Decizia civilă nr. 624/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 624/A/2013
Ședința publică din_ Completul compus din: Președinte: O. R. G. Judecător: D. -I. T. Grefier: A. -P. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului promovat de apelanta pârâtă
S.C. G. de V. B. S.R.L., în contra Ordonanței președințiale nr. 11238/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -
N., privind și pe intimații reclamanți P. M. și P. P. S. , având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterea pe fond și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține că prin Ordonanța președințială nr. 11238/_
, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă in parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții
P. M. si P. P. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. de V. B. S.R.L.
S-a dispus încetarea activității desfășurate de S.C. G. de V. B. S.R.L., fără somație și fără trecerea unui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ având ca obiect plângere contravențională.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 4.020 lei, in favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând 4.000 lei onorarii avocațiale, 20 lei taxa de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții P. P. S. si P. M. sunt proprietarii imobilului situat in C. -N., str. I. M. nr.32. Imobilul vecin situat in C. -N. str. I. M. nr.34 este proprietatea numiților M. S. -A. si M. N. -R. . Acest imobil a fost închiriat societății pârâte pentru o perioadă de 10 ani prin contractul înregistrat sub nr. 483615/_ .
Spațiul din C. -N. str. I. M. nr. 34 a fost renovat în temeiul autorizației de construire nr. 361/_ emisă pentru "lucrări de intervenție de primă urgență: reabilitare casă"; .
Societatea G. de V. "B. "; S.A. are sediul stabilit in imobilul din C.
-N. str. I. M. nr. 34. În prezent, în spațiul din C. -N. str. I. M. nr. 34 societatea pârâtă desfășoară activitate comercială de restaurant /bar si terasă de vară, cu orar de funcționare afișat - zilnic între orele 11:00- 04:00.
Activitatea societății se desfășoară de la începutul lunii iunie, conform susținerilor administratorului pârâtei, prezent la termenul din data de 23 Iulie 2013. Reclamanții au susținut că terasa funcționează din 19 Iunie.
În luna mai, pe când lucrările de renovare erau în derulare, s-au organizat în spațiul din C. -N. str.I. M. nr.34 o serie de concerte in cadrul unor evenimente culturale organizat de Asociația Photo România respectiv "Festivalul Photo România"; și "Zilele Arhitecturii 2013";, conform înscrisurilor depuse de pârâtă. Organizatorul evenimentului a fost sancționat pentru depășirea nivelului de zgomot, in temeiul Legii nr. 61/1991. Nici una dintre părți nu a contestat că aceste evenimente au perturbat grav liniștea vecinilor si au determinat apelarea de către aceștia la autorități. Se reține că pârâta nu a fost responsabilă pentru tulburarea liniștii publice prin concertele organizate în cursul lunii mai 2013.
Însă, începând cu luna mai 2013 până în prezent, reclamanții au sesizat autoritățile administrației locale si organele de poliție cu privire la activitatea desfășurată în spațiul din C. -N. str. I. M. nr.34. Sesizările reclamanților nu au vizat doar concertele desfășurate în luna mai ci si activitatea desfășurată de pârâtă. Reclamanții au apelat si la un executor judecătoresc în procedura reglementată de art. 364 NCPC.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria PL nr. 0004297/08 Iulie 2013 s-a aplicat sancțiunea amenzii în sarcina pârâtei si s-a dispus suspendarea activității societății până la data autorizării conform
O.G. nr.99/2000 art.73 p.1. Agenții Municipiului C. -N. - Direcția Poliția Locală au constatat că societatea pârâtă își desfășura activitatea în spațiul in C. -N. str. I. M. nr. 34, fără a deține acord de funcționare și aprobare de orar eliberate de Primăria Municipiului C. -N. . Pârâta a contestat măsurile aplicate prin procesul verbal de contravenție prin formularea plângerii contravenționale înregistrate sub nr._ la Judecătoria Cluj-Napoca.
În drept sunt incidente dispozițiile art. 996 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, conform căruia "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";,
Raportat la prima condiție de admisibilitate a cererii s-a reținut din probațiunea administrată că aparența de drept este în favoarea reclamanților.
P. P. S. si P. M., in calitate de proprietari, au dreptul de a se bucura folosința liniștită a locuinței, în speță imobilul din str. I. M. nr. 32 situat in vecinătatea spațiului unde pârâta își desfășoară activitatea, iar acest drept poate fi limitat doar in condițiile prevăzute de lege. În mod cert activitatea derulată de societatea pârâtă ii afectează pe reclamanți, datorită
fluxului mare de oameni pe care îl presupune și care generează zgomot, amplificat de spațiul închis al grădinii, precum si datorită programului de funcționare pe timpul nopții.
