Sentința civilă nr. 225/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR.225/2013
PREȘEDINTE: | A. -F. | D. |
GREFIER: | A. -P. | B. |
Ședința publică din 16 Aprilie 2013 Completul de judecată este constituit din:
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza privind soluționarea acțiunii civile promovată de reclamanții E. I., M. I., R. I. -I. , împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, privind și pe intervenienta în nume propriu Mozses E. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterea pe fond a cauzei și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 Aprilie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 August 2010 pe rolul T. ui C., reclamanții E. I., M. I., R. I. I.
, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării suferite de părinții, respectiv bunici, prin Sentința penală nr.363/1952 pronunțată de T. T. în dosar E nr.225/1952 și, în consecință să se dispună obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 15.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a defunctului lor tată, Eszetrgar Andrei, identic cu E. Andor, precum și la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952.
În motivare au arătat că la data de 30 Ianuarie 1952 antecesorul lor a fost arestat, iar la data de 06 Februarie 1952, decedat la data de 11 August 1978, a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională, 1.000 lei amendă corecțională de T. T. prin Sentința penală nr.363/1952, executând pedeapsa la Canal.
Deși nu exista C.A.P., averea familiei lor de la I. a fost confiscată și preluată ad hoc de primărie, fiind folosită de acoliții primarului, iar ulterior pentru a se acoperi dezastrul produs de folosința fără discernământ a plantației, a fost trecută scriptic în C.A.P.-ul nou înființat, în jurul anilor 1960 - 1961.
La data confiscării s-au luat 20 ha teren agricol, casă, grajd, grădină, șură, pivniță, doi bivoli, cazan de țuică, un cal, cinci porci, 10 oi, găini, 13 câini de vânătoare, toată averea fiind îngrădită cu plasă de sârmă.
Mai arată reclamanții că au încercat să obțină despăgubiri, dar au fost refuzați pentru lipsa unui cadru legal adecvat.
Apreciază reclamanții că au calitate de persoane îndreptățite pentru a solicita despăgubiri atât pentru daunele morale, cât și pentru daunele materiale provocate prin arestarea nedreaptă a defunctului lor tată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 alin.1 și 2, art.4, art.5 alin.1 lit. a și b din Legea nr.221/2009.
Prin întâmpinare formulată pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În motivare a arătat că prin Decizia nr.1358/21 Octombrie 2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009, decizie care este definitivă și general obligatorie, iar concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu mai poate produce efecte, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni, având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În ceea ce privește despăgubirile morale a căror acordare se solicită, față de actele depuse în probațiune la dosar, apreciază că cererea reclamanților nu este dovedită, iar în ceea ce privește cererea reclamanților de acordare a unor despăgubiri materiale în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 solicită, de asemenea respingerea acestei cereri ca nedovedită.
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată, intervenienta Mozses E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării suferite de părinții, respectiv bunici, prin Sentința penală nr.363/1952 pronunțată de T.
T. în dosar E nr.225/1952 și, în consecință să se dispună obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 15.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a defunctului lor tată, Eszetrgar Andrei, identic cu E. Andor, precum și la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenienta reiterează aceleași considerente de fapt și de drept invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Prin completarea la întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu.
În motivare a arătat că față de textele invocate, anume art.998-999 Cod civil, art.504 și prevederile CEDO, cererea este inadmisibilă, iar față de noul temei de drept comun invocat, termenul de introducere al acțiunii este cel de trei ani stabilit prin Decretul nr.167/1958 și raportat la acesta, solicită a se observa faptul că este prescris dreptul la acțiune al reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris și față de prevederile art.504 Cod procedură penală.
Față de împrejurarea că reclamantul a invocat prevederile art.998 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, pârâtul solicită a se observa faptul că acesta nu dovedește în nici un fel implicarea M. ui F.
P. în condamnarea sa, astfel încât să fie îndreptățit să-i confere acestuia calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării, atâta timp cât este vorba despre una din condamnările cărora legea le recunoaște de drept acest caracter, consideră că nu se justifică formularea în justiție a unei asemenea cereri, cu consecința evidentă a antrenării unor cheltuieli de judecată.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Antecesorul reclamantelor și a intervenientei M. E., defunctul Estegar Andrei fost condamnat la 6 (șase) luni de închisoare corecțională și 1000 lei amendă corecțională, prin sentința penală nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., condamnarea fiind pronunțată pentru fapta prevăzută de art.2 lit. a cu aplicarea art.6 din Decretul nr.183/1949(filele 61- 63 din dosar).
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4,
210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230,
231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art.
284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare precum și pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R. iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din Legea nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern…iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale
armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. ia este parte. Reglementarea critcată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 reclamantele și-au precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 cod civil și dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului( filele 69-71 din dosar ).
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art.3 alin 1 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 09 aprilie 1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege 118/1990.
