Decizia civilă nr. 50/2013. Partaj judiciar

Comentarii

0

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr.50/A

Ședința publică din 11 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.

J. ecător D. T.

G. ier A. Sas

Pe rol este soluționarea apelurilor formulate de pârâtul-reclamant V. I.

, cu dom. în S. de Sus, nr. 553, jud. M. și de intervenientul V. D., dom. în S. de Sus, nr. 526, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 182/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.

Se constată că dezbaterea apelurilor a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art.298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.

T.

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ s-a respins ca lipsită de obiect excepția prescripției extinctive, invocată de reclamanta-pârâtă A. V. și s-a admis cererea în constatare și, în parte, cererea de partaj, introduse de reclamanta- pârâtă A. V., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant V. I., și cu intervenientul forțat V. D. .

S-a admis cererea de chemare în judecată a altor persoane introdusă de pârâtul - reclamant V. I., în contradictoriu cu intervenientul V. D. .

S-a admis în parte cererea reconvențională a pârâtului-reclamant V. I., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. V. .

S-a constatat că reclamanta-pârâtă A. V. și pârâtul-reclamant V.

I. au dobândit în timpul căsătoriei un drept de superficie, compus din: dreptul de proprietate asupra construcției în valoare de 80.000,oo lei, situată în

localitatea S. de Sus, nr. 553, județul M., astfel cum a fost identificată și descrisă în Raportul de expertiză întocmit și completat de expert Țapu M. Liviu; și dreptul de folosință asupra terenului aparținând intervenientului V. D.

, pe care s-a efectuat construcția, în suprafață de 112 mp, identificată ca parte din suprafața de 906 mp înscrisă în CF 1078 sub numărul topografic 523, conform Raportului de expertiză întocmit și completat de expert P. oviciu C. Gheorghe.

S-a sistat starea de codevălmășie asupra bunurilor mobile și a construcției identificate conform dispozitivului sentinței și s-a stabilit că reclamanta-pârâtă A. V. și pârâtul-reclamant V. I. au dreptul la cote de câte ½ parte din imobilul construcție.

S-a atribuit în natură pârâtului-reclamant V. I. construcția în valoare de 80.000,oo lei, situată în S. de Sus, nr. 553, județul M. și s-a constatat dreptul de folosință al acestuia asupra terenului pe care s-a edificat construcția. A fost obligat pârâtul-reclamant V. I. să compenseze pe reclamanta-

pârâtă A. V. prin plata sumei de 40.000,oo lei.

S-a luat act de învoiala dintre reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant cu privire la împărțirea bunurilor comune mobile și s-a consfințit această învoială, cu conținutul redat prin dispozitivul sentinței apelate.

S-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și s-a respins cererea cu acest obiect a pârâtului - reclamant V. I. pentru diferența necompensată si a intervenientului forțat V. D. .

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârât, solicitând a se dispune partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu acesta, în cote de ½ parte pentru fiecare, indicând bunurile mobile enumerate în acțiune, precum și bunul imobil "casă cu demisol, parter și mansardă";, construită de cei doi soți pe terenul fostului soț al reclamantei. S-au arătat și bunurile proprii primite ca zestre de la părinți, de către fiecare parte. S-a solicitat ca atribuirea să se facă în natură către pârât în ce privește imobilul și către reclamantă a bunurilor mobile, completat cu sulta corespunzătoare pentru echivalarea valorică a lotului acesteia din urmă.

Pârâtul prin întâmpinare a recunoscut că în timpul căsătoriei a dobândit împreună cu reclamanta, prin construire, imobilul suspus partajului, însă acesta a fost edificat pe terenul aparținând tatălui său, V. D., astfel încât se impune ca reclamanta, dacă invocă un drept de proprietate asupra construcției, să-și precizeze cererea în sensul dacă înțelege să introducă în judecată pe proprietarul terenului, date fiind disp.art. 492 C.civ., potrivit cărora obligația de despăgubire aferentă dreptului de creanță recunoscut constructorului, dacă va fi cazul, îi incumbă acestuia, iar nu pârâtului.

Prin reconvențională pârâtul a solicitat a se constata că sunt bunuri proprii ale pârâtului materialele deconstrucție încorporate în imobilul construit (14.000 cărămizi - din care 13.000 confecționate de părinții săi și 1500 rezultate din demolarea unei case vechi; contravaloarea a 2500 blocuri ceramice achiziționate cu prețul obtinut vanzand o mașină hidraulică de confecționat dopuri de plastic, achiziționată anterior anului 1990 și vândută

după încheierea căsătoriei; 16 mc rășinoase și 1 mc cherestea, folosite la construcția casei; 5 mc corni ce i-au fost donați de numitul V. Petru, precum și cazanul de baie ce i-a fost donat de firma la care a lucrat; a se constata că are o creanță reprezentând jumătate din ratele plătite pentru achitarea mașinii de spălat. S-a arătat că pârâta nu a contribuit cu banii primiți ca zestre la construirea casei, iar în această perioadă nu a realizat venituri.

În temeiul art. 57 C.pr.civ., s-a solicitat de catre pârâtul V. I., introducerea în judecată a proprietarului terenului pe care s-a edificat imobilul supus partajului, intervenientul în interes propriu V. D., tatăl pârâtului, în contradictoriu cu care urmează a se lămuri existența unui drept de proprietate asupra construcției în litigiu raportat la disp.art. 492 C.civ.

