Decizia civilă nr. 502/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 502/2013
Ședința publică din data de 09 mai 2013 Completul este compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D.
Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul F. M. N., cu domiciliul procesual ales în municipiul Z., str. Gheorghe Doja, nr. 5, Bl. 16, ap. 1, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 4863 din 18 decembrie 2012, pronunțată de judecătoria Z. în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul este motivat, semnat, se solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte cereri formulate, instanța în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 4863 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Z. a fost admisă în parte plângerea petentului F. M. N. împotriva procesului verbal de contravenție nr. 0382564/_ încheiat de C. N. de A. și D.
N. din R. S. - C. prin care petentul a fost sancționate cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. 15/2002 și sancționată de art.8 alin.2 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de_ ora 09.51 autovehiculul categoria A aparținând acestuia, înmatriculat cu nr._, a circulat pe DN 1F km49+900m, loc. Zimbor, fără a deține rovinetă valabilă. De asemenea, prin același proces- verbal, petentul a fost obligat, în temeiul art.8 alin.3 din O.G. 15/2002 un tarif de despăgubire în cuantum de 28 euro.
S-a dispus anularea obligației obligația petentului de plată a tarifului de despăgubire în cuantum de 124,62 lei și menținerea sancțiunii principale a amenzii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Constatarea contravenției, în cazul de față, a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR. Proba la dosar se face cu imaginile înregistrate.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal seria R12 nr. 0382564 din data de_, instanța constată că a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În privința motivului de nulitate invocat de către petent constând în lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal de contravenție, instanța arată că, din probatoriul administrat în cauză, respectiv certificat calificat, titular agent constatator Ionuț-A. M Vidrascu, reiese faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.9 alin.2 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică care stipulează faptul că: "; Semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4."; În aceste condiții instanța apreciază că în speță nu au fost încălcate dispozițiile art.17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal seria R12 nr.0375931 instanța reține, aplicând dispozițiile legale mai sus arătate la starea de fapt ce se desprinde din probatoriul administrat, faptul că în mod temeinic a fost reținută în sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. 15/2002. Nu se poate susține aici nici existența unei erori, cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei conform prevederilor art.11 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor întrucât, pentru ca eroarea să opereze ca și o cauză exoneratoare trebuie să se probeze, în primul rând, că nu este imputabilă persoanei în cauză, în sensul că, aceasta nu putea, în mod rezonabil, să realizeze că percepe în mod greșit starea de fapt existentă.
Ordonanța nr.15/2002 are ca obiect tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din R., iar la art. 1 lit. d) se definește rețeaua de drumuri naționale din
R. ca fiind drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, susținerea petentului potrivit căreia în interiorul loc. Zimbor nu este necesară rovinieta este greșită avându-se în vedere faptul că drumul DN1F pe care a fost surprins autoturismul condus de petent este un drum de interes național.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale aplicate, respectiv amenda contravențională în cuantum de 250 lei, având în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 care stipulează faptul că: "; Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."; instanța reține faptul că această sancțiune este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și nu se impune reindividualizarea acesteia de către instanță.
În speță, petentul nu a făcut dovada unei stări de pericol social mai redus decât cel avut în vedere de către legiuitor la incriminarea faptei contravenționale săvârșite și de asemenea, din probatoriul existent la dosar nu reiese faptul că petentul s-ar fi aflat la data săvârșirii contravenției într-o împrejurare deosebită sau că ar exista anumite circumstanțe personale care să ducă la concluzia necesității înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancțiunii, aplicând petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de textul sancționator. Ca atare, întrucât nu s-a probat existența unor împrejurări deosebite în care a fost săvârșită fapta sau a unor circumstanțe personale speciale, nu se justifică o noua individualizare a sancțiunii.
Cu privire la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr.144/_
"tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din R., aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează";.
Astfel, întrucât sancțiunea a fost aplicată anterior intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și procesul verbal a fost contestat, se constată că petentul nu datorează tariful de despăgubire.
