Decizia civilă nr. 485/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIE Nr. 485/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. | S. | B. |
Judecător D. | T. | |
Grefier G. | P. |
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, apelul promovat de către reclamantele B. A. M. și BALASZ R., apelul promovat de către pârâtul B. C. precum și apelul promovat de către pârâta A. G.
M. în contra Sentinței civile nr. 21147 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 24 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen, pentru a se depune concluzii sau note scrise la solicitarea reprezentantei apelantelor reclamante, avocat D. A. șoni, care au fost înregistrate la data de 30 septembrie 2013 precum și concluziile scrise formulate de apelanții pârâți înregistrate la data de 1 octombrie 2013, ulterior atașate la filele 67-86 dosar, instanța a amânat pronunțarea inițial pentru data de 1 octombrie 2013 iar ulterior pentru data de azi, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 21147 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A. G.
M., invocată de reclamantele-pârâte, ca nefondată. S-a respins excepția puterii de lucru judecat cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A. G. M., invocată de reclamantele-pârâte, ca nefondată.
S-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantele B.
A. M. și B. R., în contradictoriu cu pârâta reclamantă A. G.
M. și pârâtul B. C. .
S-a constatat ca bunul imobil in litigiu - apartament nr. 7, situat in mun. C. -N., str. F. nr. 8, scara I, etaj I, înscris in CF nr. 2. -C1-U5
C. -N., nr. top. 21323/S/VII, nr. cad. 7416/S/VII, in valoare de 39.000 euro, a fost dobândit de pârâții A. G. M. si B. C. în timpul
căsătoriei și are, ca atare, natura juridică de bun comun, pe cote părți de proprietate determinabile.
S-a constatat ca parata-reclamanta A. G. M. a avut o cota de contribuție la dobândirea bunului amintit de 20%, iar paratul B. C. de 80%. S-a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilului apartament amintit, în sensul atribuirii acestuia pe seama paratului B. C.
. A fost obligat paratul B. C. sa achite paratei-reclamante A. G.
M. suma de 7.800 euro, in echivalent lei la cursul BNR din momentul plătii efective, cu titlu de sulta, conform cotei de proprietate aparținând acesteia.
S-a respins petitul II din acțiunea principală ca nefondat. S-a respins cererea reconvențională promovată de pârâta-reclamantă A. G. M., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți B. A. M. și B. R. și pârâtul B. C., ca neîntemeiată.
S-au compensat cheltuielile de judecata ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtul B. C. și pârâta-reclamantă reconvențională A. G.
s-au căsătorit la data de 7 noiembrie 1987, din căsătoria acestora rezultând o fiică, Georgia A. . În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 40043 din_, pârâții au achiziționat de la Consiliul Local al municipiului C. -N., în condițiile Legii nr. 112/1995, imobilul apartament situat în municipiul C. -N. str. F. nr. 8, ap. 7, imobil apartament în care cei doi pârâți locuiau anterior în baza contractului de închiriere nr. 35693/_ . Conform contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, valoarea imobilului era de 63.165.960 ROL, din care o parte a fost achitată la data încheierii contractului, urmând ca restul să fie achitat în baza unor rate lunare într-un interval de 15 ani. Totodată, conform art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 (conform formei în vigoare la aceea dată), în contract și în CF a imobilului s-a inserat o interdicție de vindere pe o durată de 10 ani.
După anul 1999, pârâtul B. C. a plecat inițial în Ungaria, iar pe urmă în Marea Britanie, de unde trimitea pârâtei-reclamante reconvenționale, A. G. M., bani pentru plata ratelor apartamentului și întreținerea familiei. În acea perioadă pârâta-reclamantă lucra ca și manichiuristă, iar banii pe care îi câștiga nu îi acopereau nici necesitățile personale (decl. martorului Muzur I., decl. martorului F. Iosif, decl. martor Gothard Etelka).
Prin sentința civilă nr. 2636/2004 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar nr. 421/2004, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre cei doi, din culpa exclusivă a pârâtului. Conform documentelor aflate la dosarul nr. 421/2004 pârâtul B. Cladiu nu a fost prezent la niciun termen de judecată în procesul de divorț, iar din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză (interogatoriul pârâtului, decl. martorului Muzur I., decl. martorului F. Iosif) rezultă că acesta a aflat de desfacerea căsătoriei prin divorț după aproximativ 6 luni de la pronunțarea sentinței nr. 2636/2004 a Judecătoriei C. -N. .
Deși căsătoria pârâților a fost desfăcută, aceștia nu au procedat la sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul apartament situat în municipiul C. -N. str. F. nr. 8, ap. 7. În acest context, la data de _
, pârâta-reclamantă reconvențional A. G. M. a semnat cu Rokk
Lorincz un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul anterior menționat, antecontract menționat în CF a imobilului, care însă la data de_ a fost reziliat conform voinței comune a părților. La aceeași dată, _
, pârâta-reclamantă reconvențional A. G. M. a încheiat un nou antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la același bun imobil cu reclamanta B. A. M. și numitul B. Samuilă, aceasta obligându-se să vândă celor doi promitenți cumpărători bunul imobil contra sumei de 39.000 euro, preț plătit, conform antecontractului, la data semnării acestuia. La data de_, antecontractul s-a notat în CF a imobilului, nr. 2. -C1-U5. Prin același antecontract, promitenții-cumpărători se obligau să
,,administreze și să întrețină bunul";. Totodată, de la data semnării promisiunii sinalagmatice, promitenta-vânzătoare a predat promitenților- cumpărători posesia bunului.
Instanța reținut că pârâtul nu avea cunoștință despre încheierea celor două antecontracte. Această concluzie reiese atât din declarațiile celor doi pârâți, cât și din cele relatate de martorul F. Iosif N. șor, care arată că
,,pârâtul a avut cunoștință de divorț, însă după pronunțarea acestuia, la aproximativ 6 luni, pârâtul a venit în țară și mergând la apartament a găsit persoane străine, fapt pentru care foștii soți au început să se certe destul de vehement cu privire la acest imobil.";. Aceste declarații se coroborează cu cele descrise de martorul Meteș C. Doru, care arată că ,,Întrucât în aceea zi soțul pârâtei nu s-a prezentat la cabinetul meu, iar pârâta nu deținea asupra sa un mandat special dat de pârâtul B. C., am stabilit de acord cu toate părțile ca a doua zi să procedăm la întocmirea antecontracului de vânzare-cumpărare, în măsura în care numita A. G. prezenta procura specială. Nici a doua zi pârâta nu a fost în măsură să prezinte procura, însă numitul Samuilă era determinat să încheie chiar și în aceste condiții promisiunea de vânzare-cumpărare. După semnarea antecontractului pârâta nu s-a mai prezentat nicicând cu procura promisă";.
Conform certificatului de deces seria DS nr. 1., eliberat în baza actului de deces nr. 2658/16 august 2009, promitentul cumpărător B. Samuilă a decedat la data de_, iar conform certificatului de moștenitor nr. 46/2010, eliberat de Societatea Civilă Notarială ,,N. Lex";, moștenitorii acestuia sunt reclamantele-pârâte reconvențional B. R., în cotă de ¼ și
A. M., în cotă de ¾.
După cum rezultă din încheierea de cerificare nr. 6640/2010, încheiată de Biroul Notarilor Publici Asociați ,,B. și Iorga";, la data de 17 mai 2010, pârâta-reclamantă reconvențional a fost convocată de reclamantele-pârâte reconvențional la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică. La notar s-a prezentat P. C. -M., în calitate de reprezentant al reclamantelor-pârâte și G. M., și sora pârâtului B. C., lipsă fiind pârâta reclamantă
A. G. M. .
Din analiza cererilor formulate la dosarul cauzei, instanța a reținut că reclamantele-pârâte solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și, pe cale oblică, partajul bunului comun cu atribuirea acestuia pârâtei-reclamante, iar pârâta reclamantă, prin cererea reconvențională formulată, a solicitat anularea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei. Totodată, pârâtul B. C. a invocat excepția nulității antecontractului de vânzare cumpărare pentru încălcare interdicției legale de înstrăinare prev. de art. art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995.
