Decizia civilă nr. 518/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE Nr. 518/A/2013
Ședința publică din 23 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător F. S. B. Grefier G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții apelanți A. P. -
M. și A. M. A. împotriva Sentinței civile nr. 8906/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimații R. N. N. și R. C., având ca obiect revendicare
imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8906/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții R. N. și soția R. C., ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. P. M. și A. M. A., în contradictoriu cu pârâții R. N. și soția R. C., ca neîntemeiată.
Au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de către pârâți, instanța a reținut că legislația actuală permite formularea unei acțiuni în revendicare fără a o limita pentru anumite imobile.
Respingerea acțiunii ca inadmisibilă în condițiile în care legislația reglementează o acțiune în revendicare fără nici o distincție între diferitele categorii de bunuri ar contraveni și dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, motiv pentru care a respins excepția ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit extrasului CF nr.4021
C. N., imobilul de sub A+ 1,identificat cu nr.top inițial 947, compus din casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 6 camere, 3 bucătării, dependințe, curte și grădină în str.P. nr.10, a fost proprietatea tabulară a numiților
A. P. și ai soției lui A. P. născută Azbej Margareta (sub B6), cu titlu de drept cumpărare (f.7).
Prin încheierea de CF nr.4010/1955, asupra imobilului de sub A+1 s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept naționalizare (Decret
nr.92/1950) în favoarea Statului Român, în folosința Sfatului P. ular al Orașului C. . Potrivit Certificatului de moștenitor nr.139/1998 emis de BNP Roza Marghit Fuchs (f.37), moștenitori ai defunctei A. Margit Ilona, născută Azbey sunt reclamanții A. P. M. și A. M. A., în calitate de nepoți de fiu.
După apariția Legii nr.112/1995, reclamanții au formulat cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în C. N., str.P. nr.10, înscris în CF nr.4021 C. N., nr. topo 947 (f.33).
Prin Hotărârea nr.235/_ emisă de Comisia județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, reclamanților li s-au acordat despăgubiri în valoare de 92.742.000 lei pentru imobilul situat în C. N., str.P. nr.10, înscris în CF nr.4021, nr.topo 947, precum și pentru imobilul situat în C. N., str.C. Daicoviciu nr.9, înscris în CF nr.1631, nr.top 304.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. ului C. sub nr.947/2002, reclamanții A. P. M. și A. M. A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C. N., Nașca Cornel, Nașca Norica, Todoran A. și soția
, R. iu N. N., Gubău G. și soția Gubău M., Pojar I. și soția
, Papp M., P. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în C. N., str.P. nr.10 înscris în CF nr.4021 C., nr.top 947 a fost preluat în mod abuziv de stat, să se anuleze actul care a stat la baza încheierii nr.4010 de CF, de întabulare a dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de naționalizare, să se dispună restituirea în natură a imobilului în favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori ai fostei proprietare tabulare, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâții de rd.2-7 și să se dipsună restabilirea situației anterioare de CF.
Prin Sentința civilă nr.777/2002 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. N. .
Cu ocazia soluționării cauzei, prin Sentința civilă nr.3408/2003, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr.422/2003 (f.810), s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. P. M. și A. M. A., s-a respins excepția inadmisibilității petitului privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare invocat de Consiliul Local al municipiului C. N., s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâții Todoran A. și Todoran L., Gubau G. și Gubau M. și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu și cu pârâții R. N. N. și R. C. .
S-a reținut de către instanța de fond că nu există nici o cauză de nulitate absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții Consiliul Local al municipiului C. N. și Nașca Cornel, Nașca Norica, Todoran A. și soția L., R. iu N. N., Gubău G. și soția Gubău
, Pojar I. și soția M., Papp M., contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Prin decizia civilă nr.1443/2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.6289/2003 (f.11-14) s-a admis în parte apelul formulat de reclamanții A. P. M. și A. M. A. împotriva Sentinței civile nr.3408/2003 a Judecătoriei C. N. și în consecință s-a anulat parțial sentința în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în CF nr.4021 C., cu nr.topo 947.
