Decizia civilă nr. 4662/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4662/R/2013
Ședința publică din 17 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat spre examinare -pentru pronunțare- recursul declarat de reclamanții A. P. M. și A. M. A. împotriva deciziei civile nr. 410 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _
, privind și pe intimații N. C. și N. N. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 12 decembrie 2013, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 decembrie 2013.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 24236/_, a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A.
P. M. și A. M. în contradictoriu cu pârâții N. C. și N. N. V. și a obligat reclamanții să plătească pârâților 1240 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanții sunt moștenitorii defunctei A. Margit -Ilona născut Azbey, conform Certificatului de moștenitor nr. 139/_ emis de B.N.P.
Roza Margit Fuchs.
Imobilul în litigiu a fost înscris în CF 4021 C. -N., nr. topo. inițial 947 în favoarea proprietarilor tabulari A. P. (sub Bl și B6) și ai soției lui A.
P. născută Azbej M. (sub B6), de la care a fost naționalizat imobilul prin Decretul nr. 92/1950 (conform înscrierii de sub B10-11), fiind înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român.
Prin sentința civilă nr. 3408/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr. 422/2003 a fost respinsă lipsa calității procesuale active a reclamanților; a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâții Todoran Alexandru și Todoran L., Gubau G. și Gubau M. și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu și cu pârâții din prezentul dosar.
În apel, prin decizia civilă nr. 1443/A/2003 a T. ului C., a fost anulată parțial sentința civilă în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în CF 4021 C.
cu nr. top 947. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate intre SC Construct Ardealul SA cu N. C. și soția N. V., Todoran Alexandru și Todoran L., Rotar N. N. și soția C., s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtului Pavel I., s-a dispus rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării - cumpărării, menținându-se restul dispozițiilor.
În recurs, prin decizia civilă nr. 1696/R/2004 a Curții de Apel C. s- au înlăturat dispozițiile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, respingându-se aceste petite precum și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării - cumpărării și au fost menținute restul dispozițiilor.
Curtea de apel a reținut că imobilul din C. -N. str. P. nr. 10 a fost preluat fără titlu valabil de către stat. Totodată s-a reținut că în conținutul art. 2 alin. 1 lit. a-h din Legea nr. 10/2001 se face distincție între titlu valabil și titlu nevalabil în baza căruia au fost preluate bunurile în proprietatea statului, la fel și în art. 2 alin. 2 care face trimitere la definiția titlului valabil din art. 6 alin. 1 din legea nr. 213/1998, dispozițiile din urmă fiind incidente și în speță.
Prin sentința civilă nr. 1123/2005 pronunțată în dosarul nr. 740/2004 al T. ului C. a fost respinsă formulată de reclamanții A. P. -
și A. M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. C. -N., prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C. -N. str. P. nr. 10, preluat abuziv.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia 47/A/2006 a Curții de Apel C. și respectiv prin decizia nr. 7163/2006 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Prin aceste din urmă hotărâri s-a reținut, în puterea lucrului judecat, valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, inclusiv al celui încheiat cu pârâții, s-a constatat imposibilitatea restituirii imobilului în natură și faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada deținerii unui bun în sensul Protocolului nr. 1 adițional la CEDO, cu privire la care să li se fi încălcat dreptul la momentul actelor de dispoziție, în condițiile în care, acțiunea în revendicare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 787/1998 a Judecătoriei C. -N., iar demersul pentru a obține despăgubiri conform Legii nr. 112/1995 a însemnat o recunoaștere a valabilității titlului statului.
Instanța a mai reținut că prin hotărârile judecătorești mai sus menționate s-a reținut și preluarea fără titlu valabil a imobilului din C. -N. str. P. nr. 10, însă și valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la apartamentul 1 cumpărat de N. C. și soția N. N. V., astfel că instanța nu a putut analiza, din nou, buna credință a dobânditorilor și a dispune asupra valabilității contractului. S-a mai reținut că în urma pronunțării acestor hotărâri Statul Român a rămas în continuare înscris în regim de CF, și la fel, dobânditorii de bună credință, pârâții din prezentul dosar.
