Decizia civilă nr. 4658/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4658/R/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. C.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. S. -V., împotriva deciziei civile nr. 248/A din 16 mai 2013, și a deciziei civile nr. 425/A din 19 septembrie 2013 care completează prima decizie, ambele pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâții M.
C. -N., C. LOCAL AL M. C. -N. și C. J. C., având ca obiect obligația de a face - pretenții.
Se constată că la data de 13 și 16 decembrie 2013, reclamantul- recurent a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
11 decembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 12178/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. , s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii reclamantului V. S. -V. în contradictoriu cu pârâta C. de A. S. Dej.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local C. -
N. și a C. ui J. C., invocate de aceștia prin întâmpinare.
S-a respins cererea reclamantului V. S. -V. în contradictoriu cu pârâții C. J. C., C. Local al M. C. -N., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis cererea precizată având ca obiect pretenții și obligație de a face formulată de reclamantul V. S. -V., în contradictoriu cu M. C. -N., reprezentat prin Primar și în consecință:
A obligat pârâtul M. C. -N. prin Primar să-și mute pe cheltuiala sa, canalul de colectare a apelor pluviale ce străbate proprietatea reclamantului din C. -N., str. Frunzișului nr. 18, 18 A si 20 A, pe o lungime de 21,20 metri, la o distanta de 3, 20 metri de trotuar, la o adâncime de 0,60 metri, având un
diametru de 0,55 metri iar apoi sa readucă terenul din curtea sa la starea inițială prin refacerea covorului de beton rutier.
A obligat pârâtul M. C. -N. prin Primar să-i plătească reclamantului suma de 131.391,70 RON, reprezentând despăgubiri în cuantum de 1000 Euro/ luna, calculate pe trei ani retroactiv de la data introducerii acțiunii -_ -_, conform anexei 1 la raportul de expertiză contabilă; la plata in continuare a sumei de 1000 Euro/ luna cu titlu de despăgubiri, începând cu data introducerii acțiunii, pana la data finalizării lucrărilor de mutare a canalului si de readucere la starea inițiala a covorului de beton rutier din curtea sa - 201.612,80 lei pe perioada_ -_ și în continuare câte 1000 euro lunar în echivalent lei la data plății.
A obligat pârâtul M. C. -N. prin Primar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15250,06 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 12063,06 Ron, timbru judiciar în cuantum de 5,3 Ron, onorariu avocațial de 400 lei și de expert-2781,70 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele: Potrivit extraselor de carte funciară de la dosar, a înscrisurilor de la filele
87-89, reclamantul este proprietar tabular al terenului situat in C. -N. str. Frunzișului nr. 18, 18.A, 20.A, înscrise în Cartea Funciara nr. 1., 1., 1. si 1., al parcelelor cu nr. topo 22164/17/_ 4/ 17/2/_ 4/16/_ 4/16/_ 4/16/4/_ 4/16/4/1/3.
Expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de expert T. M. a relevat existența pe terenul petentului a unui sistem de canalizare a apelor pluviale, urât mirositoare care se deversează în Pârâul P. ii (Pârâul Țiganilor).
Ulterior promovării acțiunii introductive de instanță, pârâții au construit un nou canal de colectare a apelor pluviale de pe Varianta Mănăștur - Zorilor care trece pe sub trotuarul din fața proprietății sale, însă vechiul canal nu a fost dezafectat, nici mutat. La acest canal s-au racordat și unele imobile de pe strada Frunzișului.
Probațiunea cu înscrisuri administrată în cauză a conturat contextul realizării lucrării de canalizare pluvială de către municipiu (fila 29).
Din acest motiv, excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local C. -N. și a C. ui J. C. a fost admisă, deoarece nu acești pârâți au efectuat lucrările contestate în speță.
Pârâtul M. C. -N. nu a putut dovedi legala amplasare a canalului pe un teren proprietate privată, ulterior anului 1989, nu a deținut acordul de amplasare a acestui canal nici din partea antecesorilor săi, nici din partea reclamantului; pentru amplasarea canalului în cauză nu s-a procedat nici la expropriere pentru cauză de utilitate publică, nu a putut dovedi nici existența îndeplinirii condițiilor legale de edificare a canalului (autorizație de construire; autorizație de mediu; avize; acorduri; etc.).
Rezultă fără dubiu din conținutul contractului de vânzare-cumpărare prin care petentul a cumpărat acest teren că el era liber de sarcini, (f 87-88), luând cunoștință ulterior despre existența acestui canal. Acesta a solicitat în mai multe rânduri reprezentanților M. C. -N. să ia măsuri pentru mutarea de pe proprietatea sa a acestui canal, însă solicitările au rămas fără nici un rezultat.