Pârâtul a depus note de ședință prin care a arătat că a contribuit la construirea casei în cotă de 4/5 părți, estimând valoarea construcției la

80.000.000 lei vechi.

Intervenientul fortat a depus întâmpinare, solicitând admiterea cererii reconvenționale, întrucât casa a fost edificată de către foștii soți, însă cu contribuția "aproape totală"; a fiului său, pârâtul, intervenientul arătând și că a fost de acord să fie construită casa pe terenul său.

La termenul din_, reclamanta-pârâtă a învederat instanței că apreciază că a avut o contribuție de 60% în ce privește construcția, reprezentând ajutorul dat la construire de către rudele sale, contribuție ce este contestată de pârâtul-reclamant.

Părțile, la termenul din_, au încheiat tranzacție în ce privește bunurile mobile, arătând că nu solicită o hotărâre parțială, iar ulterior reclamanta a precizat la termenul din_ că s-a cerut a se constata dreptul de superficie cu privire la aceeași casă și terenul pe care a fost edificată.

Examinând cererea, instanța de fond a reținut că litigiul este guvernat de normele din Codul Civil de la 1864. În ce privește partajul bunurilor mobile, instanța a luat act de tranzacția intervenită între părți și depusă la dosarul cauzei, retinand intrunite conditiile art. 1704 si urm. din Codul civil de la 1864.

Cu privire la cererea de partaj având ca obiect imobilul situat în S. de Sus, nr. 553, județul M., s-a analizat cu prioritate, cererea reclamantei de a se constata că, în timpul căsătoriei, împreună cu fostul soț, pârâtul V. I., a dobândit un drept de superficie, compus din dreptul de proprietate asupra construcției cu datele de identificare menționate și dreptul de folosință asupra terenului aferent, cuprinzând suprafața asupra căreia a fost edificată construcția, astfel cum a fost identificată de expertul cauzei - dl. ing. P. oviciu

C. Gheorghe, teren aparținând tatălui pârâtului, intervenientul în interes propriu, V. D., cererea reclamantei cu acest obiect fiind depusă la termenul din_ (f.84, vol.II) și precizată în sensul reținut, la termenul din_ (f.128-129, vol.II).

Față de această cerere s-a reținut că pârâtul a recunoscut împrejurarea că, împreună cu reclamanta, în timpul căsătoriei, a edificat casa supusă partajului (f.17-20,vol.I), descriind etapele în care s-a realizat construirea și subliniind că tatăl său, V. D., este proprietar al terenului pe care s-a edificat

imobilul, acest teren fiind înscris în CFnr.1078 S. de Sus, nr. top. 523 și având suprafața înscrisă în această carte funciară, cea de 216 mp, din care suprafața de 112 mp reprezintă amprenta la sol a construcțiilor.

A invocat pârâtul dispozițiile art. 492 C.civ., solicitând a se pune în vedere reclamantei posibilitatea de a chema în judecată pe proprietarul terenului, față de care ar putea invoca dreptul de creanță izvorât din faptul construirii pe terenul acestuia. În continuare, acest pârât a susținut că, împreună cu reclamanta "a dobândit în proprietate cu titlu de drept construire imobilul casă de locuit, edificată pe terenul proprietatea tatălui V. D. ";. În ce privește contribuția sa la edificarea acestui imobil, a pretins pârâtul că a avut o contribuție exclusivă, reprezentând valoarea materialelor încorporate în construcție, astfel încât contribuția sa este de 4/5 din valoarea construcției supuse partajului.

S-a mai reținut că în aplicarea prevederilor art. 492 și art. 494 C.civ., intervenientul are calitate de proprietar al terenului pe care s-a edificat casa, fiind fiul proprietarului tabular al terenului identificat prin expertiza topografică efectuata de către expert P. oviciu C. Gheorghe, în CF nr. 1078

S. de Sus, nr.top. 523, conform încheierii CF nr. 923/1919, astfel cum rezultă din extrasul și actele de stare civilă (f.33 și f.39-40,vol.I). Terenul a fost delimitat de punctele 1-2-3-4-5-6-7-1 și redat în schița grafică anexă la raport (f.165-168, vol.II). Prin completarea depusă de expert, s-a delimitat suprafața ocupată de construcție, aceea de 112 mp.

Prima instanță de fond a constatat că intervenientul nu a invocat accesiunea imobiliară cu privire la construcția edificată în timpul căsătoriei de reclamantă, împreună cu pârâtul, dimpotrivă a recunoscut că a fost de acord ca aceștia să construiască pe terenul său casa ce figurează la numărul administrativ 553, instanța reținând și ca nu a solicitat o indemnizație pentru folosința terenului. Prin urmare, s-a reținut că, prin acordul dat de către intervenient, în patrimoniul foștilor soți s-a născut un drept de superficie, compus din dreptul de proprietate asupra construcției edificate și dreptul de folosință asupra terenului pe suprafața căruia s-a ridicat imobilul.

În ce privește cererea în partaj, instanța a observat că reclamanta, prin cererea introductivă, a pretins că părțile au avut contribuții egale la edificarea construcției, pentru ca după administrarea interogatoriilor (f.81-86, vol.I), aceasta să susțină o contribuție de 60% din partea sa (f.87), iar cu prilejul cuvântului pe fond, să afirme o contribuție de 50%, pârâtul afirmând la interogatoriul administrat în aceeași ședință publică, în sensul că nu poate preciza contribuția fiecărei părți, dar contestă contribuția afirmată de reclamantă și a apreciat că părțile nu au contribuit în mod egal la dobândirea casei supuse partajului.

