Decizia civilă nr. 543/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 543/R/2013
Ședința publică din 22 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele S. D. M. L. născută B. și B. S., împotriva sentinței civile nr. 764 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat
S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT PRIN
D.G.F.P. A JUD. C. având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantelor recurente, doamna avocat S. M., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului la f. 4 din dosar, precum și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamantele recurente personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că atât recursul declarat reclamantele S. D. M. L. născută B. și B. S., prin intermediul doamnei avocat S. M., care a fost expediat prin poștă la data de_ și
înregistrat la C. de A. C. în data de_, cât și completarea motivelor de recurs înregistrată la dosar la data de_, au fost introduse în termen legal, au fost comunicate părții adverse și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009. Totodată, constată că atât prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), cât și prin completarea motivelor de recurs (f. 7 din dosar), reclamantele recurente au solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei lor de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de_, pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantele recurente și menținerea sentinței atacate, din care un exemplar instanța îl comunică reprezentantei reclamantelor recurente.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că P. de pe lângă C. de A. C. nu a fost citat în această cauză, motiv pentru care, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura dosarul.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. posibilitatea de a lectura dosarul, precum și pentru a da reprezentantei reclamantelor recurente posibilitatea de a lectura întâmpinarea pârâtului intimat.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantelor recurente, doamna avocat S. M. și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror SA, lipsă fiind reclamantele recurente personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta reclamantelor recurente și reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantelor recurente pentru susținerea recursului și reprezentantei Parchetu- lui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii asupra recursului care
formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamantelor recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și implicit respingerea celor două excepții invocate în cauză, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantelor în întregime, așa cum a fost formulată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs. Totodată, arată că instanța de fond a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii în despăgubiri întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri întemeiată pe art. 998 C.civ.
Reprezentanta reclamantelor recurente arată că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii în despăgubiri întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, pe motiv că acest text de lege a fost declarat neconstituțional. Totodată, arată că acțiunile de acest fel au fost repuse în termen printr-o lege specială astfel încât dreptul la acțiune pentru acordarea despăgubirilor s-a născut a doua oară în anul 2009. De asemenea, arată că nu se poate spune că acea ordonanță dată cu privire la textul de lege anterior menționat se referă și la acțiunile formulate pe dreptul comun, astfel încât, acestea să poată fi respinse. Consideră că acea ordonanță s-a referit doar la legea specială și, totodată, arată că doar art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 putea fi declarat neconstituțional.
pune în discuție incidența în cauză a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii cu privire la problema de drept dezlegată referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale prin care s-au declarat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009
Reprezentanta reclamantelor recurente lasă la aprecierea instanței incidența în cauză a Deciziei nr. 12/2011 a Î.C.C.J.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că acțiunea promovată de cele două reclamante, în mod greșit a fost întemeiată pe două legi distincte a căror dispoziții nu se pot corobora, respectiv pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 și pe dispozițiile dreptului comun, având în vedere că Legea nr. 221/2009 este o lege specială și nu trebuie dovedită vinovăția, iar când acțiunea este întemeiată pe art. 998 C.civ. trebuie dovedită vinovăția.
Având în vedere aspectele anterior arătate, reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului formulat de reclamantele S.
M. L. născută B. și B. S. .
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 764 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamantele D. M. L. și B. S. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative privative de liberate, aplicată antecesorului reclamantelor B. V. în perioada_ -_ .
S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii în despăgubiri întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 si a prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri întemeiata pe art. 998 Cod civil.
S-a respins cererea pentru despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că B. V.
, născut la data de_ în Ocna Mureș, fiul lui Teodor și Jozefa a fost tatăl reclamantelor, după cum rezultă din certificatele de naștere și căsătorie aflate la f.13-14 din dosar acvirat nr._ .