În stabilirea ordinii de soluționare a acestor petite instanța a avut în vedere raportul dintre acestea și efectele pe care le produce admiterea sau respingerea unui capăt de cerere în raport cu celelalte petite. Așa fiind, instanța a apreciat că se impune mai întâi cercetarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare, atât în raport cu aspectele invocate de pârâta-reclamantă, cât și cu cele invocate de reclamant, dat fiind faptul că de valabilitatea acestei convenții depinde în integralitatea soluția ce se va pronunța cu privire la cererile formulate de reclamanții-pârâți.
Între elementele esențiale prevăzute de art. 948 C. civ. pentru valabilitatea unei convenții se numără și existența unei cauze licite, art. 966
civ. prevăzând totodată că lipsa cauzei și cauza falsă conduc la nulitatea convenției.
De asemenea, art. 967 C. civ. instituie o prezumție relativă de existență a cauzei, astfel că părțile unui raport contractual nu sunt obligate să prevadă în convenția încheiate de acestea cauza.
Astfel, în esență, pârâta-reclamantă invocă lipsa cauzei imediate, ca și element de valabilitate a actului juridic sub imperiul vechiului Cod civil.
Constant, pârâta-reclamantă a invocat faptul că nu s-a plătit un preț, rolul antecontractului fiind doar acela de a garanta un împrumut luat de la fratele reclamantelor-pârâte.
Instanța a respins această alegație, dat fiind că nu este susținută de ansamblul probatoriu administrat în cauză. Astfel, în antecontractul încheiat de părți se prevede că prețul de 39.000 de euro ,,a fost achitat vânzătorului de către cumpărător la data întocmirii actului";. În același sens este și declarația dată în fața instanței de judecată de martorul C. Meteș, avocatul care a redactat și certificat promisiunea sinalagmatică, acesta arătând că ,,nu mai rețin cu exactitate ce preț a fost trecut în contract, însă știu că s-a achitat întreaga sumă, pârâta luând act de îndeplinirea obligației de plată a prețului";. Faptul că martorul nu mai poate să indice în concret
suma în cauză este explicabil prin perioada lungă de timp scursă de la data perfectării promisiunii și data prezentării declarației în fața instanței.
Simplele afirmații ale pârâtei-reclamante, nesusținute de niciun element de probă, nu pot fi reținute de instanță ca un contraargument la cele menționate în antecontract. Astfel, diferențele infime dintre declarațiile reclamantelor și cele ale martorului C. Meteș, diferențe care oricum nu vizează în mod direct acest aspect, or alte elemente circumstanțiale cum ar fi încheierea anterioară a unui antecontract cu fratele uneia dintre reclamante, urmată de rezilierea acestuia în aceeași zi în care s-a încheiat și antecontractul ce constituie obiectul prezentei cauze, nu sunt de natură a constitui o probă în contra prevederilor contractuale. Asta cu atât mai mult cu cât de la încheiere antecontractului și până la audierea acestora a trecut mai bine de 6 ani, fapt ce poate influența modul în care mai sunt încă percepute evenimentele derulate la acel moment (cum ar fi ora exactă când s-a încheiat contractul).
Că părțile au vrut într-adevăr să încheie un antecontract de vânzare- cumpărare rezultă și din aceea că s-a predat posesia imobilului, promitentul cumpărător B. Samuilă mutându-se în apartament și stabilindu-și acolo, după cum rezultă din certificatul de deces, domiciliul. Or, argumentul pârâtei-reclamante că s-a predat posesia pentru a se garanta ,,solvabilitatea acesteia"; nu poate fi primit de instanță, dat fiind că nu există nicio legătură directă între predarea posesie și solvabilitatea acesteia. Mai mult, dacă
antecontractul ar fi fost doar un mijloc de garantare a unui împrumut, în intervalul celor 6 ani trecuți de la data încheierii acestuia, pârâta-reclamantă ar fi încercat să reintre în posesia bunului, fapt ce nu s-a întâmplat.
Totodată, faptul că promitenții-cumpărători s-au obligat să
,,administreze și să întrețină bunul"; nu relevă prin sine o altă natură juridică a actului încheiat decât cea de antecontract de vânzare-cumpărare. Astfel, atâta timp cât, deși s-a transmis posesia, până la încheierea contractului de vânzarea cumpărare în formă autentică promitenții- cumpărători nu deveneau titularii unui drept de proprietate, este evident că aceștia nu puteau face cu privire la bun alte acte decât cele de administrare și întreținere. Din toate aceste elemente rezultă faptul că pârâta-reclamantă nu a răsturnat prezumția de existență a cauzei antecontractului de vânzare- cumpărare, motiv pentru care instanța urmează să respingă cererea
Atât prin cererea reconvențională anulată de instanță ca netimbrată, cât și prin întâmpinare, pârâtul B. C. invocă excepția nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare pe motiv că s-a încălcat obligația legală de înstrăinare. Cu toate că pârâtul a invocat acest aspect sub forma unei excepții, instanța urmează să-l recalifice ca fiind o apărare de fond, având în vedere faptul nu se referă la o condiție privitoare la exercitarea acțiunii civile ori la o neregularitate procedurală, ci pune în discuție însăși raportul juridic litigios.
Chiar dacă pentru a obține desființarea actului lovit de un viciu de nulitate este necesară punerea în mișcare a acțiunii civile prin formularea unei cereri introductive de instanță sau a unei cereri reconvenționale, nulitatea poate fi invocată și ca o simplă apărare de fond de către un pârât, caz în care, instanța, dacă găsește apărarea întemeiată, va respinge cererea de chemare în judecată ce neîntemeiată fără însă a se pronunța pe nulitatea actului.
În considerarea acestor elemente, instanța a cercetat dacă nulitatea absolută invocată de către pârâtul B. C. este sau nu întemeiată.
Conform art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 ,,chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu sunt restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului";. A. eatul 8 al aceluiași articol prevede că ,,apartamentele dobândite în condițiile alineatului 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării";. Încălcarea acestei din urmă dispoziții legale imperative este sancționată de lege cu nulitatea absolută.
Trebuie remarcat faptul că legiuitorul a instituit o interdicție de
,,înstrăinare";, în sensul de act juridic prin care se transferă dreptul de proprietate asupra imobilului, iar nu o interdicție generală de a efectua un act juridic cu privire la imobil. Dacă până la intrarea în vigoare a OUG 210/2008, care a modificat Legea nr. 114/2006, transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil locuință se putea face și prin înscris sub semnătură privată odată cu intrarea în vigoare a OUG 210/2008 această operațiune juridică se poate realiza numai prin intermediul unui act autentic sub sancțiunea nulității absolute. Cu toate acestea, cum condițiile de valabilitate se raportează la momentul încheierii actului, cel puțin teoretic, convenția semnată de reclamantele-pârâte și pârâta-reclamantă îndeplinea condițiile de formă ad validitatem pentru a transmite dreptul de proprietate.
În această situație îi revine instanței de judecată sarcina de a interpreta care a fost voința reală a părților la momentul încheierii convenției. Pornind de la prevederile actului juridic încheiat și de la probatoriul administrat în cauză instanța apreciază că este vorba de o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, iar nu de un contract de vânzare-cumpărare, așa cum susține pârâtul, concluzie ce rezultă dintr-un ansamblu de argumente ce urmează a fi expuse.
În primul rând, instanța a reținut că părțile au ales să numească actul încheiat ,,precontract de vânzare-cumpărare";, iar nu ,,contract de vânzare- cumpărare";. În al doilea rând, instanța apreciază că denumirea dată de părți actului reflectă voința internă a acestora după cum rezultă aceasta din cuprinsul actului și restul probatoriului administrat. În susținerea acestei concluzii vine mai întâi faptul că în însăși cuprinsul actului încheiat părțile au prevăzut că urmează să încheie actul în formă autentică. Or, în situația în care părțile ar fi transmis proprietatea prin acest script, un al doilea înscris, în formă autentică, nu ar avea niciun rost. Totodată, în condițiile în care s-ar fi transmis proprietatea prevederea contractuală conform căreia promitenții vânzători se obligă să ,,administreze și să întrețină bunul"; nu ar avea nicio logică în condițiile în care aceștia ar putea exercita ansamblul prerogativelor care intră în conținutul dreptului de proprietate. De asemenea, în cartea funciară a imobilului s-a notat doar încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare și nu transmiterea dreptului de proprietate către promitenții-cumpărători. În fine, atât reclamantele-pârâte cât și pârâta-reclamantă au arătat că acestea au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, iar nu contract de vânzare-cumpărare, chiar dacă aceasta din urmă invocă, în mod netemeinic, că la bază ar fi fost o altă operațiune juridică.
