Decizia civilă nr. 4562/2013. Ordonanta presedintiala

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.4562

Ședința publică din_ Instanța este constituită din:

Președinte: P. R. M., judecător

Grefier: O. Ana

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta SC U. E.

Z. SA, cu sediul în Z. str. V. M., nr.2, jud. Sălaj în contradictoriu cu pârâta

S.C E-SA E. N. B., str.Klapka, nr.11, cod 1122, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei- avocat Jeler Alexandru, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, procedura este legal îndeplinită, iar părțile litigante au solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile art.411 alin.1, pct. 2 Noul Cod procedură civilă.

De asemenea se învederează instanței faptul că s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de către pârâtă.

Instanța se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentatul reclamantei, care arată nu solicită termen pentru studiu.

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei solicită să fie respinsă excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu există identitate de obiect, fiind vorba de o cerere nouă .

Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții în cauză, instanța acordă cuvântul asupra cererii de ordonanță președințială.

Reprezentantul reclamantei- avocat Jeler Alexandru, susține cererea de ordonanță președințială așa cum a fost formulată în scris, solicitând a se dispune obligarea pârâtei să permită furnizarea agentului termic către consumatorii finali, în sensul obligării acesteia să deschidă și să permită utilizarea tronsonului din rețeaua primară de transport energie termică aflată în patrimoniul acesteia, în lungime de 9857 m din întreaga rețea de termoficare care are 15956 m ( diferența de 6099 m fiind proprietatea publică a Municipiului Z. ), din momentul în care sunt întrunite condițiile legale pentru furnizarea agentului termic ( începând cu data de 15 octombrie 2013, sau dacă se înregistrează trei zile consecutiv temperaturi nocturne mai mici de zece grade Celsius ) până la finele sezonului rece 2013-2014.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată de

reclamanta SC U.

E.

Z. SA în

contradictoriu cu pârâta S.C E-S.

A. E.

N.

B.

se solicită pe

cale de ordonanță președințială să fie obligată pârâta să permită furnizarea agentului termic către consumatorii finali, în sensul obligării acesteia să deschidă și să permită utilizarea tronsonului din rețeaua primară de transport energie termică aflată în patrimoniul acesteia, în lungime de 9857 m până la finele sezonului rece 2013-2014.

În considerentele cererii se menționează că sunt în imposibilitatea livrării agentului termic către beneficiari datorită închiderii rețelei primare de termoficare de pârâtă, cu toate că, în conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b din Contractul nr. 48062/_ de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, activitățile de transport, distribuție și furnizare din Municipiul Z., Municipiul Z. avea dreptul a achiziționa acest tronson contra unei compensații, care de altfel, a fost manifestată de către această instituție încă pe parcursul anului 2012 și reiterată în mai multe rânduri în acest an.

În fapt, pârâta nu are interesul de a rezolva această problemă în favoarea tuturor părților implicate, având o pârghie cu care încearcă să constrângă autoritățile publice locale, atitudinea pârâtei semănând a represalii, care, se răsfrâng direct și nemeritate asupra beneficiarilor serviciului.

Prezenta cerere îndeplinește toate condițiile de admisibilitate - respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

Urgența este justificată de faptul că o parte dintre beneficiarii acestui sistem de încălzire sunt persoane cu venituri mici cărora le-a fost imposibilă, datorită acestui aspect, trecerea la un sistem individual de încălzire și cărora le este pusă în pericol sănătatea, fiind imposibilă asigurarea, prin lipsa serviciului centralizat de termoficare, unor condiții decente și a unui climat optim de viață . Consumatorii care au rămas racordați la sistemul de termoficare centralizat nu și-au putut permite nici măcar acele minime investiții ce se impuneau pentru a-și instala convectoarele pe care autoritățile publice locale le-au acordat în sezonul rece precedent ca ajutoare de urgență pentru aproximativ 250 beneficiari.

Ceilalți beneficiari ai sistemului centralizat de termoficare sunt instituțiile de învățământ unde învață un număr de aproximativ 14.000 de copii, în sistemul școlar și preșcolar, pentru care este imposibilă găsirea unei soluții în scopul asigurării prin lat sistem a agentului termic.

Vremelnicia este evidentă - măsura solicitată urmând a fi dispusă numai pentru perioada_ - finele sezonului rece 2013-2014.

