Decizia civilă nr. 475/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 475/R/2013
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. M. L.
GREFIER: M. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta G. M. , împotriva sentinței civile nr. 5346/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta-recurentă G. M. și pârâtul-intimat C. I. asistat de avocat J. Nandor, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că, la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru, din partea reclamantei recurentă G. M., așa cum a fost redusă în urma admiterii cererii de ajutor public judiciar din data de 21 noiembrie 2013, astfel că instanța constată recursul ca fiind legal timbrat.
De asemenea, se constată că la data de_ s-a depus la dosarul cauzei, prin același serviciu de registratură al instanței, cerere de strigare a cauzei după ora 10:00, formulată de reclamanta G. M. .
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reclamanta recurentă G. M., arată în fața instanței că înțelege să renunțe la cererea de recurs și, deși a fost întrebată de mai multe ori de către instanță dacă aceasta este decizia luată de ea, aceasta a solicitat în continuare să se ia act de renunțare.
Reprezentantul pârâtului intimat Ciornei I., avocat J. Nandor a solicitat să se ia act de renunțarea reclamantei-recurentă la cererea de recurs și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, sens în care depune concluzii scrise și chitanța nr. 180/_ în cuantum de 500 lei.
Deliberând constată,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 5346/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul C. I., ca fiind neîntemeiată, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G. M. împotriva pârâtului C. I. și în consecință s-a constatat că reclamanta a avut un drept de creanță în sumă de
9.280 lei, constând în contribuția la efectuarea lucrărilor de reparații la casa de locuit și la edificarea anexelor gospodărești situate în localitatea J., nr. 169; a obligat pârâtul să plătească reclamantei această sumă și a instituit în favoarea reclamantei un drept de retenție asupra construcțiilor de mai sus, până la achitarea de către pârât a sumei menționate. Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând actele dosarului prin prisma prevederilor art. 137 alin. 1 C pr.civ., instanța a constat că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul C. I., nu a fost întemeiată deoarece reclamanta s-a aflat în posesia și folosința imobilelor construcții din litigiu, astfel încât nu s-a pus problema împlinirii termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de
art. 3 din Decretul nr. 167/1958, momentul de începere a cursului prescripției fiind reprezentat de data la care reclamanta ar pierde posesia imobilelor, și nu de data edificării lor, cum nefondat a susținut pârâtul.
Prin urmare, instanța a respins excepția invocată, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, având în vedere actele depuse la dosar, probațiunea administrată și susținerile părților, a reținut în fapt următoarele:
Reclamanta G. M. și pârâtul C. I. au trăit în concubinaj din anul 1970 și până în prezent, perioadă în care au locuit împreună în imobilul situat în comuna Budacu de Jos, sat J., nr. adm. 169.
Pretinzând dobândirea unui drept de proprietate prin edificare, în cotă de 1/2 parte, asupra casei de locuit și anexelor gospodărești situate la adresa de mai sus, reclamanta a promovat o acțiune civilă împotriva pârâtului, ce a format obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei Bistrița, soluționat prin Sentința civilă nr. 2263/2010 modificată în întregime prin Decizia civilă nr. 298/R/2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
S-a statuat în considerentele deciziei că lucrările autorizate au fost doar de reparații la casă, părțile continuând cu lucrări de zugrăvire, doar a unora din încăperi și înlocuirea acoperișului, de geamuri și uși. Tribunalul a reținut că probele omise de instanță a le analiza au relevat contribuția recurentului (pârâtului) la efectuarea reparațiilor la casă, edificarea grajdului cu bani proprii ai recurentului și, deși a relevat și o participare a intimatei (reclamantei) nu a precizat-o, relevând doar că era casnică.
În ce privește grajdul, probele administrate a relevat edificarea acestuia din surse proprii ale pârâtului.În același timp însă, tribunalul a conchis că "nu s-ar putea ignora o contribuție a intimatei la efectuarea lucrărilor de reparații la casă și la edificarea grajdului, însă această contribuție neelucidată în acest dosar, dă acestei intimate nu un drept de coproprietate asupra construcțiilor, ci un drept de creanță ce nu poate fi valorificat în prezentul cadru procesual";.
Pârâtul a recunoscut existența dreptului de creanță al reclamantei pentru partea de contribuție la lucrările de renovare a casei de locuit prin chiar cererea de recurs formulată împotriva Sentinței civile nr. 2263/2010, în cuprinsul căreia a invocat prevederile art. 482, art. 488 C.civ., coroborate cu art. 493 și 494 C.civ., din dispozițiile cărora "rezultă clar că bunurile care se încorporează într-un bun mobil aparținând unei persoane, se cuvin proprietarului imobilului și că proprietarul este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea lucrări";.
