Decizia civilă nr. 451/2013. Succesiune
| Comentarii |
|
cod operator 4204
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 451/R
Ședința publică din 9 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Ț. D.
JUDECĂTORI: P. M. B.
: P. G. G.
GREFIER: O. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de către recurentul M. B. M. prin P., cu sediul în B. M., str. Gh. Ș., nr. 37, județul M. împotriva sentinței civile nr. 3694 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Prin sentința civilă nr. 3694 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a admis cererea în constatare și în prestație tabulară introdusă de reclamanta H. F. D., în contradictoriu cu pârâții B. V., M. B.
M., prin P., și în consecință s-a constatat existența dreptului de proprietate comună devălmașă dobândit în timpul vieții de către părinții reclamantei și ai pârâtului B. V., defuncții B. Gavrilă, decedat la data de 19 decembrie 1982, și B. Ana, decedată la data de 20 ianuarie 2008, asupra construcției casă, situată în B. M., str. A., nr. 26, județul M., edificată pe terenul cu suprafața de 625 mp, identificat în CF 193 Ferneziu sub nr. topografic nou 484/30/2/2/1 - după dezmembrare, conform Anexei nr. 2 la Raportul de expertiză întocmit în completare de d-l expert Zlampareț I., ce face parte integrantă din prezenta sentință. S-a dispus întabularea dreptului de proprietate
comună devălmașă asupra construcției identificate conform prezentului dispozitiv în favoarea defuncților B. Gavrilă și B. Ana. S-a constatat deschisă succesiunea defunctului B. Gavrilă, masa succesorală lăsată fiind compusă cota de 1/2 din construcția identificată conform prezentului dispozitiv, iar moștenitor legali fiind soția supraviețuitoare, B. Ana, pentru cota de 1/8 construcție, și fiica, reclamanta H. F. D., pentru cota de 3/8 din aceeași construcție, pârâtul B. V. fiind străin de moștenire, prin renunțare. S-a constatat deschisă succesiunea defunctei B. Ana, masa succesorală fiind compusă din cota de 5/8 din construcția identificată conform prezentului dispozitiv, iar moștenitor legal fiind fiica, reclamanta H. F. D., pârâtul
B. V. fiind străin de moștenire, prin renunțare. S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei H. F. D., asupra întregii construcții casă, situată în B. M., str. A., nr. 26, județul M., edificată pe edificată pe terenul cu suprafața de 625 mp, identificat în CF 193 Ferneziu sub nr. topografic nou 484/30/2/2/1 - după dezmembrare, conform Anexei nr. 2 la Raportul de expertiză întocmit în completare de d-l expert Zlampareț I., ce face parte integrantă din prezenta sentință, și dispune întabularea dreptului constatat în favoarea reclamantei, cu titlu de drept moștenire. S-a constatat dreptul de superficie al aceleiași reclamante H. F. D., compus din dreptul de proprietate constatat asupra construcției casă, situată în B. M., str.
A., nr. 26, județul M., și dreptul de folosință asupra terenului cu suprafața de 625 mp, identificat în CF 193 Ferneziu sub nr. topografic nou 484/30/2/2/1. S-a dispus notarea acestui drept în cartea funciară în favoarea reclamantei H. F. D. .
În considerentele sentinței se reține că: Pârâtul M. B. M. nu a contestat dreptul de proprietate afirmat asupra acestei case și nici nu a invocat accesiunea imobiliară pentru a pretinde un drept de proprietate propriu asupra aceleiași case, deși terenul pe care a fost edificată s-a aflat înscris în cartea funciară în favoarea Statului Român, iar în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 (R), a trecut în proprietatea M. ui B. M. .
Terenul pe care a fost edificată casa reclamantei a fost identificat de expertul cauzei în CF 193, sub nr. topo. nou 484/30/2/2/1 - după dezmembrare, având suprafața de 625 mp, proprietar tabular fiind Statul Român.
Așadar, raportul juridic aici analizat are ca și părți pe autorii reclamantei, care sunt constructorii casei, și pe pârâtul M. B. M., proprietar, prin efectul legii, asupra terenului pe care a fost construită casa, reclamanta solicitând a se constata dreptul de superficie cu privire la imobilul casă și teren, având datele de identificare enunțate în cele ce precedă.
Potrivit art. 492 Cod civil:"Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra";.
Din textul legal precitat rezultă trei prezumții legale relative, printre care și prezumția de proprietate instituită în favoarea proprietarului terenului cu privire la construcțiile, plantațiile, lucrările efectuate de o altă persoană, pe terenul său.
Prezumția de proprietate asupra casei situate pe str. A., nr. 26, a fost înlăturată prin probele analizate, instanța observând că pârâtul M. B. M. nu a invocat un drept de proprietate asupra acestei construcții dobândit prin alăturare imobiliară.