Împotriva acestei sentințe petentul F. M. N. a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul reținerii excepției nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
În motivarea recursului se arată că potrivit formei actuale a OG nr. 2/2001 nu există posibilitatea semnării electronice a procesului verbal de contravenție de către agentul constatato, deoarece această posibilitate ar trebui expres prevăzută de lege. Astfel potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 ,,Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu";.
Aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 care prevăd că,,în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica ,,Alte mențiuni";, sub sancțiunea nulității procesului verbal";.
Dacă legea ar fi prevăzut posibilitatea emiterii și semnării electronice a procesului verbal de contravenție, ar fi fost eliminat textul de lege referitor la obligația aducerii la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, deoarece această obligație nu poate fi respectată în cazul generării electronice a proceselor verbale de contravenție.
În aceste condiții, și având în vedere actuala reglementare legislativă a regimului contravențiilor se consideră că pe bună dreptate sancțiunile contravenționale nu pot fi aplicate prin procese verbale generate și semnate în mod
electronic, astfel încât până la modificarea legislației aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.
Prin întâmpinarea sa, intimata C. N. de A. și D. N. din
R. S. prin subunitatea sa Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CETRIN B. a solicitat respingerea recursului arătând că potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică este asimilat în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare, dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura și efecte înscrisului sub semnătură privată.
Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
Nici o dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin S. informatic de emitere, gestiune monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR iar proprietarul/ utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C.N.A.D.N.R.S. .
Recursul este nefondat pentru următoarele:
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art. 7 al Legii nr. 455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătură electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea nr. 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat conține mențiunea expresa că a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator
P. escu Liviu Marius, cu certificatul calificat emis de CERTSIGN SA.
Conform dispozițiilor art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnătură electronica, "înscrisul în forma electronica, caruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronica, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, iar art.7 al aceluiași act normative statuează că, în cazurile în
care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat și generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Întrucât art.17 din OG nr.2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătură manuscrisa a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", instanta a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției seria R12 nr 0374458, întocmit la data de_ de către CNADNR- SA este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri, care emanând de la o autoritate, dobândesc valoarea unor acte autentice, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.
Procesul-verbal a fost generat și semnat electronic, neputând fi identificat nici un motiv pentru care acest înscris să nu poată fi calificat drept "înscris în forma electronica" in accepțiunea art 4, pct.2 din Legea nr.455/2001, aceasta reprezentând "o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. Fără îndoială PVCC seria R12 nr 0374458, întocmit la data de_, cuprinde o informație inteligibila susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, cu mențiunea ca aceste posibilități de accesare aparțin emitentului înscrisului. Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în forma electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială, înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie. Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic, cu respectarea tuturor exigentelor legale, informația pe care aceasta o cuprinde este tipărită pentru a fi comunicata ca atare celor interesați, nu ii răpește calitatea de înscris în forma electronica, tipărirea și comunicarea pe suport de hârtie fiind aspecte ulterioare si independente de cel inițial, de generare a înscrisului.
Cererea petentului de anulare a amenzii sub rezerva prezentării de către intimată a unor documente (proces-verbal de punere în funcțiune pentru dispozitivele tehnice, camera video, terminal utilizate în locația în care s-a constatat contravenția și a buletinului de verificare metrologică a acestor dispozitive, certificatul de omologare a sistemului, nu este întemeiată, lipsa acestor elemente nefiind sancționată cu nulitatea procesului - verbal de contravenție; de altfel petentul nu a criticat fondul procesului - verbal ci numai aspectele de formă a acestuia și nici nu a făcut dovada că cele inserate în procesul
- verbal n u sunt reale, neprezentând nici pe parcursul judecării la instanța de fond și nici în recurs o rovinetă valabilă pentru perioada în care s-a constatat săvârșirea faptei.
Toate aceste aspecte fac astfel ca recursul să fie nefondat, urmând a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul F. M. N., împotriva Sentinței civile nr. 4863 din 18.decembrie.2012 a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
K. | M. | I. | D. | C. P. | E. |
Pronunțată în ședința publică din_ Președinte,
D. G.
← Decizia civilă nr. 995/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 962/2013. Plângere contravențională → |
---|