Decizia civilă nr. 47/2. Actiune in constatare

Comentarii

0

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.47 2 Ședința publică din 7 mai 2013 Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte instanță

L.	M.	, judecător
D.	G.	, președinte secție civilă
V.	V.	, grefier

Pentru azi, fiind amânată pronunțarea hotărârii asupra recursurilor declarate de intervenienții M. S. D., M. R., M. L. și M. M. , toți cu domiciliul în Z., str. D., nr.37, bl.D16, sc.A, et.3, ap.12, jud. S., B. A., A. I. C., A. D. M., B. C. R., M. V. D., M. M.

D. , toți cu domiciliul procesual ales la sediu cabinet avocat Gozman M., în Z.

, str.T.V., nr.7, bl.P24, sc.A, parter, ap.3, jud.S., și pârâtele SC V. R. SA, cu sediul în B., Soș P., nr.42, et.3-8 și 10, sect.2, și SC V. R. SA -

S. Z., cu sediul în Z., P-ța. I. M., nr.15, jud. S., ambele prin S.C.A. N. și A., cu sediul procesual ales la sediul societății de avocatură în C. -N., str.

R. nr.5, ap.4, jud.C., împotriva sentinței civile nr.3789 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura de citare fiind îndeplinită fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L:

Prin sentința civilă nr.3789 din 9 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar civil nr._ s-a admis în parte sesizarea formulată de reclamantul C. J. Pentru P. C. S. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S. și S.C. V. R. S. - S.

Z. și consumatorii intervenienți în interes propriu P. R. N. și P. D. ,

B. sz C. R., M. V. D. și M. M. D., B. A., A. I. C. și A.

D. M., O. M. și O. O. F., L. A. C. și L. F. -C., M.

S. D., M. R., M. L. și M. M. .

S-au admis în parte cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții B. A., A. I. C. și A. D. M., P. R. N. și P.

D., M. V. D. și M. M. D., O. M. și O. O. F., M. S.

D., M. R., M. L. și M. M., L. A. C. și L. F. -C. și B.

sz C. R., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S. constatându-se caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.a, referitoare la rata dobânzii curente, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale următoarelor convenții de credit încheiate de către pârâta S.C. V. R. S.A, cu următorii intervenienți:

- convenție de credit nr. 0124593/_ încheiată de Bancă cu intervenienții

A. I. C. și A. D. M. ;

- convenție de credit nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții

M. V. D. și M. M. D. ;

- convenție de credit nr. 0135469/_ încheiată de Bancă cu intervenientul

1. A. ; și s-a dispus modificarea clauzei cuprinse în pct.3.a. din "condițiile speciale"; ale convențiilor de credit mai sus enumerate, în sensul că rata dobânzii curente, exprimată în X% p.a. este fixă.

   • S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.d și pct.4.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, și plata unui comision de penalizare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale următoarelor convenții de credit :

   • nr. 0164250/_ încheiată cu intervenienții P. R. N. și P. D.

   • nr. 0107389/_ încheiată cu intervenienții M. V. D. și M. M. D.

   • nr. 0087421/_, încheiată cu intervenienții M. S. D. și M. R.

; dispunându-se înlăturarea clauzelor cuprinse în pct.3.d și pct.4.a, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale acelorași convenții de credit.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.4.b, referitoare la rata dobânzii penalizatoare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P.

1. N. și P. D. cu consecința înlăturării clauzei cuprinsă în pct.4.b, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit.

   Constatând caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.5.a, referitoare la plata unui comision de risc, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit:

   • nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P. R. N. și P.

     D.

   • nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. V. D. și M.

M. D.

- nr. 0087421/_, încheiată de Bancă cu intervenienții M. S. D. și

M. R.

- nr. 01254821/_, încheiată de Bancă cu intervenienții O. M. și O.

O. F. ; s-a înlăturarat clauza cuprinsă în pct.5.a, inserat în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale acelorași convenții de credit.

A fost obligată pârâta S.C. V. R. S. să restituie intervenienților în interes propriu P. R. N. și P. D., M. V. D. și M. M. D., M.

S. D. și M. R. și O. M. și O. O. F., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convențiilor de credit mai sus enunțate și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și dobânda legală calculată potrivit art.3, alin.1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite

pârâtei cu titlu de comision de risc, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

Totodată s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.d, pct.4.a și pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, plata unui comision de penalizare și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit:

- nr. 0154840/_ încheiată de Bancă cu intervenienții L. F. C. și

1. A. C. ;

   - convenție de credit nr. 0124593/_ încheiată de Bancă cu intervenienții

   1. I. C. și A. D. M. ;

      • nr. 0124500/_ încheiată de Bancă cu intervenientul B. sz C. R.

        ;

      • nr. 0135469/_ încheiată de Bancă cu intervenientul B. A. .

A fost constatată ca rămasă fără obiect solicitarea reclamantei și a

intervenienților A. I. C. și A. D. M., B. sz C. R. și B. A., de a înlătura clauzele cuprinse în pct. 3.d, pct. 4.a și pct. 5.a, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit menționate anterior, încheiate cu S.C. V. R. S.

S-a dispus obligarea pârâtei S.C. V. R. S. să restituie intervenienților în interes propriu A. I. C. și A. D. M., B. sz C. R. și B. A., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convențiilor de credit, respectiv de la data de_ ,_ ,_ și până la data încheierii de către intervenienți a Actelor adiționale nr. 1/_, nr. 1/_ și nr. 1/_, precum și dobânda legală calculată potrivit art. 3, alin. 1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

Constatând caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.5.1.b, referitoare la comision de administrare credit, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 01254821/_ încheiate cu pârâta de către intervenienții în interes propriu O. M. și O. O. F., a fost obligată pârâta S.C. V. R. S. să restituie acestor intervenienți în integralitate, sumele de bani încasate nelegal de către pârâtă cu titlu de comision de administrare, precum și dobânda legală calculată potrivit art. 3, alin. 1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de administrare, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

S-a respins cererea reclamantului și a intervenienților în interes propriu L.

F. C. și L. A. C. privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 5.1 lit.a secțiunea "condiții speciale"; privitoare la comisionul de rambursare anticipată și pct. 8 și 9.1.a din secțiunea "condiții generale";, ale convenției de credit nr. 0154840/_ .

S-a menținut procesul verbal de constatare seria AAA nr. 0042283 întocmit de către reclamant la data de_ .

În baza prevederilor art. 13 din Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat pârâtei-petente S.C. V. R. S. amendă contravențională în sumă de 500 lei,fiind obligată pârâta să plătească intervenienților în interes propriu M. R. - suma de 400 lei, A. I. C. - suma de 400 lei, B. A. - suma de 400 lei, M. V. D. - suma de 400 lei, B. sz C. R. - suma de 400 lei, L. A. C. - suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța reține următoarele :

În fapt, intervenienții în interes propriu P. R. N. și P. D., B. sz

C. R., M. V. D. și M. M. D., B. A., A. I. C. și A. D.

M., O. M. și O. O. F., L. A. C. și L. F. -C., M. S.

D., au formulat un număr de opt de reclamații înregistrate la sediul reclamantului, vizând existența unor clauze abuzive în următoarele convențiile de credit încheiate de aceștia cu pârâta S.C. V. R. S.A:

• convenția de credit nr. 01254821/_ 2007 încheiată de Bancă cu intervenienții O. M. și O. O. F. ;

  • convenția de credit nr. 0154840/_ 2007 încheiată de Bancă cu intervenienții L. F. C. și L. A. C. ;

  • convenția de credit nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P. R. N. și P. D. ;

  • convenția de credit nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. V. D. și M. M. D. ;

  • convenția de credit nr. 0124593/_ încheiată de Bancă cu intervenienții A. I. C. și A. D. M. ;

  • convenția de credit nr. 0124500/_ încheiată de Bancă cu intervenienții B. sz C. R. ;

  • convenția de credit nr. 0087421/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. S. D. și M. R. ;

  • convenția de credit nr. 0135469/_ încheiată de Bancă cu intervenienții B. A. .

În urma controlului efectuat de către reclamant acesta a întocmit procesul verbal de constatare seria AAA nr. 0042283/_ prin care a semnalat că clauzele cuprinse în art. 3 lit.a, art. 3 litera d, art.4 litera a, art. 4 litera b și articolul

5.1 litera a, referitoare la revizuirea ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, plata unui comision de penalizare și plata unui comision de risc din convențiile de credit verificate, precum și art. 8.2 din convenția de credit nr. 0124593/_, încheiată cu A. I. C. și A. D.

M., convenția de credit nr. 0135469/_, încheiată cu B. A., convenție de credit nr. 0124500/_, încheiată cu B. sz C. R. și convenția de credit nr. 0087421/_, încheiată cu M. S. D. și M. R., al clauzelor cuprinse în art. 8.3, art. 9.1.a din Condițiile generale de credit, privind scadența anticipată, încalcă prevederile art.4 alin.1 din Legea 193/2000 și a sesizat instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 12 și 13 din Legea 193/2000.

Prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de

judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți, care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată. Ca atare, argumentele băncii, în sensul că consumatorii au acceptat în integralitate conținutul convențiilor de credit și le-au executat ca atare nu poate fi primit.

S-a dorit astfel, instituirea unui sistem de protecție pentru consumatorul care se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant, fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din Legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:"; Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:"; (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

1. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

2. ) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.";

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă, o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

În esență, trebuie amintit faptul că, clauzele indicate ca abuzive în prezenta speță nu "definesc"; obiectul contractului și prin natura lor (și a contractului de credit ) nu alcătuiesc conținutul noțiunii de raport calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate.

Prima cerință enunțată este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor indicate ca fiind abuzive în prezenta speță. Banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin. 3 din Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convențiilor de credit depuse la dosarul cauzei, reiese în mod evident că sunt contracte standard preformulate. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său. Însă, comparând convențiile de credit depuse la dosarul cauzei de către reclamantă și intervenienți, rezultă faptul că acestea au un conținut identic, atât în secțiunea "condiții generale";, cât și în secțiunea "condiții speciale";, raportat la o anumită perioada de timp a încheierii respectivelor convenții. În concret, comparând toate convențiile de credit depuse la dosarul cauzei nu se identifică anumite convenții în discuție, încheiate în aceeași zi sau aceeași lună calendaristică ori aceeași perioadă a unui an care să aibă conținut diferit. În timp, banca a modificat conținutul preformulat al convențiilor de credit, în detrimentul consumatorilor, sub aspectul clauzei privind plata comisionului de risc, impunând un cuantum majorat al comisionului de risc. Întrucât, ca urmare a majorării cuantumului comisionului de risc, toți consumatorii (părți în prezenta cauză) care au încheiat convenții de credit au semnat un contract cu același conținut, raportat la același interval de timp, rezultă că doar "politica"; băncii pentru un anumit interval de timp era criteriul pentru conținutul contractului, care evident era preformulat. Ar fi absurd a acredita ideea că, consumatorii care au încheiat mai târziu convențiile de credit ar fi negociat un cuantum mai mare al comisionului de risc sau ar fi acceptat în urma negocierii plata unui comision de risc mai mare. Concluzia logică care se desprinde este că acești consumatori au semnat conținutul preformulat al contractului (într-o anumită perioadă de timp ), nebeneficiind de posibilitatea negocierii, întrucât, în caz contrar ar fi obținut clauze contractuale mai favorabile nu dimpotrivă, clauze care să-i defavorizeze.

Instanța a analizat raportat la fiecare clauză în parte îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe reținând următoarele :

Clauza cuprinsă pct. 3.a din "condițiile speciale"; ale convențiilor, referitoare la rata dobânzii curente, stabilește valoarea dobânzii exprimată în X % p.a., fără însă a se specifica în mod expres, în toate contractele, tipul de dobândă, respectiv dacă aceasta este fixă sau variabilă. Modul de exprimare a acestei clauze poate determina dubii asupra aplicării sale, oferind Băncii posibilitatea de a o interpreta ca dobândă variabilă, cu atât mai mult cu cât la pct. 3.d se stipulează dreptul băncii de a revizui unilateral dobânda curentă.