Faptul că părțile au prevăzut în actul încheiat că pârâta-reclamantă vinde bunul imobil și că nu mai are nicio pretenție de la promitenții cumpărători nu este de natură a schimba concluzia anterior menționată, atâta timp cât actul juridic încheiat se interpretează conform voinței reale a părților, iar nu în baza termenilor utilizați de acestea.
Așa fiind, în condițiile în care prin convenția încheiată de părți nu s-a transferat un drept de proprietate, ci doar s-a constituit un raport obligațional aceasta nu a încălcat interdicția legală prevăzută de art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, motiv pentru care nu este afectată de viciu de nulitate. În considerarea tuturor acestor elemente instanța a reținut că promisiunea sinalagmatică încheiată este valabilă.
În ceea ce privește capetele de cerere ce vor fi analizate în continuare, instanța apreciază că, deși petitul privind obligarea pârâtei-reclamante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică ori pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic a fost identificat de reclamantele-pârâte ca fiind petitul principal prin raportarea la cererea de partaj, analizarea acestui capăt de cerere se poate face doar după ce se va fi sistat mai întâi starea de indiviziune cu privire la imobilul apartament. Asta întrucât, numai după atribuirea bunului în lotul unuia dintre coindivizari se poate stabili dacă petitul privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic este sau nu întemeiat.
b. Cu privire la sistarea stării de indiviziune
Conform art. 30 alin. 1 din Codul Familiei (normă în vigoare la data încheierii căsătoriei), bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare
dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Astfel, imobilul apartament situat în municipiul C. -N. str. F. nr. 8, ap. 7, fiind dobândit de pârâta-reclamantă și pârât în timpul căsătoriei, respectiv în anul 2000, constituie bun comun al soților. În ceea ce privește natura dreptului de proprietate, pe durata căsătoriei imobilul apartament era în proprietatea devălmașă a soților. Odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, proprietatea devălmașă a soților asupra bunului imobil s-a transformat în coproprietate pe cote părți.
Conform art. 974 C. civ., creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorilor lor, înafara celor care sunt cele exclusiv personale. Așa fiind, pârâta-reclamantă, la data încheierii promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare avea calitatea de coproprietar cu privire la imobilul apartament situat în municipiul C. -N. str. F. nr. 8, ap. 7. Prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare pârâta-reclamantă a devenit debitoarea unui drept de creanță al cărei titulari sunt cele două reclamante. Partajul bunurilor aflate în coproprietate nu constituie un drept personal al părților, motiv pentru care poate fi exercitat prin intermediul acțiunii prevăzute de art. 974 C. civ..
În vederea sistării stării de indiviziune, instanța trebuie să determine mai întâi cota de proprietate a fiecărei părți. Cu privire la cota de contribuție a pârâtului la achiziționarea bunului imobil, reclamantele pârâte au invocat în principal autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2636/2004 a Judecătoriei C. -N., conform căreia pârâtul ,,nu a mai ținut legătura cu fost soție și nu a contribuit financiar la întreținerea familiei, manifestând un total dezinteres față de relația de familie căsătorie";, iar în subsidiar puterea de lucru judecat a acesteia. Din punct de vedere procesual autoritatea de lucru judecat se poate manifesta în două moduri, respectiv ca excepție de procedură sau ca mijloc de probă.
Atunci când se manifestă ca o excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat are un efect negativ, dirimant, conducând la respingerea celui de-al doilea proces. Cu privire la acest aspect, articolul 166 C. proc. civ. prevede că excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar în fața instanțelor de recurs, iar conform art. 1201 C. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Așadar, pentru a fi în prezența autorității de lucru judecat, în manifestarea sa negativă, trebuie să existe o triplă
identitate de părți, obiect și cauză.
Având în vedere faptul că obiectul sentinței civile nr. 2636/2004 l-a constituit divorțul celor doi pârâți, iar nu cota de contribuție a acestora la dobândirea bunurilor comune, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția privitoare la identitatea de obiect, motiv pentru care urmează să respingă excepția autorității de lucru judecat. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se manifestă sub forma unei prezumții cu privire la un anumit element legat de fondul raportului juridic litigios, prezumție prin care se demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase legate de raportul părților, fără posibilitatea de a se mai statua diferit. Cu alte cuvinte, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune sub forma unei prezumții într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.
Cu toate acestea, considerentele nu intră în autoritatea de lucru judecat decât în măsura în care acestea explică dispozitivul. Acele considerente avute în vedere la pronunțarea soluției, care relevă stări de fapt fără valoare dispozitivă nu au o astfel de putere de lucru judecat, constituind simple elemente de raționament ale instanței. Așa fiind, argumentele reținute de instanța de judecată la pronunțarea sentinței de divorț în ceea ce privește gradul de participare al pârâtului la întreținerea familiei, neavând o valoare dispozitivă nu se impun cu titlu de putere de lucru judecat. Deși în
prezenta cauză cererea de partaj a fost formulată în cadrul unei acțiuni oblice, procedura partajului rămâne cea prevăzută de art. 673 ind. 1-673 ind. 14 C. proc. civ.. Astfel, art. 673 ind. 4 alin. 2 C. proc. civ. prevede că
,,dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărâ potrivit învoielii lor";. Această prevedere nu este, în esență, decât o aplicație specială a prevederilor art. 271-273 C.proc. civ.. Cu toate acestea, mai înainte de a consfinți învoiala părților instanța trebuie să verifice ca aceasta să nu fie făcută în frauda terților.
Cu privire la acest aspect, instanța a reținut faptul că atât pârâtul cât și pârâta reclamantă susțin că pârâtul ar fi avut o contribuție de aproximativ 80-90% la achiziționarea apartamentului. Aceste alegații ale celor două părți se coroborează cu declarațiile martorilor Muzur I., F. Iosif și Gothard Etelka care arată că pârâtul îi trimitea frecvent bani pârâtei-reclamante pentru a plăti ratele apartamentului, veniturile realizate de aceasta nefiind suficiente decât cel mult pentru acoperirea propriei subzistențe.
Astfel, martorul Muzur I. declară că ,,știu că pârâta a trăit destul de bine pentru că pârâtul trimitea regulat bani din Anglia atât pentru traiul zilnic, cât și pentru achitarea ratelor de credit ale apartamentului....De mai multe ori știu că pârâta mergea în Florești cu sora soțului ei să ia bani și pachete de la acel șofer de tir...Am auzit-o pe pârâtă vorbind în casă că odată ce lua banii trimiși de către pârât mergea să achite apartamentul...Am înțeles de la pârâți că au achitat în întregime apartamentul, banii provenind de la pârât";. Totodată, martorul F. Iosif N. șor arată că ,,în anul 2003- 2004 a divorțat de pârâtă, însă cu toate acestea el a trimis constant bani în țară pentru a-și sprijini material familia...Pârâtul a început să trimită începând cu anul 2000 sume de bani mai mari, între 400 și 1000 de lire lunar, care erau destinate atât plății ratei lunare aferente apartamentului, cât și întreținerii familiei sale...Știu că în acea perioadă pârâta avea un loc de muncă, însă realiza venituri mici...În opinia mea ratele pentru apartament au fost achitate în întregime cu bani trimiși în țară de către pârât, concluzie pe care am tras-o în urma discuțiilor cu pârâta";.