Referitor la întinderea dreptului de creanță, probele administrate în cauză au convers spre ideea că reclamanta a contribuit la efectuarea lucrărilor de reparații la casa de locuit, constând în consolidare fundație și ziduri, prin subzidire (lucrări executate în baza autorizației de construire nr. 10/1979 - f.6 dosar fond, dosar nr._ ), zugrăveli, înlocuire acoperiș, geamuri și uși, dar și la edificarea anexelor gospodărești - grajd și șopron, montarea grajdului făcându-se de nepoții reclamantei, potrivit depoziției martorului S. ca Timoftei, audiat în instanță (f.27 dosar fond).
În privința valorii acestor lucrări, instanța de fond a reținut ca și drept de creanță al reclamantei suma de 9.280 lei, reprezentând 30% din valoarea casei de locuit și anexelor gospodărești - de 30.935 lei, stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul tehnic L. A. ( f.62-81 dosar fond), apreciind că această cotă de contribuție a corespuns muncii prestate în gospodărie de reclamantă care, fiind casnică și nedispunând de resurse financiare proprii, nu a realizat nici venituri din alte activități.
Prin prisma considerentelor expuse, instanța de fond a reținut că în speță au fost îndeplinite condițiile materiale și juridice a existenței îmbogățirii fără justă cauză (întrucât valoarea construcțiilor pârâtului a crescut cu suma menționată, astfel că, patrimoniul acestuia s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantei, fără ca pentru această mărire să existe un temei juridic), care a dat naștere la dreptul de a solicita contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă la imobilele proprietatea pârâtului.
În privința dreptului de retenție invocat de reclamantă, instanța de fond a făcut următoarele precizări:
Potrivit definiției date de practica judiciară și literatura de specialitate, în absența unei reglementări legale, dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect în virtutea căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al altuia, pe care trebuie sa îl restituie, are dreptul să rețină
bunul respectiv, să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun.
Cazul în speță s-a încadrat în sfera de aplicare a dreptului de retenție, cu atât mai mult cu cât reclamanta a fost de bună-credință în momentul realizării lucrărilor de renovare a casei și de edificare a anexelor gospodărești, părțile, aflându-se într-o relație de concubinaj s-au înțeles să participe la efectuarea lor pentru ca ulterior să locuiască împreună în aceste imobile.
Împrejurarea că între părți au apărut neînțelegeri, astfel că în prezent nu s-a mai pus problema coabitării, nu au putut conduce la respingerea cererii de instituire a dreptului de retenție, deoarece acest drept, nu a adus atingere în nici un fel dreptului de proprietate al pârâtului, fiind o simplă garanție pentru executarea obligației de plată a despăgubirilor stabilite în sarcina proprietarului.
Față de cele ce preced, văzând și prevederile art. 480, art. 1444 din Codul civil vechi (aplicabil în cauză conform principiului tempus regit actum), instanța a admis acțiunea formulată, în parte, în sensul că a constatat că reclamanta a avut un drept de creanță în sumă de 9.280 lei, constând în contribuția la efectuarea lucrărilor de reparații la casa de locuit și la edificarea anexelor gospodărești situate în localitatea J., nr. 169; a obliga pârâtul să plătească reclamantei această sumă și a dispus instituirea unui drept de retenție asupra construcțiilor de mai sus în favoarea reclamantei, până la achitarea de către pârât a sumei menționate.
În aplicarea prevederilor art. 274, 276 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, acordate în măsura încuviințării pretențiilor formulate.
Împotriva acestei sentințe a formulat, în termen legal, cerere de recurs, reclamanta G.
M., solicitând acordarea a jumătate din valoarea stabilită de expert de 30.935 lei, adică 15467,50 lei față de 9280 lei, cât i s-a acordat de către Judecătoria Bistrița.
În motivarea cererii, reclamanta recurentă G. M. a arătat că s-a mai judecat odată cu pârâtul Ciornei și i s-a stabilit valoric cât îi revine, solicitând să se aibă în vedere valorile stabilite acolo.
S-a menționat că la fila 6 din dosarul de fond există autorizația din anul 1970 cu privire la lucrările de la casă, din care a rezultat că a refăcut toată casa, fiind necesar să refacă inclusiv fundația și zidurile de la casă, iar la fila 31 din dosarul de fond se află autorizația 1991 de la grajd, șură și fânar.