Pentru aceste motive, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.a, referitoare la rata dobânzii curente, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenții de credit nr. 0124593/_ încheiată de Bancă cu intervenienții A. I. C. și A. D. M., nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. V. D. și M. M. D., nr. 0135469/_ încheiată de Bancă cu intervenientul B. A. dispunând modificarea clauzei cuprinse în pct.3.a. din "condițiile speciale"; ale convențiilor de credit mai sus enumerate, în sensul că rata dobânzii curente, exprimată în X% p.a. este fixă.

Clauza cuprinsă la pct. 3 lit. d din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Data ajustării dobânzii:Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.

S-a apreciat că această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conținutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la Legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:"; Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.";Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța a reținut că motivul ce ar trebui să fie "întemeiat"; prevăzut în contract este acela al "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";. Prin "motiv prevăzut în contract";, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei "schimbări semnificative pe piața monetară"; nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor

criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Nu poate fi primită susținerea băncii, în sensul că aceste elemente sunt foarte greu de cuantificat și din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. Banca a învederat că este nevoită să se împrumute de la bănci din străinătate pentru a fi în măsură să acorde clienților credite în valută, fiind obligată ea însăși să plătească băncilor din străinătate o dobândă pentru împrumutul acordat, dobândă ce variază de la o țară la alta, de la o bancă la alta. Raportat la aceste susțineri trebuie arătat faptul că, dacă banca se împrumută de la bănci din străinătate se împrumută în condiții precise, convenind o anumită rată a dobânzii. Mai mult, în primul rând trebuie subliniat faptul că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Însă în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția

"motivului întemeiat";, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele în discuție, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Trebuie specificat faptul că posibilitatea de reziliere imediată a contractului de către client la care se referă prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, trebuie să fie în mod expres specificată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, ceea ce nu echivalează cu dreptul general al părților de a solicita rezilierea contractului în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale, în baza prevederilor art. 1020-1021 Cod civil.

Clauza cuprinsă la pct. 4 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut:";Comision de penalizare: 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci, 00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";.

Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși, cât și apreciată împreună cu prevederile art.4, lit.b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Conform art. 4, lit. a din legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Banca nu reprezintă o instituție de caritate, ci o societate comercială al cărui scop îl reprezintă obținerea profitului, așa cum se sublinia în cuprinsul întâmpinării. Însă, banca a inserat clauza contractuală prevăzută în art. 4, litera a

din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit în discuție. Prin această clauză, s-a impus consumatorului plata a unor sume de bani consistente, plătibile în termen de 5 zile de la data scadenței ratelor,încălcându-se proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor, pe de o parte și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale, pe de altă parte.

Dacă s-ar pune în aplicare clauza în discuție nu s-ar produce doar o reparare a prejudiciului băncii ci o îmbogățire a băncii ca urmare a impunerii în mod unilateral, nenegociabil a acestei clauze. Prin urmare, s-au apreciat incidente în speță prevederile art. 1 lit. i din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează: ";Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant."; Este evident că prin inserarea clauzei cuprinsă în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, dezechilibrul produs între drepturile și obligațiile părților este unul semnificativ, fiind în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului. În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

Pentru aceste motive, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.d și pct.4.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, și plata unui comision de penalizare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P. R. N. și P. D., ale convenției de credit nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. V. D. și M. M.

D. și ale convenției de credit nr. 0087421/_, încheiată de Bancă cu intervenienții M. S. D. și M. R., dispunând înlăturarea clauzelor cuprinse în pct.3.d și pct.4.a, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale acelorași convenții de credit.

Clauza cuprinsă la pct. 4 lit. b al convenției de credit nr. 0164250/_, are următorul conținut: ";Rata dobânzii curente + 5% p.a., calculată începând cu a 6-a zi de la data scadenței corespunzător secțiunii 3.2 Condiții Generale - de la data calculării dobânzii penalizatoare sumele datorate devin restante ";.

Motivele expuse în analizarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 4 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, sunt comune cu cele reținute în stabilirea caracterului abuziv al Clauzei cuprinsă la pct. 4 lit. al convenției de credit nr. 0164250/_, motiv pentru care, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.4.b, referitoare la rata dobânzii penalizatoare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P. R. N. și P. D., și pe cale de consecință,judecătorul fondului a dispus înlăturarea acestei clauze inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale aceleiași convenții de credit.

Clauza cuprinsă la pct. 5 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Comision de risc: ….%,

aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit";. Cuantumul concret al comisionului de risc este specificat în cazul convențiilor de credit depuse la dosarul cauzei, fiind identic în cazul consumatorilor care au încheiat convențiile de credit în cadrul aceluiași interval de timp.

Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art. 7, litera a și b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Prin aceste din urmă prevederi s-au stipulat în convențiile de credit în discuție obligația consumatorilor de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile aflate în proprietatea consumatorilor. De asemenea, s-a stipulat obligația consumatorilor de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.

Întrucât valoarea imobilelor asupra cărora consumatorii (părți în prezenta cauză) au constituit o garanție reală imobiliară este evident mult mai mare decât valoarea creditului acordat, fiind de notorietate prețul imobilelor de genul celor ce fac obiectul garanției, în cazul nerambursării creditului de către consumatori, prejudiciul total al băncii ar fi acoperit prin punerea în executare silită a convenției de credit și a contractului de garanție reală imobiliară. Mai mult de atât, având în vedere faptul că posibilitatea ipotetică ca un consumator să nu mai plătească ratele creditului poate surveni la un moment dat în cursul executării contractului iar până la acel moment banca a încasat sume de bani de la acel client, în parte recuperând astfel creditul acordat și obținând profitul scontat, rezultă că doar pentru recuperarea diferenței ar fi necesar a pune în executare garanțiile puse la dispoziție de către consumator. Iar la momentul încheierii convențiilor de credit, este evident că valoarea imobilelor ce fac obiectul garanțiilor constituite de către consumatori a fost mai mare decât valoarea creditului, ceea ce înseamnă că în cazul în care consumatorii nu ar fi plătit ratele (primele rate) la o scurtă perioadă de timp după încheierea contractului, banca prin punerea în executare a garanției și-ar fi acoperit orice prejudiciu.

Clauzele inserate în art. 7 din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit în discuție, sunt suficiente pentru a proteja interesele băncii, în cazul nerambursării creditului de către consumatori. În concluzie, orice risc al băncii în privința acordării creditului a fost eliminat, prin constituirea de către consumatori a garanțiilor imobiliare, în condițiile mai sus enunțate.

În consecință, inserarea în secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit, pe lângă clauza din art. 7 și a unei clauze privind obligația consumatorilor de plată a unui comision de risc nu își găsește legitimitatea, fiind eliminat riscul băncii.

În concluzie, prin inserarea clauzei cuprinsă în art. 5, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție s-a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, impunându-se consumatorilor plata unui comision de risc, în condițiile lipsei riscului care fusese eliminat prin inserarea clauzelor prevăzute în art. 7 din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție. Acest dezechilibru este unul semnificativ, întrucât sumele de

bani derivate din clauza privind comisionul de risc sunt considerabile, acest comision fiind calculat ca un procent din soldul creditului și fiind plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Este evident că acest dezechilibru produs între drepturile și obligațiile părților este în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului. În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

Instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct.5.a, referitoare la plata unui comision de risc, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 0164250/_ încheiată de Bancă cu intervenienții P. R. N. și P. D., ale convenției de credit nr. 0107389/_ încheiată de Bancă cu intervenienții M. V. D. și M. M.

D., ale convenției de credit nr. 0087421/_, încheiată de Bancă cu intervenienții M. S. D. și M. R. și ale convenției de credit nr. 01254821/_, încheiată de Bancă cu intervenienții O. M. și O. O. F. dispunând înlăturarea clauzei cuprinsă în pct.5.a, inserat în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale acelorași convenții de credit.

Ca efect al nulității clauzei abuzive, admițând în parte cererile de intervenție, repunând intervenienții în interes propriu și pârâta S.C. V. R. S. în situația anterioară inserării acestor clauze, instanța a obligat pârâta S.C. V. R. S. să restituie intervenienților în interes propriu P. R. N. și P. D., M. V.

D. și M. M. D., M. S. D. și M. R. și O. M. și O. O.

F., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convențiilor de credit mai sus enunțate și până la data pronunțării prezentei hotărâri, precum și dobânda legală calculată potrivit art.3, alin.1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

În ceea ce privește situația intervenienților L. F. C. și L. A. C.

, A. I. C. și A. D. M., B. sz C. R. și B. A., s-a reținut că situația acestora este diferită, acceptând modificările aduce contractelor de credit inițiale, prin semnarea de acte adiționale(f. 81, ,,. 245, 406)

Pentru considerentele anterior expuse, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.3.d, pct.4.a și pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, plata unui comision de penalizare și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 0154840/_ încheiată de Bancă cu intervenienții L. F.

C. și L. A. C., convenției de credit nr. 0124593/_ încheiată de Bancă cu intervenienții A. I. C. și A. D. M., convenției de credit nr. 0124500/_ încheiată de Bancă cu intervenientul B. sz C. R. și ale convenției de credit nr. 0135469/_ încheiată de Bancă cu intervenientul B.

A. .

Având în vedere acceptarea de către intervenienți a condițiilor stipulate în actele adiționale, instanța a constatat ca rămasă fără obiect solicitarea reclamantei și a intervenienților A. I. C. și A. D. M., B. sz C. R. și B. A., de a înlătura clauzele cuprinse în pct. 3.d, pct. 4.a și pct. 5.a, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convențiilor de credit menționate anterior, încheiate cu S.C. V. R. S.

Ca efect al nulității clauzelor abuzive, a fost obligată pârâta S.C. V. R.

S. să restituie intervenienților în interes propriu A. I. C. și A. D. M. ,

B. sz C. R. și B. A., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convențiilor de credit, respectiv de la data de_ ,_ ,_ și până la data încheierii de către intervenienți a Actelor adiționale nr. 1/_, nr. 1/_ și nr. 1/_, precum și dobânda legală calculată potrivit art. 3, alin. 1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc, de la data plății de către intervenienți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

Clauza cuprinsă la pct. 5.1.b, referitoare la comisionul de administrare credit, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; al convenției de credit nr. 01254821/_ încheiate cu pârâta de către intervenienții în interes propriu O.

M. și O. O. F., conform ale actului adițional, care deși nu a fost semnat de către consumatori, produce efecte juridice, prin acordul tacit, are caracter abuziv apreciindu-se că și această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual.

Prin inserarea clauzei cuprinsă în 5.1.b din secțiunea "condiții speciale";, a convenției de credit în discuție s-a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Acest dezechilibru produs între drepturile și obligațiile părților este în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de faptul că actul adițional se consideră încheiat și prin acord tacit.

Pentru aceste motive, instanța a reținut caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la pct.5.1.b, referitoare la comision de administrare credit, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; ale convenției de credit nr. 01254821/_ încheiate cu pârâta de către intervenienții în interes propriu O. M. și O. O.

F. și,pe cale de consecință, a obligat pârâta S.C. V. R. S. să restituie intervenienților în interes propriu O. M. și O. O. F., în integralitate, sumele de bani încasate nelegal de către pârâtă cu titlu de comision de administrare, precum și dobânda legală calculată potrivit art. 3, alin. 1 din O.G. 9/2000.

În ceea ce privește cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 5.1 lit.a secțiunea "condiții speciale"; și pct. 8 și 9.1.a din secțiunea "condiții generale";, privitoare la comisionul de rambursare anticipată ale convenției de credit nr. 0154840/_, urmează a fi respinsă, a fost respinsă pe considerentul că stabilirea unui comision de rambursare anticipată, având în vedere faptul că, pe viitor, banca nu va mai beneficia de dobânda ce trebuia să o încaseze până la ajungerea la termen a contractului, nu se încalcă proporționalitatea între

potențialul prejudiciu produs băncii și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu, astfel încât s-a respins cererea reclamantului și a intervenienților în interes propriu L. F. C. și L. A. C. privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în pct. 5.1 lit.a secțiunea "condiții speciale"; privitoare la comisionul de rambursare anticipată și pct. 8 și 9.1.a din secțiunea "condiții generale";, ale convenției de credit nr. 0154840/_ .

Fiind admisă sesizarea reclamantului și constatându-se caracterul abuziv al clauzelor contractuale enumerate în procesul verbal de constatare, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000, a fost menținut procesul verbal de constatare seria AAA nr. 0042283 întocmit de către reclamant la data de_ și s-a aplicat pârâtei-petente S.C. V. R. S. amenda contravențională în sumă de 500 lei.

