Decizia civilă nr. 489/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 489/2013
Ședința publică din data de 09 mai 2013 Completul este compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D.
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul formulat de C. J. DE P. S. , cu sediul în municipiul Z., B-dul M. V. nr. 85, județul S., împotriva sentinței civile nr. 190 din 24 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr. _
, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant T.
N., lipsă fiind recurenta C. J. de P. S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimatul T. N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare - fila 8, după care :
Instanța, verificând competența potrivit dispozițiilor art.159 1 Cod procedură
civilă, constată că este competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost legal investit.
Intimatul T. N. arată că nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri formulate, sau probe solicitate, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului declarat.
Intimatul T. N. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că din anul 2006 a avut mai multe procese și în această perioadă a pierdut dreptul la pensie pe o perioadă de 5 ani, menționează că a pierdut aproximativ 190 milioane lei vechi ar solicita să i se restituie măcar 150 milioane lei vechi.
Instanța în raport cu obiectul cauzei și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin Sentința civilă nr.190 din_ a Judecătoriei Z., s-a admis în parte cererea reclamantului T. N., formulată în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. .
S-a dispus obligarea pârâtei C. J. de P. S., la plata către reclamant a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în dosarul nr._, la Tribunalul Sălaj.
S-a dispus, obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 68,5 lei constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele :
Prin Sentința civilă nr. 5984/2011 a T. ui S., pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea promovată de reclamantul T. N. împotriva pârâtei C. J. de P. S. însă nu au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, cu toate că din cuprinsul considerentelor sentinței menționate rezultă că acestea au fost solicitate de reclamant.
Formulând recurs împotriva Sentinței civile nr. 5984/2011 a T. ui S., reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual în cuantum de 1400 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru judecata în recurs, pe care însă Curtea de A. C. l-a respins ca inadmisibil prin Decizia Civilă nr._, reținându-se în considerentele Deciziei menționate, în privința cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din primul ciclu procesual, faptul că acesta are la dispoziție calea stipulată de art.282 ind.2 C.pr.civ. sau formularea unei noi acțiuni având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta C. J. de P. S. a formulat, la rândul său, recurs împotriva aceleiași Sentințe Civile nr. 5984/2011 a T. ui S., respins ca nefondat de către Curtea de A. C. care a obligat pârâta recurentă la plata în favoarea reclamantului intimat, a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de
500 lei reprezentând jumătate din onorariul avocațial achitat, aferent apărării formulate în raport de recursul pârâtei.
Din înscrisurile depuse de reclamant în dosarul nr._, instanța reține că, în vederea apărării intereselor sale în acest dosar în fața T. ui S., reclamantul a încheiat un contract de asistență juridică, pentru care a achitat suma totală de 1400 lei cu chitanțele nr.0000250/_ și nr.0000258/_, anexate în original (f.5 din dosarul nr._ ).
Cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial în cuantum total de 1400 lei, ocazionate de soluționarea la fond a dosarului nr._ rezultă așadar din chitanțele anexate în original, coroborate cu împuternicirile avocațiale, iar aceste sume au fost plătite de reclamant avocatului său anterior datei soluționării la fond a dosarului nr._ .
În drept, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligația pârâtului care a căzut în pretenții, astfel cum prevede art.274 C.pr.civ. de a achita cheltuielile de judecată, are ca și temei juridic culpa procesuală, respectiv faptul că din cauza neexecutării obligațiilor față de reclamant acesta din urmă a fost nevoit să formuleze acțiune împotriva sa.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.3 C.pr.civ., instanța este în măsură să diminueze cuantumul onorariului plătit de partea care a câștigat litigiul avocatului său, constatând că dreptul de a pretinde părții căzute în pretenții suportarea unui onorariu avocațial este excesiv și nejustificat, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute în pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretenții alegate. Sub acest aspect și Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecata astfel: în hotarârea din_ în Cauza G. eanu împotriva României (Lupas și alții împotriva României,
14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor. În hotarârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpana si Mazare împotriva României Curtea reamintește ca, în aplicarea art.41 din Convenție, aceasta acorda doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabilește că au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă. În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza S. si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce privește cheltuielile pentru procedura în fața Curții, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila (Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeana îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecată, instanța reține că în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speță se apreciază că prin reducerea onorariului plătit de reclamant apărătorului său ales, nu se încalcă de către instanță prevederile art.30 din Legea nr.51/1995 si nici cele ale Statutului profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și efectele pe deplin între părțile contractante, potrivit principiului conținut de art.969 C.civ, obligațiile și întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părți rămânând neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze față de terțe persoane în raport de convenție, în totalitate, ci creditorul va obține rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Pe de altă parte, având în vedere că avocatul negociază cu clientul său cuantumul onorariului în mod liber, în funcții de criterii extrem de largi și în cea mai mare parte subiective, ce nu țin cont de măsura culpei părții adverse, ar însemna că întinderea prejudiciului să depindă în exclusivitate de rezultatul acestor negocieri și nu de fapta ilicită în sine. Dimpotrivă, munca avocatului este cu atât mai grea și deci onorariul său este mai mare, cu cât dreptul pretins de partea adversă este mai greu de combătut.
