Decizia civilă nr. 167/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/R/2013
Ședința publică 17 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare- pentru pronunțare- recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN
DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. B. -NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr. 1589 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului B. -Năsăud în dosarul nr._, privind și pe intimații D. G. S., D. L., D.
LS, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 10 ianuarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2013.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1589 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului B.
-Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții D. G. S., D. L., D. L. -S., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. B. - NĂSĂUD, și în consecință:
- a fost obligat pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, să plătească reclamanților suma de 18.000 lei, reprezentând echivalentul terenului proprietatea numitului D. G., confiscat, potrivit deciziunii nr. 6 din 14 ianuarie 1961, pronunțată de Tribunalul Militar de Regiune Militară C. în dosarul nr. 890/1960 și nerestituit în natură sau în echivalent, respectiv cota de 11/48 părți din terenul în suprafață de 19.583 mp, înscris în c.f. nr. 4232 Rodna, nr. top. 3598, 3599.
A fost respinsă cererea având ca obiect acordarea de daune morale: ca neîntemeiată, cea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009 și, ca fiind prescris dreptul la acțiune, în ce privește cererea privind despăgubiri pentru daunele morale solicitate în temeiul art. 998-999 din Codul civil și art. 504- 506 C.pr.penală.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că numitul
D. G. a fost bunicul reclamanților, aceștia din urmă fiind fiii
numitului D. L., fiul numitului D. G., atât D. G. cât și D.
L., fiind decedați, așa cum rezultă din copia actelor de stare civilă depuse la dosar, iar reclamanții au invocat faptul că bunicul lor, D. G. a suferit o condamnare politică.
Așa fiind, reclamanții au calitate procesuală activă, potrivit art.5 din Legea nr.221/2009.
Prin deciziunea nr. 6 din 14 ianuarie 1961, pronunțată de Tribunalul Militar de Regiune Militară C., în dosarul nr. 890/1960 (urmare a casării sentinței nr.371/_ a Tribunalului Militar C., în dosarul nr.398/1960, de condamnare la 10 ani de închisoare corecțională cu confiscarea totală a averii personale și reținerea cauzei spre rejudecare), numitul D. G., a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.325 alin.III, litera c, Cod penal, la 6 ani de închisoare corecțională, pentru deținere de publicațiuni interzise și, totodată, s-a confiscat în întregime averea personală.
Această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, în conformitate cu art.1 alin.2 litera "a"; din Legea nr.221/2009, astfel că devin incidente și dispozițiile art.5 din aceeași lege referitor la acordare de despăgubiri.
Cererea având obiect obligarea S. ui R. la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral, întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.1 litera "a"; din Legea nr.221/2009 este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare având în vedere considerentele ce urmează:
Deși nu se pot contesta suferințele îndurate de reclamanți și familia acestora, tribunalul a reținut că cererea de acordare a daunelor morale, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin.1 litera "a"; din Legea nr.221/2009, solicitate de reclamanți, prin acțiunea introductivă, nu este întemeiată întrucât, prin deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională la data de 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei la data de 15 noiembrie 2010, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care recunoșteau dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit au fost declarate neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție dispozițiile dintr-o lege constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca
fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. La expirarea termenului de
45 de zile, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice.
Prin urmare, până la împlinirea celor 45 de zile (adică până la data de
31 decembrie 2010 inclusiv) aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 a fost suspendată, iar începând cu data de 1 ianuarie 2011, acestea și-au încetat aplicabilitatea.
În consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2011 în cuprinsul Legii nr. 221/2009, act normativ pe care, în acțiunea introductivă, reclamantul își întemeiază pretențiile, nu mai există vreo dispoziție legală care să recunoască dreptul reclamantei, în calitate de moștenitoare al persoanei condamnate politic, la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, astfel încât instanța nu poate acorda asemenea despăgubiri, în lipsa unei reglementări legale adoptată de Parlament, prin care să se recunoască în
favoarea celor condamnați politic dreptul la despăgubiri pentru suferința încercată.