În baza acestor considerente, instanța a luaT act de înțelegerea părților și va stabili în favoarea pârâtului o cotă de contribuție de 80 % la achiziționarea bunului imobil, iar în favoarea pârâtei-reclamante o cotă contribuție de 20%. În ceea ce privește atribuirea bunului, instanța a reținut că pârâtul a solicitat ca acesta să-i fie atribuit lui, iar pârâta-reclamantă nu și-a exprimat opțiunea în acest sens. Astfel, având în vedere faptul că bunul nu este partajabil în natură, precum și cota de proprietate consistent mai mare a pârâtului, instanța a apreciat că se impune atribuirea bunului în materialitatea sa pârâtului cu stabilirea unei sulte în favoarea pârâtei.
Faptul că pârâtul nu locuiește în țară nu reprezintă un argument în sensul atribuirii bunului pârâtei-reclamante, așa cum au susținut reclamantele-pârâte, cu atât mai mult cu cât în momentul de față și pârâta-
reclamantă locuiește în străinătate. De asemenea, faptul că reclamanta- pârâtă a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la bunul
imobil, deși este un element ce poate fi avut în vedere de instanța de judecată la atribuirea bunului, în prezenta cauză, singur, raportat la cota de proprietate a pârâtului, nu poate conduce la atribuirea bunului pârâtei- reclamante. În ceea ce privește sulta, instanța, raportându-se la cota de proprietate a reclamantei-pârâte, de 20%, și la prețul imobilului-apartament, de 39.000 de euro, urmează să-l oblige pe pârât la plata către pârâta- reclamantă a sumei de 7800 de euro.
Pentru aceste motive, instanța a admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantele-pârâte, să constate că bunul imobil situat în municipiul C. -N. str. F. nr. 8, scara I, etaj I, înscris în CF nr. 2. -C1-U5 din C. -N., nr. topografic 21323/S/VII, nr. cadastral 7416/S/VII, în valoare de 39000 de euro a fost dobândit de pârâții A. G.
M. și B. C. în timpul căsătoriei, să constate că pârâta-reclamantă A.
G. M. a avut o cotă de contribuție la dobândirea bunului de 20 %, iar pârâtul B. C. a avut o contribuție de 80%, să dispună sistarea stării de coproprietate asupra imobilului apartament anterior menționat în sensul atribuirii acestuia pârâtului B. C. și să-l oblige pe acesta la plata către pârâta-reclamantă A. G. M. a sumei de 7.800 de euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din momentul plății, cu titlu de sultă, conform cotei de proprietate aparținând acesteia.
c. În ceea ce privește obligarea pârâtei-reclamante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ori pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Manifestare a principiului pacta sunt servanda, art. 969 C. civ. dispune: ,,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";. Această prevedere este expresia dezideratului de securitate și ordine juridică care trebuie să existe în societate. Respectarea contractului legal încheiat și a obligațiilor derivate din acesta constituie un imperativ ce se impune părților contractante, refuza să execute o obligație contractuală. În considerarea acestui imperativism, partea care este titulara unui drept subiectiv contractual este îndrituită să pretindă celeilalte părți executarea obligației corelative. În cazul în care debitoarea refuză executarea voluntară a obligației, creditoarea, în temeiul art. 1073 C. civ., are deschisă calea instanței pentru ca prin forța coercitivă a statului să-și poată realiza întocmai dreptul subiectiv.
De asemenea, art. 1.073 C. civ. prevede principiul executării în natură a obligațiilor și a reparării în natură a prejudiciului, dispunând că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei si, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. Această prevedere legală se completează cu art.
1.077 C. civ., conform căreia, dacă debitorul unei obligații de a face, precum în speță, refuză să-și îndeplinească obligația creditorul poate sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului.
Atunci când se încheie un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la un bun imobil promitentul vânzător devine creditorul unei obligații de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare în forma cerută de lege pentru transmiterea dreptului de proprietate. În cazul în care promitentul vânzător refuză să-și îndeplinească obligația, promitentul cumpărător poate să solicite instanței de judecată fie să oblige pe debitor la
îndeplinirea întocmai a obligației, fie să solicite instanței să pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul debitorului la încheierea contractului.
Atunci când instanța este chemată să se pronunțe într-o atare cauză aceasta nu face doar un control formal, ci trebuie să verifice dacă, raportat la momentul pronunțării soluției, sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca dreptul de proprietate să poată fi transmis de la promitentul-vânzător la promitentul cumpărător. Așadar, rolul instanței este doar acela de a suplini consimțământul promitentului vânzător la vânzare, iar acest lucru se poate realiza numai când toate celelalte elemente sunt întrunite.
Având în vedere legea aplicabilă, respectiv vechiul Cod civil, partajul produce efecte retroactive, pârâtul fiind considerat unic proprietar de la data când a început starea de coproprietate, iar pârâta-reclamantă pierde cu titlu retroactiv calitatea de proprietar.
Așa fiind, pârâta-reclamantă nu mai are calitatea de proprietar sau coproprietar cu privire la bun, motiv pentru care, conform principiului nemo dat quod non habet (nimeni nu poate înstrăina un lucru al cărui proprietar nu este), aceasta nu poate transmite proprietate cu privire la apartament reclamantelor. Or, în cazul în care condițiile privitoare la calitatea de proprietar nu mai sunt întrunite în persoana promitentului vânzător
instanța nu poate să-l oblige pe acesta nici să închei contractul de vânzare- cumpărare în forma autentică și nici să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 276 C. proc. civ., atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, rămâne la latitudinea instanței să aprecieze în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Cu privire la acest aspect, având în vedere faptul că instanța a admis numai în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele-pârâte, respectiv a respins cererea reconvențională promovată de pârâta-reclamantă A. G. Mirlea, în timp ce acțiunea incidentală a pârâtului-reclamant B. C. a fost declarată nulă pentru lipsa timbrajului legal, instanța a procedat la compensarea cheltuielilor judiciare efectuate de părți, ținând seama că toate părțile litigante se află în culpă procesuală. Astfel, instanța a reținut că reclamantele-pârâte au achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 4837,75 lei și un timbru judiciar de 8 lei, precum și onorarii de avocat în sumă de 1000 de lei prin chitanța nr. 340/_ și 2570 de lei prin chitanța nr. 351/_, au achitat contravaloarea notificării pârâtei- reclamante la notar, în cuantum de 53,55 lei, respectiv au achitat suma de 13 lei, reprezentând contravaloarea anunțului publicat în ziarul Monitorul de C., însumând un cuantum total al cheltuielilor de judecată de 8.662,3 lei. În ceea ce o privește pe pârâta-reclamantă A. G. M., aceasta a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 4949,4 lei și un timbru
judiciar în sumă de 5 lei, precum și onorariu avocațial în cuantum de 3.000 lei, conform chitanței de plată seria RMV nr. 823/_, în total a efectuat cheltuieli judiciare de 7.954,4 lei. Referitor la persoana pârâtului B. C., acesta a achitat onorariu avocațial în sumă de 4.000 lei, conform chitanței de plată nr. 030/_ . Așa fiind, instanța a compensat cele trei debite până la concurența debitului cel mai mic, ținând seama că pârâții- reclamanți datorează cheltuielile de judecată în mod solidar către reclamantele-pârâte, conform art. 277 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele B. A.
M., Balasz R. , solicitând admiterea apelului și desființarea parțială a
sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în ceea ce privește respingerea puterii de lucru judecat a sentinței de divorț nr. 2636/_, în ceea ce privește contribuția la întreținerea familiei a pârâtului B. C. și în ceea ce privește stabilirea cotei de contribuție la sistarea stării de indiviziune dintre foștii soți și atribuirea apartamentului în litigiu către pârâtul B. C.
.
În drept, s-au invocat disp. art. 673, 282 și urm. Cod proc Civ.