B. V. a decedat la data de 06 aprilie 1953 (f.10 același dosar).
Din cuprinsul dosarului P nr. 14693 comunicat instanței de C.N.S.A.S., afla în copie la filele 122 dosar, rezultă că antecesorul reclamantelor a fost internat în colonie de muncă pe un termen de 60 de luni, măsură dispusă prin procesul-verbal nr. 20/_ . Motivul pentru care s-a dispus această măsură a fost activitatea politică anterioară a lui B. V., care a fost membru P.N.T. din 1926 și a desfășurat activitate politică în cadrul acestui partid.
Potrivit notei nr. 25/9 din 1953 B. V. a decedat la data de 6 aprilie 1953 în cadrul Spitalului Penitenciar Văcărești.
Față de motivele ce au determinat luarea măsurii administrative împotriva lui B. V., caracterul politic al acesteia este evident, considerent pentru care în temeiul disp. art. 1 și 4 din Legea nr. 221/209 instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii administrative privative de libertate constând din internarea din colonie de muncă, la care a fost supus antecesorul reclamantelor în perioada_ -_ .
În ceea ce privește pretenția reclamantelor de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, care prevedea îndreptățirea la despăgubiri a condamnaților politici sau a descendenților acestora la gradul II inclusiv, ori a victimelor măsurilor administrativ.
Declararea neconstituționalității unei norme legale are drept efect ieșirea lui din vigoare.
În condițiile în care textul legal pe care se întemeiază pretențiile reclamantelor nu mai este în vigoare, cererea acestora de obligarea a pârâtului la despăgubiri în temeiul art. 5 alin 1 lit. a) din Legea 221/2009 este inadmisibilă, considerent pentru care în temeiul art. 137 alin 1 Cod pr.civ. s-a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și s-a respins cererea pe această excepție
Aceeași pretenție la despăgubiri susținută în subsidiar pe disp. art. 998 cod civil este prescrisă în opinia tribunalului, raportat la disp. art.6 alin 1. N.C.C., art. 1,3,7 alin 1 și 8 Decretul Lege nr. 167/1958, și la împrejurarea că la data formulării acțiunii termenul de prescripție de 3 ani era depășit raportat la
momentul la care reclamantele au cunoscut atât paguba cât și pe cel răspunzător de producerea ei. Prejudiciul a fost cunoscută de reclamante de la început.
S-a admis că perioada regimului comunist a constituit perioadă de întrerupere a cursului prescripției in sensul art. 13 lit. a) din Decretul 167/1958, întrucât regimul de teroare instaurat și menținut prin intermediul organelor de securitate constituia un impediment la formularea unei acțiuni in pretenții, însă odată cu instaurarea noului regim politic la data de 22 decembrie 1989 acțiunea în pretenții a reclamantelor era posibilă, nu mai exista nicio constrângere în formularea acesteia. La momentul introducerii acțiunii, decizia Curții Constituționale era pronunțată, astfel încât reclamantele nu pot pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a modificării legislației în cursul derulării litigiului.
Pentru considerentele arătate, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 998 Cod civil și în consecință s-a respins pe excepție această cerere.
Împotriva acestei sentințe reclamantele S. D. M. L. (născută B. ) și B.
S. au declarat recurs, în termen legal, cererea de recurs fiind expediată prin scrisoare recomandată la data de_, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantelor în întregime, așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantele au arătat că instanța de fond a ignorat faptul că acțiunea lor a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, care au fost considerate ca fiind constituționale, astfel încât legiuitorul este abilitat să stabilească condițiile și limitele exercitării prezentei acțiuni. Reclamantele consideră că accesul lor la justiție este liber, în sensul art. 21 și art. 52 din Constituția R. iei, întrucât pe lângă pierderea antecesorului lor au suferit grave repercusiuni sociale, morale, psihice și materiale.
Ulterior, la data de_, în cadrul termenului legal de recurs, reclamantele ai înregistrat înscrisul intitulat "Completarea motivelor de recurs"; prin care au criticat faptul că în mod greșit instanța de fond le-a respins proba cu martorii propuși de ele pentru a dovedi consecințele psihice, morale, materiale și sociale care au fost provocate de arestarea antecesorului lor. Reclamatele arată că sunt incidente prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9, art. 312 C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D.G.F.P. A JUD. C. a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamante și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică (f.12).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că în baza prevederilor art. 1 și art. 4 din Legea nr. 221/2009, instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii privative de libertate la care a fost supus antecesorul lor.
