Decizia civilă nr. 297/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 297/R/2013
Ședința publică 31 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții S. O., Ș. I., Ș.
L. împotriva deciziei civile nr. 109 din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, privind și pe intimații SC F. DE Î. A O. M.
"E. "; SA și C. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare-superficie.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâții recurenți Ș. I. și Ș.
L., asistați de avocat D. Biță, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului pârâților recurenți să precizeze dacă toate motivele de recurs invocate se încadrează în motivele de nelegalitate a deciziei atacate indicate în cererea de recurs.
Nemaifiind cereri sau excepții de formulat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecința casării sentinței civile recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii promovate de către intimată, admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâți, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
În opinia sa, instanța a făcut o analiză greșită în ceea ce privește momentul raportării edificiilor la actualii proprietari, pentru că așa cum s-a statuat până în prezent prin probele administrate la dosar preluarea terenului a fost dispusă în mod abuziv, iar dreptul de proprietate a recurenților este recunoscut de la momentul deposedării și în nici un caz de la momentul restituirii. Toate motivele invocate privesc legalitatea deciziei atacate.
Apreciază că cererea reconvențională este întemeiată, dreptul lor de proprietate asupra terenului este legal, retrocedarea s-a făcut în termen legal și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, acest drept fiind garantat atât de Constituția României în art. 41 cât și de dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, reclamanta S. C.
F. de Î. a a O. M. "E. "; S. a chemat în judecată pârâții Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase R. S. și S. O., solicitând instanței ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o sentință prin care să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate
asupra imobilului în care își are sediul în prezent Mina R., situat în comuna R. str. Principală nr. 1419 jud. Bistrița-Năsăud, să se stabilească un drept de superficie în favoarea reclamantei asupra suprafeței de 423 mp ocupată efectiv de construcție, teren aflat în proprietatea pârâtului S. O. și să se noteze în CF 1824 R. nr. top. 902 și 903/1 dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție și dreptul de superficie al reclamantei asupra terenului ocupat de această construcție.
Pentru termenul de judecată din data de_, reclamanta și-a precizat acțiunea civilă formulată și a chemat în judecată și pe pârâții Ș. I. și Ș. L.
, solicitând instanței ca în urma probelor ce se vor administra să se pronunțe o sentință prin care să se dispună rectificarea înscrierii imobilului casă nr. 620 din CF 25 000 R. provenită din conversia CF nr. 1824 R. nr. top. 902 și 903/1, alături de petitele din acțiunea inițială, cu motivarea că în urma contractului de vânzare cumpărare nr. 926/2009 numitul S. O. a înstrăinat imobilele din
litigiu pârâților Ș. I. și Ș. L. .
Pârâtul Sas O. a formulat cerere reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei să elibereze terenul ocupat de o construcție neautorizată și la plata contravalorii chiriei pentru folosința terenului începând cu anul 2001.
Au formulat cerere reconvențională și pârâții Ș. I. și Ș. L. solicitând obligarea reclamantei să demoleze construcția edificată nelegal pe terenul proprietatea acestora, în caz contrar urmând a fi autorizați pârâții să procedeze astfel.
Prin sentința civilă nr. 630/2010 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant S. O. împotriva reclamantei pârâte S. C. F. de Î. a O. M. "E. "; S.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de pârâții reclamanți Ș. I. și Ș. L. împotriva reclamantei pârâte S. C.
F. de Î. a O. M. "E. "; S.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilele de natură casă cu nr. 620, curte și edificii economice, în suprafață de 551 mp, înscrise în CF 1824 R. nr. 902 și 903/1, au fost proprietatea numitului Zalel Izidor, decedat la_ .
Prin Decizia nr. 392/_ a Consiliului P. ular al Județului Bistrița Năsăud, imobilele înscrise în CF 1824 R. nr. top. 902 și 903/1, proprietatea numitei Adelstein Hermina (sora fostului proprietar Zalel Izidor cu domiciliul în Israel), au trecut în proprietatea statului și administrarea comunei R., potrivit Decretului nr. 223/1974.
Prin procesul verbal din_, Consiliul P. ular al Comunei R. a cedat suprafața de 1400 mp în favoarea Combinatului Minier Gura Humorului-Mina R. în vederea amplasării unei stații de salvare și a unei școli de calificare.
Ulterior, pe terenul sus-arătat precum și pe terenul înscris în CF 1823 R. nr. top. 903/2 s-a edificat o construcție cu regim de înălțime P + 2E, fără autorizație de construcție. Astfel, instanța a reținut că la adresa nr. 294/2006 a Primăriei comunei R., Consiliul Județean al județului Bistrița-Năsăud a arătat faptul că în perioada anilor 1986-1993 nu este eliberată autorizație de construcție pentru construcția clădirii "Stație de salvare și școală de calificare";, conform celor arătate în Dispoziția Primarului comunei R. nr. 898/2007 (f.97- 105). De asemenea, instanța a reținut că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei autorizația de construcție pentru clădirea arătată cu motivarea că nu se află în posesia acesteia și nici o notă de recepție finală a lucrării sau un proces
verbal de recepție, potrivit dispozițiilor legale referitoare la edificarea construcțiilor (Decretul nr. 144/1958, iar apoi Legea nr. 50/1991).