În motivare se arată că instanța în sentința criticată, face o interpretare greșită a probelor aflate la dosarul cauzei. Astfel, stabilirea cotelor de participare la achiziția apartamentului diferite în proporție de 80% a pârâtului B. Glaudiu față de pârâta A., cu 20%, nu are un suport real probatoriu și nici o cerere expresă în acest sens. Pârâtul B. a făcut o cerere reconvențională, pe care nu a timbrat-o și nu a susținut-o, singura alegație prin care se pretinde o asemenea cotă de participare, Pârâta A. nu a cerut decât să se constate nulitatea precontractului subsecvent de vânzare cumpărare dedus judecății. în motivare arată că este de acord cu cota de participație cerută de pârâtul B. . Cu toate acestea cota de participație este ireală. Astfel, la data achiziției apartamentului, în anul 2000 s-a achitat doar un avans, în sumă de 18.533.025 lei, care reprezintă o treime din valoarea inițială a apartamentului, pentru diferență fiind încheiat un contract de împrumut cu rate lunare pentru 15 ani. La data semnării primului antecontract cu Rokk Lorincz,_, acest apartament a fost achitat integral și ipoteca CEC radiată. Prețul acelei dintâi înstrăinări a fost de 23.300 Euro.
Drept urmare, fără putință de tăgadă reiese faptul că la acea dată, pârâtul B. nu mai trimitea în țară bani pentru achitarea apartamentului, atâta vreme cât a fost nevoie de vânzarea acestuia pentru a putea achita rata de 23 de lei. De altfel dacă contractul de vânzare cumpărare al imobilului încheiat în data de_ este semnat de ambii pârâți, contractul de rate lunare este încheiat doar cu pârâta A. Mai mult decât atât, contrat prevederilor art. 1191Cod civil, pârâtul B. nu a făcut dovada remiterii vreunei sume de bani, cu nici un înscris, cu toate că martorii fac vorbire de sume mult peste 0,25 lei, sau măcar dovada legală a câștigării vreunei astfel
de sume, în ciuda interdicției legale de a se face dovada actelor juridice de transfer de bani cu martori! Cu atât mai mult cu cât avem dovada scrisă că acesta nu a contribuit la întreținerea familiei.
Pârâtul reclamant reconvențional susține, contrar puterii de lucru judecat din sentința de divorț dintre cei 2 pârâți, pronunțată la data de _
, aflată la dosarul cauzei, faptul că contribuția lui ca fost soț, B. C. a fost în proporție de 85%. Cu toate acestea, în sentința de divorț se face mențiune expresă că din 1997 B. C., după ce a plecat în străinătate "nu a mai ținut legătura cu fosta soție și nu a contribuit financiar la
întreținerea familiei, manifestând un total dezinteres față de relația de căsătorie".
În acest sens, în dosarul sus-amintit s-a administrat și probațiune testimonială și scrisă. Față de aceste aspecte relevate într-o sentință definitivă, cu putere de lucru judecat, consideră că nu se mai poate reveni și
încerca a se dovedi contrariul acestor aspecte odată stabilite, dovedite și cuprinse ca stare de fapt în motivarea unei sentințe definitive, chiar dacă aceasta avea alt obiect. De asemenea, arată că A. G. a cumpărat imobilul în litigiu abia în ianuarie 2000, contractul de rate lunare pentru
achitarea acestuia fiind încheiat în exclusivitate cu aceasta și nu cu soțul acesteia. Conform contractului încheiat cu Primăria C., apartamentul trebuia plătit până în luni aprilie 2015. În ceea ce privește susținerea că pârâta A. nu putea să achite rata, este o susțineri nefondată, având în vedere cuantumul ratei lunare de 23 lei.
Consideră că în speța dată, a existat un partaj de folosință între foștii soți, anterior acestui partaj promovat pe cale oblică, dovedit prin înscrisuri subsecvente. Astfel, conform copiei cărții de imobil aflate la dosar, reclamantul reconvențional nici nu apare înscris ca și locatar, o eventuală atribuire a imobilului către acesta fiind contrară stării de fapt stabilite de către părți anterior prezentului litigiu. Astfel, B. nu a dat dovadă de nici un interes față de acest imobil, neexistând nici o dovadă că ar fi înțeles să-și îndeplinească îndatoririle de proprietar. Nu există nici o dovadă că ar fi achitat vreodată impozitul pe proprietate, vreo rată sau că ar fi consultat cartea funciară sau cartea de imobil. De altfel, chiar prezența sa la dobândirea apartamentului este pusă sub semnul întrebării, atâta vreme cât în contractul de rate nu apare nici măcar menționat, cu toate că este încheiat în ziua dobândirii. Astfel, cota de contribuție susținută de către martori este infirmată de actele de executare silită demarate împotriva pârâtei A. G., și împotriva imobilului în litigiu, acte aflate la dosarul cauzei. Aceste aspecte se contrazic cu teoria potrivit cărora pârâtul B. trimitea în țară - fără nici o dovadă scrisă sume situate între 400 și 1000 lire sterline lunar, (la paritate cea 5,2 ron o liră sterlină, media cursului pe 10 ani, ar rezulta valori de 2080 Ron și 5200 Ron lunar, sume mai mult decât suficiente pentru întreținerea lunară a 2 persoane). De asemenea, se pune întrebarea de ce a fost nevoie de primul contract de vânzare cumpărare pentru a achita ratele locuinței, și de ce a fost necesar pârâtei A. suma de
39.000 Euro în 2006, în contextul în care primea de la soțul - fostul soț sume ce depășesc cu mult nivelul venitului mediu pe România). Și chiar dacă s-ar fi trimis sume de bani din străinătate pârâtei A., nici unul din martori nu a putut dovedi că acestea au fost utilizate la achiziționarea imobilului.
Prin sentința pronunțată, instanța acționează împotriva principiului securității circuitului civil. Astfel, atribuind imobilul pârâtului B., obligând-o pe pârâta A. la plata sultei, crează o situație profund nedreaptă reclamantei, contrară principiilor esențiale de drept, lăsând-o atât în imposibilitatea pe a-și valorifica înscrisul și dreptul dobândit, cât și în imposibilitatea de a-și recupera suma achitată, în contextul în care reclamantele sunt singurele care au făcut dovada achitării vreunei sume, și a existenței lor a priori în patrimoniul lor și a antecesorului lor.
Potrivit art. 1073 există principiul reparării în natură a prejudiciului, iar prin sentința pronunțată, instanța crează un prejudiciu cert. Astfel, dacă cota de contribuție a lui B. se raportează la suma de achiziție a apartamentului de 6316,96 Ron x 80%, prejudiciul reclamantelor se cuantifică la 39.000 euro (1. Ron, la data introducerii acțiunii).
Împotriva aceleiași hotărâri a promovat apel și pârâtul B. C., solicitând admiterea apelului să și, în consecință modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul acordării în favoarea sa a cheltuielilor de
judecată în cuantum de 4000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea apelului a arătat că soluția instanței de fond nelegală și netemeinică cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată, respectiv
compensarea acestora, în speță, apelantul are calitatea de pârât atât în acțiunea introductivă a reclamantelor Balasz cu privire la petitul al 2)-lea prin care se solicită, pe cale oblică, partajul imobilului apartament situat în
C. -N., str. F. nr. 8, ap. 7, jud. C., apartamentul bun comun cu pârâta-reclamantă reconvențională A. G. M., prin atribuirea acestuia către această pârâtă.
Raportat la soluția instanței, nu poate fi reținută vreo culpă procesuală - în sensul art 274 alin. 1 C.procciv. - in sarcina apelantului B.
, având în vedere următoarele: petitul 1) al acțiunii introductive a reclamantelor a fost respins în întregime (oricum, acest petit se referă doar la pârâta A. ); petitul 2) care s-a judecat în contradictoriu și cu pârâtul B.
, a fost formulat de reclamante pe cale oblică, având ca finalitate "atribuirea imobilului către pârâta A. ..." a fost admis în sensul atribuirii imobilului către pârâtul B. . Așadar, așa cum se arată în considerentele hotărârii, în mod corect, instanța a judecat cu prioritate petitul privind sistarea stării de indiviziune, urmând ca, în funcție de soarta partajului să admită sau respingă (risc asumat implicit de reclamante cu cheltuielile aferente) petitul de validare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta A. .
