Decizia civilă nr. 466/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 466/A/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător A. -F. D. Grefier L. M.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului promovat de apelanții reclamanți M. R., M. G. F., P. DP, M. C. și de apelantul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F.

P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 21433/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat S. R. PRIN C. LOCAL C. -N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, apelanții reclamanți au depus la dosar, prin fax, concluzii scrise.

Se constată că dezbaterea asupra apelurilor a avut loc în ședința publică din_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

INSTANȚA

Prin Sentinței civile nr. 21433/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui Român prin C. Local al Mun. C. N. ., invocată de acest pârât. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. R. Și M. G. - decedat la data de_ și continuata de M. G. F., M. C. și P. DP, împotriva pârâtului S. ROMÂN PRIN C. LOCAL AL MUN. C. N., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M. R. ȘI M.

G. - decedat la data de_ și continuata de M. G. F., M. C. și P. DP împotriva MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul privind plata prețului actualizat, invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată

A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanți a sumei de 1727,46 RON (17.274.570 lei vechi), din care 1698,49 RON (16.984.856 lei vechi) reprezinta prețul de cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare nr. 31955/_ si 28,97 RON (2. lei vechi), reprezintă taxe contractuale, sumă ce se va actualiza in raport cu rata inflației, începând cu data de_ și până la data plății efective, precum și dobânda legală aferenta acestei sume de la data rămânerii irevocabile a hotărârii si până la plata integrală a sumei.

S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata prețului de piață al imobilului situat in C. N., str. I. M., nr. 27, ap. 2, ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata sumei de 20.500 de euro și a sumei de 5085 lei cu titlu de despăgubiri materiale ca neîntemeiată.

S-a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata sumei de 2814 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate de către reclamanți. A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 6183 lei, cu titlu de despăgubiri.

A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanți a sumei de 10000 de euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 4580 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 50 și 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie o formă specială de răspundere pentru evicțiune, în cazul contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu foștii chiriași și ulterior desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, însă răspunderea pentru evicțiune se angajează tot în sarcina vânzătorului, în speță S. Român, care va sta în judecată prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dispozițiilor legii speciale. Prin urmare,

C. Local nu are calitate procesuală pasivă în cazul acestor litigii, excepția urmând a fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuala pasivă.

Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul

S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în ceea ce privește cererea reclamanților de restituire a pretului actualizat achitat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 31.955/_ instanța a reținut că prin sent.civ. nr. 10795/1999 pronunțata de Judecatoria C. N. în dos. nr. 11378/1998 s-a constatat trecerea fara titlu valabil a imobilului situat in C. N., str. I. M., nr. 27, în proprietatea S. ui R. și, pe calea de consecință, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare nr. 31.955/_ încheiat cu reclamanții, hotărâre rămasa definitivă prin dec.civ. nr. 983/A/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și irevocabilă prin dec. civ. nr. 1372/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. 5256/2000, de la aceasta din urma data începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea pretului actualizat, termen ce urma a se împlini la data de_ . Acțiunea formulată de reclamanți a fost înregistrată la data de_, fiind formulata în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. G. a F. P. C., prin cererea formulata la data de_ (f. 39), reclamanții arătând, în mod expres, că înțeleg să se judece cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B. esti, str. Apolodor, nr. 17.

În ceea ce privește argumentul pârâtului în sensul în care, față de acesta, termenul de prescripție urmează a fi determinat în raport de precizarea de acțiune din data de_, situație in care acțiunea ar fi prescrisă, instanța a reținut că este evidenta opțiunea reclamanților de a se judeca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007, invocate în acțiunea introductiva de instanță. De asemenea, potrivit HG nr. 1386/_ privind organizarea si functionarea M. ui Economiei si F. și Regulamentului de Organizare si Functionare al directiilor generale ale finantelor publice judetene si unitatilor subordonate, aprobat prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1820/_, direcția generală ale finanțelor publice reprezinta unitatea teritoriala a M. ui Economiei si F., prin care se realizeaza, în mod unitar, strategia si programul de guvernare in domeniul finantelor publice și se aplica politica fiscala a statului. Raportat la aceste dispoziții legale rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice sunt în fapt unitățile descentralizate la nivel teritorial ale M. ui F. P. . Prin urmare, chemarea în judecată a M. ui F. P. prin DGFP C. nu poate fi apreciată că fiind exprimarea unei opțiuni diferite în ceea ce privește pârâtul în cauză, față de cea exprimata prin precizarea de acțiune depusă la data de_, citarea M. ui F.

P. la adresa DGFP C., putând ridica probleme sub aspectul procedurii de citare si respectării dreptului la apărare al acestuia, nu însă în ceea ce privește aprecierea asupra împlinirii termenului de prescripție extinctiva. Pentru aceste motive, instanța a concluzionat asupra formulării acțiunii în termenul legal de prescripție, excepția fiind neîntemeiata, fiind respinsa ca atare.

Pe fondul cererii, instanța a reținut că reclamanții au solicitat, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului ap. nr. 2, restituit foștilor proprietari și, în subsidiar, restituirea pretului

actualizat, achitat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 31.955/_ încheiat cu SC ConstructArdealul SA..

În ceea ce privește pretul de piață al imobilului, instanța a ținut că potrivit art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009 Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Condiția esențială prevăzută de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru ca titularul unui contract de vânzare-cumpărare desființat, să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995. Întrucât norma în discuție nu distinge, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanțial, fie de drept procedural, din conținutul acesteia, conducând la inaplicabilitatea art. 501 din Legea nr. 10/2001, putând fi reținuta însă, incidența ipotezei prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea prețului actualizat. Din interpretarea dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, raportat la ansamblul tuturor reglementărilor care privesc drepturile chiriașului (art. 50 alin 2 și 2 ind 1, art. 50 alin 3) rezulta că valoarea de piață a imobilului poate fi acordată, doar in ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractului de vânzare cumpărare, acesta este totuși desființat, prin efectul admiterii acțiunii in revendicare formulate de către fostul proprietar, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate, cu condiția ca în cadrul argumentelor care au stat la baza admiterii acțiunii în revendicare instanța să nu fi reținut nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau reaua-credință a cumpărătorului.