Ulterior, fosta Exploatare Minieră R. a fost cuprinsă în Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase R. B. M. (prin H.G. nr. 832/1997), iar aceasta prin Ordinul nr. 3964/_ emis de directorul general a transmis dreptul de administrare asupra construcției din litigiu în favoarea reclamantei pârâte (f. 7).
Potrivit adeverinței nr. 4097/2005 eliberată de Primăria comunei R. (f. 11), Exploatarea Minieră R. a depus declarația de impunere privind impozitul pe clădiri pentru clădirea din localitatea R. str. Principală, nr. 1419 - Stație salvare + Școală calificare începând cu anul 1994, an de la care a efectuat plata impozitului pentru această construcție.
Raportat la probele existente la dosar, instanța a reținut că pe terenul din litigiu și pe terenul înscris în CF nr. 1823 R. nr. top. 903/2 s-a edificat construcția sus-arătată după anul 1990.
Prin sentința civilă nr. 10/2002 a Judecătoriei Năsăud s-a constatat că numitul S. O. născut în anul 1937 este fiul lui Zalel Izidor.
Urmare a modificărilor aduse dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada_ -_, potrivit cărora "terenul pe care s-au ridicat construcții neautorizate după data de_ se restituie în natură";, prin Dispoziția nr. 898/2007, emisă de primarul comunei R., s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren identificat în CF nr. 1824 R. nr. top. 902 și 903/1 și în CF nr. 1823 R. nr. top. 903/2, în suprafață de 1400 mp, situat în localitatea R., str. Principală nr. nou 1419, jud. Bistrița-Năsăud, din care Exploatarea Minieră R. folosește suprafața de 1147 mp, numitul Slăvoacă V.
folosește suprafața de 26 mp, iar numitul Bindiu Simion folosește suprafața de
227 mp, dispoziție ce nu a fost atacată în termenul legal la Secția civilă a Tribunalului Bistrița Năsăud.
În cursul anului 2009, pe terenul din litigiu s-au întabulat pârâții- reclamanți Ș. I. și Ș. L. cu titlu cumpărare bun comun, potrivit extraselor de CF aflate în copie la filele 106, 107 dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 492 - 494 cod civil construcția edificată de către un terț cu materialele sale pe terenul proprietate a unei alte persoane devine proprietatea persoanei care este și proprietarul terenului, iar dacă constructorul este de rea credință, respectiv cunoaște faptul că edifică o construcție pe terenul altuia, proprietarul terenului poate cere ridicarea construcției pe cheltuiala constructorului și despăgubiri sau poate cere păstrarea construcției pentru acesta cu obligația de a-l despăgubi pe constructor pentru materiale și prețul muncii.
În cazul în care constructorul este de bună credință, proprietarul terenului nu poate cere ridicarea construcției, dar îl va despăgubi pe constructor, fie cu valoarea materialului și prețul muncii, fie cu suma de bani ce reprezintă sporul de valoare adus terenului ca urmare a edificării construcției.
Instanța a apreciat că fosta Exploatare Minieră R. a fost de bună credință la data edificării construcției din litigiu, respectiv aceasta s-a bazat pe adresa nr. 2452/1986 a fostului Consiliu P. ular R. (f. 10) și aceasta nu putea cunoaște că Statul Român a preluat terenul din litigiu în mod abuziv.
Față de cele arătate, instanța a apreciat că acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă este nefondată și că acțiunile reconvenționale formulate de pârâții reclamanți S. O., Ș. I. și Ș. L. sunt nefondate.
Mai trebuie menționat faptul că prin concluziile scrise pârâții-reclamanți Ș.
I. și Ș. L. au formulat o cerere nouă privind obligarea reclamantei-pârâte
la plata de penalități de întârziere și plata chiriei pentru terenul folosit pentru perioada cuprinsă între data depunerii notificării și data pronunțării sentinței, cerere pe care instanța nu a luat-o în considerare, pârâții-reclamanți având posibilitatea să formuleze o cerere separată cu acest obiect.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, deoarece atât reclamanta-pârâtă cât și pârâții-reclamanți S. O., Ș. I. și Ș. L. "au căzut în pretenții";, respectiv li s-au respins acțiunile civile formulate de fiecare dintre aceștia.
Prin decizia civilă nr. 109/A din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții S. O., Ș. I. și Ș. L. împotriva sentinței civile nr. 630/2010 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
S-a admis apelul introdus de reclamanta S. C. F. de Î. a O.
M. "E. "; S. B. M. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în sensul că s-a admis acțiunea introductivă precizată promovată împotriva pârâților
R. S. B. M., S. O., Ș. I. și Ș. L., ca fiind întemeiată și, prin urmare:
s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de superficie, compus din dreptul de proprietate asupra clădirii în regim de înălțime D+P+E+M, cu destinația actuală de sediu administrativ, și din dreptul de folosință asupra terenului de sub construcție, de 474 mp, imobile situate în intravilanul comunei R., str. Principală, nr. adm. 1419, având configurația descrisă în schițele raportului de expertiză, de la filele 121-122, întocmite de expertul P. V. ;
s-a dispus rectificarea înscrierii din c.f. 25.000 R. nr. top 902, 903/1, cadastral 241, prin radierea casei cu nr. 620 și edificii economice, demolate;
s-a dispus dezlipirea și constituirea unei parcele ca un corp funciar distinct compus din teren de 474mp, cu nr. top noi 903/2/1, 902/1, 903/1/1, și întabularea dreptului de folosință asupra acestuia în favoarea reclamantei.
