Decizia civilă nr. 69/2013. Partaj judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 69/R/2013
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâta recurentă S. T.
SS și de intervenienta în nume propriu recurentă S. D. R. împotriva Sentinței civile nr. 3155/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații SA I. S., B. R. de
D. B. - S. C., C. SA B., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, avocat C. C., reprezentanta recurentei pârâte, numita Ujvari Gyongy, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care reprezentanta recurentei pârâte depune la dosar chitanțele nr. 519601563/_ și 516701809/_, repreze3ntând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 988 lei și timbru judiciar de 4 lei. De asemenea, depune la dosar un script, prin care învederează faptul că este de acord cu sentința în ceea ce privește atribuirea celor 8.98 mp care au făcut obiectul ieșirii din indiviziune și
formulează obiecțiuni cu privire la valoarea stabilită pe mp.
Se comunică un exemplar din acest script cu reprezentanta recurentei interveniente.
Instanța reține că la termenul anterior s-a discutat asupra căii de atac și referitor la valoarea părții imobilului supus partajării în suprafață de 8,98 mp, este 92045 lei, sub 100.000 lei prevăzută de dispozițiile art.282 indice 1 Cod de procedură civilă, însă nu a fost consemnat în încheiere, motiv pentru care va dispune îndreptarea erorii materiale. Ca urmare, în baza dispozițiilor art.282 indice 1 Cod de procedură civilă tribunalul califică drept recurs calea de atac promovată de pârâtă.
Reprezentanta recurentei interveniente arată că este de acord și confirmă faptul că la termenul anterior s-au discutat aceste aspecte.
Instanța din oficiu invocă și pune în discuție în baza art. 137, art. 303 și
306 C.pr.civ. nulitatea căii de atac promovate de pârâtă dat fiind faptul că aceasta avea obligația să-și motiveze recursul în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Reprezentanta recurentei interveniente arată că este de acord cu excepția invocată.
Reprezentanta recurentei pârâte învederează că la momentul promovării căii de atac a avut angajat apărător, însă acesta nu i-a adus la cunoștință că nu își poate preciza poziția procesuală.
Reprezentantele părților arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei interveniente solicită admiterea recursului său, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii cererii de intervenție și corelativ respingerea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de
judecată.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită respingerea recursului promovat de intervenientă și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Întrebată fiind de către instanță, reprezentanta recurentei pârâte arată că are suma de bani necesară plății sultei.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 3155/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. I. SRL invocată de pârâtă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC T.
S. SRL și CEC Bank SA, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SS R. . S-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC T. S. SRL.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra încăperilor comune
"windfang, WC și SAS";, în suprafață totală de 8,98 mp, din imobilul situat în
C. -N., str. I. nr. 12, jud. C., înscris în CF colectivă nr. 50001 C. și CF individuale nr. 1. în prezent CF nr. 2. -C1-U10), 1. (în prezent CF nr.
2. -C1-U11), 1. C. -N., conform variantei II din raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. TODA M. (f. 63-77), astfel:
S-a dispus atribuirea spațiului comun "windfang, WC și SAS";, în suprafață totală de 8,98 mp, din imobilul situat în C. -N., str. I. nr. 12, jud. C., înscris în CF colectivă nr. 50001 C. și CF individuale nr. 1., nr. 1. și nr. 1. C. -N., în totalitate în favoarea spațiului nr. 73 B, aparținând pârâtei.
A fost obligată să plătească reclamantei suma de 64.472,50 lei (stabilită prin varianta a II a raportului de expertiză întocmit în cauză de exp. Toda M. ) reprezentând cota-parte cuvenită reclamantei din încăperile comune cu privire la care s-a dispus sistarea stării de indiviziune.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată raportat la pretențiile admise pentru fiecare parte.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că intervenienta în interes propriu S. R. -S. este proprietara spațiilor comerciale nr. 73 A din imobilul situat în C. -N., str. I. nr. 12, Bloc B, înscris în CF 2. -C1-U10 C. -N. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 1. ), în suprafață de 74 mp, cu cote părți comune de 1,47/100 și 54/100 și cota teren de 21/1470 și nr. 73 C din imobilul situat în C. -N., str. I. nr. 12, Bloc B, înscris în CF 2. -C1-U11 C. -N. (provenit din conversia de pe hârtie a CF 1. ), cu suprafața utilă de 74 mp, cu părți indivize comune aferente apartamentelor 73A, 73B, 73C, în cota de 1.47/100 și 54/100 compuse din windfang, wc, sas, și cota teren de 21/1470 (f.293-294).
