Decizia civilă nr. 527/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ *

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 527/R

Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE:P. M. B.

J. ecător:P. G. G.

J. ecător: Ț. D.

G. ier: O. V.

Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de către recurenții-reclamanți C. M. și C. I., ambii cu domiciliul în V. de S.

, A. E., nr. 30, jud. M., de către recurentul-pârât P. O. V. de

S., cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr. 19, județul M., și de către recurenta-chemată în garanție Regia Națională a Pădurilor - R. și O. S.

V. de S. prin DS M., cu sediul în B. M., str.22 D., nr. 36, județul M. împotriva sentinței civile nr. 2659/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S., având ca obiect pretenții.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul din_ ,_, iar apoi pentru termenul de azi.

Asupra cererii de recurs de față.

Prin sentința civilă nr. 2659/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală de aplicare a legilor fondului funciar V. de S. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M. și C. I., domiciliați in localitatea V. de S., str. A. E. nr. 30 jud. M.

, în contradictoriu cu pârâtul P. orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar și chemata în garanție Regia Națională a Pădurilor R. prin DS M., cu sediul in B.

M., str. 22 D., nr. 36, jud. M. și, în consecință:

A fost obligat pârâtul P. orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, să plătească reclamantului suma de 4.600 lei cu titlu de daune interese aferente anilor 2010, 2011 și anului în curs, prin transformarea daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere stabilite prin sentința civilă nr.1300/_ a Judecătoriei V. de S. .

A fost admisă cererea de chemare in garanție a Regiei Naționale a Pădurilor R. prin DS M., formulata de P. orașului V. de

S. in calitate de președinte al Comisiei locale V. de S. si obliga chemata in garanție sa plătească pârâtului suma de 4.600 lei stabilită cu titlu de daune interese.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. în data de_ sub nr._, reclamanții C. M. și C. I., în contradictoriu cu pârâții

C. locală V. de S. și P. orașului V. de S., au solicitat instanței să constate că au suferit un prejudiciu în cuantum de 78 lei/zi de întârziere, sumă ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat prin întârzierea executării sentinței civile nr.2566/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S.

În fapt, se arată că, potrivit sentinței civile nr.2566/2008, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 57,83 ha. C. locală nu a realizat punerea în posesie, astfel că, s-a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, soluționată în sensul obligării P. ui orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei locale V. de S., la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, potrivit sentinței civile nr.1300/_ pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.

Nici până în prezent reclamanții nu au fost puși în posesie, iar în susținerea prezentei cereri, se prevalează de decizia nr.XX/_ pronunțată de ÎCCJ, recurs în interesul legii, susținând că îi revine instanței de judecată obligația ca, la cererea creditorului, să transforme daunele cominatorii în daune interese moratorii, stabilind suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat prin întârzierea executării.

În accepțiunea reclamanților, prejudiciul efectiv suportat este echivalentul în lei al materialului lemnos ce se putea exploata și valorifica de pe suprafața de teren de 57,83 ha, în regim silvic, calculându-se suma de 78 lei/zi de întârziere.

În drept, se invocă decizia nr.XX/_, art.111 C.pr.civ., art.42 Legea 1/2000 și art.998 C.civ.

În probațiune, se solicită proba cu expertiză tehnică, proba testimonială și cu înscrisuri.

Pârâta C. locală V. de S., prin primar, legal citată în cauză, a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a R. -R., prin D.

S. M. .

În apărare, se susține că, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul existenței unei fapte ilicite și a vinovăției, a prejudiciului și raportului de cauzalitate între prejudiciu, fapta ilicită și vinovăția autorului.

C. locală se află într-o imposibilitate obiectivă de a realiza punerea în posesie a reclamanților asupra terenului în suprafață de 57,83 ha, întrucât O. silvic V. de S. nu a pus la dispoziția comisiei terenurile reconstituite. În acest sens, s-a soluționat dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S., în cadrul căruia reclamantul a formulat și o cerere de intervenție în interes propriu, ce a fost admisă, recunoscându-se astfel nevinovăția comisiei.

Referitor la prejudiciul suferit, nu se contestă existența acestuia, în urma nepunerii în posesie, însă, astfel cum s-a constatat și cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr.1300/2009, s-a interzis O. ui silvic, prin Ordinul Direcției S. e M. nr.14724/VS/_, punerea la dispoziție către comisie a terenurilor cu vegetație forestieră reconstituite foștilor proprietari.

Pârâta susține că nu există nici raportul de cauzalitate între prejudiciul la care se face referire în acțiune și fapta ilicită, deoarece comisia a fost împiedicată să realizeze punerea în posesie, O. silvic fiind responsabil pentru aceasta, motiv pentru care s-a formulat cerere de chemare în garanție a R. -R.

, prin DS M. .

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, suma calculată de către reclamanți este nefundamentată, câtă vreme, raportat la prevederile legale aplicabile în speță, prejudiciul ar fi de 4,7 lei/zi, autoritatea competentă care controlează modul de aplicare și respectare a regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase din fondul forestier național fiind în măsură să transmită date concludente în vederea unei stabiliri corecte a prejudiciului efectiv suferit.

În concluzie, pârâta consideră că reclamanții sunt îndreptățiți la plata unor daune interese, dar cel care ar trebui obligat la plata acestora este O. silvic V. de S., iar în ceea ce privește cuantumul daunelor, se solicită informații de la ITRSV C., ce urmează a fi comunicate și pârâtei, pentru a-și putea exercita dreptul la apărare.