Reclamanta recurentă a precizat faptul că, atât martorii pârâtului cât și ai ei au arătat că părțile au trăit împreună din anul 1970, că tot ce s-a făcut acolo au făcut împreună, astfel că pârâtul intimat trebuie să o despăgubească cu jumătate din valoarea lor și să o lase să stea acolo în casă până o despăgubește, să-și poată cumpăra și ea ceva unde să stea, că nu are nicio locuință, fiind o femeie amărâtă, fără nici un sprijin și foarte bolnavă.
Pentru termenul de judecată din data de_, intimatul C. I. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin recursul declarat, recurenta a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul faptului că instanța de fond nu i-ar fi acordat despăgubirile cuvenite, prin neluarea în considerare a autorizației de construire din anul 1970 de la fila 6 din dosar, din care ar fi rezultat faptul că intimatul împreună cu recurenta ar fi reconstruit întreaga casă.
S-a considerat că recursul a fost nefondat, motiv pentru care s-a solicitat respingerea lui, întrucât în cauză, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, problema dobândirii dreptului de proprietate prin reconstruirea casei fost tranșată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, raportat la Sentința civilă nr. 2263/2010 și a Deciziei civile nr. 298/R/2010. În ceea ce a privit contribuția recurentei la reparații, s-a arătat că instanța în mod corect a luat în considerare autorizația de construire din anul 1979, când au fost efectuate acele lucrări. În ceea ce a privit autorizația nr. 10/1979 (și nu din anul 1970) aflată la dosarul ce a făcut obiectul judecății anterioare la fila 6, s-a solicitat să se observe faptul că aceasta nu a fost emisă pentru construire ci pentru renovare (reparații), fiind menționat expres faptul că acele reparații vor fi efectuate fără demolare. În condițiile în care susținerile recurentei reclamante ar fi fost reale, era necesară o autorizație de demolare a construcției sau a unei părți din construcția existentă, fiind necesară emiterea unei
autorizații de construcție cu un proiect aferent care să arate configurația și dimensiunile noii construcții.
Coroborând aceste documente cu declarațiile martorilor, din care a rezultat că recurenta nu a avut practic nici o contribuție materială la efectuarea acestor lucrări, s-a menționat că instanța în mod corect a stabilit contribuția acesteia la un procent de 30%, bazat pe munca pretins prestată la domiciliu, în gospodărie de aceasta. Deși intimatul a arătat și a dovedit că nici măcar această muncă la domiciliu nu a fost prestată de recurentă, de-a lungul timpului acesta dovedindu-se a fi o persoană leneșă, căreia nu i-a plăcut lucrul, acesta a arătat că a înțeles să nu atace hotărârea pronunțată de instanța de fond, pretențiile recurentei privind cota de contribuție fiind însă exagerate raportat la solicitările făcute prin cererea de recurs, deoarece, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, această contribuție nu a fost dovedită. Aceasta a fost și realitatea, recurenta nu a contribuit cu nimic la îmbunătățiri, nu a lucrat niciodată, intimatul a dus întreaga gospodărie de-a lungul timpului, până și mâncare și-a făcut singur.
În aceste condiții, intimatul a arătat că recursul a fost nefondat, pretențiile recurentei reclamante nu au avut absolut nici o justificare, sens în care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de_ recurenta G. M. a arătat în fața instanței de control că înțelege să renunțe la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5346/_ a Judecătoriei Bistrița.
Analizând cu prioritate manifestarea de voință a recurentei G. M., tribunalul constată că nu există nici un impediment față de renunțarea la calea de atac declarată, existând și acordul intimatului, astfel încât urmează să ia act de această renunțare la judecata recursului.
Având în vedere că renunțarea la calea de atac a avut loc ulterior comunicării cererii de recurs, tribunalul o va obliga pe recurenta G. M. să plătească intimatului C. I. suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 30 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Ia act de renunțarea reclamantei G. M., cu domiciliul în J., Nr. 169, com. Budacu de Jos, jud. Bistrița-Năsăud, la recursul formulat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 5346/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Obligă pe recurenta G. M. să plătească intimatului C. I., cu domiciliul în J., Nr. 169, com. Budacu de Jos, jud. Bistrița-Năsăud suma de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
B. I. S. | S. | I. | B. M. L. |
GREFIER
M. D.
Red/Dact: BISz/MD
_ / 2 ex
Jud. fond: O. G.
| ← Decizia civilă nr. 398/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 29/2013. Actiune in constatare → |
|---|