- restul terenului de 926 mp, parcelă cu nr. top noi 903/2/2, 902/1/2, 903/1/2, rămâne negrevat în proprietatea deplină a pârâților Ș. I. și Ș. L.
.
s-a dispus localizarea și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra edificatului de la pct. 1 în c.f. nouă/S.
Au fost obligați pârâții S. O., Ș. L. și Ș. I. să plătească în solidar reclamantei suma de 12.663,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Din examinarea în mod coroborat a tuturor mijloacelor probatorii, de la fond și din apel, s-a concluzionat că pretențiile reclamantei sunt perfect justificate, impunând admiterea apelului acesteia în direcția încuviințării acțiunii introductive precizate și extinse. În schimb, apelul pârâților reclamanți reconvenționali nu va primi aceeași soluție fiind respins. Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a adus considerentele ce succed.
Construirea edificatului în litigiu pe terenurilor înscrise în c.f. 1823 R. nr. top 903/2 și c.f. 25.000 (aduse din c.f. 1824) R. nr. top 902, 903/1 este un element al speței necontestat. Diferențele de opinii ale părților rezidă în următoarele: condițiile în care s-a ridicat construcția și anul în care a început procesul de edificare și cel în care s-a terminat, în funcție de care trebuie să se hotărască fie în sensul pretențiilor reclamantei, fie al pârâților reclamanți reconvenționali, admiterea amândurora fiind în mod evident exclusă.
Inițial, edificatul s-a denumit Stație de salvare și Școală de calificare, apoi Sediul Minei R. Făget. A figurat în evidența mijloacelor fixe a pârâtei de rând 1, CNMPNR. S. B. -M., iar în anul 2006 prin Protocolul nr. 28 și Ordinul de
transfer nr. 3964/2006 de la filele 6, 7 din dosarul de fond s-a transferat reclamantei ca aport în natură pentru constituirea capitalului social al acesteia.
Procesul de realizare a imobilului a avut ca punct de plecare Acordul unic nr. 148/1986 (f. 9 dosar fond), însă din cuprinsul înscrisului se deduce că stația trebuia să rezulte din amenajarea, extinderea și supraetajarea sediului vechi al Minei R. . Cu toate acestea, edificarea nu s-a efectuat în conformitate cu acordul, ci pe alt amplasament, cel indicat la început, dar nu prin simpla sa opțiune, ci ca urmare a acceptului Consiliului P. ular R. nr. 2452/_ (f. 10 dosar fond) "ca terenul din strada Principală, nr. 1198 să fie cedat în proprietate Minei R. Făget, Combinatul Minier Gura Humorului în vederea amplasării obiectului Stație de salvare și Școală de calificare";.
Dreptul de superficie, deși nu a fost reglementat de Codul civil din 1864, a fost conturat în practica judiciară prin interpretarea art. 492 din același cod, text de lege ce stabilește o prezumție de proprietate iuris tantum, aceea că o construcție existentă pe un teren se presupune a fi făcută de proprietarul terenului și îi aparține acestuia "până ce se dovedește din contră";.
În cele din urmă, a fost recunoscut și consfințit prin dispoziția expresă a art. 11 pct. 2 din D-l 115/1938 și s-a definit ca un drept real principal dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren, care constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, privitor la construcțiile, plantațiile sau alte lucrări ce se află pe un teren proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință.
Ca modalitate de dobândire s-au conturat: titlul (care poate fi o convenție), uzucapiunea sau legea.
În dosarul prezent se consideră că s-a dovedit existența unei convenții în temeiul căreia pârâta nr. 1 a construit. Aceasta se deduce implicit din conținutul actului de la fila 10 din dosarul de fond, corelat cu lipsa vreunei opoziții pe tot parcursul lucrărilor de construire din partea organelor administrative ale statului, în patrimoniul căruia terenul a intrat prin aplicarea Decretului 223/1974, fapt subliniat prin Dispoziția nr. 898/_ (f. 97-105) emisă de Primarul comunei R., prin care s-a restituit terenul pe care se află sediul minei în favoarea pârâtului de rând 2, S. Onisim, persoană care, ulterior, l-a vândut pârâților Ș. I. și Ș. L. .
Acordul de construire pe terenul determinat cu datele de publicitate imobiliară arătate mai sus a existat chiar și în situația în care în Biroul Executiv al Consiliului P. ular R. s-a discutat despre intenția încheierii unui schimb de terenuri și de edificare a sediului minier pe un alt amplasament. Pretinsul schimb de care se prevalează pârâții Ș. și S. O. (proces verbal din 31 iulie 1986 - f. 107-109 din dosarul de apel) nu s-a finalizat, la dosar neexistând dovezi concrete că s-a și încheiat, rămânând schimbul la stadiul unei propuneri sau proiect, și că în pofida și cu ignorarea lui s-a construit arbitrar, pe un teren pentru care nu exista permisiunea statului proprietar.