Pârâta este proprietara spațiului comercial nr. 73 B înscris în CF 2. - C1-U4 C. -N., Cf vechi 1., cu suprafață utilă de 40 mp, având părți indivize comune aferente apartamentelor 73A, 73B, 73C în cotă de 16/100 parte compuse din windfang, wc, sas. Astfel, apartamentele 73 A și 73 C proprietatea intervenientei în interes propriu și 73 B proprietatea pârâtei posedă suprafața comună totală de 8,98 mp (f.64 rap. exp. Toda M. ) compusă din windfang, 1 wc și un sas. Același raport de expertiză în specialitatea construcții întocmit de ing. Toda M. (f.64) concluzionează că intervenientei în interes propriu i se cuvine o suprafață de 6,29 mp din suprafața de 8,98 mp, pe care nu o folosește. Prima instanță a reținut în cauză
dificultatea de partajare a celor trei spații comune - windfang, wc și sas - cauzată de suprafața mică și poziționarea acestora în raport cu spațiile comerciale proprietatea intervenientei în interes propriu. Totodată, a mai reținut instanța că obiectul sistării de indiviziune este constituit de spațiul comun compus din cele trei încăperi - windfang, wc și sas, un partaj în natură urmând a lua în discuție doar spațiile comune.
Potrivit art. 673 ind.5 alin.2 C.proc.civ., instanța a facut împărțeala în natură, fiind astfel consacrat principiul sistării stării de indiviziune în natură. Cu toate acestea, la sistarea stării de indiviziune instanța s-a raportat la bunurile de împărțit, bunurile comune. Desigur, în măsura în care părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța a hotărât potrivit învoielii lor, astfel cum prevede art. 673 ind.4 C.proc.civ.. Prin urmare, instanța nu a putut ca, procedând la sistarea stării de indiviziune în natură, să intervină asupra proprietății exclusive a pârâtei SC T. S. SRL, fără acordul acesteia din urmă.
Astfel, constatând că în lipsa acordului pârâtei de a ceda dreptul său de proprietate exclusivă asupra unor suprafețe din imobil, instanța nu își poate însuși variantele de partaj propuse de exp. M. Toda în "Răspunsul la obiecțiuni și completare la raportul de expertiză tehnică"; din iunie 2009 cu completarea din iunie 2011 și în anexa 2 la răspunsul la obiecțiuni din_ completat în iunie 2011, ambele variante de partaj propunând atribuirea unor suprafețe din imobilul proprietatea pârâtei în schimbul atribuirii către aceasta a suprafețelor aflate în coproprietate.
Nu pot fi reținute argumentele prezentate de reclamantă și mai apoi de intrvenienta în interes propriu cu privire la faptul că imobilul nr. 73 C nu deține grup sanitar și că pentru utilizarea sa ca spațiu cu destinație economică este necesară amenajarea grupului sanitar, iar acesta nu ar putea fi amenajat decât în spațiu proprietate privată al pârâtei, învecinat direct cu spațiul imobilului nr. 73 C. Totodată, instanța nu a putut reține nici susținerile referitoare la faptul că spațiul cu destinație de windfang folosit în prezent în mod exclusiv de către pârâtă nu ar putea fi atribuit acesteia din urmă întrucât este vorba despre intrarea în imobil, atât timp cât reclamanta a arătat prin cererea de chemare în judecată faptul că fiecare dintre cele trei imobile (73 A, 73 B și 73 C) au intrare separată.
De asemenea, instanța nu a putut reține nici susținerile reclamantei și ale intervenientei în interes propriu potrivit cărora ar exista un caz de coproprietate forțată perpetuă astfel încât nu este posibil un partaj în natură, în măsura în care instanța ar găsi că propunerile de partaj solicitate de acestea nu pot fi acceptate, atât timp cât părțile au cerut realizarea partajului prin atribuire în situația în care partajul efectiv nu este posibil.
În adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere faptul că pârâta- reclamantă proprietară a imobilului cu nr. 73B a folosit în mod exclusiv spațiile comune, precum și faptul că nicio altă modalitate de partaj din cele propuse de expertul desemnat în cauză (cu excepția variantelor în care parte din suprafețe comune s-ar fi compensat cu suprafețe sin spațiul proprietatea exclusivă a pârâtei) nu prezenta avantaje pentru niciuna dintre părți. Astfel, intrarea în spațiul nr. 73 B proprietatea pârâtei se face din windfang, prin urmare acest spațiu nu poate fi atribuit în întregime intervenientei în interes propriu (în vederea afectării sale ca grup sanitar) căci ar fi afectat grav accesul în imobilul 73 B, iar spațiile cu destinația de wc și sas nu se învecinează cu niciunul din spațiile proprietatea intervenientei, astfel încât și în ipoteza atribuirii acestora către proprietarul spațiilor 73 A și 73 C, nu ar exista o cale de acces directă, ci accesul ar fi condiționat de traversarea spațiului pârâtei. Iar în absența oricărui acord din partea pârâtei de compensare a spațiilor comune cu spații proprietate exclusivă, instanța nu își poate însuși o altă variantă de partaj convenabilă și pentru intervenientă, întrucât ar echivala cu o ingerință în dreptul de proprietate exclusivă al pârâtei consacrat de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența Curții EDO în materie.
Împotriva sentinței civile nr.3155/2012 a declarat recurs intervenienta în nume propriu SS R., solicitând in temeiul art. 304 pct.7 si 9, art. 304 ind1i si art. 312 C.pr.civilă, admiterea recursului si în consecință modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu așa cum a fost aceasta formulată, cu precizările din prezentul recurs, și a respingerii, corelative a acțiunii reconvenționale formulate de parata S. "T. S. " SRL, cu cheltuieli de judecată.
Instanța a apreciat în mod global asupra faptului că obiectul dedus judecații este windfangul, WC-ul si SAS, neînțelegând că poate adopta o hotărâre distinctă cu privire la fiecare dintre acestea. Din acest punct de vedere instanța a considerat că simpla cerere a fiecăreia dintre părțile împrocesuate de atribuire în natura echivalează cu aprecierea că nu ar fi vorba de o coproprietate forțată perpetuă, apreciere esențialmente greșita întrucât o astfel de cerere (pe care, de altfel, nu am solicitat-o vreodată) nu echivalează cu încadrarea în criteriile de coproprietate forțată de la care, nici măcar prin acordul pârtilor (de altfel inexistent) nu se poate face rabat.
Ca urmare, instanța a apreciat greșit că ar trebui să adopte o soluție "unitară" pentru toate cele trei părți indivize comune, în realitate aceasta putând să adopte soluții distincte pentru fiecare dintre acestea. Neexistând un acord al părților în sensul că acestea nu sunt, fiecare în parte, părți indivize comune forțate, această soluție de atribuire în proprietate exclusivă cu plata de sultă este esențialmente greșită, încălcând tocmai disp.art. 673 ind.5 alin 2 din motivarea sentinței.
In situația în care prima instanță ar fi aplicat principiul sus-amintit ar fi fost obligată să analizeze situația juridică pentru fiecare dintre cele trei obiecte deduse judecății, în parte. Acest lucru nu s-a întâmplat, sentința fiind total nemotivată sub acest aspect, motiv de recurs prev. de art.304 pct.7 C. pr. Civila. În ceea ce privește varianta de partaj aleasă, este greșită întrucât doar una din variantele pe care intervenienta le-a solicitat întrunește dispozițiile legale în vigoare. În situația în care se vor analiza distinct fiecare dintre obiectele deduse judecății, apreciază că se poate aprecia ca windfangul nu este parte indiviză comună forțată, însă WC-ul și SAS-ul sunt absolut necesare
funcționării oricărui spațiu comercial, acestea fiind părți indivize comune fără de care avizul sanitar de funcționare nu poate fi obținut. În aceste condiții, recurenta este de acord cu rămânerea în indiviziune forțată a acestor doua părți indivize comune, cu atât mai mult cu cât acestea au fost, din construcție, prevăzute pentru folosința în comun a celor două spații, sunt folosite în comun și în prezent, iar atribuirea acestora oricăreia dintre părțile împrocesuate, fără acordarea unor compensații de spațiu pentru edificarea altora noi de către partea căreia nu i s-a atribuit spațiul în natură, duce automat la imposibilitatea funcționării acestui spațiu conform destinației sale, modificând "în mod păgubitor" destinația economică, în sensul art. 673 ind. 10 C.pr.civilă.