Cererea prin care reclamanții au solicitat obligarea S. ui R. la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale pentru prejudiciu suferit în urma condamnării tatălui său, întemeiată pe dispozițiile art.998-999 din Codul civil, ca având la bază răspunderea delictuală a S. ui R., așa cum se arată în precizarea formulată la data de 26 septembrie 2011, a fost respinsă ca fiind prescris dreptul la acțiune..
Având în vedere data la care a fost formulată această cerere, 26 septembrie 2011, atât instanța din oficiu, cât și reprezentantul P. ui, au ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție care a fost pusă în discuție și unită cu fondul cauzei.
Tribunalul a reținut că excepția este întemeiată și urmare a admiterii ei cererea a respins-o. Pentru a hotărî astfel se statuează că, prin acest capăt de cerere, deși se urmărește apărarea unei valori nepatrimoniale, repararea acesteia nu se cere a fi realizată printr-o măsură cu același caracter, ci prin adoptarea uneia cu o evidentă natură patrimonială. Scopul clar și concret urmărit prin declanșarea demersului judiciar este acela de a se obține un efect patrimonial, exprimat în bani, astfel că acțiunea se califică drept personală și fără dubiu intră sub incidența Decretului nr.167/1958, care guvernează prescripția extinctivă de 3 ani în categoria drepturilor de creanță.
Articolul 8 alin.1 din decret dispune că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub acest aspect, afirmația reclamanților în sensul că dreptul la acțiune s-a născut doar la momentul adoptării Legii nr.221/2009 și a început să curgă termenul de trei ani, nu poate fi acceptată decât în cazul în care reparația s-ar stabili sub imperiul și prin efectul aplicării actului normativ special. Întemeierea ei însă pe dispozițiile de drept comun nu permite preluarea unor consecințe ale legii speciale, derogatorii, care nu mai este în ființă, și transpunerea lor în rezolvarea cererii întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. Toate condițiile exercitării dreptului material la acțiune sunt cele ce se regăsesc în reglementarea pe care se bazează cererea. Este real că articolul 5 alin.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituie dreptul la reparații pentru orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol dar, din analiza textului, nu rezultă caracterul imprescriptibil al cererii de obținere a lor. În cuprinsul lui nu se menționează că dreptul poate fi exercitat oricând, nelimitat în timp. În lipsa unei atari stipulații, satisfacerea dreptului se supune cerințelor
dreptului intern.
Nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenție, text invocat de reclamanți nu este unul absolut, ci el poate fi limitat prin instituirea, în dreptul intern, a unor condiții de exercitare, printre care este și termenul de exercitare a acțiunii.
Dacă în timpul regimului comunist o acțiune de acest fel s-ar fi privit contrară ordinii de drept de atunci, după 1 ianuarie 1990, respectiv cel mai târziu începând cu data publicării Decretul - lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, 9 aprilie 1990, reclamanții au avut deschisă calea accesului la justiție. La acest moment,
reclamanții au cunoscut, fără dubiu, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și ei trebuiau să acționeze statul în judecată în termenul de 3 ani indicat în art.3 alin.1 din Decretului nr.167/1958.
Prin promovarea acțiunii, doar la 26 septembrie 2011, s-a depășit termenul legal, așa încât i se aplică sancțiunea prescrierii.
Cererea de acordare de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art.504- 506 C.pr.penală a fost apreciată, de asemenea, prescrisă, excepția invocată în acest sens fiind întemeiată.
Astfel, potrivit art.506 alin.2 C.pr.penală acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Dispozițiile art.504 fac referire la hotărârile de achitare, la situația intervenirii prescripției, amnistiei sau dezincriminării.
