Decizia civilă nr. 543/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ *
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 543
Ședința publică din data de 16 mai 2013 Completul este compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte tribunal
Judecător: I. D. Grefier: C. P. E.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de S. Z.
G.
, cu domiciliul în cu domiciliul în Marquarstein, W., nr. 1/B, Germania și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. L., cu sediul în T. -M., str. Ș. cel M., nr.37, ap.6, județul M., împotriva sentinței civile nr. 123 din 5 februarie 2013 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar nr._ *, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 9 mai 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr. 123 din 5 februarie 2013 Judecătoria Jibou a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul B. I. M. prin întâmpinare.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Z. G., în contradictoriu cu pârâții P. A. și B. I. M. .
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional- B. I. M., în contradictoriu cu reclamantul- pârât reconvențional- S. Z. G. și cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că, reclamantul este descendent de gr. II, în linie dreaptă al def. S. Adalbert Bela, persoana care a avut în proprietate mari suprafețe de teren și alte bunuri imobiliare în zona localității Rus. În această calitate reclamantul a inițiat mai multe acțiuni în instanțe, pentru reconstituirea dreptului de proprietate, după bunicul său, printre acestea fiind și cauza cu nr._ (acvirat) de pe rolul Judecătoriei Jibou, soluționată irevocabil prin respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul nu este
cetățean român și prin urmare nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor din România.
Raportat la cererea reclamantului, se constată că acesta se consideră lezat de afirmația pârâților conform căreia "mai mult fetele și femeile mai frumoase din sat trebuiau să fie duse la curtea grofului iar bărbatul aștepta afară până ce groful își satisfăcea plăcerile cu nevestele sau fetele lor";.
Această susținere a pârâților a fost făcută în calitatea lor de membri ai comisiei locale de fond funciar, însă este evident că afirmația lor nu are nicio legătură cu îndreptățirea sau lipsa de îndreptățire a reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de succesor al bunicilor săi. Prin urmare, instanța constată că răspunderea pentru aceste afirmații le aparține pârâților dacă sunt întrunite condițiile legii, iar excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul B. I. M. va fi respinsă.
Din declarația martorului Costea Gheorghe, în vârstă de 85 de ani a rezultat că l-a cunoscut pe baronul Sima Adalbert, bunicul reclamantului, care deținea o suprafață întinsă din terenurile localității, pe care ulterior le-a înstrăinat în mare parte, bani pe care i-a cheltuit întreținând relații cu mai multe femei, mai tinere și mai frumoase. Bunicul reclamantului avea o slăbiciune pentru femei, având mai multe relații, iar femeile implicate erau generos răsplătite material. Aceste relații nu au supărat pe nimeni, nici măcar pe soții femeilor implicate, întrucât bunicul reclamantului răsplătea material pe aceste femei. Martorul a mai arătat că antecesorul reclamantului era apreciat în comunitate, fiind generos cu cei nevoiași, pe tineri învățându-i munci agricole, fiind implicat în mod pozitiv în viața socială din comună.
Martorul Rafa Ș., în vârstă de 91 de ani a declarat că l-a cunoscut pe baronul S. B. care deținea în proprietate cea mai mare parte a terenurilor din zonă și pe care le-a înstrăinat iar banii i-a folosit pentru recompensarea materială a femeilor tinere cu care acesta întreținea relații. Nu au fost generate scandaluri întrucât antecesorul reclamantului oferea bani sau terenuri "aparținătorilor acestor femei";. Nu cunoaște nicio situație în care baronul prin autoritatea și poziția lui ar fi obligat vreo femeie să întrețină relații cu el, acestea fiind în general convinse cu argumente materiale, iar la două dintre acestea le-a construit case. În relația cu ceilalți cetățeni comportamentul baronului era corespunzător, ajutându-i pe cei nevoiași, oferind locuri de muncă bine plătite, astfel că localnicii nu i-au reproșat nimic.
Din declarațiile acestor martori rezultă cu certitudine că bunicul reclamantului a întreținut mai multe relații cu femei tinere, fără a le constrânge prin forță sau prin apelul la autoritatea sa, aceste femei fiind convinse să se implice în aceste relații personale ca urmare a faptului că erau recompensate material. Chiar
"aparținătorii"; acestora tolerau relațiile fiind recompensați material de către antecesorul reclamantului.
Din cele arătate mai sus, rezultă că este adevărată susținerea pârâților conform căreia baronul a întreținut relații cu mai multe femei tinere și frumoase din sat.