De asemenea, pârâtul B. V. nu a invocat un drept succesoral asupra aceluiași imobil, din probe rezultând ca acesta a renunțat la moștenirea compusă din imobilul în litigiu.
Astfel fiind, s-a constatat, în baza art. 492 Cod civil, că părinții reclamantei și ai pârâtului B. V. au avut în patrimoniu, la data decesului lor, fiecare, cota de 1/2 din dreptul de proprietate comună devălmașă asupra construcției edificate pe terenul situat în B. M., str. A., nr. 26, județul M.
, având suprafața de 625 mp și fiind identificat în CF 193 Ferneziu sub nr. topo. nou 484/30/2/2/1, după dezmembrare, urmând a se dispune întabularea dreptului constatat.
S-a constatat deschisă succesiunea lăsară de B. Gavrilă, la data de _
, masa succesorală compunându-se din cota de 1/2 din imobilul de mai sus și moștenitori legali fiind soția supraviețuitoare, B. Ana, și fiica, reclamanta H.
F. D., fiul B. V. fiind străin de moștenire prin renunțare (f.17), prima moștenind cota de 1/8 din imobil, iar cea de-a doua cota de 3/8 din același imobil.
În continuare s-a constatat deschisă succesiunea defunctei mame a reclamantei, B. Ana, decedată la data de_, masa succesorală compunându-se din cota de 5/8 din imobil, iar calitatea de moștenitor legal având numai reclamanta, pârâtul B. V. fiind renunțător (f.17).
În fine, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra întregului imobil casă, situat pe str. A., nr. 26, B. M., județul M., urmând a se dispune întabularea acestui drept în cartea funciară, în favoarea reclamantei, în baza art. 20 din Legea nr. 7/1996, cu titlu de drept moștenire.
În ce privește dreptul de superficie a cărui constatare s-a solicitat, instanța a avut în vedere aceleași dispoziții ale art. 492 Cod civil, precitate.
Prezumția de proprietate instituită cu privire la construcțiile/plantațiile/lucrările efectuate de o persoană asupra terenul altuia este una relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, ce tinde să dovedească chiar dreptul de proprietate asupra acestor lucrări, atunci când proprietarul terenului nu își exercită dreptul de accesiune imobiliară artificială, iar nu numai simpla creanță ce rezultă din calitatea de proprietar al materialelor încorporate în lucrarea efectuată.
Este adevărat că, în mod constant, jurisprudența internă, așa cum subliniază pârâtul M. B. M., a statuat în sensul că nu poate fi recunoscut
constructorului, chiar de bună-credință, un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul altuia, dar o astfel de teză este admisibilă în cazul în care este negat un astfel de drept al constructorului, neavând nici o utilitate practică în situația în care proprietarul terenului nu numai că nu neagă dreptul de proprietate afirmat de constructor, ci chiar recunoaște acest drept.
În cauza de față, pârâtul M. B. M., prin întâmpinare, solicită a se respinge cererea reclamantei sub aspectul capătului referitor la dreptul de superficie, cu privire la componenta acestuia constând in dreptul de folosință asupra terenului, iar nu și sub aspectul dreptului de proprietate pretins de reclamantă asupra construcției edificate pe terenul M. ui B. M., însă o astfel de recunoaștere ar lipsi de obiect însuși dreptul recunoscut.
Se opune acest pârât constatării dreptului de superficie, invocând practica jurisprudențială internă, dar și jurisprudența Curții Europene, făcând referire la Cauza Bock și Palade c. României, și afirmând că, fiind proprietar al terenul cu privire la care se solicită constatarea dreptului de superficie, are un
"bun"; în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului.
Instanța nu a primit aceste apărări, în primul rând pentru că, așa cum s-a demonstrat în cele ce precedă, pârâtul se mărginește la enunțarea unor principii referitoare la acest dezmembrământ al dreptului de proprietate, deduse din practica jurisprudențială, fără a invoca motive pertinente, concrete, ce ar putea fi analizate de instanță.
Lipsa autorizației de construire nu este o împrejurare care, prin ea însăși, fără a fi unită cu alte elemente cum ar fi acte de opoziție făcute de proprietarul terenului față de lucrările de edificare a casei, să conducă la excluderea posibilității instanței de a constata existența unui drept de superficie.
Argumentul referitor la scopul reclamantei de a obține constatarea dreptului de superficie în mod gratuit este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât constatarea acestui drept nu implică, în mod automat, un caracter gratuit al dreptului de folosință asupra terenului, proprietarul având posibilitatea de a solicita plata folosinței, iar în caz de refuz, are deschisă calea acțiunii în justiție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. B. M. prin P. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea dobândirii unui drept de folosință asupra terenului în suprafață de 625 mp identificat în CF 193 Ferneziu sub nr. top. nou 484/30/2/2/1.