Pentru aceste motive, luând în considerare complexitatea cauzei și faptul că a fost soluționată cauza la al doilea termen de judecată, instanța va reduce onorariul avocațial la plata căruia va fi obligată pârâta de la 1400 lei la 700 lei. La aprecierea caracterului rezonabil al cheltuielilor efectuate, instanța nu poate avea în vedere faptul că avocatul ce a reprezentat interesele reclamantului în fața T. ui
își are sediul profesional în Arad, aspect ce ar fi putut implica stabilirea unui onorariu mai mare decât cel practicat probabil de același avocat pentru litigii în
fața instanțelor din apropierea sediului său profesional, întrucât nici din Încheierea de ședință din data de_ și nici din practicaua Sentinței Civile nr.5984/2011 a
ui S. nu reiese că interesele reclamantului ar fi fost reprezentate de apărătorul ales, acesta nefiind prezent în fața instanței la cele două termene de judecată.
Împotriva acestei sentințe C. J. de P. S., a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă, casarea parțială, a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată și prin care C.J.P. S., a fost obligată la plata sumei de 768,5 lei.
În motivarea recursului se arată că, prin Decizia civilă a Curții de A.
C. nr. 1499/2011, prin care a fost soluționat recursul formulat de C.J.P. S., împotriva Sentinței civile nr. 5984/2011 pronunțată în dosar nr._ a T. ui S., nu au fost acordate cheltuieli de judecată, la fond, ci doar pentru recurs 500 lei jumătate din onorariul avocațial. Pe de altă parte reclamantul nu a uzat nici de prevederile art. 282 ind. 2 Cod procedură civilă.
Recurenta arată că invocă excepția autorității de lucru judecat, excepție pe care nu am putut-o invoca pe fond deoarece, consilierul juridic al instituției a fost în concediu medical, iar instanța nu a dat curs cererii pârâtei de acordare a unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.
Prin întâmpinarea sa, reclamantul T. N. a solicitat respingerea recursului arătând că :
Nu există autoritate de lucru judecat, deoarece în cauza de fond instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare de cheltuieli de judecată, deci nu a judecat cererea astfel că neexistând o altă hotărâre judecătorească care să se pronunțe asupra cererii nu se poate susține că este autoritate de lucru judecat.
Recursul este nefondat pentru următoarele:
Recurentul invocă pentru prima dată în recurs excepția autorității de lucru judecat față de decizia civilă nr. 1499/2011 a Curții de A. C. prin care s-a respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 5984/2011 a T. ui S. pronunțată în dosar nr._ a T. ui S., excepție care, conform art. 166 Cod procedură civilă, se poate ridica chiar înaintea instanței de recurs.
Analizând această excepție față de dosarul nr._ a T. ui S., se poate constata că prin Sentința civilă nr. 5984/_ pronunțată de T. S.
, în acest dosar s-a admis în parte cererea reclamantului T. N., formulată în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S. .
S-a dispus obligarea pârâtei C. J. de P. S., la plata către reclamant a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant în dosarul nr._, la Tribunalul Sălaj.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 68,5 lei constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe petentul T. N. a formulat recurs solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată de 1400 lei rezultate din chitanțele de achitare a
onorariului de avocat nr. 250/_ și 258/_, precum și cheltuielile de judecată din recurs iar intimata C. J. de P. S. a solicitat prin recursul ei, respingerea acțiunii reclamantului.
Instanța de recurs prin Decizia civilă nr. 1499/R/_ a Curții de A.
a respins recursul pârâtei C. J. de P. S. și ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul T. N., obligând recurenta C. J. de P. S., la plata către intimatul T. N. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând jumătate din onorariul avocațial achitat, corespunzător respingerii recursului pârâtei, prin considerarea că jumătate din onorariu este aferent apărării formulate în raport de recursul pârâtei.
Din dispozitivul și considerentele acestei decizii rezultă că cheltuielile de judecată acordate sunt pentru faza recursului, respingându-se ca inadmisibil recursul reclamantei care, viza tocmai plata cheltuielilor de judecată din faza instanței de fond.
Ceea ce solicită prin prezenta cerere reclamantul sunt cheltuieli de judecată efectuate în prima instanță, care au fost respinse ca inadmisibile în primul dosar pe considerentul că raportat la dispozițiile art. 281/2 a Codului de procedură civilă, nu poate fi cerută, pe calea recursului completarea hotărâri.
Or, prin invocarea nepronunțării primei instanțe asupra cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată, se solicită practic o completare a sentinței în sensul pronunțării asupra acestui capăt de cerere, inadmisibilă în lumina noilor dispoziții ale Codului de procedură civilă, în urma modificării acestuia prin adoptarea Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, aceste modificări vizând celeritatea proceselor civile, astfel încât calea de ales în cazul nesoluționării unui capăt de cerere a rămas cea stipulată de art. 2812 Cod procedură civilă, sau formularea unei noi acțiuni
având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
În atare condiții respingându-se pe excepție cererea reclamantului formulată în recurs, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat a cererii noi formulate, bucurându-se de puterea de lucru judecat numai hotărârea prin care s-a judecat în fond cererea, în urma unor dezbateri contradictorii nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei excepții procesuale, cum a fost în speță.
Așadar ceea ce este chemată instanța să soluționeze sunt cheltuieli de judecată din fața instanței de fond, iar aceasta în mod legal a soluționat-o reducând la jumătate onorariul avocațial și obligând pârâta la plata acestui cuantum, fiind aplicabile și recurentei prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Aceste considerente și cele reținute de prima instanță fac ca sentința instanței de fond să fie temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. S.
, împotriva Sentinței civile nr. 190 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
G. K. M. I. D. -D. C. P. E.
Plecată în concediu de odihnă Semnează, Prim grefier,
C. D.
Red. K.M. /_ 3
Dact. H.A. /_ / 2 ex. Jud. fond: M. D. L.
| ← Decizia civilă nr. 1149/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 39/2013. Pretenții → |
|---|