In prezentul litigiu, instanța a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea în revendicare pe dispozițiile art. 480 din Codul civil.
Raportul între legea specială (Legea nr. 10/2001) și dreptul comun a fost tranșat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Totodată se prevede că dacă există neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În acest sens, instanța a analizat, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Prin urmare, instanța a analizat și dacă reclamanții se prevalează de un
"bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană, iar în caz afirmativ, va proceda la compararea titlurilor opuse.
În speță, instanța a constatat că reclamanților nu li s-a recunoscut un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu și că, deși s-a constatat preluarea fără titlu valabil, în contextul menținerii valabilității contractelor de vânzare - cumpărare, nu există un titlu executoriu pentru restituirea apartamentului în litigiu, ci este recunoscut irevocabil reclamanților o creanță constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 .
În cauza Atanasiu și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arată că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
Curtea a mai reținut în aceeași hotărâre că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri și prin urmare, Curtea a apreciat că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi (paragraf 140-142).
Așa cum s-a reținut și în practica judiciară, jurisprudența Curții Europene este nuanțată și a cunoscut evoluții în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, iar în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, se poate nota o diferență esențială de abordare (inclusiv față de cauza Gingis împotriva R. iei din_ publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 458 din_ invocată de reclamanți), Curtea a menționat că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil (e.g. Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6008 din 11 noiembrie 2010 - ";Schimbarea de abordare în analiza cerinței bunului este justificată de aplicarea în cauza Atanasiu a procedurii hotărârii - pilot, prin instituirea în sarcina
Statului Român a obligației de a adopta, într-un termen de 18 luni, măsurile necesare care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor asemănătoare cauzei Atanasiu, masuri cu caracter legislativ și administrativ. Stabilirea obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual și instituirea de proceduri simplificate și eficiente (paragraf 232) echivalează, în același timp, cu validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despăgubiri în situația vânzării imobilului către fostul chiriaș";).
Prin urmare, proprietarul care nu deține un "bun actual" nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, iar în speță reclamanții nu au făcut dovada existenței unui astfel de bun în patrimoniul lor sau a vreunei speranțe legitime că vor dobândi acest bun, în contextul în care în mod irevocabil s-a stabilit îndreptățirea lor la despăgubiri.
În consecință, instanța a reținut că reclamanții, neavând un drept de proprietate actual, consfințit printr-un titlu și neputându-se deci prevala de existența unui ";bun actual"; în patrimoniul lor, nu dețin astfel un titlu ce să poată fi comparat cu titlul deținut de pârâți.
Pe de altă parte, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât și în cazul cumpărătorilor de bună credință, cum este și cazul pârâților, care au dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare și, prin urmare, nici aceasta din urmă nu poate fi lipsită de proprietate decât în condițiile prevăzute de lege.
Prin decizia civilă nr. 410/A/_ a T. ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele A. P. -M. și A. M. A. împotriva sentinței civile nr. 24236 din_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului litigios, însă, totodată, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării-cumpărării. Prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a respins acțiunea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. C. -N. privind restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 10/2001.
Reclamanții au contestat dispoziția de restituire prin echivalent, emisă de Primarul Mun. C. -N., procesul fiind suspendat până la soluționarea prezentei cauze.
Așadar, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant, respectiv ale Legii 10/2001, în vederea restituirii în natură a bunului, însă demersurile lor judiciare nu au fost satisfăcătoare.
În condițiile în care însă au utilizat procedura Legii 10/2001 nu mai pot exercita ulterior, acțiune în revendicare, având în vedere regula " electa una via"; și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO- cauza Brumărescu c/a României, conform deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008.