Totuși, urmează a se reține că: apelantul B. prin întâmpinare, nu s-a opus sistării de indiviziune asupra apartamentului, care, oricum, se judeca în contradictoriu cu pârâta A. (urmează a se vedea dispozițiile art. 275 C.proi.civ. și cu privire la dispoziția de compensare a cheltuielilor de
judecată). În contextul în care se punea problema partajării bunului, a reacționat în apărarea intereselor sale optând conform legii cu privire la stabilirea cotelor de proprietate și modalității de partajare.
Cererea reconvențională formulată de pârâtul B. și anulată ca netimbrată a fost considerată ca o formulare a apărărilor și nu a pricinuit celorlalte părți cheltuieli suplimentare ce ar fi trebuit compensate. Oricum, și această cerere urma a se aprecia, din punctul de vedere al existenței unei culpe procesuale, doar raportat la pârâta A. - care nu a contrazis apărările pârâtului B. și nu a avut o opțiune proprie cu privire la atribuirea imobilului.
Partajul pe cale judecatorească dintre pârâtul B. și pârâta A. G. a fost unul provocat de către reclamante. Pârâtul B. ar fi preferat sistarea stării de indiviziune pe cale notarială care nu ar fi pricinuit costuri atât de mari. De asemenea, momentul sistării stării de indiviziune ar fi fost cel ales de către coproprietari și nu cel ales de terți.
De asemenea, pârâta A. G. M. a declarat apel, solicitând sa constate ca sentința atacata este parțial nelegal si netemeinica in privința respingerii cererii reconventionale.
Instanța de fond a respins cererea reconventionala pe motiv ca probatoriul administrat nu a dovedit cererea formulata, predarea posesiei apartamentului fiind un element definitoriu pentru instanța de fond.
In motivarea cererii a arătat ca in fapt, antecontractul de vânzare- cumpărare pe care reclamanții incearca sa il valideze in instanța prin prezentul proces nu a fost perfectat de apelanta A. cu intenția de a vinde acest imobil. In realitate acest antecontract a reprezentat o garanție a unui împrumut pe care l-a luat de la fratele "cumpărătoarei" B. A. M., Rokk Lorincz care, se ocupa cu împrumuturi camataresti. In garantarea unui imprumut pe care l-a luat de la Rokk Lorincz, inițial a perfectat cu acesta un "antecontract de vanzare-cumparare" in_, pentru a-i garanta
restituirea imprumutului. Acest antecontract a fost notat in CF a imobilului. Apoi, la cererea acestuia, s-au deplasat impreuna la doamna av. A. soni D. si la_ au reziliat acest contract si au refăcut garanția pe rudele lui Rokk Lorincz, adică pe nepoata sa si pe cumnat, respectiv Balasz Ana M. si Balasz Samuila, la av. Metes C., unde ia indrumat doamna avocat sa meargă.
La perfectarea antecontractului cu Balasz Arma M. si Balasz Samuila a luat parte si Rockk Lorincz (după cum arata toți martorii audiați), care s-a asigurat astfel ca împrumutul sau este garantat in continuare. Martorul avocat Metes C. a recunoscut ca la perfectarea antecontractului nu a scos si un extras de carte funciara a acestui apartament, lucru absolut normal raportat la faptul ca aceasta convenție nu s-a perfectat cu scopul instrainarii apartamentului, altfel, ca orice cumpărători diligenți, Balasz Arma M. si Balasz Samuila cu siguranța ar fi cerut o copie după CF a apartamentului pentru a vedea proprietarii si eventualele sarcini ale imobilului.
Datele exacte de carte funciara numărul topografic (21323/ S/VII), chiar si numărul cadastral (7416/S/VII), precum si mențiunile privind descrierea apartamentului si cota de folosință din teren (15/840 parte) au fost luate din actul adițional de rezolutiune a convenției cu Rockk Lorincz din_ perfectat de av. A. soni, act adițional cu care s-a prezentat la av. Metes imprumutatorul său, camatar Rockk Lorincz.
Faptul ca "precontractul de vanzare-cumparare" nu este animat de scopul de vindere ci a fost constituit cu titlu de garanție o demonstrează si faptul ca, deși a fost perfectat la avocatul reclamanților "cumpărători", acesta nu conține nicio clauza tipica pivind garantarea de către A. a cumpărătorilor de evictiune totala sau parțiala, nu conține clauza tipica prin care vânzătorul declara ca bunul este liber de sarcini si procese, nu se specifica ca exista interdicție de instrainare pentru 10 ani fiind cumpărat in baza legii 112/1995 etc. Si toate acestea pentru ca scopul contractului a fost garantarea imprumutului camataresc luat de la Rockk Lorincz si nu a existat niciodată o convenție reala de vanzare-cumparare intre A. si Balasz Samuila si Balasz A. M. si deci nicio intentie de instrainare. Tocmai de aceea a menționat in contract ca cumpărătorii au responsabilitatea administrării si a îngrijirii imobilului. In concret, Rockk Lorincz a vrut sa se asigure ca in situația in care A. nu ii restituie suma împrumutata el va putea sa isi recupereze banii fie din eventuala închiriere a bunului fie prin pierderea de către apelanta A. a apartamentului in favoarea rudelor sale care vor promova in lipsa acesteia o prestație tabulara.
Martorul Muzur I. și N. sor au declarat ca știu de împrumutul camataresc si cunosc faptul ca a garantat cu apartamentul. Tot pentru ca scopul contractului a fost de împrumut, apelanta A. nu a prezentat vreo procura din partea soțului care, de altfel, nici nu a știut de faptul ca a garantat cu bunul lui împrumutul. Știind ca nu este vorba despre o vânzare, avocatul Metes C. si Rockk Lorincz prin rudele sale, nici nu au considerat necesar sa îi comunice un exemplar din acest act pe care l-a vizualizat doar cu ocazia acestui proces, ea știind ca după restituirea banilor împrumutați înscrisul va fi distrus.
Chiar si Balasz R., prin răspunsurile la interogatoriu, confirma indirect susținerile apelantei A.: "din cate știu fratele meu i-a dat 23.000 euro"" (întrebarea 3 interogatoriul formulat de A. ), despre
imobil - "fratele meu mi-a spus, Rockk Lorincz" (întrebarea 4 interogatoriul formulat de A. ), " știu ca fratele meu a dat bani imprumut lui G. ...nu am negociat prețul ci fratele meu i-a spus G. tei sa accepte ...". La întrebarea 12 din interogatoriul luat de B. C, Balasz R. răspunde ca știa ca la data cumpărării apartamentului A. G. datora 23.000 euro lui Rockk Lorincz.
La întrebarea 14 din interogatoriul formulat de apelanta A., Balasz
R. menționează ca nu a cunoscut ca antecontractul garanta un imprumut dar, după ce a aflat soțul apelantei A. de problema reala (adică a împrumutului camataresc si a garantiei cu apartamentul), a vrut sa pună capăt antecontractului, fiica sa sa fie scoasa si, evident, pentru a nu recunoaște pe deplin, apelanta A. sa ii restituie suma de 39.000 euro, suma pe care nu a incasat-o sa o folosească pentru ea căci erau banii lui Rockk Lorincz si ai familiei sale - împrumutați. Tocmai de aceea, la întrebarea 7 (interogatoriul luat de A. ), in final, aceasta mărturisește despre fratele sau ca "nu am crezut ca e un escroc" (Balasz R. nu este parte in contract ci soțul acesteia si fiica" sot care i-a mărturisit soției sale
"ulterior" "problema reala").
Balasz R. afirma la întrebarea 6 din interogatoriul luat de B. C.
, cu privire la antecontractul de vanzare-cumparare perfectat anterior de Rockk Lorincz cu mine si reziliat in aceeași zi in care s-a dus la dl. Metes:
"fratele meu nu a cumpărat apartamentul. El avea un apartament cu 4 camere si a încheiat cu parata un antecontract de vanzare-cumparare tocmai pentru garantarea împrumutului pe care i 1-a acordat paratei A.
