Decizia civilă nr. 51/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R. IA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIV ILĂ Nr. 51/A/2013
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. I. B., judecător JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție
GREFIER: N. G.
Pe rol fiind pronunțarea deciziei asupra apelurilor declarate de reclamanta SC C. SA B. și de pârâta M. M. împotriva sentinței civile nr. 7091/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2013. Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
La solicitarea reprezentantului pârâtei-apelant, pentru a depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei la data de_ .
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 7091/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 28 iunie 2012 în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta
S.C. C. S.A. B.
împotriva pârâtei M. M.
ca fiind întemeiată și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei M. M. să plătească reclamantei suma de 25.000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii,_ și până la achitarea efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.216 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta M. M.
.
S-a respins acțiunea reclamantei SC C. SA B. în contradictoriu cu pârâta
R. A. R. RA B.
, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că la data de_, între reclamanta SA C. SA și pârâta
M. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, prin care pârâta a înstrăinat reclamantei, în calitate de cumpărător, autovehiculul second hand marca Audi, tip A6, nr. de omologare AAAU1J1A11C85E4, an fabricație 2006, nr. de identificare WAUZZZ4F86N125224, de culoare neagră, tracțiune integrală, capacitate cilindrică 3698 cm, combustibil - motorină, prețul convenit fiind de 25.000 euro, achitat de reclamantă.
În urma demersurilor efectuate pentru transcrierea autoturismului în proprietatea reclamantei i s-a eliberat de către pârâta R. A. R. RA certificatul de autenticitate seria nr. A nr. 2608510 din data de_, iar ulterior, la data de_ Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a dispus înmatricularea acestui autovehicul pe numele reclamantei (aspect ce reiese din cartea de identitate a vehiculului), aceasta fiind a doua înmatriculare a autoturismului, prima înmatriculare fiind efectuată la data de_ pe numele pârâtei M. M. și radiată la de_, ca urmare a transferului de proprietate (f.9-10).
După înmatricularea autoturismului pe numele reclamantei, în urma unei călătorii în străinătate, acesta a fost reținut de către Inspectoratul de Poliție de Frontieră Feldkirch - Tisis, cu motivarea că autoturismul este dat în urmărire
internațională ca fiind furat din Spania, sens în care s-a întocmit procesul-verbal de sechestru asigurator din data de_ .
Prin prezenta acțiune, așa cum a fost extinsă la termenul de judecată din data de_, reclamanta a solicitat instanței obligarea în solidar a pârâtelor la plata contravalorii autoturismului și a dobânzii legale aferente, arătând că în urma operațiunilor deficitare ale acestora, care nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin lege, a ajuns în situația de a rămâne fără acest autoturism.
Sub un prim aspect, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea atât pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, cât și pe răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, reglementată de art. 1337 C.civ. - răspundere civilă contractuală. Ori, cele două forme ale răspunderii civile nu se cumulează, deoarece condițiile cerute pentru antrenarea lor sunt diferite, cunoscând diferențe și sub aspectul regimului probator.
Față de cele expuse și reținând că în dreptul comun solidaritatea dintre debitori nu se prezumă, instanța a analizat separat îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru angajarea celor două forme de răspundere civilă, în ordinea invocată de reclamantă, în principal răspunderea delictuală, iar în subsidiar, pe cea contractuală.
În ceea ce privește răspunderea delictuală a pârâtei R. A. R. RA, prin prisma materialului probator administrat, instanța a apreciat că în cauză nu se poate afirma existența vreunei fapte ilicite în sarcina acestei pârâte, de natură să antreneze răspunderea sa civilă delictuală.
Astfel, din înscrisul depus la fila 44 din dosar eliberat de Inspectoratul General al Poliției R. e - Direcția de Investigații Criminale reiese că autovehiculul în discuție a fost introdus ca furat în baza de date internațională - e ASF, de către autoritățile judiciare din Spania, la data de_, dată care este ulterioară celei la care RAR - RA a eliberat certificatul de autenticitate (_ ). Este adevărat că furtul autovehiculului a fost introdus în baza de date SIS la data de_, conform adresei din_ eliberată de Inspectoratul Poliției de Frontieră Tisis, însă la data de_ și la data de_ când autovehiculul a fost prezentat la RAR în vederea certificării autenticității, pârâta nu avea acces la baza de date SIS, ci doar la aplicațiile puse la dispoziție de către IGPR, și anume "Furt A. "; a Poliției R. e și "e - ASF Interpol"; a Biroului Național Interpol, potrivit adresei nr. 36258/S3/_ eliberată de Inspectoratul General al Poliției R. e
- Direcția de Investigații Criminale.