În apelul promovat, reclamanții s-au prevalat de faptul că dreptul lor de proprietate nu s-a transformat irevocabil într-un drept de creanță, însă suspendarea litigiului privind atacarea dispoziției de acordare a despăgubirii nu poate fi imputabilă statului și, în plus, în cauza pilot Atanasiu c/a României s-a stabilit împrejurarea că rămâne la latitudinea statului modalitatea de despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de bunurile lor, nefiind imperativă stabilirea unei valori de circulație cu titlu de despăgubire existând posibilitatea plafonării despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă. În virtutea acestei hotărâri, Statul Român a elaborat Legea 165/2013, care poartă girul Curții Europene, din perspectiva unei despăgubiri efective.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. P. M. și A. M. A., solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței și în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ., fără a se arăta în mod concret care dintre motive se încadrează în aceste dispoziții, s-au arătat următoarele:
Deși instanța de apel invocă decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,cât și cauza Atanasiu c/a României, a căror rețineri le prezintă în expunerea de motive, contrar concluziei instanței de apel în ceea ce-i privește pe reclamanți, nu există o hotărârea irevocabilă prin care să li se fi acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, dispoziția de acordare a despăgubirilor fiind contestată, iar acel dosar fiind suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar. Prin urmare, nu se poate aplica în speță concluzia că dreptul lor de proprietate s-a transformat irevocabil într-un drept de creanță.
În consecință, reclamanții au un bun, așa cum este definit în art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind apărat atât de legislația internă, practica internă (decizia nr. 114/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție), cât și de practica C.E.D.O. (hotărârea Gingis c/a Româmiei, ș.a.)
Obiectul acțiunii prin care reclamanții au investit instanța este revendicarea imobilului de la pârâți prin compararea de titluri, iar în cadrul acestei operațiuni juridice, analiza instanței privește modalitatea concretă prin care părțile au dobândit dreptul de proprietate, valabilitatea transmisiunii acestuia, precum și circumstanțele concrete de constituire ale fiecărui titlu, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de apel.
Această instanță trebuia să aibă în vedere faptul că statul nu a deținut niciodată în baza vreunui titlu valabil proprietatea asupra imobilului în litigiu, astfel că nici pârâții nu puteau dobândi un dreptul de proprietate valabil de la un non proprietar.
În ce privește Legea nr. 165/2013, reclamanții au arătat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată, aceasta nu exista, astfel că, acest act nu le repară în mod echitabil și nu le reconstituie dreptul lor de proprietate naționalizat abuziv.
Prin întâmpinarea depusă intimații N. C. și N. N. V. s-au opus admiterii recursului, arătând că invocarea practicii interne și a practicii C.E.D.O. se face trunchiat, că s-a statuat că reclamanții nu dețin un bun și un drept la restituirea în natură, ci au numai dreptul la despăgubiri.
Pârâții au invocat în sprijinul poziției lor decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție și faptul existenței unei hotărâri
judecătorești irevocabile, prin care s-a respins acțiunea reclamanților pentru revendicarea unui apartamentul din același imobil.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurenți au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ., fără a se arăta, în concret, greșelile săvârșite de instanța de apel, care se încadrează în aceste prevederi, dar din dezvoltarea acestora curtea constată că prin motivele invocate se critică întreaga hotărâre sub aspectul neegalității ei, aceste motive putând fi
încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Bunul imobil în litigiu face parte din categoria imobilelor a cărei situație juridică este reglementată de Legea nr.10/2001. În condițiile în care recurenții au urmat procedura specială prevăzută de această lege, aprecierea celor două instanțe că valorificarea dreptului de proprietate pe calea unei acțiuni ulterioare în revendicare pe calea dreptului comun, nu se poate realiza, cele două instanțe făcând o corectă aplicare a legii.
Astfel, în speță se constată că prin sentința civilă nr. 3408/2003 a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă lipsa calității procesuale active a reclamanților, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de acțiune privind constatarea nelegalei preluări invocate de pârâții Todoran și Gubău și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 1443/A/2003 a T. ului C. a fost anulată parțial sentința civilă nr. 3408/2003 a Judecătoriei C. -N., în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă de către stat a imobilului în litigiu și s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului înscris în CF 4021 C. nr. top 947 și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între stat și pârâții N. Corne, N. V., Todoran Alexandru și Todoran L., Rotar N.
și Rotar C. .