În speță, instanța a reținut că, prin sent.civ. nr. 10795/1999 pronunțata de Judecatoria C. N. în dos. nr. 11378/1998, dec.civ. nr. 983/A/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și dec. civ. nr. 1372/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. 5256/2000, s-a reținut preluarea fara titlu valabil a imobilului de către

S. Român, acesta fiind naționalizat cu nesocotirea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, si pe cale de consecință, s-a apreciat că este incident art.1 alin 4 din HG nr. 11/1997 (de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995) care prevedea că locuințele care au fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor in vigoare la data respectiva, sunt considerate ca fiind trecute fara titlu in posesia acestuia si nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995. Prin decizia Curtii de Apel C., s-a reținut că, în aplicarea principiului ressoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, în mod legal s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare a imobilului in litigiu, fiind irelevanta buna sau reaua credință a cumpărătorilor la data încheierii actului. Prin urmare, raportat la considerentele reținute prin hotărările judecătorești menționate si care nu mai pot fi puse in discuție, impunându-se cu autoritate de lucru judecat asupra litigiului de față, instanța a constatat că s-a reținut încălcarea unei condiții substanțiale prevăzuta de Legea nr. 112/1995 - respectiv imobilul să facă parte la data vânzării din cele prevăzute de art. 9 din lege - astfel încât, incidența în cauza a dispozițiilor art. 50 ind 1 din Legea nr. 10/2001 este exclusa, pretențiile reclamanților în ceea ce privește pretul de piață al imobilului fiind respinse ca neîntemeiate.

În considerarea acelorași argumente mai sus expuse, instanța a reținut însă incidența dispozițiilor art. 50 alin 2 din Legea nr. 10/2001 în cea ce privește îndreptățirea reclamanților la plata pretului achitat conform contractului de vânzare cumpărare, actualizat, sens în care a admis acest capăt de cerere. În ceea ce privește cuantumul total al sumei, instanța a reținut că prețul achitat de reclamanți cf. contractului de vânzare - cumpărare nr. 31.955/_ a fost de 16.984.856 lei vechi, cf. chitanței nr. 85259/_, din care 169.848 lei reprezentând comisionul de 1% a fost reținut de unitatea vânzatoare - SC Construct Ardealul, restul fiind virați MFP cu OP din data de_ . Întrucât textul art. 50 alin 2 din Legea nr. 10/2001 nu distinge, se va restitui către reclamanți pretul integral, incluzând si comisionul de 1%. Legiuitorul a înțeles să reglementeze

în sarcina M. ui F. P. obligația de a restitui către cumpărător valoarea integrală și actualizată a prețului plătit de acesta în temeiul contractului de vânzare cumpărare desființat, fără însă a reglementa printr-o normă specială soarta comisionului de 1% încasat de intermediarul vânzării, iar în lipsa unei norme speciale, rămân aplicabile regulile de drept comun prevăzute de Codul civil în materia contractului de mandat cu titlu oneros. Raportat la dispozițiile generale în materie de evicțiune la vânzare cumpărare, cu referire la art. 1341 pct 4 c.civ. - aplicabile si în cazul de față - va dispune restituirea către reclamant si a cheltuielilor contractului achitate de către cumpărători la data vânzării, respectiv sumele achitate prin chitanțele nr. 85713/_ si nr. 20629/_ (reprezentând cota parte din documentația tehnica achitata de reclamanți), în cuantum de 2. lei vechi. Prin urmare, cuantumul sumei datorate de pârât este de 1727,46 RON (17.274.570 lei vechi), din care 1698,49 RON (16.984.856 lei vechi) reprezinta pret si 28,97 RON (2. lei vechi) reprezinta taxe contractuale, suma ce va fi actualizată in raport cu rata inflației, începând cu data de_ - data plății si până la achitarea efectiva a acesteia. Față de dispozițiile art. 1088 c.civ. a obligat pârâtul la plata către reclamanți si a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii (de la acest moment creanța devenind certa, lichida si exigibila) și până la achitarea efectiva a debitului.

În ceea ce privește suma de 2814 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate de către reclamanți asupra imobilului si apreciate de către expertul judiciar in construcții, conform raportului de expertiza efectuat in cauză (f. 253-288), instanța a reținut că, potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001, obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor supuse restituirii, revine persoanei îndreptățite (fostul proprietar sau mostenitorilor acestuia, dupa caz), cererea reclamanților formulata împotriva pârâtului, pentru aceste sume, a fost respinsa.

Referitor la pretențiile reclamanților privind suma de 20.500 de euro la care au fost obligați prin sentința civila nr._ pronunțata de Judecătoria Cluj- Napoca în dos. nr._ către fostii proprietari, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 5085 lei, la care se adauga cheltuielile de judecată în cuantum de