La data de 26 iulie 2006, reclamantul a formulat o convocare la conciliere directă pentru data de 14 august 2006, iar adresa de convocare a înregistrat-o la Registratura Primăriei M. C. -N. sub numărul 58713/2, supunând- o atenției Primarului municipiului. La data de_, M. C. -N. -
Direcția Tehnică - S. Tehnic, i-a răspuns prin adresa cu nr. 58713/ 443/_, confirmându-și participarea la conciliere prin domnul Ștefan Lucaciu - șef serviciu tehnic, "în vederea clarificării situației canalizării care străbate"; proprietatea sa.
După cum rezultă din procesul-verbal de conciliere ce a fost încheiat cu ocazia acestei concilieri, reclamantul a solicitat mutarea canalului de pe proprietatea sa; readucerea terenului (curții) la starea inițială, inclusiv betonarea cu beton rutier; plata de despăgubiri în cuantum de 1.500 Euro pe lună, calculate pe trei ani retroactiv și în continuare, până la data mutării canalului și aducerii terenului la starea inițială.
Directorul S. ui Tehnic, domnul Ștefan Lucaciu, a arătat că în calitatea sa nu poate lua nici o decizie cu privire la acest canal proprietate publică, însa în urma identificării faptice a constatat și a recunoscut că "rețeaua"; este pe terenul proprietatea sa, solicitând de asemenea ca pentru clarificarea situației sa ii pună la dispoziție acte suplimentare, ceea ce s-a întâmplat prin adresa însoțita de un set de acte, pe care a înregistrat-o in data de 22 august 2006 la Registratura Primăriei M. C. -N. sub nr. 64717/ 44.
În luna ianuarie 2007, acesta a primit din partea M. C. -N., adresa nr. 64717/ 443/_ din care rezulta ca M. C. -N. nu înțelege a da curs solicitărilor pe care le-a făcut în calitate de proprietar tabular al acestui teren.
Pe o porțiune a curții sale, petentul a realizat niște mici rigole legate la canalul in cauza, pentru a facilita scurgerea cat mai rapida de pe proprietatea sa a apelor care îl inunda la fiecare ploaie mai abundenta, intrând de pe domeniul public si provocându-i prejudicii, deoarece sistemul public de colectare a apelor pluviale din zona este necorespunzător - insuficient, ori de cate ori ploua mai abundent, atât carosabilul străzii Frunzișului din fata proprietății sale cat si întreaga sa curte, se transforma într-un adevărat lac cu apa adâncă si murdara, condiții in care îi este împiedicat atât accesul la imobil cât si ieșirea de la acesta, dar nu este vorba despre o atitudine culpabilă, ci de un demers de minimizare a daunelor provocate.
După cum rezulta din expertiza tehnica de la dosar, prin canalul in cauza exista scurgeri de ape urât mirositoare care se amplifica pe perioada verii si care deranjează si produc o stare de disconfort, nicidecum că petentul ar deversa ape menajere din spatiile de prestări servicii pe care le are in proprietate.
Pentru scurgerea apelor menajere rezultate de pe proprietatea sa, el are propria rețea de canalizare, distincta. Rigolele existente pe proprietatea lui in dreptul canalului ce face obiectul prezentei cauze, sunt destinate exclusiv scurgerii apelor pluviale provenind de pe domeniul public si care îi inunda în mod frecvent proprietatea, transformând-o intr-un lac cu apa adâncă si murdata.
Prin sentința civila nr. 1929/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția de contencios administrativ în dosarul nr._, s-a statuat în mod irevocabil că terenul de la acea locație este situat in UTR=L3a (zona de locuințe și spatii comerciale P+2E), iar nu în UTR=V7, în zona pădurilor și plantațiilor forestiere, conform Planului de urbanism general.
Chestiunea care a fost apreciată ca esențială de către prima instanță în cauză a fost aceea de a stabili cert că dreptul de proprietate al reclamantului este consfințit și garantat de Constituția României care prevede la art. 44 alin. 2 ca proprietatea privata este garantată și ocrotită în mod egal de lege indiferent
de titular, de dispozițiile art. 480 din Codul civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut.
Articolul 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale dispune în sensul că "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (…)";.
Prin ratificarea acestui Protocol, respectarea lui a devenit obligatorie pentru statul român și aplicarea prevederilor sale are și un caracter prioritar conferit de art. 20 din Constituția României :";Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";.
Primul enunț al art. 1 îmbracă un caracter general-principiul respectării proprietății. Acest principiu se referă la dreptul oricărei persoane, indiferent dacă este vorba despre o persoană fizică sau juridică de a se bucura nestingherit de proprietatea sa.
Principiul respectării proprietății se consideră violat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită în mod propriu-zis de proprietatea sa, dar și atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi în mod normal de aceasta.
Prin menținerea nelegală pe proprietatea reclamantului a acestui canal edificat fără forme legale, pârâtul a restrâns atributele dreptului de proprietate asupra terenului fără o bază legală, impunându-se obligarea pârâților la mutarea pe cheltuiala lor a canalului în cauză și de asemenea la plata de despăgubiri pe tărâmul răspunderii civile delictuale.