În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a susținut că a avut o contribuție mai mare decât a pârâtei, în valoarea construcției fiind încorporate valoarea unor materiale de construcție cu privire la care, prin reconvențională, a solicitat să se constate că au natura de bunuri proprii. Pentru termenul din_, a

indicat pârâtul-reclamant cota de 4/5 ce apreciază a reprezenta contribuția sa la edificarea casei (f.24,vol.I).

Prima instanță a analizat depozițiile martorilor, a reținut că pârâtul- reclamant a depus înscrisuri ce tind să facă dovada părții sale de contribuție exclusivă la dobândirea imobilului și astfel superioară față de ce a reclamantei- pârâte, dar casa supusă partajului a fost construită în anii 1998-1999, astfel încât sumele menționate nu au fost destinate construirii acesteia, așa cum rezultă din memoriul tehnic depus la dosarul cauzei dar și din declarațiile martorilor și din interogatoriul luat pârâtului casa fiind construită mult înainte.

În ce privește caracterul de bun comun al întregii case supuse partajului, după excluderea finisajelor efectuate la demisol, acesta este neîndoielnic, fiind prezumat de lege și recunoscut de către toate părțile.

S-a analizat dacă bunurile indicate de către pârâtul-reclamant în cuprinsul cererii sale reconvenționale sau valoarea acestora, reprezintă bunuri proprii ale acestuia. Modul de dobândire indicat pentru aceste bunuri este după cum urmează: înzestrarea, cu privire la cele 14.000 cărămizi, din care circa

13.000 s-a susținut că au fost confecționate de părinții pârâtului, iar 1500 au rezultat din demolarea casei, același mod fiind indicat și pentru juninca din a cărei vânzare s-au cumpărat 200 coli internit; donația, pentru cei 5 mc corni, făcută pârâtului de un terț (V. Petru); cumpărarea, pentru cele 2500 blocuri ceramice, cu banii încasați pe un bun achiziționat de pârât anterior încheierii căsătoriei și pentru cei 16 mc rășinoase, bunuri dobândite anterior aceleiași date.

Instanța a reținut că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada în condițiile art. 1191 C.civ., cu privire la caracterul propriu al bunurilor analizate, bunurile dobândite prin înzestrarea soților cu prilejul încheierii căsătoriei sunt bunuri comune, chiar dacă înzestrarea s-a făcut de către părinții unuia dintre soți, exceptând cazul în care s-a făcut ulterior încheierii căsătoriei, iar nu cu scopul de a se pune bazele unui patrimoniu comun, necesar soților, astfel cum a fost în prezenta cauză.

În ce privește gradul de contribuție al fiecărei părți, instanța a reținut că la construcția casei au participat reclamanta, pârâtul și părinții acestora, precum și un frate al reclamantei, fiecare îndeplinind diferite activități specifice și necesare. Pentru achiziționarea materialelor de construcție, altele decât cărămida făcută în regie proprie de către părinții pârâtului, cu același scop de a pune bazele unui patrimoniu comun al soților, s-au folosit bani obținuți din vânzarea unor bunuri cu care foștii soți au fost înzestrați de către părinții lor, regimul juridic al acestor bunuri fiind anterior stabilit.

Raportat la prevederile art. 30 din Codul familiei, instanța a reținut că nici reclamanta și nici pârâtul nu au putut demonstra, cuantificabil, o contribuție superioară a unuia față de a celuilalt, astfel încât a apreciat o contribuție egală a soților la dobândirea casei supuse partajului.

În ce privește dreptul de creanță afirmat de intervenientul forțat V. D., tatăl pârâtului-reclamant, instanța a reținut că are ca obiect, astfel cum a susținut acesta prin întâmpinarea formulată în cauză (f.96,vol.I), valoarea

muncii prestate de acesta la construirea casei în litigiu, al cărei echivalent bănesc s-a afirmat a fi cota de 1/10 din valoarea acesteia.

Deși prin întâmpinare s-a susținut de către intervenient că este îndreptățit la cota-parte indicată din valoarea imobilului, prin notele de ședință depuse pentru termenul din_ (f.159-160,vol.II), prin apărător, acesta a indicat ca și temei de drept, al unei cereri ce nu a fost formulată, principiul restituirii îmbogățirii fără justă cauză, învederând că dreptul afirmat conține contravaloarea vechii case, care a fost demolată și încorporată în imobilul supus partajului.

Instanța a reținut că intervenientul a fost chemat în judecată de către pârâtul-reclamant, pe calea unei cereri incidentale, întemeiată pe disp. art. 57 C.pr.civ., astfel încât terțul chemat in judecata, in calitatea sa de intervenient in interes propriu, avea posibilitatea fie să invoce accesiunea imobiliară cu privire la imobilul în litigiu, cel putin pe cale de excepție, fie să solicite constatarea dreptului de creanta afirmat și realizarea acestuia.

