Decizia civilă nr. 570/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.570/R
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. W.
J. ecător D. T.
J. ecător A. S. T.
G. ier A. S.
Pe rol sunt soluționarea recursurilor formulate de pârâta G. L., cu dom. în S. str. A. I. nr. 13, jud. M. și de către reclamanții A. G. ,
A. V., A. N., A. L., toți cu dom. procesual ales în B. M., str. N. Iorga nr. 6/47, împotriva sentinței civile nr. 6231/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Se constată că dezbaterea recursurilor a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ ,_, apoi pentru data de_ când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Prin sentința civilă nr. 6231/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis în parte contestația la executare introdusă de contestatorii A. G., A. V., A. N. și A. L., în contradictoriu cu intimata G. L. și s-au îndreptat actele de executare - somație și proces-verbal de cheltuieli, emise la data de_ în Dosarul de executare silită nr. 18/2013 al BEJ - Vucea G., în sensul restrângerii lor la suma de 748,60 lei, datorată intimatei G. L. de către contestatorii A. G.
, A. V., A. N. și A. L., cu titlu de cheltuieli de executare silită și s-a constatat că s-a realizat din această creanță, prin poprire, suma de 722,00 lei, debitorii rămânând obligați pentru diferența de 21,60 lei.
S-a respins cererea de încetare a executării silite și cererea de întoarcere a executării.
silite.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării
S-a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.
A fost obligată intimata G. L. la plata către contestatori a sumei de
300,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins cererea cu același obiect formulată de intimată.
Prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorii au criticat actele de executare, somație și proces-verbal de cheltuieli, întocmite în Dosarul de executare silită nr. 18/2013 al BEJ - Vucea
G., afirmând că au fost emise după ce obligația cuprinsă în titlul executoriu a fost executată voluntar.
Instanța a reținut că, prin Decizia nr. 4556/R/2012 a Curții de Apel C., pronunțată în Dosarul nr._, s-a decis admiterea recursului declarat de pârâții A. G., A. V., A. N. și A. L., împotriva Încheierii civile nr. 187 din_ a T. ui M., care a fost modificată în sensul obligării apelanților la plata către intimata G. L., a sumei de 2.000,00 lei, cheltuieli de judecată în apel (f. 12-14).
Decizia a fost pronunțată la data de_, fiind irevocabilă de la aceeași dată.
Contestatorii, într-adevăr, au pus în executare voluntară decizia evocată, dar numai la data de_, când au plătit intimatei G. L., prin mandat poștal, suma de 2.000,00 lei (f. 15), cea din urmă semnând confirmarea de primire la data de_ .
Aceeași intimată, anterior executării voluntare a obligației înscrise în titlul executoriu, a formulat cerere de executare silită împotriva contestatorilor, înregistrată sub nr. 18 din_ la BEJ - Vucea G. (f. 21), cererea fiind legală câtă vreme debitorii au lăsat să treacă mai mult de 2 luni de la data la care creanța corelativă obligației lor era certă, lichidă și exigibilă.
Cererea de executare silită a fost formulată prin avocat, intimata solicitând executarea silită a sumei de 2.000,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la care au fost obligați contestatorii și a sumei de 500,00 lei, onorariu avocat, plătit în faza executării silite, conform chitanței depuse la dosarul de executare silită nr. 18/2013 al BEJ - Vucea G. (f. 32).
La data de_, în Dosarul nr._ (Dosarul nr. 5549/2004) al Judecătoriei B. M., s-a pronunțat Încheierea de învestire cu formulă executorie (f. 28), cererea astfel soluționată fiind timbrată cu 4,00 lei și timbru judiciar de 0,30 lei (f. 29), iar la data de_, în Dosarul nr._ al aceleiași instanțe, s-a pronunțat Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 1794/2013, cererea cu acest obiect fiind timbrată cu 10,00 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
În fine, la data de_, s-a emis factura nr. 562, pentru suma de 248,00 lei, reprezentând "cheltuieli executare parțiale, consultanță întocmire acte de executare, recuperare creanță conform deciziei civile nr. 4556/R/2012"; (200,00 lei) și TVA (48,00 lei) (f. 33).