În drept, se invocă art.115 C.pr.civ., art.60 și urm.C.pr.civ., art.1039 și urm.C.civ., Legea 46/2008, legile fondului funciar.

Chemata în garanție Regia Națională a Pădurilor - R., legal citată în cauză, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în garanție ca nefondată.

În fapt, R. - R. nu a fost parte în procesul care a generat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că, sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S. nu îi este opozabilă.

Cel obligat prin sentința civilă nr.1300/2009 este primarul orașului V. de S., iar daunele interese nu ar putea fi stabilite în sarcina altei persoane. De altfel, vina de a nu fi pus în executare dispozitivul sentinței civile nr.2566/2008 revine în exclusivitate președintelui Comisiei locale, care nu a înțeles să respecte obligațiile stabilite în sarcina sa de dispozițiile legale aplicabile în materie, R. - R. invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Întrucât comisia locală nu a întocmit planul de delimitare și parcelare, nu s-a putut proceda la punerea la dispoziție a suprafeței de teren, iar toate aceste aspecte, au fost aduse la cunoștința pârâtei în urma corespondenței cu O. silvic V. de S. .

R. - R. nu s-a opus la punerea în posesie atunci când comisia locală a solicitat punerea la dispoziție a unor suprafețe de teren, însă în baza unor amplasamente certe, stabilite prin planul de delimitare și parcelare.

Cu privire la cuantumul daunelor - interese, acestea trebuie dovedite de către reclamanți, iar instanța urmează să aprecieze asupra întinderii acestor despăgubiri în funcție de probele ce se vor administra în cauză.

În drept, se invocă dispozițiile art.115 și urm.C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr.729/_, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți, precum și cererea de chemare în garanție, hotărârea fiind casată potrivit deciziei civile nr.33/R/_ a T. ui M., dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de control judiciar a sesizat că, de la dosarul cauzei lipsește sentința civilă nr.1300/2009, respectiv actul esențial care stabilește titularul culpei și obligației de plată și a stabilit că trebuiau avute în vedere dispozițiile art.62 alin.3 din Legea 46/2008.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. în data de_ sub nr._ *.

La dosarul cauzei, a fost depusă sentința civilă nr.1300/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S. .

Pârâții C. locală V. de S. și primarul orașului V. de S., au formulat întâmpinare, reiterând apărările formulate în primul ciclu procesual, invocând și excepția lipsei calității lor procesuale pasive, C. datorită faptului că daunele cominatorii au fost stabilite în sarcina primarului, iar primarul, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a acestuia.

Analizând susținerile părților, raportat la înscrisurile depuse, dispozițiile legale aplicabile în cauză și problemele de drept dezlegate de către instanța de recurs, obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit art.315 C.pr.civ., se rețin următoarele aspecte:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală V. de S., ce se analizează cu prioritate, astfel cum prevede art.137

C.pr.civ., s-a constatat că este întemeiată, neexistând identitate între pârâtă și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, care este numai P. orașului V. de S. .

Excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului, deși astfel denumită, nu se referă propriu-zis la calitatea procesuală, ci vizează apărări de fond privind îndeplinirea în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale, ce vor fi analizate ca atare în cele ce urmează.

Astfel, cererea formulată de către reclamanți este menită a asigura punerea în executare a sentinței civile nr.1300/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S., definitivă și irevocabilă, prin care P. orașului V. de S., în calitate de președinte al comisiei locale, a fost obligat la plata sumei de câte 100 lei daune cominatorii/zi de întârziere, dat fiind recursul în interesul legii, soluționat de ÎCCJ, Secțiile Unite, prin Decizia nr.XX/_, în sensul că, hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor- interese dovedite.

Așadar, în speță, nu se mai analizează condițiile răspunderii civile delictuale - existența faptei ilicite, a raportului de cauzalitate și a vinovăției, acestea fiind prestabilite, motiv pentru care apărările pârâților legate de aceste probleme sunt nefundamentate, ci interesează strict transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, respectiv stabilirea sumei ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării, desigur potrivit regulilor în materia răspunderii civile ce vizează acest aspect.

Nici până în prezent nu s-a realizat punerea în posesie a reclamanților asupra terenului în suprafață de 57,83 ha obținut în urma pronunțării sentinței civile nr.2566/_ a Judecătoriei V. de S., definitivă și irevocabilă, prejudiciul suferit de aceștia - existența sa nefiind contestată de către pârâți, fiind unul patrimonial, concretizat în contravaloarea materialului lemnos ce ar fi putut fi exploatat în perioada 2010 (sentința civilă nr. 1300 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de S. a rămas definitivă și irevocabilă la sfârșitul anului 2009, prin respingerea recursului potrivit deciziei civile nr.1183/R/_ ) - 2012 inclusiv.

Instanța de recurs a stabilit că, pentru stabilirea corectă a valorii prejudiciului, trebuiau avute în vedere dispozițiile art.62 alin.3 din Legea 46/2008: "Prin excepție de la prevederile alin. (2), persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care le au în proprietate.";

Dat fiind cele stabilite, obligatorii în rejudecare, astfel cum s-a menționat, în funcție de valorile prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior reglementate prin Ordinul nr.1343/2010 - 74 lei mc, Ordinul nr.2353/2011 - 71 lei mc, Ordinul nr.3283/2012 - 85 lei/mc, rezultă o valoare a prejudiciului efectiv suferit de 4.600 lei (74 leix20+ 71leix20+85leix20), sumă

ce urmează a fi plătită de către P. orașului V. de S., care a fost anterior obligat la plata daunelor cominatorii astfel transformate.