6.183 Ron, efectuate de reclamanți în toate litigiile privitoare la imobil, instanța a constatat că suma de 20.500 de euro a fost reținuta de instanța ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada iulie 2005 -_ . S-a mai reținut de către instanța că, începând cu luna iulie 2005, când reclamanții au refuzat încheierea contractului de închiriere cu fostii proprietari si până la data de_, când acestia au predat benevol locuința, proprietarul imobilului a fost lipsit de folosința bunului său. Ori, față de conduita culpabila a reclamanților, care au refuzat încheierea contractului de închiriere si predarea spațiului, rezulta că acestia sunt direct si exclusiv răspunzători de plata sumei stabilita prin hotărârea menționata, garanția pentru evicțiune invocata de reclamanți, în sarcina vânzatorului S. Român, neputând fi extinsa la aceste sume cauzate exclusiv de către reclamanți, nici la cheltuielile de judecată la care au fost obligați reclamanții în acest litigiu în cuantum de 5085 le, pretențiile formulate cu acest titlu fiind respinse.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în cuantum de 6.183 Ron, achitate de către reclamanți în toate litigiile si în toate etapele procesuale, privind imobilul ap. nr. 2, instanța a reținut că acestea au fost stabilite de instanțele investite cu soluționarea pricinilor, în baza principiului general prevăzut de art. 274 c.pr.civ. (principiul culpei procesuale). Pe de alta parte, dispozițiile generale în materia raspunderii pentru evicțiune, respectiv art. 1341 pct 3 c.civ., prevad dreptul cumpărătorului de a cere restituirea cheltuielilor de judecată, atât ale procesului din care a rezultat evicțiunea, cât si ale acțiunii în regres contra vânzatorului, ori toate cheltuielile efectuate de reclamanți si suportate de acestia în litigiile privitoare la imobil au fost cauzate de vânzatorul S. R., care a vândut un imobil care nu făcea parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 112/1995.

Instanța a apreciat că nu s-ar putea concluziona în sensul în care cumpărătorii au cumpărat pe riscul lor, deci au fost de rea credință la încheierea

contractului de vânzare cumpărare în considerarea următoarelor argumente: Observând considerentele sent.civ. nr. 10795/1999 pronunțata de Judecatoria C. N. în dos. nr. 11378/1998, dec.civ. nr. 983/A/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și dec. civ. nr. 1372/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. 5256/2000, instanța a observat că în nicio hotarâre nu s-a apreciat asupra bunei sau relei credințe a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare. Mai mult, astfel cum mai sus s-a reținut, prin decizia pronunțată Curtea de Apel C. a reținut că " în aplicarea principiului ressoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, în mod legal s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare a imobilului in litigiu, fiind irelevanta buna sau reaua credință a cumpărătorilor la data încheierii actului";, buna credință fiind susținuta de reclamanți si in litigiul de față. Analizând argumentele invocate de către reclamanți în susținerea bunei credințe, instanța a apreciat că acestea sunt întemeiate. Astfel, instanța a reținut că reclamanții cumpărători s-au increzut în aparența de legalitate a actului de preluare a imobilului de către stat, respectiv Decretul nr. 92/1950, act normativ care era prevăzut la disp. art. 1 din Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995 ca fiind titlu valabil pentru preluarea de către stat. Aprecierea asupra nelegalei aplicări a Decretului nr. 92/1950 nu era la dispoziția cumparatorilor, care nu puteau cunoaste calitatea de intelectuali a fostilor proprietari si care îi excludeau de aplicarea decretului privind naționalizarea. Mai mult, S. R. era înscris în cartea funciara ca si proprietar, iar cumpărătorii avea cunoștință de faptul că pentru imobil nu se formulase cerere de restituire în natura la data încheierii contractului, fiind acordate despăgubiri pentru fostii proprietari. În acest context, instanța a apreciat că reclamanții au fost de buna credință la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, neputându-se aprecia că au cumpărat pe riscul lor, pretențiile în cuantum de 6.183 Ron, reprezentând

cheltuieli de judecată fiind admise.

În considerarea acelorași argumente mai sus expuse si care conturează concluzia bunei credințe a reclamanților, instanța a apreciat si asupra îndreptățirii reclamanților la plata sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale, în temeiul art. 998-999 c.civ. S. R. fiind direct raspunzător pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin angrenarea acestora într-un demers judiciar cu final previzibil, pe durata a aproximativ 10 ani, pentru care au fost alocate timp și resurse financiare, materiale și emoționale de către reclamanți. Astfel, cum mai sus s-a reținut, reclamanții - de buna credință - au avut speranța legitima că vor deține un bun, pe care să-l valorifice cu toate atributele prev. de art. 480 c.civ. Instanța a reținut obligația de plata de către M. ui F. P., fara a institui în sarcina acestuia o raspundere civila delictuală, în nume propriu, apreciind că Legea nr. 10/2001 instituie o formă specială de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, care este S. Român, în toate cazurile, indiferent de persoana care l-a reprezentat la încheierea contractului de vânzare cumpărare anulat, în litigiile generate de aplicarea art. 48-50 din Legea nr. 10/2001, S. R. fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca titular al fondului extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin 6 din Legea nr. 112/1995.

Pentru toate aceste motive și în limitele mai sus precizate, instanța a admis in parte acțiunea civila formulata de către reclamanți, astfel cum aceasta a fost precizată, succesiv și, în temeiul art. 274 c.pr.civ a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 4580 lei (onorariul de avocat si onorariul expertizei contabile), cheltuielile privind expertiza evaluatorie imobiliara fiind nefondate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a județului C. -N.,

solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, în sensul de a se respinge în totalitate acțiunea ca prescrisa, nelegala si neîntemeiata, operand asupra raportului juridic cu privire la despăgubiri si daune, prezumția puterii de lucru judecat, dat de Decizia Civila nr. 1372/R/_ si in consecința solicită exonerarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de la plata sumei de 1727,46 lei ce se actualizează în raport cu rata inflației începând cu data de_ si până la

data plații efective ca prescrise. Solicită de asemenea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii pentru plata sumei de 6183 lei cu titlu de despăgubiri si 10.000 euro daune morale și constatarea că aceste pretenții sunt nelegale prin prisma soluției judecătorești data de Decizia Civila nr. 1372/R/_ si prescrise; cu exonerarea de la plata sumei de 4580 lei cheltuieli de judecata.

În motivare apelantul pârât arată faptul că instanța de fond a făcut aplicarea greșita a legii cu privire la obiectul si cauza acțiunii si a procedat la calificarea nelegala a acțiunii.