Însă intervenientul, în mod expres, a arătat că nu invocă accesiunea imobiliară, învederând că a existat acordul său cu privire la construirea casei, de catre reclamantă si pârât, pe terenul său, fără să fi formulat cereri incidentale în prezenta cauză, introducerea sa în judecată făcându-se pe calea arătată, astfel încât, deși instanța a solicitat, în mod repetat, a se preciza

"apărările"; invocate în cuprinsul întâmpinării, la data dezbaterii cauzei, afirmațiile intervenientului au rămas la această formă a apărărilor, cu consecința că instanța nu are a soluționa pe fond o veritabilă cerere de intervenție, asa cum in mod eronat s-au pus concluzii de catre toate partile, hotărârea ce se va pronunța, fiind totuși opozabilă intervenientului chemat in judecata ca persoana ce ar putea pretinde acelasi drept ca si partile initiale.

Pentru aceste motive s-a respins ca lipsita de obiect si exceptia prescritiei extinctive invocate de reclamanta, prin aparator, cu prilejul dezbaterii pe fond a cauzei, acesta fiind unicul moment procesual cand intervenientul in interes propriu a solicitat, verbal, constatarea dreptului de creanta, cerere ce a fost privita ca inadmisibila, instanta apreciind ca s-au acordat suficiente termene intervenientului pentru a-si formula pretentiile in forma si la momentele procesuale prevazute de lege.

S-a impus a se lamuri imprejurarea privind calitatea terțului introdus în judecată pe calea intervenției deschise de art. 57 și urm. C.pr.civ., aceea de intervenient în interes propriu, care este o calitate prevăzută de lege pentru cel astfel chemat, iar nu una dobândită prin efectul art. 49 al.2 C.pr.civ., când intervenția terțului în proces se face din inițiativa sa, prin intermediul unei cereri a cărei natură este cea a unei veritabile cereri de chemare în judecată, formulată față de ambele părți originare.

Prin urmare, lipsind o astfel de cerere a intervenientului, excepția prescripției extinctive ridicate de reclamantă, prin apărător, față de momentul procesual când s-a solicitat verbal de către intervenient constatarea creanței sale de 1/10 din valoarea imobilului supus împărțelii, este lipsită de obiect.

Cu privire la imobilul asupra căruia s-a reținut dreptul de superficie al reclamantei-pârâte și al pârâtului-reclamant, casa situată în S. de Sus, nr. 553, instanța a reținut că acesta a fost construit pe terenul intravilan situat în S. de Sus, identificat în CF nr. 1078 nr.top. 523, prezentându-se ca o casă nouă, cu 3 nivele - demisol, parter și mansardă, începută în anul 1999 și aflată în stadiul fizic structură de rezistență finalizată, finisată demisol și anvelopă exterioară, în curs de finisare la parter și mansardă. La edificare s-au folosit materiale noi, precum și, în parte, cele rezultate în urma demolării unei case vechi, preexistente, ponderea celor din urmă fiind de 0,67% din totalul materialelor folosite.

Materialele noi folosite la construirea casei au fost blocurile ceramice (2500 buc.), cu privire la care ambele părți au afirmat că s-au dobândit cu prețul primit pentru înstrăinarea unor bunuri primite cu titlu de zestre, însă niciuna din părți nu a făcut proba în acest sens, în mod cuantificabil, tot materiale noi fiind si cărămizile pline noi (28 mc), cărămizile BCA (11 mc), materialul lemnos pentru planșeu (15 mc), fiecare dintre părți făcând afirmații în sensul anterior referit, precum și plăci de azbociment (226 buc.), toate acestea având o pondere de 24,24% din valoarea de circulație a imobilului. În valoarea cărămizilor pline noi ce s-au utilizat, este cuprinsă manopera și materia primă utilizată, au fost executate în regie proprie, prin munca necuantificabilă conform probelor, de către reclamantă, pârât și părinții lor, precum și de către un frate al reclamantei, ponderea manoperei fiind de 22%, iar a materialelor utilizate, de 75% din valoarea de circulație a imobilului, aceea de 130.433,oo lei

Completarea la expertiză a indicat valoarea de circulație a imobilului în modul cerut (112.522,oo lei), instanța a reținut ca reclamanta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni față de această completare la contraexpertiză, iar pârâtul a susținut constant că valoarea de circulație indicată de expert este exagerată, acesta apreciind că nu poate fi mai mare de 80.000,oo lei, astfel cum a indicat la inceputul procesului, reclamantă-pârâtă fiind de acord inițial cu valoarea afirmată, în ședința publică din_ arătând că "nu contestă valoarea imobilului de 80.000,oo lei Ron"; (f.102-103,vol.I) și numai la termenul din_ învederând că "nu mai este de acord cu valoarea stabilită, deoarece consideră că este mult mai mare"; (f.129, vol.I), în susținere depunând un înscris ce cuprinde valori ale unor apartamente oferite spre vânzare de o societate comercială (f.125,vol.I).

Este adevărat că instanța a încuviințat, ca și obiectiv al expertizei și al contraexpertizei ce s-au efectuat în cauză, stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu, însă la fel de adevărat este că instanța nu poate ignora explicația expertului cu privire la evaluările făcute pentru imobilele edificate în regie proprie, în special în mediul rural, costurile fiind minimalizate de cei interesați cu 30-40%, față de costul de deviz sau cel determinat prin metode patrimoniale.

Aplicând cota minimă indicată de expert, aceea de 30%, la valoarea de circulație indicată în final de expert, (112.522,oo lei), se ajunge la valoarea de

78.765,oo lei, care este vădit mai aproape de valoarea de 80.000,oo lei, indicată inițial de pârâtul-reclamant și acceptată de reclamanta-pârâtă.