Acordarea cheltuielilor de judecată a avut temei culpa procesuală, și dispozițiile art. 274 C.proc.civ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen pârâta S.C. V. R.

S., intervenienții în nume propriu M. S. D., M. R., M. L. Și M. M., B. A., A. I. C., A. D. M., B. C. R., M. V.

D. ,și M. M. D. .

Prin recursul său pârâta S.C. V. R. S. ,solicită admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de către C. J. pentru

1. C. S. respectiv în sensul respingerii cererilor de intervenție formulate.

   În principal: solicită să se constate prescripția cererii introductive în temeiul art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 întrucât în momentul depunerii cererii, termenul de prescripție de 6 luni de la săvârșirea presupusei fapte contravenționale, dată până la care se poate aplica o sancțiune, a fost depășit,iar în subsidiar respingerea cererii pe fond ca neîntemeiată cu privire la:

   1. petitul prin care intimata a solicitat constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 3,lit. a, art. 3 lit. d, art. 4 Ut. a și art. 4 lit. b, art. 5 Ut. a și art. 5.1 Ut. b din condițiile speciale ale Contractelor de credit: nr. 0124593/_ ; 0107389/_: 0135469/_: 0164250/_ ; 0107389/_ ; 0087421/_

      : 01254821/_: 0154840/_: 0124593/_ ; 0124500/_ .

   2. petitul prin care intimata a solicitat eliminarea clauzelor mai sus arătate, din contractele de credit, ca fiind abuzive,petitul prin care intimata a solicitat obligarea subscrisei la restituirea sumelor încasate. în temeiul clauzei contractuale, în cea ce privește comisionul de risc și comisionul de administrare, a căror eliminare se solicită.

Recurenta critică hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

În condițiile în care intervenientii in interes propriu au încheiat contracte cu institutia bancara, inițiativa încheierii convențiilor de credit apartinand în exclusivitate acestora, care s-au adresat bancii în urmă cu aproximativ 4-5 ani pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite în mod curent de către V.

. Recurenta a aratat ca in situatia in care, în cursul discuțiilor legate de perfectarea Convenției de credit, orice clauză ar fi fost considerată neavantajoasă ori ar fi fost neclară, intervenienții aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai

încheia orice convenție cu subscrisa. Cu toate acestea, Convenția de credit a fost încheiata, iar intimata-reclamantă împreună cu intervenienții, în mod tendențios, au înțeles să conteste legalitatea unor clauze după 4-5 ani de la momentul când au contractat creditele și s-au folosit de banii împrumutați.

Recurenta solicită admiterea exceptiei prescriptiei actiunii și respingerea cererii introductive ca prescrisă.

Astfel, s-a mentionat ca răspunderea contravențională a persoanelor fizice și juridice este înlăturată dacă aplicarea sancțiunilor contravenționale nu se face în termenul de prescripție prevăzut de lege. Prevederile Legii nr. 193/2000 prin art. 16 alin. 2 prevăd un regim al contravențiilor care se completează cu dispozițiile

O.G. 2/2001 care stabilește foarte clar prin art. 13 alin. 1 că: "Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei". Recurenta parata a arătat ca data la care începe să curgă termenul de prescripție este data săvârșirii faptei contravenționale. Contravențiile pe care le reclama CJPC S., sunt reprezentate de presupusa stipulare a unor clauze abuzive în contractele de credit. De la data încheierii acestora a trecut o perioadă de timp care depășește termenul de 6 luni, astfel orice fel de sancționare a acestora fiind prescrisă.

Recurenta critică aprecierea instantei de fond referitoare la faptul ca aceste contravenții sunt continue si ca data începerii prescripției începe să curgă de la data constatării faptei, aratand că stipularea acestor clauze în convențiile de creditare nu este o activitate continuă si ca nu trebuie confundate efectele contravenției, care întotdeauna sunt continue, cu natura juridică a faptei ilicite. Incheierea unui contract este un fapt uno ictu, astfel că încălcarea legii se prezumă a se petrece o singură dată în timp ce efectele juridice se produc continuu. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea exceptiei si respingerea cererii introductive ca prescrisă.

In privinta fondului cauzei, recurenta a aratat ca instanța a omis să analizeze situația concretă prin prisma faptului că intervenienții s-au adresat bancii, acestia fiind interesati să obțină anumite sume de bani, pe care institutia bancara le-a pus acestora la dispoziție si de care s-au folosit pana in prezent, la niște costuri care și la momentul acordării erau printre cele mai scăzute de pe piață, cu referire la DAE care include comisioanele negociate.

Parata a învederat ca legislația protecției consumatorilor nu are ca scop încurajarea unei atitudini pasive a consumatorilor, aceștia având obligația de a-și forma un bagaj minim de cunoștințe referitoare la contractele pe care doresc să le încheie, în condițiile în care toate datele creditului atât cu privire la condițiile de acordare cât și la costuri le-au fost aduse la cunoștință. In acest sens doctrina a reținut faptul că dispozițiile contractuale trebuie să fie redactate într-un mod clar și inteligibil, fizic accesibile consumatorului, să primească accentul corespunzător importanței lor prin raportare la locul în contract unde sunt plasate, și să fie lizibile. Această obligație nu trebuie însă absolutizată. Banca nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine însuși, ci are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este solicitat.

Recurenta a aratat ca instanta de fond în mod greșit a apreciat că, respectivele clauze contractuale nu au fost negociate cu consumatorii, mentionând

ca banca a prezentat o ofertă de a contracta, iar intervenienții au acceptat-o după stabilirea condițiilor concrete fără ca aceștia să-și manifeste vreo nemulțumire. Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție. Inițierea unei negocieri aparține partii care reclama o nemulțumire, si care are interesul a-si satisface o nevoie. Intervenienții nu au pus in discuție vreo nemulțumire la acel moment.

In aceeași ordine de idei, la momentul abordarii reprezentanților băncii intervenienții au fost cei care au exprimat nevoile lor referitor la: suma creditului, moneda creditului, destinatia creditului, garanțiile propuse, veniturile realizate, capacitatea de plata a acestora etc.

Recurenta a aratat ca în scopul de a-si satisface aceasta nevoie intervenienții au prezentat băncii numeroase documente care sa ateste faptul ca se incadreaza în condițiile de creditare oferite de societatea parata: adeverințe de venit, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor asupra carora intenționau a institui garanții reale imobiliare, declarații etc. S-a mentionat ca de la primul contact si pana la semnarea convențiilor, a existat timp si posibilitate de deliberare, iar banca nu poate fi sanctionata ca a prezentat o oferta si aceștia au acceptat-o fara rezerve. S-a aratat ca în intervalul cuprins intre primul contact si pana la semnarea contractului de credit, intervenientii se puteau adresa unei alte institutii care prezenta o oferta mai avantajoasa si nu în ultimul rand, puteau refuza semnarea convențiilor de credit, ori puteau solicita opiniile unor specialisti, brokeri de credite.

In privinta comisionului de risc, recurenta a aratat ca acesta reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclus în DAE (dobânda anuală efectivă). Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual. Dobânda anuală efectivă (DAE) este definită de art. 7 pct. 6 al OUG 50/2010 și de art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48 ca fiind costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului. DAE reprezintă prețul creditului, care include atât costurile colaterale, cât și cota de profit a Băncii; prin raportare la DAE, consumatorii pot compara ofertele comerciale ale diferitelor bănci și pot anticipa, cât îi va costa creditul contractat. Din perspectiva consumatorului, singurul cost al creditului care prezintă interes este cel total, nivelul dobânzii anuale efective fiind determinant pentru opțiunea între diferite oferte de creditare.

Recurenta a apreciat ca banca, în calitate de comerciant are libertatea să stabilească prețul perceput pentru serviciile și bunurile oferite; limita minimă a prețului este dată de costurile minime presupuse de bunul sau serviciul oferit, iar limita maximă este reglată de concurența liberă pe piață.

Acesta este motivul pentru care, potrivit art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Recurenta a învederat ca atâta timp cat prețul este elementul central al concurenței libere, fiind totodată un element ușor de înțeles de către consumator, instanța de judecată nu va putea aduce atingere prețului contractual, neputându-se

pune problema unui caracter abuziv al prețului. In concluzie, câtă vreme comisionul de risc este o componentă a prețului creditului, reprezentat de DAE, recurenta a apreciat ca acest comision nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată.

In legatura cu semnificatia acestui comision, recurenta a aratat ca acesta reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului.

Riscul bancar este punctul central de interes în activitatea Băncii, deoarece funcționarea și prosperitatea Băncii depind de minimizarea și acoperirea riscurilor. S-a aratat ca la nivel bancar, în special în materia contractelor de credit, riscul primește o atenție deosebită, băncile trebuind să acopere din fonduri proprii creditele neperformante sau efectele fluctuațiilor monetare/contextului economico- financiar. Reglementările juridice din această materie impun obligația băncilor, pe de o parte de a monitoriza constant riscurile la care se supun, cu scopul de a le diminua, iar pe de alta de a-și constitui provizioane și majorări de capital în vederea păstrării capacității de a face față riscului. S-a mentionat ca banca are obligația legală de a gestiona performant riscurile la care se supune, aspect monitorizat de BNR existând inclusiv sisteme de clasificare a băncilor în funcție de performanța în gestiunea riscurilor.

Recurenta a aratat ca acest comision de risc (de administrare a riscului) acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul V. . O parte din fondurile procurate de Bancă prin încasarea comisionului de risc sunt destinate constituirii de provizioane pentru acoperirea riscurilor. S-a facut referire la faptul că împrumuturile de consum sunt acordate pe durate îndelungate (în medie 20 de ani), iar dinamica economiei de piață face ca o evaluare inițială a riscului să fie imposibilă. Pentru acest motiv, Banca V., la fel ca multe alte bănci, percepe un comision lunar de risc, care este destinat să acopere costurile serviciilor și activităților de monitorizare și gestionare a riscurilor. Acest comision lunar, denumit în mod curent de risc sau de administrare a riscului este perceput de la un nivel minimal (cca. 0,1 % din soldul creditului), asigurându-se în mod constant o sursă pentru acoperirea costurilor de gestiune a riscului.

Recurenta a mentionat ca acest comision este un cost real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind defalcat în cadrul DAE din rațiuni de transparență, pentru a indica clientului care este destinația sumelor pe care le plătește. Totodată, s-a aratat ca acest comision este un cost real al creditului, câtă vreme Banca își asumă un risc prin acordarea împrumutului, iar Convenția are caracter comutativ, clientul este obligat să suporte contravaloarea serviciilor de gestiune a riscului generat de creditul de care beneficiază.

Recurenta a invederat ca observând cele trei elemente prin care se identifică o clauză abuzivă (caracterul nenegociat, reaua-credință și crearea unui dezechilibru semnificativ), este evident că stipularea unui comision de risc nu poate fi considerată o clauză abuzivă. In acest sens s-a aratat ca reclamanții nu au avut nicio inițiativă pentru negocierea comisionului de risc propus - iar nu impus - de Bancă. Comisionul de risc nu este o dobândă mascată, ci un cost real și transparent determinat de acordarea creditului de către Bancă, fiind stipulat cu bună-credință.

S-a aratat ca stipularea comisionului nu generează vreun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cât vreme acest comision este inclus în DAE și este acceptat în costul total al creditului, stipularea sa nu poate produce niciun dezechilibru: Banca își asumă un risc și obligația de gestionare a lui, iar clientul plătește pentru aceasta.

In privinta garantiilor si asigurarilor aferente creditului, parata susține ca acestea nu sunt destinate să acopere costurile de gestionare a riscului bancar. Ca urmare a crizei financiare resimțite cel mai acut în perioada 2008 - 2010, la doar trei-patru ani după acordarea împrumuturilor, garanțiile principale aferente acestora au scăzut sub valoarea împrumutată. Acesta este un exemplu elocvent al modului în care intervine riscul bancar și al faptului că garanțiile aduse de clienți nu sunt nici destinate și nici capabile să acopere acest risc. In ce privește obligația clienților de a asigura imobilul asupra căreia s-a constituit garanția, recurenta arată ca aceasta este o măsură de conservare a garanției, nicidecum de diminuare a riscului. S-a mentionat ca modalitatea principală de recuperare a sumei împrumutate de către Bancă este prin rambursare, iar nu prin executarea garanțiilor. In activitatea bancară situația în care se ajunge la executarea garanției pentru recuperarea creditului este tratată ca o situație de risc survenit, câtă reme executarea implică costuri, proceduri jurisdicționale și nu în ultimul rând, există riscul ca executarea garanției să eșueze, concluzionând ca din orice perspectivă ar fi privită problema, garanțiile sunt cel mult măsuri de controlare a riscurilor, iar nicidecum de suprimare ori compensare a lor.

