Decizia civilă nr. 4580/2013. Partaj judiciar

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ /a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 4580/R/2013

Ședința publică din 28 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:A. C. JUDECĂTOR: A. A. C.

JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul B. I., precum și recursul declarat de pârâta B. E. împotriva deciziei civile nr. 342 din 24 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr._ /a 1 al T. ului Cluj, privind și pe intimatul H. A., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâții recurenți B. I. și B. E., asistați de avocat Ciupe Gavril, care depune împuternicire avocațială la dosar, reclamantul intimat H. A., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurenților depune la dosar un proces verbal de închidere a medierii din data de 21 noiembrie 2013, din care rezultă că medierea a eșuat. Totodată, depune la dosar acțiunea de partaj ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Turda, la care a anexat contractul de vânzare cumpărare și un contract de donație și solicită suspendarea prezentei cauze în temeiul art.

244 pct. 1 C.proc. civ. până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Turda.

Reclamantul intimat H. A. solicită respingerea cererii de suspendare.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că obiectul prezentului dosar este tocmai sistarea stării de indiviziune.

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității celor 2 cereri de recurs raportat la faptul că acestea nu cuprind motivele de nelegalitate a deciziei contestate.

Reprezentantul pârâților recurenți solicită respingerea excepției invocate, arătând că imobilul este bunul propriu al pârâtei recurente B. E.

, dobândit prin moștenire, în timp ce datoria este proprie pârâtului B. I. .

Reclamantul intimat solicită constatarea nulității recursului, arătând că dorește doar restituirea sumei pe care a împrumutat-o pârâților recurenți.

C U R T E A

  1. Prin încheierea civilă fn din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, a fost încuviințată vânzarea de către executorul judecătoresc Pintea I. B. a imobilului situat din punct de vedere administrativ în municipiul C. T., str. A. M., nr. 52, jud. Cluj, înscris în C.F. 5634 C. T., cu nr. top 205-206/12/1 cu destinația de " casa familiala"; curte și grădină în suprafață de 426 mp.

    Pentru a dispune în acest sens, judecătoria a avut în vedere că nici unul dintre coproprietarii imobilului situat în municipiul C. T., str. A.

    M., nr. 52, jud. Cluj, înscris în C.F. 5634 C. T., cu nr. top 205- 206/12/1 cu destinația de "casă familială"; curte și grădină în suprafață de 426 mp nu dorește atribuirea imobilului și nu și-a manifestat intenția de a achita sulta și nici nu pot conveni asupra vânzării prin învoială, precum și față de concluziile raportului de expertiză din cuprinsul căruia rezultă ca imobilul supus partajului nu este partajabil în natură. Instanța a constatat că ne aflăm în ipoteza trasată de prevederile art. 673 indice 11 alin. 1 Cod procedură civilă, care dispune că, în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună

    învoială, ori de către executorul judecătoresc,

    Pentru considerentele anterior expuse, instanța a dispus vânzarea imobilului identificat mai sus prin executor judecătoresc, sens în care a dispus ca vânzarea să fie realizată de către executorul judecătoresc care a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 84/2007 - respectiv Pintea I. B., reținându-se că valoarea de circulație a imobilului, stabilită în raportul expertiză - specialitatea evaluarea proprietății imobiliare este de 388.000 lei.

  2. Prin decizia civilă nr. 342 din 28 iunie 2013 a T. ului Cluj, apelul apelanților a fost respins ca nefondat.

    Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:

    Prin Ordonanța civilă nr. 1665/2007 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul civil nr._, a fost admisă cererea formulată de creditorul H.

    A. împotriva debitorului B. I. suma de 2000 lei, echivalentul a 4500 Euro plus dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu data de 1 martie 2007 și până la plata efectivă a creanței în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a ordonanței. Hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, astfel că, creditorul a solicitat punerea în executare, sens în care s-a format dosarul execuțional nr.84/2007 al BEJ Pintea B. I. .

    Întrucât imobilul înscris în CF C. T. nr. 5634, nr. top 205- 206/12/1 cu destinația de casă familială, curte și grădină în suprafață de

    426 mp, prin sentința civilă nr. 3276/2010 pronunțată în dosarul civil nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de H. A. în contradictoriu cu pârâții B. I., B. E., Suciu D., B. A., Cordos

    D., ultimii trei pârâți fiind obligați să încheie cu soții B. contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul înscris în CF C. T.

    , nr. 5634, nr. top 205-206/12/1 constând din casă familială, curte și grădină în suprafață de 426 mp, în caz de refuz sentința urmând să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.

    După rămânerea irevocabilă a sentinței și înscrierea în CF a dreptului de proprietate, creditorul a solicitat partajarea bunului prin atribuirea în favoarea pârâtului B. I., fără plata vreunei sulte în favoarea pârâtei B. E.