De asemenea, reținând contribuțiile egale ale soților la dobândirea bunului având această din urmă valoare, cota-parte din dreptul asupra bunului, care s-ar cuveni fiecărei părți, ar fi de 39.382,oo lei, fiind astfel vădit mai aproape de suma ce a fost propusă de către pârât, ca despăgubire a reclamantei, cea de 35.000,oo lei, față de 56.261,oo lei, care rezultă având în vedere același grad de contribuție al foștilor soți, dar cu privire la valoarea de circulație indicată de expert anterior explicației pe baza căreia instanța a dezvoltat argumentele ce precedă.

S-a mai reținut că reclamanta-pârâtă a recunoscut că valoarea imobilului este cea indicată de pârât, cea de 80.000,oo lei, recunoașterea ei având natura unui mijloc de probă, cel al mărturisirii, dar și natura unui act juridic unilateral, de esența căruia este irevocabilitatea, conform art. 1206 C.civ. Mărturisirea reclamantei a fost simplă, fără rezervare, dezacordul său cu privire la valoarea imobilului fiind exprimat după două luni de la data recunoașterii făcute sub acest aspect în fața judecătorului, astfel instanța a apreciat că este îndrituită și chiar obligată de a ține seama de valoarea imobilului reală, aceea ce a fost recunoscută de ambele parti cărora li se cuvin cote egale din dreptul asupra bunului.

În ce privește modul de atribuire, au fost avute în vedere disp.art. 741-742 C.civ. și disp.art. 673 ind. 9 C.pr.civ., s-a atribuit imobilul către pârât, cu obligarea acestuia la compensarea reclamantei prin plata sumei de 40.000,oo lei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, in baza art. 274 C.pr.civ., s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și s-a respins cererea cu acest obiect a pârâtului - reclamant V. I. pentru diferența necompensată si a intervenientului forțat V. D. .

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenientul V. D. și pârâtul-reclamant V. I. .

Prin recursul declarat - calificat ca fiind apel în ședința publică din data de 24 octombrie 2012 -, intervenientul V. D. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a relevat că, prin hotărârea atacată, instanța fondului a reținut că acesta a fost introdus forțat în judecată pe calea unei acțiuni incidentale întemeiate pe dispozițiile art. 57 Cod procedură civilă, întrucât pretențiile formulate prin întâmpinarea proprie depusă la dosar nu ar fi fost precizate, judecătoria a apreciat că "instanța nu are a soluționa pe fond o veritabilă cerere de intervenție";, sens în care a considerat în mod nelegal pretențiile formulate ca fiind doar apărări de fond.

Apelantul a învederat că s-a făcut o greșită aplicare a legii, raportat la prevederile art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă, instanța fondului era datoare a pune în vedere intervenientului să-și precizeze pretențiile invocate prin înscrisul intitulat întâmpinare, atât timp cât prin aceasta a invocat un drept de creanță.

Apelantul a precizat că prin adresa din_ prima instanță i-a solicitat să arate dacă înțelege să formuleze pretenții proprii prin înscrisul depus la dosar la fila 96, iar în caz afirmativ să indice temeiul de drept al acestor pretenții. Conformându-se în acest sens, pentru termenul din_ a depus note de ședință prin care a precizat temeiul de drept al pretențiilor care, deși au fost inserate în înscrisul intitulat "întâmpinare";, au valența unei veritabile acțiuni în pretenții, întemeiată pe prevederile art. 50 Cod procedură civilă. Calificarea cererii intervenientului nu trebuia făcută stricto sensu prin prisma titulaturii înscrisului depus la fila 96, ci trebuia analizată prin prisma pretențiilor formulate, chiar dacă acestea nu au îmbrăcat forma unei cereri separate de chemare în judecată ori de intervenție. Instanța fondului era obligată, prin prisma prevederilor art. 129 Cod procedură civilă să lămurească cadrul procesual și să pună în vedere părților să-și precizeze pretențiile formulate precum și poziția față de aceste pretenții.

S-a susținut că astfel s-a produs o necercetare a fondului cauzei dedusă judecății prin pretențiile formulate în cuprinsul înscrisului depus la fila 96 din dosarul de fond.

Prin recursul declarat, ulterior precizat ca apel, pârâtul-reclamant V. I. a solicitat a se dispune în principal, anularea sentinței civile nr. 182/_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ și să se trimită cauza spre rejudecare primei instanțe. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea în parte a hotărârii, cu privire la cererea de partaj a imobilului casă de locuit, în sensul să se constate că la edificarea casei de locuit recurentul a avut o contribuție suplimentară, așa încât, contribuția acestuia la edificarea casei este de 4/5 parte din valoare, cu obligarea la plata unei sulte către reclamantă în cuantum de 16.000 lei, corespunzător cotei din dreptul de proprietate pe care îl va stabili în favoarea reclamantei, stabilind totodată un termen în care pârâtul- reclamant reconvențional să depună suma ce reprezintă cota parte cuvenită acestuia și să fie obligată reclamanta-pârâtă reconvențional la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță necompensate reprezentând taxa de timbru în valoare de 1551 lei, onorariu avocat în valoare de 2000 lei, 1/2 din cheltuielile cu expertizele achitate în totalitate doar de pârât, cheltuieli de deplasare la termenele de judecată (conform bonurilor de carburant depuse, cheltuieli cu traducerea actelor depuse la dosar, în cuantum total de 6000 lei.