Referitor la redenumirea comisionului de risc in comision de administrare recurenta arată ca evolutia terminologica nu influențează în niciun mod obligațiile efective de plată ale clientului, cât timp prețul contractual - reprezentat de DAE - rămâne neschimbat, modificarea intervenind ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, urmărindu-se alinierea terminologiei folosite în contracte și în sistemele electronice de gestiune cu terminologia propusă de acest act normativ. Pentru aceste considerente recurenta a apreciat ca stipularea și încasarea comisionului de risc nu poate fi considerată o clauză abuzivă.

In privinta clauzei care reglementeaza posibilitatea bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, recurenta apreciază ca aceasta clauza nu îndeplinește niciuna dintre condițiile cumulative prevazute de Legea nr.193/2000, pentru a fi considerata o clauza abuziva.

Astfel, s-a aratat ca aceasta clauza reglementata la art.3 lit. d) din condițiile speciale a fost negociata, atata timp cat la încheierea Convenției de Credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută și se negociază Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.

Ca exemplu de clauze care sunt negociate prin Condițiile Speciale, au fost mentionate clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii. S-a aratat ca toate aceste clauze sunt diferite de la un client la altul, o simplă privire asupra Convențiilor de credit atestând această situație. S-a facut referire la ceea ce a retinut Curtea de A. B. într-o cauză similară:"Nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă. Nu se poate susține că această modificare se realizează fară acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și, deci,

asumată de părți prin semnarea contractului. Pe de altă parte, prin semnarea contractului împrumutatul și garanții săi și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului." (Decizia nr. 77 din 13 Februarie 2008).

Recurenta a invederat ca un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasă exclusiv de către Client, și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii. Faptul că majoritatea creditelor acordate de parata sunt în franci elvețieni, denotă gradul ridicat de informare al clienților Băncii, exercitarea libertății contractuale a acestora și înțelegerea exactă a modului în care se realizează echilibrul contractual - rata dobânzii curente nu este modificată decât rareori în cazul acestei monede, datorită stabilității pieței bancare elvețiene.

In privinta celei de-a doua conditii, recurenta arată ca aceasta clauza reglementata la art.3 lit.d) din convenția de credit nu creeaza un dezechilibru

intre drepturile si obligațiile pârtilor. S-a apreciat ca instanța de fond a verificat formal existența sau crearea vreunui dezechilibru între părți prin introducerea clauzei referitoare la modificarea dobânzii.

Recurenta a mentionat ca nu poate fi considerată abuzivă clauza care permite modificarea dobânzii pe parcursul a 25 de ani, dacă intervin schimbări semnificative pe piața monetară, deoarece costurile bancii nu pot fi considerate a rămâne nemodificate de-a lungul acestei perioade, dovadă că de la data acordării creditului și până în prezent condițiile de pe piața monetară s-au schimbat semnificativ. Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți cauzat de existența clauzei de modificare a dobânzii, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Această analiză conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între cele două prestații. Efectele acestei constatări sunt cuprinse în chiar Legea nr. 193/2000, punctul 1, litera a) din Anexa, dispunând:"Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.";

Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Condițiile Generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.

S-a aratat ca în mod eronat instanța de judecată a apreciat faptul că schimbările semnificative prevăzute de Convenția de Credit nu sunt definite în mod exact, o astfel de definiție fiind contrară chiar prevederilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 deoarece ar fi necesară o descriere amănunțită și tehnică a modului în care se reflectă aceste schimbări în costurile Băncii. De altfel, chiar Legea 193/2000, în cuprinsul prevederii din Anexa 1 vorbește de o motivație întemeiată, fără a detalia în ce constă aceasta. Nici instanța și nici intimata- reclamantă nu au efectuat o expertiză referitoare la aceste schimbări semnificative și nu le-au solicitat. Banca prezintă de fiecare dată care sunt modificările care determină schimbarea acestor date, clienții având posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu ajutorul unui expert. Relațiile financiare internaționale și legăturile complexe dintre instituțiile bancare nu pot fi explicate în câteva rânduri, însă ar putea fi cunoscute, analizate și eventual combătute, dacă nu sunt considerate corespunzătoare, în urma unui minim de diligență.

Recurenta a invederat si faptul ca prevederile contractuale nu îngrădesc în niciun mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil vechi, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni. Legea nr. 193/2000 nu impune stipularea unui pact comisoriu în contracte, ci cuprinde o cauză de reziliere legală, care operează în condițiile legii. S-a aratat ca banca nu a interzis în vreun mod exercitarea liberă a acestui drept de către reclamanți, cu toate consecințele acestuia, inclusiv cea referitoare la întoarcerea prestațiilor anterioare.

Prin clauza de modificare a dobânzii, Banca se pune la adăpost de eventuale evenimente care ar putea apărea pe piața financiară. Aceste evenimente, care se pot produce de-a lungul întregii perioade de 25 de ani de desfășurare a contractelor, ar putea conduce la pierderi semnificative ale Băncii, pierderi care nu ar putea fi acoperite din sumele care s-ar putea încasa din eventualele garanții. Prin urmare, ceea ce instanța de fond numește dezechilibru semnificativ este in realitate posibilitatea contractuală a Băncii de a menține echilibrul contractual, pentru perioade care depășesc de cele mai multe ori 10-15 ani.

Recurenta a mentionat si faptul ca aceasta clauză, referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit. O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art. 3 lit. d nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauza face parte din obiectul convenției de credit încheiate, obiect avut în vedere de consumator la data încheierii contractului.

Art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă de către Legea 193/2000) a exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. (2), după cum urmează: ";Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil". Dispoziția corespunzătoare din Legea 193/2000 este cuprinsă în art. 4 alin 6: "E. luarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile

oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil";.

Recurenta a arătat ca prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract. Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili. Rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor Ia încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci. In consecință, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.

In concluzie, deoarece dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, recurenta a apreciat ca aceasta nu poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive sau în masura in care se analizează din aceasta perspectivă, instanța de fond ar fi trebuit să observe că este vorba de o clauză negociată, care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la comisionul de penalizare, recurenta a apreciat ca soluția instanței, prin care a declarat această clauză ca fiind abuzivă, este lipsita de temei legal, deoarece este firesc și conform principiilor de încheiere a convențiilor, că neîndeplinirea obligației de plată la scadență să fie urmată de sancționarea debitorului. Or, în lipsa unui comision de penalizare împrumutatul nu ar fi determinat să procedeze la plata ratei la data scadenței. Recurenta a arătat ca in condițiile actuale de piață nu ar putea fi lăsată la voia întâmplării siguranța plății ratei la scadență, atâta vreme cât banca este o instituție de credit complexă, care are ca obiect de activitate nu numai oferirea de credite ci și atragerea de depozite pentru care banca trebuie să garanteze plata la prima și simpla cerere a deponenților, prin urmare este esențial ca și împrumutații să respecte termenele de scadență. Mai mult de atât, la data încheierii convențiilor de credit, împrumutații au fost de acord și cu această clauză, care este una de o largă aplicabilitate în domeniul convențiilor, astfel recurenta a considerat că nu se justifică solicitarea C.

J. pentru P. C. S. de a se constata caracterul abuziv al acesteia, întrucât aceste dispoziții sunt aplicabile doar în cazul în care împrumutatii nu-si respecta obligatia contractuala de a plăti rata la scadenta.

În cea ce privește rata dobânzii curenteart. 3 lit, a) se arată că instanța a dispus modificarea prevederilor art. 3 lit. a din convențiile de credit mai sus arătate în sensul că rata dobânzii curente, exprimată în X% p.a. trebuie să fie fixă.

Arătă că posibilitatea modificării ratei dobânzii este conformă cu legislația pozitivă aplicabilă creditelor de consum.

Prevederea contractuală care stabilește cuantumul dobânzii a fost cuprinsă, pentru o mai clară înțelegere a componentelor sale, în clauza nr. 3 din condițiile speciale. Astfel art. 3 din această parte a convenției detaliază cele cinci

componenete determinante ale ratei dobânzii: rata acesteia, scadenta și perioada de calcul a acesteia, data ajustării și cuantumul DAE.

Potrivit acestei structuri, rata dobânzii este supusă unei duble condiții rezolutorii și suspensive în același timp: cea indicată la punctul 3.d, referitoare Ia apariția unor schimbări semnificative pe piața monetară. La momentul apariției unor schimbări semnificative, se activează condiția rezolutorie prin care încetează aplicarea ratei anterioare a dobânzii și în acleași timp condiția suspensivă prin care începe aplicarea noii rate a dobânzii.

Niciuna dintre aceste condiții, dependente de un același eveniment viitor și incert, nu este pur potestativă, evenimentul viitor și nesigur ținând de evoluția pieței monetare.

În consecință,, consideră că nu se impune soluția instanței cu privire la modificarea prevederilor contractuale în sensul indicării ratei dobânzii curente ca fiind fixă.

Recurenta a apreciat si faptul ca în mod greșit instanta de fond a dispus obligarea institutiei bancare la restituirea sumelor care au fost percepute cu titlu de comision de risc, fara sa tina seama de faptul ca desi este cunoscut ca nulitățile actelor juridice opereaza cu efect retroactiv, în ipoteza contractelor cu executare succesiva efectele nulităților se aplica numai pentru viitor", iar ca in acest caz

"nulitatea nu produce efecte pentru trecut." S-a aratat ca prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă și intervenienții au solicitat anularea clauzelor referitoare la comisionul de risc, solicitând instanței și restituirea sumelor plătite în contul acestora. Recurenta a mentionat că admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate, în conditiile in care contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutaților se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte, această excepție de la "principiul restitutio in integrum"; fiind pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de Bancă. In situația în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a Clienților. Patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul Băncii nu s- ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.

Recurenta a facut referire la dispozitiile art.13 din Legea nr.193/2000 potrivit carora efectul sanctiunilor prevăzute de Legea 193/2000 este "modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece intervenientii nu au solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora. S-a mentionat ca potrivit art. 13 din Legea 193/2000 numai in situația in care se desfiinteaza intreg contractul de credit instanta acorda daune interese, iar in situația in care instanta dispune modificarea

clauzelor contractuale (contractul ramane in ființa), asa cum este si in cazul de fata, art.13 din Legea 193/2000 si nici o alta prevedere din aceasta lege nu prevede posibilitatea instanței de a obliga instituția de credit la restituirea prestațiilor (sumelor de bani incasate ). Chiar daca s-ar aprecia ca institutia bancara ar putea fi obligata la restituirea prestatiilor, recurenta a mentionat ca instanța a greșit cu privire la restituirea unor sume de bani încasate de banca cu mai bine de 4 ani în urmă. Conform regulilor generale de restiture a prestațiilor executate in temeiul unui act declarat nul, doctrina s-a pronunțat în sensul că nu se datorează sume de bani asupra cărora a intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor.

Prin recursurile lor intervenienții A. I. C. și A. D. M. (f.20-23)

B. A. (f.15-18) și B. C. R. (f.25-28)în temeiul art.3041 Cod proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a cererilor de intervenție formulate de ei în în interes propriu, respectiv:

-să se constate nulitatea absolută parțială a Actului adițional nr. 1/_ intervenit in baza O.U.G. nr.50/2010, in ceea ce privește introducerea comisionului de administrare a creditului la pct.5.1.lit.b si. pe cale de consecință, să se dispună înlăturarea acestui comision de administrare din convenția de credit.