    . Prin Încheierea din_ pronunțată în dosarul civil nr._ s-a admis în principiu cererea de partaj formulată de reclamantul creditor H.

    A., s-a constatat că cei doi soți au dobândit cu o contribuție egală de ½ parte imobilul, anterior menționat. Deoarece nici unul dintre pârâți nu a solicitat atribuirea imobilului în natură, nici unul nu și-a manifestat

    disponibilitatea de a achita sultă celuilalt și de imposibilitatea de partajare comodă în natură a imobilului, în conformitate cu dispozițiile art. 673 indice

    11 alin. 1 Cod de procedură civilă s-a dispus vânzarea imobilului prin executorul judecătoresc.

    Cu privire la motivul de apel potrivit căruia prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului acesta a fost apreciat ca fiind neîntemeiat. Decizia de obligarea a pârâtului B. I. de a plăti reclamantului suma de 4500 Euro plus dobânda legală a fost dispusă printr-o hotărâre irevocabilă, care nu mai poate fi repusă în discuție în acest cadrul procesual, respectiv apel împotriva vânzării la licitație a imobilului. O.G nr.5/2000 prevede posibilitatea invocării unor aspecte de fond în cadrul contestației la executare, dacă împotriva ordonanței civile nu s-a formulat acțiune în anulare, dar nu în prezentul cadru procesual. Potrivit art. 10 din OG nr.5/2001 Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă. Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.

    Faptul că reclamantul datorează la rândul său pârâtului o sumă de bani reprezentând lucrări de construcții, solicitând compensarea, nu a putut fi de asemenea analizat în acest cadru procesual, însă există căi procedurale prin care pârâții pot invoca acest aspect.

    Cu privire la cota de contribuție celor doi soți la dobândirea imobilului în litigiu, există posibilitatea unei asemenea contestării doar odată cu fondul procesului, potrivit dispozițiilor art.673 8Cod de procedură civilă, ori în prezenta cale nu poate fi contestat fondul cauzei.

    Scoaterea la vânzare la licitație publică prin executorul judecătoresc s- a dispus în conformitate cu dispozițiile art.67311alin. 1 Cod de procedură civilă ca o etapă finală a procesului de partaj așa cum prevăd dispozițiile legale în materie. Faptul că B. E. nu s-a împrumutat, nu are nici o relevanță întrucât va fi afectată de executare doar suma obținută pentru cota deținută de debitorul B. I., fără prejudicierea soției B. E. .

    În fine, dispozițiile codului de procedură civilă nu prevăd o limită minimă a creanței sub care nu se poate solicita executarea silită a unui imobil. Nu există nici norme de drept comunitar și nici o practică CEDO în acest sens, contrar susținerilor apelanților care de altfel nu au făcut decât afirmații generale.

    Posibilitatea creditorului de a plăti creanța în rate din pensia obținută poate fi analizată ulterior, într-un alt cadru procesual, acest motiv fiind străin de încheierea atacată.

  3. Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs pârâții.

În motivarea recursului lor, aceștia au arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea legii, pentru că, din probele administrate, rezultă că doar pârâtul H. A. a împrumutat de la reclamant suma de 5000 euro, nu și pârâta B. E., iar imobilul a fost dobândit doar de către pârâtă, fiind bunul propriu al acesteia, dobândit cu bani de la părinți ca donație și din moștenire, pârâtul fiind grav bolnav și muncind doar sporadic.

Doar din ură față de pârâtă a pornit reclamantul prezentul proces, deși pârâtul s-a oferit să plătească datoria din pensia de prigonit de regimul comunist.

Martorul care a determinat convingerea instanței referitor la dobândirea în comun a bunului a celor doi soți este cercetat acum pentru mărturie mincinoasă.

Procesul nu este unul echitabil, pârâta fiind discriminată.

Analizând recursul formulat, curtea constată că motivele invocate nu sunt de nelegalitate, întrucât, deși se susține greșita aplicare a legii de drept substanțial, deci subzistența motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., în realitate, ceea ce se solicită instanței de recurs este să reaprecieze probele privind modalitatea de dobândire a imobilului, nefiind formulate critici punctuale privind încheierea de scoatere a bunului la vânzare prin executor judecătoresc.

Raportat la această împrejurare, în temeiul art. 316 raportat la art. 298 și 137 alin. 1 Cod proc.civ., precum și la art. 306 alin. 1 și 3 Cod proc.civ., curtea va constata nulitatea recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele expres prev. de art. 304 Cod proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Constată nule recursurile declarate de pârâții B. I. și B. E. împotriva deciziei civile nr. 342 din 28 iunie 2013 a T. ului Cluj, pronunțată în dosarul nr._ /a1, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

C. A.

A. C.

ANA I.

C. B.

Red. CAA dact. GC 2 ex/_

Jud. apel: O.R. Ghișoiu, A.S. Seleșiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4580/2013. Partaj judiciar