Pe de altă parte, în aparență, activitatea pârâtei nu se desfășoară in conformitate cu prevederile legale, fapt probat prin procesul verbal de contravenție nr. 0004297/_ . Deși contestat, până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale, procesul-verbal beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie. În acest context s-a reținut că nici pârâta nu contestă care are nevoie de acordul de funcționare si aprobare de orar emise de Primărie, pentru legala funcționare a societății. Ce se contestă este motivul pentru care aceste acte nu s-au eliberat până în prezent, respectiv necesitatea autorizației de construire solicitată de autoritățile
locale. Pe calea ordonanței președințiale nu se pot analiza condițiile necesare pentru emiterea acordului de funcționare, acesta fiind un demers de competența instanței de contencios administrativ. Însă, relevant sub aspectul aparenței de drept este, în ceea ce o privește pe pârâtă, faptul că nu deține până în prezent nici autorizație de funcționare, nici aprobare de orar emise de Municipiul C. -N., fapt constatat prin procesul verbal de contravenție nr. 0004297/_ .
Apărarea pârâtei, care a invocat incidența procedurii aprobării tacite nu poate fi verificată pe cale de ordonanță președințiala, deoarece este de competența exclusivă a instanței de contencios administrativ conform art. 9 din O.U.G. nr. 27/2003. Este însă evident că pârâta și-a început activitatea in cursul lunii iunie ("pe la începutul lunii"; conform administratorului Gheorghiu B. ), pe când documentația necesară pentru aprobarea funcționării a fost înregistrată la serviciul de specialitate din cadrul Primăriei in data de_ sub nr._ . De asemenea, din înscrisurile anexate si susținerile părților s-a reținut că singura autorizație de construire emisă pentru spațiul din str. I. M. este autorizația nr. 361/_ pentru
"lucrări de intervenție in prima urgență - reabilitare casă";. Astfel, în aparență, renovarea spațiului ce are faptic destinație comercială a fost efectuată în baza acestei autorizații emise în regim de urgență.
S-a reținut că este îndeplinită și condiția urgentei cererii, dat fiind caracterul continuu al tulburării folosinței imobilului proprietatea reclamanților, din cauza zgomotului inerent pe care îl presupune activitatea de terasă-gradină de vară - ce durează până la 04:00 dimineața conform orarului afișat de pârâtă. Se reține că volumul redus al muzicii care se difuzează pe terasă, constatat de executorul judecătoresc, respectiv de inspectorii sanitari prin procesul verbal la care se face referire in întâmpinare nu determină lipsa urgenței, după cum apreciază pârâta. Reclamanții au arătat că sunt deranjați de activitatea pârâtei in ansamblul ei, iar, instanța a reținut că această activitate presupune prezenta unui număr mare de oameni pe terasă si un zgomot continuu produs de discuții, râsete, strigăte, manipulare veselă și tacâmuri, curățenie - după cum reiese din înregistrările depuse. Din luna mai până în prezent, reclamanții au înregistrat numeroase sesizări la autoritățile locale, care au răspuns în scris la solicitări și au dispus suspendarea activității pârâtei până la intrarea in
legalitate, măsura nu s-a pus in aplicare până în prezent. Reclamanții, ca vecini de proprietate, cu pereții lipiți de imobilul in care își desfășoară
activitatea pârâta, sunt și cei mai afectați, astfel că tabelele depuse de pârâtă, nedatate, cu persoane care fie au domiciliul la o distanță de câteva imobile, sau pe cealaltă parte a străzii, ori desfășoară activitate comercială, nu sunt concludente pentru a se dovedi contrariul.
Urgența este justificată și de conduita ilicită a pârâtei care își desfășoară activitatea cu ignorarea prevederilor O.G. nr. 99/2000 coroborat cu H.C.L. nr. 467/2009, in lipsa acordului de funcționare si a aprobării de orar, lipsuri aduse la cunoștința pârâtei prin adresa nr. 188435/26 Iunie 2013 si sancționate prin procesul verbal de contravenție nr. 0004297/_
.
Măsura solicitată de reclamanți este vremelnică, fiind solicitată până la intrarea in legalitate a pârâtei, respectiv a obținerii acordului de funcționare, autorizației de construire si aprobării de orar. Față de momentul incert al obținerii acestor documente, si fata de lipsa unei acțiuni
pe fond, instanța a apreciat necesar stabilirea unui alt termen decât cel solicitat de reclamanți. În acest sens s-a reținut că apărările pârâtei referitoare la pretinsa conduită abuzivă a primăriei care le-a solicitat autorizație de construire pentru amplasarea terasei, legalitatea funcționării societății, față de lipsurile constatate, au fost analizate pe fond de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
În considerarea actualei situații de fapt si in limitele procedurii speciale a ordonanței președințiale, pentru realizarea unui echilibru intre, pe de o parte dreptul reclamanților de a se bucura de liniștita folosință a locuinței, iar pe de altă parte, dreptul pârâtei de a-și desfășura activitatea,
ambele drepturi limitate în condițiile legii, a dispus sistarea activității pârâtei până la soluționarea plângerii contravenționale înregistrate sub nr. 16._ la Judecătoria Cluj-Napoca. Astfel, s-a stabilit si un moment precis, când va fi elucidată definitiv problema legalității funcționării pârâtei, fie prin admiterea plângerii-sens in care se poate relua activitatea, fie prin respingerea plângerii-când va opera măsura suspendării dispusă de agentul constatator prin procesul verbal.