Condițiile antrenării acesteia reies din textul raportului de expertiză administrat în cauză-faptă, prejudiciu, culpă, raport de cauzalitate.
Cuantumul despăgubirilor solicitate a fost dovedit prin expertiza contabilă efectuată în cauză și prin raportul de supliment de expertiză contabilă judiciară prin care s-a răspuns obiectivelor I. lit. A.) si B.).
Este cert că, cuantumul despăgubirilor calculate de expert a fost considerat și este mare, dar asta și din cauza atitudinii indiferente care nu a făcut nimic pentru a opri curgerea despăgubirilor solicitate. Mutarea de pe proprietatea sa a canalului in cauza, echivala practic cu oprirea curgerii despăgubirilor solicitate, după cum în mod just a apreciat reclamantul.
În consecință, raportat la cele ce preced, acțiunea precizată a fost apreciata întemeiată, fiind admisă potrivit dispozitivului.
Prin decizia civilă nr. 248/A/_ a T. ului C. s-a admis apelul declarat de M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 12178/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost schimbată în sensul că s-a respins acțiunea.
Prin încheierea interlocutorie din 28 martie 2013, tribunalul a recalificat ca apel calea de atac declarata in cauză ca fiind apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Pârâtul a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză,
deoarece sistemul de colectarea a apelor pluviale in litigiu nu îi aparține, acesta a fost efectuat odată cu realizarea variantei de ocolire Mănăștur-Zorilor, de către fostul Consiliu P. ular J. C. .
În prezent, această variantă de ocolire poartă denumirea de strada Frunzișului.
T. ul în soluționarea apelului, a avut în vedere dispozițiile art. 2, 5, 7 și 8 din Ordonanța nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, pe care, aplicându-le speței, a concluzionat ca strada Frunzișului este în proprietatea publică a M. C. -N., inclusiv bunul accesoriu acesteia constând din sistemul de colectare a apelor pluviale, ce intră în categoria instalațiilor destinate exploatării și apărării drumului, căci are menirea de a preîntâmpina inundarea drumului în caz de precipitații.
În calitate de proprietar al rețelei, apelantul M. C. -N. are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată și a fost respinsă în mod corect.
M. ivele invocate pe fondul cauzei au fost apreciate ca întemeiate.
Amplasarea sistemului de colectare a apelor pluviale proprietate publică pe terenul proprietate particulară, reprezintă o servitute legală de interes public.
În legislația actuală, această servitute este consacrată în art. 26 din Legea 241/2006, dar și în actele normative care reglementează serviciul public de alimentare cu apă și canalizare, ante si post decembriste, a fost reglementată o astfel de servitute justificată de interesul public.
Legislația cuprinde numeroase alte servituți asemănătoare, cum ar fi cea referitoare la rețelele electrice, de amplasare a rețelelor de transport și distribuție gaz metan sau de amplasare a instalațiilor și echipamentelor electronice.
Genul acesta de servituți au fost caracterizate în doctrina judiciară că adevărate restrângeri ale dreptului de proprietate ale particularilor, justificate de interesul public, și care dăinuie în timp atâta vreme cât există și lucrare de utilitate publică.
Fiind justificată de acest drept de servitute de utilitate publică, amplasarea rețelei de ape pluviale pe terenul proprietatea reclamantului nu poate fi socotită ilegală.
În plus, s-a reținut că această servitute este una aparentă, câtă vreme gura de deversare în Pârâul Plopilor este vizibilă. Astfel, este exclus ca foștii proprietari Mecea să nu fi sesizat amplasarea rețelei pe terenul proprietatea lor. Or, în lipsa dovezii unei opoziții a acestora la existența rețelei de colectarea a apelor pluviale pe terenul proprietatea lor ,vreme îndelungată, de la începutul anilor 80, cel puțin și până în anul 1995, duce la concluzia că aceștia au consimțit la amplasarea rețelei pe terenul proprietatea lor .
De asemenea, caracterul aparent al servituții face neîntemeiată susținerea reclamantului potrivit căreia a avut reprezentarea că a cumpărat un teren fără niciun fel de sarcini. Chiar în lipsa înscrierii acestei servituți în cartea funciara, existența acesteia fiind evidentă, reclamantul nu poate pretinde că nu a cunoscut adevărata situație a imobilului dobândit.
Pentru motivele arătate, pretenția reclamantului de obligare a M. C.
-N. la ridicarea rețelei de colectare a apelor pluviale de pe terenul proprietatea sa a fost apreciată ca neîntemeiata, dispunându-se pe cale de consecință respingerea.
Criticile reclamantului referitoare la soluția dată de instanță cererii având ca obiect despăgubirile au fost, de asemenea, admise.
În primul rând, potrivit disp. art. 26 din Legea 241/2006, servitutea de amplasare, de întreținere și exploatare a rețelelor de canalizare este gratuită.