Chiar dacă, în speță, nu este incident niciunul din aceste motive, având în vedere că, potrivit art.2 din Legea nr.221/2009 "toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art.1 sunt înlăturate de drept"; tribunalul a reținut că și dacă s-ar aprecia că, înlăturarea efectelor hotărârilor judecătorești de condamnare prin însuși textul legal, echivalează cu o achitare și ar deveni incidente dispozițiile art.504 C.pr.pen care consacră dreptul la despăgubiri, termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin.2 ar fi început să curgă cel târziu de la data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009.
Cum Legea nr.221/2009 a intrat în vigoare la 15 iunie 2009, termenul de 18 luni s-a împlinit la 15 decembrie 2010, precizarea de acțiune prin care se invocă drept temei dispozițiile art.504 C.pr.civ. fiind formulată după împlinirea acestui termen, la 26 septembrie 2011, astfel că și această cerere a fost respinsă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Nu s-a putut reține nici existența vreunei discriminări a reclamanților față de alte persoane, urmași ai condamnaților cu caracter politic care ar fi beneficiat de despăgubiri în baza Legii nr.221/2009, anterior constatării neconstituționalității dispozițiilor art.5 litera a, întrucât nu s-a putut reține că aceștia ar fi în aceeași situație sau situații analoage, astfel că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate și nerestituite în natură întemeiată pe dispozițiile art.5 litera "b"; a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte.
Prin deciziunea nr. 6 din 14 ianuarie 1961, pronunțată de Tribunalul Militar de Regiune Militară C. în dosarul nr. 890/1960 a fost confiscată în întregime averea personală a condamnatului.
Această dispoziție a fost pusă în executare, potrivit procesului verbal din 21 ianuarie 1961, dat în dosarul execuțional nr.11/1961, al executorului judecătoresc din cadrul Tribunalului P. ular raional Năsăud, în care, printre alte bunuri, este menționată și suprafața de teren de 3,98 ha fânaț, situat în comuna Rodna, în ridul "Sub Măgură";, teren care a fost predat Sfatului popular Rodna, în conformitate cu HCM 792/1960, cu mențiunea că doar terenul confiscat face obiectul prezentului litigiu nu și celelalte bunuri.
Anterior condamnării bunicului reclamanților, urmare a emiterii ordonanței privind instituirea sechestrului asigurător din_, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor acestuia, la_, conform procesului verbal de sechestru asigurător, aflat în copie la fila 53 și 60-61.
Din conținutul acestui proces verbal reiese că, la data întocmirii lui, nu a fost completată întinderea terenului, cât timp procesul verbal de
sechestru a fost dactilografiat iar suprafața a fost trecută prin manuscriere, 3,98 ha.
Totodată, în acest proces verbal se arată că s-a controlat registrul agricol și cartea funciară și că, în afară de bunurile sechestrate și enumerate, D. G. nu posedă alte bunuri mobile și imobile, întinderea suprafeței fiind probabil completată potrivit înscrierilor din registrul agricol.
Din adeverința emisă sub nr.557/1960 de Sfatul P. ular Rodna rezultă că, la data instituirii sechestrului asigurător, în registrul agricol, D.
G. avea înscrisă suprafața de teren de 3,98 ha fânaț, fără să fie indicat ridul în care terenul este amplasat, indicarea amplasamentului în procesul verbal, fiind efectuată probabil pe baza informațiilor furnizate de soția numitului D. G. .
Nici cu ocazia instituirii sechestrului asigurător și nici cu ocazia confiscării nu s-a efectuat o măsurarea a terenului confiscat și nici nu s-a stabilit dacă acest etern este format dintr-o singură parcelă sau din mai multe parcele.
