Încheierea civilă nr. 9/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
Dosar nr. _
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE din 9 Octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -C. T. Grefier D. I. D.
.
Pe rol judecarea cererii de ajutor public judiciar formulată de către apelant M. S. Cererea se judecă în Cameră de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
T. UL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus petentul M. S., cu domiciliul ales in C. -N., C. D., nr.25, ap. 13, înaintez prezenta a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în principal prin scutirea de la plata taxei de timbru și în subsidiar prin eșalonarea de la plata taxei de timbru.
In practica constanta a Curții de la Strasbourg s-a subliniat ca limitarea financiara vizând obligația impusa reclamantului de a achita o taxa de timbru exorbitanta raportat la veniturile sale, la stadiul procesual in care intervine aceasta limitare, afectează dreptul de acces la justiție chiar în substanța sa.
Altfel spus, limitările de natură financiară se conciliază cu prevederile art. 6, para. 1 al Convenției doar în măsura în care acestea vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta.In legătură cu scopul legitim urmărit prin instituirea taxelor judiciare de timbra, Curtea de la Strasbourg a considerat că, în principiu, acestea vizează buna administrare a justiției și au ca obiectiv atât descurajarea justițiabililor de a formula cereri abuzive, cât și asigurarea de fonduri pentru funcționarea justiției.
Pentru aprecierea proporționalității restricției ce se referă la stabilirea unor taxe judiciare de timbru, Curtea de la Strasbourg are în vedere o serie de factori: cuantumul sumei ce trebuie plătită de reclamant raportată la veniturile sale; stadiul procesual în care intervine restricția; garanțiile procedurale de care se bucură reclamantul; miza procesului; scopul în care este impusă; claritatea și previzibilitatea stabilirii și achitării taxelor1.
La nivelul legislației naționale există, la această oră, două norme care garantează dreptul de acces la justiție: art. 21 din Constituția României și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text care face parte din dreptul intern odată cu ratificarea sa de către Parlament. De altfel, in Franța, prin Legea nr. 77/1468 din 30 decembrie 1977, s-a instituit gratuitatea acțiunilor în justiție în fața instanțelor civile și administrative, iar în Spania și Suedia, procedurile judiciare sunt de asemenea gratuite. In cazul in speța, scopul urmărit de legiuitor nu este realizat, in condițiile in care s-a stabilit in sarcina subsemnatului obligația plații unei taxe de timbru disproporționat de mare in raport de posibilitățile acesteia.
Ca atare, tipul de facilitate care trebuie acordat poate fi doar acela care asigura posibilitate efectiva pârtii sa se adreseze unei instanțe de judecata,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Beian împotriva României, hotărârea din_, a stabilit că: "....totalul sumei fixate cu titlu de taxa, apreciat in contextul unei cauze date, solvabilitatea reclamantului si etapa procedurii in care este impusa obligația in chestiune, sunt factori care trebuie luați in considerare atunci când urmează a se stabili daca partea interesata a beneficiat de dreptul său de acces la un tribunal sau daca, fața de suma stabilita cu acest titlu, accesul al un tribunal i-a fost restrâns pana la un punct in care a fost atinsa insasi substanța dreptului respectiv."
Pentru acest motiv, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a hotărât ca in cauza menționata mai sus a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție. Cu titlu de exemplu, invocam cauza S. C. Marolux S.R.L. si Jacobs împotriva României - hotărârea din 31 ianuarie 2008, in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut ca "...apreciate in contextul circumstanțelor unei cauze anume, cuantumul taxei, solvabilitatea reclamantului si etapa procedurii in care este impusa obligația in chestiune, sunt factori care trebuie luați in considerare atunci când urmează a se stabili daca partea interesata a beneficiat de dreptul său de acces la un tribunal, sau daca, fața de suma stabilita cu acest titlu, accesul la un tribunal i-a fost restrâns pana la punctul la care a fost atinsa insasi substanța dreptului respectiv."Curtea Europeana a hotărât ca in cauza menționata mai sus a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Convenție,"...in măsura in care cuantumul taxei de timbru este determinat prin aplicarea unui procent la valoarea litigiului, far a tine seama de situația particulara a celui in cauza sau de veniturile acestuia...".
Analizând cererea tribunalul constată următoarele:
Potrivit art.14 alin 1 din OUG nr.51/2008
cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 10 septembrie 2013 petentului, prin reprezentantul său i s-a pus în vedere să depună toate înscrisurile menționate de art.14 din OUG nr.51/2008, anterior evocat, acesta neconformându-se obligațiilor impuse de către instanță.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.15 alin 1 din OUG nr.51/2008 va respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul M. S. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul M. S. . Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 octombrie 2013.
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. -C. T.
Grefier,
D. I. D.
D.D. 10 Octombrie 2013 Red AD/tehn DD
14 octombrie 2013/3 ex
← Decizia civilă nr. 331/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 4515/2013. Pretenții → |
---|