Din coroborarea celor de mai sus, respectiv din faptul ca sistarea indiviziunii în natură asupra celor doua p.i.c, respectiv WC si SAS este imposibilă, precum și din faptul că fără existența acestor anexe un spațiu comercial nu poate funcționa, prima instanța trebuia să aprecieze că acestea sunt părți indivize comune forțate perpetue și că modalitatea de utilizare a acestora (așa cum a fost aceasta gândită prin construcție) trebuie continuată, aceasta fiind modalitatea cea mai puțin păgubitoare pentru ambele părți. În condițiile sus-arătate, apreciază că, doar în ceea ce privește windfangul, varianta solicitată de recurentă, în secundar conform variantei a IV-a din anexa 2 din "Răspunsul la obiecțiuni" din 18 februarie 2010, cu completarea la raportul de expertiză tehnică din iunie 2011, corespunde dispozițiilor legale în materie și anume disp. art. 741 alin. 1 V.C.Civ (în vigoare la data promovării acțiunii), disp. art. 671 alin 2 si art. 676 alin 1 N.C.Civ, precum si disp. art. 673 ind.9 C.pr.civilă și țin cont și de anumite aspecte: lucrările efectuate de către pârâtă la aceste spatii comune, constând în demolarea zidului despărțitor dintre magazin și windfang și închiderea ușii din windfang (care asigura accesul spre spațiul comercial cu nr. 73C) s-au efectuat fără acordul subsemnatei se reface windfangul în poziționarea inițială, consfințind în acest mod principiul ca nimeni nu poate acționa, în disprețul legii (este vorba de Legea 50/1991 privind autorizarea construcțiilor), așa cum a făcut pârâta prin lucrările efectuate fără acordul coproprietarului și fără autorizație. Conform celor arătate de dl. expert "părțile comune ale celor trei spatii comerciale, menționate în CF-uri, se vor atribui fiecărui spațiu în parte, asigurându-se o funcționare independenta", deci sistarea indiviziunii va fi totală. Sub acest aspect, susținerea primei instanțe care a luat in considerare faptul că în prezent fiecare dintre spatiile comerciale are intrare separată, a denaturat cele susținute în acțiunea introductivă în care arăta că - urmare a demersurilor de modificare a windfangului efectuate fără consimțământul recurentei de către pârâtă - s-a ajuns la aceasta situație, considerente care consființește abuzul de drept ca o premisă în obținerea unei variante de partaj dorite, fapt inadmisibil conform dispozițiilor legale în vigoare. Zidurile despărțitoare se vor efectua în interiorul spațiului recurentei, deci nu vor afecta suprafața utilă a pârâtei, deși acest aspect ar fi mai puțin important în considerarea faptului ca în acest mod s-ar reveni la situația de la momentul edificării blocului.
În contrapondere cu aceasta varianta de partaj solicitată, chiar și cu precizările anterioare privind WC-ul și SAS-ul, varianta solicitată de către pârâtă și acceptată de prima instanța, în sensul atribuirii în natură a întregii suprafețe în favoarea acesteia și plata sultei corespunzătoare către recurenta intervenienta, nu este o variantă legală întrucât: nu se impune partajul prin atribuire întrucât nu sunt îndeplinite criteriile art.676 alin.2 N.C.Civ. în sensul că bunul nu este indivizibil și nu este, de asemenea, incomod a fi partajat în
natură; nu sunt îndeplinite nici criteriile art.673 ind.9 C.pr.civilă întrucât nu ar ține cont de natura bunurilor (care se impune cu necesitate oricărui spațiu comercial), nici de faptul că lucrările de "amenajare" efectuate de pârâtă nu au avut acordul recurentei. În situația în care s-ar alege această variantă de partaj s-ar consfinți abuzul de fapt al pârâtei (ocuparea întregului spațiu asupra căruia este doar coproprietară), printr-un abuz de drept (o variantă care nu îndeplinește criteriile legale). Pârâta nu a făcut nicicând dovada disponibilității bănești pentru achitarea eventualei sulte. Nici măcar după pronunțarea hotărârii dovada acestei sulte nu a fost făcută, iar prima instanța nu a stabilit vreun termen pentru aceasta plata deși art.673 ind.10 alin.4 impunea și stabilirea acestuia sau, în caz contrar, atribuirea doar provizorie în favoarea pârâtei a acestui spațiu.