În conformitate cu prevederile art. 131din OG 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru efectuarea certificării autenticității vehiculelor rutiere RAR are acces la bazele de date referitoare la evidența vehiculelor rutiere înmatriculate și înregistrate în R. ia, precum și la bazele de date privind vehiculele date în urmărire pe plan intern și internațional aflate la dispoziția autorităților competente din R. ia, pe bază de protocol încheiat între autorități.
Întrucât în bazele de date aflate la dispoziția autorităților competente din R. ia și la care RAR avea acces în momentul efectuării verificării ("Furt A. "; și "e - ASF Interpol";) autovehicul nu figura ca fiind furat, nu se poate reține că pârâta și-ar fi îndeplinit în mod necorespunzător vreo obligație stabilită în sarcina sa de OG nr. 78/2000, în ceea ce privește emiterea certificatului de autenticitate seria nr. A nr. 2608510/_ . Chiar dacă autovehicul marca Audi A6 a fost furat din Spania la data de_, de vreme ce autoritățile române au fost informate abia la data de_, nu poate fi reținută neglijența pârâtei în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Cum, în speță, nu se poate reține în sarcina pârâtei R. A. R. RA săvârșirea unei fapte ilicite, nu s-a mai impus analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, potrivit art. 1337 C.civ., în cauză este evident că aceasta aparține pârâtei M. M., care figurează în contractul de vânzare-cumpărare din_, în calitate de vânzător - proprietară a autoturismului din data de_, conform mențiunilor din cartea de identitate a vehiculului.
Obligația de garanție a vânzătorului decurge din principiul că el trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea utilă și liniștită a
lucrului vândut, evicțiunea însemnând pierderea proprietății lucrului sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar, pentru angajarea răspunderii vânzătorului trebuind însă a fi îndeplinite 3 condiții, și anume: să fie vorba de o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
În cauza pendinte, sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtei în calitate de vânzător, deoarece s-a produs evicțiunea totală a reclamantei de bunul cumpărat - autoturismul fiind restituit proprietarului de drept, cauza este anterioară vânzării - autoturismul a fost furat din Spania la data de_, iar reclamanta, în calitate de cumpărător, nu a avut cunoștință de faptul evicțiunii - pârâta nefăcând nicio dovadă în sens contrar.
Nefondat susține pârâta că nu a încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare a autoturismului cu reclamanta, deoarece actele dosarului infirmă această susținere. Deși a afirmat că semnătura de la poziția vânzător nu îi aparține, nu a mai insistat în proba cu expertiza grafologică, susținând fără temei că o altă persoana a procedat la vânzarea autoturismului, recunoscând însă că în prezența sa s-au purtat anumite "discuții telefonice"; cu reprezentantul reclamantei.
Cererea reconvențională formulată de pârâta M. M. a fost anulată ca netimbrată, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 1.119 lei și timbru judiciar de 5 lei, deși i s-au acordat mai multe termene de judecată în acest sens.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 998 C.civ., art. 1337 C.civ., art. 274 C.pr.civ., art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanta și pârâta M. M. .
Prin apelul declarat de reclamantă
s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei R. A. R. RA B. la plata sumei de 25.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri civile, precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că certificarea autenticității autovehiculului atestă faptul că acesta nu este furat. La această certificare se verifică dacă vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern și internațional, conform bazelor de date la care RAR are acces pe bază de protocoale încheiate cu autoritățile care administrează aceste date.
Prin urmare, intimata RAR B. avea și obligația de a încheia protocoale cu celelalte autorități internaționale specifice în scopul de a stabili dacă autoturismul este sau nu dat în urmărire pe plan intern și internațional.
Obligația rezultă din prevederile pct. 7 din Reglementarea 2005 privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7 aprobată prin Ordinul nr. 2132/2005.