Chiar în lipsa acestui text legal, reclamantul nu a dovedit că simpla existență a rețelei pe terenul proprietatea sa îi cauzează un prejudiciu.
Reclamantul exercită toate atributele dreptului de proprietate asupra terenului, având posesia, folosința și dispoziția acestuia, terenul de 359 m.p. afectată de această rețea fiind utilizat cu destinația de curte betonată a spațiului cu destinația de service și spălătorie auto al SC VSV INVEST SRL, firma reclamantului, ca de altfel mare parte din restul ternului proprietatea reclamantului, mai puțin partea ocupată de clădiri.
Astfel, reclamantul nefiind lipsit de folosința terenului, nu poate pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestuia, ce se regăsește în chiria pe care ar putea să o obțină pe piața imobiliară.
Reclamantul a pretins că dreptul său de folosință asupra terenului nu este deplin,deoarece nu poate construi pe acea porțiune de teren.
Referitor la aceasta susținere, s-a reținut că, intr-adevăr, reclamantul nu poate construi pe acea porțiune de teren, însă nici în lipsa rețelei nu ar putea construi, din pricina că regulile de urbanism impun în cazul noilor construcții o retragere de 5 m de la domeniul public, or, rețeaua de ape pluviale se află la o distanță de 3,20 m de trotuar, fiind amplasată așadar în porțiunea cu interdicție de construire.
De asemenea, amplasarea rețelei de ape pluviale pe terenul în discuție nefiind ilegală, nu este îndeplinita nici condiția existenței faptei ilicite.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, s-a observat că prima instanță a reținut fără rezerve suma de 1000 euro lunar pretinsă de reclamant, fără să-i solicite cel puțin să precizeze modalitatea în care a evaluat acest prejudiciu.
În privința acestei chirii, nici expertul nu a furnizat niciun fel de relații, ci a determinat valoarea totală a chiriei pentru perioada cuprinsă în acțiune, prin înmulțirea sumei de 1000 euro cu numărul lunilor cuprinse în perioada indicată de reclamant.
Astfel, chiar dacă s-ar admite că există un prejudiciu decurgând din lipsa de folosință, deși nu este cazul, după cum s-a arătat anterior, întinderea prejudiciului nu este certă.
Nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 998-999 Cod civil, pretenția la despăgubiri a fost considerată ca neîntemeiată, fiind respinsa.
Prin decizia civilă nr. 425/A/_ a T. ului C. a fost admisă cererea formulată de apelantul M. C. -N. și, în consecință:
S-a dispus completarea Deciziei civile nr.248/A/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 16 Mai 2013 în dosar nr._, în sensul obligării intimatului V. S. V. să plătească apelantului suma de 1.833 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că s-a omis acordarea cheltuielilor de judecată în raport de soluția pronunțată în apel, astfel încât in temeiul dispozițiile art. 281 ind. 2 Cod pr.civ. s-a dispus completarea dispozitivului hotărârii mai sus indicate, în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în valoare totală de 1.833 lei, reprezentând taxa de timbru - 1.828 lei și timbru judiciar - 5 lei, achitate în apel.
Împotriva acestor decizii a declarat recurs reclamantul.
Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 248/A/2013 a T. ului C. a solicitat modificarea în totalitate a deciziei in sensul respingerii
apelului (recurs recalificat in apel) formulat de M. Clui-N., cu menținerea ca temeinica si legala a hotărârii instanței de fond respectiv a Sentinței Civile nr. 12178/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata efectuate in apel si in recurs.
În motivarea recursului reclamantul a invocat următoarele:
În mod nefondat, instanța de apel a apreciat că amplasarea rețelei de ape pluviale pe proprietatea reclamantului nu poate fi socotită ilegală, fiind justificată de un drept de servitute de utilitate publică.
Înainte de a ajunge la o asemenea concluzie, instanța de apel reținut că amplasarea sistemului de colectare a apelor pluviale proprietate publică pe terenul proprietate particulară, reprezintă o servitute legală de interes public. Astfel, a arătat instanța de apel că în legislația actuală această servitute este reglementată de art. 26 din Legea 241 din 2006 dar și în actele normative care reglementează serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ante și post decembriste a fost reglementată o astfel de servitute legală de interes public.
În primul rând, reclamantul arată că legalitatea amplasării rețelei de canalizare pe terenul proprietatea sa privată nu poate fi prezumată și ea trebuie analizată raportat la momentul amplasării acestui canal.
Instanța de apel nu a indicat în concret nici un act normativ care să justifice amplasarea canalului în cauză pe terenul proprietate privată fără acordul proprietarului acestui teren.
Legea nr. 241/2006 (la al cărei articol 26 face trimitere instanța de apel), a intrat în vigoare la data de 21 martie 2007 conform art. 45 din cuprinsul acesteia - ori acest act normativ nu retroactivează.