-să se dispună repunerea părților în situația anterioară prin obligarea intimatei S.C. V. R. S. să restituie contravaloarea comisionului de administrare de la data încasării până la data pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile, la paritatea leu/CHF din ziua plății;

-să se dispună obligarea intimatei S.C. V. R. S. la plata dobânzii legale aferentă sumei încasate nelegal cu titlu de comision de administrare, de la data încasării și până la data restituirii efective;

În motivarea recursului formulat se arată că instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului C. J. pentru P. C. S. și, respectiv,

cererea lor de intervenție în interes propriu, fără însă, să constate nulitatea absolută parțială a Actului adițional nr.1/_ intervenit in baza O.U.G. nr.50/2010, in ceea ce privește introducerea comisionului de administrare a creditului la pct.5.l.lit.b si fără să dispună înlăturarea acestui comision de administrare din convenția de credit.

Precizează că în accepțiunea art.4 alin.l din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.79 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului și art.2 pet. 16 din O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract, care nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează. în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000 stabilește că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru

P. C. nr.92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu -adică exact situația contractelor subsemnaților. Prin urmare, lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei. Legislația privind protecția consumatorului, instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale atunci când ne aflăm în prezența unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare. Clauzele abuzive ce formează obiectul prezentei acțiuni intră sub incidența acestor prevederi legale, fiind evident că acest contract pe care l-am încheiat cu pârâta face parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulat.

Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei credințe, la * momentul semnării contractului, clauze cam îi creează un avântai în detrimentul consumatorului. Principiul bunei credințe a fost preluat din art.3 pct.l din Directiva nr.93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului.

Potrivit art.77 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului, republicată, în vigoare la momentul încheierii contractelor de credit dintre subsemnați și pârâtă:

"în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului."

Potrivit art.78 din același act normativ "Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii."

Potrivit art.79 din același act normativ "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților."

Potrivit art.80 din același act normativ "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum . ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv." - Iar potrivit art.81

"Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens."

Legea nr.193/2000 prevede, de asemenea, în art.l: "(1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea

de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

1. în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

2. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii."

Cât privește comisionul de administrare credit perceput de bancă, arătăm faptul că acesta a fost introdus prin actul adițional nr. 1/_ pe care l-am semnat sub amenințarea că, în caz contrar, ne va fi declarat scadent creditul. Așa cum se poate observa din Planul de rambursare, la acest moment banca ne percepe acest comision de administrare în sumă de aproape 85 de franci elvețieni.

Faptul că acest comision de administrare nu reprezintă altceva decât comisionul de risc "redenumit" reiese cu ușurință din lecturarea definiției pe care însăși banca o dă în cuprinsul actului adițional nr. 1/_ :"pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului în termenii șl condițiile prevăzute în convenție. comisionul de administrare vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/ codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai șl la timp, pe toată durata convenției a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire șl de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) șl a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție șl la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare".

După cum se poate observa, acest asa-zis comision de administrare acoperă de fapt toate riscurile pe care banca este obligată să si le asume în virtutea convenției de credit, dar pe care le plasează în sarcina consumatorului.

De altfel, însăși banca prin adresa ce a însoțit propunerea de act adițional odată cu aplicarea OUG nr.50/2010, recunoaște la punctul b lit. f, faptul că acel comision de risc "se va redenumi comision de administrare credit". Astfel, banca a comunicat consumatorilor următorul mod de punere în aplicare a prevederilor OUG nr.50/2010: "în considerarea prevederilor OUG. Comisionul de risc. agreat cu d-voastră prin semnarea convenției de credit. se va redenumi "comision de administrare credit". urmând a fi datorat în continuare pe toată durata convenției. în aceeași valoare procentuală. Acest comision reprezintă costul pentru administrarea de către vbr a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea la dispoziție a împrumutului."

Art.36 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010 prevede că "comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea înregistrarea/ efectuarea de operațiuni de

către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului." după cum se poate observa din compararea textului de lege cu conținutul actului adițional, justificarea dată de bancă perceperii comisionului de administrare este diferită de cea permisă de legiuitor, un argument

în plus că nu percepe de fapt un comision de administrare, ci același comision de risc redenumit!în concret.

În urma intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010. care nu mai prevede printre comisioanele legale si comisionul de risc, banca era obligată să îl elimine din contracte. Astfel, art.36 din O.U.G. nr.50/2010 prevede expres că: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor."

Văzând. însă, că O.U.G. nr.50/2010 permitea perceperea unui comision de administrare pe care banca la acel moment nu îl percepea pentru că nu figura în convențiile de credit, pârâta și-a permis să încalce flagrant prevederile legislației, "transformând" comisionul de risc nelegal și abuziv în comisionul de administrare permis de lege. Astfel, ART.35 alin.l lit.b din O.U.G. nr.50/2010 prevede că "se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife. speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract si care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia."

Art.40 alin.3 din OUG nr.50/2010 prevede că: "se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept."

Față de prev. art.35 alin.l lit.b coroborat cu art.40 alin.3 din o.u.g. nr.50/2010, rezultă că este nulă de drept clauza privind comisionul de administrare, prevăzută în actul adițional în urma unei solicitări de lămurire a prevederilor OUG nr.50/2010 cu privire la comisioane, făcută de asociația română a băncilor, autoritatea națională pentru protecția consumatorilor a arătat expres că OUG nr.50/2010 nu permite ca anumite comisioane, menționate în contractele inițiale, să fie redenumite conform noilor prevederi legale și nici ca valoarea comisioanelor care nu se mai regăsesc în OUG nr.50/2010 să fie adăugată peste valoarea celor expres menționate în actul normativ șl existente în contractele inițiale."

Instanța de fond a reținut eronat că ar fi fost de acord cu redenumirea comisionului de risc în comision de administrare prin semnarea actului adițional. Nulitatea de drept a introducerii clauzei privind comisionul de administrare neputând fi acoperită prin semnarea în necunostintă de cauză a actului adițional.

Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, instanța de judecată trebuie să dispună modificarea clauzelor contractuale, respectiv eliminarea sau înlocuirea de drept a celor abuzive cu unele conforme cu dispozițiile legale imperative. De altfel, art.6 din Legea nr.193/2000 prevede că "Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

În ceea ce privește restituirea sumelor încasate pe nedrept de către bancă cu titlu de comision de administrare, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie

restituit. Dacă nu s-ar dispune restituirea sumelor încasate pe nedrept în baza unor clauze abuzive, banca ar profita de pe urma unei "îmbogățiri fără justă cauză". Prin urmare, odată dispărută "cauza legitimă" ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale în baza cărora s-au încasat sumele respective, toate prestațiile executate în temeiul acelor clauze nule trebuie întoarse.

De altfel, Judecătoria Zalău, prin Sentința civilă nr.36/_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului băncii, a stabilit că "temeiul juridic al restituirii prestațiilor în cazul anulării totale sau parțiale a contractului de credit îl reprezintă îmbogățirea fără justă cauză. Z- în consecință, se remarcă faptul că, prin plățile periodice ale unor sume de bani întemeiate pe o clauză abuzivă anulată ulterior de instanță, consumatorul-parte la contractul de credit a suferit și o sărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor bani, de la momentul plății fiecărei sume de bani în parte, sărăcire care se întinde până în momentul restituirii efective de către instituția de creditare a acestora, în baza hotărârii judecătorești.

În mod corelativ, se poate afirma că instituția de creditare a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză prin faptul că a folosit si va folosi respectivele sume de bani, începând cu momentul fiecărei plăti efectuate de către consumatorul-parte la contractul de credit în temeiul clauzei abuzive, ulterior anulate si până în momentul în care instituția de creditare va restitui în mod efectiv consumatorului fiecare sumă de bani în parte, încasată în temeiul clauzei menționate.

Este de esența activității instituției de creditare folosirea sumelor de bani încasate de la clienți. Valoarea sărăcirii, respectiv a îmbogățirii fără justă cauză aflată în discuție, este evaluabilă in bani, intr-un mod exact.

Pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plăți efectuate de consumator și momentul restituirii efective de către instituția de creditare.

Astfel, echivalentul bănesc al sărăcirii, respectiv al îmbogățirii fără justă cauză îl constituie dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite instituției de creditare în temeiul clauzei abuzive, ulterior anulate, de la data plății efective și până la data restituirii efective. O.G. nr.9/2000 reglementează dobânda legală, ce reprezintă fără îndoială echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani într-un anumit interval de timp determinat. E de precizat faptul că, între consumatorul-parte la contractul de credit și instituția de creditare, sunt stabilite raporturi comerciale, iar în materie comercială, cuantumul dobânzii legale este reglementat de prevederile art.3 alin.l din O.G. nr.9/2000.

Prin recursul formulat intervenienții M. V. D. și M. D. M. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a cererii intervenție în interes propriu, respectiv:

-să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional la Convenția de credit nr.0107389/_ . intervenit in baza O.U.G. nr.50/2010, în ce privește clauza prevăzută la pct.5.1 lit.b privind comisionul de administrare, si pe cale de consecință, să se constate ca fiind nelegală perceperea comisionului de administrare;

-să se dispună repunerea părților în situația anterioară prin obligarea intimatei S.C. V. R. S. să restituie contravaloarea comisionului de administrare de la data încasării până la data pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile, la paritatea leu/CHF din ziua plății;

-să se dispună obligarea intimatei S.C. V. R. S. la plata dobânzii legale aferentă sumei încasate nelegal cu titlu de comision de administrare, de la data încasării și până la data restituirii efective;

cu obligarea intimatei S.C. V. R. S. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului formulat precizează că au încheiat cu banca Convenția de credit nr.0107389/_ prin care li s-a acordat cu titlu de împrumut suma de 23.500 de franci elvețieni, cu un termen de rambursare de 300 de luni. Pentru garantarea creditului, au constituit în favoarea băncii o ipotecă de rangul I asupra unui imobil proprietate personală.

Cât privește clauza abuzivă privind comisionul de administrare, arată că

în accepțiunea art.4 alin.l din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.79 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului și art.2 pct.16 din O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract, care nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează. în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților. Art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000 stabilește că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

Cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului. Principiul bunei credințe a fost preluat din art.3 pct.l din Directiva nr.93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului.

Potrivit art.77 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumului, republicată, în Potrivit art.80 din același act normativ "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

Iar potrivit art.81 "Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens."

Legea nr.193/2000 prevede, de asemenea, în art.l: "(1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii."

Cât privește comisionul de administrare credit perceput de bancă, arată faptul că acesta a fost introdus prin actul adițional propus de bancă spre semnare în_ pe care, însă, nu l-au semnat, pentru că nu au știut că se impune trimiterea unei notificări exprese cu privire la refuz. Au considerat că nesemnarea actului adițional este suficientă, când de fapt banca pretinde că ar fi intervenit acordul tacit. Chiar acceptând că ar fi intervenit acordul tacit cu privire la actul adițional, banca nu avea dreptul să introducă un comision nou în convenția de credit, respectiv comisionul de administrare! sunt încălcate. Astfel, prevederile o.u.g. nr.50/2010. în speță art.40 alin.3: "în cazul modificărilor impuse prin legislație nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.l este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație, introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept."

Faptul că acest comision de administrare nu reprezintă altceva decât comisionul de risc "redenumit" reiese cu ușurință din lecturarea definiției pe care însăși banca o dă în cuprinsul actului adițional nr.1/_: "pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului în termenii șl condițiile prevăzute în convenție. comisionul de administrare vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/ codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata convenției a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) șl a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție șl la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare".

Banca prin adresa ce a însoțit propunerea de act adițional odată cu aplicarea OUG nr.50/2010, recunoaște la punctul b lit.f, faptul că acel comision de risc "se va redenumi comision de administrare credit",comunicând consumatorilor următorul mod de punere în aplicare a prevederilor OUG nr.50/2010: "în considerarea prevederilor OUG, comisionul de risc, agreat cu d-voastră prin semnarea convenției de credit. se va redenumi "comision de administrare credit".

Art.36 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010 prevede "comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/ efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului." Din compararea textului de lege cu conținutul actului adițional, justificarea dată de bancă perceperii comisionului de administrare este diferită de cea permisă de legiuitor, un argument în plus că nu percepe de fapt un comision de administrare, ci același comision de risc redenumit.

În urma intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2010, care nu mai prevede printre comisioanele legale si comisionul de risc, banca era obligată să îl elimine din contracte. Astfel, art.36 din O.U.G. nr.50/2010 prevede expres că: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor."

