Decizia civilă nr. 370/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 370/2013
Ședința publică de la 09 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.
Judecător: G. D. Judecător: R. M. P. Grefier: M. J. D.
S-a luat in examinare recursul formulat de petentul P. V., domiciliat in S. l M., str. U., bl. 2, sc. 3, et. 2, ap. 26, jud. Maramureș, impotriva sentinței civile nr. 87 din_ a Judecătoriei Jibou pronunțate in dosar nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut in cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța reține cauza in pronunțare.
Asupra recursului declarat:
T. ,
Prin sentința civilă nr.87/_ Judecătoria Jibou a respins ca nefondată plangerea petentului P. V., domiciliat in municipiul S. M., str. U., bl 12, sc 3, et 2, ap 26, Maramureș, formulata in contradictoriu cu intimatul I. de P. J. -S., cu sediul in Z., str. Tudor V., nr. 14.
Mentine ca legal si temeinic procesul-verbal seria CP, nr. 2097878/_ .
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul - verbal contestat, petentul a fost sanctionat pentru comiterea contraventiei prevazuta de art. 102, al 3, lit e din OUG 195/2002, deoarece in data de_ acesta a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe raza localitatii Ileanda ,cu viteza de 101 km/h, unde limita maxima de viteza este de 50 km/h.
Pentru aceste motive agentul constatator a facut aplicarea prevederilor art.
102 al 3, lit e din OUG 195/2002, rep. si a sanctionat petentul cu 9 puncte amenda, in valoare de 630 lei, aplicand si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
Procesul- verbal a fost semnat de petent, cu obiectiunea ca nu recunoaste ca a avut viteza stabilita de aparatul radar.
Se constata ca viteza de deplasare a autoturismului condus de petent a fost determinata cu un aparat radar omologat, verificat metrologic si folosit de un lucrator de politie atestat ca operator radar, fiind astfel respectate prevederile art. 102, al 3, lit e din OUG 195/2002, rep., conform carora depasirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din
1
care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, constituie contraventie.
Sanctiunea principala aplicata este in limite legale, fiind minimul amenzii, in cazul incalcarii prevederilor art. 102, al 3, lit e din OUG 195/2002, aplicandu-se si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, care este prevazuta de textul incriminator.
In ceea ce priveste aplicarea marjei de eroare, instanta va respinge aceasta solicitare, avand in vedere ca marja de eroare maxim tolerate a fost avuta in vedere cu ocazia verificarii metrologice a cinemometrului, iar dupa atestarea acestui din punct de vedere metrologic, nu se mai poate interveni asupra vitezei masurate prin aplicarea marjei de eroare, rezultatul fiind conventional considerat exact.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs petentul P. V. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție precum și exonerarea de sancțiunile aplicate.
În motivul de recurs invocat petentul consideră că cinemometrul nu înregistrează valori exacte ale vitezei de deplasare iar indicațiile instrumentelor de bord ale autoturismului prezentau în momentul înregistrării cu aparatul radar o viteză de deplasare de cca.90-92 km/h în timp ce viteza reală a autoturismului putea fi cuprinsă între 98 km/h și 104 km/h.
Recursul petentului P. V. este întemeiat în parte.
Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de_ petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă în valoare de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile fiind sancționat pentru contravenția prev. de art.102 alin.3 lit.e pct.3 din OUG 195/2002 republicată. S-a reținut că la data de_ petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Ileanda, cu viteza de 101 km/h (f.3 dosar fond).
În cazul în speță, potrivit dispozițiilor pct.3.11 lit.b din Norma de Metrologie Legală NMR 021-05 adoptată prin Ordinul nr.301/2005 al BMR și modificată prin Ordinele nr. 153/2007 și 187/2009 ale BMR ,,Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor a Biroului Român de Metrologie prevăd că: ,,Pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de plus minus 3km/h pentru viteze până la 100km/h,, .
Petentul contravenient a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h viteză care se încadrează în marja de eroare de plus minus 3 % prevăzută de art.3.1.1 lit.b din Norma de Metrologie Legală NML 021-05.
În consecință se va admite în parte plângerea petentului în sensul că se va înlătura sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Se impune deci, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă admiterea recursului declarat de petentul P. V., impotriva sentinței civile nr. 87 din_ a Judecătoriei Jibou.
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond admite în parte plângerea petentului și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, aplicată prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 2097878 din_ a I. ui de P. a Județului S. .
2
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul P. V., domiciliat in S. l M.
, str. U., bl. 2, sc. 3, et. 2, ap. 26, jud. Maramureș, impotriva sentinței civile nr. 87 din_ a Judecătoriei Jibou.
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond admite în parte plângerea petentului și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, aplicată prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 2097878 din_ a I. ui de P. a Județului S. .
Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
I. D. D. G. P. R. M. D. M.
Red.DG/_ Dact.IMO/_ /2 ex. Jud.fond: M. G. Elvira
3
← Decizia civilă nr. 946/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 995/2013. Plângere contravențională → |
---|