Astfel, in opinia sa instanța de fond, deși investita cu o acțiune in temeiul Legii nr.112/1995, precizata ulterior si cu temeiul de drept al art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr.1/2009 iar apoi, cu soluționarea unui petit pentru acordare de daune morale si despăgubiri materiale fără ca acestea sa aibă vreun temei de drept, a calificat greșit acțiunea și a pronunțat o soluție in contra legii.

Așadar, este fără fundament juridic ca o acțiune in pretenții, respectiv "daune morale" si "despăgubiri " întemeiata pe dreptul comun sa fie soluționată in cadrul unei acțiuni formulată pe legea speciala deoarece este încălcat principiul determinării cauzei juridice a acțiunii precum si toate principiile de calificare a acțiunii reglementate expres si în Legea nr.146/1997 privind legea taxei judiciare de timbru si timbrul judiciar.

De asemenea deși cadrul procesual a fost trasat de reclamanți pe calea precizărilor de acțiune, în sensul ca au înțeles să cheme in judecata atât Ministerul Finanțelor Publice cât si S. R. prin C. Local al Municipiului Clui-N. . fiind așadar chemați in judecată pentru a răspunde separat, instanța nu a ținut seama de principiul disponibilității si a pronunțat o hotărâre obligand o entitate - Ministerul Finanțelor Publice, la plata de daune morale si despăgubiri - în baza unor considerente nelegale si în contra Deciziei Civile nr. 1372/R/_ care se bucură de putere de lucru judecat cu privire la încheierea contractului de vânzare- cumparare nr. 31955/_ .

Solicită apelantul pârât a se avea în vedere în prezentul apel că au fost încălcate o serie de principii de ordin procesual, respctiv greșita stabilire a obligațiilor de către Judecătoria Cluj-Napoca rezultate din cadrul procesual fixat de reclamanți; obligarea în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 cod civil înseamnă încălcarea principiului puterii de lucru judecat rezultat din Decizia Civila nr. 1372/R/_ prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare- cumpărare nr. 31955/_ . Mai solicită a se constata prin prisma acestui considerent ca Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasiva pentru petitele de daune morale și despăgubiri, a se constata ca acțiunea si petitele de daune morale si despăgubiri este inadmisibila în cadrul acțiunii întemeiata pe dipozitiile Legii nr. 112/1995. iar Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi chemat sa răspundă în temeiul răspunderii delictuale reținute de instanța, a dispozițiilor art. 998- 999 Cod întrucât nu a avut stabilite raporturi juridice directe cu reclamanții și nu sunt dovedite a fi îndeplinite cele 4 condiții ale răspunderii delictuale, ori a obliga o parte in cadrul unui proces, indiferent care este denumirea sa, fără să fie dovedită îndeplinirea răspunderii delictuale iscă problema abuzului și arbitrariului.

In afara principiilor de ordin procesual încălcate de Judecătoria C. - N. la soluționarea acțiunii, învederează apelantul pârât și nereguli privind judecarea fondului pe care le expune in continuare:

  • greșita calificare a calității procesuale si nesoluționarea excepțiilor de fond legate de inadmisibiiitate invocata in mod expres de Ministerul Finanțelor Publice;

  • greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea prețului actualizat. Solicită astfel a se constata prescripția dreptului la acțiune deoarece pretențiile pe care reclamanții le-au formulat față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice au fost înregistrate doar la data de_ așa cum rezulta din precizarea de acțiune înregistrată la dosarul instanței iar procedura de chemare a acestui pârât in instanța,

  • pe cale procedurala a fost realizata peste termenul de prescripție fiind fara relevanta in opinia lor ca reclamanții au formulat anterior pretenții de la o persoana in contradictoriu cu care nu isi puteau valorifica drepturile. Faptul ca instanța vine si suplinește pe calea motivelor din hotărâre aspecte legate de principiul disponibilității incalca grav dreptul la apărare a pârâtului.

Sub aspectul fondului cauzei constată că toate pretențiile reclamanților pornesc de la contractul de vânzare- cumpărare nr. 31955/_ a cărei nulitate absoluta a fost constatata de Curtea de Apel C. si care se impune cu putere de lucru judecat sub toate aspectele si efectele sale. Așadar este abuziv sa se treacă peste aceasta hotărâre judecătoreasca si sa se creeze alte efecte juridice de natura asa numitelor despăgubiri si daune morale rezultate din raportul juridic deoarece s- ar înfrânge principiul stabilității raporturilor juridice si a puterii conferite de lege unei hotatari judecătorești.

In ceea ce privește strict raportul juridic cu paratul Ministerul Finanțelor Publice, constată apelantul pârât faptul că la termenul din_ reclamanții si-au precizat acțiunea in sensul ca solicita in contradictoriu cu parații S. R. prin C. Local C. - N. si Ministerul Finanțelor Publice, restituirea sumei achitate de reclamanți aferenta contractului de vânzare- cumpărare nr. 31955/_ in cuantum de 16.984.856 lei plus taxele aferente contractului in suma de 93.173 lei si 196.541 lei, suma totala fiind de 17.274.570 lei, in baza dispozițiilor art. 50.3 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 250/2007 acțiune fata de care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune si pe cale de consecința a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar in cazul in care instanța va trece la soluționarea pe fond a acțiunii arată apelantul pârât faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin (2) din Legea nr. 10/2001 a arătat că nu se opune admiterii în parte a acțiunii in sensul aplicării dispozițiilor pct. 50.3 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 asupra sumei achitate de reclamanti și virată în contul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, in cuantum de 1.681,50 lei, actualizata prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii.

Instanța nu numai ca a soluționat greșit excepția prescripției, nu a mai ținut seama mai departe de nicio aplicare a legii speciale expres invocate, in ceea ce privește comisionul și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice si la plata acestui comision ceea de contravine atât legii cat și situației de fapt existente.