Pe de altă parte, Legea 241 din 2006 nu conține nici o prevedere care să arate că la amplasarea lucrărilor de canalizare pe terenurile proprietate privată nu ar fi necesar acordul proprietarului tabular. Astfel, instanța de apel este în eroare întrucât servitutea reglementată de aliniatul 2 al art. 26 din această lege se instituie doar "pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective". Practic (chiar având în vedere rezerva ca Legea 241 din 2006 nu retroactivează), trebuie observat aspectul ca servitutea reglementata de acest act normativ nu are nici o legătura cu amplasarea canalului pe o proprietate privată.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă ca eronată concluzia instanței de apel din decizia recurată, că amplasarea sistemului de colectare a apelor pluviale proprietate publică pe terenul proprietate privată, ar reprezenta o servitute legală de interes public.
Pe de alta parte, chiar și din perspectiva servituții "pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective";, reglementată de aliniatul 2 al art. 26 din Legea nr. 241/2006, această servitute se aplică doar pentru "sistemele" legal amplasate pe o proprietate privată.
Rezultă astfel că nu poate opera o servitute legală pentru accesul la un sistem de canalizare amplasat nelegal pe o proprietate privată.
Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 241/2006 invocată de instanța de apel ca reglementând în prezent servitutea, nu pot asana amplasarea nelegală și abuzivă a canalului în cauză pe terenul proprietatea privată a reclamantului.
În mod nefondat, instanța de apel a concluzionat că foștii proprietari Mecea ar fi consimțit la amplasarea rețelei pe terenul proprietatea lor. Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, instanța de apel a reținut că servitutea era una aparentă, câtă vreme gura de deversare la Pârârul P. ilor este una vizibilă și că prin urmare ar fi exclus ca foștii proprietari (Mecea) să nu fi sesizat amplasarea rețelei de colectare a apelor pluviale pe proprietatea lor, "vreme îndelungata, de la începutul anilor 80, cel puțin și până în 1995".
Instanța de apel se afla în eroare întrucât gura de scurgere a canalului la Pârâul P. ilor, nu se află pe terenul foștilor proprietari Mecea, ci pe un teren aparținând altui proprietar, respectiv Borza I., aspect ce poate fi observat din planurile existente la dosarul cauzei. Peste terenul foștilor proprietari Mecea, actualmente terenul reclamantului, canalul trece doar pe o lungime de 21,20 metri, traversând în continuare proprietatea învecinată.
Arată că din data de 21 aprilie 1955, terenul a devenit proprietatea lui Mecea Petru si Mecea E. in baza contractului de vânzare-cumpărare autentic si a Procesului Verbal nr. 388/ 203/21 aprilie 1955. Așa cum rezulta din aliniatul 4 din contract, soții Mecea au dobândit terenul "liber de sarcini" de la Biserica Ortodoxa R. a din C., Mănăștur I. Ulterior, soții Mecea au deținut in proprietate acest teren pana in anul 1995, 11 iulie, data la care au vândut terenul către reclamant. La data la care a cumpărat terenul, pentru a simplifica demersurile de intabulare a terenului pe reclamantul cumpărător, au convenit împreună cu vânzătorii și cu Biserica Ortodoxă Română, C. -Mănăștur I, ca transferul dreptului de proprietate să se facă direct de la biserică, pe numele reclamantului.
În toata aceasta perioada, din 1955 și până la data vânzării, terenul nu a fost naționalizat, așa cum rezultă și din adresa nr. 27133/ 404/_ eliberata de C. Local al M. C. -N., de unde rezulta ca terenul din strada Frunzișului nr. 20 înscris in CF nr. 17933 in suprafața de 2100 mp, "nu face obiectul Legii nr. 18/1991.".
Sarcinile nu se prezumă. Grevarea cu sarcini a unui imobil trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din foaia de sarcini a cărții funciare. Înaintea amplasării canalului în cauză pe proprietatea privată, pe lângă respectarea condițiilor și formalităților legale de amplasare, era necesar a se solicita acordul proprietarilor, lucru care nu s-a realizat.
Ori, reclamantul a depus la dosarul cauzei extrasele CF, rezultând din acestea inexistența vreunei sarcini cu privire la terenul în cauză.
La data achiziționării terenului de către reclamant, pe acesta nu era edificată nicio locuință, astfel încât, vânzătorii Mecea nu au locuit la amplasamentul în cauză. Cu certitudine ca aceștia, persoane în vârsta, nici nu au avut cunoștință despre amplasarea canalului în subsolul terenului lor în condițiile în care nu le-a fost solicitat acordul și nici nu au fost expropriați pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în mod neîntemeiat instanța de apel a prezumat că foștii proprietari Mecea și-au dat acordul privind amplasarea rețelei de canalizare pe terenul lor.
În mod de asemenea nefondat, instanța de apel a reținut că raportat la caracterul aparent al servituții (cu referire la gura de scurgere a canalului) ar fi neîntemeiată și susținerea reclamantului că a avut reprezentarea că achiziționează un teren liber de sarcini.
Instanța de apel a conchis că pretenția reclamantului de obligare a M.