Cum registrul agricol este declarativ, adică înscrierile au fost efectuate în baza declarației pe proprie răspundere a capului gospodăriei, înscrierea în registrul agricol, nici la nivelul anului 1960 și nici în prezent, nu constituie o probă în sensul că cel înscris în registrul agricol este titularul dreptului de proprietate, putând fi înscrise în registrul agricol și terenuri pe care titularul înscris le posedă în fapt, fără să dețină un titlu de proprietate. Urmare a identificării terenului, ce ar fi constituit obiectul confiscării,
identificare efectuată de expertul Talpoș M., potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul ce ar fi fost confiscat din posesia bunicului reclamanților nu a constituit în întregime proprietatea acestuia, bunicul reclamanților fiind coproprietar doar asupra cotei de 11/48 părți din terenul în suprafață totală de 19.583 m.p., înscris în c.f. nr.4232 Rodna, nr.top.3598, 3599, în prezent, cota tabulară a bunicului reclamanților, fiind întabulată, pe S. R., intabulare ce datează din anul 1968.
Suprafața corespunzătoare cotei de 11/48 părți este de 4.488 m.p. și nu de 3,98 ha.
Coroborând conținutul procesului verbal de sechestru asigurător din care rezultă că s-a verificat și la cartea funciară și s-a constatat că D. G. nu deține alte imobile înafara celor confiscate, cu actele comunicate de Primăria comunei Rodna, acte conform cărora, în temeiul Legii nr.18/1991, moștenitorilor numitului D. G., respectiv părinților reclamanților (numiții D. L. și D. Ana) și numitului D. L. tin (un alt fiu al defunctului condamnat) le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în calitate de urmași ai lui D. G., pentru terenul preluat de către Stat, în suprafață de 19.770 m.p. din c.f. nr.4444 Rodna, tribunalul a concluzionat că și acest teren, restituit moștenitorilor numitului D. G., a făcut obiectul confiscării, chiar dacă nu este situat în ridul "Sub Măgură"; și fiind restituit în natură, nu mai poate face obiectul cererii de acordare de măsuri reparatorii, conform art.5 litera "b"; din Legea nr.221/2009.
Potrivit art. 5 litera "b"; se pot acorda despăgubiri materiale doar pentru imobilele confiscate și care nu au fost restituite în natură sau pentru care nu s-au acordat despăgubiri, conform Legii nr. 10/2001 și respectiv Legii nr.247/2005.
Prin urmare, și în cadrul prevăzut de Legea nr. 221/2009 solicitanții trebuie să probeze că bunurile confiscate au constituit proprietatea tabulară a autorului lor, de la care s-a dispus confiscarea.
În măsura în care bunurile imobile deși au făcut obiectul confiscării, nu au constituit proprietatea posesorului de la care au fost confiscate, pentru aceste bunuri, nu se pot acorda despăgubiri materiale în echivalent. Deși, în procesul verbal de confiscare se arată că a fost confiscat terenul în suprafață de 3,98 ha ( fără să fie indicată și cartea funciară în care este intabulat) fiind indicată suprafața notată în registrul agricol, registru care nu face dovada proprietății, cum reclamanții nu au probat că bunicul lor a avut în proprietate această suprafață de teren, probând că a fost proprietar doar asupra terenul în suprafață de 19.778 m.p., care a fost restituit în natură și asupra cotei de 11/48 părți din cel în suprafață de
19.583 m.p., înscris în c.f. nr. 4232 Rodna, nr. top. 3598, 3599, ce nu a făcut obiectul restituirii nici în natură și nici în echivalent, fără să indice alte cărți funciare sau acte de proprietate care să consfințească dreptul de proprietate și asupra diferenței de teren până la 3,98 ha, ce a constituit obiectul confiscării, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri materiale doar pentru cota de 11/48 părți din terenul în suprafață de 19.583 m.p., înscris în c.f. nr.4232 Rodna, nr.top.3598, 3599, adică echivalentul a 4.488 m.p.
Reclamanții nu au indicat care este echivalentul în lei al acestui teren iar evaluarea efectuată de expertul topometrist, așa cum chiar acesta a susținut, nu poate constitui o probă de neînlăturat sub aspectul valorii suprafeței de 4.488 m.p.
Astfel expertul a indicat valoarea unui m.p. ca fiind între 1,5 și 3 EURO, fără să folosească indicatori concreți de evaluare, fiind enumerați doar indicatori generici.