In alta ordine de idei era absolut necesar ca instanța sa se pronunțe cu privire la excepții deoarece putea sa constate din probele care sunt depuse de către reclamanți, ca prin Decizia Civila nr. 1372/R/_ pronuntata in dosarul nr. 5256/2000 al Curții de Apel C. s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31955/_ .

Considerentele Deciziei Civile nr. 1372/ R/_ au intrat in putere de iucru judecat astfel ca este inadmisibil ca pe calea unei alte acțiuni, ca cea de fata, sa se constate o alta situație juridica si care sa creeze efectele neașteptate date de Sentința Civila nr. 21433/2012 care face obiectul prezentului apel, respectiv sa oblige la daune morale si despăgubiri in temeiul răspunderii delictuale.

Acțiunea cu privire la aceste petite este așadar inadmisibila atât prin raportare la dispozițiile art. 111 Cod procedura civila deoarece prin aceasta acțiune reclamanții solicita constatarea de către instanța a unei alte stări de fapt in contra soluției juridice date de Decizia Civila nr. 1372/ R/_ cat si prin raportare la faptul ca nu sunt dovedite condițiile răspunderi civile delictuale si ca aceasta petit a fost formulat la data de_ fiind prescrisa orice acțiune cu privire la vreo creanța rezultata din contractul de vânzare- cumpărare nr. 31955/_ .

Deoarece respectivele sume reprezentate de 6183 lei cu titlu de despăgubiri si 10.000 euro daune morale, soluția instanței este contrara practicii CEDO deoarece in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (Fernandez-Molina Gonzales ș.a. c. Spaniei, 18 octombrie 2002), ori in cazul de față situația este tocmai inversa deoarece printr-o hotărâre trecuta în

putere de lucru judecat s-a statuat nulitatea absoluta a contractului de vânzare- cumpărare nr. 31955/_, hotărâre care se impune ca atare si sub toate efectele.

Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel reclamanții M. R., M.

G. F., M. C. și P. DP

, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanții apelanți arată faptul că la data vânzării -_ (data semnării contractului de vanzare-cumparare), imobilul făcea parte din categoria celor prevăzute de art.9 din Legea 112/1995.

Potrivit art.9 din Legea 112/1995 - publicata în M.O., Partea 1 nr.279/_ "Art. 9 Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a prețului.

Potrivit art. 14 din Legea 112/1995 ""Art. 14 Persoanele îndreptățite la restituirea in natura a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri in acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a legii ", iar potrivit art.29 din aceeași lege, aceasta intra in vigoare in 60 zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, Legea 112/1995 a intrat in vigoare in data de_, iar termenul prevăzut pentru depunerea cererii de restituire in natura sau acordare de despăgubiri expira in termen de 6 luni, respectiv in data de_ . Ulterior acestei date, imobilele care nu erau restituite in natura foștilor proprietari, puteau fi vândute chiriașilor.

Astfel, la data intrării in vigoare a Legii 112/1995, imobilul era locuit de către apelantă împreuna cu defunctul său sot si cei 3 copii, in calitate de chiriași, in temeiul unui contract de închiriere.

De asemenea, pentru acest imobil, foștii proprietari au solicitat, in condițiile art.l din Legea 112/1995 raportat la art.12 din aceeași lege, acordarea de despăgubiri. Acesta cerere pentru acordarea de despăgubiri a fost depusa in termenul prevăzut de art.14 din Legea 112/1995, respectiv la data de_ sub numărul 196, la Comisia C. ui Local al Municipiului C. N. de aplicare a Legii 112/1995 iar prin Hotărârea nr.15/_ a Comisiei Județene C. li sau stabilt despăgubiri in suma de 225.718.800 Rol.

Față de cererea foștilor proprietari de acordare de despăgubiri si cu respectarea art.9 alin.(l) din Legea 112/1995, arată apelanta faptul că a cumpărat împreuna cu defunctul său sot, apartamentul nr.2 situat in C. -N., str.I. M., nr.27, județul C., conform Contractului de vanzare-cumpărare nr.31.955/_, achitând integral prețul stabilit.

Totodată, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pe prevederile Legii 112/1995, Decretul 92/1950 era enumerat de HG 20/1996 printre cazurile de preluare cu titlu. S. Român era proprietar tabular, acesta întabulându-și dreptul de proprietate în data de_ și înscriindu-se în CF nr. 8600 C., sub B.7 și B.8.

Astfel, arată apelanții faptul că la încheierea contractului, au fost cumpărători de buna-credinta, au dovedit o atitudine prudenta si diligenta in scopul cunoașterii tuturor datelor si elementelor care priveau încheierea in deplină legalitate a contractului.

Ulterior, respectiv după 4 ani de zile - în 1999 s-a pronunțat Sentința civilă nr. 10795/1999, prin care s-a anulat Constractul de vânzare-cumpărare nr. 31.955/_, astfel că, la data semnării contrcatului de vânzare-cumpărare, titul

S. Român era valabil, iar acesta era proprietar tabular, respectiv era înscris în CF.

Prin urmare, consideră apelanții reclamanți că în mod eronat, instanța de fond a reținut ca la data încheierii contractului nr. 31.955/_ s-a încălcat o condiție substanțială prevăzuta de Legea 112/1995 -respectiv imobilul nu făcea parte din imobilele prevăzute de art. 9 din Legea 112/1995.

Asa cum au menționat si anterior, imobilul făcea parte din imobilele prevăzute de art.9 din Legea 112/1995. iar față de prevederile legale sus

menționate, aceștia aveau dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului deoarece, contractul de vanzare-cumparare nr.31.955/_ (f. II dosar instanța) a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, asa cum au menționat pe larg si in concluziile scrise depuse la instanța de fond.