Totodată s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.32125/_ încheiat intre SC Construct Ardealul SA și pârâții R. N. N. și soția R. C., dispunându-se rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Prin decizia civilă nr.1696/R/2004, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr.11512/2004 (f.15-22) s-au înlăturat dispozițiile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare. Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
S-a reținut de către instanța de recurs că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat abuziv de stat, această calificare fiind dată de legiutor prin art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 tuturor imobilelor trecute în proprietate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent dacă au fost preluate cu sau fără titlu, cu titlu valabil sau cu titlu nevalabil. S-a statuat că deși cele mai multe din actele juridice de
înstrăinare au fost perfectate înainte de rezolvarea irevocabilă a cererii reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, formulată în condițiile art.1 din Legea nr.12/1995, această împrejurare, prin ea însăși, nu este de natură să răstoarne prezumția bunei credințe ce operează în favoarea cumpărătorilor, conform art.1898 Cod civil, art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În considerentele dec. nr. 1696/R/2004 a Curții de Apel C. s-a mai reținut că acțiunea în revendicare formulată de către reclamanți împotriva Statului Român a fost respinsă în prin Sentința Civilă nr. 787/_ a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar 13598/_, irevocabilă ca efect al neexercitării căilor de atac. Analizând probele existente la dosarul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular al imobilului situat în C. N., str.P. nr.10, jud.C., ce a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr.92/ 1950. În baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare cumpărare nr.32125 /_ pârâții R. N. N. și soția R. C. au cumpărat apartamentul nr.2 situat în C. N., str.P. nr.10, în baza contractului de închiriere nr.5.
/_ (f.5).
Prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile s-a reținut preluarea abuzivă a imobilului din C. N., str.P. nr.10, jud.C., precum și valabilitatea contractului de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul nr.2 dobândit în baza Legii nr.112/1995 de către pârâții R. N. N. și soția C. .
Totodată prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a reținut faptul că reclamanții au urmat procedura prevăzută la Legea nr.10/2001, că li s-a emis de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 Hotărârea nr.235/1996, prin care li s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, hotărâre menținută de către instanțele de judecată.
În temeiul Legii nr.10/2001 reclamantul A. P. M. a formulat o nouă notificare privind restituirea în natură a imobilului situat în C., str.P. nr.10, jud.C. (f.38-39), prin Dispoziția nr.3054/31 mai 2011 Primarul municipiului C. N. făcând propunere de acordare de despăgubiri. Prin interogatoriu (f.85-88) reclamanții au recunoscut faptul că au făcut, în temeiul Legii nr.10/2001 demersurile legale în vederea restituirii în natură a imobilului apartament nr.2, situat în C. N., str.P. nr.10, jud.C., și care au fost finalizate prin emiterea celor două dispoziții. Dispoziția nr.3054/2011 a fost atacată la instanța competentă,cauza fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții solicită instanței să li se recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.2 din C. N., str.P. nr.10, jud,C., invocând în drept dispozițiile art.480 Cod civil.
Raportat la temeiul de drept invocat instanța a reținut că, acțiunea în revendicarea unui bun preluat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 are un regim juridic parțial derogator de la acțiunea în revendicare clasică, așa încât la compararea titlurilor părților trebuie să se țină seama de dispozițiile Legii nr.10/2001, de Decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de jurisprudența CEDO.
În speță, situația de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/2001 care reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Drept urmare, formularea acțiunii în revendicare de către reclamanți și întemeierea pe dispozițiile art.480 Cod civil, nu exclude, în cadrul acțiunii în revendicare prin care se solicită compararea titlurilor concurente, incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001, deoarece regimul revendicării bunurilor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este cel special prevăzut de Legea nr.10/2001. De altfel, chiar și reclamanții arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamnă că recunosc implicit că imobilul intră în domeniul de aplicare a acestei legi. Cu toate acestea, reclamanții pretind că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene Drepturilor Omului, precum și dispozițiilor Deciziei nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În acord cu cele invocate de către reclamanți instanța a reținut că, raportul între legea specială- Legea nr.10/2001- și dreptul comun a fost tranșat prin decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului speciali generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut expres în legea specială. Or, Legea nr.10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu
valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 de către chiriași.
Reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate, întrucât nu sunt exceptați de la prevederile Legii nr.10/2001, ba mai mult aceștia au urmat procedura prevăzută de acet text legal, finalizată prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011
Totodată reclamanții au invederat faptul că în cazul în care există neconcordanțe între legea specială, repectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată de asemenea, prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Drept urmare, instanța trebuie să analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce
măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Instanța a analizat și dacă reclamanții se prevalează de un "bun"; în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană și că dreptul reclamanților este protejat de art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în caz afirmativ va proceda la compararea titlurilor opuse.
În speță, pentru a exista o astfel de protecție, care să impună prevalența dreptului subiectiv afirmat de reclamanți, este necesar, potrivit jurisprudenței CEDO, să fie vorba despre un bun actual al acestora, aflat în patrimoniul lor, calitatea de titular al dreptului fiindu-le recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime, de redobândire a bunului în materialitatea sa.
Or, în cauza de față reclamanților nu numai că nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească, ci acest drept a fost confirmat ca aparținând patrimoniului pârâților R. N. N. și R. C. ca urmare a respingerii acțiunii în nulitate îndreptată împotriva titlului lor.