În motivarea recursului se arată că, dreptul de superficie se constituie prin titlu, uzucapiune sau ex. lege și niciun caz nu poate fi constatată de instanță.
Potrivit art. 492 cod civil orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ până se dovedește contrariul. Rezultă că se instituie o prezumție
relativă legală ce constă în dreptul de proprietate al proprietarului asupra construcției sau altor edificii atașate de sol, prezumție care poate fi răsturnată prin proba contrară din moment ce legea vorbește "din contră";.
Pentru constituirea dreptului de superficie se cere, în primul rând dovedirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor iar apoi fie existența unei dispoziții legale, fie o convenție încheiată de părți.
Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Proprietar tabular la imobilului înscris în CF 193 Ferneziu nr. top.
484/30/2/2, în natură teren în suprafață de 4353 mp este Statul Român.
Prin anul 1960 pe suprafața de 625 mp din parcela cu nr. top. mai sus arătat părinții reclamantei au edificat o casă de locuit, imobil ce a fost luat în evidențele fiscale plătindu-se impozitele aferente (f. 34) atât pentru construcții cât și pentru teren.
De la data edificării construcțiilor acestea au fost folosite de către antecesorii reclamantei până la deces, iar după aceea de către reclamantă în mod continuu, netulburat, pârâtul neridicând vreodată vreo pretenție sau să conteste calitatea de proprietari ai acestora asupra construcțiilor. Dimpotrivă pârâtul a încasat impozitele aferente pentru construcție și teren, deși conform dispozițiilor art. 247 și 256 Cod fiscal plătitorii acestor impozite sunt proprietarii imobilului.
De altfel pârâtul nu a contestat faptul că antecesorii reclamantei ar fi edificat construcțiile.
Acestea sunt considerentele pe care le-a avut în vedere instanța de fond când a admis acțiunea reclamantei, a constatat dreptul de superficie compus din dreptul de proprietate constatat asupra construcției casă și dreptul de folosință asupra terenului aferent.
Dreptul de superficie ca dezmembrământ al dreptului de proprietate este un drept real principal care constă în dreptul de proprietate al unei persoane privitor la construcțiile, plantațiile sau alte lucruri ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință.
În cadrul dreptului de superficie se suprapun două drepturi de proprietate: un drept de proprietate al superficiarului asupra construcției și un drept de proprietate asupra terenului al cărui titular este o altă persoană.
Prin modul în care s-a formulat recursul de către recurent prin care s-a solicitat modificarea în parte a sentinței judecătoriei, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea dobândirii unui drept de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, se apreciază a fi inadmisibilă. Atâta timp cât în mod irevocabil s-a stabilit un drept de superficie asupra imobilului în litigiu (capăt de cerere nerecurat) nu se poate respinge dreptul de folosință, care este o componentă a dreptului de superficie.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,2 Cod procedură civilă, se va respinge recursul promovat de recurentul M. B.
M. prin P. și se va menține în tot sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. B. M. prin P. în contra sentinței civile nr. 3694 din_ a Judecătoriei B. M., județul M. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 9 octombrie 2013.
Președinte | J. ecători | G. ier | |||||
Ț. | DP | M. | B. | , P. G. G. | O. | V. |
Cu opinie separată Admiterea recursului și respingerea în totalitate a acțiunii
Red. P.G.G./_ | ||
T.Red. O.V./_ | ||
2 ex. | ||
J. ecător la fond: E. | M. | S. |
Opinie separată:
Consider că în prezenta cauză recursul declarat de M. B. M. prin
P. ar fi trebuit admis, sentința atacată urmând să fie modificată, iar cererea de chemare în judecată respinsă în totalitate. Motivele de recurs invocate de recurent în cuprinsul memoriului pot fi încadrate ca fiind motive de modificare a hotărârii, caz prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., respectiv aplicarea sau interpretarea greșită a legii.
Instanța de fond a reținut, din probele administrate faptul că terenul pe care a fost edificată casa reclamantei este terenul identificat de expertul cauzei ca fiind terenul cu nr. top 484/30/2/2/1 după dezmembrarea realizată, având ca și proprietar tabular Statul Român. Instanța de fond a mai reținut că M. B.
M. nu a contestat dreptul de proprietate asupra casei și nici nu a invocat accesiunea imobiliară pentru a pretinde un drept de proprietate propriu asupra aceleiași construcții.
S-a reținut de către instanță că prezumția de proprietate instituită de art. 492 C.civ., a fost răsturnată, din probele administrate rezultând că pârâtul M.