Contestatorii au criticat atât somația de executare, întrucât a fost emisă la data de_, prin urmare, după executarea voluntară a obligației de către aceștia, precum și procesul-verbal de cheltuieli întocmit de același executor la aceeași dată (f. 36-37), instanța apreciind întemeiate în parte criticile contestatorilor, pentru argumentele ce urmează.
Potrivit art. 371 indice 7 Cod procedură civilă partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Cheltuielile de executare efectuate după data înregistrării cererii de executare (_ ) și până la data executării obligației înscrise în titlul executoriu (_ ), sunt cele ce enunțate, și anume cele ce au presupus învestirea cu formulă executorie, încuviințarea executării silite, formarea și înregistrarea dosarului de executare silită și onorariul achitat executorului judecătoresc, conform facturii nr. 562/_, emise pentru suma de 248,60 lei, reprezentând "cheltuieli executare parțiale, consultanță întocmire acte de executare, recuperare creanță conform deciziei civile nr. 4556/R/2012"; (200,00 lei) și TVA (48,00 lei), la care se adaugă onorariul plătit de către intimată avocatului său, acela de 500 lei, totalul cheltuielilor de executare determinate de debitori fiind de 748,60 lei.
În ce privește suma înscrisă în factura nr. 562/_, instanța a reținut că titlul sub care s-a calculat suma de 248,60 lei, include și parte din acele sume ce au fost evidențiate distinct în procesul-verbal de cheltuieli din data de_ si care au fost reținute a fi datorate de către debitori conform textului legal evocat, astfel încât s-a reținut a fi determinată de debitori numai suma din această factură.
Prin urmare, întrucât creditoarea a încunoștințat executorul judecătoresc numai la data de_, cu privire la plata făcută la data de_, de către debitorii creanței pentru a cărei realizare a pus în mișcare procedura executării silite, instanța apreciază că diferența dintre suma pretinsă acestora din urmă, cu titlu de cheltuieli de executare și suma de 748,60 lei, reținută a fi conformă dispozițiilor art. 3717 alin .2 teza ultimă Cod procedură civilă, se impune a se
suporta de către creditoare, în măsura în care nu se va conveni altfel cu executorul judecătoresc sesizat.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 399 și art. 400 Cod procedură civilă și a textului legal precitat, contestația la executare a fost admisă în parte, urmând a se îndrepta actele de executare contestate în sensul restrângerii lor la suma toată de 748,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare, explicitate conform celor expuse.
Cu privire la cererile de încetare și de întoarcere a executării, cea din urmă cerere fiind formulată în cadrul cuvântului asupra fondului și pentru un motiv care a devenit caduc prin rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a executării silite, anume acela că s-a procedat la poprire deși fusese pronunțată suspendarea provizorie a aceleiași executări, întrucât s-a reținut că debitorii mai datorează creditoarei suma de 21,60 lei, instanța a reținut a nu fi întrunite cerințele art. 371 ind. 5 Cod procedură civilă și art. 404 ind. 1 din același Cod, și a respins aceste cereri.
Referitor la cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța a reținut că nu sunt întrunite dispozițiile art. 23 alin.1 lit. e) din Legea nr. 146/1997, prezenta hotărâre nefiind irevocabilă, așa că a fost respinsă.
Respinsă ca rămasă fără obiect a fost și cererea de suspendare a executării silite, contestația la executare fiind soluționată la același termen la care s-a aflat în stare de judecată și cererea de suspendare.