Obligația încheierii de protocoale este evidentă prin natura activității desfășurate de intimată - verificarea autenticității și provenienței unui vehicul ce urmează a fi înmatriculat.
Dacă intimata nu îndeplinește această obligație nu are posibilitatea de a verifica dacă autoturismul este sau nu furat și prin urmare nu se mai justifică existența sa ca entitate juridică.
Nerespectarea acestei obligații de încheiere a protocoalelor constituie o neexecutare culpabilă din partea intimatei a obligațiilor sale, ceea ce atrage obligația de reparare a pagubei produse reclamantei prin pierderea autovehiculului, între acțiunea culpabilă a intimatei și paguba suferită de reclamantă existând un raport de cauzalitate.
Prin eliberarea certificatului reclamanta a avut convingerea fermă că autovehiculul nu este furat.
vehiculul a fost introdus în baza de date SIS la data de 12 iunie 2008. Lipsa protocolului încheiat cu administratorul acestei baze de date nu reprezintă altceva decât o încălcare a obligației stabilită prin lege în sarcina intimatei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 3041, art. 312, art. 274 C. proc.civ., art. 998, 999 C.civ., art. 11 pct. 5 din Legea nr. 195/2002, pct. 1, 5, 7 din capitolul II din RNTR 7 aprobată prin Ordinul nr. 2132/2005.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 28, 29).
Prin apelul declarat de pârâta M. M.
(f. 57) s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii îndreptate împotriva pârâtei apelante.
În motivare s-a arătat că prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a arătat că nu a vândut personal autoturismul, ci bunul s-a vândut de vânzătorul căruia pârâta i-a returnat autoturismul în schimbul altuia.
Pârâta a învederat instanței de fond că nu a semnat contractul de vânzare- cumpărare din 23 martie 2009, nu a negociat vânzarea, astfel că nu poate fi obligată la plata sumei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 296, art. 304 pct. 9, art. 274 C.proc.civ. Apelul a fost legal timbrat, prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2012 (f.
35) aprobându-se plata eșalonată în 5 rate a sumei datorate.
Intimatul R. A. R. B. , legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 16) s-a opus admiterii apelurilor declarate, solicitând obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat în esență că între apelante s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia vânzătoarea și-a asumat obligația de garanție pentru evicțiune.
În mod corect instanța de fond a reținut obligația apelantei vânzătoare de a restitui cumpărătorului evins prețul autovehiculului.
Intimatul este terț față de raportul contractual dintre părțile contractului de vânzare-cumpărare, astfel că răspunderea sa poate fi doar delictuală, însă ea poate fi antrenată numai pe bază de probe.
Angajații intimatului au respectat toate procedurile de lucru, autovehiculul nefigurând ca urmărit în bazele de date la care intimatul avea acces la acel moment - Furt A., Eucaris și e-ASF Interpol.
Art. 13 din OG nr. 78/2000 prevede efectuarea de verificări la un anumit moment bine determinat și numai în bazele de date la care intimata are acces.
Chiar dacă autovehiculul a fost furat din Spania la data de 12 iunie 2008, autoritățile române au fost informate abia la 16 iulie 2009, astfel că nu poate fi reținută neglijența intimatului și nici comiterea vreunei fapte ilicite.
În sarcina intimatului nu există obligația încheierii de protocoale cu autorități specifice internaționale. Intimatul nu are acces la baza de date SIS în care autoritățile austriece efectuează verificări.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1337 C.civ., art. 13 din OG nr. 78/2000.
Prin concluziile scrise de puse la dosar de pârâta apelantă la data de 15 aprilie
2013
s-a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulată împotriva pârâtei, subliniindu-se în motivare că pârâta nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, nu a negociat vânzarea autoturismului în discuție, nu a încasat prețul vânzării stipulat în contract.
Reclamanta a susținut pentru prima dată în apel că a negociat cu fratele pârâtei, ca mandatar al acesteia, însă nu a probat existența mandatului, nu a depus la dosar vreun act din care să rezulte plata către fratele său a sumei de 25.000 euro.