Acceptul existenței construcției pe terenul aparținând statului proprietar a existat pe tot parcursul timpului, atâta vreme cât în timp imobilul s-a completat și s-a adaptat la noul amplasament (f. 26, 33 dosar de apel), fără manifestarea vreunei opoziții sau obiecțiuni din partea proprietarului de atunci a suprafeței de teren astfel afectate.
În ceea ce privește forma convenției, în doctrina și practica judiciară s-a conchis că din dispoziția art. 492 Cod civil, "până ce se dovedește din contră";, se admite pe bază de prezumție existența acordului proprietarului, prezumție ale cărei elemente sunt întrunite după cum reiese din motivarea de până acum.
Este de menționat că intervenirea unei înțelegeri în scopul construirii nu se analizează în raport cu noul proprietar, în favoarea căruia s-a retrocedat
proprietatea prin efectul Legii 10/2001, sau a subdobânditorilor terenului prin vânzare-cumpărare, deoarece măsura reparatorie s-a acordat ulterior ridicării sediului minei, în_ prin Dispoziția nr. 898 emisă de Primarul comunei R. (f. 97-105 dosar de fond), ci se impune discutarea problemei juridice din perspectiva îndeplinirii cerințelor legale de la date anterioare actului, adică de la data încheierii convenției și treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren, drept care se consolidează la terminarea lucrării, cu efect retroactiv raportat la primul moment, independent de înscrierea în cartea funciară.
Tot în practică s-a decis că cel care a construit cu bună-credință poate deveni titularul dreptului de superficie și să ceară întabularea dreptului în cartea funciară.
Nu se poate contesta că edificatorul din acest proces este de bună-credință și că nu s-ar putea prevala de art. 1898 Cod civil. Era notoriu și nici nu s-a tăgăduit că statul era proprietar, astfel că nu se poate deduce că cel dintâi nu avea credința că secundul avea toate însușirile pentru a-i pune la dispoziție terenul în vederea realizării de către superficiar a sediului minei.
Apărarea principală a pârâților este în legătură cu neconformitatea edificării cu actele normative în materie, respectiv lipsa autorizației de construire. La data edificării se aplicau articolele 1, 2 lit. a, art. 7 din Decretul 144/1958, care, într-adevăr prevăd obligativitatea autorizației prealabile lucrărilor de construire a clădirilor de orice fel. Reclamanta nu a exhibat actul, însă examinarea integrală a actului normativ conduce la ideea că nerespectarea prevederilor decretului constituia fie infracțiune, fie contravenție, se constata de către organele comitetelor executive ale sfaturilor populare și puteau cere prin justiție dărâmarea, desființarea sau aducerea în starea inițială a lucrării neautorizate (art. 16-18). În ce privește imobilul din litigiu nu s-a procedat în această direcție, circumstanță care ilustrează încă o dată respectarea convenției exprese dintre organele cu atribuții de autorizare și construcții.
Așa fiind, în prezența convenției și a bunei credințe, lipsa actului invocat nu reprezintă un impediment pentru soluția de admitere a acțiunii principale și de respingere a celei reconvenționale.
Nu în ultimul rând, prin întâmpinarea de la fila 27, depusă de către S. O.
, dar semnată de mandatarul său Ș. I. (argument demonstrat prin compararea acestei semnături cu cea de pe procura autentificată - f. 47), se afirmă că: "eu nu i-am contestat dreptul de proprietate asupra construcțiilor, dar sunt nereale afirmațiile referitoare la faptul că deține toate avizele și aprobările necesare edificării";. Mărturisirii din prima parte trebuie să i se acorde valoarea corespunzătoare, în beneficiul reclamantei. Rezolvarea problemei ridicată în final se regăsește în motivarea de mai înainte.
O altă apărare a pârâților vizează perioada în care s-a clădit sediul și se folosesc de aserțiunile primarului din cuprinsul Dispoziției 898, pretinzând că s-a ridicat după data de_, neautorizat, considerent însușit și de prima instanță, apt să atragă legalitatea restituirii în temeiul Legii 10/2001.
Tribunalul a observat în primul rând că dispoziția, deși în preambulul ei face trimitere la decizia civilă definitivă și irevocabilă nr. 660/A din 14 iunie 2005 din dosarul nr. 179/2005 a Curții de Apel Cluj, nu ține seama de statuările acesteia: "Însuși petiționarul, prin conținutul notificărilor a arătat că în anul 1985 construcțiile au fost demolate și pe teren s-a construit sediul Exploatării M.
R. . Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că din terenul înscris în c.f. 1824 R. nr. top 902, 903/1 de 551 mp, Exploatarea Minieră R. ocupă o suprafață de 423 mp, afectată de noile construcții, iar o suprafață de 128 mp este ocupată de persoane fizice. Această situație a imobilului îl încadrează în
dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, suprafața de 423 mp, deținută de intimată nefiind liberă nu poate fi restituită în natură.
Pentru construcțiile demolate și terenul ocupat reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, însă potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor care la art. 10 și 11 a fost stabilită restituirea prin echivalent persoana îndreptățită adresează notificarea primăriei în a cărei rază s-a aflat imobilul, măsurile reparatorii prin echivalent stabilindu-se prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale M. ui Finanțelor P. e.