Apelantul a învederat T. ui că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat pe fond asupra cererii intervenientului V. D. .

S-a precizat că apelantul a solicitat introducerea în cauză a tatălui pârâtului, V. D., având în vedere calitatea acestuia de proprietar al terenului pe care s-a edificat construcția înscrisă în CF 1079 S. de Sus nr. topo 523, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles a clarifica ce înțelege să susțină: un drept de proprietate asupra casei de locuit sau un drept de creanță în condițiile în care imobilul a fost edificat pe terenul aparținând unei alte persoane decât reclamanta sau pârâtul. În urma cererii formulate de recurent,

V. D. a dobândit calitatea de intervenient în interes propriu.

Instanța fondului a reținut că acesta avea posibilitatea fie să invoce accesiunea imobiliară, fie să solicite constatarea unui drept de creanță, pe care l-ar fi afirmat și realizarea acestuia, ceea ce însă nu ar fi făcut, considerent pentru care instanța fondului "nu are a soluționa o veritabilă cerere de intervenție";. Însă, prin cererile depuse ulterior întâmpinării iprecum și la termenul de judecată intervenientul prin apărător a susținut în ce constau pretențiile formulate și temeiul lor legal, înțelegând să solicite plata sumei ce corespunde dreptului de creanță decurgând din contribuția pe care a avut-o la edificarea casei de locuit.

Într-o atare situație, consideră că instanța trebuia în temeiul art. 129 Cod procedură civilă să solicite intervenientului să își precizeze nu doar temeiul de drept al pretențiilor, ci chiar să îi pună în vedere să își întregească cererea, cu raportare la obiectul și temeiul cererii.

De asemenea, apelantul a arătat că în mod nelegal instanța a reținut o cotă de contribuție egală a foștilor soți în condițiile în care la edificarea casei pârâtul-reclamant V. I. a avut un aport mai mare, atât prin contribuția cu bunuri proprii cât și printr-un aport mai mare în timpul căsătoriei, în condițiile în care a fost singurul care a obținut venituri, în străinătate, trimițând bani în țară pentru construcția casei.

S-a precizat că deși reține instanța scriptele depuse la dosar (care privesc doar o parte dintr-o sumă de 30.000 euro, trimisă în țară de pârâtul-recurent), ca tinzând a dovedi contribuția superioară la edificarea casei a pârâtului, apreciază că acestea nu au putut fi utilizate la edificarea casei, care s-ar fi construit în anii 1998-1999, omițând că finisajele la casă s-au realizat în această perioadă 2004-2005 iar în plus, sumele trimise în țară anterior nu a putut să le dovedească dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. S-a susținut că este inadmisibil a aprecia că părțile au contribuit în cote egale cu toate că doar o singură parte a desfășurat activitate în muncă și a suportat cheltuielile aferente construcției, iar cealaltă parte s-a rezumat a se ocupa de pregătirea hranei pentru muncitori.

Atâta timp cât pe de o parte, doar pârâtul a obținut venituri din muncă semnificative, atâta timp cât contribuția reclamantei s-a materializat doar în a prepara hrana pentru muncitori, iar așa zisa contribuție a părinților este discutabilă și oricum nesemnificativă, la construcția casei și cât timp ponderea materialelor ce nu sunt disputate de părți implică, potrivit expertizei, 67,01% din valoarea de 75% a materialelor folosite la care se adaugă 22% reprezentând manopera au necesitat a fi achitate cu sume de bani, puse la dispoziție de pârât, consideră că instanța poate reține și prezumția simplă că pârâtul are o contribuție suplimentară la edificarea casei.

Apelantul a susținut că a dovedit cu libretul CEC nr. 442201041 că pârâtul a avut sume de bani anterior căsătoriei cu care așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, a achiziționat materiale de construcții, menționate în cererea reconvențională.

În ceea ce privește ponderea efectivă, apelantul a susținut că atunci cât se vizează 4/5 procente din valoare se face raportarea atât la 22% din manoperă +

67% din 75% valoare materiale care au fost achitate cu sume de bani trimise de pârât, cât și la cel puțin ½ din ponderea valorică a materialelor care sunt disputate de părți, adică cca. 12,5% din valoare (materialele fiind în total 75% din valoarea casei, din care 67% din cele 75% reprezintă materiale ce nu sunt discutate așa încât pondere materiale disputate = 33% din total materiale, iar din valoarea totală a casei ponderea materialelor disputate de părți înseamnă 33% din 75% = cca. 24.75% din valoarea casei). Astfel cota pârâtului ar putea transpune în 50.25 + 22 + 12.5 =84.75% din valoarea casei, ceea ce se încadrează în procentul indicat.

Apelantul a învederat că în considerarea bunei intenții de a soluționa amiabil litigiul, date fiind aspectele de natură personală, a propus o sultă de maxim 35.000 lei, care excede cotei cuvenite reclamantei-pârâte reconvențional însă în condițiile în care aceasta a refuzat, se impune stabilirea unei sulte mai mici raportat la cota mai sus arătată de 1/5 din valoarea imobilului adică 20% din 80.000=16.000 lei.

S-a mai susținut că potrivit art. 67310Cod procedură civilă instanța nu a stabilit un termen de plată, deși a solicitat a se dispune de această manieră.

Intimata A. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.