Comparând aceste valori cu valorile indicate în expertiza întocmită pentru Camera Notarilor publici(f.284), care sunt de 1,2 lei/m.p., pentru terenul arabil și 0,6 lei/m.p. pentru terenul fânaț și văzând că terenul confiscat a avut destinația de fânaț, tribunal a apreciat că o valoare medie de 4 lei/m.p., reprezintă valoarea reală a terenului, astfel că o despăgubire în echivalent, de 18.000 lei, pentru terenul de 4.488 m.p., reprezintă o despăgubire echitabilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul
S. R. prin Direcția Generală a F. P. B. Năsăud, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în principal, în sensul respingerii capătului de acțiune privind acordarea daunelor materiale și în subsidiar, diminuarea cuantumului daunelor acordate de instanța de fond.
Recurentul a invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art.
304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ., fără a arăta insă în mod concret care dintre motivele invocate se încadrează în dispozițiile acestor texte de lege.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 221/2009, din care rezultă că pentru a beneficia de acordarea de despăgubiri în înțelesul art. 5 alin. 1 it. b, este imperios necesar să se facă dovada măsurii confiscării, măsură care să rezulte fie direct din sentința de condamnare, fie ca efect al măsurii administrative. De asemenea, în mod obligatoriu trebuie dovedită existența legăturii de cauzalitate dintre sentința de condamnare, respectiv a măsurii administrative și măsura confiscării.
Probele administrate în cauză nu sunt concludente în vederea dovedirii măsurii confiscării și a cuantumului daunelor acordate de instanța de fond. Hotărârea instanței este întemeiată pe concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, expertiză care nu este lămuritoare asupra situației de fapt și situației juridice a terenurilor pentru care s-au
acordat despăgubiri. Astfel, în sentință se afirmă că terenul ce ar fi fost confiscat nu a constituit proprietatea bunicului reclamanților, acesta fiind coproprietar doar în cotă de 112/48 parte din terenul în suprafață de
19.583 mp înscris în CF 4232 Rodna, afirmație care nu-și găsește corespondent în materialul probator administrat în cauză. Simpla coroborare a datelor de cartea funciară nu poate sta la fundamentarea concluziei ă, din suprafața de 3,98 ha în concret, cota de 11/48 parte din suprafața de 19.583 mp a fost proprietatea autorului reclamanților și a făcut obiectul confiscării.
Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 și prin aceea că, trebuia să dea prioritate principiului prevalenței restituirii bunurilor în natură, cu atât mai mult cu cât terenul în discuție nu a fost revendicat și nu s-a identificat un posesor faptic al acestuia.
Instanța de fond a greșit și atunci când a stabilit valoarea acordată cu titlu de despăgubiri materiale. Astfel, deși se face vorbire de o valoare cuprinsă între 1,2 lei/ mp și 0,6 lei/mp, valoare preluată de instanță în mod corect prin expertiza întocmită pentru Camera Notarilor P. i, aceeași instanță stabilește un preț de 4 lei/mp pentru terenul apreciat ca fiind sechestrat, deși anterior aceeași instanță arată că prețul stabilit de expert nu poate fi luat în considerare, dat fiind faptul că acesta nu folosește
indicatori concreți de evaluare.
Așa cum s-a reținut, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod proc.civ., fără a arăta însă care dintre motive se
încadrează în aceste dispoziții.
Conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar conform pct. 8 din același articol, modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămuri și vădit neîndoielnic al acestuia.
În raport de cerințele acestor texte de lege, recurentul avea obligația să arate care sunt motivele care se încadrează în dispozițiile acestor texte de lege. Faptul că instanța de fond își motivează hotărârea pe actele depuse la dosarul cauzei și pe concluziile expertizei tehnice ordonate în cauză, nu reprezintă motive contradictorii, iar interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod proc.civ., deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor care nu constituie motiv de casare sau de modificare a hotărârii.