Referitor la cererea de chemare în garanție a R. - R., din moment ce pârâtul P. orașului V. de S., în calitate de președinte al comisiei locale, a căzut în pretenții, aceasta a fost admisă, apărările chematei în garanție fiind contrazise de ceea ce s-a dispus prin sentința civilă nr.1428/_ a Judecătoriei V. de S., definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a instituit obligația R. - R. și respectiv a O. ui silvic V. de S. să pună la dispoziția comisiei locale suprafața de teren indicată în sentința civilă nr. 2566/_ a Judecătoriei V. de S., obligație pe care chemata în garanție nu și-a îndeplinit-o până în prezent, pârâtul P. orașului V. de S., fiind astfel îndreptățit să se îndrepte împotriva sa cu o cerere în despăgubire.

În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâtul datorează reclamanților suma de

1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat achitat la fond, în recurs și în rejudecare.

Împotriva sentinței civile nr. 2659/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._ *, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă au formulat recurs recurenții - reclamanți C. M. și C. I., solicitând: admiterea recursului și, în principal, modificarea în parte a acțiunii în sensul admiterii daunelor cominatorii așa cum au fost solicitate de recurenți respectiv 78 lei pentru fiecare zi de întârziere, iar în subsidiar solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele motive:

In fapt, prin sentința recurată instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să achite reclamanților suma de 4.600 lei cu titlu de daune interese. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 62 alin (3) din L. 46/2008, a stabilit valoarea unui metru cub de lemn la suma de 74 lei.

Instanța de fond nu a analizat în cuprinsul hotărârii actele de puse la dosar de reclamanții recurenți odată cu Notele de Ședință respectiv:1.Contract de vânzare cumpărare din data de_ ; 2. Autorizație de exploatare nr. 431624/_ ; 3.Act de punere (APV) în valoare 5087 GREBAN; 4.Contract de vânzare - cumpărare din_ ; 5.Autorizație de exploatare nr. 30/_ ; 6.Act de punere în valoare nr. 10305; 7.Contract de vânzare cumpărare din _

; 8. Autorizație de exploatare nr. 16/_ ; 9.Act de punere în valoare (APV) nr. 10182; 10.Contract de vânzare cumpărare nr. 1/_ ; 11.Adresa nr. 4416/2012 emisă de O.S. V. de S. ; 12. Act de punere în valoare (APV) nr. 10148.

Reclamanții au susținut că în vederea stabilirii corecte a prejudiciului trebuie administrată proba cu expertiza silvică.

Prejudiciul efectiv suferit de reclamanți constă în cantitatea de masă lemnoasă pe care ar fi putut să o valorifice în condițiile Codului S. prin vânzarea masei lemnoase pe picior către persoane fizice sau persoane juridice așa cum au procedat petenții de-a lungul timpului, cu precizarea că pentru cantități mai mari de 20 mc/an exploatarea materialului lemnos se va face obligatoriu de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Dacă s-ar accepta ipoteza că prejudiciul este compus din contravaloarea a 20 m³ de lemn pe picior în condițiile art. 62 alin 3, ar însemna că indiferent de suprafața de pădure pe care au trebui să o pună în posesie C. L., adică 50 ha, 100 ha, sau 10.000 ha, prejudiciul ar fi același respectiv contravaloarea a 20 m . Este evidentă falsă această ipoteză și nu se poate admite că prejudiciul este același indiferent de suprafața ce ar trebui pusă în posesie de către C. L., iar dacă se admite această ipoteză ar trebui să se rețină că recurenții au vândut în fiecare an masă lemnoasă din pădurea pe care o au în proprietate și deci nu au suferit nici un prejudiciu.

Față de cele expuse anterior, recurenții consideră că instanța de fond nu a intrat în analizarea fondului cauzei. Deși instanța de recurs a stabilit că se aplică dispozițiile art. 63 alin. 3 Cod silvic, raportat la actele noi depuse în rejudecare și raportat la faptul că în rejudecare s-a precizat temeiul de drept pe care își întemeiază acțiunea, aspect formulat în scris prin Notele de Ședință, instanța de fond a soluționat cauza fară a intra în analizarea fondului cauzei. Mai mult decât atât, s-a susținut prin Notele de ședință depuse la dosarul de fond din rejudecare că "stabilirea prejudiciului cauzat de neexecutarea unei sentințe se stabilește prin cuantificarea tuturor veniturilor ce se puteau obține după acel bun, în cazul de față fiind vorba de toate veniturile ce se puteau realiza de pe suprafața de 57, 83 ha". Pentru a se analiza această solicitare a reclamanților era obligatorie admiterea expertizei judiciare în specialitatea silvicultură, probă ce a fost respinsă nejustificat de instanța de fond.

Raportat la incidența art. 62 recurenții sunt de acord că acest articol are incidență în cauză, dar nu alin (3) ci alin (2) așa cum și - a precizat temeiul de drept în Notele de Ședință. Pe cale de consecință recurenții nu au avut în vedere excepția de la regulă (prevăzut de art. 62 alin 3 din L. 46/2008) ci însăși regula prevăzută la alin (2) aceluiași articol și nu mai susțin aplicabilitatea Ordinului nr. 504/2006. Prejudiciul efectiv suferit de reclamanți constă în cantitatea de lemn pe care ar fi putut să o valorifice în condițiile Codului S. prin vânzarea materialului lemnos pe picior către agenți economici conform art. 62 alin (2) din L. 46/2008 unor persoane juridice atestate de autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura.

