Decizia civilă nr. 512/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 512/2013

Ședința publică din data de 09 mai 2013 Completul este compus din:

Președinte: D. G., președinte secție civilă

Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: I. D.

Grefier: C. P. E.

S-a luat în examinare recursul formulat de intimatul I. T. DE M.

S.,

cu sediul în municipiul Z., B-dul M. V., nr. 85, județul S., împotriva sentinței civile nr. 196 din 21 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Jibou în_, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința se prezintă intimatul petent R. T., lipsă fiind recurentul I. T. de M. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recursul nu este motivat, motivele de recurs fiind depuse la dosarul cauzei pentru termenul de azi - fila 7-9 și acte în probațiune fila 10-12, după care:

Instanța, verificând competența potrivit dispozițiilor art.159 1 Cod procedură

civilă, constată că este competentă în soluționarea prezentului recurs, cu care a fost legal investit.

Se comunică un exemplar din motivele de recurs cu intimatul R. T., care arată că nu solicită termen pentru studiul acestora, întrucât știe ce scrie ITM-ul, arată că nu are alte cereri.

Nefiind alte cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Intimatul R. T. solicită respingerea recursului formulat și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea pronunțată de instanța de fond, arătând cp recurentul nu respectă nici legea lor, judecătoria a ținut cont de contractele pe care l-ea prezentat.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.196 din_, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr.16/1752/_, s-a admis plângerea petentului R. T., formulată în

1

contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. și în consecință s-a anulat procesul -verbal seria SJ nr.0004636 din_ .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal contestat, seria SJ nr. 0004636 din 18 decembrie 2012, SC TEO L. SRL, reprezentata legal prin R. T., in calitate de administrator, a fost sanctionata pentru savarsirea contraventie prevazute si sanctionate de art. 260 alin. 1 litera e din Legea nr.53/2003, republicata.

Pentru a face aplicarea acestor dispozitii legale, agentul constatator a retinut ca, la data de 26 mai 2011, societatea sanctionata a primit la munca un numar de patru persoane fara a vea formele legale de angajare intocmite, si anume contractele individuale de munca incheiate.

Asa cum reiese din Rezolutia din _ a Parchetului de pe langa J. Jibou

, fapta retinuta in actul constatator a fost urmarita initial ca infractiune, constanandu-se ca aceasta nu intruneste elementele constitutive ale vreunei infractiuni, ci cele ale contraventiei prevazute si pedepsite de art. 260 alin. 1 litera e din Legea nr. 53/2003.

Potrivit art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, atunci cand fapta a fost urmarita ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau de urmarire penala ori in fata instantei de judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului prevazut la alin. 1, de 6 luni de la savarsirea faptei. Prescriptia opereaza totusi daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de 1 an de la data savarsirii faptei.

In speța, fapta contravenționala a fost savarsita la data de 26 mai 2011, iar intocmirea procesului verbal si aplicarea sancțiunii au avut loc la data de 18 decembrie 2012, deci cu depășirea termenului de 1 an anterior menționat.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs I.T.M. S., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul evocă integral prevederile art.13 din O.G. 2/2001 și susține că data constatării faptei este data comunicării rezoluției procurorului, până la acel moment ".. neexistând faptă"; contravențională ci doar o posibilă faptă penală.

Deliberând asupra recursului de față, de relevat sunt următoarele:

Textul legal cuprins în art. 13, al.2 din O.G. 2/2001 reglementează situația existentă și în cauza de față, statuând că efectuarea de cercetări penale întrerupe prescripția aplicării sancțiunii contravenționale dar și că prescripția nu operează dacă a trecut mai mult de un an de la data săvârșirii ori constatării contravenției.

Susținerile reclamantei, cum că ar fi luat cunoștință de săvârșirea faptei la data comunicării rezoluției procurorului nu pot fi primite de instanță, căci din conținutul acestei rezoluții rezultă că inspectorii de muncă au efectuat controlul și au găsit persoane fără forme legale de angajare la data de _ .

Se constată prin urmare că prima instanță a aplicat corect în cauză textul legal cu privire la prescripția aplicării sancțiunii, drept pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă recursul de față a fost respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii D E C I D E:

2

Respinge ca nefondat recursul declarat de I. T. DE M. S. împotriva sentinței civile nr.196 din_ a Judecătoriei Jibou.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 mai 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. G. K. M. I. D. C. P. E.

plecată în C.O. semnează prim grefier C. D.

Red.I.D./_

Dact.Ș.L./_ /2 ex.

Judecător fond C. I.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 512/2013. Plângere contravențională