Având în vedere valoarea sumei în litigiu dovada trebuia făcută conform art. 1191 C.civ. și a dispozițiilor din legea contabilității - art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 teza a II-a, art. 6 alin. 1, art. 11.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate,
tribunalul reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând vreun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea hotărârii, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Reclamanta a cumpărat la data de 23 martie 2009 un autoturism marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare_ nr. de identificare WAUZZZ4F86N125224 pentru care a achitat suma de 25.000 euro, sens în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vechiul folosit, între reclamantă în calitate de cumpărător și apelanta M. M.
, în calitate de vânzător (f. 7 dosar fond).
Acest contract a stat la baza înscrierii în circulație a autovehiculului pe numele reclamantei, conform mențiunilor din cartea de identitate depusă în copie la dosar (f. 9 dosar fond).
La data de 14 aprilie 2009 autovehiculul a fost ridicat de organele de poliție pe considerentul că vehiculul a fost furat în Spania (f. 12 dosar fond).
În aceste condiții reclamanta a înțeles să se îndrepte mai întâi împotriva R. ui
A. R. pe temeiul răspunderii civile delictuale, iar ulterior și împotriva pârâtei apelante vânzătoare, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta.
La termenul de judecată din data de 4 februarie 2010 instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei R. A. R. B., din acest moment judecata realizându-se numai în contradictoriu cu intimatul R. A. R. B. și cu pârâta apelantă.
Deși calea de atac intitulată greșit recurs, declarată de reclamantă s-a promovat și în contradictoriu cu R. A. R. B., la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2013 instanța a pus în discuție acest aspect, sesizat de altfel și de intimatul R.
A. R. B. prin întâmpinarea depusă la dosar.
La acest termen reprezentantul reclamantei apelante a învederat că din eroare s-a solicitat citarea în cauză a acestei entități și s-au formulat pretenții și împotriva acesteia, motiv pentru care în fața instanței reprezentantul reclamantei apelante a tăiat cu o linie, sub proprie semnătură, peste intimata de rând 1 R. A. R. B. .
În aceste condiții, analiza legalității și temeiniciei hotărârii se va analiza în limitele apelurilor declarate numai în contradictoriu cu intimatul R. A. R. B.
.
În această analiză tribunalul reține faptul că la data de 17 martie 2009 când s-a emis certificatul de autenticitate pentru vehiculul obiect al prezentului litigiu intimatul
A. R. B. avea acces numai la baza de date Furturi auto administrată de IGPR, Eucaris (European Car and Driver’s Licence Information System) și eASF Interpol a Biroului Național Interpol.
În baza de date eASF autovehiculul a fost introdus ca fiind furat abia la data de 16 iulie 2009, deci ulterior emiterii certificatului de autenticitate și efectuării verificării necesare eliberării acestuia, așa cum rezultă din adresa nr. 156365/S.2/O.O./_ a Poliției R. e (f. 44 dosar fond) și din înscrisul privitor la informații despre vehicul (f. 60, 95 dosar fond).
În celelalte două baze de date la care avea acces intimatul autovehiculul nu a figurat ca fiind furat, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în apel (f. 39 - 41 dosar apel).
vehiculul a fost înregistrat ca fiind furat la data de 12 iunie 2008 doar în baza de date SIS (S. ul Informatic Schengen), aspect necontestat în cauză și rezultat din răspunsul Poliției de frontieră Tisis (f. 147 dosar fond).
La momentul emiterii certificatului de autenticitate, intimatul R. A. R. B. nu avea acces la baza de date internațională SIS, astfel că nu a avut cunoștință de faptul că autovehiculul figurează ca fiind furat.
Art. 13 lit. c din OG nr. 78/2000 prevede că rolul certificatului de autenticitate constă, printre altele, în atestarea faptului că vehiculul nu figurează la data efectuării certificării autenticității ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional conform bazelor de date aflate la dispoziția autorităților competente din R. ia.
Ca atare, certificatul se emite după efectuarea de verificări exclusiv în bazele de date la care RAR are acces și nu în toate bazele de date.
În scopul îndeplinirii acestei atribuții, conform art. 131din OG nr. 78/2000,
are acces la bazele de date referitoare la evidența vehiculelor rutiere înmatriculate și înregistrate în R. ia, precum și la bazele de date privind vehiculele date în urmărire pe plan intern și internațional aflate la dispoziția autorităților competente din R. ia, pe bază de protocol încheiat între autorități.
Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 141/2010, S. ul de Informații Schengen, denumit în continuare SIS, reprezintă sistemul informatic instituit la nivelul Uniunii Europene și utilizat de statele membre pentru cooperarea, prin schimb de informații, în vederea menținerii ordinii publice și securității naționale pe teritoriile acestora.
Participarea R. iei la SIS a fost reglementată prin Legea nr. 141/2010, anterior prin OUG nr. 128/2005 fiind reglementată doar funcționarea S. ului Informatic Național de Semnalări - SINS.
Așa cum rezultă din art. 5 alin. 1 și din anexa la OUG nr. 128/2005, în vigoare la data emiterii certificatului de autenticitate, intimatul R. A. R. B. nu figurează printre entitățile abilitate să consulte această bază de date, care oricum este una națională.
Așadar, este evident că la momentul emiterii certificatului de autenticitate - 17 martie 2009 - intimatul R. A. R. B. nu avea acces la baza de date SIS, participarea R. iei la această bază fiind reglementată doar în anul 2010, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2010.
Doar în cursul lunii iunie 2009 R. ia, în calitate de stat partener angajat în aderarea la spațiul Schengen a prezentat împreună cu Bulgaria o Declarație comună la Consiliul JAI prin care și-a anunțat intenția implementării sistemului SISone4all în 2010 ca soluție pentru noile state Schengen de conectare la SIS.
Așa cum rezultă din prevederile art. 131din OG nr. 78/2000, în forma în vigoare la data emiterii certificatului de autenticitate, R. A. R. B. nu are obligația încheierii de protocoale, ci doar obligația verificării bazelor de date privind vehiculele date în urmărire pe plan intern și internațional aflate la dispoziția autorităților competente din R. ia, pe bază de protocol încheiat între autorități.
În acest sens sunt și dispozițiile pct. 7.2. din anexa 1 la Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7 aprobate prin Ordinul nr. 2132/2005, conform cărora la certificarea autenticității se verifică dacă vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern și internațional conform bazelor de date la care RAR are acces pe bază de protocoale încheiate cu autoritățile care administrează aceste baze.
Nu există nicio dispoziție legală care să impună intimatului R. A. R. B. obligația încheierii de diferite protocoale, ci așa cum s-a arătat, doar obligația efectuării de verificări în bazele de date la care are acces, atribuțiile intimatului fiind expres prevăzute de art. 15 din OG nr. 78/2000, în forma în vigoare la data efectuării verificării.
Întrucât la momentul certificării autenticității intimatul R. A. R. B. nu avea acces la baza de date SIS, nu se poate reține în sarcina acesteia neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care să atragă răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a deposedării de autovehiculul cumpărat.
Prin urmare, apelul declarat de reclamant nu este fondat. Nu este fondat nici apelul declarat de pârâta M. M. .
Una dintre obligațiile vânzătorului este aceea de a garanta cumpărătorul în cazul în care acesta este evins de un terț.
Această obligație funcționează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de o tulburare de drept; cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
În cauză aceste condiții sunt îndeplinite.
Astfel, reclamanta a suferit o tulburare de drept, autovehiculul cumpărat fiind ridicat de organele de poliție pe considerentul că bunul aparține de drept proprietarului de la care a fost furat.
Fiind vorba de un bun cumpărat la târg, conform art. 1910 C.civ., adevăratul proprietar are dreptul să revendice bunul mobil, astfel încât garanția pentru evicțiune funcționează.
Tulburarea are o cauză anterioară vânzării, adevăratul proprietar fiind deposedat de bunul său la data de 12 iunie 2008.
Reclamanta, în calitate de cumpărător, nu a cunoscut cauza evicțiunii decât la momentul deposedării sale de bunul cumpărat. Întrucât a obținut certificat de autentificate nu a cunoscut pericolul evicțiunii, astfel încât răspunderea vânzătorului nu este înlăturată. Sarcina probei cunoașterii cauzei evicțiunii revine vânzătorului, în speță apelantei M. M., care nu a produs o asemenea dovadă.
Efectul evicțiunii totale constă în obligația vânzătorului de a restitui cumpărătorului prețul primit și de a plăti daune interese.
