Decizia civilă nr. 525/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.525
Ședința publică din 14 mai 2013
Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
P. R. M., judecător
I. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de petentul L. A., domiciliat în Z., str. B.P.Hașdeu, nr. 44, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 4487 din_ a Judecătoriei Z., având ca obiect plângere contravențională Legea 50/1991.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul - petent solicită instanței anularea amenzii aplicare prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.4487 din 22 noiembrie 2012,pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petentul L. A., în contradictoriu cu intimatul M. Z. prin P.
, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.2 din data de_ .
S-a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 2 din data de_ în sensul reducerii sancțiunii contravenționale a amenzii de la suma de 10.000 lei la minimul legal de 1.000 lei și au fost menținute
celelalte dispoziții aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.2 din data de_ .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele :
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.2 din data de_ petentul L. A. a fost sancționat contravențional cu sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei
1
contravenționale prevăzute de art.26 ali.1 lit.a din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții reținându-se în sarcina sa faptul că în data de_, ora 08.30, în loc. Z., str. M. Eminescu (zona învecinată cu pârâul Benkert), s-a constatat construirea unui număr de 8 locuințe tip bărăci din diferite deșeuri de materiale (scânduri, leșuri, catran, cartoane, uși și geamuri improvizate),fără să dețină autorizație de construire.
Prin același proces-verbal s-au dispus măsurile de oprire a lucrărilor și demolarea construcțiilor neautorizate, până la data de_ .
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.2 din data de_ instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal nr.2 din data de_, instanța arată faptul că petentul nu a contestat săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, acesta recunoscând faptul că nu a obținut autorizație de construcție pentru construcțiile ridicate deși a făcut demersuri în acest sens, terenul fiind alunecos.
Instanța înțelege situația concretă în care s-a aflat petentul, respectiv faptul că a intenționat să obțină autorizația de construire pentru construcții, familiile ce urmau să locuiască având o stare materială precară, vizibilă și în planșele foto anexate, nu a reușit datorită faptului că terenul pe care dorea să construiască este alunecos. Aceste aspecte însă nu îl disculpă pe petent de fapta în sine, care a constat în edificarea unor construcții pentru care nu avea autorizație de construire, însă vor fi avute în vedere de instanță la individualizarea sancțiunii. Art. 1 al Legii 50/1991 dispune în mod imperativ: "; executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire."; Indiferent de situația concretă în care s-a aflat petentul, aceste dispoziții au fost nesocotite, fapta sa constituind contravenție.
Deși culpa petentului nu poate fi neglijată întrucât a efectuat lucrările de construire în lipsa unei autorizații, iar autoritățile administrative trebuie sesizate și este necesar să permită autorizarea construcției înainte de demararea lucrărilor pentru a avea posibilitatea controlării în timp util a cerințelor tehnice de edificare a construcțiilor, raportat la sancțiunea complementară a opriri lucrărilor de construire, instanța apreciază că se impune reducerea amenzii contravenționale aplicate petentului la suma de 1.000 de lei.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat petentul,solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii în sensul înlăturării din procesul verbal a dispoziției privind dărâmarea edificatelor.
În susținerea motivelor de recurs, petentul recurent reiterează aspectele privind situația specială a sa și a familiei sale, compusă din 33 de persoane, 17 copii având sub 12 ani iar 8 dintre aceștia frecventând cursurile școlare.
Se referă de asemenea recurentul la situația materială precară a familiei. Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele :
Prima instanță a manifestat înțelegere pentru situația într-adevăr deosebită în care se află recurentul și familia sa, făcând o corectă aplicare a principiului proporționalității sancțiunii, prevăzu de art.5, al.5 și 6 din O.G.2/2001, și aplicând astfel sancțiunea minimă, aceea de 1000 lei amendă în condițiile în care, în cazul
2
contravențiilor reglementate de Legea 50/1991 sancțiunea Avertismet nu este aplicabilă.
Nu există însă temeiuri juridice care, în cazul concret ale petentului recurent, să permită înlăturarea din procesul verbal a măsurilor dispuse cu privire la ridicarea construcțiilor, căci textul legal cuprins în art.1 din actul normativ suscitat prevede imperativ aceasta.
Prima instanță a soluționat corect cauza și sub acest aspect, evocând în întregime cuprinsul considerentelor hotărârii prevederea legală aplicabilă.
Pentru cele ce preced,în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă,recursul de față va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul L. A. împotriva sentinței civile nr.4487 din 22 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
D. G. | P. R. M. | I. | D. | V. V. |
Red.ID/_
Dact.VV/_ /2ex.
Jud.fond: L. M. D.
3
← Decizia civilă nr. 255/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 833/2013. Plângere contravențională → |
---|