Prin măsura solicitată nu s-a apreciat asupra fondului raporturilor dintre părți. În prezenta procedură instanța a analizat sumar situația de fapt si a verificat aparența dreptului reclamanților, proprietari ai imobilului vecin si a pârâtei, care este datoare să obțină aprobările necesare pentru desfășurarea activității. Conform probațiunii administrate în prezenta procedură, pârâta își desfășoară activitatea fără a deține autorizație de
funcționare și aprobare de orar, cu încălcarea art.73 p 1 lit. a) din O.G. nr. 99/2000, respectiv H.C.L. nr.467/2009. Instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale s-a pronunțat cu privire la legalitatea sancțiunilor aplicate după cum instanța de contencios administrativ este competentă să se pronunțe cu privire la incidența procedurii aprobării tacite reglementate de O.U.G. nr. 43/2003.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 996 alin. 1-3 NCPC, instanța a admis in parte cererea de ordonanță președințială si a dispus încetarea activității desfășurate de S.C. G. de V. B. S.R.L. la sediul din
C. -N. str. I. M. nr. 34 jud. C., fără somație și fără trecerea unui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 16._ având ca obiect plângere contravențională.
În temeiul art. 453 NCPC, față de măsura în care a fost admisă cererea raportat la perioada de încetare a activității pârâtei, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 4.020 lei, in favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând: 4000 lei onorarii avocațiale, 20 lei taxa de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.C. G. de V. B. S.R.L., solicitând admiterea apelului, în primul rând, anularea hotărârii atacate întrucât a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență generală a instanțelor de judecată, urmând a se dispune, pe cale de consecință, respingerea cererii intimaților ca fiind inadmisibilă.
Astfel, suspendarea unei activități comerciale nu poate fi dispusă decât cu titlu de sancțiune, în baza unei dispoziții legale exprese care să permită acest lucru.
În cazul de față, potrivit prevederilor art. 73 din O.G. nr. 99/2000, măsura suspendării activității unei societăți comerciale poate fi dispusă cu titlu de sancțiune contravențională complementară, în cazul săvârșirii contravenției pe care intimații susțin că ar fi săvârșit-o, însă această sancțiune complementară se aplică de către agentul constatator stabilit de actul normativ care reglementează contravenția respectivă, nicidecum de către instanța de judecată.
Potrivit art. 76 din O.G. nr. 99/2000, competența de a aplica sancțiunea complementară a suspendării activității revine organelor de control abilitate ale primăriilor și nu instanței de judecată. Mai menționează că măsura contravențională complementară a suspendării activității unui agent economic este reglementată cu titlu general în art.5 alin.3 lit. e din
O.G. nr.2/2001.
Instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului, care a prevăzut expres cazurile în care plângerea contravențională nu suspendă executarea, acelor cazuri neputându-le fi adăugate și alte cazuri de către instanța de judecată.
În subsidiar, în cazul în care se va trece peste excepția invocată, solicită modificarea în tot a sentinței atacate, întrucât este netemeinică și nelegală, cu consecința respingerii cererii intimaților ca fiind neîntemeiată.
Pe fond, arată că instanța de judecată s-a pronunțat extra petita.
Judecătoria a fost investită de către reclamanți cu o cerere al cărei obiect l-a reprezentat pretenția acestora de a se emite o ordonanță președințială prin care apelantei să-i fie sistată activitatea comercială, până la momentul intrării în legalitate, respectiv până la momentul la care vor obține aviz de funcționare.
Instanța de fond a admis în parte cererea intimaților și a dispus suspendarea activității apelantei până la un alt moment decât cel cerut de intimați, fără ca vreuna dintre părțile litigante să îi solicite acest lucru, fie printr-o completare a cererii introductive, fie prin întâmpinare sau cerere reconvențională.
Argumentele instanței de fond pentru a justifica această schimbare a limitelor temporare ale măsurii aplicate fiind neîntemeiate, în condițiile în care și momentul soluționării dosarului de contencios administrativ având ca obiect obținerea avizului favorabil de funcționare și momentul soluționării plângerii contravenționale, sunt termene incerte, a căror durată putând fi
influențată de diverși factori, de neprevăzut în actualul stadiu de soluționare a prezentului dosar.