Asa cum au menționat mai sus, la data contractării pe prevederile Legii 112/1995, Decretul 92/1950 era enumerat de H.G.20/1996 (cuprinzând normele metodologice de aplicare a aceste legi) printre cazurile de preluare cu titlu.

Totodată, foștii proprietari nu au luat nici o măsură de revendicare a imobilului în natura, solicitând despăgubiri în anul 1996 - în termenul prevăzut de Legea 112/1995.

De asemenea, la nivelul anului 1996 nu trebuia sa aibă suspiciuni cu privire la calitatea S. ui R. de proprietar asupra imobilului vândut. Chiar dacă în cartea funciara era înscris titlul S. ui R., ca fiind Decretul nr. 92/1950, amintesc apelanții reclamanți faptul că normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 enumerau acest act normativ printre actele juridice de preluare cu titlu a imobilelor de către stat, astfel încât aceștia au avut reprezentarea că acționează în deplina concordanta cu prevederile legii in vigoare la data respectiva.

Apreciază apelanții că analiza bunei-credințe a acestora nu trebuie făcuta in abstract, nici nu trebuie sa li se pretindă o diligenta ieșita din comun, absolută, care nu fundamenteze această buna credința, pentru a nu se genera noi nedreptăți. In dreptul civil, este general acceptat că un bun proprietar trebuie sa manifeste diligenta unui bun părinte de familie. Or, același etalon trebuie aplicat si in cazul de fata.

Rețin apelanții in același sens considerentele dezvoltate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Raicu c. României, cererea nr. 28104/03, soluționată la data de_, unde Curtea retine ca masurile de reparație in favoarea vechilor proprietari nu trebuie sa creeze noi nedreptăți disproporționate. In acest sens, se arata ca legislația trebuie sa permită a se tine cont de circumstanțele particulare ale fiecărei spete, astfel incât persoanele care au dobândit bunul lor cu buna credința sa nu fie amenințate a suporta sarcina responsabilității statului care a confiscat deunăzi aceste bunuri. Or, a absolutiza conceptul de buna credința pana acolo incat sa se considere ca insasi preluarea bunului in timpul regimului comunist era o nota a nevalabiritatii titlului statului inca din anul 1996, nota care sa determine reaua credința a cumpărătorilor, ar insemna a se considera ca orice cumpărare făcuta in baza Legii nr. 112/1995 ar fi fost contractata de rea credința de către cumpărători, ceea ce nu se poate accepta.

Astfel, contractul de vanzare-cumparare nr.31.955/_, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, atât a celor de drept comun (art.948-968 si art. 1294-1370 din Codul Civil) precum si a dispozițiilor speciale prevăzute de Legea 112/1995, astfel ca, apelanta împreuna cu defunctul său soț și cei 3 copii, au dobândit "ex lege" dreptul de a cumpăra imobilul. Au încheiat contractul de vanzare-cumparare cu buna-credinta, actul având ca obiect un imobil dobândit de

S. R. in baza Decretului 92/1950, astfel ca imobilul era considerat a fi preluat cu titlu.

Ulterior încheierii contractului de vanzare-cumparare, foștii proprietari au formulat cerere de chemare in judecata pentru rectificarea cărții funciare, prin care s-a stabilit ca trecerea in favoarea S. ui R. s-a făcut fara titlu valabil.

Stabilirea pe cale judiciara a nulității titlului statului a afectat si valabilitatea contractului de, vanzare-cumparare încheiat de apelantă și defunctul său soț cu S.

  1. , in baza principiului "ressoluto jure dantis resolvitur jus accipientis" - "nulitatea actului principal atrage si nulitatea actului subsecvent".

    De asemenea, moștenitoarele care au solicitat despăgubiri in termenul de cădere al legii 112/1995 dețineau 3 imobile in C. -N. in care unul era exploatat ca si hotel cu restaurant si prăvălie ceea ce era amendat expres de Art.l al Decretului 92/1950 si le făcea incidente acestui articol asa cum reiese din revizuirea făcuta dosarelor de naționalizare pe "strict secret" si fata de acestea se retine ca naționalizarea a fost făcuta tocmai pe considerentul arătat. Dar instanța a făcut abstracție de acest aspect in aprecierea probelor.

    Totodată arată apelanții reclamanți faptul că referitor la pretențiile acestora privind suma de 20.500 euro la care au fost obligați prin Sentința Civila nr. 1_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dos.nr. 16._, plus cheltuieli de judecata in cuantum de 5.085 lei, arată următoarele:

    Asa cum rezulta din sentința apelată, instanța de fond a respins pretențiile acestora, motivând ca aceasta suma este datorata pentru perioada iulie 2005-_

    , perioada in care au refuzat încheierea contractului de închiriere cu foștii proprietari, garanția de evicțiune a S. ui R. neputând fi extinsa la aceste sume cauzate exclusive de către reclamanți.

    Având in vedere motivarea instanței de fond, arată apelanții că au solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 20.500 euro și 5.085 lei, reprezentând cheltuieli de judecata în dos. nr. 16._, plus sumele solicitate de persoanele împroprietărite prin hotărâri judecătorești, așa cum au menționat mai sus, reprezentând lipsa beneficiului folosinței imobilului în condițiile în care, din anul 2000, au efectuat in repetate rânduri solicitări către instituțiile abilitate atât personal cât si prin instituțiile unde își desfășoară activitatea, acordarea unei locuințe pentru a putea evacua imobilul, demersuri care întăresc buna lor credință de-a lungul timpului. In acest sens, au depus la dosarul cauzei atât cererea de chemare în judecată cât și expertizele efectuate în cauză și hotărârile judecătorești pronunțare în dosar nr. 16._ al Judecătoriei C. -N. .

    Asa cum au menționat si in precizarea de acțiune depusa la instanța de fond, in calitate de cumpărători de buna-credinta ai apartamentului nr.2, situat in.C. -N.