În cauză se depune o întâmpinare și de către pârâtă care invocă pe cale de excepție existența autorității de lucru judecat.

Se menționează că reclamantul a mai formulat o cerere cu același obiect în dosarul_ iar împrejurările de fapt nu s-au modificat între timp.

De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului fiind delegatul activității de furnizare, distribuție și transport a energiei termice în Municipiul Z. .

Nici pe fond cererea nu este îndreptățită întrucât urgența invocată de reclamant este una creată artificial, în mod premeditat .

Reclamanta solicită dreptul de a utiliza rețeaua primară care se află în proprietatea sa, în să atâta vreme cât dreptul de proprietate nu este desființat nu se

poate dispune nici măcar provizoriu măsura utilizării acestui bun de către reclamantă întrucât aceasta ar echivala cu judecata asupra fondului cauzei.

Nu există nici un temei juridic pentru a forța o societate să dea spre utilizare către stat un bun proprietate privată, cumpărat în mod legal, aceasta putând echivala chiar cu naționalizarea acestui bun, și asta indiferent dacă măsura are loc definitiv, sau temporar până la stabilirea faptului că acest bun are de fapt alt regim juridic decât prevede la ora actuală contractul, cu atât mai mult cu cât lega și contractul prevede clar că preluarea rețelei poate avea loc prin plata unei compensații juste, iar această compensație nu se referă la chirie, ci la cumpărare.

În concluzie, consideră că nu se justifică admiterea cererii pe procedura ordonanței președințiale întrucât urgența invocată de reclamantă este una creată artificial, în mod premeditat, scopul tergiversării negocierilor, de către reclamantă, fiind obținerea dreptului de folosință a rețelei prin intermediul instanței și nu este îndeplinită, nici condiția de neprejudecare a fondului.

Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat - invocată de către pârâtă - instanța o va respinge având în vedere că nu se poate reține faptul că obiectul este același, iar pe de altă parte conform art. 1001 Cod procedură civilă, ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o alta - numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o. Ordonanțele la care se face trimitere de către pârâtă, au fost formulate la începutul acestui an și vizau situații aplicabile doar pentru acea perioadă.

Excepția lipsei calității procesuale active nu poate fi reținută reclamanta fiind parte alături de Municipiul Z. la contractul 22391 al cărui obiect este tocmai furnizarea energiei termice. De altfel această unitate este singura producătoare de energie termică din localitate.

În ce privește fondul cauzei - instanța reține următoarele:

Reclamanta este titulara contractului de delegare a serviciului public de furnizare a energiei termice din Municipiul Z. conform contractului 4930/_

.

Între părți există o situație litigioasă iar reclamanta invocă faptul că nu poate furniza energie termică datorită faptului că pârâta a închis rețeaua primară de termoficare.

Conform prevederilor art. 996 Cod procedură civilă alin. 1 instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cerința urgenței este justificată prin aceea că temperatura a scăzut încă din luna septembrie iar pentru beneficiarii acestor servicii frigul este un pericol real care duce la perturbarea activității.

Este adevărat că această cerință este îndeplinită mai ales că beneficiari ai acestor servicii sunt unitățile de învățământ preșcolar și școlar dar și persoane cu venituri modeste care nu dispun de surse financiare care să le permită înlocuirea actualului sistem de încălzire .

Și caracterul provizoriu al măsurii este justificat măsura urmând a fi dispusă doar până la finele sezonului rece 2014.

În schimb, în ce privește neprejudecarea fondului instanța reține că prin luarea unei astfel de măsuri s-ar prejudeca fondul întrucât această măsură ar avea ca efect lipsa proprietarului bunului de atributul de folosință.

Ori, pentru admiterea cererii de ordonanță președințială este necesar îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor.

În cauză aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța urmând a respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC U. E. Z. SA în contradictoriu cu pârâta SC E-SA E. N. B. privind emiterea unei ordonanțe președințiale .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâta SC E-S.

A. E. N. B. .

Respinge ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC U. E. Z. SA cu sediul în Z. str. V. M., nr.2, jud. Sălaj în contradictoriu cu pârâta S.C E-SA E. N. B., str.Klapka, nr.11, cod 1122 privind obligația de face.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .

Președinte, Grefier,

P. R. M. O. Ana

Red.PRM/_

Dact.OA/_ Ex.4/com. 2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4562/2013. Ordonanta presedintiala