Instanța a apreciat prețul unui mc. de lemn pe picior ca fiind de 74 lei, deși recurenții susțin că prețul pe piață este mai mare, așa cum dovedesc contractele depuse la dosar. Pentru aceste motive se impunea admiterea unei expertize silvice pentru a se stabili valoarea prejudiciului suferit efectiv de către reclamanți.

Recurenții au solicitat să se stabilească daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere, respectiv suma de 78 lei pentru fiecare zi de întârziere, având în vedere că prin Decizia Nr. XX din 12 decembrie 2005, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 225 din_, se arată că hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita, la cererea creditorului, numai in limita daunelor-interese dovedite ulterior, in fata instanței, cu ocazia transformării in astfel de daune a daunelor cominatorii. Solicitarea de a se stabili și acorda daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere se justifică prin aceea că recurenții au convingerea că intimatele nu se vor grăbi să îi pună în posesie, iar această situație va dura multe luni de zile sau poate chiar ani de la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar. Reclamanții nu doresc să promoveze anual un proces pentru stabilirea daunelor moratorii iar acordarea de daune interese pe ziua de întârziere se va putea pune în executare și pe viitor, atâta timp cât nu vor interveni schimbări majore în ceea ce privește prețul lemnului. Raportat la acest aspect se impune modificare în parte a sentinței recurate în sensul stabilirii unor daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere,

Recurenții critică și faptul că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale V. de S. . In motivare se arată faptul că, în opinia recurenților soluția este greșită. Instanța de fond a reținut că

P. O. V. de S. are calitate procesuală activă. Dar calitatea procesuală pasivă a P. ui O. nu este conferită de calitatea de P. ca reprezentant al

O. V. de S. ci din calitatea de Președinte al comisiei Locale. Ori în această calitate de Președinte al Comisiei Locale P. reprezintă C. de A. a L. F. F. V. de S. . Deci, în opinia recurenților P. este reprezentatul Comisiei Locale și în această calitate are calitate procesuală activă. Chiar textele legale prevăd obligația Comisiei Locale de a pune în posesie și nu P. ui. Pentru aceste motive solicită respingerea excepției deoarece nu se poate face distincție între P. ca reprezentant al Comisiei Locale și C. L. ci ambii au calitate procesuală pasivă. În sentința nr. 1300 din_ pronunțată în dos. nr._ Instanța de judecată "Obligă pe intimata C. L. V. de S. să-i pună în posesie ..." și "Obligă pe P. orașului V. de S., în calitate de Președinte al comisiei locale, la plata către

petenți a sumei de 100 lei daune cominatorii...".

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și acordarea de cheltuieli de judecată.

În drept: art. 299 și urm. Cod procedură civilă.

Împotriva aceleiași sentințe civile nr. 2659/_ a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, recurentul P. O.

V. de S., care a învederat instanței că, în temeiul art. 299 și următoarele Cod procedură civilă 1865, solicită: admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței recurate în sensul ca nu primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de S. să fie obligat la plata daunelor cominatorii si a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, ci R. - R. prin DS M. .

In fapt, prin Sentința civilă nr. 2659/2012 dată în dosar nr._ * de către J. ecătoria V. de S., primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de S. a fost obligat la plata sumei de 4600 lei daune interese, iar R. -R. a fost obligată la plata sumei de 4600 lei în favoarea primarului orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de S. . Totodată, instanța de judecată a obligat primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de

S. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților. Astfel, atât din cuprinsul documentelor depuse la dosarul cauzei de către

C. de fond funciar V. de S. și primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de S., cât și din cuprinsul deliberărilor și motivării sentinței instanței de judecată reiese faptul că primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de S. nu se face vinovat de întârzierea punerii în posesie a reclamanților.

Mai mult decât atât, primarul orașului V. de S., în calitate de președinte a Comisiei de fond funciar V. de S., a câștigat în instanță, în dosar nr._ -J. ecătoria V. de S., ca O. silvic V. de S. să fie obligat la punerea în posesie a reclamanților, obligație pe care acesta nici până la această dată nu și-au îndeplinit-o.

Ținând seama de faptul că din culpa O. ui silvic V. de S., prin R. Romsliva, reclamanții nu au fost puși în posesie, aceștia fiind nevoiți să se adreseze instanței de judecată pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a întârzierii punerii în posesie, recurentul consideră că nu primarul orașului V. de S., în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar V. de

S. trebuie obligat la plata daunelor cominatorii si a cheltuielilor de judecată, ci R. R. .

În drept, art. 299 și urm. cod proc.civ., art. 3041 cod proc.civ., legile fondului funciar. În temeiul art. 242 Cod de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Împotriva sentinței civile nr. 2659/_ a Judecătoriei V. de S. au formulat recurs în termen legal și recurenții Regia Națională a Pădurilor-R. și O. S. V. de S. prin DS M., solicitând: în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ. admiterea recursului așa cum a fost formulat, și să se dispună modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul anulării în parte a dispozitivului hotărârii instanței de fond, privind admiterea cererii de chemare în garanție a recurentei și obligarea ei în solidar la plata către reclamanți a sumei de 4.600 lei, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin nepunerea în posesie asupra suprafeței de 57,83 ha. teren forestier, precum și asupra cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei, ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se arată că: Așa cum rezultă din probele din dosar, reclamanții din prezenta cauză au formulat o acțiune în obligația de a face, în temeiul dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 modificată și completată ulterior, îndreptată împotriva președintelui Comisiei locale V. de

S., în speță P. orașului V. de S., cu obligarea acestuia la plata daunelor cominatorii, pentru nepunerea în posesie a reclamanților în baza Sentinței civile nr. 2566/_, pronunțată în Dosarul nr._ a Judecătoriei V. de S., formându-se Dosarul civil nr._ a Judecătoriei V. de S. .