În fine, în baza art. 274 C.pr.civ., instanța a admis numai cererea contestatorilor având ca obiect cheltuielile de judecată și numai în parte, în măsura admiterii contestației, urmând a fi obligată intimata la plata sumei de 300,00 lei, reprezentând onorariu avocat, al cărui cuantum a fost redus proporțional cu valoarea obiectului cererii și cu complexitatea acesteia, urmând ca cererea de restituire a taxei judiciare de timbru să fie reiterată de către contestatori, dacă va fi cazul, după rămânerea definitivă a sentințe, la fel urmând a se proceda și pentru restituirea cauțiunii.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât contestatorii cât și intimata G.
L. .
Contestatorii A. G., A. V., A. N. și A. L. au solicitat
modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestației la executare. În subsidiar acești recurenți au solicitat reducerea cheltuielilor de executare acordate de instanța fondului creditoarei urmăritoare de la cuantumul de 748,60 lei la o valoare mai redusă, cenzurând cu precădere onorariul avocațial solicitat de creditoare ca fiind aferent "redactării cererii de executare silită";. Constatând achitate integral cheltuielile de executare chiar în cuantumul lor acordat de instanța fondului solicită a se dispune admiterea recursului șu încetarea executării silite pornite de intimată împotriva contestatorilor sub dosarul execuțional sus precizat nr. 18/2013.
Deopotrivă în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, solicită a se dispune și restituirea taxei judiciare de timbru aferentă contestației la executare achitată de recurenții contestatori.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului contestatorii A. G., A. V., A. N. și
A. L. au arătat că suma la care au fost obligați prin titlul executoriu a fost achitată benevol înainte de comunicarea somației, executarea silită fiind pornită cu rea-credință de către intimata G. L. .
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare recurenții au solicitat cu precădere cenzurarea onorariului avocațial aferent redactării de către avocat a cererii de executare silită.
În memoriul de recurs s-a mai arătat că este nelegală și lipsită de temeinicie hotărârea fondului atât prin prisma respingerii de către instanță a cererii de încetare a executării silite, în condițiile în care până la momentul soluționării contestației la executare recurenților li s-a reținut prin poprire din pensie sumele stabilite de instanța fondului ca fiind "datorate - menținute";, fără ca prin aceasta instanța să dispună și în sensul încetării executării silite.
Greșit s-a reținut în sentință că recurenții ar fi solicitat cu ocazia dezbaterii fondului "întoarcerea executării silite"; o astfel de cerere nefiind formulată înaintea Judecătoriei nici prin cerere introductivă și nici ulterior.
Nelegal s-a dispus de către instanță și respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru aferentă contestației, achitată de recurenți, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, instanța apreciind că "hotărârea pronunțată de instanță nu este irevocabilă…";.
Recurenta G. L. a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare.
Recurenta a criticat sentința atacată prin prisma că, prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile Codului de procedură civilă care vizează cheltuielile ocazionate de executarea silită, astfel a solicitat executorului judecătoresc Vucea G. să pună în executare decizia civilă 4556/R/2012 a Curții de Apel C. și prin care contestatorii debitori erau obligați să le achite suma de 2000 lei.
Cererea a fost formulată prin avocat, în urma căruia acesta a încasat onorariu și căruia i-a achitat onorariu în cuantum de 500 lei, cu chitanța nr. 19/_, sens în care s-a format dosarul execuțional 18/2013 al BEJ Vucea G.
.
Recurenta G. L. a depus cererea la executor împreună cu toate aceste înscrisuri și sume la data de_ . Totodată, în aceeași zi executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării. Instanța de judecată a încuviințat executarea care a fost comunicată la_ părților. La data de_ a fost depusă cu mandat poștal pe numele recurentei suma de 2000 lei, sumă pe care a încasat-o și a semnat de primire la_, fără să cunoască ce reprezintă suma. Așa cum a arătat anterior datei de_, dată la care au primit intimații încuviințarea executării silite și mult după întocmirea dosarului execuțional a primit suma de 2000 lei reprezentând debitul potrivit deciziei sus menționate, după efectuarea cheltuielilor cu executarea, sens în care în opinia recurentei intimații debitori trebuie să fi obligați și la plata cheltuielilor cu
privire la sumele avansate executorului judecătoresc pentru executare, respectiv avocatului pentru redactarea cererii, precum și a taxelor.
Debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlu executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, potrivit Legii nr. 188/2000 cu modificările ulterioare, precum și potrivit dispozițiilor art. 371 indice 7 (2) Cod procedură civilă.
Potrivit art. 371 indice 1 (3) Cod procedură civilă, executarea silită are loc în oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, sau a altor sume acordate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare. Executarea silită poate înceta doar în situația în care s-a realizat integral obligația prevăzută în titlu s-au achitat cheltuielile de executare,
precum și cele datorate potrivit legii (art. 371 indice 5 Cod procedură civilă).
Ori, așa cum a arătat, executarea voluntară s-a efectuat cu mult după depunerea cererii și înregistrarea dosarului la executorul judecătoresc, după efectuarea cheltuielilor cu executarea efectuate de recurentă, în speță, după primirea încheierii de încuviințare a executării, motiv pentru care solicită admiterea recursului.
Cu privire la cheltuielile criticate de către intimați reprezentând onorariu avocat, le consideră ca fiind decente și în concordanță cu onorariile practicate de către avocați, suma nefiind aberantă și avocatul a formulat cererea la solicitarea creditoarei.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct.9, art. 312, art. 3041Cod procedură civilă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate tribunalul reține următoarele:
Titlul executoriu în speță este Decizia civilă nr. 4556/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul_ (fila 22 și urm. dosar fond), irevocabilă de la data pronunțării, respectiv_ .
La data de_ G. L. prin avocat formulează cerere de executare silită la Biroul executorului J. ecătoresc Vucea G. (fila 21 dosarul primei instanțe).
La data de_ prin încheierea civilă nr. 1794 Judecătoria Baia Mare încuviințează executarea silită (fila 35 dosarul primei instanțe).
Cu chitanța EXJU/_ se achită de către G. L. cheltuielile inițiale de executare silită în cuantum de 248 lei (fila 33 dosarul primei instanțe).
Contestatorii A. au achitat benevol suma de 2000 lei la care au fost obligați prin titlul executoriu la data de_ . Cu toate că încasează debitul,
G. L. nu înștiințează executorul judecătoresc, astfel încât acesta emite la
data de_ somația din dosarul execuțional 18/2013 (fila 10 dosarul primei instanțe).
Potrivit art. 371 indice 7 Cod procedură civilă partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Astfel, cheltuielile de executare efectuate după data înregistrării cererii de executare (_ ) și până la data executării obligației înscrise în titlul executoriu (_ ), sunt cele ce enunțate, și anume cele ce au presupus învestirea cu formulă executorie, încuviințarea executării silite, formarea și înregistrarea dosarului de executare silită și onorariul achitat executorului judecătoresc, conform facturii nr. 562/_, emise pentru suma de 248,60 lei, reprezentând "cheltuieli executare parțiale, consultanță întocmire acte de executare, recuperare creanță conform deciziei civile nr. 4556/R/2012"; (200,00 lei) și TVA (48,00 lei), la care se adaugă onorariul plătit de către intimată avocatului său.
Cuantumul de 500 lei al onorariului perceput de avocatul intimatei pentru redactarea cererii de executare silită va fi cenzurat de tribunal în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul reducerii la suma de 100 lei.
Așadar cuantumul cheltuielilor de executare imputabile contestatorilor recurenți A. G., A. V., A. N. și A. L., este de 348,6 lei.
T. reține că în mod greșit prima instanță a respins cererea de încetare a executării silite, în condițiile în care s-a dovedit că recurenților li s-a reținut până în prezent din pensie suma de 722 lei, mai mult decât aceștia datorau cu titlu de cheltuieli de executare (348,6 lei). Diferența dintre suma reținută și cea datorată cu titlu de cheltuieli de executare nu este în cauză de față relevantă, în condițiile în care contestatorii recurenți A. G., A. V.