Raportat la argumentele prezentate, instanța de fond nu numai că a soluționat cererea dincolo de limitele în care fusese investită, ci prin soluția pronunțată, a extins în timp durata de aplicare a măsurii provizorii pronunțate.
Hotărârea instanței de fond se sprijină pe argumente contradictorii.
Solicitarea intimaților prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar este aceea că instanța de judecată să dispună suspendarea activității comerciale până la obținerea avizului de funcționare.
Apărarea formulată este în sensul că dețin în prezent aviz de funcționare eliberat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2003, în baza aprobării tacite a cererii de către autoritatea publică, ce nu a oferit răspuns cererii, în termenul legal. A mai menționat faptul că, pe de o parte, a formulat plângere contravențională prin care a contestat temeinicia procesului-verbal prin care s-a constatat desfășurarea activității fără aviz de funcționare, precum și că a demarat procedura contencioasă prevăzută de
O.U.G. nr.27/2003, respectiv a înaintat serviciul Autorizări Comerț o cerere de eliberare a actului doveditor al aprobării tacite a cererii formulate.
Practic, instanța de fond a fost chemată raportat la pozițiile procesuale exprimate de părți să stabilească dacă societatea pe care o reprezintă astăzi își desfășoară activitatea comercială în baza sau în lipsa unui aviz de funcționare, chestiune ce implică analiza aplicabilității dispozițiilor O.U.G. nr. 27/2003, precum și stabilirea temeiniciei sau netemeiniciei procesului-verbal de sancționare contravențională a societății.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a arătat că în prezenta procedură, nu se poate analiza chestiunea litigioasă pusă în discuție de părți, și anume cea privind legalitatea activității desfășurate însă, cu toate acestea, tot în cuprinsul motivării ordonanței atacate, instanța de fond a făcut afirmații, care în mod evident tranșează chestiunile de drept administrativ și drept contravențional, soluționând practic aceste elemente componente ale prezentului litigiu.
Afirmația instanței de fond că societatea comercială își desfășoară activitatea fără autorizație de funcționare este categorică și nu lasă loc la nici un fel de interpretare, fiind evident că instanța cel puțin implicit a soluționat această chestiune litigioasă.
Afirmația instanței referitoare la durata de timp a efectelor ordonanței, în sensul că aceasta va produce efecte până la intrarea lor în legalitate, implică de asemenea concluzia extrem de clară că din perspectiva instanței de fond, nu ar deține avizele și autorizațiile necesare.
Hotărârea instanței de fond este nelegală:
Încălcarea prezumției nevinovăției: Instanța de fond justifică opțiunea sa în baza procesului-verbal de sancționare contravențională, prin argumentul că acest proces-verbal se bucură de o prezumție de legalitate.
Prin ordonanța emisă, instanța de fond a încălcat atât dispozițiile legale în materie, care sunt extrem de clare, cât și practica CEDO în materia răspunderii contravenționale.
În ceea ce privește dreptul intern, legiuitorul prin normele cuprinse în
O.G. nr.2/2001 a înțeles să suspende aplicarea sancțiunilor instituite în
sarcina contravenientului pe durata procedurii de contencios contravențional.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO, se poate constată că instanța de fond a încălcat prin analiza pe care o face stării de fapt și prin soluția pronunțată, unul din principiile care trebuie să guverneze procedura de contencios contravențional și anume prezumția de nevinovăție a contravenientului.
Instanța de fond a făcut aplicarea unei prezumții absolute de legalitate a procesului-verbal de sancționare contravențională a apelantei, fără a mai pune în balanță dreptul lor de a contesta valabilitatea și temeinicia sancțiunii, precum și prezumția de nevinovăție de care ar fi trebuit să beneficieze. Practic, toate înscrisurile depuse de ei în probațiune la dosar, prin care au arătat că sancționarea lor contravențională a fost nejustificată, au fost complet ignorate de către instanța fondului, dându-se în mod eronat valoare juridică doar prezumției de legalitate a procesului-verbal.
În realitate prezumția de legalitate a procesului-verbal nu este una absolută, ci una relativă, permițându-se contravenientului să răstoarne prin probe această prezumție.
Neîndeplinirea condiției privind aparența de drept în favoarea reclamanților.
Instanța de fond în mod greșit a suprapus dreptul intimaților la folosința liniștită a locuinței peste pretenția acestora ca ei să nu mai funcționeze în lipsa unui acord de funcționare, pe care îl au la acest moment.
Chiar dacă nu ar avea acord de funcționare, acest lucru nu îi privește pe intimați, atâta timp cât nu li se încalcă dreptul la folosința liniștită a locuinței.