G. "- afirmație cat se poate de reala si de la care se poate cu ușurința prezuma rolul lui Rockk Lorincz la perfectarea celui de-al doilea
"antecontract de vanzare-cumparare" si scopul prezentei lui la intocmirea vânzării cu rudele sale cumnatul si nepoata care nici nu a fost prezenta in ziua redactării antecontractului ci s-a prezentat a doua zi doar sa semneze- după cum declara martorul Metes si după cum reiese din interogatorii).
Martorii reclamantelor se contrazic fie unii pe alții fie isi contrazic propriile susțineri: av. Metes recunoaște ca la momentul perfectării
"antecontractului de vanzare-cumparare nu a existat un extras CF sau o copie a acestuia, iar Balasz R. susține ca a vazut extrasul apartamentului. Deși susține ca a vazut extrasul apartamentului, Balasz R. arata ca după ce s-a perfectat antecontractul a aflat ca "parata are un sot""; (întrebările 5 si 6 din interogatoriul formulat de A. ) - ceea ce trebuia sa vadă in CF daca intr-adevar a vizualizat cartea funciara. Apoi tot Balasz R. susține la întrebarea 7 ca nu știa ca bunul este comun al soților si ca nu a cerut extras de carte funciara. Toate aceste răspunsuri ale reclamantei Balasz R. duc la concluzia ca aceasta știa ca acest contract este o garanție de fapt, pentru ca altfel nu ar fi știut nici de imprumutul meu luat de la Rockk Lorincz si nici nu ar fi stiut de faptul ca a avut inainte cu acesta un antecontract de vanzare-cumparare reziliat la av. A. soni (întrebarea 5 interogatoriul formulat de A. ). Balasz R. susține ca i-a dat banii in mana la momentul când av. Metes a redactat precontractul (adică in prima zi) iar av. Metes susține ca a văzut banii ca s-au dat, in întregime (lucru de care isi aduce aminte), deși nu isi mai amintește suma, a doua zi când părțile au semnat contractul. Daca nu isi amintește suma si nici nu a putut aprecia prețul plătit, ne intrebam retoric cum de știa ca s-a achitat in întregime prețul.
Balasz R. cunoaște ca a incheiat convenția "înainte de masa, ora 10:00 dimineața" (întrebarea 2 interogatoriul formulat de B. ) iar av. Metes precizează ca antecontractul a fost perfectat in jurul prânzului, dupa- amiaza. La întrebarea 11 interogatoriul formulat de A., Balasz R. susține ca soțul nu a vrut ca ea sa fie trecuta in contract, doar el si fiica căci banii proveneau de la sot si mama lui, ca apoi, la intrebarea 3 din interogatoriul formulat de B., sa susțină ca s-a grăbit sa achiziționeze imobilul apelantei A. "căci soțul era alcoolic si mi-a fost frica sa nu fure banii". Av. Metes a declarat ca nu i-a predat apelantei o copie după convenție pentru ca nu a dus procura de la soțul său si pentru ca nu o avea s-au întâlnit a doua zi, iar Balasz R. declara la intrebarea 7 din interogatoriul formulat de A., ca "am aflat ca parata avea la ea o procura iar dl. Metes a vrut sa facă o copie xerox insa nu mergea copiatorul".
Balasz R. mărturisește la intrebarea 7 din interogatoriul B. ca nu a știut ca si fratele sau a incheiat anterior antecontract de vanzare- cumparare pe același apartament cu subsemnata, după ce la intrebarea 6 recunoaște ca a fost incheiat cu titlu de garanție iar la intrebarea 5 din interogatoriul luat de A. susține ca știa de antecontractul dintre mine si fratele sau si ca a fost reziliat la d-na A. soni.
De asemenea, este mai mult decât suspect faptul ca Balasz Samuila a înstrăinat anterior printr-un act notarial un imobil din C., plin de clauze de garanție ale cumpărătorului fata de obiectul vânzării iar ulterior, la momentul perfectării antecontractului cu subsemnata, nu a fost interesat sa stipuleze nicio clauza de răspundere a apelantei A. fata de el si nu si-a luat nicio marja de siguranța, nescoțând nici măcar o copie a cărtii funciare a imobilului apelantei, comportandu-se ca un profan in materie, mai ales ca martorul av. Metes a declarat ca el a scris in antecontract clauzele pe care le-a dorit Balasz Samuila. Situație faptica care confirma lipsa de intenție a acestuia de a perfecta o reala vanzare-cumparare si ca știa ca actul se încheie cu titlu de garanție a unui împrumut.
Din toate probele si sublinierile formulate mai sus apare cu puterea evidentei faptul ca daca nu ar fi luat acel imprumut camataresc si nu ar fi fost constrânsa de Rockk Lorincz, apelanta niciodată nu ar fi perfectat acel antecontract de vanzare-cumparare cu familia lui Rockk Lorincz. Lipsa intenției de a vinde transpare cu puterea evidentei iar "practica" cămătarilor de a-i constrânge pe oameni sa perfecteze antecontracte de vanzare- cumparare pe apartamentele lor in scopul de a garanta imprumuturi, pe langa faptul ca este foarte cunoscuta- fiind de notorietate, este si confirmata de sora lui Rockk Lorincz, Balasz R., prin răspunsul la interogatoriul luat de B. -intrebarea 6. Este evidenta conventia frauduloasa a acestei familii de cămătari si lipsa cauzei convenției de "vanzare-cumparare" dintre părți, apelanta neintentionand niciodată sa vândă apartamentul iar reclamanții nedorind niciodată sa îl cumpere ci eventual sa si-1 însușească prin practici ilicite de imprumuturi camataresti interzise de Decretul Lege 1700/1938 care lovesc actul de nulitate absoluta pentru cauza ilicita (art. 968 c.civ.), căci o cauza ilicita, care incalca dispozițiile legale imperative, echivalează cu lipsa acesteia.
Apelanta a solicitat instanței de fond sa coroboreze probatiunea din dosar cu aplicarea disp. art. 225 C.prpc.civ. fata de interogatoriul reclamantei Balasz A. -M. ca recunoaștere deplina a pretențiilor apelantei
A., însa instanța de fond nu a dat eficienta acestora.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
Cu privire la apelul declarat de B. A. M. și BALASZ R., instanța reține că soluția asupra modalității de stabilire a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor de către intimați este corectă.
Pe calea acțiunii oblice formulate, apelantele Balasz sunt datoare să dovedească contribuțiile soților la dobândirea bunurilor deoarece dispozițiile codului familiei în vigoare la data desfacerii căsătoriei prezumă contribuția comună. Chiar dacă cererea reconvențională formulată de către pârâtul B.
C. a fost anulată este obligatoriu ca reclamantele să justifice contribuția la dobândirea bunurilor.
Puterea de lucru judecat invocată în susținerea apelului, decurgând din considerentele reținute în sentința de divorț a celor două părți, nu poate fi reținută întrucât obiectul celor două dosare este diferit iar declarațiile testimoniale administrate în respectivul dosar și care au stat la baza pronunțării sus amintitei hotărâri au fost interpretate în vederea stabilirii posibilității dacă căsătoria mai poate continua, respectiv dacă relațiile nu sunt grav vătămate.
Nefiind probata tripla identitate prev. de art.1201 C. civ. aceasta hotărâre poate fi invocată doar ca mijloc de probă, mijloc ce trebuie coroborat cu alte probe administrate.
Considerentele unei hotărâri așa cum s-a arătat și în doctrină intră în putere de lucru judecat în condițiile în care acestea sunt în măsură să susțină dispozitivul. Ori câtă vreme în cadrul acțiunii de divorț nu s-a stabilit decât culpa în desfacerea relațiilor de căsătorie nu se poate reține că stabilirea, ca și motiv de divorț, a lipsei contribuției materiale a unuia dintre soți la susținerea vieții în comun se impune și în prezenta cauză în ceea ce privește stabilirea contribuției la dobândirea bunurilor.