Privitor la sulta stabilită, notarea primei instanțe este greșită și complet nemotivată, doar prin similitudine cu valoarea la care a ajuns și un alt expert. Recurenta apreciază că valoarea sultei trebuia să fie stabilita funcție de expertiza d-lui A. G. întrucât aceasta era ultima efectuată în cauză și, mai mult, ținea cont de toate fluctuațiile pieței imobiliare de-a lungul anilor în care s-a desfășurat acest dosar.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel - calificat de instanță ca fiind recurs, pârâta S. T. SRV S., fără a fi motivat în fapt și în drept (f. 8 dosar T. Specializat C. ).
Prin decizia nr. 334/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C. (f. 27-30), s-a admis excepția necompetenței materiale a
T. ului Specializat C. de soluționare a căilor de atac declarate de intervenienta în interes propriu SS R. și pârâta SC T. S. SRL împotriva sentinței civile nr. 3155 pronunțată la data de 14 februarie 2010 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ și, în consecință s-a declinat competența de soluționare a căilor de atac declarate de intervenienta în interes propriu SS R. și pârâta SC T. S. SRL, în favoarea T. ului C. .
În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul T. ului C. sub nr. de dosar_ .
Prin întâmpinarea formulată de pârâta CEC Bank SA, s-a arătat că lasă la aprecierea instanței recursul intervenientei SS R., deoarece prin sistarea stării de indiviziune nu îi este afectat dreptul de ipotecă și nici
interdicția de înstrăinare și grevare pe care S. C. -N. o are înscrisă asupra spațiului.
La termenul de judecată din 30 ianuarie 2013, instanța ca urmare a calificării corecte a căii de atac promovat de pârâta S. T. S. SRL, a apreciat că este recurs. Constatând astfel că recursul nu a fost motivat în fapt și în drept, tribunalul din oficiu a invocat și a pus în discuție excepția nulității recursului.
Excepția este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
T. ul retine că sentința civilă nr. 3155/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost comunicată recurentei pârâte S.
S. SRL, la data de_ (f. 23 dosar fond), astfel că recursul declarat de aceasta la data de 05 iunie 2012, se încadrează in termenul prevăzut de art.301 C.pr.civ., conform căruia "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel";.
Se constată însă că recurenta nu a depus și motivele de recurs în termenul legal de 15 zile menționat mai sus, motiv pentru care instanța, din
oficiu a invocat la acest termen excepția nulității recursului pentru nemotivarea în termenul legal.
Potrivit dispozițiilor art.303 al.1 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art.306 al.1 C.pr.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat in termenul legal.
Având în vedere cele expuse, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat astfel că, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 306 alin.1 coroborat cu dispozițiile art. 301 și 303 C.pr.civ., urmează să fie admisă excepția invocată și, pe cale de consecință, va constata nulitatea recursului declarat de S. T. S. SRL.
Analizând recursul declarat de intervenienta SS R., instanța reține următoarele:
Cu privire la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art.673 indice 5 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că acest motive este neîntemeiat. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.673 indice 5 Cod de procedură civilă, instanța va face împărțeala în natură, iar în situația în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani. Din releveul construcției reiese că cele trei spații supuse partajului comunică în mod direct cu spațiul situat la numărul 73 B, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert Toda M. acest spațiu nu poate fi folosit de doi proprietari, aspect necontestat de către recurentă. De altfel, expertul a constată că recurenta a efectuat modificări la propriul spațiu situat la nr.73 C, transformând sasul în WC. În prezent cele trei spații supuse partajului sunt folosite doar de proprietara spațiului de la 73 B.
Pentru a putea ca unul dintre spații să poată fi atribuit interveniente, expertul a propus varianta ca în peretele ce desparte spațiul 73 c de spațiul 73 b să se deschidă o ușă de acces, ori o asemenea modificare presupune acordul proprietarului spațiului de la 73 b, acord pe care acesta nu l-a manifestat.
Prin urmare, concluzia care se desprinde din raportul de expertiză este aceea că în lipsa acordului pârâtei de deschidere a unei uși în peretele comun, nu se pot partaja cele trei spații prin atribuire și în favoarea intervenientei . Soluția prevăzută de art.673 indice 5 Cod de procedură civilă stabilește ca regulă partajul în natură, însă de la această regulă se poate deroga atunci când partajul nu este comod în natură sau când, nu sunt îndeplinite anumite condiții, n speță acordul proprietarului spațiului 73b.