B. M. nu a invocat un drept de proprietate asupra construcției de pe str. A. nr. 26.
Soluția instanței de fond nu o consider corectă. Prezumția de proprietate poate fi răsturnată prin invocarea superficiei, drept care se constituie urmare a acordului, la momentul începerii construcției, deoarece în lipsa unui astfel de acord odată cu încorporarea fiecărui element de structură, proprietarul terenului dobândește dreptul de proprietate asupra acestuia, nefiind nevoie să fie invocată accesiunea. Reclamantului îi revine obligația de a proba susținerile sale, astfel că în măsura în care pârâtul nu dorește să formuleze apărări sau pretenții legate de cererea reclamantului, această omisiune a pârâtului nu poate duce la concluzia că cererea de chemare în judecată este întemeiată, fără a exista un minim de probe.
Dreptul de superficie este un drept care grevează dreptul de proprietate al proprietarului terenului, acesta fiind lipsit de folosința respectivului teren și poate fi constituit prin lege, prin convenția părților sau prin uzucapiune. Așadar folosința terenului nu constituie dreptul de superficie, astfel cum s-a reținut de instanța fondului, ci constituie doar un element al dreptului de superficie. Reluând cele de mai sus, superficia este dreptul real care este compus din dreptul de proprietate asupra unei construcții, plantații sau orice alt lucru și dreptul de a folosi terenul care are un alt proprietar de către proprietarul construcției sau plantației. Lipsa unuia dintre aceste elemente face ca superficia să nu poată fi constituită sau ca aceasta să nu existe.
Din acest punct de vedere consider că recursul formulat, în mod discutabil, prin care se critică soluția instanței de fond doar cu privire la constituirea dreptului de folosință asupra terenului. În măsura în care se contestă acest element care constituie dreptul de superficie-folosința, în mod normal se contestă însuși dreptul de superficie.
În cauza dedusă judecății nu rezultă modul în care antecesorul reclamantei a dobândit dreptul de folosință asupra terenului și nici faptul că între proprietarul terenului și antecesorii reclamantei ar fi existat un acord pentru edificarea construcției pe suprafața de teren de 635 mp, fără autorizație de construire, deși se cunoștea faptul că terenul este proprietatea M. ui B.
M. .
Nici faptul că proprietarul terenului nu s-a opus la momentul începerii construcției și nici nu a solicitat ulterior demolarea construcțiilor și nu a invocat reconvențional dreptul de accesiune nu pot duce la o concluzie contrară.
De asemenea, mai este de precizat că fapta de a construi a antecesorilor reclamantului nu poate constitui temei al admiterii acțiunii în condițiile în care jurisprudența constantă atât a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Bock și Palade vs. România) cât și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și
justiție (Decizia 386 din 1 februarie 2012 pronunțată de Secția a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție), este constantă în sensul respingerii unei acțiuni prin care se solicită constituirea unui drept de superficie prin hotărâre judecătorească.
În privința constatării dreptului de proprietate asupra construcției acest drept nu poate fi dobândit prin construire. Dimpotrivă, potrivit art. 492 C.civ. accesiunea este modul în care se dobândește dreptul de proprietate asupra bunurilor care se află pe terenul proprietatea unei persoane fizice sau juridice.
Este adevărat că art. 492 C.civ., teza finală arată că se poate face proba contrară, în sensul că persoana care a realizat construcția sau plantația este proprietara acesteia, prin dovedirea dreptului de superficie. Accesiunea imobiliară artificială duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcție odată cu realizarea acesteia, terțul fiind prezumat că este neproprietar. Dreptul de a invoca accesiunea este în fapt o acțiune prin care se revendică terenul și din acest punct de vedere o astfel de acțiune este una reală imprescriptibilă, putând fi paralizată doar prin invocarea superficie ca și dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Astfel, opinia mea este că, recursul M. ui B. M. care viza dreptul de folosință ca și element constitutiv al dreptului de superficie recunoscut de instanța de fond este în fapt recursul prin care se contestă chiar dreptul de superficie.
În condițiile în care instanța ar fi respins capătul de cerere având ca obiect constituirea dreptului de superficie, acest drept nu ar fi fost în patrimoniul antecesorilor reclamantei și astfel și capetele de cerere având ca și obiect succesiunea ar fi trebuit respinse.
Având în vedere cele de mai sus, consider că soluția în prezentului recurs ar fi fost aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței atacate și respingere a cererii de chemare în judecată.
J. ecător:
P. M. B.
Red./T.Red. P.M.B.
_
| ← Decizia civilă nr. 84/2013. Succesiune | Încheierea civilă nr. 12/2013. succesiune → |
|---|