Cu alte cuvinte, dreptul reclamanților la folosința liniștită a locuinței se poate considera încălcat doar în acele situații în care le-au produce zgomote care, pe timpul zilei ar depăși 35 db, iar pe timpul nopții ar depăși 25 db, iar legat de constatarea producerii zgomotelor, singurul mijloc legal este efectuarea unei măsurători cu un sonometru verificat metrologic potrivit legii. Producerea unor zgomote peste nivelul maxim admis de lege nu se poate verifica de către o persoană, prin propriile sale simțuri.
Concluzionând, nu orice disconfort produs intimaților constituie o încălcare a dreptului acestora la folosința liniștită a locuinței, ci doar producerea unor zgomote care depășesc nivelul maxim admis și care duc la tulburarea liniștii intimaților, atrăgând astfel incidența art.3 pct.26 din Legea nr.61/1991.
Apreciază că în realitate relațiile de vecinătate în mod general, precum și condițiile de exercitare a unei activități comerciale sunt reglementate de norme speciale, la a căror respectare veghează organele abilitate ale statului. Din această ultimă perspectivă, se impune observația să nu au fost sancționați niciodată pentru încălcarea vreunei dispoziții legale, menite să
protejeze dreptul intimaților la folosința liniștită a locuinței.
În fine, lipsa existenței aparenței de drept în favoarea intimaților este întărită și de reaua-credință a acestora, concretizată inclusiv prin aceea că în locuința intimaților este constituit sediul unei persoane juridice, respectiv Fundația Galeria de Artă nr. 32, astfel că cel puțin aparent, reclamanții
desfășoară sau tolerează desfășurarea altor activități decât simpla locuire în imobilele acestora, fără să le fi solicitat vreodată acordul pentru schimbarea destinației spațiilor pe care aceștia le dețin. Totodată, susținerea potrivit căreia le-ar fi încălcat intimaților dreptul la folosința liniștită a locuinței se contrazice cu realitatea că în imobilele intimaților se desfășoară activități specifice unor galerii de artă. Intimatul reclamant P. M. și-a deschis o serie de ferestre în zidul comun, fără acordul proprietarilor imobilului în care funcționează, iar acum are pretenția ca pe acele ferestre deschide ilegal, să
nu audă nici un fel de sunete din partea vecinilor, chestiune evident ridicolă și care excede limitelor dreptului de folosință liniștită a locuinței.
Instanța de fond a prejudecat fondul litigiului.
Apreciază că instanța de judecată, prin argumentele oferite și prin soluția pronunțată, a prejudecat fondul litigiului, chestiune interzisă în procedura sumară a ordonanței președințiale. Instanța a fost chemată să stabilească dacă activitatea pârâtei se desfășoară pe baza sau în lipsa unui aviz de funcționare, chestiune ce implică analiza aplicabilității disp. OUG 27/20031, precum și stabilirea temeiniciei sau netemeiniciei p.v. de sancționare contravențională.
Hotărârea instanței nu se sprijină pe probele administrate în cauză.
Instanța de fond în mod nelegal a folosit în argumentarea soluției pronunțate prezumțiile judiciare, afirmând că prezența clienților pe terasă, chiar fără muzică, creează zgomot și disconfort, în condițiile în care la dosar s-au depus probe contrare, respectiv acte de control care atestă că nu se creează prin activitate disconfort vecinătăților.
Reglementarea prezumțiilor ca mijloc de probă s-a impus datorită faptului că în cadrul unui proces se pot invoca fapte care fie sunt greu de dovedit, fie sunt chiar imposibil de dovedit în mod direct. Art.327 Noul Cod de procedură civilă definește prezumția ca fiind "consecințele ce legea sau judecătorul trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut";. Prin urmare, prezumțiile nu au nici scopul, nici rostul de a scuti de orice dovadă pe cel ce le invocă.
În speță, este surprinzător cum instanța de fond, cu toate că avea la dispoziție un vast probatoriu administrat de părți, a înțeles să își întemeieze soluția pronunțată pe o serie de prezumții simple, fără a căuta fundament în probele administrate.
Apreciază că instanța de judecată poate apela la ajutorul unor prezumții doar în situația în care anumite fapte ar fi imposibil de dovedit fără a se fi făcut în schimb probă contrară. În schimb, în situația în care, în speță, există probe ce demonstrează contrariul celor prezumate de instanța de judecată, nu se va putea niciodată da eficiență prezumțiilor sau argumenta pe baza unui astfel de raționament.
În drept, au fost indicate dispozițiile art. 999 Noul Cod procedură
civilă.
Prin întâmpinarea formulată în apel, intimații au solicitat respingerea
apelului, menținerea sentinței civile atacate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că ordonanța președințială a fost pronunțată în condiții de deplină legalitate, criticile apelantei fiind nefondate, urmând a răspunde fiecăreia punctual, după cum urmează:
Cu privire la competență, apreciază că prezenta cauză se impune a fi soluționată de Tribunalul Cluj - Secția civilă.
Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a dispus: "Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantă S.C. G. de
V. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. P. S., având ca obiect suspendare provizorie a efectelor ordonanței președințiale nr._ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.16._, în favoarea T. ului C. - Secția civilă";
Competența se determină după obiectul principal al cererii.
Cererea de emitere a ordonanței președințială formulată de reclamanți vizează o obligație esențialmente civilă de a nu face, neevaluabilă în bani, obligarea pârâtei să își înceteze activitatea până la intrarea acesteia în legalitate.
Se impune precizarea că nu a solicitat aplicarea unei sancțiuni contravenționale, ci apărarea drepturilor lor față de o activitate a unei societăți care le încalcă prin impunerea unei obligații de a nu face.
Acest litigiu nu este unul de contencios administrativ ori contravențional, ci este unul civil, de drept comun.
Nu există nici un text de lege care să interzică instanțelor de judecată soluționarea unei cereri având ca obiect o obligație de a nu face, dimpotrivă
instanțele de judecată sunt investite cu soluționarea tuturor cererilor formulate de orice persoană interesată căreia i se încalcă drepturile și interesele sale legitime.
Cu privire la Ordonanța președințială nr. 2970/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, de care apelanta se prevalează în susținerea excepției sale, se arată că această hotărâre nu le este opozabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât soluția acestei instanțe vizează un raport esențialmente diferit de cel dedus judecății în prezentul dosar. Respingerea ordonanței formulate de Municipiul C. -N. s-a făcut în contextul în care: Municipiul a dispus aplicarea sancțiunii suspendării activității unei societăți care funcționa nelegal, și tot el s-a adresat instanței de judecată; măsura dispusă era consemnată într-un titlu executoriu definitiv, fapt consemnat expres de instanța de judecată; solicitarea se refera la aplicarea unei sancțiuni (contravenționale) chiar de către cel îndreptățit să o aplice, iar nu de persoane fizice, afectate direct de activitatea societății; instanța a argumentat faptul că, din lipsa cunoașterii dispozițiilor legale în materie, Municipiul, titularul dreptului de a aplica prin organele sale o sancțiune contravențională în temeiul O.G. nr. 90/2000, a solicitat acest lucru instanței. Drept urmare, a statuat că în această situație, competența aplicării sancțiunii aparține agentului constatator, iar nu instanței.
Drept consecință, ordonanța civilă a fost judicios pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, nefiind lovită de nulitate.
Instanța de fond nu s-a pronunțat extra petita.
Prin cererea de emitere a ordonanței președințiale, intimații au solicitat încetarea activității apelantei până la intrarea acesteia în legalitate, fără a specifica un moment anume, precizând în motivarea acesteia faptul că s-au referit la momentul la care se va obține acordul de funcționare, orarul și a autorizației de construire. Nu au formulat o acțiune pe fond, pentru că
nu era necesară o acțiune care să constate necesitatea respectării dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța de fond le-a acordat mai puțin decât au cerut, dispunând încetarea activității până la momentul la care se va soluționa cauza având ca obiect plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională. Drept urmare, instanța nu a dispus încetarea activității societății pe o durată nedeterminată, incertă, cum au solicitat
intimații, ci a stabilit concret un moment până la care aceasta își va produce efectele, reducând limitele cu care a fost investită.
În ceea ce privește afirmația apelantei că soluția instanței de fond se sprijină pe motive contradictorii: Instanța nu a fost chemată să analizeze legalitatea funcționării apelantei, ci să dispună asupra unei măsuri urgente menită să le protejeze drepturile intimaților de o activitate exercitată în mod abuziv de către apelantă.
Contrar susținerilor sale, nemulțumirea apelantei constă tocmai în faptul că instanța nu a tranșat cele două probleme pe care le invocă în apărarea sa: aplicabilitatea în favoarea sa a procedurii aprobării tacite și analiza legalității procesului-verbal de contravenție.
Obținerea avizului pentru aprobarea tacită este nelegală atâta timp cât apelante i s-au solicitat înscrisuri suplimentare, iar aceasta nu este în măsură să le ofere.
Cert este însă lipsa unui înscris care să ateste faptul că apelanta dețin un aviz de funcționare/orar de funcționare, acest fapt fiind confirmat și de procesul-verbal de sancționare contravențională.
Referitor la nelegalitatea hotărârii, apelanta face o confuzie între sancțiunea contravențională aplicată de organele constatatoare prin procesul-verbal atacat și sancțiunea civilă constând în impunerea unei obligații de încetare a acțiunilor abuzive la adresa intimaților.
Măsurile aplicate apelantei de reprezentanții municipiului au fost suspendate o dată cu atacarea acesteia în contencios administrativ. Drept urmare, susținerea că instanța a dat o aplicare diferită regimului sancționator al procesului-verbal este nejustificată.