Acestor dezlegări trebuia să li se dea eficiență cu obligativitate, întrucât pe cale judecătorească s-a stabilit regimul juridic al bunului și al măsurilor reparatorii de care putea să beneficieze S. O. . Încălcarea deciziei curții de apel lipsește dispoziția primarului de atributul legalității, chestiune ce poate fi abordată incidental de tribunal în acest cadru procesual, în condițiile în care reclamantei nu i-a fost comunicată dispoziția pentru a avea posibilitatea de a o ataca în justiție, pentru simplul fapt, dar esențial, al nesocotirii de către primar a unei hotărâri judecătorești, cu toate că în anul 2007 construcția îi era deja predată prin Protocolul nr. 28/2006 și Ordinul de transfer a mijloacelor fixe nr. 3964/2006 (f. 6, 7 dosar de fond).
În al doilea rând, nici în dispoziția primarului și nici în sentința atacată nu se regăsește nici un fel de sprijin probator care să confirme perioada reținută în care s-a clădit. Pentru elucidarea acestei probleme, tribunalul a audiat ca martori pe Boldiș Mihăilă (f. 55-56), Scripeți Pamfir (f. 65), propuși de recurenții pârâți, Mureșan Cosma (f. 77-78), Cârdan Onofrim (f. 88-89), Bindiu I. (f. 102-103), Rujdea Mina (f. 104-105), Candale Aurel (f. 149) și Strugar Alexandru (f. 105), ceruți de reclamantă sau dispuși din oficiu de instanță. Necesitatea audierii celor din urmă a reieșit din dezbateri și nu s-a pricinuit amânarea judecății doar din acest motiv.
Primii doi martori poziționează în timp lucrarea astfel: casa fostului proprietar Zalel Isidor (zis și Țali) a fost demolată în anul 1989 de către combinatul minier, noua clădire a început după Revoluție, în anul 1990, și s-a finalizat aproximativ în 1992-1993; respectiv, înainte de Revoluție, cam cu un an
înainte, de angajații întreprinderii miniere, noul edificiu a fost construit după Revoluție, imediat, pe o perioadă de circa 3 ani.
Următoarele trei depoziții, cele de la filele 77-78, 88-89, 104-105, infirmă în totalitate elementele de fapt importante ale speței descrise de primii doi martori. S-au relatat următoarele:
"începând cu anul 1984 și până în prezent am fost angajat și am lucrat la Mina R. ca mecanic, fochist, administrator, gestionar, iar în prezent sunt supraveghetor";. "În anul 1985-1986 din dispoziția primarului Strâmbu P. și a vicepreședintelui Bindiu I. aceste construcții vechi s-au demolat";. "Eu știu că noua construcție reprezentând sediul minei a început în perioada 1987-1988 și s- a realizat din fondurile minei. Darea în folosință în favoarea exploatării miniere R. a avut loc în iunie, iulie sau august, oricum în vara anului 1990. De la data dării în folosință construcția s-a folosit de către exploatarea minieră până în ziua de astăzi și eu am fost desemnat de angajator să supraveghez construcția";. Pot să arăt că înainte de a se da în folosință construcția nouă în anul 1989 eu împreună cu alți colegi am construit și gardul existent pe toate laturile terenului. Dintre colegii mei cu care am lucrat amintesc pe Candale Aurel, Strugar Alexandru, Strugar V., G. Anton și G. T. . La demolarea magazinelor vechi aparținând evreului Țali au participat atât angajați ai primăriei cât și alți angajați ai celui cere urma să edifice, al căror nume nu-l cunosc pentru că erau dintr-un alt punct de lucru";. "Înainte de termenul de judecată la care trebuia audiat ca
martor numitul Pralea, Ș. I. m-a contactat la locul meu de muncă și mi-a oferit bani ca să nu arăt instanței datele reale pe care le cunosc, spunându-mi că ar fi bine că-i primesc de la el pentru că oricum E. -ul nu mă va plăti pentru declarație. Eu cred că același lucru l-a făcut și cu martorul Pralea I., deși a declarat că se află în dușmănie cu el, în realitate cred că relațiile lor sunt bune pentru că atunci când au ieșit din sala de judecată au mers împreună la o cafea.";
"Mina R. avea un sediu vechi pentru care primăria nu înțeles să acorde autorizație de demolare, astfel că, având nevoie de un nou sediu, conducerea primăriei de atunci (Strâmbu P. - primar - și Ionică Bindiu - viceprimar) a eliberat autorizație de construire pe terenul despre care am vorbit mai înainte, dar cu destinație de salvare și curs de calificare. În anul 1986 casa evreului a fost demolată chiar de primărie";. "După demolare terenul a fost curățat chiar de către noi cei de la mină întrucât au rămas acolo multe reziduuri. În toamna anului1986 a și început construcția stației de salvare și cursului de calificare, construcție care a durat până în 1990, în vara acestui an dându-se în folosință. Tot ce am declarat până acum le cunosc îndeaproape și cu exactitate întrucât am fost administratorul Minei R. timp de 36 de ani, respectiv până în anul 2007 când m-am pensionat. După terminare noi ne-am mutat birourile de la căminurile de nefamiliști, unde le ținem până atunci, în noua construcție, folosindu-se un nivel al acesteia ca sediu al minei, birouri. În aceeași construcție a funcționat în același timp și stația de salvare și existau anumite încăperi în care se făceau cursuri de calificare";. "Aș vrea să mai adaug un lucru: sediul vechi al minei mai există și astăzi și nu a fost demolat după cum am arătat la începutul declarației pentru că n-a fost integral autorizat și în aceste cazuri nu se acordau autorizații de demolare. Mina, de fapt, a dorit să-și construiască noul sediu chiar pe vechiul loc pe care era sediul vechi dar nu s-a reușit pentru motivele pe care le-am și arătat și s-a construit după cum am relatat până acum. Doresc să mai adaug faptul că între directorul de atunci al minei și primarul Strâmbu P. tot din aceleași vremuri nu erau niște relații bune de colaborare, întrei ei existând neînțelegeri dese și din punctul meu de vedere ar fi exclusă "o afacere"; încheiată între cei doi";.