Prin întâmpinarea criticată se arată că "fetele și femeile frumoase trebuiau duse la curtea grofului"; ceea ce înseamnă că acestea ar fi fost obligate să întrețină relații cu antecesorul reclamantului. Pârâții nu au invocat și nici măcar nu au
insinuat că "groful"; era cel care le-ar fi obligat pe aceste femei să se prezinte la curtea sa, sau că acesta ar fi avut cunoștință că aceste femei erau obligate de alte persoane să vină la locuința sa. De asemenea, nu se afirmă că bunicul reclamantului ar fi cunoscut că tații sau soții acestor femei ar fi "așteptat afară până ce groful își satisfăcea plăcerile cu nevestele sau fetele lor";. Din întreaga frază criticată de reclamant se deduce că de fapt, aceste femei ar fi fost obligate să întrețină relații cu groful S. Adalbert Bela chiar de către soții și părinții lor, acei
"aparținători"; cum îi denumește martorul Rafa, profund interesați de recompensele materiale generoase ce le erau acordate de bunicul reclamantului, aspecte relatate de către martorii audiați.
Această latură a comportamentului bunicului reclamantului, respectiv de a avea relații personale cu mai multe femei mai tinere, chiar căsătorite, recompensate material, este completată de percepția pozitivă de care acesta se bucura în cadrul comunității.
Pe baza tuturor considerentelor expuse mai sus rezultă că împrejurările redate de către pârâți cu referire la bunicul reclamantului sunt adevărate, susținute prin probele administrate în prezenta cauză, iar celelalte aspecte invocate de reclamant nu se referă la comportamentul antecesorului reclamantului și nu sunt în măsură a-i crea vreun prejudiciu.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamantul S. Z.
G. solicitând admiterea acestuia și modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii introductive și obligării pârâților la plata sumei de 70.000 lei, prejudiciu moral și la cheltuieli de judecată, în solidar.
În motivul de recurs invocat reclamantul consideră hotărârea primei instanțe ca lipsită de fundament, deoarece nu s-a luat în considerare sentința civilă nr. 409/_ pârâții fiind exonerați de orice răspundere materială, deși au recunoscut afirmațiile cu caracter calomniator, considerând că nu aveau legătură cauzală cu procedura de restituire a proprietății sale. Se mai arată că, prin întâmpinarea depusă cei doi pârâți au denigrat în mod voit memoria bunicului său pentru a-l pune într-o conjunctură devaforabilă, neconformă realităților din acea vreme și chiar dacă se susține de către martori că antecesorul reclamantului ar fi avut mai multe relații cu femei din comună, acestea nu au fost determinate de folosirea unor foloase materiale sau alte avantaje, mai ales că nu a existat nici un sentiment de nemulțumire în rândul comunității față de antecesorul său, iar semnătura depusă pe întâmpinarea de la dosar nu a fost contestată de către cei doi pârâți, care au acționat în calitate de primar și secretar al Comunei locale Rus. Se mai arată că, prin activitatea imorală a pârâților a fost prejudiciată și imaginea familiei, întrucât numele de familie fiind cunoscut în țară, susținerile pârâților au ajuns la cunoștința unu cerc larg de persoane, care s-au simțit indignați de asemenea sentimente antisociale.
Recursul reclamantului S. Z. G. nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Z. G., s-a solicitat obligarea pârâților P. A. și B. I. M. la plata sumei de
70.000 lei cu titlu de daune morale.
Pârâții, în calitate de membrii ai Comisiei locale de fond funciar Rus au redactat și semnat întâmpinare în dosarul civil nr._, prin care se susține că au făcut afirmații tendențioase și nefondate cu privire la dreptul reclamantului de a
i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor. Astfel, se reține că pârâții au făcut o afirmație calomnioasă la adresa reclamantului și familiei sale, în sensul că "mai mult fetele și femeile mai frumoase din sat trebuiau să fie duse la curtea grofului iar bărbatul aștepta afară până ce groful își satisfăcea plăcerile cu nevestele sau fetele lor";.
Se susține astfel că, urmare a acestor afirmații calomnioase s-au adus grave prejudicii morale și materiale, deși antecesorul reclamantului a dus o viață cinstită și onestă.
