Decizia civilă nr. 503/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 503/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul V. V., împotriva sentinței civile nr. 4924 din 4 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DS, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 5 februarie 2013, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei
P. ui de pe lângă C. de A. C. .
Se constată de asemenea că la data de 19 februarie 2013, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin fax, o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
C. invocă Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 15/2012, pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilită că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra
recursului.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., arată că Decizia nr. 15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a apărut după data pronunțării hotărârii de către instanța de fond, astfel că raportat la această decizie se impune respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4924/_ a Tribunalului S. a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul V. V. privind constatarea caracterului politic al măsurii luate față de defunctul V. T. ( prizonierat) și obligarea S. ui R. - prin M. F. P. la plata daunelor morale pentru această măsură.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul V. V. este fiul defunctului V. T., titularul cărții poștale de prizonier de război depus la dosar, care cuprinde mențiunea de prizonierat U.R.S.S.
Din interpretarea art. 3 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, rezultă că se poate constata caracterul politic doar al măsurilor săvârșite de fosta miliție sau securitate ceea ce nu este valabil în prezenta cauză.
Prizonieratul nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. iei la cel de-al doilea Război Mondial. Prin urmare persoanele care au suferit în urma acestei participări se puteau prevala de dispozițiile Decretul Lege nr. 118/1990.
Prin Decizia Curții Constituționale 1358/_ s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza I din L.221/2009, astfel că acțiunea promovată de reclamant nu mai are suport legal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat următoarele:
Măsura luată împotriva antecesorului său nu este din punct de vedere al naturii sale juridice consecința unei condamnări, ci a unei măsuri administrative, care analizată prin prisma dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu a fost dispusă în baza vreunuia din actele normative enumerate în mod expres în acest articol, însă analizată prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 2 care face trimitere la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 și implicit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, respectiv Decretul - lege nr. 118/1990, rezultă că și prizonieratul satisface criteriile prevăzute de aceste acte normative și de care depinde caracterul politic al măsurii. Așadar, în conținutul măsurii administrative abuzive legiuitorul a inclus și efectuarea prizonieratului și menținerea acestei situații și după data de_, din motive politice.
Chiar dacă măsura administrativă a fost luată împotriva tatălui său înainte de data de_, S. R. nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii săi, deoarece acesta a fost complice și a acceptat ca cetățenii săi să fie luați prizonieri de un alt stat aliat, fără a întreprinde nicio măsură de împiedicare a luării măsurii.
Invocarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale este greșită, deoarece nu are relevanță că în luna octombrie 2010 s-a pronunțata această decizie, atâta timp cât aceeași lege invocată în susținerea acțiunii și-a produs efectele, pronunțându-se în baza ei hotărâri judecătorești de admitere a unor acțiuni similare chiar de către aceeași instanță.
Prin întâmpinarea depusă intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, invocând Decizia nr. 12/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 304 pct. 9 și art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Situația particulară a tatălui reclamantului care a fost prizonier în fosta URSS în perioada 1944 - martie 1948, nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009 și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantului referitoare la faptul că este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a Legii nr. 221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr- o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop "împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantului nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul
politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de
limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O.U.G. nr. 214/1999, pe care o face art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al Legii nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S. ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 214/1999, toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de
6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R. ia, respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de URSS ca despăgubiri de război după Convenția de Armistițiu din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din Legea nr.47/1992. Decizia Curții Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza
procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. Europeană a Drepturilor Omului. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și în consecință nici a art.14 din Convenție, simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a tatăl reclamantului, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor Legii nr. 221/2009, și nici dispozițiilor anterior invocate.
De altfel, prin decizia nr. 12/2011 Înaltei Curți de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr._ și nr._, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
La pronunțarea acestei soluții instanța reține și Decizia nr. 15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care instanța supremă a reținut că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
În susținerea recursului, reclamantul a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc. civ., text de lege în legătură cu care instanța apreciază că nu este aplicabil în cauză, deoarece criticile formulate de recurent nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. V. împotriva sentinței civile nr. 4924 din_ a Tribunalului S. pronunțată
în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A.
-T. N.
M. C. V.
ANA I.
M. L.T.
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: P. R.M.
| ← Sentința civilă nr. 4340/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1982/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