"Eu am fost o simplă funcționară a unității miniere și am lucrat în biroul personal. Nu știu dacă noua construcție existentă astăzi pe teren a fost sau nu autorizată, din același considerent. Pot să dau relații însă asupra clădirii celei noi care, după știința mea, a început să fie construită aproximativ în anii 1985-1986, iar în anul 1990 construcția era terminată și în iunie sau iulie a aceluiași an ne- am mutat în noul sediu";.
S-a atribuit putere hotărâtoare acestora din urmă argumentat pe aspectul sincer, imparțial și obiectiv a datelor furnizate, pe calitatea lor de angajați ai fostei unități miniere, într-o perioadă destul de îndelungată, cunoscând, prin urmare, îndeaproape, cu un procent semnificativ de exactitate situația demolării și construirii. În același timp, sunt în consonanță cu "Monografia comunei R. "; scrisă de numitul L. Păiuș (f. 8 dosar de fond), autor ce descrie identic procesul analizat.
Declarațiile martorilor propuși de pârâți rămân izolate în contextul ansamblului probator și s-a apreciat de tribunal ca părtinitoare, date în scopul avantajării pârâților. Această stare de fapt se stabilește pornind de la declarația lui Mureșan Cosma (f. 78): "Înainte de termenul de judecată la care trebuia audiat ca martor numitul Pralea, Ș. I. m-a contactat la locul meu de muncă și mi-a oferit bani ca să nu arăt instanței datele reale pe care le cunosc, spunându-mi că ar fi bine că-i primesc de la el pentru că oricum E. -ul nu mă va plăti pentru declarație. Eu cred că același lucru l-a făcut și cu martorul Pralea
I., deși a declarat că se află în dușmănie cu el, în realitate cred că relațiile lor
sunt bune pentru că atunci când au ieșit din sala de judecată au mers împreună la o cafea";. Pralea I. a fost omis de la audiere la termenul de judecată din 2 iunie 2011 (f. 67). În situația dată se prezumă judecătorește că pârâtul Ș. I. a încercat influențarea și a altor martori, inclusiv a numitului Bindiu I. . Dacă cel din urmă, în prima parte a declarației, oferă aceleași informații cu martorii reclamantei, atunci când este întrebat asupra anului dării în folosință, știind
importanța fixării concrete și exacte a acestei date, declară oscilant, contradictoriu. Inițial, spune "Am fost vicepreședintele Consiliului Local R. în perioada anilor 1980-1987";. "Știu că după 1987 casa veche a fost demolată și s-a construit pe același loc un sediu al Exploatației M. cu destinație de birouri, construirea începând după anul 1987";. "Atât pentru demolare, cât și pentru construire, Exploatarea Minieră trebuia să dețină autorizație, dar nu știu dacă le- a obținut. Noul sediu s-a dat în folosință după anul 1990, fără să pot preciza, măcar aproximativ, data dării în folosință";, iar apoi "Adaug următorul aspect: după știința mea, noul sediu s-a dat în folosința Exploatării M., cu aproximație, în anul 1992-1993";.
În final, s-a decis că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției și cel de folosință pentru terenul de sub edificat, împreună cele două formând dreptul de superficie.
Întinderea folosinței va fi de 474 mp, luând în considerare verificările expertului P. V. (f. 117-124 dosar apel), strict suprafața pe care este localizată clădirea.
S-a dispus întabularea dreptului astfel dobândit și rectificarea solicitată prin precizarea acțiunii introductive (f. 32-34 dosar de fond). Înscrierea dreptului de superficie s-a făcut cu respectarea dispozițiilor articolului 61 din D-l 115/1938, fără a se valorifica tabelul de mișcare parcelară întocmit de expert cu ignorarea normei legale aplicabile.
Pentru că dreptul de proprietate nu poartă asupra întregului teren, porțiunea grevată s-a dezlipit din parcela proprietarului și a constituit un corp funciar distinct: nr. top nou 903/2/1, 902/1, 903/1/1 cu suprafața de 474 mp, construcțiile înscriindu-se într-o coală nouă cu același nr. top /S. Restul terenului cu nr. top noi 903/2/2, 902/1/2, 903/1/2 cu suprafața de 926 mp rămâne negrevat și aparține proprietarilor actuali Ș. I. și Ș. L. .