Văzând, însă, că O.U.G. nr.50/2010 permitea perceperea unui comision de administrare pe care banca la acel moment nu îl percepea pentru că nu figura în convențiile de credit, pârâta și-a permis să încalce flagrant prevederile legislației, "transformând" comisionul de risc nelegal si abuziv în comisionul de administrare permis de lege.

În urma unei solicitări de lămurire a prevederilor OUG nr.50/2010 cu privire la comisioane, făcută de asociația română a băncilor, autoritatea națională pentru protecția consumatorilor a arătat expres că OUG nr.50/2010 nu permite ca anumite comisioane, menționate în contractele inițiale, să fie redenumite conform noilor prevederi legale șl nici ca valoarea comisioanelor care nu se mai regăsesc în OUG nr.50/2010 să fie adăugată peste valoarea celor expres menționate în actul normativ șl existente în contractele inițiale."

Cât privește măsurile pe care le poate lua instanța de judecată cu privire la clauzele abuzive, arată următoarele:

Potrivit art.13 alin.l din Legea nr.193/2000, "(1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz."

Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, instanța de judecată trebuie să dispună modificarea clauzelor contractuale, respectiv eliminarea sau înlocuirea de drept a celor abuzive cu unele conforme cu dispozițiile legale imperative. De altfel, art.6 din Legea nr.193/2000 prevede că "Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

în ceea ce privește restituirea sumelor încasate pe nedrept de către bancă cu titlu de comision de administrare, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s- a executat în baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității; numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul. De asemenea, dacă nu s-ar dispune restituirea sumelor încasate pe nedrept în baza unor clauze abuzive, banca ar profita de pe urma unei "îmbogățiri fără justă cauză". Prin urmare, odată dispărută "cauza legitimă" ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale în baza cărora s-au încasat sumele respective, toate prestațiile executate în temeiul acelor clauze nule trebuie întoarse.

Prin plățile periodice ale unor sume de bani întemeiate pe o clauză abuzivă anulată ulterior de instanță, consumatorul-parte la contractul de credit a suferit și o

sărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor bani, de la momentul plății fiecărei sume de bani în parte, sărăcire care se întinde până în momentul restituirii efective de către instituția de creditare a acestora, în baza hotărârii judecătorești.

în mod corelativ, se poate afirma că instituția de creditare a beneficiat de o îmbogățire fără justă cauză prin faptul că a folosit si va folosi respectivele sume de bani, începând cu momentul fiecărei plăți efectuate de către consumatorul-parte la contractul de credit în temeiul clauzei abuzive, ulterior anulate si până în momentul în care instituția de creditare va restitui în mod efectiv consumatorului fiecare sumă de bani în parte, încasată în temeiul clauzei menționate.

Este de esența activității instituției de creditare folosirea sumelor de bani încasate de la clienți. Valoarea sărăcirii, respectiv a îmbogățirii fără justă cauză aflată în discuție, este evaluabilă in bani, intr-un mod exact, pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plăți efectuate de consumator și momentul restituirii efective de către instituția de creditare.

Astfel, echivalentul bănesc al sărăcirii, respectiv al îmbogățirii fără justă cauză îl constituie dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite instituției de creditare în temeiul clauzei abuzive, ulterior anulate, de la data plății efective și până la data restituirii efective. O.G. nr.9/2000 reglementează dobânda legală, ce reprezintă fără îndoială echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani într-un anumit interval de timp determinat. E de precizat faptul că, între consumatorul, parte la contractul de credit și instituția de creditare, sunt stabilite raporturi comerciale, iar în materie comercială, cuantumul dobânzii legale este reglementat de prevederile art.3 alin.l din O.G. nr.9/2000.

Prin recursul lor intervenenții M. S. D., M. R. M. L. și M.

1. solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei cu aplicarea art. 304 indice 1 C.pr.civ. si modificarea in parte a sentinței în sensul:

   1. Constatării ca fiind abuziva si a clauzei din cuprinsul pct. 5.1 lit. b - Comision de administrare credit din perspectiva riscurilor - din actul adițional fara număr, nesemnat si nepersonalizat din 13 septembrie 2010, refuzat expres de către recurenți;

B.Constatarea ca fiind abuziva si a clauzei din cuprinsul pct. 8 - scadenta anticipata din secțiunea "condiții generale" din convenția de de credit nr. 0087421/_ -"Banca este autorizata se debiteze orice cont de disponibilități sau de depozit, chiar neajuns la termen al imprumutatului/codebitorului pentru stingerea sumelor datorate in baza convenției".

C.Obligării paratei SC V. R. SA B. la:

-Înlăturarea clauzelor constatate ca fiind abuzive atat din convenția principala de credit a recurenților cat si din actul adițional fără număr, nesemnat si nepersonalizat din 13 septembrie 2010,

Restituirea și a comisionului de administrare credit încasat din septembrie 2010 si pana la data pronunțării sentinței,

Plata dobânzii legale de la data încasării comisionului de administrare credit si pana la data plații efective, precum si la

4.Emiterea unui nou plan de rambursare fără comision de risc si fără comision de administrare credit, restul dispozitivului urmând a fi menținut.

În motivarea recursului formulat arată următoarele :

Prin cererea de intervenție au solicitat sa se constate ca fiind abuzive următoarele clauze: pet. 3.d - data ajustării dobânzii, pct. 4 lit, a - Comision de penalizare, pct. 5 lit a- comision de risc (din secțiunea condiții speciale) si pct. 8 - Scadenta anticipata (din secțiunea condițiile generale) din Convenția de credit nr. 0087421/15 martie 2007 si de asemenea clauza de la pct. 5.1. lit b comision de administrarea credit din perspectiva riscurilor din actul adițional fără număr, nepersonalizat din data de 13 septembrie 2010, pe care subsemnații am refuzat in mod expres să îl semnăm.

Instanța de fond analizează si se pronunța doar parțial asupra cererii formulate. Sunt analizate si constatate ca fiind abuzive doar clauzele prevăzute la pct. 3.d, pct. 4, lit. a si pct. 5 lit. a, OMITAND a se pronunța si asupra clauzei de la pct. 5.1. lit b comision de administrarea credit din perspectiva riscurilor din actul adițional fara număr, nesemnat si nepersonalizat din data de 13 septembrie 2010, precum si asupra clauzei de la pct 8 - Scadenta anticipata (din secțiunea condițiile generale) din Convenția de credit nr. 0087421/15 martie 2007. De asemenea instanța nu s-a pronunțat nici asupra solicitării recurenților de a restitui comisionul de administrare credit din perspectiva riscurilor ilegal încasat, cu dobânda legala pana la data restituirii si nici referitor la obligarea SC V. SA la emiterea unui nou plan de rambursare fara comision de risc si fara comision de administrare credit

Instanța de fond nu a reținut nici măcar in partea introductiva in integralitate toate petitele formulate de către recurenții intervenienti si nici clauzele asupra cărora am cerut sa se pronunțe (respectiv pct. 5.1. lit b comision de administrarea credit din perspectiva riscurilor din actul adițional fără număr, nepersonalizat din data de 13 septembrie 2010, precum si asupra clauzei de la pct. 8 - Scadenta anticipata), de asemenea nici in considerentele hotărârii instanța nu se pronunța asupra celor doua clauze si nu le analizează pentru a evidenția daca sunt întemeiate sau nu. Nici in dispozitivul sentinței civile nr. 3789 din 09 octombrie 2012 nu se menționează nimic despre petitele menționate mai sus.

Reclamantul C. J. pentru P. Consumatorului S. a sesizat instanța de judecata in ceea ce ne privește si cu cele doua clauze menționate mai sus, respectiv clauza de la lit. 5.1. lit b din actul adițional fara număr si cea de la pct. 8.2 din secțiunea "condiții generale" din convenția de credit nr. 0087421/_

.

Prin urmare instanța de fond trebuia sa se pronunțe si asupra celor doua clauze in ceea ce ii privește pe recurenții intervenienti M., chiar daca prin cererea de intervenție avocatul titular din eroare in loc de clauza înscrisa la pct. 5.1. lit b, a trecut pct. 5.1. lit. A. In schimb, asa cum reiese si din cererea de intervenție, a fost copiat în întregime din actul adițional fără număr din data de 13 septembrie 2010 textul clauzei considerate abuzive, reiesind astfel ca este vorba despre comisionul de administrare a creditului din perspectiva riscurilor "0,1 % PE LUNĂ, datorat pentru punerea la dispoziție a creditului, respectiv pentru administrarea de către banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea la dispoziție a sumei principale". De altfel, prin cererea de intervenție se cere si restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de administrare, cu dobânda legala pana la data plații, precum si emiterea unui nou plan de rambursare a creditului fara comision de risc si fara comision de administrare. Din intrega

motivare reiese faptul ca subsemnații am solicitat ca instanța sa se pronunțe asupra clauzei referitoare la comisionul de administrare din perspectiva riscurilor.

Codul consumatorului, aprobat prin legea nr. 296/2004, in cuprinsul art. 75 obliga ca in contractele de credit pentru consum, băncile sa cuprindă indicații corecte si clare, care sa nu permită interpretări echivoce, in caz de dubiu, clauzele se vor interpreta in favoarea consumatorului, art. 76 din lege. Art. 77 interzice stipularea clauzelor abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Astfel cum a reținut si instanța de fond o clauza se considera ca fiind abuziva daca nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor-art. 78 si 79 din Codul consumatorului. O clauza se va considera nenegociata direct cu consumatorul daca este o clauza preformulata. Se poate observa faptul ca toate convențiile conțin aceleași clauze. Modificarea dobânzilor si comisioanelor datorându-se în mod exclusiv politicii băncii la momentul perfectării contractelor si acordării creditelor. De asemenea sunt relevante si prevederile art. 1, alin. 3, art. 4, alin. 1, 2, 3 si 4 din legea 193/2000, care statuează următoarele: "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

1. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

2. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens."

Banca înregistreaza în contabilitate, chiar si în prezent, comision de administrare credit, comision pe care îl încaseaza ilegal începand cu luna septembrie 2010, contrar dispozițiilor OUG nr. 50/2010 care a interzis perceperea comisionului de risc.

In lipsa acordului recurenților intervenienti nu se putea modifica convenția inițiala încheiata de Banca cu recurenții si nici nu se poate susține ca ar fi operat acceptarea tacita,.Potrivit art. 40(3) din OG nr. 50/2010 aprobarea tacita intervine in temeiul legii, de drept, numai in cazul in care modificarea contractului de credit este stabilita in mod expres prin lege - pentru ca părțile nu ar putea sa se abată de la ceea ce legea obliga, ori in cauza nu există modificări care sa fie aduse prin lege și pentru care sa opereze acceptarea tacita.Art.40 (1) interzice modificarea unilaterala a contractelor de credit de către banca, fără acordul consumatorului, iar alin.(3) stabilește ca sunt nule de drept clauzele ce depășesc modificările imperative ale legilor modificatoare, sancțiune ce este cuprinsă și în art. 95 (4) din OG nr. 50/2010.

Art. 41 (3) din OG nr. 50/2010 prevede in mod expres faptul ca neprimirea răspunsului din partea consumatorului "nu este considerata acceptare tacita si contractul ramane neschimbat", iar art. 80 din același act normativ prevede

"consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanța". De asemenea art. 35, alin. 1, lit. b din OUG 50/2010 interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane ... cu excepția costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator". Prin urmare având in vedere dispozițiile legale menționate mai sus putem concluziona ca este nula clauza privind comisionul de administrare, prevăzut in actul adițional fara număr si nesemnat de către recurenții intervenienti.

Instanța de fond a analizat clauza privind comisionul de administrare a creditului din perspectiva riscurilor inserat in actul adițional nesemnat de către intervenientii O. M. si O. O. F., cuprinsa la pct. 5.1.b. reținând faptul ca acest act adițional, desi nesemnat produce efecte juridice, iar clauza privind comisionul de administrare este abuziva, deoarece produce un dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor in detrimentul consumatorilor si este totodată contrara bunei credințe întrucat banca a impus aceasta clauza, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de faptul ca actul adițional se considera încheiat si prin acord tacit.