Astfel că, prin Sentința civilă nr. 1300/_ pronunțată de J. ecătoria V. de S. în Dosarul nr. 1_, P. orașului V. de S. - președinte al Comisiei locale V. de S., a fost obligat la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, în calitate de debitor al obligației de a face.

Raportul juridic obligațional care s-a născut prin Sentința civilă nr. 1300/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în Dosarul nr._, a fost stabilit între primarul orașului V. de S., în calitate de debitorul al obligației de plată a daunelor cominatorii și reclamanții din prezenta cauză.

Așa cum rezultă din hotărârea pronunțată prin Sentința civilă nr. 1300/_, recurenta nu a fost parte în cauza citată mai sus, litigiul purtându- se între primarul orașului V. de S. și reclamanți, prin urmare nu are calitate de debitor al obligației de plată a daunelor cominatorii. În sensul celor de mai sus, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 modificată și completată ulterior, potrivit cărora debitorul obligației de a pune în posesie și de eliberarea titlului de proprietate, este primarul comunei, orașului sau municipiului, care are calitate de președinte al comisiei locale, care în final este obligat și la plata daunelor cominatorii în baza titlului judecătoresc citat mai sus.

Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX din_, prin care s-a admis recursul în interesul legii, hotărârea judecătorescă prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii și

obligarea debitorului la plata sumei ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat de către debitor creditorului prin întârzierea executării.

Prin acțiunea care a făcut obiectul Dosarului nr._, reclamanții au solicitat transformarea daunelor cominatorii stabilite prin Sentința civilă nr. 1300/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în Dosarul nr._, în calitate de creditori, și obligarea debitorului obligației de a face, în speță primarul orașului V. de S., la plata daunelor compensatorii pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea sentinței citate.

Prin urmare, atâta timp cât debitorul obligației de plata daunelor cominatorii este primarul, așa cum s-a hotărât prin sentința citată mai sus, instanța care soluționează cererea de transformare a daunelor cominatorii în daune compensatorii, nu poate stabili un alt debitor pentru plata contravalorii daunelor compensatorii, întrucât acestea își au izvorul în titlul judecătoresc prin care primarul a fost obligat la plata daunelor cominatorii, așa cu s-a statuat prin art. 64 alin. 2) din Legea nr. 18/1991 modificată și completată ulterior.

Așa cum s-a arătat și în primul ciclu procesual, culpa neexecutării Sentinței civile nr. 2566/_, pronunțată în Dosarul nr._ a Judecătoriei V. de S., aparține președintelui Comisiei locale V. de S., de la acea dată, dat fiind faptul că acesta nu a înțeles să îndeplineacă obligațiile legale reglementate prin art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/_

Potrivit dispozitivului din Sentința civilă nr. 2566/_, pronunțată în Dosarul nr._ a Judecătoriei V. de S., instanța citată a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 57,83 ha. teren forestier în favoarea reclamanților din prezenta cauză, hotărând doar asupra întinderii dreptului de proprietate, fără să stabilească un amplasament anume pentru această suprafață, identificat prin U.P. ( unitate de producție ) și u.a. ( unitate amenajistică).

În acest context, așa cum rezultă din art. 5 lit. a), c), d), f), și i) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/_, C. locală V. de S., sub conducerea primarului orașului V. de S., avea obligația de a stabili amplasamentul suprafeței de teren asupra căruia s-a hotărât de către instanță reconstituirea dreptului de proprietate.

Desigur, abia după realizarea acestei operațiuni, C. locală V. de S. trebuia să se adrese O. ui S. V. de S., cu adresă scrisă, prin care să solicite punerea la dispoziție a suprafeței de teren identificată prin elemente de cadastru forestier ( U.P. și u.a ), în vederea punerii în posesie a reclamanților.

Însă, C. locală V. de S., s-a limitat doar la solicitarea punerii la dispoziție a suprafeței reconstituite în numele reclamanților, fără indicarea amplasamentului solicitat.

Potrivit prevederile art. 5 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/_, raportat la art. 61 alin. 3) din același regulament, stabilirea

amplasamentului și întocmirea planului de delimitare și parcelare, rezidă în sarcina comisiei locale, prin topograful său. In conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/200, comisiile locale au în componență și un specialist în măsurători topografice, cadastru agricol, organizarea teritoriului, sau un specialist în cadastru general, aflat în subordinea primarului, care are sarcina de a stabili în baza actelor doveditoare amplasamentul terenului asupra căruia s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate. Cu toate acestea, comisia locală citată, respectiv președintele acesteia nu au procedat conform normelor legale în materie citate.