Intimata a arătat că prin cererea reconvențională depusă la termenul de judecată din_ pârâtul nu a arătat vreo contribuție mai mare la dobândirea casei, prin aceeași cerere fiind chemat în judecată tatăl pârâtului-reclamant, V.

1. , care nu este proprietarul terenului, ci tatăl acestuia, V. D. a lui Ș. a lui D., conform încheierii din 1919.

   Intimata a precizat că prin întâmpinarea depusă de chematul în garanție, devenit intervenient în interes propriu la termenul din_, acesta a arătat că nu se opune admiterii cererii reconvenționale, ci chiar solicită să fie admisă în totalitate și solicită o cotă de proprietate din casă de 1/10 din valoarea acesteia. Intimata a făcut trimitere la probațiunea administrată, relevând că nu s-a dovedit vreo contribuție mai mare a pârâtului-reclamant la dobândirea locuinței.

   S-a precizat că prin recurs se solicită atribuirea casei, ceea ce instanța de fond a făcut și o sultă către intimată de 16.000 lei, arătând apelantul că, cota la edificarea locuinței comune este de 4/5 din valoarea acesteia, or această solicitare nu poate fi primită întrucât cota întotdeauna se stabilește în procent și nu în fracție. Cât privește cheltuielile de judecată, apreciază că instanța corect a făcut compensarea acestora.

   În ce privește recursul intervenientului în interes propriu V. D., solicită a fi respins ca inadmisibil atâta vreme cât la instanța de fond, acesta și- a formulat apărări prin întâmpinarea aflată la fila 20 și la filele 29 și 32, precum și la filele 79 și 80 și nu a solicitat un drept propriu la care să fie obligată intimata sau pârâtul-reclamant. Pe de altă parte, intervenientul nu a respectat prevederile art. 112 Cod procedură civilă, precum și art. 133 Cod procedură civilă.

   În ședința publică din data de_ s-a constatat că apelul este calea de atac exercitabilă în cauză, sens în care apelantul intervenient a depus o precizare a cererii de apel, solicitând în principal anularea sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței și admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată.

   În ședința publică din data de_ apărătorul intimatei a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a dlui avocat P. Alexandru.

   Se reține că în ceea ce privește declararea căii de atac, prevederile art. 69 alin. 2 Cod procedură civilă stabilesc dreptul și facultatea avocatului care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, de a exercita orice cale de atac împotriva hotărârii date, actele de procedură urmând a se îndeplini numai față de partea însăși. Actele făcute de avocat nu sunt supuse ratificării de către parte, deoarece se întemeiază pe o împuternicire izvorâtă din lege. Declararea în speță a căii de atac de către dl. avocat P. Alexandru, în baza împuternicirii de asistare/reprezentare depusă la fila 78 din dosarul primei instanțe, acordată de V. D., este perfect valabilă, nemaifiind nevoie de o nouă confirmare a acesteia de către parte, ci, eventual, de o dezavuare expresă a acestui demers procesual, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Doar precizarea motivelor de apel a fost efectuată fără a se face dovada mandatului, dar aceasta este practic irelevantă în contextul în care calea de atac este cea prevăzută de lege, iar solicitarea de trimitere spre rejudecare a fost ab initio formulată.

   În ce privește aspectele relevate de către intimată prin scriptul depus la fila 55 din dosarul de apel, relative la valoarea imobilului, T. reține că aceasta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

   Apelurile declarate în cauză sunt fondate.

   Astfel, T. reține că prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse pentru termenul de judecată din data de_ pârâtul-reclamant V. I. a formulat în temeiul prevederilor art. 57 Cod procedură civilă, o cerere de chemare în judecată a unei alte persoane solicitând introducerea în cauză a numitului V. D., proprietar afirmat al terenului pe care este edificată casa de locuit și a cărei partajare se discută și care este persoana ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.

   Prin precizarea cererii de chemare în judecată a unei alte persoane (filele 79-80) pârâtul reclamant a învederat că formularea cererii de chemare în judecată a unei alte persoane este necesară, însă nu suplinește lacuna din acțiune, raportat la prevederile art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă și aceasta pentru că indiferent de natura dreptului invocat de reclamant, proprietarul terenului trebuie introdus în cauză. Principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, impune ca judecătorul să se limiteze în judecarea litigiului pendinte la cadrul procesual stabilit de reclamant.

   Prin întâmpinare, intervenientul în interes propriu a arătat că nu se opune admiterii cererii reconvenționale, raportat la contribuția majoritară pe care a avut-o reclamantul-pârât la edificarea noii case și a precizat că la construcția casei a participat și el efectuând diferite lucrări, iar raportat la munca depusă apreciază cota sa de proprietate din imobil ca fiind de 1/10 parte

   din valoarea acestuia (vol. I, pag 96). Calitatea de intervenient în nume propriu a fost stabilită în ședința publică din data de_ .

   Prin note de ședință depuse la fila 81 vol. II dosar, pentru termenul de judecată din data de_, intervenientul V. D. a arătat că își menține solicitarea formulată prin cererea de intervenție, cu privire la constatarea unui drept de creanță al acestuia la o valoare de 1/10 parte din valoarea imobilului. Acesta a precizat că pretențiile sale reprezintă valoarea materialelor rezultate din demolarea casei vechi și folosite la construcția casei noi, valoarea structurii de rezistență a casei vechi pe care s-a edificat mai apoi casa nouă, precum și valoarea muncii prestate personal sau cu ocazia demolării casei vechi și ridicării casei noi.