Valoarea probatorie a acestui înscris însă nu poate fi contestată, după cum au mai arătat anterior, acesta bucurându-se de temeinicie și legalitate până la anularea sa.
Apelanta încearcă să inducă instanței ideea că singurul înscris care dovedește abuzul său ar fi acest proces-verbal, ascunzându-se după
"principiul nevinovăției"; sale, uitând că nu are nici un înscris care să justifice legalitatea activității sale, au depus înregistrări video cu activitatea sa după un program stabilit în mod aleatoriu până la 4 dimineața, în contextul în care normele o obligau la încetarea activității sale la 10 seara, procesul-verbal de constatare a unei stări de fapt confirmă programul 11-04, funcționând după acest program toată vara, această chestiune fiind deja notorie.
Cu privire la aparența dreptului intimaților, este pe deplin justificată.
Funcționarea propriu-zisă a restaurantului/grădinii de vară îi deranjează, activitatea acestei societăți fiind abuzivă, chiar și dacă aceasta ar fi avut autorizația și orarul de funcționare aprobat. Chiar dacă nu sunt concerte live, deși nu există nici un impediment pentru organizarea lor,
zgomotul a 200 de persoane mănâncă și vorbesc - capacitatea uzuală a acestei terase, cumulat cu muzica este insuportabil, curățenia, adunatul gunoiului, a veselei și a sticlelor goale făcându-se la sfârșitul programului, adică la 4 dimineața, fumul de la cuptorul ilegal de pizza, ocazional la 6 dimineața un angajat al societății tăind lemne pentru ceaun/pizza, viața intimaților din un infern de la deschiderea activității acestei terase, toată vara suportând aceste consecințe.
Cu privire la susținerile apelantei referitoare la măsurătorile sonometrice și la nivelul zgomotului admis, arată că aceste nivele și dispoziții legale se aplică numai activităților permise de lege.
De asemenea, instanța de fond nu a prejudecat fondul litigiului: instanța de fond nu a pronunțat o soluție cu privire la legalitatea autorizației de construire, cum de altfel nici nu a soluționat plângerea contravențională, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aplicabilității prevederilor O.U.G. nr. 27/2003 privitoare la aprobarea tacită, întrucât aceste atribute aparțin unei instanțe de contencios administrativ și, nu în ultimul rând, instanța a constatat existența unei aparențe de drept în favoarea intimaților, motiv pentru care a dispus în consecință.
Prin urmare, ordonanța președințială pronunțată este justă și temeinic motivată, criticile apelantei fiind nefondate.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 480 alin. 2 Noul Cod procedură civilă, îl va admite în parte, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de apel privind încălcarea normelor de competență generală a instanțelor de judecată, tribunalul apreciază că în speță nu s-au încălcat aceste norme, întrucât dispoziția instanței de a dispune încetarea activității nu constituie o sancțiune, astfel cum este prevăzută de art. 73 din O.G. nr. 99/2000. Măsura dispusă de instanță s-a întemeiat pe dreptul reclamanților de a se bucura de folosința liniștită a
locuinței lor, iar în această privință instanțele sunt competente să se pronunțe.
Apelanta a mai invocat că instanța s-a pronunțat extra petita, dar și în această privință tribunalul reține că acest motiv de apel nu este fondat. Prin stabilirea unui alt moment decât cel cerut prin acțiune, până la care se dispune încetarea activității, instanța de fapt a acordat mai puțin decât s-a cerut, cererea reclamanților fiind de a se dispune încetarea activității pârâtei până la intrarea acesteia în legalitate.
S-a mai invocat de către apelantă că hotărârea instanței se sprijină pe argumente contradictorii. Nici acest motiv de apel nu este fondat, instanța arătând doar că, în aparență, activitatea pârâtei nu se desfășoară în conformitate cu prevederile legale, câtă vreme s-a întocmit proces-verbal de contravenție. De asemenea, a reținut că pârâta își desfășoară activitatea în lipsa acordului de funcționare și a aprobării de orar, prin faptul că aceste
lipsuri au fost aduse la cunoștința pârâtei prin adresa nr. 188435/_ . Așadar, instanța a arătat care este aparența în speță, față de actele depuse la dosar și nu a făcut o soluționare pe fond, astfel cum susține apelanta.
Nici motivul de apel privind încălcarea prezumției de nevinovăție nu este fondat, întrucât soluția instanței nu a fost întemeiată doar pe existența procesului-verbal de constatare a contravenției, atacat de către petentă. În
motivarea hotărârii, instanța a analizat situația de fapt, actele depuse în probațiune de ambele părți și îndeplinirea în speță a cerințelor prevăzute de art. 996 Noul Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește celelalte motive de apel, tribunalul apreciază că acestea sunt întemeiate.