Față de solicitările C. locală V. de S., prin Adresele nr. 2352/_

, nr. 3163/_, nr. 5073/_ și nr. 4628/_, O. S. V. de S. a

solicitat Comisiei locale V. de S. stabilirea stabilirea amplasamentelor pentru acele suprafețe stabilite prin sentințele judecătorești și hotărârile comisiei județene, care urmează să fie puse la dispoziția sa în vedere punerii în posesie, împotriva celor reținute de către instanța de fond, însă comisia locală citată nu s-a conformat prevederilor legale.

Cu toate că, C. locală V. de S. - prin președintele acesteia, nu a stabilit un plan parcelar cu amplasamentul terenului ce se cuvine reclamanților,

O. S. V. de S. a pus la dispoziția comisiei locale citate suprafața de 57,83 ha. teren forestier, în vederea punerii în executare a Sentinței civile nr. 2566/_ pronunțată în Dosarul nr._ a Judecătoriei V. de S., așa cum rezultă din Adresa nr. 5.776/_ .

Recurenta nu a fost parte în proces, nici în cauza care a făcut obiectul Dosarul nr._ a Judecătoriei V. de S., prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, pentru a putea lua la cunoștință despre actele doveditoare depuse în cauză, pentru ca în final să se poată pronunța asupra amplasamentului.

Punerea în posesie a persoanelor cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate, se poate face doar în condițiile stabilite prin art. 72 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/_, respectiv de către comisia locală, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice, or, C. locală V. de S. nu a întocmit planul de delimitare și parcelare, pentru ca recurenta să poată proceda la punerea la dispoziție a suprafeței solicitate și punerea în posesie a reclamanților.

În aceste condiții, raportat la starea de fapt și normele legale în vigoare citate, instanța de fond a reținut în mod greșit culpa Direcției S. e M. și a

O. ui S. V. de S., atunci când a susținut că nepunerea în posesie se datorează chematei în garanție, care nu a pus la dispoziția comisiei locale suprafața de teren la care sunt îndreptățiți reclamanții, așa cum obligă prevederile art. 24 alin. 4) din Legea nr. 1/2000 modificată și completată ulterior.

Culpa recurentei în prezenta cauză, s-ar fi regăsit în condițiile în care C. locală V. de S. ar fi stabilit un plan percelar al amplasamentului suprafeței de

57,83 ha. teren forestier, cu date certe de identificare, iar O. S. V. de S. s-ar fi opus punerii la dispoziția comisiei locale a suprafeței identificate. Amplasament, care necesita să se realizeze în baza actelor doveditoare depuse de reclamanți la dosarul de reconstituire, documente deținute de către comisia locală, despre conținutul cărora O. S. Vșeu de S. nu avea cunoștință, pentru a lua inițiativa stabilirii amplasamentului, chiar peste prevederile legale ce stabilesc competența instituțiilor angrenate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate.

Împotriva celor reținute de către instanța de fond, atâta timp cât C. locală V. de S. nu a comunicat O. ui S. V. de S. amplasamentul terenului solicitat, este evident că ocolul silvic citat nu a știut ce suprafață trebuie să pună la dispoziția comisiei locale, încât neîndeplinirea obligațiilor legale de către comisia locală, au determinat neîndeplinirea obligație de către ocolul silvic citat, privind punerea la dispoziția comisiei locale a suprafeței identificate printr-un amplasament cert.

Culpa recurentei în prezenta cauză, s-ar fi regăsit în condițiile în care C. locală V. de S. ar fi stabilit planul percelar al amplasamentului suprafeței de 57,83 ha. teren forestier, cu date certe de identificare, iar O. S. V. de S. s-ar fi opus punerii la dispoziția comisiei locale a suprafeței identificate.

În drept, invocă dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În probațiune: Adresa nr. 5.776/_	emisă de O.	S.	V.	de S. .
La data de_, recurenții C.	M. și C.		I.	au depus

întâmpinare la cele două recursuri formulate de intimații - recurenți P. O.

V. de S. și Regia Națională a Pădurilor - R. și O. S. V. de S. prin

DS M., solicitând respingerea recursurilor și acordarea de cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-au arătat următoarele: În ceea ce privește recursul declarat de P. O. V. de S., privind modificarea în parte a sentinței recurate "în sensul că nu P. O. V. de S. să fie obligat la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată"; solicită respingerea acestui recurs. Culpa aparține atât Comisiei Locale cât și Președintelui Comisiei Locale, așa cum s-a arătat în propriul recurs. Așa cum rezultă din art. 5 din HG 890/2005 obligația Comisiei Locale este de a stabili amplasamentul iar obligația Președintelui Comisiei Locale este de a efectua punerea în posesie. Faptul că recurenții nu sunt nici la ora actuală puși în posesie se datorează Comisiei Locale și Președintelui acestuia, în timp ce nu există nici o dispoziție legală din legile fondului funciar care să permită să se solicite O. ui S. V. de S. punerea în posesie.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului declarat de P. O.

V. de S. în calitatea sa de Președinte al Comisiei Locale.

In ceea ce privește recursul declarat de R.N.P. - R. și O. S. V. de S. prin DS M. solicită de asemenea respingerea acestui recurs.

Cererea de chemare în garanție este o cerere legală făcută de C. locală V. de S. cu respectarea dispozițiilor art. 60 și următoarele Cod proc. civ., iar în măsura în care se va dovedi că R.N.P. - R. și O. S. V. de S. prin D.

S. M. sunt responsabile de faptul că recurenții nu au fost puși în posesie, instanța poate obliga chemata în garanție să achite Președintelui Comisiei Locale sumele stabilite cu titlu de despăgubiri.

