Decizia civilă nr. 331/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 331/R/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE Ana-SS

Judecător D. T.

Judecător C. -V. B. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. LOCAL AL M. C. N., PRIN P. SA, recurent M. C. N. ,

PRIN P. SA, împotriva Sentinței civile nr. 11960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe recurent T. L.

A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se constată faptul că la data de_ s-a depus la dosar un script din partea recurentei la care anexează chitanța nr. 7332528/_ reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 194,90 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 11960/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. Local al municipiului C. -N. și municipiul C. -N. în contradictoriu cu pârâta T. L. .

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma reprezentând penalități de întârziere care vor fi calculate în felul următor: penalități de întârziere în cuantum egal cu dobânda legală ce vor fi calculate asupra debitului de 418,93 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei contractuale septembrie 2010 -_, începând cu data scadenței - data de 30 a lunii în curs - până în data de_ și penalități de întârziere în cuantum procentual de 0.5% pentru fiecare zi de întârziere ce vor fi calculate asupra debitului de 2231,60 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei contractuale_ -_, începând cu data scadenței și până la data_ și asupra debitului de 1115,80 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei contractuale_ -_ .

S-a respins în rest cererea reclamanților privind majorările de întârziere, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea reclamanților având ca obiect plata debitului principal, ca neîntemeiată în privința debitului aferent perioadei septembrie

2010 - aprilie 2011, respectiv ca rămasă fără obiect în privința debitului aferent perioadei mai 2011 - februarie 2012.

A anular acțiunea reconvențională formulată de pârâta T. L. în contradictoriu cu pârâții C. Local al municipiului C. -N. și municipiul

C. -N. ca netimbrată.

A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în parte.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

În data de_, între reclamantul C. LOCAL AL M. C. -N. și pârâta T. L. a fost încheiat contractul de închiriere nr. 60790 având ca obiect spațiul cu destinație de locuință situat în C. -N., str. M., nr. 41, bloc M3, ap. 16 în suprafață de 19,79 mp și dependințe de 24,90 mp, contractul fiind încheiat pentru o perioadă de 5 ani, cu termen de expirare în data de_ .

Chiria stabilită prin acest contract a fost în cuantum de 11,90 lei, potrivit art. 7 din acest contract stabilindu-se că nerespectarea obligației de plată a chiriei, în fiecare dată de 30 a lunii pentru luna în curs, atrage dobânzi de întârziere și majorări stabilite conform legislației în vigoare, ce vor fi calculate începând cu data scadenței.

Ulterior, contractul de închiriere a fost modificat prin mai multe acte adiționale.

Astfel, în data de_ a fost încheiat primul act adițional care a modificat cuantumul chiriei la suma de 48,80 lei, începând cu data de _

, iar în data de_ a fost încheiat al doilea act adițional prin care s-a modificat durata contractului prin prelungire cu un an, începând cu data de_ până în data de_ .

În data de_ a fost încheiat actul adițional nr. 3 prin care s-a prelungit durata contractului din data de_ până în data de_ și s- a modificat din nou cuantumul chiriei la suma de 278,95 lei, chirie ce urma a fi achitată începând cu data de_ . Acest din urmă act adițional a fost semnat de către pârâtă în data de_, potrivit mențiunilor care însoțesc semnătura acesteia.

În data de_ s-a încheiat actul adițional nr. 4 prin care a fost modificată perioada contractuală din data de_ până în data de_ și s-a stabilit cuantumul chiriei la suma de 278,50 lei, plătibilă în data de 30 a lunii. De asemenea, a fost modificat și art. 7 din contract referitor la cuantumul penalităților de întârziere, stabilindu-se că pentru nerespectarea termenului de plată chiriașul datorează penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pârâta a probat faptul că în data de_ a achitat suma de 2240,00 lei reprezentând chiria aferentă lunilor septembrie 2010 - aprilie 2011, iar în data de_ a achitat suma de 2790 lei reprezentând chiria aferentă perioadei mai 2011 - februarie 2012.

Contractele legal încheiate au putere de lege între părțile contractante.

În ceea ce privește debitul principal, instanța a respins cererea reclamanților motivat de faptul că debitul aferent perioadei septembrie 2010

- aprilie 2011 a fost achitat de către pârâtă anterior sesizării instanței, acțiunea fiind înregistrată în data de_ iar plata a fost efectuată, așa cum s-a arătat mai sus, în data de_, suma achitată corespunzând cuantumului chiriei stabilit prin actele adiționale, de 278,95 lei. În privința perioadei mai 2011 - februarie 2012 instanța a respins acțiunea formulată

ca rămasă fără obiect motivat de faptul că ulterior sesizării instanței, în mai 2012, pârâta a achitat chiria aferentă acestei perioade.

În privința penalităților de întârziere, instanța a reținut că în convenția lor, părțile au inserat o clauză penală pentru nerespectarea de către chiriaș a obligației de plată a chiriei la termen. În acest context, instanța a reținut succesiunea actelor adiționale și conținutul acestora și constată că până la prelungirea contractului din data de_ până în data de_ pentru nerespectarea obligației de plată a chiriei la termen chiriașul urma să plătească dobânzi de întârziere și majorări stabilite conform legislației în vigoare, începând cu data de_ cuantumul penalităților de întârziere fiind stabilit la cuantumul procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, instanța a constatat și faptul că în privința perioadei ce a urmat datei de_ nu s-a probat faptul că între părți a fost încheiat un alt act adițional în condițiile în care termenul a expirat iar pârâta utilizează și achită în continuare chiria aferentă spațiului închiriat.

Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada debitului aferent perioadei septembrie 2009 - septembrie 2010 ori a achitării acestuia cu întârziere, solicitările sale privind debitul principal vizând doar perioada ulterioară lunii septembrie 2010, sumă în privința căreia s-a făcut și dovada plății, anterior și pe parcursul soluționării prezentei cauze, instanța a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei având ca obiect plata majorărilor de întârziere aferente acestei perioade.

În privința debitului principal referitor la care s-a probat achitarea acestuia cu întârziere, instanța a reținut succesiunea actelor modificatoare în privința atât a chiriei, cât și a penalităților de întârziere în privința cuantumului și, având în vedere și incidența prevederilor Legii nr. 210/2005 și OG nr. 92/2003 prin raportare la perioadele contractuale, instanța a admis în parte capătul de cerere având ca obiect majorările de întârziere, în sensul celor mai jos arătate.

Totodată, instanța a reținut și faptul că ulterior încheierii actului adițional nr. 5 între părți nu a mai fost încheiat un astfel de act și, deși chiria a fost achitată și pentru această perioadă, totuși a constatat că tacita relocațiune operează ca un nou contract între părți, însă în lipsa garanțiilor în privința cărora se impune a exista acordul expres al părților. Prin urmare, nu au fost recunoscute reclamantului penalități de întârziere aferente debitului ulterior datei de_ .

Împotriva aceste hotărâri, în termen legal au declarat recurs C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N.

, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu consecința admiterii acțiunii introductive.

În motivare se arată că în mod greșit s-a reținut că intimata a achitat debitul principal și nu a ținut cont de prevederile contractuale și legale incidente în speță.

Prelungirea contractului de închiriere se face pe o perioadă de 1 an în anumite condiții, chiria la care este obligată intimata fiind stabilită în mod diferit prin diferitele acte adiționale.

Imputația plăților efectuate de intimată s-a efectuat potrivit art. 1113 alin. 2 C. civil, asupra datoriei mai vechi și nu asupra obligațiilor de plată. Plățile reținute de către instanță au acoperit datorii mai vechi ale intimatei.

Învederează că intimata nu a plătit chirie până la data de 30 a fiecărei luni în curs, ci în două tranșe, în 2 ani, astfel încât aceasta datorează penalități de întârziere conform prevederilor contractuale, respectiv de 0,1 %

până la data de_ respectiv de 0,5 %/zi de întârziere ulterior acestei date.

T. L. A., în termen legal a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea acțiunii cu consecința respingerii acțiunii .

În motivare se arată că instanța nu a indicat în mod concret suma pe care trebuie să o plătească, perioadele fiind contradictorii.

Conform contractului și actelor adiționale penalitățile se calculează lunar la cuantumul chiriei de 278,5 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc civ.

În ședință publică instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de T. A. L., excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de această recurentă împotriva hotărârii, privesc în principal faptul că instanța nu arată în mod concret suma de care ea ar fi trebuit să o plătească, învederând și că perioadele sunt contradictorii.

În situația în care se apreciază că hotărârea instanței nu este lămuritoare din perspectiva dispozitivului există posibilitatea formulării unei cereri de lămurire a înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii

, ori dacă acesta cuprinde dispoziții potrivnice, întemeiată pe prevederile art. 281 ind. 1 C proc civ..

De aceea criticile cuprinse în motivele de recurs împotriva hotărârii atacate nu pot fi analizate în această cale de atac întrucât recurenta are obligația de a urma procedura special reglementată în acest sens.

Ca urmare a admiterii excepției, instanța va respinge în temeiul art.

312 C. proc. civ. ca inadmisibil recursul declarat de T. L. A., împotriva Sentinței civile nr. 11960/_ dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. .

Analizând recursul declarat de M. C. -N. și C. local al municipiului C. -N., prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, instanța îl va respinge pentru următoarele considerente:

Analiza instanței de fond cu privire la starea de fapt decurgând din încheierea și executarea contractului de închiriere așa cum a fost el modificat prin actele adiționale nu a fost contestată.

Instanța de fond în mod corect a reținut succesiunea actelor adiționale și a cuantumului chiriei.

În fața instanței de fond s-a făcut dovada achitării plății chiriei, cu întârziere, motiv pentru care instanța a avut în vedere doar penalitățile de întârziere așa cum au fost ele determinate, raportat la fiecare moment în parte.

Criticile referitoare la imputația plăților nu sunt întemeiate întrucât fiecare sumă reprezentând obligația de plată a chiriei are existență independentă. Imputația plății poate fi sau convențională (regula) sau legală (excepția). Nu s-a făcut până la acest moment dovada unei imputății convenționale iar regulile după care se face imputația legală, degajate din interpretarea art.1113 alin.2 C.civ. nu sunt probate. Sumele solicitate cu titlu de penalitate pentru plata cu întârziere a chiriei nu au un caracter cert până la pronunțarea instanței.

Instanța de fond în mod corect a determinat pentru fiecare interval în parte cuantumul penalității de întârziere, astfel încât din această perspectivă criticile sunt neîntemeiate. De altfel la solicitarea instanței intimata a fost în măsură să realizeze și să determine sumele stabilite de către instanță cu titlu de penalități de întârziere.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N.

, împotriva Sentinței civile nr. 11960/_ dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția inadmisibilității recursului declarat de T. L. A., invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de T. L. A., C. local al municipiului C. -N. și M. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 11960/_ dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2013.

Președinte, Ana-SS

Judecător,

D. T.

Judecător,

C. -V. B.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./DT/CȘ_ /2ex.

Jud. fond . I. T. C.Ș. 28 Martie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 331/2013. Pretenții