, A. N. și A. L. nu au solicitat în acest proces întoarcerea executării.
Greșit s-a reținut în sentință că recurenții ar fi solicitat cu ocazia dezbaterii fondului "întoarcerea executării silite"; o astfel de cerere nefiind formulată înaintea Judecătoriei nici prin cererea introductivă și nici ulterior.
De asemenea, tribunalul reține că în mod greșit a respins prima instanță cererea contestatorilor recurenți pentru restituirea taxei judiciare de timbru.
Modul de interpretare de către instanță a dispozițiilor legale incidente este greșit, golind practic de conținut prevederea legală ce reglementează posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru, în condițiile în care nicio hotărâre pronunțată de prima instanță în materia contestației la executare nu este irevocabilă de la momentul pronunțării ei, fiind evident că dispoziția de restituire a taxei ca de altfel toate celelalte dispoziții ale instanței de fond cuprinse în sentință vor putea fi puse în executare numai la momentul rămânerii irevocabile a sentinței, condiție impusă de prevederile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 fiind astfel întrunită.
Susținerile recurentei G. L. referitoare la achitarea integrală a cheltuielilor de executare și pretenția sa de a fi obligați contestatorii A. la plata integrală a acestor cheltuieli nu poate fi primită deoarece în temeiul art. 3717alin. 2 Cod procedură civilă debitorul este ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data achitării obligației stabilite în titlul executoriu prin executarea voluntară (dată care în cauză este_ ), aferent actelor de executare efectiv îndeplinite până la acea dată.
În considerarea motivelor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de G. L. și va admite recursul declarat de recurenții A. G., A. V., A. N. și A. L., conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă intimata G. L. va fi obligată la plata către recurenții A. G., A. V., A. N. și A. L. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța seria C2013 nr. 0046 din_ (fila 33 dosar recurs).
În temeiul art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, tribunalul va dispune restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru achitate la primă instanță și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta G. L. domiciliată în S. str.
A. I. nr. 13 jud. M., împotriva Sentinței civile nr. 6231/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Admite recursul declarat de recurenții A. G., A. V., A. N.
și A. L. , toți cu domiciliul procesual ales în B. M. str. N.Iorga nr. 6/47 jud.
M. la cabinet avocat Fericean F., î mpotriva Sentinței civile nr. 6231/_
pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o modifică după cum urm ează:
Dispune îndreptarea actelor de executare, respectiv Somația și Procesul verbal de cheltuieli emise la data de_ în dosar execuțional 18/2013 al BEJ Vucea G., în sensul restrângerii lor la suma de 348,60 lei, datorată intimatei
G. L. de către contestatorii A. G., A. V., A. N. și A. L., cu titlu de cheltuieli de executare silită.
Constată că prin poprirea veniturilor contestatorilor s-a reținut suma de 722 lei și astfel suma de 348,6 lei reprezentând cheltuieli de executare este integral achitată.
Dispune încetarea executării silite din dosarul execuțional nr. 18/2013 al BEJ Vucea G. .
Dispune restituirea către contestatorii A. G., A. V., A. N. și
A. L., a sumei de 204 lei achitată cu titlu de taxă de timbru conform chitanței seria TAXA131624RO nr. 1624 din data de_ .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Dispune restituirea către recurenții A. G., A. V., A. N. și A.
L., a sumei de 55 lei reprezentând taxa de timbru în recurs, achitată conform chitanței Seria TAXA161451RO nr. 1451 din_ .
Obligă intimata G. L. la plata către recurenții A. G., A. V. ,
A. N. și A. L. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
W. D. | Ț. D. | S. | T. A. | SA |
Red.WD/_
Tred. A.S/_ - 2 ex
J. ecător la fond: S. E. M.
← Decizia civilă nr. 783/2013. Contestaţie la executare | Sentința civilă nr. 3819/2013. Contestaţie la executare → |
---|