In ceea ce privește obligația R.N.P. - R. și O. S. V. de S. prin

DS M. de a pune la dispoziția Comisiei Locale suprafața de teren reconstituită în favoarea recurenților aceștia arătă faptul că adresa nr. 5776/_ prin care R.N.P. - R. -O. S. V. a comunicat că pune la dispoziție Comisiei Locale suprafața de 57,83 ha. teren cu vegetație forestieră nu poate avea valoarea de ACT DE PUNERE LA DISPOZIȚIE A SUPRAFEȚEI DE TEREN. Punerea la dispoziția Comisiei Locale a suprafeței de teren este făcută fără indicarea UP - urilor și u.a. - urilor aferente, fără a se întocmi un proces verbal de predare primire. In aceste condiții nu se poate reține că R.N.P.

- O.S. V. de S. a pus la dispoziție teren Comisiei Locale.

In drept se invocă dispozițiile art. 115 și urm. Cod proc. civ., HG 890/2005, L. 1/2000 și L. 247/2005.

La data de_, s-au depus la dosar note de ședință de către intimata C. locală de aplicare a legilor fondului funciar reprezentată de primar și de către recurentul P. O. V. de S., prin care se învederează instanței următoarele aspecte: C. locala de aplicare a legilor fondului funciar V. de

S., prin primar, V. C., în calitate de președinte al comisiei, consideră că Sentința civilă nr. 2659/2012 pronunțată de către J. ecătoria V. de S. este temeinică și legală, cu atât mai mult cu cât a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a comisiei, respingându-se acțiunea reclamanților față de aceasta.

În ceea ce privește recursul formulat de către primarul orașului V. de S.

, actele depuse la dosarul cauzei fac dovada faptului că nu acesta se face vinovat de întârzierea punerii în posesie a reclamanților, ci R. - O. S. V. . astfel încât se susține recursul acestuia, considerând că R. - O. S. V. este singurul care trebuie să fie obligat la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

Privitor la recursul formulat de către R. - O. S. V., solicită respingerea acestuia, motivat de faptul că din actele depuse la dosarul cauzei se face dovada faptului că acesta este singurul vinovat pentru întârzierea punerii în posesie a reclamanților. Sentința civilă nr. 2659/2012 este legală și temeinică în ceea ce privește obligarea acestora la plata daunelor, cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

P. orașului V. de S., președintele Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar V. de S., consideră că Sentința civilă nr. 2659/2012 pronunțata de către J. ecătoria V. de S. este temeinică și legală în ceea ce

privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei de fond funciar V. de S. și respingerea acțiunii reclamanților față de aceasta.

Acțiunea petentilor are ca și temei sentința civilă nr. 1300/2009 unde cel care este obligat la plata unor daune cominatorii în caz de întârziere a punerii în posesie a reclamanților este P. orașului V. de S., ori, potrivit deciziei nr. XX/2005 a ÎCCJ. daunele cominatorii pentru întârzierea punerii în posesie a reclamanților pot fi valorificate doar în măsura în care sunt transformate în daune interese, iar cum cel care este obligat la daune cominatorii pentru această întârziere este primarul. C. nu poate fi obligată la plata daunelor interese solicitate de către petenți.

Privitor la recursul formulat de către R. - O. S. V., solicită respingerea acestuia, motivat de faptul că din actele depuse la dosarul cauzei se face dovada că acesta este singurul vinovat pentru întârzierea punerii în posesie a reclamanților, Sentința civilă nr. 2659/2012 este legală și temeinică în ceea ce privește obligarea acestora la plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

R. - O. S. V. în mod nejustificat și constant a refuzat punerea la dispoziție a suprafeței cu care reclamanții trebuie puși în posesie. A se vedea în acest sens sentință irevocabilă nr. 1428/2010 dată în dosar nr._ de către

J. ecătoria V. de S. prin care O. silvic a fost obligat să pună la dispoziția comisiei o serie de suprafețe de teren cu vegetație forestieră., printre care și suprafața cu care trebuie puși în posesie reclamanții, care nici până acum nu a fost pusă în executare în totalitate de către O. S. V. .

Privitor la stabilirea cuantumului prejudiciului efectiv suferit de către petenți, trebuie aplicate următoarele reglementări: Ordinul nr. 715/2008 - 86 lei/mc. Ordinul nr. 1343/2010 - 74 lei/mc. Ordinul nr. 2353/2011 - 71 lei/mc. și Ordinul nr. 3283/2012 - 85 lei/mc. iar pentru stabilirea întinderii prejudiciului trebuie să se țină cont de art. 62 alin. 3 din Legea nr. 46/2008 — potrivit Deciziei de casare nr. 33/R/2012 a T. ui M., respectiv, dreptul acestora de exploatare a 20 mc./an.

În ceea ce privește recursul formulat de către P. orașului V. de S. solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, cu precizările: nu sunt îndeplinite condițiile art. 998 și urm. cod civ. pentru ca primarul să obligat la plata daunelor interese, respectiv, nu există raport de cauzalitate între prejudiciul creat și fapta/lipsa faptei primarului ca și președinte al comisiei, nu există nici o faptă care să fí creat prejudicii petenților și nici vinovăție a primarului ca și președinte al Comisiei.