Prin urmare, curtea apreciază că motivele invocate de recurent se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestuia, exceptând motivele de recurs care se referă la analizarea probelor administrate în cauză, deoarece acestea reprezintă motive de netemeinicie a hotărârii, care nu mai pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod proc.civ.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Numitul D. G. a fost bunicul reclamanților, fapt dovedit cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
Prin deciziunea nr. 6/_ a Tribunalului Militar de Regiune Militară C. numitul D. G. a fost condamnat pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 325 alin. III lit. c Cod penal, la 6 ani închisoare corecțională și confiscarea în întregime a averii personale.
Această deciziune a fost pusă în executare prin procesul verbal din_, în care, printre alte bunuri confiscate, este menționată și suprafața de 3,98 ha fânaț, situat în Rodna, la locul numit "Sub Măgură";, teren care a fost predat Sfatului P. ular Rodna în conformitate cu HCM 762/1960.
Anterior, respectiv la 30 iulie 1960 a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor lui D. G., fapt dovedit cu procesul verbal de sechestru de la fila 60, în care se menționează și suprafața de 3,98 ha teren situat la locul numit "Sub Măgură";.
Din cartea funciară nr. 4342 Rodna nr. top 3598 și 3599 rezultă că suprafața reală a terenului este de 19.583 mp, că bunicul reclamanților a fost coproprietar asupra cotei de 11/48 parte din terenul în suprafață de 19583 mp, că în prezent cota tabulară a bunicului reclamanților este intabulată pe S. R. încă din anul 1968, că acestei cote de 11/48 parte îi corespunde suprafața de 4488 mp.
Expertiza tehnică efectuată în cauză de expert Talpoș M. a stabilit că terenul ce a făcut obiectul confiscării se identifică cu terenul înscris în CF 4232 Rodna nr. top 3598 și 3599 că antecesorul reclamanților a avut cota de 11/48 parte din acest imobil, că pe cota antecesorului reclamanților este intabulat dreptul de proprietate al S. ui R. .
Expertiza tehnică a fost administrată în condiții de contradictorialitate, a fost comunicată pârâtului S. R. prin reprezentantul său în vederea studierii la termenul de judecată din 25 iunie 2012, iar la termenul de judecată din 12 septembrie 2012, când a fost soluționată cauza, reprezentantul pârâtului a declarat că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Prin urmare, curtea apreciază că reclamanții au făcut dovada confiscării de la antecesorul lor a suprafeței de 4488 mp corespunzătoare cotei de 11/48 parte din terenul în suprafață totală de 19583 mp din CF 4232 Rodna, nr. top 3598 și 3599, criticile recurentului sub acest aspect fiind nefondate.
C. apreciază că și critica privind cuantumul despăgubirilor acordate este, de asemenea, nefondată.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză expertul a indicat valoarea unui mp teren ca fiind cuprinsă între 1,5 și 3 euro, în raport de distanța față de centrul localității, destinația agricolă a terenului, lipsa utilităților în zonă, accesul dificil cu mijloace auto și posibil doar pe timp uscat.
În expertiza dată de Camera Notarilor P. i, valoarea pentru un mp de teren fânaț similar cu cel confiscat de la antecesorul reclamanților este de 06, lei/mp. și 1,2 lei/mp pentru terenul arabil.
Așa cum s-a reținut la instanța de fond, pârâtul nu a contestat expertiza tehnică efectuată în cauză, iar valoarea acordată de instanța de fond de 4 lei/mp, în raport de cea stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză între 1,5 și 3 euro/mp., este cu mult mai mică.
Prin urmare, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. | R. | prin |
Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. | P. | B. |
Năsăud. |
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. | R. | prin |
Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a F. | P. | B. |
Năsăud împotriva sentinței civile nr. 1589 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
A. | C. A. | A. C. | ANA I. | C. B. |
Red. AI dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: R.I. B.
| ← Sentința civilă nr. 938/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 808/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