Pârâții S. O., Ș. I. și Ș. L. s-au opus admiterii apelului reclamantei, au căzut în prezenții, și, prin urmare, în baza art. 274 Cod procedură civilă au fost obligați să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în ambele instanțe în cuantum de 12.663,35 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorar expert (f. 3, 20, 25, 26, 118 dosar de fond; f. 25,
23, 66, 148 dosar apel).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții S. O., Ș. I. și Ș.
L. solicitând casarea deciziei civile nr. 109/2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, reținerea cauzei spre rejudecare și în consecință respingerea acțiunii formulate de către reclamantă și admiterea cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în primul rând decizia atacată este criticabilă deoarece considerentele acesteia au fost reținute doar în ceea ce privește susținerile intimaților, toate actele depuse la dosar fiind interpretate în favoarea acestora, cu toate că nici un act nu este în favoarea lor.
Indiferent de dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv Decretul nr. 144/1958 sau Legea nr. 50/1991, orice persoană fizică sau juridică care realizează construcții trebuie să respecte anumite dispoziții legale. Astfel, pentru edificarea, modernizarea sau demolarea unei construcții trebuie obținute autorizațiile necesare iar la finalizarea acestora trebuie încheiat un proces-verbal
de finalizare a construcțiilor. Reclamanta nu a obținut și nu a prezentat nicio autorizație, nici măcar provizorie, pentru construcția a cărui drept de proprietate o solicită.
Dreptul de proprietate al pârâților este înscris în CF, instanța neținând cont de acest aspect, făcând o analiză greșită și în ceea ce privește momentul raportării edificiilor la actualii proprietari, preluarea terenului fiind dispusă abuziv, dreptul pârâților fiind recunoscut de la momentul deposedării, iar nu de la momentul restituirii.
Pe lângă faptul că procesul de realizare a edificiilor nu s-a efectuat în conformitate cu acordul unic nr. 146/1986, ci pe un alt amplasament, instanța reține în favoarea reclamantei cedarea terenului și lipsa opoziției Consiliului P. ular R. pe tot parcursul lucrărilor. O asemenea ipoteză nu poate fi acceptată, orice schimb al amplasamentului trebuind materializat într-un înscris, mai ales dacă s-a efectuat între două unități.
Contrar actelor existente la dosar tribunalul reține buna credință a reclamantei în ceea ce privește edificarea construcției, prin această atitudine procesuală înlăturând în mod evident și cu totul nelegal efectul unor înscrisuri existente la dosar: certificatul de atestare a construcției nr. 5763/2007, sentința civilă nr. 927/2008 a Judecătoriei Năsăud, adresa nr. 294/2006 a Primăriei Comunei R. . Înlăturarea acestor înscrisuri și lipsirea lor de efecte juridice s-a făcut prin depozițiile unor martori deși înscrisurile nu pot fi combătute cu martori ci doar prin depunerea și existența altor înscrisuri necontestate de părți.
Rezultă deci că reclamanta a fost un constructor de rea credință iar nu de bună credință cum în mod greșit au reținut instanțele de fond, fiind incidente dispozițiile art. 494 Cod civil. Raportat și la art. 480 și urm. Cod civil și art. 41 din Constituția României cererea reconvențională formulată este întemeiată.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri care au fost anexate la filele 14-70 din dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., art. 274 și urm. C.pr.civ.
Deși legal citate intimatele nu au formulat întâmpinare și nu și-au trimis reprezentant în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de recursul declarat.
Analizând recursul declarat de pârâții S. O., Ș. I. și Ș. L. împotriva deciziei civile nr. 109 din 08 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud, Curtea reține următoarele:
Ceea ce se critică în principal prin recursul declarat de către pârâți împotriva deciziei civile nr. 109/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud este modalitatea în care această instanță a înțeles să interpreteze probațiunea administrată în cauză, ajungând la concluzia edificării construcțiilor în litigiu în mod legal și cu bună credință, în realitate în accepțiunea pârâților recurenți fiind dovedit faptul că edificarea construcției s-a făcut fără a fi respectate dispozițiile legale incidente la acea dată, respectiv reaua credință a constructorului.
Toate acestea țin însă de temeinicia deciziei pronunțate de către instanța de apel, raportat la prevederile art. 304 alin. 1 C.pr.civ. în forma în vigoare la această dată, în recurs nemaiputându-se pune în discuție decât legalitatea deciziei pronunțate în apel. Rezultă deci că s-a statuat irevocabil asupra acestui aspect contestat în recurs, respectiv edificarea construcției cu acordul proprietarului terenului la momentul construirii, amplasamentul pe care s-a construit și buna credință a constructorului.
În aceste limite va fi analizat deci recursul declarat, ținându-se cont evident și de temeiul de drept al acestuia, respectiv pct. 7 și 9 ale art. 304 C.pr.civ.
În ceea ce privește pct. 7 al art. 304 C.pr.civ. nu se indică care ar fi contradicțiile din considerentele hotărârii atacate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultând că ceea ce se apreciază a fi contradictoriu este modul de interpretare a probațiunii, în mod greșit instanța de apel înlăturând unele înscrisuri hotărâtoare în cauză. Nu se verifică deci condițiile pct. 7 al art. 304 C.pr.civ.