Prin decizia civilă nr. 1696/R/2004 a Curții de Apel C., au fost înlăturate dispozițiile din decizia civilă nr. 1443/A/2003 a T. ului C. privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, respingându-se aceste capete de acțiune, precum și rectificarea de cartea
funciară în sensul restabilirii situației anterioare vânzării-cumpărării.
Prin sentința civilă nr. 1123/2005 a T. ului C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. Pal M. și A. M. împotriva pârâtului Primarul mun. C. -N. prin care se solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu, hotărârea instanței fiind menținută prin decizia civilă nr. 47/A/2006 a Curții de Apel C. și decizia civilă nr. 7163/2006 a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Prin urmare, în măsura în care reclamanții au urmat procedura instituită de legea specială de reparație, acțiunea în revendicare pe dreptul comun nu mai este deschisă, aceasta fiind înlăturată de legea specială.
În acest sens, este și decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, care a stabilit că situațiile de concurs dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, rămânând ca, doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, Legea nr.10/2001 si Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă să aibă
prioritate. S-a mai stabilit că această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Aceste statuări cuprinse într-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanță, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ.
Recurenții au susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în situația naționalizării unui bun și nerestituirii lui foștilor proprietari din cauza vânzării către terțe persoane, revendicatorii au un bun pentru care nu au primit o reparație echitabilă, sens în care se dispune și prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Athanasiu / România, că recurenții dețin un bun așa cum este definit în art. 1 din Protocolul nr. 1.
În hotărârea pilor pronunțată în cauza Athanasiu s.a./ României, se reține că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile"; sale. Noțiunea de "bunuri"; poate cuprinde atât bunuri actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțino "speranță legitimă"; de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
În aceeași hotărâre existența unui "bun actual"; în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă instanțele i-au recunoscut calitatea de proprietar și s-a dispus restituirea bunului, refuzul administrației de a se conforma dispozițiilor din această hotărâre constituind o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care se încadrează în art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Având în vedere că reclamanților nu li s-a recunoscut printr-o hotărârea judecătorească definitivă dreptul de a le fi restituit bunul în litigiu, constatarea nevalabilității titlului statului nu atrage după sine, în mod automat, un drept de restituire a bunului, atâta vreme cât titlul subdobânditorului nu a fost desființat.
Prin urmare, toate aceste circumstanțe duc la concluzia că reclamanții nu sunt titularii unui "bun"; în înțelesul art. 1 din Protocolul nr.
1 la Convenție și jurisprudenței C.E.D.O.
Împrejurarea că reclamanții urmăresc restituirea bunului în natură pe calea dreptului comun, după ce în prealabil au solicitat restituirea lui pe baza legii speciale, respingerea cererii lor nu constituie o încălcare a dreptului garanta de art. 21 din Constituție și art. 6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Contractul prin care pârâții N. au dobândit imobilul în litigiu nu a fost constatat nul, astfel că beneficiază de prezumția că a fost încheiat legal, fiind protejat de principiul securității raporturilor juridice. Lipsirea pârâților de dreptul lor de proprietate după consacrarea lui printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ar periclita securitatea raporturilor juridice, principiu consacrat și în jurisprudența C.E.D.O. în cauza Pincova/Republica Cehă, ajungându-se în situația ca persoanele care au dobândit bunuri cu bună credință să fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține statului, pentru faptul că acesta a confiscat aceste bunuri, de a fi privat el însuși de un bun.
În susținerea recursului, recurenții au invocat ca și temei de drept și dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., fără a arăta în concret care motive se încadrează în dispozițiile acestui text de lege.
Conform prevederilor art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Deși recurenții invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita analiză a considerentelor și motivelor Înaltei Curți de C. și Justiție la pronunțarea deciziei civile nr. 33/2008 în soluționarea unui recurs în interesul legii și a deciziei C.E.D.O. pronunțată în cauza Athanasiu/României, care nu constituie motive de casare sau modificare a deciziei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. P. M. și
A. M. A. împotriva deciziei civile nr. 410 din 17 septembrie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. A. C. | ANA I. | A. C. | C. | B. |
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud. Apel: A.F. Doica, O. C. Tatu
| ← Decizia civilă nr. 4125/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 461/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