Riscul si in acest caz, la fel ca si in cazul comisionului de risc prevăzut in convenția de credit la pct. 5.a. este acoperit prin constituirea unei ipoteci imobiliare in favoarea băncii, prin incheierea unor contracte de asigurare si cesionarea drepturilor ce decurg din aceasta in favoarea băncii. Dezechilibrul este unul evident, intrucat sumele incasate din acest comision de administrare sunt considerabile din moment ce sunt calculate ca un procent de 0,1% pe luna aplicat la soldul creditului pe toata perioada derulării convenției.

Pentru identitate de motive instanța de fond trebuia sa admită si cererea privind constatarea ca fiind abuziva si a clauzei referitoare la comisionul de administrare credit din perspectiva riscurilor inscris la pct. 5.1 lit. b din actul adițional fără număr, nesemnat si nepersonalizat din 13 septembrie 2010. Având in vedere ca situația recurenților intervenienti M. S. si M. R. este identica cu cea a intervenientilor O., adică si acestora li se aplica un act adițional nesemnat de către intervenienti si li se percepe acest comision de administrare din perspectiva riscurilor in mod abuziv, considera ca pentru aceleași motive instanța trebuia sa admită si cererea intervenientilor M. în ceea ce privește constatarea ca fiind abuziva a clauzei privind comisionul de administrare din perspectiva riscurilor, sa o înlăture din actul adițional fără număr si nesemnat si sa dispună obligarea paratei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare credit cu dobânda legala, de la data plații pana la data restituirii efective.

Ca o consecința a constatării caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc si comisionul de administrare credit din perspectiva riscurilor instanța de fond trebuia sa oblige parata SC V. SA B. la emiterea unui nou plan de rambursare fără comision de risc si fără comision de administrare credit.

Referitor la clauza inserata în cuprinsul pct. 8 - scadenta anticipata din secțiunea "condiții generale" din convenția de credit nr. 0087421/_ -"Banca este autorizata se debiteze orice cont de disponibilități sau de depozit, chiar neajuns

la termen al împrumutatului/codebitorului pentru stingerea sumelor datorate in baza convenției", consideram ca si aceasta este o clauza abuziva, deoarece nu a fost negociata cu recurenții intervenienti, fiind impusa prin contracte standard preformulate si creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, deoarece permite Băncii sa debiteze orice cont de disponibilități sau depozit chiar neajuns la termen al împrumutatului/codebitorului pentru sumele datorate în baza convenției.

Intimatul reclamant C. pentru P. C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de SC V. R. SA, apreciind că hotărârea instanței de fond prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale care au făcut obiectul sesizării formulate este legală și temeinică.

Intervenienții în interes propriu au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de SC V. SA, apreciind că hotărârea instanței de fond prin care a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale și a dispus restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de risc, este legală și temeinică. S-a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursurilor formulate de către pârâta SC V. SA și către de intervenienții în nume și interes propriu B. A., A. I. C., A. D. M. ,B. C. R. ,M. V. D. ,M. M. D.

,inclusiv prin prisma prevederilor art. 304 și 304/1 Cod Procedură Civilă, tribunalul apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Nu se impune admiterea excepției invocate de recurenta SC V. SA privind prescripția dreptului reclamantului C. J. pentru P. C.

1. de a solicita sancționarea contravențională a pârâtei, raportat la dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000, coroborate cu dispozițiile art. 13 alin. 1, 2 din OG nr. 2/2001.

   Contravenția prevăzută de art. 13 din Legea nr. 193/2000 este una continuă, aspect care reiese din modul de reglementare a acesteia, prin dispozițiile alin.1 ale textului suscitat "Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale; (2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16."; Nu este întemeiată susținerea recurentei referitoare la faptul că nu suntem în prezența unei fapte continue, deoarece încălcarea legii intervine o singură dată, respectiv la încheierea contractului și doar efectele contravenției s-ar produce în mod continuu. Definiția contravenției continue este prevăzută de art. 13 alin. 2 din OG nr.

   2/2001: ""Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp".

   În cauza de față este evident că presupusa încălcare a obligației legale durează în timp, câtă vreme clauzele apreciate ca fiind abuzive, producând efecte pe tot parcursul derulării contractului încheiat între instituția bancară și intervenienții consumatori.

   În cazul contravenției continue data săvârșirii faptei este asimilată cu data constatării faptei, în cauza de față_, dată de la care curge termenul de

   prescripție de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Raportat la data constatării contravenției data la care a fost sesizată instanța,_, rezultă în mod evident că termenul de prescripție nu s-a împlinit, excepția prescripției fiind respinsă în mod legal și temeinic de către instanța de fond.

   În privința constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de pct.3.a, pct.3.d, pct.4.a și pct.5.a din contractele de credit supuse analizei, tribunalul constată că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, din care reies condițiile care se impun a fi îndeplinite pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, respectiv: să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe. De asemenea s-a constatat de către instanța de fond că respectivele clauze nu definesc obiectul principal al contractului, nefiind excluse prezumtivului caracter abuziv în baza art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Se va relua analiza sub aspectul dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 în privința comisionului de risc raportat la susținerea recurentei-pârâte în sensul că acesta este parte componentă a prețului contractului.

   Clauzele contractuale care au făcut obiectul analizei instanței de fond au următorul conținut: clauza cuprinsă pct.3.a din "condițiile speciale"; ale convențiilor, referitoare la rata dobânzii curente, stabilește valoarea dobânzii exprimată în X % p.a.; clauza cuprinsă la pct. 3 lit. d din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";; clauza cuprinsă la pct. 4 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut:";Comision de penalizare: 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci,00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";; clauza cuprinsă la pct. 5 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Comision de risc:

   ….%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit ";.

   În privința primei condiții care reiese din dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 deși recurenta-pârâtă a învederat în motivele de recurs faptul că anterior încheierii contractelor de credit s-a procedat la negocierea clauzelor în discuție cu consumatorii, în mod legal și temeinic instanța a reținut că pârâta nu a reușit să facă dovada negocierii, sarcina probei revenindu-i acesteia potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

   Convențiile încheiate între SC V. SA și intervenienții consumatori sunt contracte standard preformulate, care au un conținut identic atât în privința condițiilor generale, cât și în privința condițiilor speciale, deși sunt încheiate în date diferite. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare

   practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dispozițiile alineatului 3 al aceluiași articol prevăd faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

   În completarea elementelor reținute de instanța de fond, tribunalul constată că actul juridic încheiat între bancă și intervenienții consumatori are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare a voinței părților, deoarece clauzele contractului nu au fost negociate direct cu clienții băncii, ci au fost preformulate de instituția bancară. Nu se poate reține că suntem în prezența unui contract negociat, deoarece în cazul acestui tip de contract părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de una din părțile contractante, în cauza de față instituția bancară, cocontractanții, respectiv clienții băncii neavând posibilitatea de modificare a clauzelor, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

   Susținerea recurentei-pârâte SC V. SA referitoare la faptul că a avut loc negocierea clauzelor contractuale cu intervenienții, în calitate de împrumutați, atâta timp cât aceștia s-au adresat băncii și li s-a înmânat în faza precontractuală condițiile generale și speciale ale convenției de credit, nu poate fi reținută. Simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora de către cocontractant nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului. Recurenta a învederat faptul că la momentul abordării reprezentanților instituției bancare, intervenienții au fost cei care au exprimat nevoile lor referitor la suma creditului, moneda creditului, destinația acestuia, garanțiile propuse, capacitatea de plată, de unde ar rezulta implicit că a avut loc negocierea clauzelor contractuale. T. reține că aceste elemente au fost specificate de către clienți, însă pe baza lor, banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără ca aceștia să aibă posibilitatea efectivă de modificare a clauzelor în ceea ce privește cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului și de derulare a raporturilor juridice dintre părți. În aceste condiții, în mod temeinic prima instanță a reținut că prima condiție de reținere a caracterului abuziv al clauzelor contractuale în discuție este îndeplinită, acestea nefiind negociate direct cu consumatorii.

   Recurenta pârâtă a expus motivele pentru care apreciază că este nefondată aprecierea instanței de fond referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 5 lit. a din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit. T. constată că această clauză are următorul conținut: ";Comision de risc: ….%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit ";.

   Recurenta a invocat cu titlu preliminar faptul că în baza dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care transpun prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva

   93/13/CEE, instanța de judecată nu putea cenzura comisionul de risc, deoarece acesta este o componentă a prețului creditului.

   Analizând aspectul invocat de recurentă, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. T. constată că este reală susținerea recurentei referitoare la faptul că norma de transpunere a Directivei 93/13/CEE, cuprinsă în acest alineat, are un conținut cel puțin inexact raportat la prevederile din directivă a căror transpunere în legislația națională s-a urmărit, prevederi potrivit cărora evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil (art. 4 alin.2).

   Din conținutul directivei, care are efect direct, reiese că dreptul instanței de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul principal al contractului și nici asupra caracterului adecvat/just/proporțional cu calitatea contraprestației, a prețului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb (dacă, bineînțeles, aceste clauze sunt clare și inteligibile).

   Recurenta a invocat că acest comision de risc este o componentă a prețului creditului fiind inclus în dobânda anuală efectivă și a susținut că instanța nu poate evalua eventualul caracter abuziv al clauzei care prevede obligația de plată a acestuia în sarcina consumatorului.

2. apreciază că acest comision nu constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, nici din perspectiva împrumutatului. Noțiunea de obiect principal include din perspectiva consumatorului suma de bani împrumutată, iar din perspectiva băncii dobânda încasată. Prețul creditului, din perspectiva instituției bancare este reprezentat de dobânda curentă și dobânda penalizatoare aferentă. Din dispozițiile Directivei enunțate anterior, reiese că instanța nu poate cenzura justețea costului total al creditului, raportat la serviciile oferite în schimb de către bancă. T. constată că în schimbul comisionului de risc perceput, instituția bancară nu oferă consumatorului niciun serviciu. Pentru punerea la dispoziție a creditului, banca percepe dobânda curentă, aspect care rezultă fără echivoc din Secțiunea 3 Costuri, 3.1, 3.1.1, nefiind justificată pentru același motiv și perceperea comisionului de risc.

În realitate acest comision ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența că suma stabilită cu acest titlu se plătește nu în momentul neexecutării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând astfel anticipat prejudiciul cauzat acesteia prin eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci fără just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert nici actual. Ca atare, nu se poate reține că acest comision este parte componentă a prețului contractului și că din acest motiv clauza care îl prevede nu ar putea fi

supusă analizei efectuată de instanță pentru a stabili eventualul caracter abuziv în sensul prevăzut de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Chiar dacă s-ar aprecia că acest comision este parte componentă a prețului contractului, tribunalul constată că art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 "Costuri"; comisionul de risc se acordă de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului, la fel ca și dobânda curentă care este percepută tot pentru creditul acordat (Secțiunea 3 Costuri, 3.1, 3.1.1). Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc, pentru ca intervenienții, în calitate de consumatori, să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput. În concluzie, pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Recurenta pârâtă a susținut în motivele de recurs că la nivel bancar, în special în materia contractelor de credit, riscul primește o atenție deosebită, băncile trebuind să acopere din fonduri proprii creditele neperformante sau efectele fluctuațiilor monetare.

T. reține că riscurile la care a făcut referire recurenta sunt independente de comportamentul consumatorilor și nu pot fi imputate acestora.

Prin această clauză au fost transferate în sarcina consumatorilor toate riscurile contractului, posibile și viitoare, deci incerte si fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în ipoteza în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență. Ori în aceste condiții se ajunge la o îmbogățire fără just temei a instituției bancare și se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În privința condiției creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de fond a apreciat în mod corect că această clauză împreună cu prevederile art. 7 litera a și b din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit, creează un asemenea dezechilibru. Prin aceste prevederi s-a stipulat în sarcina consumatorilor obligația de a garanta plata ratelor creditului cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare asupra unor imobile aflate în proprietatea consumatorilor, precum și obligația de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă, urmată de cesionarea în favoarea băncii a drepturilor izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective. Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat că în situația în care intervenienții în interes propriu nu ar achita ratele creditului, banca are posibilitatea să-și recupereze prejudiciul prin punerea în executare a convenției de credit și a contractului de garanție reală imobiliară, în condițiile în care imobilele ipotecate depășesc valoarea creditelor acordate.