În cazul în speță din examinarea probelor administrate în cauză, respectiv declarația martorului Costea Gheorghe în vârstă de 85 de ani rezultă că, l-a cunoscut pe baronul Sima Adalbert, bunicul reclamantului, care deținea o suprafață întinsă din terenurile localității, pe care ulterior le-a înstrăinat în mare parte, bani pe care i-a cheltuit întreținând relații cu mai multe femei, mai tinere și mai frumoase. Bunicul reclamantului avea o slăbiciune pentru femei, având mai multe relații, iar femeile implicate erau generos răsplătite material. Aceste relații nu au supărat pe nimeni, nici măcar pe soții femeilor implicate, întrucât bunicul reclamantului răsplătea material pe aceste femei. Martorul a mai arătat că antecesorul reclamantului era apreciat în comunitate, fiind generos cu cei nevoiași, pe tineri învățându-i munci agricole, fiind implicat în mod pozitiv în viața socială din comună.
De asemenea, și martorul Rafa Ș. de 91 de ani, arată în depoziția sa că, l- a cunoscut pe baronul S. B. care deținea în proprietate cea mai mare parte a terenurilor din zonă și pe care le-a înstrăinat iar banii i-a folosit pentru recompensarea materială a femeilor tinere cu care acesta întreținea relații. Nu au fost generate scandaluri întrucât antecesorul reclamantului oferea bani sau terenuri
"aparținătorilor acestor femei";. Nu cunoaște nicio situație în care baronul prin autoritatea și poziția lui ar fi obligat vreo femeie să întrețină relații cu el, acestea fiind în general convinse cu argumente materiale, iar la două dintre acestea le-a construit case. În relația cu ceilalți cetățeni comportamentul baronului era corespunzător, ajutându-i pe cei nevoiași, oferind locuri de muncă bine plătite, astfel că localnicii nu i-au reproșat nimic.
Rezultă deci din declarațiile celor doi martori că bunicul reclamantului a întreținut mai multe relații cu femei tinere, fără a le constrânge prin forță sau prin apelul la autoritatea sa, aceste femei fiind convinse să se implice în aceste relații personale pentru că erau recompensate material. De fapt chiar "aparținătorii"; acestora tolerau relațiile, fiind recompensați material de către antecesorul reclamantului.
Este de reținut că pârâții nu au invocat și nici nu au susținut că "groful"; era cel care le-ar fi obligat pe aceste femei să se prezinte la curtea sa, sau că acesta ar fi avut cunoștință că aceste femei erau obligate de alte persoane să vină la locuința sa. Se are în vedere apoi și faptul că, "aparținătorii"; cum îi denumește martorul Rafa erau profund interesați de recompensele materiale generoase ce le erau acordate de bunicul reclamantului.
De altfel, bunicul reclamantului se bucura de o apreciere pozitivă în cadrul comunității, fiind generos cu cei nevoiași, pe tineri învățându-i munci agricole și fiind implicat în mod pozitiv în viața socială din comună sau că în relațiile cu
ceilalți cetățeni comportamentul baronului era corespunzător, oferindu-le locuri de muncă bine plătite, astfel că localnicii nu i-au reproșat nimic (f.25,26 dosar fond).
În cazul în speță, reclamantul nu a făcut dovada că afirmațiile calomnioase ale pârâților ar fi fost auzite de către alte persoane ca urmare a întâmpinării formulate de aceștia în procesul de fond funciar, sau percepute ca fiind insultătoare, chiar dacă pârâții au recunoscut că intenția lor era de a împiedica reclamantul să dobândească proprietatea terenurilor.
Reclamantul nu a putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, ca urmare a faptului că nu avea calitatea de cetățean român.
Este de reținut că toate aceste afirmații făcute de pârâți nu sunt în măsură să afecteze prestigiul și competența reclamantului sau să aducă atingere dreptului său la clientelă în calitatea sa de medic în Germania.
Pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale, să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate. Dar pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatori adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Desigur nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus.
Așa încât în raport de starea de fapt reținută și probele administrate, în cauză, prima instanță în mod justificat a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului împotriva pârâților pentru plata daunelor morale.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. Z. G. contra sentinței civile nr. 409 din 9 mai 2012 a Judecătoriei Jibou.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. Z. G. contra sentinței civile nr. 409 din 9 mai 2012 a Judecătoriei Jibou.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
D. G. K. M. I. D. C. P. E.
Plecată în C.O. semnează, Prim grefier C. D.
Red.D.G./_
Tehnored.M.V./_ /ex.2 Jud. fond - M. C.
| ← Decizia civilă nr. 62/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 527/2013. Pretenții → |
|---|