Referitor la pretențiile recurentelor de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor morale, în mod corect s-a reținut excepția inadmisibilității raportat la prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 care au fost declarate neconstituționale. Pretențiile reclamantelor întemeiate pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil se putea face doar înăuntrul termenului general de prescripție prevăzut de dreptul comun în materie, întrucât caracterul ilicit al faptei, prejudiciul, raportul de cauzalitate au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art 3041C.pr.civ., reține următoarele:
Astfel, antecesorul reclamantelor, numitul B. V., născut la data de_ în Ocna Mureș, fiul lui Teodor și Jozefa a fost tatăl reclamantelor, după cum rezultă din certificatele de naștere și căsătorie aflate la f.13-14 din dosar acvirat nr._ .
Tatăl reclamantelor, B. V., a decedat la data de 06 aprilie 1953 (f.10 același dosar).
Din cuprinsul dosarului P nr. 14693 comunicat instanței de fond de
rezultă că antecesorul reclamantelor a fost internat în colonie de muncă, pe un termen de 60 de luni, măsură dispusă prin procesul-verbal nr. 20/_ . Motivul pentru care s-a dispus această măsură a fost activitatea politică anterioară a lui B. V., care a fost membru P.N.T. din 1926 și a desfășurat activitate politică în cadrul acestui partid. Potrivit notei nr. 25/9 din 1953 B. V. a decedat la data de 6 aprilie 1953 în cadrul Spitalului Penitenciar Văcărești (f.11-22, dosar fond).
Critica reclamantelor recurente privitoare la faptul că instanța de fond a ignorat faptul că acțiunea lor a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, care au fost considerate ca fiind constituționale, astfel încât legiuitorul este abilitat să stabilească condițiile și limitele exercitării prezentei acțiuni, în opinia Curții nu este întemeiată deoarece în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 221/2009, prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii privative de libertate la care a fost supus antecesorul lor.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamante, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de_, în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 300.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestării tatălui lor și a consecințelor negative asupra familiei, respectiv dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/_ a Curții Constituționale a R. iei astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamantele nu mai sunt îndreptățite să pretindă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale solicitate.
Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358/2010, aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/_, publicată în M. Of. nr. 761/_, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. iei din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției R. iei nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
" (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
Deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R. iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al R. iei, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
În cazul în care la data comunicării deciziei Curții Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. iei revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă
parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin.
1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.12/_ pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. București și Colegiul de conducere al Curții de A. Galați și a stabilit că "urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";, decizia fiind obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamantele și-au întemeiat în subsidiar cererea de chemare în judecată, respectiv art. 998-999 C.civ., C. constată următoarele:
Art. 998 C.civ. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S. ui R., în temeiul art. 998 C.civ. întrucât S.
R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C.pr.civ., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S. ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.civ.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamante este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantele și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de Decretul nr. 167/1958.
În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998- 999 C.civ., S. R. este ținut, în opinia reclamantelor, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C.civ., cererea de chemare în judecată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamantele ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C.civ., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care reclamantele trebuiau ori puteau să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamantele au cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului lor prin stabilirea măsurii administrative cu caracter politic, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri.
Având în vedere că în perioada de timp în care au fost luate și executate măsurile represive orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantele au cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de_, când regimul comunist din R. ia a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamantele, nu au putut, în perioada anterioară datei de_, să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată prin măsura represivă mai sus arătate.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamantele ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C.civ., pentru repararea pagubei morale ce le-a fost cauzată - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată - ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de_, reclamantele erau libere să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral mai ales că, la data de_, în Monitorul Oficial al R. iei nr. 50/_, a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/_, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_ .