De asemenea reclamanții nu pot pretinde nici existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a măsurilor legislative adoptate de stat, raportat la împrejurarea că apartamentul nr.2 a fost recunoscut ca fiind proprietatea pârâților R. N.
și R. C. . Pe de altă parte, potrivit art.18 alin.(1) lit.c din Legea nr.10/2001, rep.,măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce în speță s-a stabilit prin hotârâri judecătorești irevocabile.
Apoi, așa cum s-a arătat, prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011 s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru apartamentul nr.2 înstrăinat pârâților R. N. N. și R. C., asigurându-se astfel aplicarea măsurilor legislative adoptate de stat în materia imobilelor preluate abuziv. Mai mult, a aprecia că dobânditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar, ar însemna să se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietății să creeze noi prejudicii, disproporționate, în sarcina dobânditorului actual.
În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat ( cauza Raicu c. României, hotărârea din_ ) că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Altmiteri, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unor compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil,de valoarea imobilului.
Tot astfel, în cauza Atanasiu și alții contra României ( hotărârea din 12 octombrie 2010), s-a arătat că existența unui "bun actual"; în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
S-a reținut că, de la intrarea în vigoare a legilor nr.1/200 și nr.10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului,fie la acordarea unor despăgubiri. Drept urmare, Curtea a apreciat că, transformarea într-o " valoare patrimonială"; în sensul art.1 din Protocolul nr.1,a interesului
patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de lege.
În cauza M. Atanasiu și alții contra României se poate nota o diferență esențială de abordare, inclusiv față de cauza Gingis împotriva României invocată de reclamanți, în sensul că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil.
Rezultă, potrivit considerentelor expuse, că în operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifică acțiunii în revendicare, titlul pârâților R. N. N. și R. C. a fost confirmat printr-o hotărâre irevocabilă, astfel încât aceștia beneficiază de un bun în sensul Convenției, în timp ce reclamanții nu sunt titularii unui bun actual și nici chiar, a unei speranțe legitime în sensul jurisprudenței europene, pentru a avea câștig de cauză în acțiunea în revendicare ci doar a unui drept de creanță rezultat din dispozițiile de acordare de despăgubiri mai sus enunțate, emise de către organele competente în temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanță care exclude incidența dreptului comun în materie de revendicare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, recalificat ca fiind apel, A. P. -M. și A. M. A.,
solicitând instanței admiterea apelului în baza disp. art. 296 C.pr.civ. și schimbarea în tot a sentinței civile
, în sensul de a admite cererea de chemare în judecată, cum a fost formulată.
Apreciază soluția instanței nelegală raportat la conținutul Deciziei nr. 33/2008, și aprecierea Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza pilot M. Atanasiu și alții împotriva României.
Pentru reclamanții nu există o hotărâre irevocabilă prin care să li se fi acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, dispoziția de acordare despăgubiri fiind contestată, iar acel dosar fiind suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar, astfel încât nu se poate reține că în speță concluzia că dreptul lor de proprietate s-a transformat irevocabil într-un drept de creanță.
Apelanții consideră că practica C.E.D.O. nu s-a schimbat.
Reclamanții au un bun, astfel cum acesta este definit în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind în mod constant apărat atât de legislația internă, practica internă (Decizia nr. 114/_ a Î.C.C.J.), cât și de practica
C.E.D.O. (Hotărârea Gingis c/a România ș.a.).
Urmare a aprecierii că reclamanții dețin un bun au solicitat, prin compararea de titluri să se constate că titlul lor de proprietae este mai bine calificat. Statul nu a deținut niciodată în baza vreunui titlu valabil proprietatea asupra imobilului în litigiu, astfel ca nici pârâții nu puteau dobândi un drept de proprietate valabil de la un non-proprietar. Este vorba despre o transmisiune a unui imobil care nu provine de la adevăratul proprietar.
Prin compararea celor două titluri deduse în fața instanței, dreptul de proprietate al subsemnaților este vădit preferabil deoarece provine de la un adevărat proprietar și este evident anterior.
Intimații R. N. N. și R. C. au formulat întâmpinare solicitând
respingerea ca nefondat a apelului și menținerea în tot a Ssntinței cu obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că argumentele apelanților sunt preluări trunchiate și selectiv din jurisprudența CEDO, iar statuările Curții Europene sunt în sensul inexistenței unui mecanism eficient și funcțional de despăgubire.
Prin litigiile dintre părți finalizate anterior cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a pârâților a fost respinsă, reclamanții au înțeles să utilizeze dispozițiile Legii 10/2001, stabilindu-se acestora calitatea de persoane îndreptățite la acordarea doar a măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ.