-N. la ridicarea canalului de pe terenul proprietatea sa ar fi neîntemeiată și că se impune a fi respinsă.
Această soluție a instanței de apel este vădit injustă și duce la încălcarea în continuare a dreptului său de proprietate privată.
Pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 241/2006 invocate de instanța de apel ca reglementând în prezent servitutea, nu pot asana amplasarea nelegală și abuzivă a canalului în cauză pe terenul proprietatea privată a reclamantului, dispozițiile Legii nr. 241/2006 nu retroactivează și dispozițiile Legii nr. 241/2006 în ceea ce privește servitutea, se referă doar la efectuarea unor lucrări de întreținere însă numai la "sistemele" legal amplasate.
În condițiile în care nu există dispoziții legale care să reglementeze abuzul și imixtiunea pe o proprietate privată, soluția adoptată de instanța de apel încalcă principiul respectării dreptului de proprietate privată.
Din această perspectivă, soluția pronunțată duce la încălcarea în continuare a drepturilor reclamantului, aduce atingere însăși prerogativelor dreptului de proprietate, îngrădind dreptul de folosința, contrar normelor protective din legislația interna si internaționala - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificat prin Legea nr. 30/_ .
In ceea ce privește principiul respectării proprietății, prima regula conținuta de art. 1 îmbracă un caracter general, enunțând principiul respectării proprietății. Acest principiu se refera la dreptul oricărei persoane, indiferent daca este vorba despre o persoana fizica sau juridica de a se bucura nestingherit de proprietatea sa.
Instanța de apel, analizând criticile apelantului referitoare la cererea intimatului de despăgubiri, a arătat in esența ca nu este îndeplinita condiția existentei prejudiciului.
Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, instanța de apel, a reținut ca simpla existenta a rețelei de canalizare pe proprietatea sa îl prejudiciază, ca nu ar fi lipsit de folosința terenului său si ca prin urmare nu poate pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosința.
A mai reținut instanța de apel pentru a-si susține concluzia ca nici in lipsa rețelei nu ar putea construi pe terenul ocupat de aceasta întrucât conform regulilor de urbanism pentru construcții ar trebui respectata o retragere de 5 metri de la domeniul public și că rețeaua se află la o distanță de 3,20 m de trotuar.
Instanța de apel nu a avut în vedere că de la reglementările urbanistice se pot obține derogări prin efectuarea de documentații de urbanism de tip PUD sau PUZ, astfel încât edificarea de construcții la o distanta mai mică de 5 metri față de domeniul public nu este o imposibilitate, fiind dovedită de existența în practică a numeroase astfel de construcții autorizate și recepționate în M. C. -N. .
Pe de altă parte, există numeroase construcții cum sunt gardurile cu fundație, cabinele portarilor, barierele cu fundație pentru limitarea sau restricționarea accesului etc, ce nu necesită retragere față de aliniament.
Astfel, și din această perspectivă concluzia instanței de apel este eronată.
Instanța de apel a reținut eronat ca nu ar fi îndeplinită condiția existenței faptei ilicite, întrucât amplasarea rețelei de ape pluviale pe terenul reclamantului nu este nelegală.
Intimații nu au dovedit legala amplasare a canalului în cauză pe un teren proprietate privată, iar prezumțiile pur speculative ale instanței de apel privind un prezumat acord al foștilor proprietari Mecea nu se susțin.
Instanța de apel a reținut ca nu ar fi fost dovedit cuantumul despăgubirilor de 1000 euro lunar acordate reclamantului de instanța de fond și că instanța de fond nu i-ar fi solicitat să arate modalitatea în care a evaluat acest prejudiciu. Această susținere este neîntemeiată.
În fața instanței fondului a dat prin precizarea de acțiune formulată, toate lămuririle necesare, conform anexelor 1 si 2 la Raportul de supliment de expertiza contabilă judiciară prin care s-a răspuns obiectivelor I. lit. A.) si B.).
Totalul despăgubirilor calculate până la data de_, avându-se în vedere suma de 1000 euro/ lună a rezultat suma de 333.004,50 lei.
Totalul despăgubirilor calculate până la data de_, avându-se în vedere prețul mediu al chiriilor din 3 piețe publice: 1.082.248,60 lei.
Instanța de apel a reținut prin urmare în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că pretenția de despăgubiri trebuie respinsă.
Prima instanță a reținut în mod just că:
pârâtul nu a putut dovedi legala amplasare a canalului pe un teren proprietate privată.
că nu s-a deținut acordul de amplasare a acestui canal nici din partea antecesorilor reclamantului, nici din partea sa,
că pentru amplasarea canalului nu s-a procedat nici la expropriere pentru cauza de utilitate publică și
că nu a putut dovedi nici existența îndeplinirii condițiilor legale de edificare a canalului.
Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 425/A/2013.