Considerentele sentinței civile 2636/2004 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar nr. 421/2004, nu pot fi reținute în cauza cu referire la aspectul care contează aici întrucât din documente aflate la dosarul nr. 421/2004 rezultă că pârâtul B. Cladiu nu a fost prezent la niciun termen de judecată în procesul de divorț, iar din coroborarea probelor administrate în prezentul dosar respectiv interogatoriul pârâtului, declarațile martorilor Muzur I. și F. Iosif rezultă că acesta a aflat de desfacerea căsătoriei prin divorț după aproximativ 6 luni de la pronunțarea sentinței nr. 2636/2004 a Judecătoriei C. -N., fiind practic lipsit de dreptul la aparare iar astfel de statuări să nu i se poată opune.
Probațiunea testimonială administrată în prezenta cauză este de natură să conducă la concluzia că B. C. a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune. Din declarația martorei Gothard Etelka (f.175) și a lui F. Iosif N. sor (f.178) rezultă ca B. C. a contiunuat să susțină material familia și după plecarea acestuia la muncă în altă țară.
Semnarea contractului de împrumut pentru achitarea prețului apartamentului doar de pârâta A. nu are relevanță atât timp cât bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, iar sumele necesare plății prețului apartamentului au fost într-un cuantum care permitea plata fără mari probleme din punct de vedere financiar.
Argumentele referitoare la presupusul partaj de folosință între foștii soți contrar celor afirmate de apelantă nu este dovedit.
Faptul că intimatul B. nu apare înscris ca și locatar în cartea de imobil poate fi justificată prin împrejurarea că acesta o mare parte din timp a locuit și muncit în străinătate, iar calitatea de proprietar nu presupune vreo îndatorire specială față de bun, respectiv folosirea nemijlocită a acestuia.
Achitarea impozitului nu are relevanță, acesta nefiind de natură să ducă la concluzia dezicerii pârâtului B. de bunul său.
Remiterile de bani făcute lunar de către intimatul B. C. sunt probate în cauză, așa cum la fel este probată și atitudinea de persoană puțin economă a intimatei A., aspect de natură să justifice lipsa materială în anumite perioade a acestei intimate.
Modalitatea de partajare a bunului este în acord cu disp art. 673 C.pr.civ. în mod corect instanța dând eficiență în ce privește atribuirea bunului cotei de contribuție a apelantului B. .
Înțelegerea celor două părți intimate cu privire la stabilirea cotei de contribuție este probată de declarațiile testimoniale administrate, astfel încât criticile legate de pasivitatea intimatului B. cu privire la întreținerea familiei nu sunt întemeiate.
Faptul că reclamanta a solicitat pe cale oblică partajul bunurilor, nu are semnificația necesității atribuirii bunului în mod direct debitoarei reclamanților pentru ca în acest mod executarea silită să poată fi realizată. Referirea la repararea prejudiciului în natură nu are nicio legătură în cauză, iar soluția cu siguranță nu contravine principiului echității unor raporturi
juridice de care vorbește apelanta.
Apelul declarat de către B. C. este neîntemeiat întrucât instanța de fond în mod corect a dat eficiență art. 274 și urm C.pr.civ.
În primul rând acțiunea reconvențională formulată de B. C. a fost anulată. Acesta a făcut dovada plății unui onorariu avocat în cuantum de 4000 lei, însă cererea sa referitoare la plata cheltuielilor de judecată este justificată doar în măsura admiterii pretențiilor formulate prin cererea sa cu privire la partajul bunurilor comune.
Instanța a admis doar cererea principală dispunând sistarea indiviziunii rapoatat la interesul reclamantelor și nu al acestui pârât, astfel încât față de aceste pretenții se poate aprecia că acest apelant este o parte căzută în pretenții.
În altă ordine de idei aceste pretenții nu pot fi formulate doar împotriva reclamantelor ci eventual împotriva celeilalte pârâte în condițiile în care pretențiile decurgând din partaj sunt opozabile fiecăruia.
Faptul că nu s-a opus sistării de indiviziune nu are relevanță deoarece, într-o astfel de cerere părțile au o calitate procesuală dublă atât activă cât și pasivă.
Formularea cererii reconvenționale nu poate fi reținută ca neavând atitudinea de a crea părții adverse o vătămare procesuală în condițiile în care și față de aceste pretenții reclamanta a răspuns, depunând întâmpinare (f.108-109) motiv pentru care se impune ca între părți să opereze o compensare cu privire la cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește apelul declarat de A. G. M. în primul rând se impune a se reține că acest nu a solicitat administrarea unei alte probe în
susținerea pretențiilor sale, altele decât cele administrate în fața instanței de fond.
Cercetând probațiunea administrată în fața instanței de fond tribunalul reține că interpretarea acesteia este una corectă, soluția pronunțată fiind în acord cu starea de fapt reținută.
Analiza probațiunii administrate de către instanța de fond, realizată în cuprinsul motivelor de apel nu este de natură să ducă la concluzia că s-a făcut o greșită interpretare a acesteia.
Faptul că la perfectarea antecontractului a fost de față și Rockk Lorincz nu constituie un motiv de nulitate. Martorul Meteș C. confirmă existența convenției atât în ceea ce privește încheierea sa cât și remiterea prețului dar și natura acesteia, neputându-se reține susținerea constantă a acestei apelante că acest antecontract ar fi avut rolul doar de a garanta un împrumut.
Împrejurarea că această convenție nu deține vreo clauză tipică privind garantarea cumpărătorilor de evicțiune sau existența unei interdicții de înstrăinare în temeiul Legii 112/1995 nu justifică vreo cauză de nulitate atâta timp cât această convenție este un antecontract de vânzare-cumpărare care nu dă naștere decât unei obligații de a face care nu este apt de a transfera proprietatea.
Declarațiile martorilor Muzur I. și F. Iosif N. șor nu sunt în măsură să justifice că reclamanta a încheiat un contract de împrumut cămătăresc cu reclamantele decalarațiile acestora fiind vagii în acest sens.
Răspunsurile lui Balasz R. la interogatoriu nu au relevanță atâta timp cât existența contractului de împrumut încheiat de această apelantă cu Rockk Lorincz nu fac obiectul cauzei de față. Interpretarea răspunsurilor la interogatoriu al acestei părții se impun a fi făcute raportat la contractul a cărui anulare se cere și nu a situația reclamantei reconvenționale care a încheiat și anterior alte antecontracte.
Prezentarea sau nu a unui extras de carte funciară nu are un rol atât de hotărâtor în ceea ce privește această convenție deoarece în contractul încheiat între apelantă și Rockk Lorincz apare mențiunea că bunul este comun ( f,8 dosar apel). Raportat la prezenta tuturor părților implicate la încheierea conveției obiect al litigiului de față părțile cumpărătoare și-au asumat acest risc.
Apărările legate de momentul predării banilor, partea zilei când aceasta a fost făcută nu au relevanță deosebită în cauză atâta timp cât nu există niciun motiv a pune sub semnul îndoielii declarația testimonială a martorului Meteș. Diferențele infime între declarațiile părților și ale acestui martor pot fi puse și pe seama faptului că de la momentul încheierii convenției și până la administrarea probei au trecut mai mult de 6 ani.
În mod corect instanța de fond nu a dat eficiență art. 225 C.pr.civ. față de lipsa la interogatoriu a reclamantei Balasz A. M. întrucât în cauză a fost posibilă administrarea unei probe testimoniale astfel încât starea de fapt să poată fi stabilită în mod corect.
În același mod a fost interpretată și clauza din contract privitoare la predarea posesiei întrucât antecontractul de vânzare cumpărare nu era în măsură să transmită dreptul de proprietate și doar posesia în temeiul acestei convenții în mod evident administrarea și întreținerea imobilului incluzându-se în cuprinsul exercitării posesiei.
Pentru aceste considerente în temeiul art.296 C.pr.civ va respinge ca nefondate apelurile declarate de către B. A. M., Balasz R., A. G.
M. și B. C. în contra Sentinței civile nr. 21147 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o păstrează în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate apelurile declarate de către B. A. M., BALASZ R., A. G. M. și B. C. în contra Sentinței civile nr. 21147 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o păstrează în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013.
Președinte,
F. S. B.
Judecător,
D. T.
Grefier,
G. P.
Red.dact.D.T./C.Ț.
6 ex/_
Jud fond.G. -R. F. -Hingan
| ← Decizia civilă nr. 161/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 166/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