În acest sens sunt și considerentele deciziei 33/2008 a Î., care în considerente reține că acțiunea în revendicare este o acțiune reală, iar acest caracter se păstrează atâta timp cât există și posibilitatea de a aduce bunul revendicat în patrimoniul revendicatului.
Dacă lucrul a dispărut obiectul revendicării va fi convertit în despăgubiri. Întrucât apelanții sunt beneficiari ai hotărârii nr. 235/1996 a Comisiei de aplicare a Legii 112/1995 aceștia nu mai pot pretinde restituirea în natură.
Analizând apelul, prin prisma motivelor de fapt și drept invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prin Decizia Civilă nr.1696/R/2004 a Curții de Apel C., s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului litigios si a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării-cumpărării.
Prin Decizia Civilă nr.7163/18 septembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul civil nr._, s-a respins acțiunea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun.
C. -N. privind restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 10/2001 (filele 96-98 din dosarul de fond).
Din răspunsurile la interogatoriu (filele 87-88 din dosarul de fond), tribunalul reține că reclamanții au contestat dispoziția de restituire prin echivalent, emisă de Primarul Mun. C. -N., procesul fiind suspendat până la soluționarea prezentei cauze.
Din starea de fapt reținută de instanța de fond, rezultă că, bunul imobil din litigiu face parte din categoria imobilelor a căror situație juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, și că, privitor la acest imobil, a fost urmată de către reclamanți procedura specială instituită de acest act normativ special.
Legea nr. 10/2001 acoperă sfera tuturor modalităților de preluare, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări fără titlu valabil. Fac obiectul de reglementare al Legii10/2001 și imobilele care au fost preluate în temeiul unui titlu nevalabil.
Reclamanții au urmat calea prevăzută de legea specială, fiind stabilită îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii în echivalent, prin dispoziția emisă ca urmare a notificării ce a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Deoarece reclamanții au ales calea procedurii speciale instituită de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, aceste persoane trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, principii printre care se numără și cel al restituirii în echivalent a imobilelor ce au format obiectul material al unor acte de înstrăinare, precum și cel al asigurării respectării stabilității raporturilor de proprietate formate ca urmare a
perfectării unor acte translative de proprietate, încheiate în mod valabil, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat.
Aceste statuări au fost făcute și de instanța supremă prin Decizia nr. XXXIII /2009, ce a fost pronunțată în recurs în interesul legii, astfel că, ele se impun instanțelor judecătorești, conform art. 329 C. pr. Civ.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudență sa că nu contravine prevederilor din Convenție respingerea ca neîntemeiată de către instanțele de judecată a unei acțiuni în revendicare introdusă de fostul proprietar în contradictoriu cu chiriașul cumpărător al bunului, argumentată de instanță prin acordare de preferință titlului de proprietate al chiriașului, consolidat prin buna sa credință de eroarea
comună și invincibilă în care s-a aflat cu privire la calitatea de proprietar al statului asupra bunului litigios.,
În jurisprudența CEDO s-a statuat (cauza Raicu c. României, hotărârea din_ ) că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Altmiteri, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unor compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil,de valoarea imobilului.
Or, prin Decizia nr. XXXIII /09 iunie 2009, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,I. a stabilit următoarele: ``În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Corect prima instanță a statuat referitor la operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifică acțiunii în revendicare, titlul pârâților R.
N. N. și R. C. a fost confirmat printr-o hotărâre irevocabilă, astfel încât aceștia beneficiază de un bun în sensul Convenției, în timp ce reclamanții nu sunt titularii unui bun actual și nici chiar, a unei speranțe
legitime în sensul jurisprudenței europene, pentru a avea câștig de cauză în acțiunea în revendicare ci doar a unui drept de creanță rezultat din dispozițiile de acordare de despăgubiri mai sus enunțate, emise de către organele competente în temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanță care exclude incidența dreptului comun în materie de revendicare. Apelanți nu dețin o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus restituirea în natură a apartamentului în litigiu, în virtutea căreia aceștia să se poate prevala de existența unui "bun"; în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va respinge ca nefondat apelul declarat de A. P. M. și A. M. A. împotriva Sentinței civile nr. 8906/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Intimații au făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui avocat. Fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii apelului în temeiul art.274 și 277 C pr civ va obliga apelanții să plătească în solidar intimaților R. N.
și R. C. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge apelul declarat de A. P. M. și A. M. A. împotriva Sentinței civile nr. 8906/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanții să plătească în solidar intimaților R. N. N. și
C. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător,
S. B.
Grefier,
-C. Ț.
Red.dact.D.T./CȚ 6 ex/_
Jud fond. E. ia Pădurariu
| ← Decizia civilă nr. 49/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 176/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