Reclamantul a solicitat modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 425/a/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția civilă, astfel încât, consecutiv admiterii celuilalt recurs pe care l-a promovat, împotriva deciziei nr. 248/A/2013 pronunțată de aceeași instanță la data de 16 mai 2013, să constatate că nu datorează nici un fel de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că întrucât a promovat recurs în același dosar_ și împotriva deciziei nr. 248/A/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția civilă, la data de 16 mai 2013, solicită instanței de recurs modificarea deciziei civile nr. 425/A/2013, astfel încât consecutiv admiterii recursului promovat împotriva hotărârii principale să se constate că nu datorează cheltuieli de judecata în apel.
Prin întâmpinarea formulată (f. 19- 22), pârâtul M. C. -N. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 248/2013 arătând în esență că recursul este nul, întrucât reclamantul nu a indicat reale critici de nelegalitate care să poată fi raportate la prevederile art. 304 Cod proc.civ.
Toate criticile din recurs vizează netemeinicia deciziei, rezultată în opinia reclamantului din aprecierea eronată a probelor administrate,
recurentul indicând probele care în opinia sa au fost greșit apreciate și făcând propria lor analiză și reapreciere.
În ipoteza respingerii excepției inadmisibilității recursului, pârâtul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând în esență că în mod corect a statuat tribunalul că servituțile legale reglementate în prezent prin Legea nr. 241/2006 au fost consacrate și anterior perioadei post decembriste, că dat fiind caracterul aparent al servituții rețelei de canalizare, amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, aceasta era cunoscută de foștii proprietari, care prin faptul că nu au sesizat niciodată o amplasare nelegală a rețelei pe proprietatea lor, conduce la concluzia că aceasta a fost amplasată cu știința și acceptul lor.
În ce privește afirmația recurentului în sensul că a avut reprezentarea că achiziționează un teren liber de sarcini, aceasta constituie o problemă ce ține de relația sa cu vânzătorul terenului, acesta din urmă având obligația de a-l înștiința despre situația reală a terenului.
Cu privire la referirile reclamantului la imixtiunea în dreptul său de proprietate, generată de menținerea pe proprietatea sa a canalului edificat nelegal, recurentul a arătat că pârâtul M. C. -N. nu a intervenit niciodată asupra proprietății recurentului, iar canalul colector ce face obiectul litigiului nu figurează în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al M. C. -N., însușit prin hotărârea C. ui Local al municipiului C. -N. nr. 133/_, modificată prin hotărârea nr. 682/_ .
În ce privește afirmațiile recurentului vizând posibilitatea construirii pe teren în urma obținerii unei derogări urbanistice, acestea au fost contestate prin invocarea dispozițiilor art. 48, 47 alin. 1 din Legea nr. 350/2001.
Intimatul a invocat și faptul că realizarea lucrării și proprietatea asupra rețelei de canalizare nu aparțin M. C. -N., iar raportat la acest aspect, condițiile angajării răspunderii civile delictuale în persoana sa nu sunt îndeplinite.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul M. C. -N., aceasta urmează a fi respinsă, întrucât prin motivele de recurs invocate de reclamant, acesta tinde la apărarea dreptului său de proprietate privată din perspectiva art. 480, art. 44 alin. 2 din Constituție, C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținând că hotărârea pronunțată în apel s-a dat cu încălcarea acestor prevederi, motiv susceptibil de a fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Verificând actele și probațiunea ce au stat la baza pronunțării hotărârilor instanțelor de fond, curtea constată că acestea sunt neconcludente, în sensul că pe baza lor prezentul litigiu nu poate fi soluționat pe calea unei hotărâri irevocabile, legale și susținută de probe.
Aspecte esențiale ce se impuneau a fi lămurite în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinicie, au rămas neclarificate, astfel încât singura soluție care poate fi pronunțată în prezentul litigiu este cea întemeiată pe dispozițiile art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod proc.civ., de casare cu trimitere spre rejudecare, în vederea lămuririi lor.
În acest sens, curtea va admite recursul reclamantului și va dispune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Elementele esențiale rămase nelămurite de către instanțele de fond privesc următoarele:
Din nici un act de la dosar nu reiese data la care această conductă de canalizare a fost amplasată pe teren.
Nu s-a statuat în mod explicit și fără echivoc dacă fostul proprietar al terenului pe care este edificată conducta de canalizare amplasată în prezent pe terenul proprietatea reclamantului, și-a dat acordul pentru edificarea conductei, astfel încât aceasta să fie legală din punctul de vedere al proprietarului terenului. Cine anume era proprietarul terenului la momentul edificării conductei urmează a se stabili în raport de data amplasării conductei pe teren.
Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de la Biserica Ortodoxă Română, menținându-se în conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19667/11 iulie 1995 (f. 87 dosar fond), că imobilul este liber de sarcini.
În anul 1955 tot Biserica Ortodoxă Română a înstrăinat o parcelă de teren evidențiată în aceeași CF 17933 numiților Mecea Petru și Mecea E., terenul fiind tot liber de sarcini (f. 89 dosar fond), reclamantul susținând că a achiziționat și acest teren.