P., ca și președinte al Comisiei a depus toate diligentele necesare pentru ca petenții să fie puși în posesie, a transmis adrese (începând cu anul 2009 - a se vedea adresa nr._ /_ ,_ /_, 13731/2009, și nu doar din anul 2011 cum a susținut verbal la termenul din data de_ reprezentantul petenților) către O. S. V. . către C. J. ețeană de fond funciar M., către Instituția Prefectului - jud. M., către comisiile

de fond funciar ale localităților învecinate, toate acestea., care se află la dosarul cauzei, în scopul punerii în posesie a petenților, ori, pentru a fi obligat primarul la plata daunelor interese trebuie dovedită vinovăția acestuia pentru întârzierea punerii în posesie a petenților, iar din actele depuse la dosar reiese contrariul, respectiv, faptul că primarul, în calitate de președinte al comisiei a încercat să pună în posesie petenții, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca acesta ca și președinte al comisiei să fie obligat la plata daunelor interese solicitate de către petenți, cu atât mai mult cu cât prin procesul verbal al ședinței Comisiei de fond funciar V. de S. din data de_ s-a încercat concilierea și propunerea către petenți să fie trimiși la despăgubiri pentru suprafața cu cate nu pot fi puși în posesie.

Recurenții C. M. și C. I. au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând sentința civilă nr. 2659/_ a Judecătoriei V. de S., pe baza motivelor de recurs formulate în cele trei cereri de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de către recurenții C. M. și C.

I., acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile aduse de către acești recurenți prin memoriul de recurs vizând faptul că, în opinia acestor recurenți, prima instanță nu ar fi intrat în cercetarea fondului nu sunt întemeiate.

S. ținerile recurenților-petenți din memoriul de recurs vizând neanalizarea de către instanță a actelor depuse de aceștia în rejudecare și neefectuarea unei expertize judiciare în specialitatea silvicultură nu se constituie în critici pertinente aduse sentinței atacate.

Despăgubirile solicitate de către petenți sunt rezultatul antrenării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 998-999 cod civil 1864.

Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, ce se cer a fi întrunite cumulativ, sunt: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate pentru fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite condițiile: prejudiciului să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.

Este important de reținut că nu se poate confunda ipoteza în care există un prejudiciu viitor care este cert, cu ipoteza prejudiciului eventual, care este lipsit de certitudine și, deci nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

S. ținerile recurenților-petenți din memoriul de recurs vizează de fapt un prejudiciu eventual și nu un prejudiciu cert, motiv pentru care în mod corect prima instanță a respins cererile în probațiune vizând cuantificarea unui prejudiciu eventual.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală V. de S. în mod corect prima instanță a constatat că este întemeiată, neexistând identitate între pârâtă și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, care este numai P. orașului V. de S. .

În cauză nu se verifică niciuna din criticile petenților vizând sentința atacată, recursul acestora urmând a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul P. O. V. de S. în calitate de președinte al Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar V. de S., tribunalul constată că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea formulată de către reclamanți este menită a asigura punerea în executare a sentinței civile nr.1300/_ pronunțată în dosarul nr._ al

Judecătoriei V. de S., definitivă și irevocabilă, prin care P. orașului V. de

S., în calitate de președinte al comisiei locale, a fost obligat la plata sumei de câte 100 lei daune cominatorii/zi de întârziere, dat fiind recursul în interesul legii, soluționat de ÎCCJ, Secțiile Unite, prin Decizia nr.XX/_, în sensul că, hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, tribunalul constată că instanța fondului a aplicat corect dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă alin. 1, cuantumul cheltuielilor de judecată fiind dovedit cu chitanța aflată la dosar.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Regia Națională a Pădurilor - R. și O. S. V. de S. prin DS M., tribunalul constată că și acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă 1865 care arată că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, tribunalul constată că, în mod corect prima instanță a soluționat cererea de chemare în garanție a R. - R.

, din moment ce pârâtul P. orașului V. de S., în calitate de președinte al comisiei locale, a căzut în pretenții, aceasta a fost admisă, apărările chematei în garanție fiind contrazise de ceea ce s-a dispus prin sentința civilă nr.1428/_ a Judecătoriei V. de S., definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._

, prin care s-a instituit obligația R. - R. și respectiv a O. ui silvic V. de S. să pună la dispoziția comisiei locale suprafața de teren indicată în sentința civilă nr. 2566/_ a Judecătoriei V. de S., obligație pe care chemata în garanție nu și-a îndeplinit-o până în prezent, pârâtul P. orașului V. de S., fiind astfel îndreptățit să se îndrepte împotriva sa cu o cerere în despăgubire.

Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, teza a II-a, tribunalul va respinge recursurile îndreptate împotriva sentinței civile nr. 2659/_, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursurile declarate de către recurenții: C. M. și C. I. ambii domiciliați în V. de S., A. E. nr. 30, jud. M., P. orașului V. de S. în calitate de Președinte al Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar

V. de S., Regia Națională a Pădurilor - R. și O. S. V. de S. prin D.

S. M., cu sediul în B. M., str. 22 D. nr. 36, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2659/_, pronunțată de J. ecătoria V. de S. în dosarul nr._, pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,_ .

Președinte J. ecători G. ier

P. M. B., P. G. G., Ț. D. O. V.

Red. Ț.D./_

T.Red. O.V./_

2 ex.

J. ecător la fond: Ana M. L.

← Decizia civilă nr. 543/2013. Pretenții		Sentința civilă nr. 1324/2013. Pretenții →

Decizia civilă nr. 527/2013. Pretenții

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 527/2013. Pretenții