    , str.I. M., nr.27, județul C., au fost acționați in instanța de către foștii proprietari, iar singurul vinovat de crearea acestei situații juridice fara precedent este S. R., care a vândut un bun care nu-i aparținea.

    Instanțele de judecata au recunoscut în cazul lor, puterea distructiva a principiului "nimeni nu poate să transmită mai multe drepturi decât are", iar pe cale de consecința, între conflictul de interese legitime între adevăratul proprietar și subdobânditorul de buna-credinta, a fost preferat cel dintâi. Fara sa existe o hotărâre definitiva si irevocabila care sa constate vreo culpa a acestora la încheierea contractului de vanzare-cumparare, se află azi, in situația de a fi fara apartamentul cumpărat cu respectarea normelor legale prevăzute de Legea 112/1995.

    Totodată, conform art.5 alin.(3) din Legea 112/1995 " ...punerea in posesie a proprietarilor se va face numai după acordarea efectiva a unei locuințe corespunzătoare de către autoritățile publice".

    Nerespectand prevederile imperative ale Legii 112/1995, mai sus menționate,

  2. R. a pus in posesie proprietarii recunoscuți de justiție in data de_, dând astfel posibilitatea acestora de a solicita evacuarea acestora.

Astfel, in data de_, proprietarii au introdus o acțiune civila având ca obiect evacuarea din imobil.

Totodată, conform art.20 alin.2 ind.l din Legea 10/2001 modificata prin Legea 1/2009, " In cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu buna- credinta imobilele în care locuiau si ale căror contracte de vanzare-cumparare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni in anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionatel de Consiliile locale ....", prevederi legale ignorate cu buna-stiinta de către S. R., care nu a tratat cu prioritate cererile repetate ale acestora de a le atribui o locuința.

Atitudinea culpabila a S. ui R. a avut ca și consecința acțiunea de evacuare susmenționata, care, în momentul predării imobilului, a fost modificata, solicitându-li-se plata de despăgubiri.

Prin Sentința Civila nr._ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca, depusa la dosarul cauzei, definitiva și irevocabila prin Decizia Civila nr.651/2012 pronunțata de Tribunalul Cluj, au fost obligați la plata sumei de 20.500 Euro reprezentând despăgubiri pentru perioada iulie 2005-_ .

Pentru aceste aspecte, consideră ca singurul vinovat de crearea acestei situații juridice fără precedent este S. R., care a vândut un bun care nu-i

aparținea, încălcând cele mai elementare prevederi legale in materie de vânzare, iar pe cale de consecința, solicită obligarea acestuia la plata daunelor materiale suferite de aceștia și dovedite prin actele aflate la dosar.

Analizând apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:

Potrivit art.137 C pr civ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în ceea ce privește obligarea acestuia la plata către reclamanți a sumei de sumei de 6183 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale tribunalul o găsește întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între cel care formulează cererea și cel care este titularul dreptului din raportul dedus judecății( calitate procesuală activă), precum și, pe de altă parte, între cel împotriva căruia este îndreptată cererea și cel obligat în același raport juridic(calitate procesuală pasivă).

Or, în litigiul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr.1372/R/2005 a Curții de Apel C., având ca obiect printre altele constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.31995/_ încheiat de S.C Constructardealul S.A cu pârâții M. G. și M. R., M. Finațelor P. nu a avut calitatea de parte litigantă ci doar C. local al Mun.C. -N. .

În aceste condiții, contrar opiniei exprimate de către prima instanță, tribunalul conchide că în sarcina apelantului Ministerul Finanțelor Publice nu îi poate incumba obligația de garanție pentru evicțiune potrivit art.1341 pct.3 din Vechiul Cod Civil, în condițiile în care cheltuielile efectuate de reclamanți și suportate de aceștia în litigiile privitoare la imobil au fost generate de S. Român.

Pentru aceleași argumente, care nu se mai impun a fi reiterate tribunalul statuează că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata daunelor morale, neavând calitate procesuală pasivă nici din această perspectivă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește restituirea prețului actualizat tribunalul o găsește neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:

Prin sentința civilă nr. 10795/1999 pronunțata de Judecatoria C. N. în dos. nr. 11378/1998 s-a constatat trecerea fara titlu valabil a imobilului situat in

  1. N., str. I. M., nr. 27, în proprietatea S. ui R. și, pe calea de consecință, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare nr. 31.955/_ încheiat cu reclamanții, hotărâre rămasa definitivă prin dec.civ. nr. 983/A/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și irevocabilă prin dec. civ. nr. 1372/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. 5256/2000,

    Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că de la această din urma data începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prețului actualizat, termen ce urma a se împlini la data de_ .

    Or, acțiunea formulată de reclamanți a fost înregistrată la data de_, fiind formulata în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin

  2. G. a F. P. C., prin cererea formulata la data de_ (fila 39 din dosarul de fond ), reclamanții arătând, în mod expres, că înțeleg să se judece cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B. esti, str. Apolodor, nr. 17.

În mod judicios prima instanță a reținut că este evidenta opțiunea reclamanților de a se judeca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007, invocate în acțiunea introductiva de instanță.

De asemenea, în mod corect prima instanță a statuat că potrivit HG nr. 1386/_ privind organizarea si functionarea M. ui Economiei si F. și Regulamentului de Organizare si Functionare al directiilor generale ale finantelor publice judetene si unitatilor subordonate, aprobat prin Ordinul ministrului

finantelor publice nr. 1820/_, direcția generală ale finanțelor publice reprezinta unitatea teritoriala a M. ui Economiei si F., prin care se realizeaza, în mod unitar, strategia si programul de guvernare in domeniul finantelor publice și se aplica politica fiscala a statului, astfel că raportat la aceste dispoziții legale rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice sunt în fapt unitățile descentralizate la nivel teritorial ale M. ui F. P. .