Răspunderea pentru evicțiune intervine indiferent dacă vânzătorul a fost de bună sau de rea-credință.
Conform mențiunilor din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pârâta M. M. (f. 7 dosar fond), vânzătorul a declarat că a primit prețul prevăzut în contract, iar cumpărătorul a confirmat plata acestuia.
Prin urmare, contractul intervenit între părți face dovada plății prețului contractual până la proba contrară ce revenea apelantei M. M. .
În fața instanței de fond apelanta a invocat faptul că la momentul vânzării autovehicul nu mai era în posesia sa, fiind returnat vânzătorului de la care a dobândit bunul, în schimbul altui autoturism; vânzarea autovehiculului s-a făcut de persoana căreia i-a fost returnat fără acordul pârâtei; pârâta nu a negociat prețul, nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
În scopul dovedirii apărării sale a solicitat încuviințarea probei cu martori, interogatoriul reclamantei și expertiza grafologică (f. 53 dosar fond).
Pentru asigurarea apărării sale pârâta și-a desemnat fratele ca mandatar al său, conform procurii nr. 106/_ (f. 83 dosar fond).
Nici pârâta și nici mandatarul său nu au făcut demersuri în vederea administrării probațiunii solicitate.
În cuprinsul motivelor de apel formulate, apelanta reia aceeași apărare, insistând în efectuarea expertizei grafologice (f. 58 dosar apel).
Prezent în instanță la termenul de judecată din data de 27 februarie 2013 (f. 88 dosar apel) mandatarul apelantei a arătat că autovehiculul a fost folosit personal de acesta aproximativ 1 an de zile, cumpărându-l de la o persoană de cetățenie spaniolă. Cumpărarea s-a făcut prin intermediul firmei SC Regent Car SRL. După cca. 1 an de zile a restituit mașina firmei intermediare, fără a se încheia vreun act, spunând că atunci când se va găsi un cumpărător să fie chemat mandatarul și apelanta pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare.
La momentul restituirii mandatarul și apelanta au văzut mașina Mercedes_ pe care au cumpărat-o în schimbul mașinii predate, întocmindu-se factura depusă la dosar la fila 86.
Abia ulterior, după ridicarea mașinii mandatarul și apelanta au aflat de vânzarea mașinii, purtând discuții cu reprezentantul reclamantei în prezența martorului Grigoraș Gheorghe, a cărui adresă nu o cunosc
.
Impozitul aferent s-a achitat la B., până la momentul formulării unei cereri de radiere semnată de apelantă. Nici mandatarul și nici apelanta nu s-au interesat de mașină după predarea acesteia firmei de intermediere.
Pornind de la această stare de fapt prezentată de mandatarul apelantei tribunalul a procedat la verificarea aspectelor învederate.
Din informațiile furnizate la cererea instanței de Oficiul R. ui Comerțului B. rezultă că firma SC Regent Car SRL nu există, numărul de înmatriculare înscris pe factura prezentată de mandatar aparținând unei alte societăți (f. 99 dosar apel).
vehiculul a fost cumpărat inițial de apelantă direct de la numitul Juan Francisco la data de 3 mai 2007, conform actului de vânzare-cumpărare comunicat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, act ce a stat la baza primei înmatriculări la data de 10 iulie 2008 (f. 78 dosar apel;
f. 9 dosar fond).
Din evidențele Primăriei B. rezultă că apelanta nu figurează cu act de radiere a autovehiculului în litigiu (f. 109 dosar apel).
Factura depusă în copie la dosar, ce provine de la o societate inexistentă în R. ia, nu atestă existența vreunui schimb, ci vânzarea-cumpărarea unui autovehicul marca Mercedes_ (f. 86 dosar apel).
În aceste condiții, teza cumpărării inițiale a autovehiculului în litigiu de la firma SC Regent Car SRL, urmată de restituirea acesteia aceleiași firme și obținerea în schimb a autovehiculului Mercedes nu are niciun suport probator, astfel că nu poate fi reținută de instanță.
Deși atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, apelanta a solicitat efectuarea expertizei grafologice, aceasta nu s-a prezentat în instanță pentru a i
se lua probe de scris invocând probleme medicale și nici nu a depus la dosar acte originale scrise și semnate de aceasta.