Stabilirea datei edificării conductei de canalizare este imperios necesară pentru a se determina actul normativ care reglementa condițiile în care era posibilă edificarea legală a unui astfel de amplasament, pe un teren proprietate privată.
În acest sens sunt de menționat dispozițiile art. 58-60 din Legea nr. 4/1981 (în prezent abrogată), care prevedeau că, construirea de noi rețele de canalizare se face în condițiile și cu aprobările prevăzute de lege, persoanele fizice fiind obligate să permită folosirea temporară, în condițiile stabilite de lege, a terenurilor pe care le dețin, în scopul efectuării lucrărilor de canalizare. Potrivit art. 60 alin. 3 din același act normativ, pentru terenurile proprietatea persoanelor fizice, se stabileau chirii anuale.
Raportat la cele arătate, se impune determinarea datei efectuării conductei de canalizare, pentru ca în raport de aceasta, să se identifice atât proprietarul terenului la acel moment, cât și actul normativ incident care stabilea în ce condiții era posibilă edificarea unei astfel de conducte pe teren proprietate privată, sub aspectul consimțământului proprietarului și al aprobărilor legale.
T. ul a reținut dispozițiile Legii nr. 241/2006, fără a menționa în mod explicit că acesta este actul normativ incident în speță, or, o astfel de reținere este într-adevăr eronată, întrucât, raportat la data edificării conductei de canalizare, care cu certitudine este anterioară anului 2005, când reclamantul a cumpărat terenul (_, f. 87 dosar fond), acest act normativ nu poate retroactiva.
În ipoteza stabilirii împrejurării că această conductă a fost amplasată legal ( cu respectarea cerințelor actului normativ în materie la momentul începerii edificării conductei), instanța de rejudecare va continua să administreze probe care să clarifice dacă noua conductă de canalizare,
edificată după promovarea prezentului litigiu, pe domeniul public, preia funcțiile conductei de canalizare a cărei desființare o solicită reclamantul.
Dacă noua conductă de canalizare nu preia toate funcțiile vechii conducte, să se arate explicit care funcții ale acesteia din urmă se păstrează și în prezent și dacă este posibil ca noua conductă de canalizare să le preia în totalitate.
Totodată, în ipoteza în care noua canalizare nu poate prelua în totalitate funcțiile celei a cărei desființare o solicită reclamantul, dacă aceasta din urmă ar putea fi mutată pe domeniul public.
În ipoteza în care se va stabili că noua conductă nu poate prelua integral funcțiile conductei a cărei desființare o solicită reclamantul, și aceasta nici nu poate fi mutată pe domeniul public, se impune analizarea situației conductei sub aspectul proprietăților pe care le deservește. Aceasta, pentru a se putea face o analiză comparativă a interesului particular al reclamantului, raportat la un eventual interes mai general, al mai multor persoane și proprietăți deservite în continuare de această conductă.
În scopul clarificării acestor aspecte, instanța de rejudecare va face demersuri în primul rând la pârâtul din cauză, precum și la toate instituțiile abilitate care ar putea furniza informații utile și pertinente (inclusiv la pârâții față de care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, respectiv, reclamantul a renunțat la judecată), referitoare la actele în baza cărora s-a edificat conducta de canalizare în litigiu.
Totodată, instanța de rejudecare va administra probațiunea pe care o va aprecia utilă și pertinentă în vederea clarificării aspectului referitor la existența consimțământului proprietarului terenului de la momentul edificării conductei de canalizare.
Dacă în urma acestor demersuri se va stabili că amplasarea conductei de canalizare pe terenul proprietatea reclamantului este legală, în vederea clarificării celorlalte aspecte menționate anterior, instanța va pune în discuție oportunitatea efectuării unei expertize de specialitate în domeniul amenajări hidrotehnice sau instalații pentru construcții, aceste domenii fiind apreciate ca cele mai oportune sub aspectul specializării, în raport de obiectul litigiului și de specializările experților, prevăzute în Ordinul MJ nr. 199/C/_ pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare.
În raport de concluziile ce se vor desprinde sub aspectul legalității amplasării conductei la momentul edificării ei, respectiv al oportunității menținerii ei pe terenul proprietatea reclamantului, instanța va analiza cererea reclamantului de desființare a canalului de colectare a apelor pluviale.
În raport de soluția ce se va pronunța cu privire la această cerere, instanța de rejudecare va analiza și pretenția reclamantului având ca obiect despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1,3,5 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de reclamantul V. S. V. împotriva deciziilor civile nr. 248/A/_ și 425/_ ale T. ului C. pronunțate în dosar nr._, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului T. ului C. Secția civilă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. -T. N. M. C. V. A. C.
GREFIER
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 3 ex./_
Jud. apel: C. V. Balint, C. A. C.
| ← Decizia civilă nr. 590/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 1735/2013. Obligatie de a face → |
|---|