În consecință, pentru motivele expuse anterior, tribunalul apreciază că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut caracterul abuziv al clauzei prevăzute de pct. 5 lit. a, care prevede obligația de plată a comisionului de risc, redenumit ulterior comision de administrare a riscului. Schimbarea denumirii comisionului nu

înlătură caracterul abuziv al acestuia, în condițiile în care nu s-a dovedit că a intervenit o modificare de fond în ceea ce privește structura acestuia, care a afectat în continuare echilibrul contractual și nu a făcut obiectul negocierii cu consumatorii.

Recurenta pârâtă a criticat aprecierea instanței de fond referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse la pct. 3 lit. d din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit. T. constată că această clauză are următorul conținut: ";Data ajustării dobânzii: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.

În mod corect a apreciat prima instanță că această clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca aceasta să fie negociată cu clientul, acesta având doar dreptul de a fi informat asupra acestui fapt, urmând a se conforma prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.

T. reține că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, atâta timp cât modificarea ratei constituie prerogativa exclusivă a instituției bancare și se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului intervenienților-consumatori.

Astfel cum a reținut instanța de fond, conținutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit.a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexa la Legea nr. 193/2000, potrivit cărora: "Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.";

T. apreciază că motivul "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară"; ce conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare nu este redactat în termeni clari și neechivoci, astfel se poate considera că acesta nu reprezintă un "motiv"; în sensul Legii nr. 193/2000.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, din momentul încheierii contractului aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate. Caracterul conștient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implică perfectarea sa, având reprezentarea corectă și determinată a consecințelor actului juridic pe care îl semnează. Atâta timp cât actele normative trebuie să îndeplinească cerința de previzibilitate, coroborat cu dispozițiile art. 969 alin. 1 Cod civil, potrivit cărora convențiile legal încheiate au

forță obligatorie întocmai ca legea, rezultă că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației. Or, motivul "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";, nu este obiectiv determinat sau determinabil, nefiind de natură să acorde posibilitatea unui observator independent de a aprecia asupra incidenței situației vizate, condiții în care în acord cu instanța de fond, tribunalul apreciază că această clauză are caracter abuziv, stipulând dreptul exclusiv al băncii de a modifica rata dobânzii fără stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator în deplină cunoștință de cauză.

Referitor la clauza cuprinsă în pct. 3.a, recurenta a apreciat că în mod nejustificat instanța a dispus modificarea prevederilor contractuale în sensul indicării ratei dobânzii curente ca fiind fixă, deoarece posibilitatea modificării ratei dobânzii este conformă cu legislația pozitivă aplicabilă creditelor de consum. T. constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că modul de exprimare al clauzei poate determina dubii asupra aplicării sale, oferind Băncii posibilitatea de a o interpreta ca dobândă variabilă, cu atât mai mult cu cât clauza prevăzută de pct.3.d prevede dreptul băncii de a revizui unilateral dobânda curentă. Raportat la faptul că din dobânda avută în vedere de părți la încheierea convențiilor de credit era una fixă și a rămas aceeași toată perioada de executare a contractelor, pentru a înlătura orice dubiu asupra interpretării acestei clauzei, în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului și a dispus modificarea clauzei cuprinse în pct. 3.a. din condițiile speciale ale convențiilor de credit supuse analizei, în sensul că rata dobânzii curente, exprimată în X%.p.a. este fixă.

Recurenta pârâtă a criticat soluția instanței de fond cu privire la reținerea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de pct. 4 lit.a din convențiile de credit. Această clauză are următorul conținut: :";Comision de penalizare: 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci,00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";.

Recurenta a menționat că soluția instanței de fond nu are temei legal întrucât este firesc și conform principiilor de încheiere a convențiilor ca neîndeplinirea obligației de plată la scadență să fie urmată de sancționarea debitorului, ori în lipsa unui comision de penalizare împrumutatul nu ar putea fi determinat să procedeze la plata ratei la data scadenței. T. constată că susținerea recurentei referitoare la faptul că în lipsa acestei clauze împrumutatul nu este determinat să plătească rata la data scadenței, nu este întemeiată, atâta timp cât la art. 4 lit. b din secțiunea

"convenții speciale"; ale convențiilor de credit s-a stipulat plata unei dobânzi penalizatoare de către consumatori în cazul întârzierii la plata ratelor, dobândă penalizatoare compusă din rata dobânzii curente + 5%p.a, calculată începând cu cea de a șasea zi de la data scadenței ratelor respective.

De altfel, acesta a fost motivul pentru care instanța de fond a reținut caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4 lit. a, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care

împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În mod corect prima instanță a constatat că pentru același temei de fapt (întârzierea consumatorului la plata ratelor), banca a inserat două clauze contractuale, cele expuse la art. 4 lit. a și art. 4 lit. b, condiții în care s- a încălcat proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor pe de o parte și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pe de altă parte.

Recurenta-pârâtă a apreciat ca nelegală și netemeinică și dispoziția instanței de fond referitoare la obligarea instituției bancare la restituirea sumelor care au fost percepute cu titlu de comision de risc. În acest sens recurenta a arătat că admiterea acțiunii de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale care prevede comisionul de risc nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate, pe considerentul caracterului contractelor de credit, care în opinia recurentei sunt contracte cu executare succesivă. Recurenta a învederat că anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.

T. reține că potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Raportat la aceste dispoziții legale, coroborat cu faptul că s-a constatat caracterul abuziv al clauzei care prevede perceperea comisionului de risc rezultă că sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, deoarece această clauză nu produce efecte asupra consumatorului. Acest efect se produce retroactiv de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza a avut caracter abuziv încă de la stipularea acesteia și nu de la momentul constatării acestui caracter de către instanța de fond. Astfel, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că se impune restituirea acestor sume intervenienților în interes propriu de la momentul încheierii convențiilor de credit și până la data pronunțării hotărârii.

T. apreciază ca fiind neîntemeiată și susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de fond a dispus în mod nelegal restituirea unor sume de bani încasate de bancă cu mai bine de 3 ani în urmă deoarece ar fi intervenit prescripția extinctivă a acțiunii în restituirea prestațiilor. Termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constată clauzele abuzive vizând plata comisionului de risc și nu de la data la care au fost achitate sumele solicitate, așa cum susține pârâta recurentă. De altfel ori de câte ori se dispune anularea totală sau parțială a unui contract și părțile nu au solicitat prin acțiune și repunerea în situația anterioară, de la data pronunțării hotărârii judecătorești curge termenul de prescripție de 3 ani în care părțile au posibilitatea să ceară, pe calea unei acțiuni separate repunerea în situația anterioară.

În aceste condiții intervenienților din prezenta cauză nu le poate fi opusă prescripția extinctivă a dreptului de a cerere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc întrucât au formulat cererea de restituire a sumelor de bani în cadrul acțiunii prin care se solicită anularea clauzelor abuzive

vizând plata comisionului de risc. Astfel prima instanță a făcut o corectă aplicare a efectului nulității produse ca urmare a constatării clauzelor abuzive și anume repunerea părților în situația anterioară, banca fiind obligată la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Recursul intervenienților B. A., A. I. C. ,A. D. M. ,B. C.

R. ,M. V. D. ,M. M. D. este de asemenea nefondat pentru următoarele considerente :

Prin Sentința Civilă nr. 3789/2012, pronunțată de Judecătoria Zalău, în Dosarul nr._, instanța a constatat ca fiind abuzive mai multe clauze din contractele de credit încheiate cu acești recurenți, care au fost supuse verificărilor de către CJPC S. și pentru care s-a încheiat Proces-Verbal de constatare a unor contravenții.

Prin recursurile formulate intervenienții B. A., A. I. C., A. D.

M., B. C. R. ,M. V. D. ,M. M. D. doresc ca instanța de recurs să constate caracterul abuziv ale unor clauze din contractele de creditare respectiv din actele adiționale la convențiile de credit inițiale.

T. reține că recurenții-intimați au calitatea de intervenienți în nume propriu și nu calitatea de reclamanți,reclamant fiind C. J. pentru P.

C. S., care a exercitat verificările contractelor de credit și a încheiat Proces-Verbal de constatare a unor contravenții,

In cadrul verificărilor efectuate de CJPC S. respectiv în cadrul actului de sesizare a instanței de fond nu au fost incluse acele clauze din contractele de credit respectiv din actele adiționale la convențiile de credit a căror anulare se solicită prin recursurile formulate de recurenții-intimați,

Cum în cauză sunt aplicabile dispozițiile exprese în materie contravențională

-art. 12 și 13 din Legea 193/2000- actul cu care este sesizată instanța de judecată pentru constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale îl reprezintă procesul - verbal și în funcție de acest act de sesizare se stabilește cadrul procesual. În condițiile în care recurenții-intimați au înțeles să intervină în nume propriu în procesul declanșat de CJPC S., intervenind în cadrul procedurii speciale contravenționale prevăzută în prevederile art. 12 și 13 din Legea 193/2000, aceștia trebuie să respecte cadrul procesual creat de acesta(CJPC S. ) prin actul de sesizare (procesul-verbal de constatare a unor contravenții), astfel că cererile recurenților-intimați sunt admisibile doar în măsura în care se circumscriu

obiectului din actul de sesizare,

Ori cererile recurenților-intimați se referă la alte clauze decât acelea care au fost supuse controlului de către reclamantul de fond și care au fost incluse în procesul-verbal, astfel că nu se circumscriu obiectului actului de sesizare a instanței, fiind astfel inadmisibile.

Deși dispozițiile art. 14 din Legea 193/2000 prevăd în mod expres dreptul consumatorului prejudiciat ,de a sesiza instanța de judecată, pe calea dreptului comun, numai după rămânerea definitiva a hotărârii prin care s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei,din succesiunea articolelor si din exprimarea particulară a legii rezultă că aceștia se pot adresa instanței cu aceste cereri doar pe calea dreptului comun in lege nefiind nicio mențiune că se pot adresa în conformitate cu prezenta lege.

Ori acești recurenții - intimați nu au înțeles să-și valorifice acest drept.

Cum din actul de sesizare a instanței(procesul-verbal încheiat de CJPC S. ) reiese că, clauzele contractuale indicate de recurenți (a căror anulare se solicită prin recursurile formulate) nu au făcut obiectul verificărilor în baza cărora s-a încheiat procesul - verbal, recurenții din postura lor de intervenienți nu pot extinde cadrul procesual deja fixat.

Recursul formulat de intervenienții M. se impune a fi însă admis întrucât aceștia au instanței să constate ca abuzivă și în consecință să dispună și înlăturarea clauzei de la pct 8 - Scadenta anticipata (din secțiunea condițiile generale) din Convenția de credit nr. 0087421/15 martie 2007- clauză care a fost supusă controlului de către reclamantul de fond și care au fost incluse în procesul-verbal (f.5-6 dosar fond).

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui petit, astfel încât fiind incidentă prevederea care impune casarea hotărârii atacate pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin 6 c.pr.civ.,dispunând casarea hotărârii atacate -în ceea ce privește cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu M. S. dacian,M. L.

,M. M. și M. Todica și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acesta aspect aceleiași instanțe Judecătoria Zalău.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E CI D E :

Admite recursul formulat de intervenienții în interes propriu M. S. D.

, M. L., M. M. Și M. R. împotriva sentinței civile nr.3789 din 9 octombrie 2012 a Judecătoriei Z., pe care o casează numai în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de intervenție formulată de acești recurenți, trimițând cauza în rejudecare aceleiași instanțe sub acest aspect.

Respinge ca nefondate recursurile formulate împotriva aceleiași sentințe de către recurenții B. A., A. I. C., A. D. M., B. C. R., M.

V. D., M. M. D., SC V. R. SA, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2013.

	Președinte,	Judecător,			Judecător,		Grefier,
K.	M.	L. M.	D.	G.	V.	V.

Red.LM/_

Dact.VV/_ /2ex.

Jud.fond: E. R. U. D.

← Încheierea civilă nr. 20/2013. Actiune in constatare		Decizia civilă nr. 562/2013. Actiune in constatare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 534/2013. Actiune in constatare Sentința civilă nr. 238/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 346/2013. Actiune in constatare Încheierea civilă nr. 20/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 562/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 297/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 117/2013. Actiune in constatare Decizia civilă nr. 817/2013. Actiune in constatare