În ceea ce privește solicitarea de păstrare în indiviziune forțată asupra WC-ul și SAS-ul, acest motiv este contrar petitelor din cererea de intervenție în care a apreciat că cele două spații sunt partajabile și a solicitat sistarea indiviziunii. Rămânerea în indiviziune a acestora se putea solicita în recurs doar în situația în care se renunța la partajul celor două spații în sensul solicitării de a se lua act la cererea de intervenție .Varianta de partaj aleasă de prima instanță nu poate fi păgubitoare pentru recurentă atâta timp cât acesta nu a folosit spațiile, a construit un WC pentru spațiul de la 73 a, astfel că destinația economică a acesteia nu a fost afectată în vreun fel.
În ceea ce privește lucrările efectuate de către pârâtă la windfang, chiar dacă nu s-au făcut cu autorizație sau cu acordul intervenientei, acestea nu pot fi desființate pur și simplu. Raportat la starea de fapt constatată de expert, intervenienta avea posibilitatea de a completa cererea sa de intervenție cu petit de desființare a acestor lucrări, însă în lipsa unei hotărâri judecătorești sau a
unui proces verbal de desființare al autorității administrative nu se poate dispune cu privire la acesta.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.676 alin.2 NCC, acțiunea fiind demarată la_ . Potrivit dispozițiilor art.223 din Legea nr.71/2011 dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acesta au fost primite. Potrivit art.66 din același act normativ, dispozițiile art.669-686 din Codul civil( cel nou) sunt aplicabile convențiilor de partaj încheiat după intrarea în vigoare a Codului civil. De asemenea dispozițiile art.669-686 cod civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil.
În ceea ce privește valoarea sultei stabilite de către prima instanță, tribunalul apreciază că aceasta este una justă, fiind analizată și prin prisma celorlalte două valori stabilite de experții B. și A., iar pe de altă parte, expertiza A. a stabilit valoare pe mp la spațiu comercial și nu la toaletă sau sas, spații care sunt doar accesorii ale primului, fără ca valoarea lor să fie identică cu a spațiului principal. De altfel, valoarea reținută de prima instanță este peste media valorii stabilită de cei trei experți.
În fine, în ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art.673 ind.10 alin.4 Cod de procedură civilă tribunalul apreciază ă acesta este întemeiat. Potrivit art.673 indice 10, dacă partajul nu se realizează în natură, instanța, la cerere va atribui provizoriu bunul, iar prin încheiere va stabili și un termen de plată.
iatul 4 prevede posibilitatea ca, la cererea unuia dintre coproprietar, pentru motive temeinice, instanța să atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul de plată. În cauză, nu a existat o cerere expresă a pârâtei de atribuire directă și nici nu a făcut dovada la fond a deținerii mijloacelor de plată. În aceste condiții, situația intervenientei este una dezavantajoasă fiind în situația în care dacă pârâta nu se plătește benevol sulta să procedeze la executarea silită.
Întrucât în cauză nu au fost îndeplinite cerințele art.673 indice 10 alin.4 pentru atribuirea definitivă, în mod nelegal prima instanță a procedat în acest fel, astfel că pentru acest motiv se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca prima instanță să facă aplicarea dispozițiilor legale privitoare la atribuirea provizorie.
Raportat a considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 Cod de procedură civilă tribunalul va admite recursul declarat de S. D. R. împotriva Sentinței civile nr. 3155/_, dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va casa în parte cu privire la modul de plată al sultei. În rejudecare, prima instanță cerceta care dintre tezele prevăzute la art..673 indice 10 Cod de procedură civilă este aplicabil și va proceda în consecință.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intervenientă urmează a se pronunța prima instanță prin hotărârea ce o va pronunța.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității recursului.
Constată nulitatea recursului declarat de S. T. S. SRL.
Admite recursul declarat de S. D. R. împotriva Sentinței civile nr. 3155/_, dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o casează în parte cu privire la modul de plată al sultei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, E. L. |
Grefier, G. -C. Ț. |
Red.dact.S.S./C.Ț.
3 ex/_
Jusd.fond.R. -M. V.
| ← Decizia civilă nr. 481/2013. Partaj judiciar | Decizia civilă nr. 1271/2013. Partaj judiciar → |
|---|