Din perspectiva pct. 9 al art. 304 C.pr.civ. se impune a se analiza ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel la pronunțarea deciziei. În acest sens sunt indicate în cererea de recurs prevederile art. 492-494 Cod civil, art. 480-481 Cod civil, art. 41 din Constituția României.
Recurenții nu indică însă nici de această dată în ce fel au fost încălcate aceste prevederi de drept substanțial, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultând că aceste dispoziții legale au fost încălcate prin aceea că starea de fapt în cauză a fost stabilită greșit de către instanțele de fond, ajungându-se astfel la încălcarea dreptului de proprietate al pârâților recurenți.
Astfel cum s-a arătat mai sus, în ceea ce privește starea de fapt stabilită de instanța de apel pe baza interpretării probațiunii administrate la judecata în fond și cea din apel, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție în fața instanței de recurs. Rezultă deci că trebuie considerate ca valabile constatările instanței de apel în ceea ce privește modalitatea în care a fost edificată construcția în litigiu de către reclamantă, din considerentele deciziei atacate rezultând că instanța de apel a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate în cauză, înlăturând motivat probele apreciate ca nefiind pertinente pentru soluționarea cauzei.
Referitor la proprietarul terenului la care s-a raportat instanța pentru a analiza condițiile în care a fost edificată construcția în litigiu, în mod corect s-a avut în vedere proprietarul de la data edificării acesteia. Faptul că dreptul de proprietate recunoscut în temeiul Legii nr.10/2001 proprietarului de la care a fost preluat imobilul în mod abuziv are caracter retroactiv, fiind recunoscut de la momentul deposedării, nu are relevanță în ceea ce privește această chestiune, constructorul neputând avea în vedere la data construirii decât situația faptică și juridică a terenului la acea dată.
În ceea ce privește administrarea probațiunii testimoniale se apreciază de către Curte că aceasta a fost administrată legal, fiind încuviințată în vederea lămuririi unei situații de fapt, momentul edificării construcțiilor în litigiu, nefiind deci încălcate prevederile art. 1191 Cod civil. Deși nu a fost indicat acest text de lege ca fiind încălcat, faptul că se pune problema încălcării sale rezultă din aceea că s-a pus în discuție opțiunea instanței de apel de a considera admisibilă combaterea unor mențiuni din înscrisuri prin declarații de martori.
Relevantă în soluționarea cauzei, astfel cum a reținut și instanța de apel, este decizia civilă nr. 660/2005 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, decizie prin care în contradictoriu cu CNMPNR. SA B. -M. și pârâtul S. O. s-a stabilit că pe terenul înscris în CF nr. 1824 R., nr.topo. 902, 903/1 s-a construit de către Exploatarea Minieră R., construcțiile ocupând o suprafață de 423 m.p. În aceste condiții s-a apreciat că suprafața de 423 m.p. nu este liberă în sensul Legii nr. 10/2001 neputând fi restituită în natură, urmând a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent.
Cu toate acestea prin decizia nr. 989/2007 emisă de către Primarul comunei R. s-a restituit în favoarea pârâtului S. O. și această suprafață de teren, deși asupra acesteia se decisese deja în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească.
În aceste condiții, în mod corect a apreciat instanța de apel că nelegalitatea dispoziției primarului poate fi abordată incidental în această cauză, fără a se
putea constata nulitatea acesteia în lipsa investirii instanței în acest sens, cele statuate prin decizia civilă nr. 660/2005 a Curții de Apel Cluj fiind esențiale pentru soluționarea cauzei. Atâta timp cât prin această decizie s-a statuat că terenul cu nr.top.902, 903/1 înscris în C.F. nr.1824 R. nu este liber în accepțiunea art.10 din Legea nr.10/2001 s-a statuat implicit asupra faptului că aceste construcții au fost edificate legal, alin.2 și 3 a art.10 impunând restituirea în natură a terenului în cazul în care construcțiile au fost edificate nelegal.
Referitor la efectele acestei hotărâri judecătorești, atâta timp cât pârâții Ș.
I. și Ș. L. sunt succesori cu titlu particular ai pârâtului S. O., devenind proprietarii terenului în litigiu în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 926/2009, aceștia nu pot să invoce inopozabilitatea celor statuate prin hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată anterior încheierii contractului, imobilul fiind transmis astfel cum situația acestuia de fapt și de drept se prezenta la data încheierii contractului.
Rezultă deci din ansamblul considerentelor de mai sus că nu se pune problema încălcării prin decizia pronunțată de tribunal în apel a vreunei prevederi legale incidente în cauză, decizia atacată fiind în aceste condiții legală.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții S. O., Ș. I. și Ș. L.
împotriva deciziei civile nr. 109 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița- Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții S. O., Ș. I. și Ș.
L. împotriva deciziei civile nr. 109 din 8 noiembrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
ANA I. | A. | C. | A. A. C. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Iacob Corina, M. N. Jud.fond: G. C. M.
GREFIER,
C. B.
| ← Decizia civilă nr. 562/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 117/2013. Actiune in constatare → |
|---|