Prin Decretul nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S. ui. Dacă până la acest moment reclamantele nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu le-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
De altfel, prin adoptarea Decretului Lege nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul apreciază că în temeiul art. 8 alin 1 din Decretul Lege 167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantele cunoșteau sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte Legea nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția Legii nr.221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Și prin prisma aplicării Convenție Europene a Drepturilor Omului, ratificată de R. ia prin Legea 30/1994 publicată în Monitorul Oficial 135 din data de_ solicitarea reclamantelor de acordare a daunelor morale apare ca fiind prescrisă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantelor M. I., R. I. I., E. I. și a intervenientei în interes propriu M. E. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință va respinge petitul 2 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantele M.
I., R. I. I., E. I. și a intervenientei M. E. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantelor de constare a caracterului politic al condamnării pronunțate față de antecesorul lor, tribunalul o va respinge ca fiind neîntemeiată deoarece așa cum am evocat anterior constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1,
194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1,
219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267,
268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare precum și pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; În ceea ce privește petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu în sensul obligării pârâtului S. R. la acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952, tribunalul statuează
că acesta neîntemeiat pentru considerente ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu art.5 alin 1 lit b orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței penale nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., defunctul Estegar Andrei, antecesorul reclamantelor fost condamnat la 6 (șase) luni de închisoare corecțională și 1000 lei amendă corecțională, reținându-se că este fără avere, însă folosind averea cumnatelor lui din satul I., comuna Ceanu Mare, în suprafață de 19,92 ha teren.
În considerentele acestei sentințe se reține că Estergar Andrei avea calitatea de administrator a 19,92 ha teren din satul I., proprietatea cumnatelor lui din satul I., comuna Ceanul Mare.
Așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr.450/2001, formulată la data de 06 august 2001, în temeiul Legii nr.10/2001 reclamantele R. I., E.
I. au solicitat, în calitate de moștenitoare după Madly I. să i se pună în vedere Primăriei Comunei Ceanu Mare să analizeze și să finalizeze dosarul pentru imobilele demolate de CAP I., imobile care au fost preluate în anul 1952(fila 217 din dosar).
De asemenea potrivit extraselor de carte funciară existente la filele 219, 220 din dosar, anexate notificării anterior menționate, tribunalul constată că defunctul Estergar Andrei nu apare ca proprietar al imobilelor solicitate de reclamante în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/20001.
În același timp reclamantelor R. I., E. I. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.18/1991 în privința unei suprafețe de teren de 6 ha 900 mp, teren situat pe raza satului I., comuna Ceanu Mare, emițându-se Titlul de proprietate nr.25806/1182 din data de 29 iulie 1999, cu mențiunea că reconstituirea s-a realizat în calitate de moștenitoare a defunctei Madly I. (fila 221 din dosar).
De altfel așa cum rezultă din declarația olografă a reclamantelor R. I.
, E. I., existentă la fila 275 din dosar, tribunalul reține că acestea au învederat Primăriei comunei Ceanu Mare faptul că tatăl lor E. Adrei avea doar calitatea de administrator al fermei"; MADLY";, fermă a cărei contravaloare o solicită prin prezenta acțiune.
În aceste condiții, tribunalul conchide că sunt verosimile aspectele reținute atât în dispozitivul cât și în considerentele Sentinței penale nr.363/1952 în dosarul nr. Ec.225/1952 a T. ui T., în sensul că defunctul Estegar Andrei la data condamnării nu deținea avere, fiind doar administrator al fermei Madly, motiv pentru care depozițiile martorilor audiați în cauză nu vor fi avute în vedere la pronunțarea sentinței, urmând a fi înlăturate.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul va respinge ca neîntemeiat petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind obligarea pârâtului S. R. la acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952.
Având în vedere faptul că atât acțiunea civilă cât și cererea de intervenție în interes propriu au fost respinse în integralitate, tribunalul va respinge cererea de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantelor M. I., R. I. I., E. I. și a intervenientei în interes propriu M. E. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale și pe cale de consecință va respinge petitul 2 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamantele M. I., R. I. I., E. I. și a intervenientei M.
privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 15 000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
Respinge ca neîntemeiat petitul 1 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de părinții, respectiv bunicii reclamantelor și intervenientei în interes propriu prin sentința penală nr.363/1952, pronunțată de T. T. în dos.E nr.225/1952.
Respinge ca neîntemeiat petitul 3 din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție în interes propriu privind obligarea pârâtului S. R. la acordarea în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu a sumei de 50 000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea totală a bunurilor confiscate în anul 1952.
Respinge cererea de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor și a intervenientei în interes propriu.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2013
Președinte,
-F. D.
Grefier,
A. -P. B.
Redactat/A.P.B./16 Aprilie 2013
Red. A.F.D./tehn. A.P.B /7 exemplare/26 aprilie 2013
| ← Decizia civilă nr. 4040/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 938/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