În aceste condiții, în concordanță cu opinia exprimată de prima instanță, tribunalul statuează că, în speță, chemarea în judecată a M. ui F. P. prin DGFP C. nu poate fi apreciată că fiind exprimarea unei opțiuni diferite în ceea ce privește pârâtul în cauză, față de cea exprimată prin precizarea de acțiune depusă la data de_ .

În ceea ce privește critica potrivit căreia în mod incorect prima instanță a obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și la plata comisionului achitat de către reclamanți cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 31.955/_, tribunalul o va respinge ca nefondată, întrucât, statuându-se asupra îndreptățirii reclamanților la obținerea prețului actualizat, în mod evident aceștia trebuie să primească prețul achitat în integralitatea lui, preț care are în componența sa și comisionul contestat de către apelant.

În mod pertinent prima instanță a reținut că întrucât textul art. 50 alin 2 din Legea nr. 10/2001 nu distinge, se va restitui către reclamanți prețul integral, incluzând si comisionul de 1%.

Se impune a se proceda astfel deoarece legiuitorul a înțeles să reglementeze în sarcina M. ui F. P. obligația de a restitui către cumpărător valoarea integrală și actualizată a prețului plătit de acesta în temeiul contractului de vânzare cumpărare desființat, fără însă a reglementa printr-o normă specială soarta comisionului de 1% încasat de intermediarul vânzării, iar în lipsa unei norme speciale, rămân aplicabile regulile de drept comun prevăzute de Codul civil în materia contractului de mandat cu titlu oneros.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, va admite în parte apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 21433/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanți a sumei de 6183 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de

10.000 euro cu titlu de daune morale ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Raportat la soluția adoptată de către tribunal în ceea ce privește apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art.274 C pr civ va obliga pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata în favoarea reclamanților a sumei de 2580 lei cheltuieli de judecată parțiale în fața instanței de fond, reprezentat de onorariul expertizei contabile și parțial onorariu avocat, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În ceea ce privește apelul formulat de către reclamanții M. R., M.

G. F., M. C., P. DP împotriva aceleiași sentințe tribunalul îl găsește ca nefondat având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește prima critică potrivit căreia în mod eronat prima instanță a statuat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață tribunalul apreciază că nu poate fi primită ca fiind pertinentă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Așa cum am evocat anterior prin sentința civilă nr. 10795/1999 pronunțata de Judecatoria C. N. în dos. nr. 11378/1998, dec.civ. nr. 983/A/2000 pronunțată de Tribunalul Cluj și dec. civ. nr. 1372/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. 5256/2000, s-a reținut preluarea fara titlu valabil a imobilului de către S. Român, acesta fiind naționalizat cu nesocotirea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, si pe cale de consecință, s-a apreciat că este incident art.1 alin 4 din HG nr. 11/1997 (de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995) care prevedea că locuințele care au

fost preluate de stat cu nerespectarea prevederilor in vigoare la data respectiva, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu in posesia acestuia si nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995.

Prin decizia Curții de Apel C., s-a reținut că, în aplicarea principiului ressoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, în mod legal s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare a imobilului in litigiu, fiind irelevanta buna sau reaua-credință a cumpărătorilor la data încheierii actului.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească dată în alt proces. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat, ipoteză prezentă și în prezenta speță sub aspectul eludării dispozițiilor Legii 112/1995, impune consecvența în judecată, și anume: ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o alta.

Astfel, în virtutea argumentelor susmenționate, tribunalul conchide că în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea 10/2001 privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și nu ipoteza solicitată de către apelanți, respectiv art. 50¹ din Legea 10/2001 care vizează contractele încheiate cu respectarea Legii 112/1995, ceea ce nu este cazul în prezenta pricină.

În ceea ce privește a doua critică adusă sentinței apelate, în sensul că în mod greșit prima instanță a respins pretențiile apelanților privind suma de 20500 euro la care au fost obligați prin sentința civila nr._ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca în dos. nr._ către foștii proprietari, plus cheltuieli de judecată în cuantum de 5085 lei, tribunalul o găsește ca nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.11155/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. au fost obligați apelanții la plata sumei de 20500 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada iulie 2005 -_ .,precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5085 lei.

În considerentele acestei hotărâri, aspect remarcat și de către judecătorul fondului, s-a reținut de către instanță că, începând cu luna iulie 2005, când reclamanții au refuzat încheierea contractului de închiriere cu foștii proprietari si până la data de_, când aceștia au predat benevol locuința, proprietarul imobilului a fost lipsit de folosința bunului său, apelanții prin conduita lor situându-se în sfera ilicitului civil, ceea ce a atras antrenarea răspunderii civile delictuale.

Or, așa cum în mod judicios a reținut prima instanță, față de conduita culpabilă a reclamanților, care au refuzat încheierea contractului de închiriere si predarea spațiului, rezultă că aceștia sunt direct si exclusiv răspunzători de plata sumei stabilita prin hotărârea menționata, garanția pentru evicțiune invocata de reclamanți, în sarcina vânzătorului S. Român, neputând fi extinsa la aceste sume cauzate exclusiv de către apelanți.

Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va respinge ca nefondat apelul promovat de reclamanții M. R., M. G.

F., M. C., P. DP împotriva civile nr. 21433/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N. .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Admite în parte apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 21433/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamanți a sumei de 6183 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Obligă pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata în favoarea reclamanților a sumei de 2580 lei cheltuieli de judecată parțiale în fața instanței de fond, reprezentat de onorariul expertizei contabile și parțial onorariu avocat.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat apelul promovat de reclamanții M. R., M. G.

F., M. C., P. DP împotriva aceleiași sentințe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

L. M.

Red.dact.A.F.D./D.I.

_ /8 ex

J. Fond.Grigorie Ioniță A.

← Decizia civilă nr. 1028/2013. Pretenții  Decizia civilă nr. 858/2013. Pretenții →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 466/2013. Pretenții