   Instanța a dispus emiterea unei adrese în vederea lămuririi obiectului cererii de intervenție, iar prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de_ (filele 159-160 vol II dosar), intervenientul în interes propriu V. D. a arătat că, cererea sa de intervenție în interes propriu formulată se întemeiază pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

   S-a relevat că aceste condiții specifice sunt pe deplin îndeplinite atât timp cât intervenientul a suferit o diminuare certă a patrimoniului raportat la împrejurarea în care, casa veche aflată pe terenul acestuia a fost încorporată în imobilul ce constituie în prezent casa de locuit supusă partajului părților. Așadar, față de sporirea patrimoniului reclamantei și pârâtului, corelată cu diminuarea patrimoniului intervenientului a luat naștere un raport juridic obligațional prin care cei doi au obligația de restituire a unei sume egale cu contravaloarea casei vechi, a materialelor noi folosite (cărămizile produse de acesta) precum și a muncii prestate de acesta în vederea edificării noii case.

   Intervenientul a susținut că nu a înțeles să invoce dobândirea unui drept de proprietate prin accesiune imobiliară, ci un drept de creanță. Este îndeplinită și condiția juridică de exercitare a unei atare acțiuni, întrucât nu există la îndemâna acestuia un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. De altfel, prevederile art. 1345-1348 din noul cod civil vizează această ipoteză, cererea de intervenție a intervenientului fiind admisibilă atât în principiu cât și în fond, urmând ca instanța să excludă de la masa partajabilă contravaloarea unei cote de 1/10 parte din valoarea totală a casei, corespunzătoare dreptului de creanță invocat.

   De asemenea, în cadrul dezbaterilor din data de_ reprezentantul intervenientului a solicitat a se constata un drept de creanță de 1/10 din valoarea casei convenite de părți, cu cheltuieli de judecată. Raportat la această solicitare, reprezentantul reclamantei a invocat excepția prescripției extinctive, care a fost unită cu fondul.

   Prin sentința apelată, prima instanță a apreciat că intervenientul a indicat ca și temei de drept al unei cereri ce nu a fost formulată, principiul îmbogățirii fără justă cauză, intervenientul, în mod expres, a arătat că nu invocă accesiunea imobiliară, învederând că a existat acordul său cu privire la construirea casei, de catre reclamantă si pârât, pe terenul său, fără să fi formulat cereri incidentale în cauză. De asemenea, s-a reținut că instanța nu are

   a soluționa pe fond o veritabilă cerere de intervenție, asa cum in mod eronat s- au pus concluzii de catre toate partile, hotărârea fiind totuși opozabilă intervenientului chemat in judecata ca persoană ce ar putea pretinde acelasi drept ca si partile initiale.

   Această reținere este în aprecierea T. ui eronată, în contextul în care din cuprinsul cererilor formulate pe parcursul procesului (e adevărat, denumite

   "note de ședință";, aspect ce nu afectează valabilitatea, conform art. 84 Cod procedură civilă) rezultă cu claritate că V. D. a înțeles să invoce un drept propriu față de cererea de chemare în judecată, mai exact față de obiectul material (casa de locuit din litigiu), ceea ce conturează cererea sa, limitelor juridice trasate prin art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă.

   Pe cale de consecință, atâta timp cât acesta a afirmat un drept de creanță de 1/10 din valoarea casei disputate de părți, nu se poate considera că nu a formulat o pretenție proprie, iar instanța, în condițiile art. 84 și art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, era datoare a da calificarea juridică precisă acestei cereri și a o soluționa în limitele învestirii sale. Procedând contrar, considerând că nu au fost formulate pretenții proprii de către intervenient, instanța a lăsat nesoluționată practic cererea de intervenție și nu a mai analizat aspectele invocate raportat la aceasta.

   Sub acest aspect, ambele apeluri sunt fondate.

   Întrucât prima instanță nu a analizat pretențiile intervenientului, soluția care se impune (în considerarea datei pornirii procesului, raportat la dispozițiile art. XXII din Legea nr. 202/2010) este desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind întrunită ipoteza necercetării fondului. Soluția asupra pretențiilor intervenientului și a cererii pe care acesta a formulat-o este susceptibilă de a influența și soluția asupra partajului (mai exact, cel relativ la casa de locuit), astfel încât se impune ca litigiul să primească o soluționare unitară, prima instanță să cerceteze cauza sub toate aspectele, să analizeze și cererea intervenientului, cu observarea condițiilor legale, ținând seama de cererile și de apărările formulate.

   PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

   Admite apelurile declarate de apelanții V. D., domiciliat în S. de Sus nr. 526, județul M. și V. I., domiciliat în S. de Sus nr. 553, județul M., în contradictoriu cu intimata A. V., domiciliată în D.

   , strada 1 D. 1918 nr. 314, județul M., împotriva sentinței civile nr. 182 din_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

   Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 11 martie 2013.

   PREȘEDINTE J. ECĂTOR GREFIER

   1. S. -T. Ț. D. Sas A.

Red.STA/_

Tred. A.S._ - 5 ex

J. ecător la fond: S. M. E.

← Decizia civilă nr. 4580/2013. Partaj judiciar		Decizia civilă nr. 481/2013. Partaj judiciar →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 240/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 289/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 73/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 4580/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 481/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 69/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 1271/2013. Partaj judiciar Decizia civilă nr. 352/2013. Partaj judiciar