Astfel, se reține că reclamanții au susținut că le-a fost încălcat dreptul la folosința liniștită a locuinței. Pentru aceasta, reclamanții ar fi trebuit să probeze încălcarea limitelor maxime de zgomot prevăzute de lege. În acest sens, au fost prevăzute în Ordinul Ministerul Sănătății nr. 536/1997 care sunt limitele maxime pe timp de zi și pe timp de noapte, în exterior și în interior, iar nivelul de zgomot poate fi stabilit prin efectuarea de măsurători cu un sonometru verificat metrologic.
În cauză, reclamanții nu au depus probe din care să rezulte că în urma unor măsurători s-ar fi constatat depășirea nivelului maxim de zgomot. Din contră, în urma controlului efectuat de Direcția de Sănătate Publică a Județului C. la data de_, a fost întocmit procesul-verbal depus la fila 118 dosar fond, în care s-a arătat că "în unitate se difuzează muzică cu nivel de zgomot de tip ambiental, stațiile muzicale având șase boxe de intensitate mică, suspendate și nu sunt necesare determinări sonometrice pentru vecinătăți";. De asemenea, la data de_ a fost întocmit un raport de inspecție de către Direcția Poliției Locale a Municipiului C. -N. (f. 120 dosar fond), prin care nu s-a constatat că se impune vreo sancțiune, ci s-a recomandat respectarea prevederilor legale, inclusiv cele privind liniștea publică și orele de liniște.
Chiar și în procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de_, depus în probațiune de către reclamanți, la fila 36, s-a arătat că la mese și la bar se aflau mai multe persoane în calitate de clienți, iar în grădină se aude, în surdină, muzică.
Singurele dovezi privind depășirea nivelului de zgomot maxim admis sunt cele de la filele 59, 60 dosar fond, în care s-a arătat că în urma determinărilor de sunet efectuate la data de_ s-a constatat depășirea nivelului de zgomot maxim admis și că s-a luat măsura sancționării contravenționale a organizatorului evenimentului. Dar, astfel cum rezultă din adresa de la fila 60 dosar fond și din procesul-verbal de constatare a contravenției de la fila 116 dosar fond, organizatorul evenimentului din_ a fost Asociația Photo România, aceasta fiind sancționată contravențional.
Așadar, în privința apelantei nu s-a făcut dovada că, prin activitatea pe care o desfășoară, se depășește nivelul de zgomot maxim admis. Astfel cum s-a arătat anterior, pentru stabilirea nivelului de zgomot se impuneau măsurători, nefiind suficient a se reține, printr-o prezumție, că un flux mare de oameni generează zgomot, astfel cum a procedat prima instanță.
În consecință, reținând că în speță nu s-a probat încălcarea dreptului la folosința liniștită a locuinței reclamanților, prin depășirea de către pârâtă a nivelului de zgomot maxim admis, tribunalul va admite în parte apelul și va schimba în tot hotărârea atacată, cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanții P. M. și P. P. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. DE V. B. S.R.L.
Cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată de la fond, urmează a fi respinsă, dat fiind pârâta nu a depus la dosar dovada suportării unor cheltuieli de judecată.
În baza art. 453 Noul Cod de procedură civilă, va admite în parte cererea apelantei privind cheltuielile de judecată în apel și va obliga intimații
P. M. și P. P. S. să plătească apelantei suma de 5.456 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial dovedit prin factura și Ordinul de plată depuse la filele 17, 18 din dosarul apel. În ceea ce
privește onorariul de 9.850 lei, acesta nu poate fi acordat în cauză, întrucât, potrivit facturii depuse la fila 19 din dosarul de apel, acest onorariu reprezintă contravaloarea serviciilor conform anexei la contractul de asistență juridică nr. 62/2013 și taxe judiciare de timbru de 250 lei. Ori, în prezentul dosar, apelanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de
10 lei, iar contractul de asistență juridică menționat pe împuternicirea avocațială depusă în apel la fila 46 din dosarul nr. 16._, are nr. 61/2013.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge excepția de necompetență generală a instanțelor.
Admite în parte apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. G. DE V.
B. S.R.L., împotriva Ordonanței civile nr. 11238/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în tot și în consecință:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții
M. și P. P. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. DE V. B. S.R.L..
Respinge cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată de la fond.
Admite în parte cererea apelantei privind cheltuielile de judecată în apel și obligă intimații P. M. și P. P. S. să plătească apelantei suma de 5.456 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ ..
Președinte,
R. G.
Judecător,
-I. T.
Grefier,
-P. B.
Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./29 Noiembrie 2013 Red. O.R.G./Dact. A.P.B./5 exemplare/28 Noiembrie 2013
Judecător fond: D. Viorica P. ovici - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Sentința civilă nr. 38/4. Ordonanta presedintiala | Încheierea civilă nr. 52/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
