Decizia civilă nr. 558/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 558/A/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant S. R. DE R.
, împotriva Sentinței civile nr. 11191/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat SC M. T. U S B I. E. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a T. ului C. - secția civilă, în reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11191/_, Judecătoria Cluj-Napoca a a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta S. R. de R., cu sediul in B., str. G. B., nr.60-64, sector 1 in contradictoriu cu SC M.
T. U S B I. E. S.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
In executarea acestei legi a fost emisa HG nr.977/2003, care stabileste printre altele cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire de la plata, modalitatea calculului penalitatilor de intarziere.
Prin Decizia nr. 607/2011 a I. - Sectia contencios Administrativ si Fiscal, au fost anulat art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, potrivit caruia, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, retinandu-se ca potrivit art.40 alin.3, sunt obligate la plata taxei doar persoanele beneficiare ale celor doua servicii publice, notiunea de "beneficiar"; fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si ca ea gramaticala numai subiectelor de drept care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.
In consecință, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4040 alin.3 din Legea nr.41/1994, din intepretarea cărora rezulta ca obligatia de a plati taxa pentru cele doua servicii publice revine persoanelor juridice si celorlalte entitati enumerate de art.40 alin.3, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Nu exista nici un text in Legea nr.41/1994 care sa defineasca notiunea de "beneficiar";, astfel ca sensul acestei notiuni nu poate fi decat acela de drept comun, respectiv de persoana care beneficiaza de ceva, ceea ce presupune ca persoana beneficiara sa se foloseasca in concret de serviciul pus la dispozitie in mod direct.
Instanta retine ca respingandu-se exceptia de neconstitutionalitate a art.40 alin.3 din Legea nr.41/1991, prin Decizia nr.297/2004 a CCR, s-a retinut ca obligatia prevezuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective. De asemenea aceleasi considerente au stat la baza pronuntarii si a Deciziei nr.331/2006 a CCR.
Or, coroborand prevederile legii cu cele constitutionale, observand ca art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 a fost anulat, vazand si Decizia nr.297/2004 a CCR, instanta a apreciat ca nu poate perceputa o taxa pentru servicii de radiodifuziune de plano, ci doar persoanelor fata de care s-a facut dovada ca sunt beneficiarii serviciului. Cum reclamanta nu a facut dovada ca parata a beneficiat in concret de serviciul de radiodifuziune, solicitarea ca aceasta sa plateasca taxa radio este neintemeiata. Astfel, instanta a respins cererea ca neintemeiata, atat cu privire la petitul principal, cat si la cel privind penalitatile de intarziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. R. DE R. (SRR), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată instanței:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără să țină seama de prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994 din care decurge în mod clar obligația pârâtei de plată a taxei radio și de asemnenea fără să tină seama de mențiunile Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004 si Deciziei I. nr. 1930/_
.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, S. R. de R. (SRR) s-a înființat ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
De asemenea, potrivit prevederilor art.4 din legea menționată, S. R. de R., în calitate de serviciu public are obligația de a îndeplini anumite obiective generale, respectiv de informare, educație, divertisment prin programele/emisiunile difuzate pe posturile sale de radio componente.
Prin urmare, arată că, având în vedere obligațiile legale amintite si luând în considerație faptul că atât pe perioada pentru care s-a realizat facturarea precum și la momentul actual, SRR ca și post public de radio, a funcționat în condiții legale și a transmis programe de radio, rezultă în mod clar că a prestat efectiv servicii de radio.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
Potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția, clarificând problema obligativității plații taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile HG nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Având în vedere faptul că prin HG nr.977/2003, de asemenea în vigoare, se stabilesc printre altele cuantumurile lunare ale taxei radio pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la pala taxei, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere, drept consecință, prin întâmpinare s-a făcut trimitere și la prevederile HG nr.977/203, cu privire la aspectele semnalate.
Astfel, luând în considerație cele prezentate și având în vedere cele înscrisurile depuse la dosar, învederează instanței de judecată faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului solicitat de societate, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul constată următoarele:
În ședința publică din_ tribunalul din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Raportat la obiectul cererii deduse judecății, tribunalul apreciază că este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. T. ele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului
B. și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea C. nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale
specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură "comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.129 alin. 1 pct 2 și 132 Cod .proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului C. .
Declină competența de soluționare a apelului declarat de S. R. de R.
, împotriva Sentinței civile nr. 11191 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ului Specializat C. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013.
Președinte,
-A. C.
Judecător,
C. -V. B.
Grefier,
C. -S. Ș.
C.Ș. 07 Noiembrie 2013 Red. CB/dact CB
_
| ← Decizia civilă nr. 4515/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 299/2013. Pretenții → |
|---|