La termenul de judecată din data de 27 martie 2013 atât apărătorul ales, cât și mandatarul apelantei au arătat că nu insistă în efectuarea expertizei grafologice.
Din poziția mandatarului apelantei exprimată în instanță la data de 27 februarie 2013 rezultă că actele depuse la dosar, exceptând procura de reprezentare a intereselor sale, nu poartă semnătura apelantei, o parte a actelor fiind semnate cu numele acesteia chiar de mandatar.
Totodată, mandatarul a arătat că apelanta nu are o se mnătură sigură
(f. 89 dosar
apel).
Din răspunsul reclamantei la interogatoriu (f. 84 dosar apel) rezultă că
reprezentantul reclamantei a contractat direct cu mandatarul apelantei, în numele acesteia, achitând prețul în mâinile mandatarului.
Coroborând aceste răspunsuri cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare, cu poziția nesinceră a apelantei și a mandatarului în privința modalității de achiziție a autovehiculului și de returnare a acestuia, a achiziției noului autoturism Mercedes, cu poziția mandatarului exprimată în fața instanței de apel din care rezultă că mașina în litigiu a fost folosită pe rsonal de mandatar
, că acesta a semnat cu numele apelantei o parte a actelor depuse la dosar, că nu cunoaște adresa martorului despre care afirmă că a participat la discuții și făcând aplicarea art. 225 C.proc.civ. în sensul considerării absenței apelantei la interogatoriu ca început de dovadă scrisă (absență apreciată nejustificată în lipsa unor dovezi medicale din care să rezulte că starea de sănătate ar fi pusă în pericol ca urmare a prezentării la interogatoriu), tribunalul reține că reclamanta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 23 iunie 2009.
Până la proba contrară, ce revenea apelantei, tribunalul prezumă că semnătura aplicată pe contract la rubrica vânzător aparține apelantei.
Tot astfel, atât timp cât nu s-a dovedit că acel act este fals ori nu s-a dovedit contrariul, mențiunile din cuprinsul contractului, inclusiv cele privind cuantumul și plata prețului, se consideră că sunt cele reale.
Mențiunile privind cuantumul și plata prețului sunt înscrise în contractul de vânzare-cumpărare astfel că nu se impunea vreo dovadă conform legilor contabilității, așa cum se pretinde de apelantă.
În aceste condiții, în calitate de vânzător, apelanta are obligația de garanție a cumpărătorului pentru evicțiune, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea sa la restituirea sumei primite și a dobânzii legale aferente sumei.
Chiar și în ipoteza în care s-ar reține teza potrivit căreia contractul ar fi fost semnat de fratele mandatar sau chiar de un reprezentant al pretinsei firme SC Regent Car SRL, apelanta abandonând autoturismul fără a se interesa de el, din actele dosarului și din poziția mandatarului exprimată în fața instanței de apel din care rezultă că autoturismul a fost folosit de fratele apelantei în interesul său personal și nu de apelantă se poate reține fără îndoială că apelanta a dat mandat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în numele său, astfel încât răspunderea pentru evicțiune îi revine și în această situație, desigur cu posibilitatea de a se regresa eventual împotriva celui care a acționat în numele său pentru o posibilă depășire a limitelor mandatului.
În baza considerentelor reținute și făcând aplicarea art. 296 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate.
Față de soluția adoptată nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată în favoarea apelanților.
Totodată, în baza art. 274 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului R. A. R. B. de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată în apel, întrucât la dosar nu s-a depus vreun document justificativ care să ateste efectuarea vreunei asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC C. SA B. , cu sediul în B., str. L., nr. 41-43, județul B. -Năsăud și pârâta M. M. , cu domiciliul în B., str. 23 A., nr. 4, bl. 1, sc. A, ap. 2, județul Ilfov împotriva sentinței civile nr. 7091/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 28 iunie 2012 în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei R. A. - R. A. R. B. , cu sediul în B., C. G. nr. 391A, sector 1 de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||||
R. I. B. | G. | C. | F. | N. | G. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./5 exemplare _
judec. fond O. G.
| ← Sentința civilă nr. 3818/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 182/2013. Pretenții → |
|---|
