solidar, să plătească intimatei C. R. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în judecată în recurs, reprezentand onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge că nefondat recursul declarat de reclamanții T. DS, T. L., A. I., A. I., M. T., M. V. G., D. I., D. V., D. I.
R., D. V. D., D. A., P. M., B. I. D., B. C. E. ,
împotriva Ordonanței președințiale nr. 23633 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.ă
Obligă recurenții T. DS, T. L., A. I., A. I., M. T. ,
M. V. G., D. I., D. V., D. I. R., D. V. D., D. A., P.
M., B. I. D., Recurent B. C. E., în solidar, să plătească intimatei C. R. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2013.
Președinte, M. O. -S. | Judecător, D. -I. T. | Judecător, E. L. |
Grefier, C. -G. H. |
C.H. 25 Aprilie 2013
Red. M. ./ Dact. C.H./2 ex./ 25 aprilie 2013.
Jud. fond E. ia Pădurariu- Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Încheierea civilă nr. 52/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 160/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