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_, se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între_ -_, în R. ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de
vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Dacă, totuși, reclamantele nu au înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de_, se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamantele aveau deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R. iei, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/_ și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că "orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsurile represive, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. ia a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin Legea nr. 30/_
, publicată în Monitorul Oficial nr. 135/_ .
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. iei nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a Curții stă faptul că, deși și Constituția R. iei din 1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de Convenție și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă, cel mai târziu, termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8
alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958 este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost promovată de către reclamante la data de_ , cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958,
Este adevărat că art.2 din Legea nr.221/2009 prevede că "Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din Legea nr.221/2009.
În speță, textul legal invocat de reclamante nu este aplicabil deoarece nu reglementează niciun termen de prescripție a acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsurilor represive sau repunerea în termenul de prescripție general astfel încât potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă
interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantelor, faptul că prin art.2 din Legea nr.221/2009 este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că acțiunea formulată de reclamante, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.civ. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamantele nu a dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu au înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul general de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S. ui R. .
Critica reclamantelor privitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond le-a respins proba cu martorii propuși de ele pentru a dovedi consecințele psihice, morale, materiale și sociale care au fost provocate de arestarea antecesorului lor astfel că sunt incidente prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este fondată.
Astfel, C. reține că la data de_ reclamantele au depus o cerere în probațiune prin care au solicitat audierea a doi martori respectiv, M. Gheorghițoiu și Rîșcă M. (f.38, dosar fond).
În ședința publică din_ tribunalul a pus în discuție această cerere în probațiune și a solicitat reprezentantei reclamantelor, av. S. M., să indice teza probatorie, iar aceasta a arătat că dorește să dovedească starea psihică a antecesorului reclamantelor și condițiile fizice precare în care au trăit.
În urma deliberării, tribunalul a respins cererile în probațiune formulate având în vedere că natura măsurilor dispuse împotriva defunctului rezultă din înscrisurile depuse la dosar fără a fi necesar audierea martorilor pentru dovedirea acesteia (f.49, dosar fond).
Potrivit art.167 alin.1 C.pr.civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Având în vedere teza probatorie solicitată de reclamante, și anume, starea psihică a antecesorului reclamantelor și condițiile fizice precare în care au trăit raportată la obiectul acțiunii civile C. constată că, în mod legal, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus citate, tribunalul a respins cererea în probațiune a reclamantelor întrucât proba solicitată nu folosește la dezlegarea pricinii.
În ceea ce privește invocarea art.6 par.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale C. constată că sentința supusă controlului judiciar a fost pronunțată cu respectarea acestor dispoziții.
La momentul introducerii cererii de chemare în judecată,_, raportat la prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, deciziile Curții Constituționale mai sus menționate erau publicate în Monitorul Oficial și se prezumă că erau cunoscute reclamantelor astfel că acestea nu pot pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a modificării legislației în cursul derulării litigiului pendinte.
De asemenea, la momentul introducerii acțiunii civile, raportat la dispozițiile art.998-999 C.civ., dreptul la acțiune al reclamantelor era deja prescris extinctiv astfel încât susținerea reclamantelor privind încălcarea dreptului la un proces echitabil este nefondată.
Pe de altă parte, R. ia a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale doar în anul 1994 prin Legea nr.30/_, nefiind parte semnatară a acestei convenții în timpul regimului comunist.
Deși atât reclamantele au invocat ca și motiv de recurs prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, C. statuează că reclamantele nu au dezvoltat această critică în memoriu de recurs și apreciază că acest motiv de nelegalitate a fost invocat pur formal astfel încât este în imposibilitatea verificării sentinței din acest punct de vedere, în condițiile în care aceasta a fost analizată sub toate aspectele, conform art.3041 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele S. D.
L. (născută B. ) și B. S. împotriva sentinței civile nr. 764 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele S. D. M. L. (născută B. ) și B. S. împotriva sentinței civile nr. 764 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. -A. P. C.
-M.
CONȚ
I. -D. C.
GREFIER,
-A. M.
Red.A.A.P./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:C.V. B. .
| ← Sentința civilă nr. 1982/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 4040/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
